Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 67/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR.67/2009-A
Ședința publică din 9 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Moșincat Eugenia JUDECĂTOR 2: Trif Doina
- - - - JUDECĂTOR 3: Crupșa Georgeta
- - - - grefier
Pe rol fiind judecarea apelului civil declarat de reclamanții și -ambii prin mandatar domiciliat în S M,-,.9, județul S M, în contradictoriu cu intimații pârâți SC SA S, strada -, nr.13, județul S M, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI S M, PRIMARUL MUNICIPIULUI S M-ambii cu sediul în S M, 25 Octombrie, județul S M, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M, Romană, nr.3-5, județul S M, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B,-, sector 5, și - ambii domiciliați în S M,-/A, județul S M, împotriva sentinței civile nr.962/D din 4 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, având ca obiect: Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă pentru apelanții reclamanți -lipsă și -lipsă, reprezentanta acestora, avocat în baza împuternicirii avocațiale nr- și 4/2008 eliberate de Baroul Satu Mare -Cabinete Asociate de Avocat -,pentru intimații pârâți, -lipsă, reprezentantul lor, avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.590/2008, eliberată de Baroul Satu Mare -Cabinet de Avocat, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că apelul este scutit de plata taxei de timbru, iar intimații pârâți de rând 6, 7 au depus întâmpinare, după care:
INSTANȚA-comunică câte un exemplar din întâmpinarea depusă de către intimații de rând 6,7 cu reprezentanții părților.
Reprezentanta apelanților reclamanți învederează instanței că nu mai are alte probe și solicită cuvântul asupra apelului.
Nemaifiind excepții de invocat și probe de solicitat, instanța consideră cauza lămurită, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentanta apelanților reclamanți susține apelul și solicită admiterea lui așa cum a fost formulat și motivat în scris, schimbarea în tot a sentinței atacate, respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune, pentru constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.333/1996, admiterea acțiunii în totalitate, restituirea în natură a imobilului, cu restituirea sumei de 40.000 lei reactualizate, rectificarea înscrierilor de sub 23, 24, 25 și constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare nr.333/1996, cu privire la imobilul din litigiu, cu cheltuieli de judecată conform chitanței depuse la dosar, conforme cu originalul. În esență apreciază că, hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică, aceasta nefăcând altceva decât să valideze o suită de nelegalități și abuzuri, astfel că, respingerea înscrierilor de sub 23 nici nu a fost analizată, respingerea dispunându-se în bloc, cu ignorarea sau denaturarea actelor și a prevederilor legale, prima instanță avea obligația de-a verifica ce rațiuni au stat la baza notării procesului nr.4504/2007-operată sub 22 și dacă, raportat la stadiul de soluționare a dosarului, se putea dispune radierea înscrierilor de sub 22 și nu în ultimul rând dacă încheierea de radiere a notării procesului ne-a fost comunicată și apelanților, dat fiind că ar fi avut dreptul de a ataca respectiva încheiere CF. Instanța de fond a mai reținut că prin sentința civilă nr.9709/2001 s-ar fi soluționat definitiv și irevocabil cererea apelanților de restituire în natură a imobilului și că s-a menținut în vigoare contractul de vânzare-cumpărare nr.333/1996, reținere totalmente, câtă vreme dosarul nr.4504/1997 nu este soluționat definitiv, prin acest dosar a fost atacată Hotărârea nr.44/1996 și s-a cerut restituirea în natură a imobilului în litigiu și numai în subsidiar s-au cerut despăgubiri la valoarea reală a imobilului, prin sentința civilă nr.9709/2001 a fost respinsă contestația și admisă cererea de intervenție a intimaților, privind menținerea în vigoare a Hotărârii nr.44/1996, sentința prin care a fost declinată soluționarea capătului de cerere privind despăgubirile acordate prin Hotărâre în favoarea Tribunalului Satu Mare, fără ca instanța de fond să fi dispus disjungerea acestui capăt de cerere, prin regulator de competență s-a stabilit competența Judecătoriei pentru soluționarea acestui capăt de cerere, cauza fiind judecată sub dosar nr.2633/2002, care în prezent se află în stare de recurs la Curtea de APEL ORADEA, suspendat, până la soluționarea prezentei cauze. În consecință, reprezentanta apelanților reclamanți, apreciază că nefiind soluționată definitiv și irevocabil contestația, nu se putea radia notarea procesului de sub 23și oricum, radierea procesului nu se putea opera la cererea intimaților, pe baza unei simple cereri, deoarece aceștia nu aveau nici un drept anterior înscris în CF, radierea putându-se cere doar instanței, care să fi soluționat cererea în contradictoriu cu ei, astfel că, consideră că modalitatea de radiere a notării procesului este nu numai nelegală, dar și abuzivă, intimații fiind interesați să-și înscrie drepturile dobândite la fel de abuziv și nelegal. Referitor la admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune pentru constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, apreciază că este nelegală și neconstituțională, întrucât lor personal nu li s-a adus la cunoștință despre încheierea acestui contract decât după comunicarea făcută primăriei, ca atare nu puteau ataca un act despre a cărui existență nu știau. Astfel arată că, nu au aflat despre existența acestui contract, avocata nu i-a informat, nici chiar în notificarea la Legea nr.10/2001 nu s-a făcut vreo referire, iar Comisia pentru aplicarea Legii nr.112/1995 nu le-a comunicat nimic oficial până la data de 13.08.2004, dar a se restrânge printr-o lege ulterioară a termenului în care se poate ataca un act juridic încheiat sub imperiul Legii nr.112/1995 la 1 an de la intrarea în vigoare a acestei legi ulteriore (cu prelungirile aduse), presupune nu numai a valida toate nelegalitățile înfăptuite pe baza acestei legi,dar mai ales a se încălca principiul neretroactivității legii civile și a art.15 alin.2 din Constituție, astfel, contractul de vânzare-cumpărare nr.333/1996 a fost încheiat sub imperiul Legii nr.112/1005, iar cazurile de nulitate la care s-a referit Legea nr.112/1995 sunt strict enumerate prin art.12 din de aplicare a Legii nr.112/1995, aprobate prin nr.HG20/1996 republicate prin nr.HG11/1997. Reprezentanta apelanților reclamanți face trimitere la o cauză aproape similară a CEDO din 23.01.2009.
