Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 61/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Legea 10/2001-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA Nr. 61
Ședința publică din 30 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Plăcintă Dochița
JUDECĂTOR 2: Timofte Cristina Grefier - -
Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamanții, domiciliată în municipiul A I,-,. 19,. 15, județul A și domiciliat în municipiul P,- C,. 4,. 1,. 38, județul P împotriva sentinței nr. 225 din 4 iunie 2002 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 9119/2001.
Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din 24 aprilie 2009, când pentru a da posibilitate părților, personal sau prin apărător să depună concluzii scrise, pronunțarea s-a amânat pentru astăzi.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra apelului de față, constată:
Prin acțiunea adresată Tribunalului Suceava, așa cum a fost precizată ulterior, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâții Statul Român - prin Ministerul Finanțelor, R și Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului (succedată de AVAS), solicitând instanței să constate că imobilul identic cu nr. 4083 din CF 1166 comunei cadastrale Rat recut, fără titlu valabil, în proprietatea statului, iar ulterior, în a celei de-a doua pârâte și să oblige pe pârâți să le recunoască dreptul de proprietate asupra acestui imobil și să-l restituie. Au mai solicitat anularea dispoziției nr. 4057/2002 emisă de R și actul prin care APAPS a vândut imobilul în litigiu către această societate.
Motivându-și pretențiile, reclamanții au arătat că, în cartea funciară menționată, este înscris dreptul de proprietate pentru suprafața de 4406 mp. teren, aflat în mun. R, pe numele autoarelor lor și, în cote egale de câte, că terenul a fost preluat abuziv de stat, iar în prezent este deținut de R, aceasta respingându-le notificarea adresată în vederea restituirii.
Prin sentința civilă nr. 225 din 4 iunie 2002, Tribunalul Suceavaa respins acțiunea ca nefondată, cu motivarea de esență că reclamanții nu au dovedit calitatea de proprietare a autoarelor lor.
Prin decizia civilă nr. 668 din 29 iunie 2005, Curtea de Apel Suceavaa admis apelul reclamanților, a schimbat sentința, a admis în parte acțiunea în sensul că a obligat pârâta AVAS B să emită o decizie de restituire prin măsuri reparatorii în echivalent a suprafeței de 2490 mp. teren identic cu parcela nou formată nr. 4083/1, comasată la parcela funciară nr. 3835 din CF 13190 comunei cadastrale R deținută de R, iar pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, să restituie reclamanților, în natură, 1910 mp. teren identic cu nou formată nr. 4083/2 din CF 1166
Instanța a reținut că din extrasul de carte funciară, depus la dosar, rezultă că proprietare tabulare ale parcelei funciare nr. 4083 din CF 1166 R au fost și, având cote indivize de fiecare, iar reclamanții conform certificatului de moștenitor nr. 81/1997, precum și a actelor de stare civilă, și-au dovedit calitatea de moștenitori după acestea. Prin raportul de expertiză efectuat în cauză a fost identificat terenul în litigiu, în suprafață de 4400 mp. compus din 1910 mp. teren, al cărui proprietar nu a fost identificat, și 2490 mp. teren, ocupat de clădirile și căile de acces afectate activității desfășurate de Societatea deținătoare a terenului este integral privatizată din anul 1999, iar din interpretarea dispozițiilor art. 20 alin. 2, 27 alin. 1și 46 alin. 1 din Legea 10/2001, rezultă că restituirea în natură este exclusă în cazul societăților comerciale integral privatizate. Restituirea în natură ar fi posibilă în situația în care s-ar anula contractul de vânzare-cumpărare pe acțiuni, dar cererea reclamanților pentru anularea contractului prin care fostul a vândut prin licitație pachetul majoritar de acțiuni nu respectă exigențele art. 112 și 132 din Codul d e procedură civilă. Pe de altă parte, s-a reținut că anularea unui asemenea contract nu intră sub incidența dispozițiilor art. 46 din Legea nr. 10/2001, deoarece obiectul acestuia nu îl constituie activele imobiliare ale societății, ci dreptul de proprietate asupra părții din capitalul social deținut de stat la societate. Pentru suprafața de teren a cărui deținător nu a fost identificat, Statul Român, conform dispozițiilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, este obligat la restituire.
