Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 585/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR.205.2/59.2007
DECIZIA CIVILĂ nr.585
Ședința publică din 12 iunie 2008
PREȘEDINTE: Florin Șuiu
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Oberșterescu G -
JUDECĂTOR 3: Daniela Calai
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții MUNICIPIUL C și CONSILIUL LOCAL C PRIN PRIMARUL MUNICIPIULUI C împotriva deciziei civile nr.28/06.03.2008 pronunțată de Tribunalul C-S - Secția civilă, în contradictoriu cu reclamanta intimată - CRAMA TREI SRL, având ca obiect Legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic pentru pârâții recurenți Municipiul C și Consiliul Local C prin Primarul municipiului C și avocat pentru reclamanta intimată - Trei SRL.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată depuse la dosar prin registratura instanței la data de 20.05.2008 adresa emisă de către Consiliul Local și Municipiul C în cuprinsul căreia se indică adresa lichidatorului societății reclamantei, iar la data de 11.06.2008, comunicate prin fax precizările formulate de către lichidator judiciar.ind. însoțite de întâmpinare.
Avocat, în reprezentarea reclamantei intimate, depune la dosar împuternicire avocațială.
Reprezentanții părților învederează instanței că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Consilier juridic, în reprezentarea pârâților recurenți Municipiul C și Consiliul Local C prin Primarul municipiului C, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată. A arătat că nu se pot solicita de către reclamantă despăgubiri pentru investițiile efectuate, întrucât societatea a fost înființată în același an, pentru că investițiile s-au efectuat la discotecă și nu la locuință, iar imobilul nu a avut niciodată destinație de locuință.
Avocat, în reprezentarea reclamantei intimate - Trei SRL, solicită respingerea recursului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată. A arătat că în cuprinsul recursului de către recurenți s-au invocat trei nelegalități, respectiv aceea că solicitarea nu s-a făcut în termen, iar cele două condiții de acordare a despăgubirilor sunt îndeplinite, respectiv cererea a fost formulată în termen și au fost identificate persoanele (recurenții) care sunt obligați să achite despăgubirile.
În replică, reprezentantul recurenților arată că prin hotărârea Judecătoriei Caransebeșs -a precizat că imobilul în discuție este spațiu comercial (discotecă), iar în ceea ce privește prescripția, reclamanta trebuia să cunoască faptul că trebuia să cheme în judecată Primăria (statul) și nu vechiul proprietar.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față constată:
Prin decizia civilă nr.28/A/06.03.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul C-S a respins ca nefundat apelul declarat de pârâtul Municipiul C prin Consiliul Local al Municipiului C împotriva sentinței civile nr.826/23.04.2007 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul menționat și a obligat apelanta să plătească intimatei suma de 200 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat în apel.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a avut în vedere faptul că prin cererea înregistrată la Judecătoria Caransebeș sub nr.1239/2006, reclamanta - Trei SRL a chemat în judecată pârâtul Consiliul Local C, solicitând obligarea acesteia la plata de despăgubiri reprezentând valoarea îmbunătățirilor aduse imobilului din-.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în baza Legii 10/2001 imobilul respectiv a fost restituit succesoarei vechilor proprietari tabulari, persoană care a refuzat să prelungească valabilitatea contractului de închiriere pe care îl deținea cu privire la imobil. Deoarece, în perioada în care contractul de închiriere era în ființă, imobilului i-au fost aduse o serie de îmbunătățiri de către chiriaș, prin sentința civilă 863/2003, Tribunalul C-S a obligat actualul proprietar - să plătească fostului chiriaș - - Trei SRL suma de 295.479.542 lei. această sentință nu a devenit irevocabilă deoarece instanțele superioare au decis în căile de atac că obligația de a plăti despăgubiri revine Consiliului Local C și nu proprietarului.
Prin sentința civilă nr.1733/2006, Judecătoria Caransebeșa declinat competența de soluționare Tribunalului C- Aici, prin sentința civilă 3019/2006, s-a admis acțiunea formulată împotriva Consiliului Local C, pârâtul fiind obligat la plata sumei de 40.600 lei reprezentând valoarea reactualizată a despăgubirilor ce fuseseră evaluate la 295.479.542 lei prin sentința civilă 863/2003.
Împotriva sentinței 3019/2006 a formulat apel pârâtul Consiliul Local C, iar prin decizia civilă nr.69A/2007 această sentință a fost desființată, Curtea de Apel Timișoaraa decis că instanța competentă a se pronunța asupra acțiunii formulate de - Trei SRL este Judecătoria Caransebeș și nu Tribunalul C-S, ca primă instanță.
În cele din urmă, dosarul s-a înregistrat la Judecătoria Caransebeș sub nr-.
