Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 69/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 69
Ședința publică de la 26 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Ionescu
JUDECĂTOR 2: Dan Spânu
Grefier - -
Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamantul, cu domiciliul ales în B, sect. 2,-, împotriva sentinței civile nr. 330 din 10 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C - PRIN PRIMAR, având ca obiect legea 10/2001.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit apelantul reclamant și intimata pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că apelul nu a fost motivat, iar apelantul reclamant a solicitat judecarea în lipsă.
Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a luat în examinare apelul, în temeiul art. 292 alin. 2.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată la data de 20 martie 2008, reclamantul a chemat în judecată Primăria Municipiului C, prin reprezentantul său Primarul Municipiului C, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la soluționarea notificării nr.1620/N/07.11.2001, ce face obiectul dosarului nr.156/N/2002, conexat la dosarul nr.1290/N/2002, privind acordarea de măsuri reparatorii, conform Legii nr.10/2001, sub sancțiunea obligării pârâtei la daune cominatorii în sumă de 100 de lei/zi de întârziere până la emiterea de către Primarul Municipiului C dispoziției de soluționare a notificării.
acestor cereri, reclamantul a solicitat ca instanța să soluționeze ea însăși notificarea nr.156/N/2002, cerere pe care a precizat-o la data de 17.10.2008 (fila 29 ) ca fiind obiectul cererii cu care a înțeles să învestească instanța.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin notificarea nr.1620/N/2001, a solicitat acordarea de măsuri reparatorii în temeiul legii nr.10/2001 pentru imobilul teren în suprafață de 4.000. situat în C, fosta-, ulterior, nr.185, actualmente-.
A menționat că acest imobil se afla în patrimoniul bunicului său, care, prin testamentul autentificat din 12.02.1947, i-a instituit legatari cu titlu particulari ai terenului în suprafață totală de 4.000. pe fiii acestuia, ( tatăl reclamantului) și, din proprietatea și posesia cărora imobilul a fost preluat de către stat, în baza Decretului nr.232/10.04.1973.
Reclamantul a arătat că, în aceste condiții, are calitatea de persoană îndreptățită a beneficia de măsurile reparatorii pentru întregul imobil teren în suprafață de 4.000. din C,-, în conformitate cu art.3 alin.1, lit.a, raportat la art.4 alin. 2, 3 și 4 din Legea nr.10/2001 și a susținut că unitatea deținătoare nu a soluționat cererea de restituire nici până la momentul promovării prezentei acțiuni.
Primăria Municipiului Cac omunicat instanței, prin adresa nr.-/23.09.2008, că notificările nr.1290/N/2002 și nr.1620/N/2001 privind restituirea în natură a terenului din C,-, jud.D, au fost soluționate prin dispoziția nr.12540 emisă la data de 25.05.2007 de Primarul Municipiului C, prin care s-a recunoscut reclamantului și numitului dreptul la despăgubiri pentru suprafața de 33365. despăgubirile urmând a fi acordate conform Titlului VII din legea 247/2005.
În raport de înscrisurile înaintate la dosar, reprezentantul pârâtei a invocat, la termenul de judecată din 20.10.2008, excepția lipsei de obiect a cererii reclamantului.
Reclamantul a depus la data de 07.11.2008 o precizare, prin care a solicitat a se avea în vedere faptul că nu a învestit instanța cu o contestație în sensul dispozițiilor art. 26 din Legea nr.10/2001, ci cu o acțiune care a avut inițial ca obiect un petit în obligație de a face și, alternativ, o cerere de soluționare de către instanță a notificării nr.156/N/2001, în concordanță cu Decizia XX din 19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, acțiune precizată ulterior în sensul menținerii celui de-al doilea petit, vizând soluționarea de către instanță a notificării.
A menționat reclamantul că solicită în continuare instanței soluționarea capătului doi al cererii introductive, în condițiile în care se constată că între actele înaintate la dosar de către pârâtă nu se regăsește dovada reținerii spre soluționare a notificării persoanei îndreptățite sau dispoziția de declinare a acesteia către o altă unitatea deținătoare.
Față de cele invocate, reclamantul a solicitat, prin notele scrise depuse pentru ultimul termen de judecată, respingerea excepției lipsei de obiect a acțiunii în raport de precizarea depusă la data de 20.10.2008, cu privire la cel de-al doilea petit al cererii introductive, iar în cazul existenței unei dovezi în sensul că pârâta s-a desistat de obligația legală de soluționare a notificării, înaintând dosarul unei alte unități deținătoare spre competență de soluționare, admiterea excepției invocate.
Prin sentința civilă nr. 330 din 10 noiembrie 2009 Tribunalului Doljs -a respins acțiunea.
Pentru a se pronunța astfel tribunalul a reținut că primul capăt al cererii introductive, ce vizează obligarea pârâtei Primăria Municipiului C la emiterea dispoziției motivate de soluționare a notificării nr.1620/N/2001, este lipsit de obiect, din moment ce pârâta și-a îndeplinit deja obligația prevăzută de art. 25 din Legea nr.10/2001, prin emiterea dispoziției nr.12540 din 25.05.2007.
S-a respins și cererea accesorie acesteia, de acordare a daunelor cominatorii, neexistând o obligație de a face stabilită de instanță în sarcina pârâtei, la executarea căreia aceasta să fie constrânsă prin stabilirea daunelor cominatorii.