Recursurile declarate de Direcția Generală a Finanțelor Publice S pentru Ministerul Finanțelor ca reprezentant al Statului Român și de AVAS B au fost admise de Înalta Curte de Casație și Justiție B, prin decizia civilă nr. 5182 din 26 mai 2006, cu consecința casării hotărârii din apel și a trimiterii spre rejudecare aceleiași instanțe.
Instanța de recurs a constatat nelămurirea completă a circumstanțelor cauzei și a indicat necesitatea unor verificări suplimentare în legătură cu:
- respectarea de către reclamanți a procedurii prevăzute de art. 26 din Legea nr. 10/2001, ca o condiție prealabilă antrenării răspunderii statului;
- modul de privatizare, integral sau parțial, al R;
- notificarea unității implicate în privatizare și a societății deținătoare;
- deținătorul suprafeței de teren pe care statul a fost obligat să o predea.
Prin decizia nr. 165 din 18 mai 2007, Curtea de Apel Suceavaa admis apelul declarat de reclamanții, și, a schimbat sentința civilă nr. 225 din 4 iunie 202 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr. 9119/2001), în sensul că a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta AVAS B să emită decizie de propunere a acordării de despăgubiri în condițiile Legii speciale (Titlul VII din Legea nr. 247/2005) pentru suprafața de 2940 mp. teren identic cu parcela nou formată nr. 4083/1, comasată la 3835 din CF 13190 R, a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor să restituie reclamanților, în natură, suprafața de 1910 mp. teren arabil, identic cu 4083/2 din CF 1166 R nou formată din parcela 4083, respingând cererea pentru anularea contractului nr. 56/1999 și respingând, ca inadmisibilă cererea de intervenție principală introdusă în apel d e.
Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut că dreptul de proprietate al autoarelor reclamanților și calitatea acestora de moștenitori nu au mai fost contestate în această etapă procesuală, fiind dovedită notificarea SC SA Susținerile privind formularea unei alte notificări la 1 august 2001, prin intermediul executorului, nu au fost confirmate de nici o dovadă scrisă în acest sens. Deși, potrivit dispozițiilor art. 25 alin. 1 și art. 26 alin. 1 și 3 din nr. 10/2001, în redactarea în vigoare din momentul notificării, există o obligație de înștiințare cu privire la cererea de restituire, a persoanei juridice care deține bunurile solicitate, chiar și numai în parte, iar când nu se cunoaște deținătorul, a Primăriei, în raza căreia se află imobilul, (în cazul în care deținătorul nu este identificat, persoana îndreptățită putând chema în judecată statul, prin Ministerul Finanțelor, în 90 de zile de la data când primăria ar fi trebuit să rezolve notificarea),în speță, reclamanții, care au domicilii îndepărtate față de locul situării imobilului (P și A I) au notificat doar SC SA R, având informația că este deținătoarea imobilului. Ocuparea parțială a terenului de către această societate nu este arătată nici măcar în decizia de soluționare a notificării, nr. 4057/2002 (38 fond) și a fost evidențiată abia prin expertiza ordonată de instanță, în apel și realizată de. Lucrarea, ale cărei concluzii nu au fost infirmate de probatoriul administrat în completare, precizează că parcela nr. 4083 din CF nr. 1166 com.cad. R măsoară 4.400 mp. din care 2490 mp. pentru care SC SA R are certificat de atestare a proprietății, sunt ocupați de clădiri și căi de acces, necesare desfășurării activităților comerciale, pentru diferența de 1910 mp. nefiind identificat deținătorul. S-a remarcat că, deși în rejudecare Primăria Ras usținut că cei 1910 mp. s-ar afla în posesia unui terț, pe nume, din documentația care a stat la baza emiterii titlului de proprietate nr. 886/1994 eliberat pe numele acestei persoane (88-107 apel II), rezultă că dreptul său este circumscris altor parcele funciare, cea mai apropiată fiind nr. 4084, ce nu se identifică cu nr. 4083, obiect al pretențiilor reclamanților. În acest sens fiind apreciate ca relevante două planuri de situație întocmite de G la 18 noiembrie 1987 ( 104 apel II) și 11 septembrie 1997 ( 169 apel I). Într-un asemenea context, care atestă necunoașterea reală a regimului juridic al imobilului nici măcar de deținătorul parțial și nici de administrația locală, atât în perioada de dinaintea introducerii acțiunii și chiar ulterior, pe parcursul procesului, reclamanții, lipsiți de orice altă informație s-au aflat într-o imposibilitate obiectivă de a adresa notificările cerute de art. 25 alin. 1 și art. 26 alin. 1 din 10/2001.
