Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 582/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(544/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 582
Ședința publică de la 12 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ionelia Drăgan
JUDECĂTOR 2: Ioana Aurora Herold Petre
GREFIER - - -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea apelului formulat de apelanta-reclamantă, împotriva sentinței civile nr.1695 din 12.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SOCIETATEA NAȚIONALĂ A SA.
are ca obiect - Legea 10/2001.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 29.10.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie; pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării, Curtea a amânat pronunțarea la 05.11.2009, apoi la 12.11.2009, hotărând următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului București secția a V-a Civilă sub nr. 2751/2005, contestatoarea a solicitat în contradictoriu cu intimata Societatea Națională a SA anularea deciziei nr. 39/14.05.2003 și obligarea intimatei la plata echivalentului bănesc al terenului pe care aceasta îl ocupă.
În motivarea contestației aceasta a arătat că prin notificarea înregistrată sub nr. 5715/05.11.2001 la BEJ și, ea împreună cu fratele său care a decedat au solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri pentru terenul situat în comuna, județul Prin decizia nr. 39/14.04.2003, Societatea Națională a SA i-a respins notificarea cu motivarea că imobilul revendicat a făcut obiectul Legii nr. 18/1991.
Prin sentința civilă nr. 552/03.06.2005, Tribunalul București Secția a V -a civilă a respins ca nefondată contestația, reținând că nu s-au făcut probe din care să rezulte că terenul pentru care s-a formulat notificarea a fost proprietatea autorilor contestatoarei și că în mod corect a procedat intimata atunci când a apreciat că terenurile pentru care s-a solicitat restituirea prin notificarea menționată nu fac obiectul Legii nr. 10/2001, ci au făcut obiectul Legii nr. 18/199.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel contestatoarea.
Prin decizia civilă nr. 109/A/14.03.2006, Curtea de APEL BUCUREȘTI - secția a VII a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a admis apelul, a anulat în tot procedura urmată și hotărârea pronunțată. Rejudecând, în conformitate cu art. 297 alin. 2 teza ultimă Cod procedură civilă, a respins ca nefondată contestația, reținând că terenul solicitat de 4000 mp situat în a fost restituit în baza Legii 18/1991, mamei apelantei.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs apelanta contestatoare.
Prin decizia civilă nr. 3415/27.04.2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat decizia recurată, a admis apelul și a desființat sentința cu trimitere spre rejudecare la același tribunal. În motivarea acestei decizii, Înalta Curtea plecat de la reținerea instanței de apel în considerentele deciziei, privitor la întinderea suprafeței de teren preluate de stat, în sensul că imprecizia formulării testamentului care se referă la circa 10 ha și aproximativ 1 ha și J poate să însemne mai mult sau mai puțin decât aceste suprafețe, și nu neapărat 12 ha, atât cât pretinde contestatoarea că au deținut autorii săi.
S-a reținut, totodată, că reclamanta contestatoare a solicitat aplicarea prezumției instituită de art. 221, text introdus în Legea nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005.
Or, instanța de apel nu a verificat aplicabilitatea acestei prezumții, deși la dosar se depusese o adeverință a Ministerului d e Interne referitoare la fișele personale ale chiaburilor, în care autoarea reclamantei, figura cu o suprafață de 12 ha. În acest context era absolut necesar să se stabilească, ținându-se seama de toate aceste aspecte, care a fost întinderea suprafeței de teren de care au fost deposedați abuziv autorii reclamantei și dacă pentru toată această întindere s-au acordat deja măsuri reparatorii în temeiul Legii nr.18/1991. În caz contrar, urmează să se dea eficiență caracterului complementar al reglementării cuprinse în Legea nr.10/2001 pentru suprafețele de teren care nu au făcut obiect al legilor fondului funciar.
