Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 66/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 66/
Ședința publică de la 04 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Petrovici
JUDECĂTOR 2: Mihaela Popoacă
Grefier - -
Pe rol judecarea apelului formulat de apelantul reclamant, cu domiciliul în C, șos. - nr. 95, -. B,. 34, județ C - împotriva sentinței civile nr. 526 din 30.04.2008, pronunțate de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații pârâții PRIMARUL MUNICIPIULUI C, MUNICIPIUL C, PRIN PRIMAR, și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI, toți cu sediul în C, b-dul. - nr. 51, județ C, având ca obiectcontestație în temeiul Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns intimații pârâții Primarul Municipiului C, Municipiul C prin Primar și Consiliul Local al Municipiului C prin avocat, potrivit împuternicirii avocațiale seria - nr. 43598/7.01.2009, depuse la dosar, lipsind apelantul reclamant.
Procedura este legal îndeplinită, conf. art. 87 și urm. Cod proc. civilă.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, învederând că prezentul apel este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform disp. art. 51 din Legea nr. 10/2001.
Întrebat fiind de către instanță, avocat pentru intimații pârâții învederează că nu mai are alte cererii sau probe, cauza fiind în stare de judecată.
Instanța, luând act de susținerile apărătorului intimaților pârâții, în sensul că nu mai sunt cererii prealabile sau probe de administrat, constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri asupra motivelor de apel.
Avocat - pentru intimații pârâții, având cuvântul, solicită a se lua act că lasă la aprecierea instanței soluționarea apelului. Totodată, arată că în situația în care se va respinge apelul se solicită obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra soluționării apelului.
După rămânerea în pronunțare a cauzei, dar până la sfârșitul ședinței de judecată, se prezintă avocat, potrivit împuternicirii avocațiale seria - nr. 04941/03.02.2009, pentru apelantul reclamant, care depune la dosar un set de înscrisuri reprezentând acte de stare civilă, precizând că acestea s-au depus și la dosarul de fond, cât și la dosarul de la Primărie și solicită acordarea cuvântului asupra motivelor de apel.
Având cuvântul asupra apelului, apărătorul apelantului reclamant solicită admiterea apelului, urmând a se lua act de motivele de apel expuse pe larg la dosarul cauzei.
Învederează că, prima instanță a interpretat în mod eronat și restrictiv decizia nr. XX/2007 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, dată în recurs în interesul legii. În opinia sa, Decizia nr. XX din 2007 nu face nici distincție în ceea ce privește natura măsurilor reparatorii solicitate prin notificarea la care nu s-a răspuns în mod nejustificat.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr- reclamantul a solicitat obligarea pârâtului, Primarul Municipiului C la emiterea dispoziției în baza prevederilor art. 25 al.(1) din Legea nr. 10/2001, pentru imobilul situat în C,- (fostă ), preluat abuziv de stat ca bun fără stăpân în baza Decretului nr. 111/1951, de la autorul său.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că autorul său a fost proprietarul întregului imobil situat în str. - - (fostă ) nr. 28 ce cuprindea trei loturi după cum urmează: lotul nr. 5 - careul 279 - 393. lotul nr. 9 - careul 279 - 313,70. lotul nr. 11 - careul 279 - 393. A mai arătat reclamantul că pe aceste loturi erau edificate următoarele construcții:, restaurant, bucătării, spațiu de locuit, beci, grajduri, ateliere adiacente, magazii și alte dependințe.
Reclamantul a susținut că întreg imobilul, compus din teren și construcții, a trecut în proprietatea statului în mod abuziv, în baza Decretului nr. 111/1951 iar ulterior anului 1975, prin efectul programului de sistematizare, construcțiile au fost demolate, în prezent pe teren aflându-se edificat un bloc cu 10 nivele.
A mai arătat că a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 prin intermediul executorului judecătoresc și a depus întreaga documentație necesară, însă, pârâtul deși era obligat să răspundă în termen de 60 de zile notificării, nu a emis nicio dispoziție în acest sens.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1075 din Codul civil.