Dat fiind că s-a luat totuși o hotărâre privitoare la notificare de către deținătorul parțial și că nu s-a infirmat necunoașterea ocupantului diferenței de 1910 mp. teren, rezolvarea acțiunii nu poate fi împiedicată de prematuritatea pe care o sugerează pârâții, iar chemarea în judecată a statului prin Ministerul Finanțelor a fost considerată justificată. Un raționament contrar ar constitui o încălcare a art. 6 și 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a art. 21 din Constituție care consacră imperativ, dreptul oricărei persoane de a se adresa efectiv justiției pentru a se hotărî asupra drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil. Aceleași considerente au fost extinse și asupra chestiunii notificării instituției implicate în privatizarea SC SA R, câtă vreme situația societății a putut fi cunoscută de reclamanți abia după 8 ianuarie 2002, data dispoziției de respingere a cererii de restituire în natură.
Potrivit adresei nr. 1734 din 22 ianuarie 2007 Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului ( 41 apel II), statul nu mai este acționar al societății din anul 2000, fiind realizată o privatizare integrală, situație ce a determinat aplicarea dispozițiilor art. 29 alin. 1 din nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, din suprafața de 4400 mp. teren identic cu 4083 din 1199 cu privire la care este intabulat dreptul de proprietate al autoarelor reclamanților, 2490 mp. teren identic cu nou formată nr. 4083/1, comasată la 3835 din 13190, sunt ocupați de clădiri și căi de acces al SC SA R și nu pot fi restituiți în natură, câtă vreme contractele nr. 56/1999 și nr. 2/2000 (5 0-51 fond și 41 apel II), prin care acțiunile Statului au fost vândute, nu sunt anulate. S-a reținut că, deși reclamanții au cerut anularea contractului nr. 56/1999, această cerere a fost respinsă prin decizia civilă nr. 668 din 29 iunie 2005 Curții de apel Suceava, iar soluția nu a fost criticată și nu a făcut obiect de discuție în recursurile rezolvate prin decizia civilă nr. 5182 din 26 mai 2006 Înaltei Curți de Casație și Justiție B, în consecință în temeiul art. 29 alin. 1 și 3 din Legea nr. 10/2001 republicată, modificată și completată ulterior, reclamanții putând beneficia de despăgubiri acordate în condițiile legii speciale (Titlul VII din nr. 247/2005), la propunerea AVAS. Întrucât, deținătorul suprafeței de 1910 mp. identică cu 4083/2 nu era identificat, iar acest teren apărea a fi lipsit de construcții, în baza art. 28 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 republicată, cu modificările și completările ulterioare, statul prin Ministerul Finanțelor a fost obligat la restituirea în natură.
Cu referire la cererea de intervenție introdusă de, instanța a reținut, că în lipsa acordului celorlalte părți în baza art. 50 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, apărea ca inadmisibilă în faza procesuală în care a fost formulată.
