Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 68/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 68
Ședința publică de la 19 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alexandrina Marica
JUDECĂTOR 2: Emilian Lupean
Grefier - -
Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamantul, domiciliat în B,-, împotriva sentinței civile nr. 579 din 07 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații CONSILIUL LOCAL C, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C, având ca obiect Legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelantul reclamant, fiind reprezentat prin avocat A, lipsind intimații CONSILIUL LOCAL C, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care a învederat depunerea la dosar a adresei emisă de intimata pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C și înregistrată la nr. 3035/12.02.2008.
Avocat A, pentru apelantul reclamant, a solicitat instanței încuviințarea efectuării unei expertize tehnice, pentru indicarea terenului în litigiu, apreciind că instanța de fond nu a respectat dispozițiile prev. de art. 137 Cod pr. civ. și nu a efectuat cercetarea judecătorească pe fondul cauzei.
Instanța respinge cererea ca neîntemeiată, privind încuviințarea probei cu expertiză tehnică, pentru indicarea terenului în litigiu și apreciează cauza în stare de soluționare, acordând cuvântul asupra apelului civil de față.
Avocat A, pentru apelantul reclamant, a criticat soluția instanței pentru nelegalitate motivat de faptul că, deși a invocat din oficiu excepția inadmisibilității acțiunii, nu s-a pronunțat pe această excepție, și, în mod greșit soluționat cauza pe fond, respingând acțiunea formulată de reclamant.
În concluzie, a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii și reținerea spre rejudecare a cauzei, iar pe fond, admiterea acțiunii formulate de reclamant.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
La data de 09.02.2007, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local C și Consiliul Județean D, pentru a fi obligați să-i restituie terenul în suprafață de 850mp, situat în C,- și să-i plătească despăgubiri la o justă valoare pentru casa aflată la aceeași adresă, compusă din 3 camere, și pivniță și o magazie din chirpici.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că autorii lui, și, au deținut în proprietate imobilul menționat mai sus și că acesta a trecut în proprietatea statului, în baza decretului de expropriere.
La data de 05.03.2007, pârâtul Consiliul Județean Dad epus la dosar întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive, având în vedere că nu este deținător al suprafeței de teren revendicate de reclamant și nici nu a fost notificat de acesta în temeiul Lg. 10/2001 și Lg. 247/2005.
La data de 04.05.2007, reclamantul și-a precizat acțiunea, în sensul că înțelege să se judece în contradictoriu cu pârâții Primăria C și Consiliul Local
A mai arătat că s-a adresat Primăriei C cu o cerere în baza Lg. 10/2001, cererea fiind înregistrată la nr. 9835/13.03.2003, reclamantul depunând actele necesare pentru restituire, dar nu a primit nici un răspuns.
Prin sentința civilă nr. 579 din 07.09.2007, Tribunalul Dolja dispus respingerea acțiunii formulată de reclamant, reținând că, din probatoriul administrat în instanță, s-a dovedit că reclamantul nu a formulat notificarea legală prevăzută de Lg. 10/2001, astfel că primăria nu a putut răspunde și nici nu a putut da curs unei cereri ce nu a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul, solicitând schimbarea ei ca nelegală și netemeinică, susținând că a notificat în termen legal Primăria C, pentru restituirea imobilelor de care a fost deposedat abuziv.
Chiar dacă nu a formulat o astfel de notificare, petentul apelant apreciază că a fost repus în termen, dat fiind că anterior mai formulase în anul 1992 și 1995 cereri de restituire.
Apelul este nefondat.
Reclamantul nu a formulat cerere de restituire a imobilului, conform Lg. 10/2001.
Susținerile acestuia sunt contradictorii, pe de o parte, afirmând că a formulat notificarea legal cerută de dispozițiile Lg. 10/2001, dar pe de altă parte, susține că cererile de retrocedare ar fi cele formulate în anii 1992 și 1995.
Adevărul este că reclamantul nu a făcut dovada existenței și expedierii, către Primăria C, a notificării cerute de dispozițiile Lg. 10/2001.
O atare notificare nu a fost primită de către organul administrativ, iar dacă reclamantul ar fi întocmit-o și expediat-o, atunci ar fi putut obține oricând o copie de la executorul judecătoresc, care, conform legii, trebuia să efectueze toate procedurile prealabile ale notificării.
Faptul că anterior apariției Lg. 10/2001 reclamantul susține că a solicitat restituirea imobilului, nu are nicio relevanță sub aspectul procedurii speciale a Lg. 10/2001.
Respectivele cereri formulate în anii 1992, 1995 nu pot fi considerate notificări și nu pot declanșa procedura specială de restituire, fiind evident că la data formulării lor legea specială de restituire nici nu exista și ca urmare, nu putea declanșa drepturi pentru petent sau obligații pentru primărie, așa încât petentul nu a făcut dovada formulării notificării legale până la termenul limită de 14.II.2002.
În acest context, nici cererea depusă de petent la data de 13.03.2003 și denumită "completare la notificare" nu are nici o relevanță, ea neputând fi considerată nici notificare, nici o dovadă a împrejurării că o atare notificare ar exista și că ar fi fost depusă în termen legal și nici o repunere în termen, conform Lg. 247/2005.
Se poate concluziona așadar, că, reclamantul nu a declanșat în mod legal procedura de restituire specială, prevăzută de Lg. 10/2001 și ca urmare, nu poate, pe calea acestor dispoziții, să beneficieze de restituirea imobilului de care susține că a fost deposedat abuziv.
În consecință, apelul petentului este nefondat, Curtea urmând a dispune respingerea lui, conform celor arătate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul, domiciliat în B,-, împotriva sentinței civile nr. 579 din 07 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații CONSILIUL LOCAL C, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 19 februarie 2008.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Red. jud. -
.
5 ex./20.02.2008
Președinte:Alexandrina MaricaJudecători:Alexandrina Marica, Emilian Lupean