Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 631/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMI ȘOARA Operator 2928

SECȚIA CIVIL

DOSAR NR-- 30.04.2009

DECIZIA CIVIL NR. 631/

Ședința public din 10 iunie 2009

PREȘEDINTE: G -

JUDECTOR: - -

JUDECTOR: - -

GREFIER: - -

S-a luat în examinare pronunțarea în recursul declarat de contestatoarea, împotriva sentinței civile nr. 730/17.02.2008,pronunțat de Tribunalul Timi ș în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - Unita Tourism SA T și B, pentru Legea nr.10/2001.

dezbaterilor și concluziile prților au fost consemnate în încheierea de ședinț din data de 3 iunie 2009, când pronunțarea a fost amânat pentru data de astzi, care face parte integrant din prezenta decizie.

CURTEA

Deliberând, constat urmtoarele:

Prin sentința civil nr. 730/17.02.2009 pronunțat de Tribunalul Timi ș în dosar nr-, s-a constatat perimarea cererii de chemare în judecat formulat de reclamanta împotriva pârâtei "UNITA TURISM " T, în baza Legii nr. 10/2001.

Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere c, la 4.02.2008, printr-o cerere scris, reprezentantul reclamantei a învederat instanței c aceasta a decedat; în consecinț, cererea formulat de reclamant și înregistrat inițial sub nr. dosar - a fost disjuns și înregistrat sub nr- la aceeași instanț, judecata fiind suspendat și ca urmare a cererii reprezentantei reclamantei în baza art. 243 pct. 1 Cod procedur civil.

Instanța a apreciat c termenul de perimare a început s curg de la acea dat (04.02.2008); cât vreme moștenitorii reclamantei nu au fost indicați, nu a fost reținut incidența dispozițiilor art. 250 alin. 2 Cod procedur civil.

În consecinț, cum în termenul de perimare nu au fost indicați moștenitorii reclamantei, instanța a invocat din oficiu excepția perimrii cererii de chemare în judecat și a dispus conform celor mai sus artate.

Împotriva sentinței a declarat recurs FONDUL DE ASISTENȚ PENTRU PERSOANELE DIN TEHNOLOGI, afirmat succesor al defunctei reclamantei prin avocat, care a solicitat repunerea în termen și admiterea recursului fie în sensul constatrii împrejurrii c perimarea nu a operat, urmând ca Tribunalul Timi ș s procedeze la continuarea judecții, fie în sensul casrii sentinței cu consecința trimiterii cauzei spre soluționare la prima instanț.

În drept a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 Cod procedur civil.

Pe cale de întâmpinare, pârâta "UNITA TURISM " Tas olicitat respingerea ca tardiv a recursului sau, în subsidiar, ca nefondat.

Legal citat, chemata în garanție B nu a depus întâmpinare în cauz.

Examinând în prealabil cererea de repunere în termenul de recurs, instanța reține urmtoarele:

Potrivit disp. art. 253 alin. 2 Cod procedur civil, hotrârea care constat perimarea este supus recursului în termen de 5 zile de la pronunțare.

În cauz, recursul împotriva sentinței pronunțate la 17.02.2009 a fost formulat la 21.04.2009 (data poștei, 14 dosar), deci cu depșirea termenului de 5 zile sus-menționat.

Art. 103 Cod procedur civil prevede c neexercitarea în termenul legal a cii de atac atrage decderea, dac partea dovedește c a fost împiedicat printr-o împrejurare mai presus de voința ei. În aceast situație, actul de procedur se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicrii, în același termen urmând a fi artate și motivele împiedicrii.

În cauza de faț, judecata a fost suspendat la 04.02.2008, iar reprezentanta reclamantei a formulat cerere de repunere pe rol la 13.01.2009 (data poștei 125 dosar fond), anexând și acte afirmativ doveditoare cu privire la succesorii defunctei. Urmare a cererii, cauza a fost repus pe rol, reclamanta fiind citat pentru "Fond - Legea 10/2001" ( 127 dosar fond) pentru termenul de judecat din 17.02.2009. La acest termen, în lipsa prților, instanța a invocat din oficiu excepția perimrii cererii de chemare în judecat și s-a și pronunțat în acest sens.

Este adevrat c invocând din oficiu excepția perimrii cererii de chemare în judecat în lipsa prților legal citate și soluționând cauza în condițiile art. 137 alin. 1 Cod procedur civil la același termen de judecat, instanța a respectat dispozițiile procedurale, dar raportând data la care cererea de repunere pe rol a fost formulat - aspect asupra cruia instanța va reveni - și faptul c reprezentantul reclamantei își are sediul în alt județ, la împrejurarea c termenul de recurs în cazul perimrii curge de la pronunțare și la aceea c prțile nu au fost prezente la termenul la care instanța a invocat din oficiu incidența dispozițiilor art. 248 alin. 1 Cod procedur civil, Curtea apreciaz c împrejurrile în care hotrârea a fost dat au împiedicat în mod obiectiv reprezentanta reclamantei s declare recurs în termenul prevzut de lege.

În continuare, instanța reține c soluția a fost comunicat aprtorului defunctei reclamante ca urmare a cererii prin care acesta a solicitat s i se aduc la cunoștinț stadiul judecții ( 9-13 dosar).