Reprezentantul intimaților intimați, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, pentru considerentele din concluziile scrise depuse la dosar, cu cheltuieli de judecată conform delegației de la dosar. În esență, solicită a se constata că, din actele de la dosar cât și din îndrumarul de casare a deciziei nr.8506/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție rezultă că, termenul de 1 an, pentru introducerea acțiunii reclamanților în nulitatea actelor de înstrăinare ale imobilelor prevăzut de art.45 alin.5 din Legea nr.10/2001 este un termen special de prescripție, prin derogare de la regula de drept comun, termen ce a fost prelungit prin lege ulterior publicării Legii nr.10/2001, până la 14 august 2002, aceasta fiind ultima dată pentru înregistrarea acțiunii în nulitate, dreptul la acțiune al reclamanților în nulitate, indiferent de cauză, în sens material, s-a prescris, aceasta fiind înregistrată doar la 13.03.2004, dată la care termenul special de prescripție este de mult împlinit. Mai mult decât atât menționează că, reclamanții au invocat pe de-o parte că ei nu au cunoscut despre existența contractului atacat, iar pe de altă parte, că termenul de prescripție ar fi întrerupt prin acțiunea din dosarul nr.4504/1997 al Judecătoriei Satu Mare, însă, apreciază că în mod corect prima instanță a analizat atent aceste aspecte cât și apărările reclamanților, corect reținând că afirmațiile acestora nu sunt de natură a înlătura excepția prescripției, nefiind susținute de actele de la dosar, astfel, reclamanții apelanții, față de intervenția intimaților, în dosarul mai sus indicat au formulat la data de 28.05.2001 (fila 82 dosar fond) o precizare de acțiune, în care și-au exprimat poziția de a renunța la restituirea în natură a imobilului și a obține reparații prin despăgubiri bănești sau prin echivalent, în același dosar, reclamanții, ca urmare a intervenției intimaților cumpărători și a contractului invocat de aceștia, și-au notat procesul în coala de carte funciară, tocmai pentru a bloca pe durata acestuia întabularea dreptului lor de proprietate, conform contractului respectiv. Pe de altă parte, reprezentantul intimaților menționează că în mod corect prima instanță a constatat că reclamanții apelanți nu pot invoca nici o cauză de întreruperea prescripției dreptului la acțiune, cu atât mai puțin acțiunea din dosarul nr.4504/1997, dosar în care, la data de 28.05.2001 reclamanții au luat la cunoștință de existența contractului atacat, moment din care aveau la dispoziție suficient timp pentru a se hotărî a înainta acțiunea în nulitatea contractului.
În replică, reprezentanta apelanților reclamanți invocă că mandatul unui avocat este limitat, el nu poate să renunțe dacă nu are procură în acest sens.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra apelului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.962/D din 4 octombrie 2007, Tribunalul Satu Marea admis excepția prescripției dreptului la acțiune în sens material invocată de pârâți.
A respins excepția inadmisibilității cererii și a lipsei calității procesuale active a reclamanților.
A respins plângerea la Legea nr.10/2001 formulată de reclamanții și, în calitate de moștenitor al defunctului, SC SA, S M, PRIMĂRIA S M - PRIMARUL MUNICIPIULUI S M, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI S M în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor, și.
A respins cererea de chemare în garanție ca fără obiect.
A obligat reclamanții să plătească pârâților suma de 5037 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul Satu Mare sub dosar nr.3063/2004, reclaman ii l,domicilia i n Germania,reprezenta i prin av. n baza contractului de asisten ță juridic nr.271/10.09.2004 au chemat n judecat pe âț ii Prim ria-Primarul Municipiului S M, Ministerul Finan elor Publice, SC SA S M, l, solicit nd instan ei ca prin hot rea ce se va pronun a n cauz dispun,respectiv constate:
- reclaman ii sunt ndrept ăț i la restituirea n natur a imobilului nscris n CF 22004 SMs ub nr.top. 1416/11 l 1417/11 ruia n natur i corespunde apartamentul II din imobilul situat n S M,-/A, cu teren aferent de 143 mp.stabilind n sarcina reclamantului obliga ia de a restitui suma de 40.000 lei reactualizat conform legii;
- dispun rectificarea nscrierilor n CF 2204 de sub B 23,24,25 n sensul anul rii acestor nscrieri;
- se constate nulitatea absolut a contractului de nzare cump rare nr.333/1996 ncheiat de âții l cu SC SA S M pentru imobilul de mai sus,cu cheltuieli de judecat .
