Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 68/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.68/
Ședința publică din 26 martie 2008
PREȘEDINTE: Luminița Șolea
JUDECĂTOR 2: Anica Ioan
Grefier - - -
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
La ordine fiind soluționarea apelului civil declarat de reclamantul, cu domiciliul în G, str.- nr.3 împotriva sentinței civile nr.1753/26 nov.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul civil nr-.
La apelul nominal a răspuns apelantul-reclamant personal lipsă fiind intimata Primăria municipiului
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții în dezbateri.
Apelantul-reclamant având cuvântul solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat.
La întrebarea instanței adresată apelantului dacă terenul a fost al bunicului, de ce apare numai unchiul, acesta precizează că nu cunoaște dacă a existat un partaj între tată și unchi.
La întrebarea instanței de când folosește terenul acesta răspunde că de 10 ani, iar despre cele patru nepoate nu știe nimic, numai despre una care este studentă la Medicină pe care de altfel nu o interesează terenul. Pe teren a construit o casă.
Curtea rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Prin cererea înregistrată sub nr-- pe rolul Tribunalul Galați reclamantul în calitate de moștenitor al defunctului Gaf ormulat contestație în contradictoriu cu Primăria Mun. T Jud. G, solicitând;
- anularea Dispoziției nr-3022/SR/06.07.2006;
- restituirea în natură a imobilului situat în G,-, în suprafață de 350.
În motivarea acțiunii se arată că unchiul reclamantului Gaf ost proprietarul imobilului care a fost preluat de către stat, fără despăgubiri, prin expropriere forțată în anul 1986, fiind demolat abuziv.
Defunctul Gam oștenit acest imobil de la tatăl său conform certificatului de moștenitor nr.425/13.05.1981.
Defunctul G (decedat la data de 28.12.1951) a dobândit acest teren prin cumpărare în baza actului aut. Sub nr.4034/1923 de Tribunalul Jud..
Deși a depus toate actele necesare la dosarul de revendicare a imobilului la Serviciul de revendicări în baza Legii 10/2001 din cadrul Primăriei Mun. G, s-a emis o dispoziție de respingere, pentru că nu s-a dovedit vocația succesorală față de defunctul
Prin sentința civilă nr.1753/2007 a Tribunalului Galațis -a respins acțiunea pentru lipsa calității procesuale active reținându-se următoarele:
Prin Dispoziția nr-3022/SR/06.07.2006 emisă de Primăria Mun. T (fila 10 dosar) s-a dispus respingerea cererii pe motiv că reclamantul nu a făcut dovada vocației succesorale.
La termenul din data de 8.11.2007 Tribunalul din oficiu a ridicat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului față de autorul decedat
Potrivit art. 650 din Codul civil "succesiunea se deferă, sau prin lege sau prin voința omului, prin testament".
Art. 659 din Codul civil stipulează că "succesiunile sunt deferite copiiler și descendenților defunctului. și se dovedesc prin certificatul de moștenitor sau de calitate".
Rezultă că din Certificatul de moștenitor nr.425/13 mai 1981 autentificat la notariatul de Stat Județean G că autorul decadat - proprietarul imobilului - a avut 6 (șase) fii printre care și G care moștenea din imobil, a decedat la data de 12 martie 1986, care a avut 3 fiice din care una trăiește - ( încheierea din 8.11.2007 fila 79 dosar).
De altfel din copia ofertei de donație (fila 31 dosar) rezultă că la vârsta de 82 de ani G locuia cu nepoata de fiică căsătorită cu în 20, -. 75.
Reiese că defunctul are moștenitori legali supraviețuitori și deși i s-au acordat reclamantului două termene, nu a depus certificat de moștenitor sau de calitate, acesta neâncadrându-se în disp. art. 4 alin. (4) din Legea nr.10/2001 cum greșit susține în notele de susțineri (fila 68 la dosar), nemaifăcând dovada calității procesuale active.