În dovedirea acțiunii, s-au depus, în copie: notificarea formulată și ulterior, înscrisuri privind calitatea de persoană îndreptățită respectiv acte privind proprietatea asupra imobilului și de stare civilă.
Pentru termenul din 25.01.2008 reclamantul a formulat precizări la acțiune solicitând să-i fie acordate de către instanță în temeiul Legii 10/2001 despăgubiri pentru bunul imobil alcătuit din trei loturi, aferente cotei sale succesorale.
De asemenea, a solicitat introducerea în cauză ca pârâți a Municipiului C prin primar și a Consiliului Local al Municipiului
În motivare, a reiterat aspectele expuse în cererea introductivă.
Prin sentința civilă nr. 84 din 18.04.2008 Tribunalul Constanțaa respins acțiunea reclamantului ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că în cazul măsurilor reparatorii, prevederile legale existente nu permit instanței să dispună ea însăși măsuri reparatorii fie prin acordarea unui teren echivalent, fie prin acordarea de despăgubiri.
Prin decizia civilă nr. XX din 19.03.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a statuat că, în aplicarea dispozițiilor art. 26 al.(3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6.03.1945 - 22.12.1989, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
Tribunalul Constanțaa reținut că, instanța de judecată poate soluționa pe fond în temeiul deciziei pronunțate în recursul în interesul legii, mai sus menționată, numai notificările prin care se solicită restituirea în natură a unui imobil, iar nu și cererile prin care se solicită despăgubiri bănești sau acordarea unor bunuri în compensare. Acordarea despăgubirilor bănești se poate realiza numai în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 de către Comisia Centrală, la propunerea primarilor, concretizată într-o dispoziție emisă conform art. 26 din Legea 10/2001.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel reclamantul care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:
1) Deși reclamantul a formulat o notificare în baza Legii 10/2001 la data de 10.07.2001 solicitând acordarea de despăgubiri bănești, unitatea notificată - Municipiul C prin Primar - nu a răspuns notificării până la data promovării acțiunii reclamanților, 22.11.2007, situație în care se impunea soluționarea acestei notificări pe fond de către instanța de judecată, iar acordarea despăgubirilor bănești este singura modalitate de despăgubire posibilă.
2) Instanța de fond a interpretat în mod greșit dispozițiile deciziei nr. XX din 19.03.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Din conținutul acestei decizii rezultă că instanțele judecătorești sunt competente să soluționeze acțiunea persoanei îndreptățite în toate situațiile de refuz nejustificat al unității deținătoare, fără a se face distincție dacă prin notificare s-ar fi solicitat măsuri reparatorii prin echivalent sau restituirea în natură.
3) Există o contradicție vădită între considerentele hotărârii apelate și dispozitivul acesteia.
Instanța respinge cererea reclamantului ca nefondată, ceea ce presupune că a procedat la o analiză a condițiilor prevăzute de Legea 10/2001 și a îndeplinirii sau nu a acestora. Ori, în considerentele aceleiași sentințe instanța nu face altceva decât să aprecieze că cererea reclamantului este inadmisibilă întrucât acesta a solicitat prin notificare numai măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor bănești, ceea ce însemna în opinia instanței că reclamantul nu se încadrează în situația prevăzută de decizia nr. XX/2007 care s-ar referi numai la ipoteza restituirii în natură.
4) Deși în practica judecătorească recentă s-a conturat soluția de obligare a unității deținătoare la emiterea unei dispoziții motivate privind acordarea de despăgubiri și la înaintarea documentației către Comisia Centrală de acordare a despăgubirilor atunci când restituirea în natură nu este posibilă, această soluție nu corespunde exigențelor jurisprudenței, conform căreia pârâții ar trebui obligați direct la plata despăgubirilor către reclamant.
În concluzie, apelantul reclamant a solicitat desființarea hotărârii apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Constanța pentru a se pronunța pe fondul pretențiilor reclamantului, iar în subsidiar obligarea pârâților la plata despăgubirilor bănești, corespunzătoare cotei succesorale a reclamantului pentru imobilul situat în C,-.