Prin sentința civilă nr.826/23.04.2007 Judecătoria Caransebeșa respins excepția prescripției dreptului la acțiune; a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta - Trei SRL, reprezentată de administrator împotriva pârâtei Consiliul Local C; a obligat pârâtul să plătească reclamantei 40.600 lei reprezentând valoarea reactualizată a despăgubirilor în cuantum de 295.479.542 lei stabilite prin sentința civilă nr.863/2003 pronunțată în dosar nr.6578/2000 de către Tribunalul C-S; a obligat pârâtul să plătească reclamantei 3000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că valoarea investițiilor realizate de chiriaș la imobilul nr.36 din str.- -, a fost evaluată în anul 1995 la 26.479.230 lei (expertiza în dosar 6578/Com/2000 al tribunalului C-S). În cauza amintită, valoarea a fost reactualizată în anul 1996 la 32.399.076 lei, iar ulterior la 295.479.542 lei. Aceasta din urmă este valoarea la care fusese obligată proprietara față de reclamantă, prin sentința civilă nr.863/2003 a Tribunalului C- Așa cum s-a arătat deja, Curtea de Apel Timișoaraa schimbat în parte sentința civilă 863/2003 respingând acțiunea față de pentru lipsa calității procesuale pasive (fără a se aduce atingere chestiunilor de fond, în speță, naturii și valorii îmbunătățirilor aduse de chiriașă imobilului).
Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul Consiliul Local C, solicitând admiterea apelului și desființarea sentinței apelate. În motivarea apelului a arătat că dreptul la acțiune al reclamantei s-a prescris, aceasta putând formula acțiune în pretenții până cel târziu în anul 1998; de asemenea s-a mai arătat că art.53 din legea 10/2001 se referă strict la chiriașii care au locuit în imobilele care se restituie în temeiul legii menționate, precum și faptul că față de prevederile art.49 al.1 din Legea 10/2001 reclamanta trebuia să îndeplinească condiția esențială că subsolul imobilului să aibă destinația de locuință și nu ca spațiu amenajat ca bar-discotecă.
Prin decizia civilă nr.214/09.10.2007 a Tribunalului C-S a fost respins apelul pârâtului Consiliul Local
Această decizie a fost casată cu trimitere în vederea rejudecării apelului, prin Decizia civilă nr.1326/12.12.2007 a Curții de Apel Timișoara - Secția civilă.
Motivul casării a fost acela că instanța de apel nu a motivat respingerea motivelor de apel, invocate de pârâtul apelant cu referire la excepția dreptului la acțiune care s-ar fi prescris. Curtea de Apel a mai arătat că instanța de apel nu și-a analizat nici competența, în raport cu excepțiile invocate, respectiv dacă prezenta speță este de natură civilă sau comercială, reținând eronat și incidența dispozițiilor art.1201 civ. cu privire la natura și cuantumul investițiilor.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului C-S sub nr-, la data de 17 ianuarie 2008.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței apelate în raport de motivele invocate în cuprinsul cererii de apel, tribunalul a constatat neîntemeiat apelul, pentru următoarele considerente:
Cu privire la natura litigiului și instanța competentă, instanța de apel a constatat următoarele:
Prin decizia civilă nr.69A/14.02.2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-, pronunțată de secția civilă, a fost desființată sentința civilă nr.3019/28.11.2006 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- și trimisă cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Caransebeș.
Prin decizia civilă nr.120/08.09.2003 pronunțată de secția civilă a Curții de Apel Timișoara în dosarul nr.3437/C/2003 s-a constatat că în cauză, raportat la obiectul cauzei, sunt incidente dispozițiile art.49 al.3 din legea 10/2001, temei legal invocat de către reclamantă.
Astfel s-a stabilit cadrul legal ce reglementează raportul juridic dedus judecății, cadru legal ce determină natura civilă a litigiului, precum și instanța competentă să judece în fond cauza, Judecătoria Caransebeș.
De asemenea, natura civilă a litigiului este determinată conform principiului disponibilității, și de temeiul juridic legal stabilit de către reclamantă, respectiv faptul de a aduce îmbunătățiri unui imobil ce aparține altei persoane și invocarea art.49 și art.53 din Legea 10/2001 modificată.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune în sensul material, instanța constată că este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Acțiunea ce formează obiectul prezentului proces este o acțiune personală având ca temei îmbunătățirile aduse unui imobil proprietatea altei persoane, fiind incident art.3 din Decretul 167/1958.
Cu privire la începutul prescripției extinctive, instanța constată că acțiunea formulată de reclamantă are ca temei juridic o îmbogățire fără just temei iar doctrina asimilează aceste acțiuni celei în răspundere pentru pagubele cauzate printr-o faptă ilicită. În aceste cazuri, conform art.8 din decretul 167/1958, începutul prescripției începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea. Instanța constată că data la care s-a stabilit cu putere de lucru judecat persoana care răspunde de repararea pagubei a fost cea în care s-a pronunțat decizia civilă nr.120/08.09.2003 a Curții de Apel Timișoara în dosarul nr.3437/C/2003 (conexat în cauză).