Prin sentința civilă nr.89/D din 14 martie 2005, Tribunalul Satu Marea respins acțiunea civilă formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâții Primăria-Primarul Municipiului S M, Ministerul Finanțelor Publice B- a Județului S M, SC SA S M, pentru restituirea în natură a imobilului înscris în CF nr.22004 SMs ub nr.top.1416/II, 1417/II și rectificarea înscrierilor de carte funciară.
A fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune și respins capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.333/1996 încheiat între pârâții și cu SC SA S
A fost respinsă ca fără obiect cererea de chemare în garanție.
Au fost obligați reclamanții să plătească pârâților de ordin V-VI suma de 5.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Excepțiile de prematuritate și inadmisibilitate susținute de pârâții Primăria Municipiului S M și Ministerul Finanțelor Publice sunt nefondate, cât timp a expirat termenul de soluționare a notificării înaintată de reclamanți. Excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâții și, sub aspectul restituirii în natură a imobilului, a fost respinsă pe de-o parte întrucât cererea de restituire în natură se judecă în principal în contradictoriu cu Statul Român, pârâții în calitate de terți putându-și consolida doar dreptul de proprietate dobândit prin cumpărare, iar pe de altă parte s-au avut în vedere dispozițiile art.48 din Legea nr.10/2001 și respectiv ale art.19 alin.4 din aceeași lege.
Excepția care a rămas dedusă judecății este cea prevăzută de art.46 alin.5 din Legea nr.10/2001, potrivit căreia indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de 1 an de la data intrării în vigoare a legii, termen ce ulterior a fost prelungit, ori în speță, deși reclamanții aveau cunoștință de existența contractului de vânzare-cumpărare încă din perioada judecării dosarului nr.4504/1997, nu au solicitat în termen, după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001 anularea acestuia, excepție față de care tribunalul a respins capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare.
Prin admiterea excepției, în temeiul art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958 raportat la art.46 alin.5 din Legea nr.10/2001, a rămas fără obiect cererea de restituire în natură față de dispozițiile art.18 lit.d din Legea nr.10/2001, întrucât nefiind constatată nulitatea contractului de vânzare-cumpărare se prezumă că imobilul a fost înstrăinat fostului chiriaș cu respectarea dispozițiilor Legii nr.112/1995, condiții în care s-a respins ca neântemeiată acțiunea reclamanților pentru restituirea în natură. Față de soluția pronunțată, a rămas fără obiect și cererea de chemare în garanție formulată de pârâții.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții și, solicitând admiterea acestuia, desființarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.
Prin decizia civilă nr.551/A din 8 noiembrie 2005, Curtea de APEL ORADEAa respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții și, împotriva sentinței civile nr.89 din 14 martie 2005, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care a menținut-o în întregime.
A fost obligată partea apelantă să plătească părții intimate suma de 800 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța astfel, instanța de apel a reținut ca nefiind posibilă restituirea imobilului în natură conform art.18 lit.d din Legea nr.10/2001 întrucât a fost înstrăinat în baza Legii nr.112/1995 foștilor chiriași, nefiind dispusă anularea contractului, în mod corect prima instanță a dispus respingerea acțiunii pentru restituirea în natură, rectificarea înscrierilor de carte funciară, constatarea că sunt îndreptățiți la restituirea în natură, a admis excepția de prescripție a dreptului la acțiune și a respins cererea privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare.
Împotriva acestei decizii, reclamanții au declarat recurs, care a fost înregistrat sub dosar nr.13741/2005 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, ce a fost soluționat prin pronunțarea deciziei nr.8506/2006, prin care a fost admis recursul reclamanților, decizia recurată a fost casată și s-a admis apelul formulat de reclamanți împotriva sentinței civile nr.89/14.03.2005 a Tribunalului Satu Mare, care a fost desființată și s-a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.
În considerentele deciziei s-a reținut că instanța de apel nu a analizat susținerile reclamanților, cuprinse în motivare cererii de chemare în judecată, potrivit căreia ar fi luat cunoștință despre existența contractului de vânzare-cumpărare nr.333/1996 abia în cursul anului 2004, după ce le-a fost comunicată adresa nr.15765/13.08.2004 emisă de Primăria mun.S Totodată, în considerentele deciziei s-a mai arătat că la rejudecarea cauzei se va avea în vedere faptul că recurentul a decedat, aspect ce nu a putut fi analizat în recurs întrucât acest aspect s-a adus la cunoștința Înaltei Curți după pronunțarea deciziei, prin faxul depus la fila nr.68 a dosarului de recurs.
În rejudecare, acțiunea a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare sub dosar nr-.
În probațiune a fost atașat dosarul nr.4504/1997 al Judecătoriei Satu Mare.
Prin sentința civilă nr.962/D din 4 octombrie 2007, Tribunalul Satu Marea admis excepția prescripției dreptului la acțiune în sens material invocată de pârâți.
A respins excepția inadmisibilității cererii și a lipsei calității procesuale active a reclamanților.
