Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 65/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 65/
Ședința publică din 11 septembrie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea apelurilor declarate de reclamanții, domiciliat în O S,-.3 și, domiciliat în O S,-.9, precum și de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, cu sediul ales în B,--11 sector 1, împotriva sentinței civile nr.266 din 19 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat reclamantul apelant, lipsind restul părților din proces.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că apelurile au fost declarate și motivate în termen, fiind scutite de taxă judiciară de timbru, reclamanții apelanți au depus o completare la motivele de apel, pârâta intimată - H - a depus concluzii scrise, după care;
Reclamantul apelant depune la dosar procura specială prin care a fost împuternicit de către reclamantul apelant. La întrebarea președintelui completului de judecată declară că pe terenul din litigiu există 3 construcții.
Neformulându-se cereri, instanța acordă cuvântul asupra apelului.
Reclamantul apelant susține apelul așa cum este motivat în scris, solicită admiterea lui, a se constata preluarea fără nici un titlu a construcțiilor și restituirea lor în natură, conform înscrierilor din cartea funciară, să se țină seama de decizia pronunțată de Inalta C de Casație și Justiție
CURTEA,
Prin decizia nr.3270/29 martie 2006, ÎCCJ a dispus casarea deciziei civile nr.153/A din 30 octombrie 2003 Curții de Apel Tg-M precum și sentința civilă nr.612 din 25 aprilie 2004 Tribunalului Harghita și a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal.
Instanța de recurs a analizat situația imobilului în litigiu precum și aplicabilitatea Decretului 92/1950 prin raportare la calitatea proprietarilor tabulari. Instanța a subliniat că asupra valabilității preluării imobilului de către Stat dispozițiile Decretului 92/1950 nu fac deosebire cu privire la întinderea proprietății unei persoane sau la destinația pe care o aveau imobilele. Dispozițiile art.480 și 481 cod civil și art.8 din Constituția din 1948, acte normative în vigoare la momentul preluării garantau și proteguiau proprietatea particulară agonisită prin muncă și economisire.
Instanța a reținut că societățile pârâte au exhibat contractele de vânzare cumpărare de acțiuni nr.HR 16 din 23 aprilie 1999 și nr.HR 21 din 13 iulie 2000, ambele încheiate cu FPS. Potrivit art.46 alin.1 din Legea nr.10/2001 acestea sunt acte juridice de înstrăinare așa cum pârâții au susținut.
Atât prin acțiunea introductivă cât și ulterior reclamanții au solicitat ca instanțele să verifice condițiile în care a avut loc privatizarea cu referire la bunul autorilor lor și au cerut să se constate nulitatea actelor de înstrăinare pe considerentul că au formulat demersuri atât sub imperiul Legii 112/1995 cât și potrivit dreptului comun în cadrul unei acțiuni în revendicare încă din anul 1994.
Instanța de control judiciar a reținut că prin hotărârile atacate nu a fost analizată nici legalitatea modului în c are pârâtele au încheiat actele juridice de privatizare cu referire la nemișcătorul revendicat și nici dacă, nu cumva, au fost de rea credință așa cum susțin reclamanții.
Condițiile și modalitățile în care societățile pârâte pretind că au devenit proprietarele bunului, nu au fost analizate de instanțe, în mod greșit pe considerentul că "obiectul contractelor nu îl constituie activele imobiliare ale societății ci dreptul de proprietate incorporală asupra unei părți din capitalul social deținut de stat". Soluția este, în opinia instanței de control judiciar, greșită, întrucât dispozițiile legale nu fac distincție dacă în procesul de privatizare s-au vândut acțiuni sau active iar pe de altă parte în baza contractelor de vânzare cumpărare de acțiuni pârâtele, care stăpânesc bunul, invocă asupra lui o pretenție de proprietate.
Întrucât instanțele nu au analizat legalitatea contractelor invocate de pârâte chestiune de care depinde soluția referitoare la restituirea în natură a nemișcătorului, ICCJ prin decizia arătată a admis recursul declarat, a casat decizia recurată precum și sentința nr.612/2003 a Tribunalului Harghita și a trimis cauza în rejudecare.
Instanța de rejudecare a pronunțat sentința civilă nr.266 din 12 februarie 2008 prin care a respins excepția prescripției dreptului la acțiune privind constatarea nulității absolute a contractului de privatizare a pârâtei -" H"-, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți; a stabilit dreptul reclamanților la despăgubiri în condițiile legii speciale privind imobilele situate în O S- jud.H, imobile înscris în CF 292, nr.top.242/4 cu teren aferent în suprafață de 1388 mp și evidențiate în patrimoniul -""-; a obligat pârâta AVAS să emită decizie cu propunere de măsuri reparatorii prin echivalent potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză.
Prin aceiași hotărâre tribunalul a respins capătul de cerere formulat de reclamanți privind restituirea în natură a imobilului în litigiu precum și capetele de cerere privind constatarea nulității absolute a procesului verbal de predare primire nr.310/1993 precum și constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare de acțiuni nr.HR 16 din 23 aprilie 1999 încheiat între FPS și asociația
În fine instanța de fond a respins acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții Primăria municipiului O S, H și -""-.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut următoarele:
Prin notificarea adresată pârâtei AVAS reclamanții au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în O S-.
Instanța a constatat că de la momentul naționalizării a acestui imobil și până în 1978 acesta s-a aflat în administrarea Ministerului d e Interne după care prin Ordinul nr.1473/1978 imobilul a fost transmis în administrarea Județului H - Comitetul executiv al Consiliului Popular Județean.
