Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 60/2010. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 60/A
Ședința publică din data de 22 februarie 2010
PREȘEDINTE: George Popa judecător
JUDECĂTOR 2: Irina Alexandra Boldea vicepreședintele Curții de Apel
Grefier - - - -grefier șef secție
-.-.-.-.-.-.-.-
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului civil declarat de către reclamanta împotriva sentinței civile nr. 2090 din 29.11.2006 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr. 1601/C/2005, în contradictoriu cu pârâtaPRIMĂRIA MUNICIPIULUI, în acțiune civilă având ca obiect Legea nr. 10/2001.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 2 februarie 2010, consemnate în încheierea de ședință din aceeași dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, Curtea, având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei la datele de 8 februarie 2010, 15 februarie 2010 și apoi 22 februarie 2010, dată la care a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra apelului civil de față.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr. 1601/C/2005, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului G anularea dispozițiilor nr. 352 din 24.11.2003, 656 din 25.03.2004, 655 din 25.03.2004, 658 din 25.03.2004, 659 din 25.03.2004, 660 din 25.03.2004, 657 din 25.03.2004 și 1600/2005 și restituirea în natură a imobilelor ce au format obiectul acestora sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că tatăl său, a avut în proprietate o suprafață de 5 ha teren situat în G, comuna precum și imobilele situate în G,-, strada -. G nr. 11,-,- și-, toate acestea trecând în mod abuziv în proprietatea statului.
Urmare apariției Legii nr. 10/2001, reclamanta a formulat notificări solicitând restituirea în natură a imobilelor, cereri respinse prin dispozițiile atacate în prezenta cauză pe considerentul că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate și a deposedării abuzive iar în ceea ce privește suprafața de 5 ha teren pe considerentul că acest bun imobil nu intră sub incidența Legii nr. - ci a Legii nr. 18/1991, art.36.
Reclamanta a arătat că dispozițiile emise de Primar sunt nelegale întrucât la dosar au fost depuse toate dovezile care probează dreptul de proprietate al autorului său precum și dovezi care atestă deposedarea abuzivă acestuia de către stat de imobilele în litigiu.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea contestației susținând, în esență, că reclamanta nu a depus la dosar actele doveditoare ale dreptului de proprietate în termenul prevăzut de lege.
Prin sentința civilă nr. 2090 din 29.11.2006 a Tribunalului Galația fost admisă în parte contestația și, pe cale de consecință, s-a dispus anularea dispoziției nr. 656/2004 emisă de Primarul Municipiului G și acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent reclamantei pentru imobilul situat în G,-, despăgubirile urmând a fi calculate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Au fost respinse ca nefondate contestațiile formulate împotriva celorlalte dispoziții.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate și a deținerii legale de către autorul său doar în ceea ce privește imobilul situat în G,-, imobil care în prezent nu mai există, pe locul acestuia fiind construite blocuri de locuințe. În aceste condiții s-a apreciat că restituirea în natură nu mai este posibilă, reclamanta fiind îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent, respectiv despăgubiri ce vor fi calculate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor potrivit art. 1 din Legea nr. 10/2001.
În ceea ce privește celelalte imobile revendicate de reclamantă, instanța de fond a reținut că, așa cum rezultă din certificatul nr. 841.754 din 26.09.1994, în anul 1948 acestea nu mai figurau în proprietatea autorului reclamantei iar pe de altă parte, imobilele din strada - și strada - nu figurează nici în evidențele contabile ale Primăriei Municipiului G astfel încât nu poate fi reținută prezumția relativă de preluare abuzivă prevăzută de art. 2 lit. e din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Față de aceste considerente, s-a reținut că în mod corect pârâta a dat eficiență dispozițiilor art. 3 și 23 din Legea nr. 10/2001 și a respins notificările formulate de reclamantă cu privire la aceste imobile.
Referitor la suprafața de 5 ha teren s-a apreciat că în mod corect s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001 și a respins cererea de restituire în natură a acesteia întrucât terenul în litigiu nu intră sub incidența actului normativ mai sus menționat făcând obiectul legii fondului funciar.
Împotriva sentinței civile nr. 2090 din 29.11.2006 a Tribunalului Galația declarat apel reclamanta criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie.
În esență, reclamanta a susținut, sub un prim aspect, că a depus la dosar suficiente înscrisuri din care rezultă în mod neîndoielnic faptul că autorul său, a avut în proprietate imobilele ce fac obiectul prezentei cauze.