Analizând legalitatea hotărârii apelate în raport cu criticile reclamantului se constată că apelul este fondat pentru următoarele considerente:
1) Pornind de la rațiunea adoptării Legii nr. 10/2001 privind situația juridică a unor imobile preluate abuziv în perioada 6.03.1945 - 22.12.1989, exprimată în caracterul profund reparatoriu, este de precizat că prin acest act normativ legiuitorul a urmărit să înlăture prejudiciile suferite de foștii proprietari prin abuzurile săvârșite de stat.
modalitatea de exercitare a dreptului la măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv, Legea nr. 10/2001 a instituit două etape ale procedurii de restituire, una necontencioasă și alta contencioasă, iar art. 22 stabilit părțile între care se desfășoară aceste proceduri și anume " persoana îndreptățită la restituire" și " persoana juridică deținătoare a imobilului".
Reclamantul a formulat în condițiile art. 22 din Legea 10/2001 o notificare cu privire la imobilul situat în C,-, compus din teren și construcții, bun preluat în baza Decr. 111/1951.
Întrucât construcția a fost demolată, iar terenul integral ocupat de un bloc de locuințe, persoanele îndreptățite au solicitat Primarului Municipiului C acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, constând în acordarea de despăgubiri bănești ( fila 5 dosar fond), conform dispozițiilor art. 11 al. (4) și (7) din Legea nr. 10/2001.
Deși termenul de 60 de zile reglementat de art. 25 din Legea 10/2001 s-a împlinit, până la momentul sesizării instanței, pârâtul Primarul Municipiului C nu emisese o dispoziție motivată cu privire la notificarea reclamantului.
Conform art. 26 din legea 10/2001, dacă restituirea în natură nu este posibilă, entitatea investită potrivit legii cu soluționarea notificării este obligată ca prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată, în termenul prevăzut de art. 25 din lege să acorde persoanei îndreptățite, în compensare, alte bunuri sau servicii, ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situația în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de către persoana îndreptățită.
În condițiile în care Legea 10/2001 nu face nicio referire la ipoteza în care persoana juridică deținătoare sau entitatea investită conform legii cu soluționarea notificării nu emite decizia sau dispoziția prevăzută de textul de lege mai sus citat, în termenul de 60 de zile, nu se poate refuza persoanei îndreptățite dreptul de a se adresa instanței competente pe motiv că plângerea este prematură sau inadmisibilă.
În această privință absența răspunsului persoanei deținătoare echivalează cu un refuz de restituire a bunului sau de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, care trebuie cenzurat de tribunal în condițiile legii speciale, sens în care s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. IX din 20.03.2006 pronunțată într-un recurs în interesul legii.
legiuitorului și necorelarea dispozițiilor legale din actul normativ în discuție nu pot împiedica persoana îndreptățită să își valorifice drepturile și nici nu o pot pune într-o situație de inferioritate față de persoanele cărora li se transmite răspunsul în termenul prevăzut de lege.
Prin urmare, și în ipoteza în care nu există o dispoziție cu privire la notificarea persoanei îndreptățite, refuzul celui notificat de a se pronunța se contestă la tribunal în procedura Legii nr. 10/2001.
2) Prin decizia nr. XX din 19.03.2007 Înalta Curte de Casație și justiție, admițând recursul în interesul legii, a stabilit că în aplicarea dispozițiilor art. 26 al.(3) din Legea nr. 10/2001 " instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și notificarea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
În cauză se reține că pârâtul Municipiul C prin primar, încălcând dispozițiile art. 25 și 26 din Legea 10/2001, a refuzat să răspundă în termenul legal notificării formulate de reclamant, iar temporizarea cererii reclamantului, fără un temei legal a deschis celui vătămat accesul la justiție, în condițiile art. 6 din
Prima instanță a dat o interpretare eronată dezlegărilor Înaltei Curți de Casație și Justiție din decizia XX din 19.03.2007. Nu există nicio justificare rezonabilă pentru a face distincție între persoanele care au solicitat prin notificare restituirea în natură a bunului și cele care au solicitat recunoașterea dreptului lor la măsuri reparatorii prin echivalent, pentru imobilele ce nu mai pot fi restituite în natură, în cazul în care unitatea notificată își încalcă obligația legală de a răspunde în termenul legal de 60 de zile.