A respins plângerea la Legea nr.10/2001 formulată de reclamanții și, în calitate de moștenitor al defunctului, SC SA, S M, PRIMĂRIA S M - PRIMARUL MUNICIPIULUI S M, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI S M în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor, și.
A respins cererea de chemare în garanție ca fără obiect.
A obligat reclamanții să plătească pârâților suma de 5037 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
În rejudecare, așa cum s-a reținut în considerentele deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.8506/2006, după pronunțarea hotărârii a intervenit decesul reclamantului. În calitate de moștenitor ai acestuia, alături de reclamanta a fost introdus și fiul acestora, sens în care s-a depus la dosarul cauzei certificatul de naștere al acestuia din care rezultă că părinții sunt reclamanta și defunctul.
S-a mai reținut de instanța de fond că, în cadrul notei de ședință a DGFP S M, în rejudecare,s- invocat greșita îndreptare a citației, având în vedere că Ministerul Economiei și Finanțelor nu a fost citat în cauză.
Față de această excepție, tribunalul a reținut că DGFP SMa fost citată în calitate de reprezentant al Ministerului Economiei și Finanțelor, în baza mandatului din dosarul nr.3063/2004, aflat la fila 40, dosar ce se află în rejudecare înregistrat sub nr- al Tribunalului Satu Mare.
Cu privire la excepțiile invocate, în toate fazele procesului desfășurate în fața instanței de fond, tribunalul a reținut următoarele:
În cadrul dos.nr.3063/2004 au fost invocate de Primăria mun.S M, respectiv de MFP-DGFP SMe xcepțiile de prematuritate și inadmisibilitate, excepții ce sunt considerate nefondate de către tribunal, apreciind că atâta vreme cât a expirat termenul prevăzut de art.23 din Lg.nr.10/2001 (în vigoare în 2005) unitatea deținătoare era obligată să soluționeze notificarea. În acest context reclamanții în baza liberului acces la justiție s-au adresat instanței în vederea soluționării Notificării nr.325/2001 înregistrată la executorul judecătoresc.
Cu privire la excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâții și, sub aspectul restituirii în natură a imobilului în litigiu, raportat la sentința civilă nr.9709/2001 pronunțată în dosar nr.4504/1997 al Judecătoriei Satu Mare, tribunalul a considerat că excepția este neîntemeiată având în vedere disp.art.18 din Lg.10/2001, în baza căruia persoanele îndreptățite, precum și persoanele vătămate într-un drept al lor, cărora până la data intrării în vigoare a legii li s-au respins prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile acțiunile având ca obiect bunuri preluate în mod abuziv de către stat, de organizații cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, pot solicita indiferent de natura soluțiilor pronunțate măsuri reparatorii sau prin echivalent, măsurile reparatorii cuprind inclusiv și restituirea în natură. Potrivit art.19 alin.1,2 și 4 "persoanele care au primit despăgubiri în condițiile Lg.nr.112/1995 pot solicita numai restituirea în natură, cu obligația returnării sumei reprezentând despăgubirea primită, actualizată la indicele inflației dacă imobilul nu a fost vândut până la data intrării în vigoare a prezentei legi.Dacă persoanei îndreptățite i s-a stabilit despăgubirea potrivit prevederilor Legii 112/1995 și nu a încasat-o, valoarea astfel stabilită i se va acorda în despăgubiri bănești, iar diferența până la valoarea corespunzătoare a imobilelor se va acoperi prin acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau prin acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe de capital în funcție de opțiunea acesteia. Persoanele îndreptățite care nu au formulat cererii potrivit prevederilor Lg.112/1995, precum și cele ale căror cereri au fost respinse, ori nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, au dreptul de a formula o asemenea cerere în condițiile prezentei legi". S-a mai reținut totodată că, cauza cererii din cea de a doua acțiune este diferită față de cererea din dos.nr.4504/1997, întrucât prin prezenta acțiune se solicită restituirea în natură a imobilului din litigiu datorită caracterului abuziv al preluării, fiind invocate disp.Lg.nr.10/2001, iar în cadrul cererii din dosarul nr.4504/1997 temeiul de drept invocat au fost disp.Lg.nr.112/1995, solicitând, de asemenea, atribuirea în natură a cotei de din imobil, iar, în subsidiar, acordarea de despăgubiri.
Prin cauza cererii de chemare în judecată se înțelege situația de fapt calificată juridic așa cum prevăd disp.art.112 Cod procedură civilă.
Reținând că acest element cauză diferă, tribunalul a considerat că nu sunt îndeplinite condițiile art.1201 Cod civil, și nu poate opera excepția autorității de lucru judecat, motiv pentru care a fost respinsă excepția ca neîntemeiată.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune privind constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr.303/1990, tribunalul a analizat această excepție reținând și motivele de fapt și de drept invocate de către reclamanți în cadrul cererii de apel, formulate în dosarul nr.2930/2005 al Curții de APEL ORADEA, reținând și susținerea acestora că nu aveau cunoștință de existența contractului de vânzare-cumpărare, luând cunoștință de aceasta prin adresa nr.15765/13.08.2004 a Primăriei SMp rin care li s-a comunicat că notificarea depusă nu se poate soluționa prin restituirea în natură a apartamentului, deoarece în evidența primăriei acest imobil figurează că a fost vândut chiriașilor, iar termenul de prescripție curge de la data la care au luat cunoștință de existența acestui contract.
