Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 67/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 67/
Ședința publică din 18 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Irina Alexandra Boldea judecător
JUDECĂTOR 2: Viorica Mihai Secuianu
Grefier - - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea apelurilor civile declarate de către contestatorul și intimata PRIMĂRIA, împotriva sentinței civile nr. 265 din 21.03.2007, pronunțată de Tribunalul Vrancea, în dosarul nr-, în acțiunea civilă având ca obiect Legea 10/2001.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 18.03.2008 fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi care face parte integrantă din prezenta când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 24.03.2008 când,
CURTEA
Asupra apelului civil de față.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vrancea sub nr-, reclamantul a formulat contestație împotriva dispoziției nr. 269 din 31.05.2006 emisă de Primăria solicitând anularea acesteia și obligarea pârâtei la restituirea în natură a suprafeței de 500 mp teren situat în intravilanul orașului, pe strada - și a contravalorii morii care se afla pe acest teren precum și a utilajelor de morărit astfel cum au fost preluate integral de stat fără titlu.
A solicitat, de asemenea cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că în calitate de moștenitor al mamei sale și a bunicului său, a notificat cu adresa nr. 368 din 02.08.2001 pe pârâtă solicitând restituirea suprafeței de 500 mp teren intravilan situat în orașul, strada - și contravaloarea imobilului moară și a instalațiilor de morărit aferente care au fost preluate de stat fără titlu.
Imobilul era compus din suprafața de 500 mp teren pe care a fost ridicată o construcție-moară compusă din parter și etaj care avea instalația aferentă producției de morărit.
Terenul și moara au fost lăsate prin testamentul autentificat sub nr. 324/1945 de bunicul reclamantului, mamei reclamantului,.
Moara a funcționat timp îndelungat în perioada comunismului. Construcția s-a deteriorat și a fost demolată de Primăria orașului iar terenul a fost trecut în proprietatea statului.
Reclamantul a arătat că a făcut dovada calității sale de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii precum și dovada proprietății asupra bunului revendicat astfel încât a apreciat ca fiind nelegală dispoziția emisă de Primarul orașului prin care solicitarea sa de restituire în natură a imobilului a fost respinsă.
A solicitat admiterea acțiunii și anularea dispoziției atacate cu consecința restituirii terenului revendicat și acordării de despăgubiri pentru construcția demolată și pentru instalația de morărit.
Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea acțiunii și menținerea dispoziției atacate ca fiind temeinică și legală.
Pârâta a arătat, în esență, că imobilul în litigiu nu a putut fi identificat, din actele depuse de reclamant la dosar rezultând foarte vag faptul că acesta se află în intravilanul orașului fără nici un alt indiciu și că nu s-a făcut dovada preluării abuzive a imobilului de către stat.
În urma probelor administrate, la termenul din data de 17.01.2007, reclamantul și-a modificat acțiunea solicitând restituirea suprafeței de 5.000 mp în loc de 500 mp cât a solicitat inițial, arătând în acest sens că din declarațiile martorilor audiați în cauză și din raportul de expertiză efectuat rezultă că suprafața de teren aferentă imobilului ce a aparținut autorilor săi a fost în realitate mult mai mare, respectiv de 5.000 mp.
Prin sentința civilă nr. 265 din 21.03.2007 a Tribunalului Vranceaa fost admisă în parte acțiunea reclamantului și, pe cale de consecință s-a constatat că acesta are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent aferente suprafeței de 370 mp teren situat în orașul, teren pe care a fost edificată o moară din scândură având un motor de 36 HP, un postament cu două perechi de pietre cu curele și accesoriile necesare funcționării.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că reclamantul este moștenitorul defunctului care prin testament a primit de la tatăl său, o moară în orașul, moară care a fost preluată în mod abuziv de stat prin anii 1947-1948 dar la care a continuat să lucreze tatăl reclamantului până prin anii 1950 când aceasta a fost dezmembrată.
Instanța de fond a mai reținut, cu privire la compunerea imobilului în litigiu, că moara, mai precis construcția, așa cum rezultă din actul de partaj voluntar de la filele 84-85 era din scândură, având un motor de 36 HP, un postament de două perechi de pietre cu curele și accesoriile necesare funcționării.
