Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 6/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 6/Ap
Ședința publică de la 29 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Pîrvulescu
JUDECĂTOR 2: Ligia Vîlcu
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de intimata UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ MUNICIPIUL împotriva sentinței civile nr. 326/7.11.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa apelantei intimate Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul, precum și intimatului contestator.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că potrivit Legii 146/1996, apelul este scutit de plata taxei de timbru.
Se constată că prin motivele de apel s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art 24 pct 2 Cod procedură civilă.
Față de actele și lucrările dosarului precum și față de motivele invocate în apel, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra apelului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 326/2008, Tribunalul Brașova dispus următoarele:
A respins ca fiind rămasă fără obiect, contestația, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, de contestatorul, cu domiciliul ales în B, str. -. -, nr. 4, la familia, reprezentat în instanță de avocat, în contradictoriu cu intimatul Municipiul, reprezentat legal de Primar.
A obligat intimatul la plata către contestator a sumei de 1.200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
Prin contestația înregistrată sub nr. 5159/62, la data de 24.07.2008, contestatorul a solicitat instanței în contradictoriu cu intimatul Municipiul, reprezentat legal de Primar, ca în urma probelor ce se vor administra, să pronunțe o sentință prin care să anuleze dispoziția nr. 4595/02.07.2008, emisă de intimat, prin reprezentantul său legal, să îl oblige pe acesta să emită o nouă dispoziție de acordare de despăgubiri bănești pentru imobilul situat în,-, înscris în nr. 9597, sub nr. top 1513/1/1, compus din casă și anexe gospodărești ( curte- teren de 700 mp), să îl oblige pe intimat la plata de daune cominatorii în cuantum de 100 lei/zi de întârziere, calculate de la data pronunțării sentinței și până la data la care îi va fi comunicată noua dispoziție și să îl oblige pe intimat la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
Prin sentința civilă nr. 36/24.01.2003 a Tribunalului Brașov, devenită irevocabilă prin respingerea căilor de atac exercitate împotriva sa, a fost admisă contestația pe care contestatorul a formulată, în condițiile reglementate de Legea nr. 10/2001, în contradictoriu cu intimata Instituția Prefectului Județului B și, în consecință, a fost anulată înștiințarea nr. 4842/04.06.2002 și a fost obligată intimata să emită o decizie prin care să acorde contestatorului despăgubiri pentru imobilul situat în Municipiul,-.( filele 24-30)
Intimatul a soluționat această notificare prin dispoziția nr. 1703/05.06.2007, în sensul că a propus acordarea către contestator de măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul situat în Municipiul,-, înscris în nr. 9597, sub nr. top 1513/1/1, compus din casă anexe gospodărești și teren în suprafață de 700 mp, iar, pentru imobilele înscrise în nr. 3590, sub nr. op. 1535, stabilit că Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului trebuie să acorde contestatorului măsuri reparatorii în echivalent,în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Contestatorul a promovat împotriva acestei dispoziții calea de atac a contestației, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (3 ) din Legea nr. 10/2001. Prin sentința civilă nr. 535/29.11.2007 a Tribunalului Brașov, devenită definitivă și irevocabilă prin neexercitarea împotriva sa a căilor de atac reglementate de lege, a fost admisă în parte contestația astfel formulată,cu consecința anulării în parte a dispoziției atacate și obligării intimatului la emitere unei noi dispoziții, prin care să acorde contestatorului despăgubiri bănești pentru imobilul situat în Municipiul,-, înscris în nr. 9597, sub nr. top 1513/1/1. (filele 31-34)
În temeiul acestei hotărâri judecătorești, intimatul a emis, prin reprezentantul său legal, dispoziția nr. 4595/02.07.2008, prin care, pentru imobilul din litigiu a propus acordarea către contestator a măsurilor reparatorii reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.( filele 4-5)
Ulterior, respectiv, la data de 01.10.2008, intimatul a emis, prin reprezentantul său legal, dispoziția nr. 5695, prin care a modificat dispoziția ce este contestată în cadrul prezentului proces, în senul că, a stabilit că măsurile reparatorii de care contestatorul poate beneficia pentru imobilul situat în Municipiul,-, înscris în nr. 9597, sub nr. top 1513/1/1sunt despăgubirile bănești, potrivit dispozițiilor sentinței civile nr. 535/2007 a Tribunalului Brașov ( filele 14-15)
Așa fiind, tribunalul, pentru considerentele ce preced, a respins, ca fiind rămasă fără obiect, contestația supusă judecății.