Prin decizia nr. 2064 din 27 martie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de Ministerul economiei și finanțelor prin DGFP S și AVAS, a casat decizia și trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, reținându-se că nu au fost respectate dezlegările date problemelor de drept de către instanța de recurs, fiind necesar a se stabili dacă notificarea adresată de reclamanți pârâtei SC SA Raf ost transmisă către AVAS, iar în raport de valoarea imobilului ce ar putea face obiectul unei acțiuni directe împotriva statului, în temeiul art. 26 al. 3 din Legea nr. 10/2001, competența de soluționare trebuie stabilită în conformitate cu dispozițiile generale din Codul d e procedură civilă, în măsura în care instanța va constata că reclamanții au urmat procedura prevăzută de art. 26 al. 1 din Legea nr. 10/2001.
Procedând la rejudecarea apelului, instanța a solicitat precizări suplimentare de la pârâta SC SA R privind privatizarea, precum și în legătură cu modul de soluționare a notificării formulate de către reclamanți. Au fost solicitate de la birourile executorilor judecătorești, și copii ale notificărilor pe care aceștia le-au înaintat în numele reclamanților, respectiv copiile dovezilor de comunicarea ale acestor notificări.
La termenul din 30 ianuarie 2009, fost respinsă în principiu cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta, în calitate de proprietară tabulară a cotei de proprietate de 5/16 părți indivize din imobil.
Analizând actele și lucrările dosarului, având în vedere probele administrate în cauză, precum și indicațiile instanței de recurs, instanța constată apelul reclamanților ca fiind întemeiat.
Astfel, în ceea ce privește cererea de intervenție în interes propriu reiterată de intervenienta, instanța constată că aceasta a calificat intervenția sa ca fiind principală, în conformitate cu dispozițiile art. 49 și 50 din Codul d e procedură civilă. Față de dispozițiile art. 50 al. 3 din Codul d e procedură civilă, pentru a putea fi admisă de către instanța de apel, este necesar ca celelalte părți să fie de acord cu această intervenție. Atât reclamanții, prin apărătorul ales, la termenul din 30 ianuarie, cât și pârâtul Statul român, prin reprezentantul său, Ministerul economiei și finanțelor al cărui mandatar în cauză a fost DGFP S, prin adresa nr. 32692 din 16 decembrie 2008, s-au opus intervenției, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 50 din Codul d e procedură civilă, instanța va respinge ca inadmisibilă cererea de intervenție principală.
În ceea ce privește fondul pretențiilor formulate de reclamanți, instanța reține că aceștia au făcut dovada că au solicitat prin notificările înaintate prin birourile executorilor judecătorești, și (filele 102, 103, 104) atât pârâtei SC SA R, cât și AVAS, SC R SA, restituirea în natură a imobilului înscris în CF 1166 R, compus din parcelele 1589/1 și 1589/6, respectiv parcela cu nr. top 4083 teren arătură, în suprafață de 4.406 mp, proprietatea autoarelor și, transmisă defunctului, soțul reclamantei, și reclamantului.
Referitor la notificarea adresată pârâtei SC SA R, instanța constată că aceasta a fost comunicată de reclamanți la data 07 august 2001 (filele 142, 150 verso) prin intermediul Biroului executorului judecătoresc, iar la data de 13 noiembrie 2001 prin intermediul Biroului executorului judecătoresc (filele 38 din dosarul nr. 9119/2001 al Tribunalul Suceava, 104). Această din urmă notificare a fost respinsă de pârâtă prin decizia nr. 4057/08.01.2002, motivat de faptul că societatea era deja integral privatizată, fără ca această decizie să facă precizări cu privire la deținerea parțială de către pârâtă a terenului solicitat de către reclamanți.
Pârâta nu a remis către AVAS notificarea reclamanților, aspect reconfirmat prin răspunsul comunicat instanței de apel la termenul din 2 decembrie 2008(fila 61).