Reclamanții au susținut că în situația de față există un caz de întrerupere a prescripției prev.de art.16 lit.b din Decr.167/1958, care reglementează instituția prescripției extinctive, respectiv că introducerea unei cereri de chemare în judecată, chiar dacă cererea a fost introdusă la instanță judecătorească sau la un organ necompetent, întrerupe curgerea termenului de prescripție extinctivă.
Excepția mai sus invocată este prevăzută de disp.art.50 alin.5 din Lg.nr.10/2001, republ. în Of.nr.279/2005, text de lege care înainte de modificare avea numerotarea art.46 alin.5, în sensul că "prin derogare de la dreptul comun indiferent de cauza da nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de 1 an de la data intrării în vigoarea prezentei legi"; termen ce a fost prelungit prin modificările aduse, stabilindu-se data finală, 14.08.2002, până la care puteau fi intentate acțiunile pentru anularea actelor juridice de înstrăinare prevăzute la art.46 alin.2 și 4, devenit art.50 alin.2-4 din Lg.nr.10/2001, forma republicată (2005).
Tribunalul a reținut că, acest text de lege a format obiectul multor excepții de neconstituționalitate, considerându-se că prin acest text de lege legiuitorul a încălcat anumite prevederi constituționale, respectiv art.21, art.47, art.21 alin.1 și 2, art.44 alin.1 și 2, art.124, art.16, art-53 din Constituție.
În analiza neconstituționalității textului legal invocat, raportat la textele constituționale criticate, Curtea Constituțională, în cadrul considerentelor deciziilor emise în analiza neconstituționalității textelor invocate, respectiv deciziile nr.296/2003, nr.427/2003, nr.253/2004, nr.428/2005, a reținut că imprescriptibilitatea unor drepturi consfințite în anumite cazuri cu titlu de principiu în legislația civilă nu este consacrată ca atare de Constituție. Așa fiind, legiuitorul poate în considerarea unor rațiuni majore să deroge de la acest principiu, așa cum a procedat prin norma dedusă controlului, fără a putea califica reglementarea respectivă ca fiind neconstituțională. De asemenea, în cadrul deciziei nr.612/2005 Curtea Constituțională a reținut raportat la pretinsa încălcare a disp.art.44 din Constituție, că exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate nu trebuie absolutizată, iar legiuitorul este îndreptățit să stabilească conținutul și limitele dreptului de proprietate potrivit art.44 alin.1 teza 2 și art.136 alin.5 din Constituție. Potrivit acestor dispoziții legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate astfel în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind limitări rezonabile în valorificarea acestuia ca drept subiectiv garantat.
Termenul de prescripție prev.de art.50 alin.5 din Lg.nr.10/2001, republ. este un termen de prescripție derogatoriu de la termenul de prescripție reglementat de Decretul nr.167/1958, în sensul că termenul de la care începe să curgă este stabilit de legiuitor, respectiv fiind data intrării în vigoare a Lg.10/2001 (14.02.2001), termen ce a suferit modificări succesive, stabilindu-se data finală - 14.08.2002, și nu data luării la cunoștință de către persoana îndreptățită a existenței contractului de vânzare-cumpărare. Fiind vorba de un termen de prescripție îi sunt aplicabile dispozițiile invocate de reclamanți, respectiv disp.art.16 din Decr.nr.167/1958, privind întreruperea acestui termen, precum și cele prevăzute de art.13 din același decret cu privire la suspendarea acestui termen. Sub acest aspect, nu există norme derogatorii în legea specială reparatorie.
În analiza îndeplinirii disp.art.16 lit.b din decretul mai sus arătat, respectiv că termenul de prescripție se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în judecată chiar dacă cererea a fost introdusă la instanță judecătorească sau la un alt organ competent, tribunalul a considerat că dispozițiile legii nu sunt întrunite. În situația concretă ca și caz de întrerupere a acestui termen s-a invocat dosarul nr.4504/1997 al Judecătoriei Satu Mare, dosar ce a fost atașat la prezentul dosar, fiind invocat și solicitat de către reclamanți analizarea acestuia în susținerea acestui caz de întrerupere a prescripției, precum și a faptului că au luat cunoștință de existența contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâții prin adresa nr.15765/2004 a Primăriei mun.S
Din analiza acestui dosar, s-a reținut de tribunal că rezultă faptul că reclamanții au avut cunoștință de existența contractului de vânzare-cumpărare intervenit între pârâții și SC SA S M, făcând și o precizare de acțiune la fila 82 din dosar, în sensul că solicită acordarea de despăgubiri pentru imobilul din litigiu, acțiunea având ca temei de drept Legea nr.112/1995. Precizarea de acțiune a fost formulată după cererea de intervenție în interes propriu a intimaților, la termenul din 28.05.2001, în care aceștia au solicitat respingerea capătului de cerere cu privire la atribuirea în natură a cotei de din imobilul situat în S M, str.-, nr.6. înscris în CF 22004 S M, nr.top 1416/2 și 1417/2, arătând în motivare că ei, în calitate de chiriași, au cumpărat acest imobil atașând la dosar și copia contractului de vânzare-cumpărare nr.333/1996. În tot timpul procesului, care a vizat dosarul mai sus amintit, reclamanții au fost reprezentați de avocat.