Înalta Curtea constatat așadar că instanțele nu au lămurit principala problemă dedusă judecății, fiind necesară administrarea unor noi probatorii.
a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a IV a Civilă, la data de 24.03.2008, sub nr-, tribunalul încuviințând administrarea probei cu înscrisuri, dispunând, totodată, emiterea unei adrese pentru atașarea actelor care au stat la baza emiterii titlurilor de proprietate nr.1l4713/2003 și -/2003. Tribunalul a pus în discuție efectuarea unei expertize de specialitate care să identifice prin raportare la actele prezentate de părți diferența de teren solicitată pentru care nu s-au acordat măsuri reparatorii conform Legii 18/1991, însă contestatoarea a refuzat efectuarea unei astfel de expertize, cu motivarea că în cauză a fost administrată o astfel de probă.
Prin sentința civilă nr.1695/12.11.2008, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta SOCIETATEA și a respins ca neîntemeiată cererea formulată de pârâtă privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul a constatat că cererea este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
S-a reținut că prin notificarea nr.5715/05.11.2001, trimisă prin, și au solicitat intimatei ca, în temeiul Legii nr.10/2001, să dispună retrocedarea terenului în suprafață de 4000 mp, situat în comuna, județul P, expropriat conform Decretului nr.182/1976, teren în suprafață de 4.000.p din cele 10 ha deținute de tatăl părților, de la tatăl său, conform testamentului lăsat de acesta în data de 04.09.1944.
Prin decizia nr.39/14.03.2003, pârâta a respins notificarea nr. 5715/2001 cu motivarea că imobilul revendicat a făcut obiectul Legii nr. 18/1991.
Potrivit adresei emise de Arhivele Naționale P sub nr.1802/27.11.1992, defuncta figura în perioada 1947-1952 cu o suprafață de teren de 12 ha, care în anul 1952 fost predat Sfatului Popular, când a fost ridicat de
Tribunalul a mai reținut că prin testamentul autentificat sub nr.277/1944 depus la dosar, defunctul a lăsat fiului său, în deplină proprietate un teren de 10 ha, numit "La ", un loc în suprafață de un hectar și J zis" în " în sat, un loc de pădure zis "la Pietrei" și un loc în suprafață de 5.012. zis grădină, pe strada -, la povarnă, situat în comuna V de
Tribunalul, prin raportare la art.24 din Legea nr.10/2001 (art.221din Legea nr.10/2007 modificată prin Legea 247/2005) și art.24.2. din HG nr.250/2007 privind normele de aplicare a Legii nr.10/2001, a constatat că, în speță, reclamanta nu a depus decât testamentul mai sus menționat și nu a indicat alt titlu de proprietate, ci a justificat solicitarea doar prin adresa emisă de Arhivele Naționale
A mai reținut instanța de fond că prin titlul de proprietate nr.-/18.08.2003 s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul în suprafață de 1 ha și 5.000 mp, iar prin titlul de proprietate nr.-/18.08.2003 s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul în suprafață de 10.000 mp. pe numele beneficiarei.
În raționamentul său, tribunalul a plecat de la susținerea reclamantei în sensul că, în temeiul Legii nr.18/1991, s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru autoarea sa, numai pentru terenul în suprafață de 11,5 ha din cele 12 ha pentru care s-a formulat cerere în temeiul Legii nr. 18/1991 și că o parte din teren a fost reconstituit pe fostul amplasament, iar o parte pe un alt amplasament.
În aceste condiții s-a apreciat că reclamanta justifică doar prin adresa mai sus menționată diferența de teren de 5000. neprecizând care este titlul de proprietate în temeiul căruia a dobândit dreptul de proprietate și nici amplasamentul concret al acestuia.
S-a avut în vedere că prin notificarea 5715/2001 contestatoarea a solicitat suprafața de 4000. din terenul de 10 ha conform testamentului din 4.09.1944, iar prin decizia 39/2003 emisă de intimată a fost respinsă notificarea cu privire la acest teren, or solicitarea în fața instanțelor a unui alt teren respectiv 5000.p ca diferență dintre terenul menționat în testament și terenul menționat în adresa emisă de Arhivele Naționale apare ca o cerere făcută fără respectarea art.22 din Legea 10/2001.
Dincolo de această constatare a instanței și punând în aplicare decizia instanței de recurs, obligatorie prin prisma dispozițiilor art.315 Cod de procedură civilă, tribunalul a constatat că prezumția prevăzută de art.24 nu operează având în vedere, pe de o parte testamentul invocat care relevă o altă realitate juridică, iar pe de altă parte că nu s-au respectat cerințele prevăzute de art. 24.2. din HG 250/2007.