În ceea ce privește cererea contestatorului de obligare intimatului la plata cheltuielilor de judecată, tribunalul constată că aceasta este întemeiată, astfel că, o va admite, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Cheltuielile de judecată cuprind totalitatea cheltuielilor făcute de o parte în legătură cu un proces civil.
Conform dispozițiilor art. 274 alin. (1) Cod procedură civilă, obligația de a suporta cheltuielile de judecată revine părții din vina căreia s-a purtat proces, întrucât, la baza acestei obligații stă culpa procesuală.
În cauză, tribunalului constată că culpa procesuală aparține intimatului, întrucât, prezentul proces a fost declanșat din vina acestei părți, care nu a dus la îndeplinire obligațiile ce au fost stabilite în sarcina sa prin sentința civilă nr. 535/29.11.2007 a Tribunalului Brașov, decât pe parcursul desfășurării prezentului proces, determinând, prin atitudinea sa, formularea de către contestator a contestației suspusă judecății cu consecința efectuării de către partea menționată de cheltuieli, constând în onorariul avocatului care i-a reprezentant interesele în cauză.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel Unitatea Administrativ Teritorială în termen.
Se solicită modificarea în parte a sentinței în sensul înlăturării din dispozitiv a obligației Municipiului de a plăti cheltuieli de judecată către reclamant.
Susține că nu se justifică o culpă procesuală, că, a rămas fără obiect contestația formulată prin depunerea dispoziției de primar 5695/1.10.2008, care a modificat dispoziția 4595/2.07.2008 care a făcut obiectul contestației.
Apelanta invocă art 275 Cod procedură civilă.
Analizând apelul formulat, instanța constată că este neîntemeiat.
Culpa procesuală a apelantei este justificată.
Apelanta trebuia să execute dispozițiile sentinței 535/29.11.2007 în sensul că trebuia să emită o" decizie de acordarea despăgubirilor băneștipentru imobilul situat în -" în favoarea contestatorului.
Această sentință, devenită titlu executoriu anula în parte dispozițiile deciziei 1703/5.06.2007 emisă de Primarul Municipiului care acorda contestatoruluimăsuri reparatorii prin echivalentîn condițiile titlului VII din Legea 247/2005.
În executarea acestei sentințe, se emite o nouă dispoziție a primarului însă în loc de a dispune acordarea de " despăgubiri bănești" așa cum prevedea titlul executoriu, intimata face aceeași greșeală în sensul că " acordă măsuri reparatorii prin echivalent".
Este contestată această dispoziție, nr. 4595/2.07.2008 prin prezenta contestație înregistrată în 24.07.2008.
Într-adevăr în 1.10.2008 se emite dispoziția corectă nr. 5695/1.10.2008 și se înregistrează în cauză înainte de primul termen de judecată.
Față de această îndeplinire vicioasă a dispozițiilor sentinței civile 535/29.11.2007 de către prezenta apelantă, care l-a determinat pe contestator să formuleze o nouă contestație, să avanseze cheltuieli de judecată se poate reține culpa procesuală a intimatei așa cum considerat și instanța de fond.
Dispozițiile art. 275 Cod procedură civilă invocate de apelantă nu sunt aplicabile în sensul arătat de acesta.
Acest articol prevede înlăturarea pârâtului de la plata cheltuielilor de judecată când recunoaște pretențiile la prima zi de înfățișare, dar în afară de situația în care fost pus în întârziere înainte de cererea de chemare în judecată.
Este adevărat că intimata a recunoscut pretențiile contestatorului înainte de prima zi de înfățișare și nu a fost pusă în întârziere, dar acest lucru nu era necesar deoarece se afla de drept în întârziere.
În speță se poate reține că intimata era de drept în întârziere încă de la momentul rămânerii definitive și irevocabile a sentinței civile rr. 535/29.11.2007 care impunea acesteia obligația de a emite o nouă dispoziție prin care să acorde " despăgubiri bănești" contestatorului pentru imobilul în cauză.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 296 Cod procedură civilă va păstra sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul prin Primar cu sediul în ,-, jud B, împotriva sentinței civile nr. 326/2008 a Tribunalului Brașov pe care o păstrează.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 29 Ianuarie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red AP 16.02.2009
Tehnored AG 19.02.2009 / 2 ex
Jud fond L
Președinte:Anca PîrvulescuJudecători:Anca Pîrvulescu, Ligia Vîlcu