În ceea ce privește notificarea adresată AVAS, instanța constată că aceasta a fost formulată de către reclamanți și remisă Prefecturii județului S, astfel cum rezultă din dovada depusă în copie la fila 145 dosar, la data de 17 ianuarie 2002. Prin adresa nr. 4641/GE din 12 martie 2009, această instituție contestă primirea acestei notificări, susținând că data primirii notificării ar fi 17 februarie 2002, zi de duminică, zi nelucrătoare în care nu putea avea loc primirea notificării.
Referitor la această notificare și răspunsurile comunicate instanței, urmare a verificărilor efectuate în conformitate cu dispozițiile instanței de recurs, instanța reține că notificarea reclamanților a fost primită la Prefectura județului S la data de 17 ianuarie 2002, conform datei din ștampila Oficiului poștal S, atât pe fața cât și pe verso-ul dovezii de comunicare. Răspunsul Prefecturii S se dovedește inexact sub mai multe aspecte:
- data comunicării notificării este 17 ianuarie, și nu 17 februarie cum a invocat această instituție, data fiind vizibilă în cele două ștampile aplicate de Oficiul poștal S;
- data de 17 ianuarie 2002 fost o zi de vineri, zi lucrătoare, în care este evident că a putut fi înregistrată notificarea reclamanților;
- data de 17 februarie 2002 fost o zi de luni, zi de asemenea lucrătoare, în care ar fi putut fi înregistrată notificarea reclamanților;
Față de cuprinsul adresei nr. 4641/GE din 12 martie 2009 Prefecturii județului S, instanța constată că aceasta nu a înțeles să confirme conținutul clar și neechivoc al dovezii de comunicare aflat la fila145 dosar, încercând să justifice neînregistrarea acestei notificări.
Analizând cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar, instanța reține că reclamanții s-au conformat obligațiilor ce le reveneau în temeiul dispozițiilor art. 26 și 27 din Legea nr. 10/2001, efectuând demersurile necesare identificării unității deținătoare, potrivit informațiilor pe care unitățile notificate le-au oferit acestora. Astfel, nu se poate reține culpa reclamanților în ceea ce privește necomunicarea notificării către AVAS, după cum, în lipsa unei comunicări conform dispozițiilor art. 27 al. 1 din legea nr. 10/2001, nu li se poate imputa acestora că nu au insistat în identificarea deținătorilor imobilului. Pârâta SC SA Rar espins notificarea acestora cu privire la întregul imobil, deși conform legii avea obligația de a menționa că doar parte din acesta se afla în posesia sa, putând emite decizie doar cu privire la această parte de imobil.
Față de demersurile dovedite a fi fost efectuate de reclamanți și de lipsa oricărei culpe în ceea ce privește necomunicarea notificării către AVAS, instanța apreciază că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent pentru partea din imobil aflată în posesia pârâtei SC SA În consecință, în temeiul art. 29 din Legea nr. 10/2001, modificată și completată, instanța va obliga pârâta AVAS B să emită decizie de propunere a acordării de despăgubiri în condițiile Legii speciale (Titlul VII din Legea nr. 247/2005) pentru suprafața de 2940 mp. teren identic cu parcela nou formată nr. 4083/1 comasată la 3835 din CF 13190
Pentru diferența de 1910 mp teren arabil, identic cu 4083/2 din CF 1166 R nou formată din parcela 4083, identificată conform raportului de expertiză topometrică efectuată în apel în primul ciclu procesual (filele 160-171 dosar nr. 5050/2005 al Curții de Apel Suceava ), instanța reține că nu a putut fi identificat deținătorul actual. În aceste condiții, reclamanții urmează a fi despăgubiți în conformitate cu dispozițiile art. 28 al. 3 din legea nr. 10/2001, modificată și completată.