Impotriva sentinței civile nr.1753/2007 a Tribunalului Galația declarat apel contestatorul considerând-o nelegală pentru că actele de stare civilă depuse fac dovada că este nepotul de frate a lui G precum și că este bunicul său. S-au ignorat disp.art.4 din Legea nr.10/2001 potrivit cărora de cotele moștenitorilor, legali sau testamentari, care nu au urmat procedura prev.de cap.III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cerere de restituire.
Cum în speță nici un alt moștenitor nu a solicitat bunul imobil din cauză consideră că-n mod greșit nu i s-a dat câștig de cauză.
Examinând actele și lucrările dosarului se constată că prezentul apel este fondat.
Potrivit actului de la fila 39 în 1923 a devenit proprietarul terenului în suprafață de 350 mp. din G,-.
Certificatul de moștenitor nr.425/1981 (5 dosar fond) atestă faptul că moștenitorii lui au fost: G și fiii săi. Din masa succesorală a făcut parte și imobilul din speță. G și au devenit coproprietarii imobilului din G,-. Un partaj al bunului din speță efectuat în conformitate cu art.728 cod civil nu a avut loc între cei doi frați.
Fișele locative înaintate de Primăria G atestă doar faptul că imobilul în perioada 1958-1961, 1966-1975 a fost folosit de G, nu și că acesta din urmă a devenit proprietar exclusiv al imobilului din cauză.
Cum este fiul lui și cum unul din coproprietarii imobilului a fost acesta din urmă, se constată că potrivit disp.art.4 al.2 în referire la art.3 alin.1 lit.a din Legea nr.10/2001 apelantul este o persoană îndreptățită de a beneficia de măsurile reparatorii ale acestei legi.
De menționat că-n cazul descendenților (cum este și față de ) aceștia se bucură de sezină care este un beneficiu al legii în virtutea căruia moștenitorul are posesiunea de drept a bunurilor succesorale de la data deschiderii moștenirii și se bucură fără nici o formalitate de exercițiul drepturilor și acțiunilor civile. Ca atare simpla dovadă a faptului că este descendent al lui determină constatarea dreptului lui de a pretinde bunuri ce au aparținut defunctului.
Dar moștenitorii care se bucură de sezină sunt descendenții și ascendenții defunctului, nicidecum rudele colaterale (cum este cazul lui față de G). Aceștia din urmă trebuie să demonstreze că au vocație succesorală prin certificatul de moștenitor și nicidecum prin simpla depunere a actelor de stare civilă așa cum afirmă apelantul.
Insă, pentru că-n speță s-a făcut dovada că apelantul-contestator este îndreptățit a beneficia de măsurile reparatorii prev. de Legea 10/2001 ca moștenitor a lui, că acesta din urmă nu a făcut nici o ofertă de donație a terenului în cauză către stat și că terenul în prezent este liber de construcții (conform expertizei efectuată în cauză) și pretabil la restituirea în natură, urmează a se admite apelul, a se schimba sentința în sensul admiterii contestației așa cum a fost formulată.
Nu în ultimul rând trebuie menționat că singurul care a formulat cerere de restituire în natură a terenului din G,- este apelantul-reclamant, ceea ce atrage aplicabilitatea-n speță a disp.art.4 alin.4 din Legea nr.10/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelulcivil declarat de reclamantul, cu domiciliul în G, str.- nr.3 împotriva sentinței civile nr.1753/26 nov.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul civil nr-.
Schimbă sentința civilă nr.1753/2007 a Tribunalului Galați, astfel:
Admite contestația. Modifică Dispoziția 3022/2006 a Primăriei G în sensul admiterii cererii de restituire în natură către a terenului din G,- în suprafață de 350 mp.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 26.03.2008.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Red.LȘ-17.04.2008
Dact.MH-18.04.2008/4 ex.
Fond:
Președinte:Luminița ȘoleaJudecători:Luminița Șolea, Anica Ioan