În ceea ce privește întinderea terenului aferent morii s-a reținut că, din același act de partaj rezultă că moara era construită pe o suprafață de 200 mp teren iar în spatele morii se mai afla suprafața de 500 mp.
Din actul de vânzare-cumpărare de la fila 86 dosar fond rezultă că mama reclamantului a vândut în anul 1957 alături de sora sa suprafața de 330 mp teren, moștenire de la ceea ce înseamnă că reclamantul nu este îndreptățit decât pentru suprafața de 370 mp teren pe care, conform raportului de expertiză efectuat în cauză se află casa de locuit.
Împotriva sentinței civile nr. 265 din 21.03.2007 a Tribunalului Vrancea au declarat apel atât reclamantul cât și pârâta.
Reclamantul a solicitat, în esență, să se constate că în mod greșit instanța de fond nu a analizat toate probele dosarului, probe din care rezultă că suprafața de teren aferentă morii și care a aparținut autorilor săi era mult mai mare, respectiv de 5.000 mp astfel încât în mod nejustificat i s-a recunoscut dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent doar pentru 370 mp.
Pe de altă parte a arătat că deși a solicitat la fond acordarea unui teren în compensare instanța nu a dat curs acestei cereri și nu a solicitat de la Primăria lista terenurilor din domeniul public și privat care pot face obiectul compensării.
Sub un alt aspect apelantul a invocat nelegalitatea sentinței atacate întrucât instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la construcțiile care au existat pe terenul în litigiu și nici cu privire la utilajele de morărit pentru care se cuvenea a se acorda despăgubiri.
Reclamantul a solicitat completarea probatoriilor în sensul de a se identifica pe baza unei expertize de specialitate și în funcție de inventarul terenurilor aflata la dispoziția Primăriei și care pot fi acordate în compensare un asemenea teren care să îi poată fi atribuit în locul celui care a aparținut autorilor săi și care nu mai poate face obiectul retrocedării în natură.
Pârâta a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul întinderii suprafeței de teren pentru care s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, susținând în acest sens că reclamantul are dreptul doar la suprafața de 170 mp. Se susține de către apelantul pârât că potrivit actului de partaj voluntar din anul 1927 autorului reclamantului, i s-a atribuit un lot de 700 mp din care 200 mp reprezenta moara iar terenul aferent acesteia era de 500 mp. Cum din acest teren mama reclamantului a vândut suprafața de 330 mp înseamnă că la acest moment reclamantul nu mai poate formula pretenții decât cel mult cu privire la diferența de 170 mp.
S-a solicitat admiterea apelului și schimbarea hotărârii atacate în sensul diminuării suprafeței de teren pentru care i s-a recunoscut reclamantului dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent de la 370 mp la 170 mp.
Apelul declarat de reclamant este neîntemeiat în timp ce apelul pârâtei este fondat.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului Curtea reține următoarele:
Moara și terenul aferent acesteia, revendicate de reclamantul în prezenta cauză, au aparținut autorului acestuia, fiind dobândite de acesta prin cumpărare de la, așa cum rezultă din actul de partaj din anul 1927 aflat la fila 84 din dosarul de fond. Potrivit aceluiași act, proprietatea respectivă era constituită din suprafața de 700 mp teren din care 200 mp ocupați de construcția cu destinație de moară și locul din fața acesteia iar restul de 500 mp, în spatele morii.
Acesta este așadar actul inițial de proprietate al imobilului în litigiu, act care cuprinde descrierea imobilului atât din punct de vedere al întinderii suprafeței de teren cât și sub aspectul construcției și al instalațiilor de morărit cu care aceasta era dotată, astfel încât este evident că susținerile reclamantului în sensul că terenul aferent morii era mai mare, respectiv de 5000 mp, apar ca fiind lipsite de orice fundament. De altfel, aceste susțineri se bazează doar pe declarația extrajudiciară a numitului, declarație care nu se coroborează cu alte mijloace de probă.
Martorul audiat la cererea reclamantului la fond a arătat, cu privire la acest aspect, în declarația de la fila 64 că terenul aferent morii liber de construcții era de 500 mp.