Față de demersurile efectuate până în prezent de către reclamanți și de imposibilitatea de a afla deținătorul actual al terenului, în raport de relațiile și informațiile date la solicitările instanței, prin adresele nr. 481/30 ianuarie 2007 și nr. 3477/3 mai 2007 ale Primăriei municipiului R, respectiv nr. 6307/12 aprilie 2007 OCPI S și nr. 8836/NC din 12 aprilie 2007 Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S, instanța apreciază că în cauză trebuie reținută ca fiind îndeplinită procedura prevăzută de art. 28 al. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001. A considera că această procedură nu este îndeplinită și a obliga reclamanții la a formula o nouă notificare Primăriei municipiului R în vederea identificării deținătorului actual al terenului, în condițiile în care din relațiile comunicate instanței nu se poate afla cine deține în prezent terenul ce a aparținut autorilor acestora, sau chiar numai de a demara o nouă procedură judiciară în contradictoriu cu reprezentanții Statului român ar constitui o sarcină excesivă în sarcina reclamanților. Instanța consideră că ar fi rupt echilibrul ce trebuie păstrat între obligațiile ce le incumbă reclamanților, în calitate de persoane îndreptățite la restituirea imobilelor aparținând autorilor lor, în temeiul legii de reparație edictată de Statul Român, și cele stabilite, inclusiv prin dispozițiile legii reparatorii, în sarcina autorităților locale și centrale, astfel că apreciază că este de competența sa soluționarea cererii de restituire a acestei porțiuni de teren.
În consecință, în baza art. 28 al. 3 din Legea nr. 10/2001, modificată și completată, raportat la art. 17 din Codul d e procedură civilă, instanța urmează a obliga Statul Român prin Ministerul Finanțelor să restituie reclamanților, în natură, suprafața de 1910 mp. teren arabil, identic cu 4083/2 din CF 1166 R nou formată din parcela 4083.
Având în vedere că prin cererile de recurs formulate anterior nu a fost contestată dispoziția de respingere a cererii reclamanților de desființare a contractului de vânzare cumpărare de acțiuni nr. 56 din 8 iulie 1999 (filele 34-41), instanța va reitera această dispoziție.
Reclamanții au solicitat obligarea pârâților intimați la plata a 6638 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, pe care însă le-au justificat în limita sumei de 6100 lei (RON) cu onorariul de avocat, costul expertizei și al deplasărilor la instanță, potrivit decontului depus la dosar (fila 165 dosar), instanța apreciind ca nefiind justificată solicitarea privind serviciile hoteliere pentru 4 zile, conform facturii nr. -/15.12.2008 (fila 171). În temeiul dispozițiilor art. 274 din Codul d e procedură civilă, cererea va fi admisă în limita acestei sume, urmând ca pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor și AVAS B să fie obligați să suporte aceste cheltuieli.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
dmite apelul declarat de reclamanții, domiciliată în mun. A I,-,.19,.15, jud.A și domiciliat în mun. P,-,. 4,.C1,. 38, jud. P - ambii prin mandatar domiciliată în mun. S,-, jud. S împotriva sentinței civile nr. 225 din 4 iunie 202 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr. 9119/2001).
Schimbă sentința atacată în sensul că:
Admite în parte acțiunea.
Obligă pe pârâta AVAS B să emită decizie de propunere a acordării de despăgubiri în condițiile legii speciale pentru suprafața de 2940 mp. teren identic cu parcela nou formată nr. 4083/1 comasată la 3835 din CF 13190
Obligă pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor să restituie reclamanților, în natură, suprafața de 1910 mp. teren arabil, identic cu 4083/2 din CF 1166 R nou formată din parcela 4083.
Respinge cererea pentru anularea contractului nr. 56/1999.
Respinge, ca inadmisibilă cererea de intervenție principală introdusă în apel d e cu domiciliul procesual ales în T,-,. 15, jud. T, la Cabinet de Avocat.
Obligă pe pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor și AVAS B să plătească reclamanților suma de 6100 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 30 aprilie 2009.
Președinte, Judecător, Grefier,
Red.
11 ex./03.07.2009
Jud. fond:
Președinte:Plăcintă DochițaJudecători:Plăcintă Dochița, Timofte Cristina