Mai mult, chiar dacă s-ar considera că reclamanta contestatoare a avut în proprietate 12 ha, din probele administrate în cauză nu rezultă că diferența de teren pentru care nu s-au acordat măsuri reparatorii în condițiile Legii 18/1991 s-ar afla în posesia intimatei.
Tribunalul a avut în vedere și expertiza efectuată în dosarul 2751/2005 care a identificat doar terenul menționat în testament, reținând că terenul în litigiu este situat tocmai pe amplasamentul terenului de 10 ha menționat în testament.
În concluzie, s-a apreciat că și în condițiile în care din adresa emisă de Arhivele Naționale P sub nr.1802/27.11.1992 rezultă că defuncta figura în perioada 1947-1952 cu o suprafață de teren de 12 ha și chiar dacă s-ar face aplicarea art.24 din Legea 10/2001 contestatoarea nu a dovedit că acest teren s-ar afla în posesia intimatei.
De asemenea, tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea formulată de pârâtă privind acordarea cheltuielilor de judecată, nefiind făcută dovada cheltuielilor efectuate.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, solicitând admiterea acestuia, schimbarea în totalitate a sentinței civile nr.1695/12.11.2008 a Tribunalului București, admiterea contestației, anularea deciziei nr.39/14.05.2003 dată de conducerea, obligarea intimatei la restituirea în natură a suprafeței de 5000. teren ecologizat sau obligarea intimatei la plata despăgubirilor conform expertizei efectuată de expert, în sumă de 211.922,47 Ron, sumă actualizată la cursul leu/euro.
1. Prin primul motiv de apel s-a susținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 24 pct. 2 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005 și HG nr. 250/2007, în sensul că suprafața de 12 ha teren a fost preluată de la ce deținea terenul respectiv în calitate de proprietar.
S-a arătat că suprafața de teren de 12 ha teren arabil este situată în intravilanul comunei, județul P, potrivit planului urbanistic general al localității respective, plan nr. - depus ca act nou în dosar, și adresei nr. 1747/13.03.2007 eliberată de Primăria comunei, județul P, astfel încât sunt aplicabile dispozițiile art. 8 din Legea nr. -, modificată prin Legea nr. 247/2005.
S-a criticat sentința civilă nr.1695/12.11.2008 susținându-se că instanța de fond în mod greșit a stabilit că apelantei reclamante i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 11,5 ha teren, pentru care i s-au eliberat 2 titluri de proprietate și anume 10 ha teren pentru titlul de proprietate nr.-/18.08.2006 și 1,5 ha teren aferent titlului de proprietate nr.-/18.08.2003, iar diferența de 5000. ar fi amplasată în orașul V de M,-, întrucât acest din urmă teren nu a trecut niciodată în proprietatea statului și nu face obiectul Legii nr.10/2001 și a cauzei de față, menționând în acest sens adresa nr.565/2005 a Primăriei V de M, depusă la dosar. Mai mult, între V de M și comuna, fosta, există o distanță de cca. 25 km, fiind localități distincte, astfel cum rezultă și din lista unităților teritorial-administrative a județului
Suprafața de 12 ha teren este situată în totalitate în intravilanul comunei, în care este inclusă și suprafața de 5000 mp. din litigiu, ocupată de Parcul nr.1 al SNP, pentru această din urmă suprafață nefăcându-se reconstituirea în baza Legii nr.18/1991 sau a Legii nr.1/2000, întrucât terenul se află în posesia intimatei.
2. Prin cel de-al doilea motiv de apel s-a susținut că sentința apelată este în contradicție cu probele administrate, arătând că greșit i-a fost respinsă cererea pe considerentul că nu s-a dovedit faptul că terenul se află în posesia intimatei. S-a arătat că din expertiza tehnică efectuată de expert (filele 51-56 din dosarul nr.2715/2003) rezultă că terenul în litigiu este ocupat cu baza de producție a intimatei, și anume construcții specifice, utilaje petroliere și un post, având următoarele vecinătăți: la -, iar la - drumul comunal (DJ 1008/7 - Slănic).
