Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 59/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
(66/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECTIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 59
Ședința publică de la 25 ianuarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Doinița Mihalcea
JUDECĂTOR 2: Daniela Adriana Bînă
GREFIER - - -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea cererii de apel (după casare) formulată de apelanții-contestatori și, împotriva sentinței civile nr. 646 din 15.05.2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata PRIMĂRIA MUNICIPIULUI
are ca obiect - contestație Legea nr.10/2001.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 18 ianuarie 2010, fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie; pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării, Curtea a amânat pronunțarea cauzei la data de 25 ianuarie 2010, când a decis următoarele:
CURTEA
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată la 24.02.2006, reclamanții și au formulat contestație în temeiul Legii nr.10/2001 împotriva Dispoziției nr.5268/25.01.2006, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului B prin Primarul General, solicitând desființarea dispoziției și obligarea pârâtei la restituirea în natură a imobilului situat în-, sector 1,
În motivarea contestației s-a arătat că obiectul notificării l-a constituit imobilul situat la adresa susmenționată, compus din teren în suprafață de 343 mp.
Imobilul a trecut în proprietatea statului prin decizia nr.1026/1973 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Municipiului B, decizie emisă în baza Decretului de expropriere nr.378/1973, scopul acesteia fiind acela al construirii a trei blocuri de locuințe, a unei centrale termice și a unei stații de pompare.
Pârâta a respins cererea de restituire în natură cu motivarea că terenul pentru care se solicită restituirea se găsește în incinta actualului nr.6 A din str.- - în care funcționează o unitate a SC SA.
S-a apreciat nelegală dispoziția întrucât din expertiza extrajudiciară efectuată a rezultat că SC SA ocupă acest teren, însă autorizația de funcționare emisă de pârâtă nu poate preciza pe care număr a fost emisă respectiv 6, 6 sau 8.
În planul de situație cuprinzând fostul teren, nr.6 A, apare în incinta imobilului de la nr.8 și nu invers. Nr.8 în acest plan este marcat grafic în interiorul construcției, ridicată fără autorizație.
Prin urmare, nu pot fi aplicabile dispozițiile art.11 alin.3 din Legea nr.10/2001.
În primul ciclu procesual cauza a fost soluționată prin sentința civilă nr.646/15.05.2006 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, care a respins contestația pe motiv că suprafața de teren ce se solicită a fi restituită în natură este afectată atât în subteran cât și suprateran, fiind incidente dispozițiile art.15 alin.4 din Legea nr.10/2001.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, iar Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a soluționat cauza prin decizia civilă nr.59/31.01.2008, în sensul respingerii apelului.
Hotărârea instanței de fond a fost menținută, reținând că din expertizele efectuate în cauză a rezultat că terenul din- A, sector 1, B este afectat 8 mp acces subteran, 110 mp construcție tip A, 210 mp curte a imobilului, iar în incinta acestui perimetru funcționează o unitate a SC SA, situația care concordă cu cele reținute de către unitatea notificată.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții, iar Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia civilă nr.6518/31.10.2008 a admis recursul și a casat decizia atacată, trimițând cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.
În considerentele acestei decizii s-a reținut cu autoritatea dată de dispozițiile art.315 Cod procedură civilă că din înscrisul nou depus în recurs, respectiv un raport de expertiză extrajudiciară întocmit de ing. rezultă că imobilul în litigiu este compus din teren și o construcție parter, compusă din mai multe camere și grupuri sanitare, fiind folosită de către o unitate a SC SA.
Întrucât nu sunt îndeplinite condițiile tehnice și tehnologice specifice și obligatorii pentru o stație de pompare, cât și datorită faptului că în construcția existentă funcționează grupuri sanitare, inclusiv wc-ul care reprezintă o sursă se contaminare pentru o eventuală stație de pompare, expertul a concluzionat că în construcția existentă la imobilul situat în B,-, sector 1, nu funcționează și nu poate funcționa nicio stație de pompare.
Instanța supremă a apreciat că există neconcordanțe în ceea ce privește situația de fapt reținută de instanță, impunându-se administrarea de noi probe, respectiv o expertiză tehnică pentru a stabili dacă terenul în litigiu este sau nu afectat de o stație de pompare.
Rejudecând apelul, Curtea s-a conformat dispozițiilor date de instanța superioară și a dispus efectuarea unei expertize tehnice cu obiectivul menționat anterior.
Lucrarea a fost efectuată de expertul inginer, desemnat de instanță, fiind depus în cauză la 17.11.2009.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea va admite apelul, având în vedere următoarele considerente:
Prin Dispoziția nr.5268/25.01.2006 emisă de Primăria Municipiului B s-a respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafață de 343 mp, cu motivarea că terenul se găsește în incinta actualului nr.6 A din str.- - în care funcționează o unitate a SC SA.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză de către expertul ing. a rezultat că suprafața de teren de 328 mp este înglobată într-un teren ce cuprinde fostele adrese poștale cu nr.6, 6 și 8, ocupat de către SC SA, după ce anterior fusese administrat de către Herăstrău.
De asemenea, s-a reținut că pe terenul în litigiu au fost identificate o clădire administrativă cu regim de înălțime parter, de dimensiuni 12,70 x 15, cu destinație garaj, birouri, arhivă, vestiar, uscătorie și grupuri sanitare, precum și construcție improvizată, provizorie, cu dimensiuni 0,90 x 9,80, cu destinație magazie.
Se menționează faptul că numai o parte din clădirea administrativă (circa 50%) se află pe terenul în litigiu, astfel cum rezultă din planul anexat.
Expertul a mai arătat că pe terenul definit conform planului de situație în suprafață de 328 mp nu există nicio stație de pompare și construcțiile edificate pe teren au fost realizate anterior intrării în vigoare a Legii nt.50/1991.
Față de această situație de fapt rezultată din expertiza efectuată în cauză, Curtea constată că nu sunt îndeplinite cerințele art.11 alin.4 din Legea nr.10/2001, întrucât potrivit decretului de expropriere, terenul în litigiu a fost expropriat pentru edificarea a trei blocuri de locuințe, a unei centrale termice și a unei stații de pompare.
În această împrejurare se constată că lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, respectiv o stație de pompare nu s-au realizat, situație în care sunt incidente dispozițiile art.11 alin.2 din Legea nr.10/2001, Curtea urmând a dispune restituirea în natură a suprafeței de teren de 328 mp, având în vedere suprafața de teren existentă la data preluării (fila 86 dosar apel).
Având în vedere dispozițiile art.296 Cod procedură civilă cu referire la art.11 alin.2 din Legea nr.10/2001, Curtea va admite apelul, va schimba în tot sentința apelată, în sensul că va admite contestația și va anula Dispoziția nr.5268/25.01.2006 emisă de Primăria Municipiului
Se va dispune restituirea în natură a terenului în suprafață de 328 mp situat în B,- - 8, identificat conform raportului de expertiză ing..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelanții-contestatori și, domiciliați în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr.646 din 15.05.2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B, cu sediul în B,-, sector 5.
Schimbă în tot sentința apelată în sensul că:
Admite contestația.
Anulează Dispoziția nr.5268/25.01.2006.
Dispune restituirea în natură a terenului în suprafață de 328 mp situat în B,--8, sector 1, identificat conform raportului de expertiză ing. .
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi 25.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red.
.
5 ex./03.02.2010
TB-4 -
Președinte:Doinița MihalceaJudecători:Doinița Mihalcea, Daniela Adriana Bînă