Raportat la această dată, instanța constată că termenul prescripției nu a expirat în momentul formulării cererii de chemare în judecată ce formează obiectul prezentei cauze.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, tribunalul a constatat că există autoritate de lucru judecat întrucât Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr.120/08.09.2003 pronunțată în dosar nr.3437/C/2003, a stabilit că reclamanta are calitate procesuală activă pentru realizarea dreptului constând în despăgubiri pentru îmbunătățirile efectuate.
Cu privire la lipsa calității procesuale pasive a Municipiului C, excepție invocată în cuprinsul cererii de apel formulată împotriva sentinței civile nr.3019/28.11.2006 a Tribunalului C-S și neanalizată cu ocazia rejudecării cauzei după desființarea hotărârii și trimiterea spre rejudecare, instanța constată că este neîntemeiată întrucât, potrivit art.48 al.2 din Legea 10/2001 (incident în cauză întrucât s-a stabilit cu putere de lucru judecat că imobilul a fost preluat fără titlu valabil) stabilește că obligația de despăgubire revine statului sau unității deținătoare. În cauză, Municipiul C are calitatea procesuală pasivă datorită faptului că imobilul s-a aflat în patrimoniul său privat, fiind și cel care, prin intermediul Consiliului Local C, a închiriat imobilul reclamantei.
Privitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local C, invocată odată cu excepția analizată anterior, instanța constată că este neîntemeiată întrucât reclamanta, prin cererea de chemare în judecată i-a atribuit, alături de primar, doar calitatea de reprezentant al Municipiului
Privitor la motivul de apel prin care se invocă faptul că imobilul nu a fost retrocedat în baza Legii 10/2001 ci anterior intrării în vigoare a acestei legi și, în consecință, nu este incident temeiul legal stabilit de reclamantă, instanța constată că este neîntemeiat întrucât, chestiunea aplicabilității prevederilor art.49 din Legea 10/2001, în raporturile juridice dintre părți, a fost soluționată cu putere de lucru judecat de Curtea de Apel Timișoara prin decizia civilă nr.120/*08.09.2003 și decizia civilă nr.3840/24.11.2005, dosar nr.8307/C/2005.
Cu privire la motivul pe care apelantul invocă faptul că imobilul la care s-au efectuat îmbunătățirile nu avea destinația de locuință, instanța de apel a constatat că este neîntemeiat întrucât art.3 din legea 112/1995 stabilește ce se înțelege prin apartament, incluzând acestuia și pivnițele, magazii și altele asemenea, indiferent dacă sunt situate la același nivel sau niveluri diferite, dacă la data trecerii în proprietatea statului constituiau o singură unitate locativă de sine stătătoare, așa cum a fost determinată prin construcție. Simplul fapt al schimbării destinației subsolului pentru o perioadă mică de timp în aceea de bar, nu poate determina schimbarea naturii acestuia de parte a unui apartament în înțelesul legii. De asemenea, nu are relevanță calitatea chiriașului, persoană fizică sau juridică, întrucât Legea 10/2001 modificată nu face distincție.
Privitor la ultimul motiv invocat, acela că îmbunătățirile nu au fost necesare și inutile, tribunalul a constatat că nu este întemeiat întrucât s-au efectuat lucrări de zidărie, pardoseli, instalații electrice, sanitare, apă, canal și finisaje, prin acestea realizându-se o conservare a bunului și o creștere a valorii imobilului, fiind folositoare în viitor proprietarilor.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen legal instituțiile pârâte solicitând în principal, casarea ei cu trimitere spre rejudecarea în apel și, în subsidiar, modificarea ei și a sentinței și, în consecință, respingerea acțiunii reclamantei.
În motivarea în drept a recursului au fost invocate dispozițiile art.304 pct.8 și 9.pr.civ. iar în fapt aceea că reclamanta nu are capacitate de exercițiu pentru a-și asuma singură drepturile și obligațiile procesuale (astfel cum a făcut formulând acțiunea în cauză) fiind în procedură de faliment, că litigiul prin natura sa are natură comercială și nu civilă - ceea ce atrage soluția casării cu trimitere spre rejudecare la instanța competentă -, că acțiunea reclamantei este prescrisă fiind depășit termenul de 3 ani la data introducerii ei, că acest termen nu a fost niciodată întrerupt și, în fine, pentru că fiind vorba de un spațiu care nu a avut destinație de locuință în sensul art.53 din Legea 10/2001, nu poate da naștere unui drept la despăgubiri în favoarea reclamantei.