S-a mai susținut că expertiza tehnică se coroborează cu planșele fotografice depuse în cauză, precum și cu declarațiile martorilor G și, în sensul că intimata a construit în anul 1970 un parc de depozitare petrol.
Intimata a formulat întâmpinare la motivele de apel prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat arătându-se, în esență, că notificarea s-a formulat doar pentru suprafața de 4000 mp din terenul de 10 ha și nu pentru suprafața de 5000 mp, că nu s-au respectat cerințele prevăzute de art. 24.2 din HG 250/2007, că din probele administrate nu rezultă că diferența de teren pentru care nu s-au acordat măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 18/1991 s-ar afla în posesia intimatei și că prin expertiza efectuată s-a identificat doar terenul menționat în testament, reținându-se că terenul în litigiu este situat tocmai pe amplasamentul terenului de 10 ha menționat în testament.
În calea de atac a apelului, apelanta a solicitat proba cu acte, proba cu interogatoriul intimatei și proba cu martori pentru a se dovedi posesia terenului în litigiu. Intimata a solicitat proba cu actele aflate la dosarul cauzei. Curtea, deliberând, a încuviințat proba cu acte pentru ambele părți și proba cu interogatoriul intimatei. În ce privește proba cu martori, Curtea, prin raportare la dispozițiile art. 292 alin. 1 Cod procedură civilă, a respins-o ca nepertinentă și neconcludentă cauzei, apreciind ca nefiind îndeplinite cerințele pentru admisibilitatea acestei probe, nici prin raportare la cuprinsul deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care cauza a fost trimisă spre rejudecare și nici prin raportare la dispozițiile înscrise în art. 167 Cod procedură civilă.
Curtea analizând criticile din apel prin raportare la probele administrate în cauză, constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Prezentul litigiu este determinat de soluționarea de către intimată în mod nefavorabil a notificării nr.5715/05.11.2001 formulată de notificatorii, și prin care aceștia au solicitat intimatei ca, în temeiul Legii nr.10/2001, să dispună retrocedarea terenului în suprafață de 4000 mp, situat în comuna, județul P, expropriat conform Decretului nr.182/1976, teren care face parte din cele 10 ha deținute de tatăl lor, conform testamentului lăsat de acesta în data de 04.09.1944.
Prin decizia nr.39/14.03.2003, intimata a respins notificarea nr. 5715/2001 cu motivarea că imobilul revendicat a făcut obiectul Legii nr. 18/1991.
Din analiza testamentului autentificat sub nr.277/1944, invocat de către contestatoare în notificare, rezultă că defunctul a lăsat fiului său, în deplină proprietate un teren de 10 ha, numit "La ", un loc în suprafață de un hectar și J zis" în " în sat, un loc de pădure zis "la Pietrei", și un loc în suprafață de 5.012. zis grădină, pe strada - la, situat în comuna V de
Prin adresa emisă de Arhivele Naționale P sub nr.1802/27.11.1992, față de care instanța de recurs a trimis cauza spre rejudecare, se face cunoscut faptul că autoarea contestatoarei, defuncta figura în perioada 1947-1952 cu o suprafață de teren de 12 ha care în anul 1952 fost predat Sfatului Popular când a fost ridicat de
Pentru valorificarea prezumției la care face trimitere instanța de recurs, Curtea urmează să aibă în vedere dispozițiile art. 24 din Legea nr.10/2001 (art.221din Legea nr.10/2007 modificată prin Legea 247/2005) care prevăd că în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. În aplicarea prevederilor alin.(1) și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.
De asemenea, Curtea urmează să aibă în vedere art.24.2. din HG nr.250/2007 privind normele de aplicare a Legii nr.10/2001 care dispune că aplicarea prevederilor art.24 din lege operează numai în absența unor probe contrare, fapt ce implică, pe de o parte, condiția obținerii de către solicitant a negațiilor referitoare la actele de proprietate, obținute ca urmare a cererilor adresate Arhivelor Naționale și primăriei în a cărei rază este situat imobilul revendicat, dublate de depunerea unei declarații olografe, prin care solicitantul declară pe propria răspundere că nu mai deține alte înscrisuri, și, pe de altă parte, coroborarea informațiilor furnizate de actele normative sau de autoritate, prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în aplicare măsura preluării abuzive, cu celelalte informații aflate la dosarul de restituire.