Pe de altă parte a arătat că instanța de fond a acordat ceea ce nu s-a cerut în sensul că a dispus acordarea de despăgubiri pentru imobilul imposibil de restituit în natură în condițiile în care, prin acțiunea dedusă judecății solicitase acordarea de terenuri în compensare pe alte amplasamente.
Reclamanta a solicitat, în consecință, ca, pe baza reanalizării probelor administrate în cauză să se dispună restituirea în natură a imobilelor revendicate iar în situația în care acest lucru nu mai este posibil să i se acorde în compensare alte terenuri.
A solicitat, totodată, și retrocedarea terenului situat în strada - în suprafață de 1000 mp.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea apelului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii instanței de fond susținând că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate al autorului său cu privire la imobilele revendicate și nici a deposedării abuzive a acestuia de către stat.
În apel s-a depus la dosar lista terenurilor ce pot fi atribuite în compensare, listă din care reclamanta a optat pentru atribuirea unei suprafețe de 14.527 mp, teren situat în zona - abator, T 130-131, P 458-465.
Apelul este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Reclamanta, în calitate de moștenitoare a autorului său a solicitat, prin acțiunea dedusă judecății, restituirea în natură sau prin echivalent a următoarelor imobile: un teren în suprafață de 5 ha vie situat în comuna, județul G, un imobil situat în-, un imobil situat în strada -. G, nr. 11, un imobil situat în-, un imobil situat în- și un imobil situat în-.
Cu privire la acestea, Primăria Municipiului Gae mis un număr de opt dispoziții, toate de respingere a notificărilor formulate, după cum urmează:
- Dispoziția nr. 352/2008 pentru terenul în suprafață de 5 ha vie;
- Dispoziția nr. 656/2004 pentru imobilul din-;
- Dispoziția nr. 655/2004 pentru imobilul din strada -. G, nr. 11;
- Dispozițiile nr. 659 și 658/2004 pentru imobilul din-;
- Dispoziția nr. 660/2004 pentru imobilul din-;
- Dispozițiile nr. 657/2004 și 1600/2005 pentru imobilul situat în-.
În motivarea tuturor acestor dispoziții, pârâta a reținut că solicitanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilelor revendicate și nici dovada deposedării.
Potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, sarcina probei cu privire la dreptul de proprietate și la deținerea legală a imobilelor revendicate revine, în toate cazurile, persoanei îndreptățite
Din analiza înscrisurilor depuse la dosar și în special a certificatului nr. 841.754 din 26.09.1994 emis de Arhivele Statului, Curtea reține că în anul 1948, în patrimoniul autorului reclamantei existau efectiv doar două imobile, respectiv cel situat în- și cel situat în-, pentru ambele figurând "cap de gospodărie".
În ceea ce privește celelalte imobile revendicate de reclamantă, situația acestora se prezenta, la nivelul aceluiași an, în felul următor: la adresa din- existau două apartamente din care unul aparținea familiei iar cel de-al doilea era nelocuibil; imobilul din- nu a fost găsit înregistrat în recensământul din anul 1948; la imobilul din strada -. G existau două apartamente pentru care figurau, în calitate de capi de gospodărie, și, respectiv,; pe- existau, de asemenea trei apartamente care aparțineau lui, având destinația de restaurant, lui și, respectiv, lui.
Același certificat emis de Arhivele Statului relevă existența în proprietatea lui a unui imobil situat în-A iar la adresa din- se consemnează existența unui loc viran, fără indicarea vreunui proprietar.
Prin urmare, Curtea constată că în mod corect instanța de fond a reținut că reclamanta, în calitate de moștenitoare a numitului a făcut dovada dreptului de proprietate al acestuia numai în ceea ce privește imobilul situat în G,-, pentru care, de altfel, a și dispus anularea dispoziției emise de Primar prin care cererea de restituire a imobilului a fost respinsă.
În ceea ce privește imobilele din-,-, strada -. G nr. 11 și-, revendicate de asemenea de reclamantă, așa cum rezultă din certificatul emis de Arhivele Statului, acestea nu figurau, în anul 1948, în patrimoniul autorului reclamantei, ci în patrimoniul altor persoane, astfel încât, în mod corect s-a reținut prin dispozițiile emise de Primarul Municipiului G și prin hotărârea instanței de fond că acestea nu pot face obiectul restituirii în natură sau prin echivalent.