Prin întâmpinarea formulată în cauză intimata reclamantă a solicitat respingerea ca nefundat a acestui recurs, iar prin concluziile scrise depuse la termenul de judecată de azi, lichidatorul judiciar al acesteia a declarat că-și însușește și susține demersurile ei.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, potrivit art.306 al.2 pr.civ. sub toate temeiurile de nulitate și pe baza tuturor probelor de la dosar, se constată că recursul declarat în cauză este nefondat.
Astfel, în ceea ce privește excepția lipsei capacității de exercițiu a societății reclamante de a fi acționat în instanță în nume propriu, fără avizul și asistența lichidatorului judiciar desemnat de instanță, Curtea constată că ea este neîntemeiată întrucât deși lucrurile s-au desfășurat în această modalitate, lichidatorul judiciar a acoperit această lipsă a formalității prealabile declarând că-și însușește toate demersurile judiciare ale societății pe care o reprezintă.
Pe de altă parte este de constatat că inițiativa societății reclamante a vizat valorificarea unui drept deja recunoscut anterior de instanță prin hotărâre irevocabilă ceea ce nu este de natură să cauzeze o creștere a pasivului - caz în care avizul lichidatorului judiciar este justificat - ci, dimpotrivă, o creștere a valorii masei credale.
Prin urmare, excepția va fi respinsă ca nefondată.
Nefondată este totodată și susținerea că natura litigiului de față ar fi comercială și nu civilă și că ar atrage, pe cale de consecință, competența instanței comerciale procedura care cauză se susține că nu ar fi fost respectată.
Contrar acestor susțineri, Curtea constată că în mod corect litigiul a fost soluționat de instanțele civile și nu comerciale dat fiind faptul că pretențiile societății reclamante vizează un drept la despăgubiri pentru îmbunătățiri aduse unui imobil (retrocedat fostei proprietare) iar nu valorificarea unor drepturi legate de un fond de comerț constituit inclusiv din acest bun.
Referitor la afirmația instituției pârâte recurente potrivit căreia acțiunea reclamantei îndreptată împotriva sa nu mai era actuală la data introducerii acțiunii (13.03.2006) - fiind prescrisă încă din 1998 când se împlinise deja termenul de 3 ani care a început să curgă de la data restituirii imobilului către fosta proprietară, prin sentința civilă nr.3200/1996 - și că pe parcurs nu a intervenit nicio cauză de întrerupere sau suspendare a acestui termen, Curtea constată că este lipsită de fundament și trebuie respinsă ca atare.
Adevărata identitate a debitorului obligației de despăgubire a reclamantei s-a stabilit irevocabil abia prin decizia civilă nr.3840/24.11.2005 a Curții de Apel Timișoara în care s-a arătat că nu fosta proprietară (împotriva căreia se pornise inițial acțiunea, anterior Legii 10/2001, în condițiile dreptului comun) este cea obligată la plata sumelor solicitate de reclamantă.
Începând cu acea dată a început deci, să curgă termenul de 3 ani de prescripție a acțiunii împotriva instituției pârâte, dată în raport cu care, acțiunea de față este actuală iar nu prescrisă.
În fine, nici ultimul motiv de recurs al pârâtei nu este fondat deoarece imobilul asupra căruia poartă pretențiile reclamantei - și care a fost retrocedat fostei proprietare - a fost preluat de stat fără titlu valabil (aspect stabilit cu putere de lucru judecat prin sentința civilă nr.3200/1994) ceea ce atrage, pe cale de consecință, conform art.48 al.3 al Legii 10/2001 (fost 49 al.3 la data introducerii acțiunii) obligația de plată a despăgubirilor, fie în sarcina statului, fie a entității deținătoare.
Societatea reclamantă a ales în mod corect să solicite instituției pârâte aceste despăgubiri pentru că, pe de o parte, ea a avut calitatea de unitate deținătoare înainte de retrocedare, iar pe de altă parte pentru că părțile fiind legate anterior printr-un contract sinalagmatic cu titlu oneros este firesc ca, urmare a încetării acestuia, toate obligațiile proprii contractului dar și cele derivate să fie opuse fostului partener convențional iar nu unei entități străine de acesta, în speță, statului român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
Luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții Municipiul C și Consiliul local C prin Primarul municipiului C împotriva deciziei civile nr.28/06.03.2008 pronunțată de Tribunalul C-S - Secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12 iunie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - G - - -
Grefier,
- -
Red.DC/01.07.2008
Tehnored.MM/2 ex/11.07.2008
Instanță fond: Judecătoria Caransebeș - Jud.
Inst.apel: Tribunalul C-S - jud. A,
Președinte:Florin ȘuiuJudecători:Florin Șuiu, Gheorghe Oberșterescu, Daniela Calai