Curtea constată că recurenta contestatoare nu a îndeplinit obligațiile impuse prin dispozițiile menționate mai sus, limitându-se la invocarea testamentului sus-amintit și a adresei emise de Arhivele Naționale P sub nr.1802/27.11.1992, fără a face dovada obținerii negațiilor la care face trimitere art.24.2. din HG nr.250/2007 privind normele de aplicare a Legii nr.10/2001.
Mai mult, așa cum s-a arătat mai sus, prin întâmpinarea formulată, intimata contestă dreptul recurentei, susținând că testamentul autorului său relevă o altă situație juridică, respectiv faptul că diferența de teren pentru care nu s-au acordat măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 18/1991 s-ar afla în posesia sa, ea deținând în posesie doar cele 10 ha menționate în testament.
Prin interogatoriul administrat în calea de atac a apelului, apelanta a încercat să dovedească aspecte legate de Parcul nr. 1, județul P, în sensul că acesta se află în intravilanul comunei, județul P, în deținerea intimatei. Însă, ceea ce trebuia să dovedească apelanta și nu a reușit prin această probă constă în suprapunerea terenului a cărui restituire o solicită cu terenul ce se identifică cu Parcul nr. 1, județul P al SNP.
În calea de atac a apelului, apelanta a depus un plan urbanistic general al comunei, județul P, în sprijinul susținerii sale în sensul că Parcul nr. 1 al SNP PETRM SA se află situat în intravilanul comunei, aspecte ce rezultă, de altfel, din adresa nr. 1747/12.03.2007 emisă de Primăria Comunei, dar care nu probează faptul că terenul a cărui restituire o solicită prin notificare se identifică cu Parcul nr. 1 al SNP PETRM SA.
Mai mult, din analiza raportului de expertiză ce a fost efectuată în dosarul nr. 2751/2005, de către expert inginer, Curtea reține că expertul a procedat la identificarea, pe două laturi cardinale, a fostei parcele de teren, din testamentul autentificat sub nr.277/1944, rezultând o suprafață totală ocupată de către intimată de 7235,40 mp. Expertul a mai precizat în conținutul raportului că apelanta contestatoare solicită o suprafață de 5000 mp. cât reprezintă, cu aproximație, și terenul ocupat de baza de producție petrolieră a firmei pârâte, pe amplasamentul fostei parcele, menționată în actul testamentar din anul 1944, însă ceea ce nu s-a reușit a se dovedi nici cu această probă este tocmai faptul că diferența de teren solicitată, pentru care nu s-au acordat măsuri reparatorii prin reconstituirea dreptului de proprietate pe un alt amplasament în condițiile Legii nr. 18/1991, s-ar afla în posesia intimatei.
În mod greșit apelanta a formulat prima critică în apel prin raportare la terenul din V de M, având în vedere că instanța de fond, în dezvoltarea considerațiilor sale, nu a făcut nici o referire la acest teren.
Ca urmare, față de considerentele expuse mai sus, Curtea urmează să constate nefondate criticile subsumate primului motiv de apel.
Având în vedere raționamentul instanței de fond în soluționarea cauzei de față prin raportare la probele administrate, față de considerațiile expuse mai sus în cadrul cărora s-a făcut o analiză a acestora, Curtea apreciază că în mod greșit a susținut apelanta în sensul că hotărârea pronunțată de instanța de fond este în contradicție cu probele administrate.
În consecință, Curtea, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-reclamantă, domiciliată în B,-,.113,.3,.4,.59, sector 4, împotriva sentinței civile nr.1695 din 12.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SOCIETATEA NAȚIONALĂ A SA, cu sediul social în B, nr.239, sector 1.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
-
GREFIER,
Red. 11.12.2009
Tehnored.
2 ex/11.12.2009
-------------------------------------------
- Secția a IV-a -
Președinte:Ionelia DrăganJudecători:Ionelia Drăgan, Ioana Aurora Herold Petre