Prin testament, a lăsat moara și terenul aferent acesteia moștenire fiului său, dispunând totodată ca, în cazul în care acesta din urmă decedează înaintea sa, moara să revină tuturor moștenitorilor respectiv, și (filele 57-58 dosar fond).
Cum a murit înaintea lui, moara a revenit moștenitorilor acestuia din urmă potrivit voinței sale exprimate prin testament.
Cu actul de vânzare-cumpărare din 11.04.1957, mama reclamantului și, sora acesteia, au vândut din moștenirea primită de la, suprafața de 330 mp "teren clădit și neclădit" și J din magazia de scânduri construită pe acel teren.
În act se arată în mod expres că imobilul vândut reprezintă J parte din imobilul dobândit cu titlu de moștenire de pe urma defunctului tată al vânzătoarelor,.
în aceste condiții este evident că, dacă mama reclamantului a vândut suprafața de 330 mp din totalul de 700 mp cât avea vechea proprietate, apelantul nu mai poate formula pretenții decât pentru restul suprafeței de 370 mp așa cum în mod corect a reținut instanța de fond.
Însă, Curtea apreciază că soluția de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru această suprafață de teren nu este legală în condițiile în care reclamantul nu a făcut dovada preluării abuzive a acesteia de către stat.
Astfel, reclamantul, ca și martorii audiați în cauză la cererea acestuia, susțin că imobilul în litigiu a fost preluat de către stat prin anii 1947-1948, moara continuând însă să funcționeze. Susținerea nu poate fi primită pentru că așa cum s-a arătat deja, mama reclamantului a vândut o parte a morii și a terenului aferent în anul 1957. Or, dacă moara ar fi fost preluată de stat în anii 1947-1948, în mod evident mama reclamantului și sora acesteia nu ar mai fi putut face nici un act de dispoziție cu privire la acestea.
Față de această situație și în lipsa oricărui act din care să rezulte preluarea abuzivă a imobilului de către stat, având în vedere faptul că nu s-a făcut nici dovada faptului că cel puțin restul de 370 mp teren din suprafața aferentă morii, rămas în proprietatea celor două vânzătoare după vânzarea celor 330 mp ar fi fost ulterior preluat de stat, cererea reclamantului formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 apare ca nefondată urmând a fi respinsă în totalitate.
Cât privește construcția cu destinație de moară aflată pe terenul în litigiu și instalația de morărit aferentă, Curtea constată și sub acest aspect susținerile reclamantului sunt nereale.
Astfel, din actul de partaj voluntar care constituie titlul de proprietate al autorului cu privire la moară, rezultă că respectiva construcție era din scândură și era dotată cu un motor de 36 HP, un postament de două perechi de pietre cu curele și accesoriile necesare.
Că moara era construită din scândură rezultă și din actul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1957 de mama reclamantului și sora acesteia în care se vorbește tot despre o construcție din scândură, denumită magazie.
Aceste aspecte evidente sunt de natură să înlăture susținerile reclamantului cu privire la construcția cu destinație de moară și la instalațiile aferente acesteia.
Față de cele arătate, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, Curtea urmează a admite apelul pârâtei și schimbând în tot sentința atacată va respinge acțiunea formulată de reclamant.
De asemenea va fi respins ca nefondat apelul declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de pârâta PRIMĂRIA, împotriva sentinței civile nr. 265 din 21.03.2007, pronunțată de Tribunalul Vrancea, în dosarul nr-, în acțiunea civilă având ca obiect Legea 10/2001.
Schimbă în tot sentința civilă nr. 265 din 21.03.2007 a Tribunalului Vrancea în sensul că:
Respinge ca nefondată contestația formulată de reclamantul.
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamant.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 24 Martie 2008.
Președinte, - - - | Judecător, - - - |
Grefier, - - |
Red./23.04.2008
Tehnored.
4 ex./05.05.2008
Com. 2 exp./06.05.2008
Fond: Tribunalul Vrancea -
Președinte:Irina Alexandra BoldeaJudecători:Irina Alexandra Boldea, Viorica Mihai Secuianu