Soluționarea în mod direct de către instanță a notificării este posibilă însă numai în situația în care, până la data sesizării instanței, unitatea deținătoare nu a soluționat respectiva notificare și nu a emis o dispoziție sau decizie motivată, ipoteză care nu se regăsește în cauza de față. La data introducerii cererii de către reclamant, exista deja o dispoziție prin care Primăria Municipiului C, ca entitate deținătoare a imobilului, a soluționat notificarea nr.1620/N/2001, adresată de reclamant, astfel că s-a considerat că nu este incidentă ipoteza vizată de decizia XX a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Tribunalul a arătat că reclamantul avea posibilitatea contestării acestei dispoziții în termenul procedural de 30 de zile de la comunicare și are în continuare deschisă calea contestației, în situația în care nu s-a realizat comunicarea acesteia, dar în cadrul acțiunii de față a menționat expres că nu înțelege să investească instanța cu o contestație întemeiată pe art.26 alin.3 din legea nr.247/2005.
S-a concluzionat că acțiunea reclamantului este lipsită de obiect, întrucât nu există o obligație de a face constând în soluționarea notificării care să-i incumbe în continuare pârâtei, după emiterea dispoziției nr. 12540 din 25.05.2007 și, raportat la aceasta, nu există un refuz al unității deținătoare de a răspunde la notificare, care să atragă competența instanței de a se pronunța direct asupra măsurii reparatorii cuvenite reclamantului, soluționând ea însăși notificarea formulată de acesta.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, fără a-l motiva, astfel că urmează a fi analizat în raport de prev. art. 292, luându-se în considerare susținerile părții la prima instanță.
Apelul se va respinge ca nefondat pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 129 alin. 6 și în aplicarea principiului disponibilității instanța are obligația de a se pronunța doar asupra cererilor formulate de părți, având posibilitatea de a pune în discuție calificarea juridică a acestora în ipoteza în care conținutul lor este imprecis. Atunci când reclamantul formulează explicit cererile sale, când precizează că înțelege să solicite realizarea drepturilor sale într- anumită modalitate, instanța nu poate adăuga la cererea formulată alte solicitări și trebuie să respecte cadrul procesual ales de parte.
În procedura legii 10/2001, persoana îndreptățită are obligația de a adresa în termenul legal notificare unității deținătoare, potrivit art. 22 din lege, iar unității îi revine obligația stabilită prin art. 25 de a se pronunța asupra cererii de restituire prin decizie sau dispoziție motivată. După emiterea acesteia, art. 26 dă posibilitatea persoanei nemulțumite de a formula contestație la instanță.
În afara acestei proceduri standard prevăzută expres de lege, în practică au existat situații în care unitatea deținătoare nu a răspuns într-un termen rezonabil cererii de restituire, caz în care instanțele de judecată au apreciat că persoana îndreptățită poate formula fie o acțiune în obligație de a face, solicitând ca entitatea căreia i s-a adresat notificarea să răspundă acesteia, fie poate să se adreseze direct instanței competente, care soluționează pe fond acțiunea, apreciind că lipsa răspunsului echivalează cu o respingere a cererii.
Tribunalul reținut corect că în acest sens a fost pronunțată de ÎCCJ decizia nr. XX din 19 martie 2007, în soluționarea recursului în interesul legii, însă ipoteza avută în vedere la pronunțarea acestei decizii nu se regăsește în speță.
Reclamantul a adresat primăriei notificarea 156/2002 prin care a solicitat acordarea de măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor bănești pentru imobilul ce aparținut autorului său și care a fost preluat abuziv de stat. Pentru același imobil fost formulată și notificarea 1290/2001 de către un alt coproprietar, care solicitat aceeași formă de măsuri reparatorii, imobilul fiind în prezent ocupat de obiective de investiții.
Anterior datei promovării acțiunii, primăria a soluționat ambele notificări prin Dispoziția 12540 din data de 25.05.2007, recunoscând calitatea de persoane îndreptățite și dispunând acordarea de măsuri reparatorii sub forma care a fost solicitată, în condițiile actului normativ special, pentru întreaga suprafață de teren ce a făcut obiectul notificării.
Prin urmare, formularea unei acțiuni prin care să fie obligată entitatea investită să soluționeze notificarea a fost corect caracterizată de tribunal ca fiind fără obiect, această obligație fiind executată iar existența dispoziției împiedică stabilirea unor daune cominatorii în sarcina intimatei.
Din modul în care au fost formulate de reclamant, prin avocat, notele scrise depuse la 7.11.2008 se poate concluziona că acesta a ignorat actele depuse de primărie, inclusiv dispoziția 12540/2007, nu a făcut deloc referire la aceasta, continuând să susțină că primăria nu și-a executat obligația de soluționare a notificării ce i-a fost adresată.
C de al doilea capăt al acțiunii, prin care se solicită ca instanța să soluționeze în mod direct notificarea a fost corect respins de tribunal, cât timp notificarea era soluționată de primărie, sub toate aspectele solicitate de persoana îndreptățită, instanța având posibilitatea să controleze doar legalitatea sau temeinicia dispoziției atacate, în condițiile art. 26 din legea 10/2001, însă reclamantul a precizat expres că nu a formulat o astfel de contestație și niciuna dintre susținerile sale nu poate fi apreciată drept critică adusă modului de soluționare notificării.
Constatând, în condițiile art. 296, că soluția pronunțată de tribunal este temeinică și legală, apelul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de reclamantul, cu domiciliul ales în B, sect. 2,-, împotriva sentinței civile nr. 330 din 10 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C - PRIN PRIMAR.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 26 februarie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red./tehnored. Jud. GI
4ex/2.03.2009
Jud. fond -
Președinte:Gabriela IonescuJudecători:Gabriela Ionescu, Dan Spânu