În considerentele deciziei XX din 19.03.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a menționat în mod expres că "în cazul în care unitatea deținătoare sau unitatea investită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001 de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare cu alte bunuri sau servicii,ori să propună acordarea de despăgubiri în termen de 60 de zilede la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune, de asemenea, ca instanța investită să evoce fondul în condițiile prevăzute de art. 297 al.1 Cod pr. civilă".
Prin urmare, și în ipoteza în care persoanele îndreptățite au solicitat să li se atribuie măsuri reparatorii prin compensare cu alte bunuri sau servicii sau să li se propună despăgubiri bănești conform legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, iar unitatea notificată nu a soluționat în termenul legal această notificare, acestea sunt îndreptățite să sesizeze instanța judecătorească, pentru stabilirea dreptului lor la măsuri reparatorii în echivalent.
Este real faptul că după modificarea Legii 10/2001, prin legea nr. 247/2005, Titlul VII, art. 16, instanța de judecată nu are atribuția de a stabili cuantumul despăgubirilor bănești ( aceasta fiind atribuția exclusivă a comisiei Centrale) dar instanța poate analiza temeinicia cererii reclamanților sub aspectul îndeplinirii condiției de "persoană îndreptățită", caracterul abuziv al preluării imobilului ce a făcut obiectul notificării, cât și cu privire la posibilitatea restituirii acestui bun în natură sau necesitatea stabilirii dreptului reclamanților la măsuri reparatorii prin echivalent.
Alineatul (2) al art. 16 din Titlul VII privește numai notificările nesoluționate până la data intrării în vigoare a Legii 247/2005, statuând că deciziile, dispozițiile sau ordinele conducătorilor administrației publice centrale care conțin propunerile motivate de acordare a despăgubirilor vor fi înaintate Secretariatului Comisiei Centrale în termen de 10 zile de la data adoptării lor.
Numai prin Legea 247/2005 s-a introdus un articol nou, art. 1 al.21, potrivit căruia măsurile reparatorii prin echivalent constând în compensarea cu alte bunuri și servicii se acordă prin decizia/dispoziția motivată a entității investită cu soluționarea notificării, în timp ce măsurile reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale, se propun a fi acordate prin decizia/dispoziția entității investită cu soluționarea notificării.
Legea nouă se aplică imediat situațiilor obiective care iau naștere sub imperiul ei. Dreptul subiectiv reclamat își are fundamentul direct și imediat în preluarea abuzivă a imobilului pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii prin echivalent, adică într-un raport juridic trecut. Efectele viitoare ale acestui raport sunt imperativ stabilite de legea nouă - Legea 247/2005, existentă la momentul emiterii deciziei/dispoziției, de imediată aplicare.
Întrucât în planul dreptului intertemporal, dispozițiile cuprinse în legea în vigoare la data soluționării notificării, de imediată aplicare din momentul intrării lor în vigoare, sunt imperative, iar după intensitatea și puterea lor, obligatorii, rezultă că legea veche rămâne fără aplicare.
Prin urmare, în conformitate cu dispozițiile art. 26 din Legea 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005 unitatea administrativ teritorială investită cu soluționarea notificării este obligată, în ipoteza în care restituirea în natură a bunului nu mai este posibilă, să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
3) Și critica ce vizează existența unei vădite contradicții între considerentele hotărârii apelate și dispozitivul acesteia se reține a fi fondată, prima instanță nepronunțându-se pe fondul cererii reclamantului, în limitele investirii.
Deși reclamantul a supus controlului judiciar refuzul nejustificat al pârâților de a răspunde în termenul legal notificării cu nr. 1167/10.07.2001, expediată prin intermediul executorului judecătoresc, solicitând instanței obligarea pârâților la plata despăgubirilor bănești pentru imobilul teren și construcție, situat în C,-, prima instanță în considerentele hotărârii a reținut că în lipsa unei dispoziții emise de Primarul Municipiului C, reclamantul nu are deschisă calea unei acțiuni în justiție, în condițiile în care a cerut numai despăgubiri bănești pentru imobilul preluat abuziv și care nu mai poate fi restituit în natură.