Reținând acest aspecte, tribunalul a considerat că reclamanții, prin avocat, au luat la cunoștință de existența acestui contract în timp util pentru a putea solicita constatarea nulității absolute a acestui contract în baza Lg.nr.10/2001.
La data promovării contestației la Legea nr.112/1995 din dosarul nr.4504/1997, Legea nr.10/2001 nu a fost în vigoare, cererea fiind înregistrată la data de 08.05.1997, deci această cerere nu putea avea efect întreruptiv cu privire la prescripția dreptului material la acțiune în constatarea nulității absolute a contractului de înstrăinare, prevăzută de Lg.nr.10/2001. Pe parcursul procesului, Legea nr.10/2001 a intrat în vigoare, părțile au continuat judecata, iar la termenul din 28.05.2001 reclamanții și-au precizat cererea pentru acordarea de despăgubiri luând cunoștință de existența contractului de vânzare-cumpărare (28.05.2001).
Față de cele de mai sus, tribunalul a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.333/1996 încheiat între pârâții și, pe de o parte și SC SA S M, pe de altă parte.
Ca urmare a admiterii acestei excepții, s-a reținut de instanța de fond că a rămas fără obiect cererea privind restituirea în natură a apartamentului, fiind incidente disp.art.18 lit.d din Legea nr.10/2001, care prevede că măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent în situația în care imobilul a fost înstrăinat fostului chiriaș cu respectarea dispozițiilor Legea nr.112/1995, cu modificările ulterioare. A rămas fără obiect și cererea de chemare în garanție formulată de pârâții și, privind obligarea Statului Român la acordarea de despăgubiri, reprezentând contravaloarea prețului de cumpărare al apartamentului, reactualizat în raport de rata inflației, precum și diferența până la concurența prețului actual de circulație al apartamentului pentru considerentele arătate mai sus. A respins și capătul de cerere privind anularea în CF nr.22004 a poziției 23, având în vedere că prin sentința civilă nr.9709/2001 pronunțată în dos.nr.4504/1997 s-a respins contestația reclamanților în contradictoriu cu pârâții și, Comisia județeană pentru aplicarea Legii nr.112/1995 S M, pentru anularea Hotărârii nr.44/1996 și restituirea în natură a imobilului din litigiu și s-a admis în fond și cererea intervenienților privind menținerea în vigoare a Hotărârii nr.44/1996 a Comisiei Județene de aplicare a Lg.nr.112/1995 S M și s-a declinat competența de soluționare a capătului de contestație privind suma stabilită drept despăgubiri pentru imobilul solicitat a fi restituit în natură de reclamanți. Instanța de fond a constatat că, sentința mai sus arătată a rămas definitivă și irevocabilă, ce este în prezent pe rol reprezintă capătul de cerere declinat în privința căruia competența a fost stabilită de Curtea de APEL ORADEA prin sent.civ.nr.2/2002 pronunțată în dosarul civil nr.1121/2002 în favoarea Judecătoriei Satu Mare, unde cauza a fost înregistrată în dosar nr.2633/2002, fiind soluționată prin sent.civ.nr.6942/2002, împotriva căreia s-a declarat apel la Tribunalul Satu Mare, apelul fiind respins prin decizia civilă nr.383/2003, împotriva căreia, de asemenea, s-a exercitat recurs, care a fost înregistrat în dosarul nr.2822/2003 al Curții de APEL ORADEA, și în prezent este suspendat în baza art.47 alin.1 din Lg.nr.10/2001 prin încheierea din 03.11.2003.
Având în vedere că sentința civilă nr.9709/2001 prin care s-a menținut în vigoare contractul de vânzare-cumpărare, a fost soluționat definitiv și irevocabil în dosar nr.4504/1997, iar capătul de cerere disjuns cu privire la cuantumul despăgubirilor se află în căile de atac suspendat conform celor prezentate mai sus, s-a apreciat de tribunal nu poate reține că a avut loc o notare abuzivă la poz.nr.23 din CF 22004 privind radierea procesului ce a format obiectul dos.nr.4504/1997.
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii reclamanților și a lipsei calității procesuale active a acestora, urmare a lipsei interesului legalmente ocrotit, tribunalul a considerat că această excepție este neîntemeiată, întrucât respingerea irevocabilă a cererii de restituire în natură a imobilului nu exclude acțiunea acestora de a formula măsuri reparatorii în baza Legii nr.10/2001.
Pentru considerentele mai sus expuse, tribunalul a admis excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților privind nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, a respins excepțiile invocate mai sus și a respins cererea reclamanților, conform dispozitivului prezentei hotărâri, văzând și disp.art.274 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții și, solicitând admiterea apelului, respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune ca neconstituțională și schimbarea în tot a sentinței în sensul admiterii acțiunii în totalitate.