Ulterior, prin decizia 81/1979, acest imobil a fost transmis în administrarea H predecesoarea -" H"-.
Această din urmă societate comercială a devenit în baza art.20 din Legea nr.15/1990, proprietara bunurilor aflate în patrimoniul său inclusiv a imobilelor în litigiu. Societatea H - a adus ca aport la înființarea -""- H tocmai imobilele în litigiu.
În anul 1999 -""- cât și -""- s-au privatizat această operațiune realizându-se prin transferul dreptului de proprietate asupra acțiunilor sau a părților sociale și nu asupra bunurilor, mai exact, a imobilelor aflate în patrimoniul lor.
Tribunalul a reținut că reclamanții solicită constatarea nulității absolute a procesului verbal de predare primire nr.310/1993 și a contractului de vânzare cumpărare de acțiuni nr.HR 16/23.04.1999.
Cu privire la aceste capete de cerere tribunalul a apreciat că sunt neîntemeiate întrucât actele la care fac referire au fost încheiate cu respectarea prevederilor legale. În ceea ce privește contractul de vânzare cumpărare de acțiuni nr.HR 16/23.04.1999 tribunalul a mai reținut că reclamanții nu invocă nici un motiv întemeiat pentru care acest contract ar fi lovit de nulitate absolută.
Apreciind asupra celor de mai sus, tribunalul s-a pronunțat în sensul arătat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții.
de apel poate fi rezumat, în esență, la critica vizând nerespectarea dispozițiilor cuprinse în decizia dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv decizia nr.3207 din 29 martie 2006 prin care s-a dispus rejudecarea cauzei.
Apelul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Potrivit disp.art.315 pr.civ. în caz de casare hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
În esență decizia Înaltei Curții de Casație și Justiție a avut în vedere nepronunțarea instanțelor asupra condițiilor și modalităților în care societățile pârâte au devenit proprietare ale imobilului revendicat dacă acestea au fost sau nu de bună credință având în vedere demersurile făcute de reclamanți încă din anul 1994 precum și faptul că înainte de privatizare reclamanții au invocat o pretenție legitimă de proprietate asupra bunului însă pârâtele au continuat și finalizat procesul de privatizare.
Un alt aspect desprins din conținutul deciziei 3270/2006 a ICCJ vizează cercetarea pe care instanța de rejudecare era obligată să o facă asupra legalității contractelor de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.HR 16/23 aprilie 1999 și HR 21 din 13 iulie 2000.
Din considerentele sentinței pronunțate de tribunal rezultă că analiza legalității contractelor de vânzare-cumpărare de acțiuni a avut în vedere doar contractul nr.HR 16/23.04.1999, instanța de fond omițând în mod culpabil să verifice legalitatea și celui de al doilea contract.
Din conținutul considerentelor nu rezultă vreo analiză astfel cum prin decizia atacată ICCJ a stabilit, instanța rezumându-se la a face aprecieri generale și anume "nicio reglementare legală nu împiedică o societate comercială cu capital de stat de a deveni acționară la o altă societate comercială și să contribuie cu patrimoniul său ca aport la capitalul social al societății nou înființate". Această apreciere nu poate fi interpretată ca o analiză a condițiilor, modalităților sau legalității actelor de vânzare-cumpărare de acțiuni a căror anulare se solicită.
Cu referire expresă la contractul HR 16/23.04.1999 tribunalul a apreciat că acesta a fost încheiat în condiții perfect legale fiind achitat integral prețul convenit în schimbul acțiunilor, conform ordinelor de plată anexate. Prin această apreciere tribunalul a pierdut din vedere obiectul prezentei cauze în sensul în care nu părțile contractante sunt cele care atacă contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni pentru neîndeplinirea vreunei obligații cuprinse în acesta ci acest contract se consideră a fi nul de către reclamanți fiind făcut conform opiniei acestora, în fraudarea drepturilor pe care legile cu caracter reparator le-au stabilit în favoarea foștilor proprietari.
Cu alte cuvinte, instanța era obligată să analizeze nu unul ci două contracte de vânzare cumpărare de acțiuni sub aspectul legalității și exclusiv prin prisma recomandărilor cuprinse explicit și inechivoc în decizia de casare.
Un alt aspect reținut de instanță din oficiu, vizează dispozițiile contradictorii cuprinse în dispozitivul sentinței în sensul în care instanța de fond admite în parte acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu AVAS, Primăria municipiului O S, -" H"- și -""-, pentru ca în aliniatul șapte a aceluiași dispozitiv să respingă această acțiune în contradictoriu cu Primăria municipiului O S, -" H"- și -""-.
Având în vedere cele de mai sus, văzând și dispozițiile art.297 pr.civ. curtea va admite apelul declarat, va desființa integral sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare instanței de fond.
În rejudecare instanța va avea în vedere prevederile art.315 pr.civ. și nu în ultimul rând prin prisma disp.rt.129 pr.civ. va stabili concret și corect cadrul procesual având în vedere și finalitatea urmărită de reclamanți prin acest demers judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamanții domiciliat în O S,-/9, județul H și, domiciliat în O S-/3, județul H, împotriva sentinței civile nr.266 din 12 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
Desființează integral sentința atacată.
Trimite cauza spre rejudecare instanței de fond Tribunalul Harghita.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată azi, 11 septembrie 2008, în ședință publică.
PRESEDINTE JUDECĂTOR 1: Nemenționat
-
GREFIER
Red.
Tehnored.
8 exp.
14.11.2008.
Jud.fond:
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