Deși în dispozitivul hotărârii judecătorești acțiunea reclamantului a fost respinsă ca nefondată, în realitate prima instanță nu a analizat fondul pretențiilor deduse judecății, respectiv calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001, caracterul abuziv al preluării imobilului de la autorul reclamantului, posibilitatea restituirii în natură, parțial, a acestui imobil, respectiv împrejurarea că întregul teren aferent construcțiilor demolate este și în prezent ocupat integral de construcții și lucrări de interes public.
Conform jurisprudenței, noțiunea de proces echitabil presupune că o instanță internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea să fi examinat totuși, în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse și fără a cere un răspuns detaliat fiecărui argument al reclamantului, această obligație presupune totuși, ca partea interesată să poată aștepta răspuns specific și explicit la mijloacele decisive pentru soluționarea procedurii în cauză ( cauza Vlasia împotriva României, hot. din 8.06.2006).
Dreptul la un proces echitabil nu poate trece drept efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt cu adevărat "studiate" adică examinate de către tribunalul sesizat. Art. 6 din implică în sarcina instanței obligația de a face o examinare efectivă a mijloacelor, argumentelor și ofertelor de dovezi ale părților.
Constatându-se că prima instanță a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului contestației reclamantului, iar prin hotărârea apelată nu s-a dat un răspuns explicit și specific reclamantului în legătură cu temeinicia pretenției lui de acordare a unor despăgubiri bănești conform legii 10/2001 pentru imobilul preluat în baza Decretului nr. 111/1951, ce a făcut obiectul notificării nr. 1167/10.07.2001, în baza art. 297 Cod pr. civilă se va admite apelul reclamantului și se va desființa hotărârea apelată, cauza fiind trimisă spre rejudecare Tribunalului Constanța, în limitele investirii.
4) cu ocazia rejudecării acțiunii, instanța de fond va analiza și temeinicia pretenției reclamantului de a i se acorda despăgubiri bănești direct de către Municipiul C și Consiliul Local C, în raport și de dispozițiile Titlului VII din Legea 247/2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul civil formulat de apelantul reclamant, cu domiciliul în C, șos. - nr. 95, -. B,. 34, județ C - împotriva sentinței civile nr. 526 din 30.04.2008, pronunțate de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații PRIMARUL MUNICIPIULUI C, MUNICIPIUL C, PRIN PRIMAR, și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI, toți cu sediul în C, b-dul. - nr. 51, județ
Desființează sentința apelată și trimite cauza Tribunalului Constanța spre rejudecare.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 4 martie 2009.
Președinte, Judecător,
- - Grefier, - -
- -
Jud.fond
Red.dec.jud. /09.03.2009
Dact.gref./8 ex./10.03.2009
OMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
C,-, județ
-------------------------------------------------------------------------------------------------
Dosar nr-
Emisă la data de 10.03.2009
CĂTRE,
TRIBUNALUL CONSTANȚA
Secția civilă
Prin prezenta, vă aducem la cunoștință că, urmare dispozițiilor luate de această instanță prindecizia civilă nr. 66/ de la data de04 martie 2009, în dosarul cu numărul de mai sus, privind pe apelantul reclamant,cu domiciliul procesual ales la Cabinetul de avocat din C, șos. -, nr. 95, -. B,. 34, județ C și intimații pârâți PRIMARUL MUNICIPIULUI C, MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C, cu sediile în C,-, județ C,apel declaratîmpotriva sentinței civile nr. 526 din 30.04.2008 pronunțate de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-, s-a admis apelul reclamantului, s-a desființat sentința apelată nr. 526/C/30.04.2008 și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Constanța.
Vă înaintăm prezentul dosar cusut și numerotat, conținând un nr. de 43 file, 1 volum, la care sunt atașate următoarele dosare:
Președinte de complet, Grefier,
- - - -
Președinte:Daniela PetroviciJudecători:Daniela Petrovici, Mihaela Popoacă