În motivarea cererii de apel, sunt învederate următoarele critici:
-instanța de fond nu a analizat respingerea înscrierilor de sub 22, deși avea obligația să verifice ce rațiuni au stat la baza notării procesului nr.4507/2007 operată sub 22 și dacă, raportat la stadiul procesului, se putea dispune radierea respectivelor înscrieri;
-dosarul nr.4507/2007 nu este soluționat nici în prezent definitiv și nici nu a avut ca obiect menținerea în vigoare a contractului de vânzare-cumpărare 333/1996, ca atare nefiind soluționată definitiv contestația, nu se putea radia notarea procesului de sub 23;
-admiterea excepției privind prescripției dreptului la acțiune este nelegală și neconstituțională, apelanților nefiindu-le adusă la cunoștință personal despre încheierea contractului nr.333/1996 decât după comunicarea făcută de Primărie cu nr.15765/13.08.2004, ca atare nu puteau ataca un act despre a cărui existență nu știau;
-contractul s-a încheiat sub imperiul Legii nr.112/1995, iar cazurile de nulitate sunt strict enumerate în art.12 Normele de Aplicare a Legii nr.112/1995 aprobate prin nr.HG20/1996;
-imobilul a fost preluat de Stat fără titlu, astfel se încadrează la art.1 pct.4 din norme, prin urmare era exclus de sub incidența Legii nr.112/1995, iar restituirea în favoarea proprietarului se face pe calea dreptului comun;
-instanța de fond a ignorat îndrumarul instanței supreme privind verificarea datei când apelanții au luat cunoștință despre contractul de vânzare-cumpărare;
-în cazul apelanților, dacă nu s-ar fi operat radierea notării procesului și înscrierea drepturilor intimaților, proprietar tabular ar fi fost tot Statul, ca atare, instanța avea posibilitatea să dispună restituirea în natură, iar terenul este liber, neatribuit.
În drept sunt invocate dispozițiile art.282 Cod procedură civilă, art.15 alin.2 și 20 din Constituție.
Apelanții au invocat în cursul soluționării cauzei în apel excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.45 alin.5 din Legea nr.10/2001, excepție care a fost respinsă prin Decizia nr.1239 din 2 decembrie 2008 pronunțată de Curtea Constituțională.
Prin întâmpinare, intimatul Ministerul Finanțelor Publice-Direcția Generală a Finanțelor Publice, a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că, în mod corect instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și ca atare a respins capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.333/1996, iar prin admiterea excepției a rămas fără obiect cererea de restituire în natură în raport cu dispozițiile art.18 lit."d" din Legea nr.10/2001.
Prin concluziile scrise depuse la dosar (fila 30), intimații și, au solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu motivarea că, în moc corect s-a reținut că acțiunea reclamanților pentru constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului de către chiriași, formulată în baza Legii nr.10/2001, este prescrisă, intimații arătând că din actele de la dosar rezultă că reclamanții au avut cunoștință de contractul în discuție, începând cu data de 28.05.2001 având timpul suficient de a uza de acțiunea în nulitate.
Examinând sentința apelată, prin prisma motivelor de apel, precum și din oficiu, instanța reține următoarele:
Apelul este nefondat în considerarea motivelor ce succed.
Contrar susținerilor părților apelante, instanța de fond a făcut o analiză temeinică a motivului axat pe problema radierii din cartea funciară a înscrierii efectuate sub 22, poziție sub care fusese notat procesul intentat de și împotriva Comisiei pentru aplicarea Legii nr.112/1995, proces înregistrat în dosarul nr.4504/1997. Notațiunea efectuată sub 22 a fost radiată, conform înscrierii de sub 23, la data de 23 noiembrie 2001.
Acțiunea din dosarul sus-indicat a fost soluționată în primă instanță prin sentința civilă nr.9709 pronunțată la data de 28 septembrie 2005 de Judecătoria Satu Mare, în sensul respingerii contestației formulate de contestatorii - și - pentru anularea hotărârii nr.44 din 13 august 1996 și restituirea în natură a imobilului situat în S M,-/A, înscris în CF nr.22004 S M, cu nr.top.1416/II și 1417/II, prin aceeași sentință dispunându-se declinarea competenței de soluționare a capătului de contestație privind suma stabilită cu titlu de despăgubiri pentru imobilul din litigiu în favoarea Tribunalului Satu Mare. Capătul de contestație vizând despăgubirile a fost soluționat ulterior prin sentința civilă nr.6942 din 30 septembrie 2002 Judecătoriei Satu Mare (dosar nr.2633/2002), sentință păstrată de Tribunalul Satu Mare prin decizia civilă nr.383/A/ din 25 iunie 2003, împotriva căreia contestatorii - și - au declarat recurs, a cărui judecare a fost suspendată prin încheierea din 3 noiembrie 2003 Curții de APEL ORADEA, în temeiul art.47 alin.1 din Legea nr.10/2001.
În condițiile în care procesul din dosarul nr.4504/1997 privind anularea hotărârii nr.44/1996 și restituirea în natură a imobilului a fost soluționat în mod definitiv și irevocabil prin sentința civilă nr.9709 din 28 septembrie 2001, hotărâre împotriva căreia nu s-a uzat de căile de atac, înscrierea efectuată sub 23 în sensul radierii procesului notat sub 22 este legală. În același context, este de adăugat că procesul, actualmente aflat în stare de suspendare, vizează doar capătul de contestație având ca obiect despăgubirile solicitate de contestatorii - și -.