Cum comunicarea s-a fcut la 13.04.2009 ( 10 dosar), iar cererea de repunere în termen cu artarea motivelor împiedicrii a fost formulat la 21.04.2009 ( 14 dosar) este respectat în cauz și termenul de 15 zile prevzut de dispozițiile art. 103 alin. 2 Cod procedur civil.

În consecinț, admițând cererea, instanța va dispune, în baza art. 103 Cod procedur civil, repunerea în termenul de recurs.

Examinând sentința prin prisma criticilor formulate și în baza art. 3041Cod procedur civil, art. 306 alin. 2 Cod procedur civil, faț de dispozițiile art. 299 Cod procedur civil și de normele legale ce vor fi mai jos artate, instanța reține urmtoarele:

Reglementat ca o sancțiune a atitudinii prților din proces faț de necesitatea continuitții demersului lor judiciar, perimarea intervine dac, în cauzele civile, cererea de chemare în judecat a rmas în nelucrare din vina prții timp de un an (art. 248 alin. 1 Cod procedur civil).

Pe de alt parte, art. 149 Cod procedur civil dispune c perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedur fcut în vederea judecrii procesului de ctre partea care justific un interes.

Dat fiind caracterul sancționator al acestui incident procedural și efectele pe care le poate produce asupra drepturilor și intereselor prților, sintagma "îndeplinirea unui act de procedur" trebuie interpretat în sensul protejrii drepturilor sau intereselor deduse judecții.

În cauza de faț, judecata a fost suspendat în baza art. 243 alin. 1 pct. 2 Cod procedur civil la 04.02.2008 iar la 13.01.2009 (deci în interiorul termenului de un an) reprezentanta defunctei reclamante a solicitat repunerea pe rol a cauzei, indicând și afirmatul moștenitor al defunctei.

aceast cerere, reprezentanta reclamantei a îndeplinit un act de procedur în sensul art. 149 Cod procedur civil; cum cererea a fost formulat în interiorul termenului de un an prevzut de art. 248 alin. 1 Cod procedur civil, cursul perimrii a fost întrerupt.

Este adevrat c pentru termenul din 04.02.2008 reprezentanta reclamantei a solicitat suspendarea judecții dar, cum nu a indicat moștenitorii defunctei și nu a cerut termen în acest sens suspendarea opera, oricum, de drept, conform art. 243 alin. 1 pct. 1 Cod procedur civil. În acest context, referirile primei instanțe la dispozițiile art. 250 alin. 2 Cod procedur civil nu au legtur cu pricina, cât vreme, dup cum s-a artat mai sus, pentru întreruperea cursului perimrii simpla cerere de repunere pe rol a cauzei era suficient, astfel c perimarea cererii de chemare în judecat s-a constatat cu înclcarea dispozițiilor art. 249 Cod procedur civil.

În consecinț, recursul este fondat iar sentința va fi casat cu consecința trimiterii cauzei la tribunal pentru continuarea judecții.

Se impune a se preciza c, dispunând astfel, instanța de recurs nu a recunoscut recurentului FONDUL DE ASISTENȚ PENTRU PERSOANELE DIN TEHNOLOGI calitatea de moștenitor al defunctei reclamante, calitate necesar pentru ca procesul s continue în persoana sa.

Prezentul recurs a fost examinat în fond întrucât, în baza dispozițiilor art. 69 alin. 2 Cod procedur civil, aprtorul reclamantei era ținut s atace hotrârea tribunalului, nefavorabil defunctei reclamante.

Chiar dac aceast calitate (de moștenitor) nu i-a fost recunoscut de prima instanț recurentului, hotrârea prin care tribunalul a reținut lipsa calitții sale de moștenitor urmeaz a fi casat conform celor mai sus artate și nu are, astfel, nici o putere, conform dispozițiilor art. 311 alin. 1 Cod procedur civil; în consecinț, instanța de trimitere va verifica dac recurentul justific o asemenea calitate.

Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 103 al. 1 Cod procedur civil, raportat la art. 304 pct. 8,9 Cod procedur civil, instanța va admite cererea de repunere în termenul de recurs formulat de FONDUL DE ASISTENȚ pentru PERSOANELE din tehnologi prin avocat, va admite recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 730/17.02.2009 pronunțat de Tribunalul Timi ș în dosarul nr- și va casa sentința recurat, cu trimiterea cauzei la aceeași instanț pentru continuarea judecții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite cererea de repunere în termenul de recurs formulat de FONDUL DE ASISTENȚ pentru PERSOANELE din tehnologi prin avocat.

Admite recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 730/17.02.2009 pronunțat de Tribunalul Timi ș în dosarul nr-.

Caseaz sentința recurat și trimite cauza la aceeași instanț pentru continuarea judecții.

Irevocabil.

Pronunțat în ședinț public azi, 10.06.2009.

PREȘEDINTE, JUDECTOR, JUDECTOR,

G - - - - -

GREFIER,

- -

Red. - 10.06.2009;

Tehnored. - 06.07.2009; 2 ex.

Prim instanț: Tribunalul Timi

Judector:

Președinte:Gheorghe Oberșterescu
Judecători:Gheorghe Oberșterescu, Rujița Rambu, Florin Șuiu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 631/2009. Curtea de Apel Timisoara