Actele de proprietate invocate de reclamantă și depuse la dosar, deși dovedesc că la un anumit moment imobilele în litigiu s-au aflat în proprietatea autorilor săi, reflectă o realitate mult anterioară anului 1948, când situația proprietăților numitului s-a schimbat în mod evident, astfel încât, așa cum s-a arătat deja, acesta a rămas proprietar doar cu privire la cele două imobile din strada - și, respectiv, din strada -.
Cu privire la imobilul din-, Curtea constată, dincolo de faptul că nu s-a făcut de către reclamantă dovada dreptului de proprietate al autorului său, la recensământul din anul 1948 acesta figurând ca teren viran, fără proprietar, că reclamanta nici nu l-a solicitat prin acțiunea dedusă judecății, neexistând nici notificare și, implicit, nici Dispoziție emisă de Primar în acest sens.
Verificând actele și lucrările dosarului Curtea constată că acest teren a fost solicitat pentru prima dată în apel, împrejurare ce contravine dispozițiilor art. 294 alin. 1 Cod procedură civilă potrivit cărora în apel nu se pot face alte cereri noi.
Cu privire la imobilul din- A care, potrivit aceluiași certificat emis de Arhivele Statului, în anul 1948 figura în proprietatea lui, se constată că reclamanta nu a formulat niciodată notificare și nici nu a investit direct instanța de judecată cu o cerere de retrocedare a acestuia astfel încât situația acestui imobil nu poate face obiect de analiză în prezenta cauză.
Rămâne în discuție, așa cum s-a arătat și mai sus, doar imobilul din-, singurul dintre cele revendicate de reclamantă pentru care s-a făcut dovada dreptului de proprietate al autorului acesteia, imobil care, așa cum rezultă din actele dosarului, nu mai există la acest moment fiind demolat.
Pentru acesta, instanța de fond a dispus acordarea de măsuri reparatori prin echivalent constând în despăgubiri ce vor fi calculate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Reclamanta a solicitat, atât la fond cât și în apel, acordarea unui teren în compensare pentru imobilele imposibil de restituit în natură, solicitare întemeiată pe dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001.
În apel pârâta a depus la dosar lista terenurilor ce pot fi atribuite în compensare, reclamanta optând pentru acordarea unei suprafețe de 14.527 mp, teren reprezintă echivalentul tuturor imobilelor revendicate de aceasta în prezenta acuză.
Curtea apreciază că solicitarea reclamantei nu poate fi primită întrucât, așa cum s-a stabilit deja, reclamanta nu este îndreptățită la măsuri reparatori decât pentru imobilul situat în- astfel încât atribuirea unei suprafețe de teren de 14.527 mp nu se justifică.
Nu a putut fi identificată o altă suprafață de teren sau o parte a acestei suprafețe de 14.527 mp care să poată fi atribuită în compensare doar pentru acest imobil, reclamanta nefiind,de altfel, de acord să primească teren mai puțin decât cel pentru care a optat.
În aceste împrejurări, constatând că nu există posibilitatea reală a acordării de teren în compensare, Curtea urmează a reține că soluția instanței de fond de acordare de despăgubiri pentru imobilul din- imposibil de restituit în natură este temeinică și legală urmând a fi menținută ca atare.
În ceea ce privește terenul în suprafață de 5 ha vie, Curtea constată că în mod corect s-a reținut prin dispoziția emisă de Primar precum și prin hotărârea instanței de fond că, față de dispozițiile art. 2 din Legea nr. 10/2001, acesta nu intră sub incidența actului normativ mai sus menționat, pretențiile reclamantei cu privire la acest teren putând fi soluționată doar în conformitate cu prevederile Legii fondului funciar.
Pentru toate aceste considerente, reținând ca fiind neîntemeiate criticile formulate de reclamantă, Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 296 Cod procedură civilă, va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul civil declarat de către reclamanta împotriva sentinței civile nr. 2090 din 29.11.2006 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr. 1601/C/2005, în contradictoriu cu pârâtaPRIMĂRIA MUNICIPIULUI
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 22 februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - - |
Grefier, - - |
Red. Și tehnoredactat motivare decizie /22.03.2010
decizie VM/22.03.2010
4 ex./22.03.2010
Fond: Tribunalul Galați: judecător:
Com. 2 ex./24.03.2010
-
- Primăria municipiului
Președinte:George PopaJudecători:George Popa, Irina Alexandra Boldea