Aspectul privind caracterul neconstituțional al prevederilor legale în baza cărora instanța de fond a apreciat ca fiind fondată excepția prescripției dreptului la acțiune a fost tranșat de Curtea Constituțională prin Decizia nr.1293 din 2 decembrie 2008 prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.45 alin.5 din Legea nr.10/2001, reținându-se că textul de lege a mai fost supus controlului de constituționalitate în raport cu prevederile constituționale ale art.15 alin.2 și de asemenea Curtea a mai reținut că imprescriptibilitatea unor drepturi consfințită, în anumite cazuri, cu titlu de principiu în legislația civilă, nu este consacrată ca atare de Constituție, legiuitorul putând, în considerarea unor rațiuni majore, să deroge de la acest principiu, așa cum a procedat prin norma dedusă controlului, fără a îndreptăți calificarea reglementării respectiv ca fiind neconstituțională.
Excepția privind prescrierea dreptului la acțiunea în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.333/1996 încheiat de pârâții și cu SC A SA SMa fost soluționată în mod legal de către instanța de fond prin soluția de admitere criticată de apelanți. Astfel, titularii de acțiune din prezentul litigiu au avut cunoștință de existența contractului de vânzare-cumpărare nr.333/1996 încă în cursul judecării contestației lor înregistrate în dosarul nr.4504/1997 al Judecătoriei Satu Mare, contractul respectiv fiind depus la dosar de intervenienții în interes propriu și.
Mai mult, contractul de vânzare cumpărare aflat în discuție a fost depus în probațiune și în dosarul nr.2633/2002 soluționat prin sentința civilă nr.6942 din 30.09.2002 a Judecătoriei Satu Mare, în care și - au compărut în calitate de contestatori, reprezentați prin avocat. Este evident că aceștia având calitate de părți în cele două dosare mai sus indicate, au avut cunoștință de existența contractului respectiv, pe cale de consecință, puteau uza de dreptul procesual recunoscut de lege înăuntrul termenului deferit în acest sens de art.45 alin.5 din Legea nr.10/2001.
Or, în speță, acțiunea în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare a fost înregistrată la Tribunalul Satu Mare abia la data de 13 septembrie 2004, prin urmare, cu aplicarea corectă a prevederilor art.45 alin.5 din Legea nr.10/2001, a constatat instanța de fond că, față de data promovării acestei acțiuni, dreptul subiectiv la acțiune al reclamanților este prescris.
Chiar dacă contractul atacat în instanță s-a încheiat în temeiul Legii nr.112/1995, acesta cade sub incidența normei legale mai sus menționată cu privire la termenul defipt de aceasta, indiferent de cauza de nulitate invocată;
Potrivit îndrumarului instanței de recurs, în rejudecare instanța de fond a analizat susținerea reclamanților cu privire la momentul în care au luat cunoștință de existența contractului de vânzare-cumpărare, concluzionând cu justețe că luarea la cunoștință s-a făcut în timp util pentru a putea solicita constatarea nulității absolute a contractului în baza Legii nr.10/2001.
Dată fiind soluția adusă excepției privind prescrierea dreptului material la acțiune de constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare nr.333/1996, contract ce își păstrează în atare situație valabilitatea câtă vreme excepția prescripției dreptului la acțiune este o excepție de fond, absolută și dirimantă, ce împiedică abordarea fondului litigiului, își găsesc incidența prevederile art.18 lit.c din Legea nr.10/2001, conform cărora măsurile reparatorii se stabilesc numai prin echivalent în cazul în care imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor Legii nr.112/1995.
Față de considerentele ce preced, instanța, în baza dispozițiilor art.296 din Codul d e procedură civilă, va respinge ca nefondat apelul, iar în conformitate cu prevederile art.274 din Codul d e procedură civilă, îi va obliga pe apelanții și - la plata în favoarea intimaților și a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând valoarea onorariului avocațial în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat apelul civil declarat de apelanții și -ambii prin mandatar domiciliat în S M,-,.9, județul S M, în contradictoriu cu intimații pârâți SC SA S, strada -, nr.13, județul S M, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI S M, PRIMARUL MUNICIPIULUI S M-ambii cu sediul în S M, 25 Octombrie, județul S M, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M, Romană, nr.3-5, județul S M, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B,-, sector 5, și - ambii domiciliați în S M,-/A, județul S M, împotriva sentinței civile nr.962/D/2007 din 4 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în întregime.
Obligă părțile apelante și să plătească părților intimate și suma de 1500 lei cheltuieli de judecată în apel.
DEFINITIVĂ.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 9 aprilie 2009.
Președinte, Judecător, Grefier,
- - - - - -
Red.concept decizie -
Data:27.04.2009
Jud.fond
Dact.
Data:29.04.2009
11 ex.
9 com.-
- -ambii prin mandatar
din S M,-,.9, jud.S M,
-SC SA S M, str. -, nr.13, jud.S M, -PRIMĂRIA MUNICIPIULUI S M,
-PRIMARUL MUNICIPIULUI S -ambii cu sediul în S M,
25 Octombrie, județul S M,
-DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S,
Romană, nr.3-5, județul S M,
-MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR,
-, sector 5,
- din S M,-/A,
jud. S
- -idem.
Data:
Președinte:Moșincat EugeniaJudecători:Moșincat Eugenia, Trif Doina, Crupșa Georgeta
