Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 7/2008. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

instanță de apel

DECIZIA NR.7

Ședința publică de la 08 ianuarie 2008

PREȘEDINTE: Paula Păun

JUDECĂTOR 2: Paraschiva Belulescu

Grefier: - - - -

*****

Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamanții, domiciliată în C, - 2,.1,.11, județul D și G, domiciliat în C,. 1 Mai, str.- -, - 5,.7, județul D, împotriva sentinței civile nr.1627 din 14 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Primăria comunei, județul O - prin Primar și, domiciliată în C,-, județul D, având ca obiect Legea 10/2001.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns apelanții reclamanți și G, ambii asistați de avocat escu și intimata pârâtă, lipsind intimata pârâtă Primăria comunei, județul O - prin Primar.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței faptul că intimata pârâtă a depus concluzii scrise și un set de înscrisuri, după care;

Avocat escu, pentru apelanții reclamanți și G, a depus împuternicire avocațială nr.200 din 03 decembrie 2008, chitanța nr.200/03.12.2008 în cuantum de 1000 lei, reprezentând onorariu avocat și un bon fiscal în cuantum de 100,66 lei, eliberat de C-tin - taxi. A arătat că a observat înscrisurile depuse de intimata pârâtă și nu solicită amânarea cauzei.

Instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra apelului de față.

Avocat escu, pentru apelanții reclamanți și G, a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței civile atacate, în sensul admiterii contestației și recunoașterea dreptului la măsuri reparatorii pentru moară și în favoarea apelanților reclamanți, având în vedere că moara a fost proprietatea atât a autorului, autor al intimatei, cât și a autorului G, autor al reclamanților și G. A solicitat cheltuieli de judecată din partea intimatei pârâte Primăria comunei, județul O - prin Primar, constând în onorariu avocat și cheltuieli de transport.

Intimata pârâtă, având cuvântul, a precizat că are cunoștință, de la tatăl său, că imobilul în litigiu a fost cumpărat de acesta împreună cu autorul reclamanților, fiind în indiviziune la data preluării de către stat, în anul 1948. Cu privire la apelul formulat de reclamanți, a lăsat la aprecierea instanței soluția ce urmează a se pronunța.

CURTEA

Asupra apelului civil de față:

Prin Dispoziția nr.328 din 01 februarie 2006, emisă de Primarul Comunei, jud.O, în temeiul Legii 10/2001, s-a respins cererea de restituire în natură a formulată de notificatorii G, și G - Notificarea nr.322/N/2001 - cu motivarea că nu au prezentat acte cu privire la preluarea bunurilor de către stat, ier terenul în suprafață de 750 mp. a fost reconstituit pe numele numitei G; s-a respins cererea de restituire în natură formulată de notificatoarea, cu motivarea că bunurile solicitate (moară și casă), nu mai există pe raza Com.; s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în condițiile Titlului 7 din Lg.247/2005, numitei, moștenitoarea autorului, în calitate de persoană îndreptățită, pentru bunul imobil notificat, o clădire moară, ce nu poate fi restituită în natură.

În expunerea de motive a Dispoziției se arată că, în ceea ce privește moara, aceasta a fost naționalizată în anul 1948, numai pe numele autorului, deși se face de asemenea mențiunea că toate bunurile solicitate au fost cumpărate în indiviziune de către autorii notificatorilor, G și, în anul 1946.

Împotriva acestei Dispoziții a formulat contestație reclamanta, în calitate de moștenitoare a autorilor G și G, motivând în esență că s-a reținut în mod greșit că moara a fost naționalizată numai pe numele autorului, fiind excluși de la recunoașterea dreptului la măsuri reparatorii moștenitorii coproprietarului G; s-a arătat de asemenea că s-a avut în vedere un simplu extras ce dovedește naționalizarea morii, ignorându-se total contractul de vânzare-cumpărare existent la dosar, deși se menționează în cuprinsul Dispoziției de existența a 2 proprietari.

Contestația a fost însușită și de notificatorul G, în calitate de moștenitor al autorului G, care a fost citat în cauză în calitate de reclamant. De asemenea, a fost citată în cauză, în calitate de pârâtă, și, notificatoare în calitate de moștenitoare a autorului, și în favoarea căreia s-a recunoscut dreptul la măsuri reparatorii pentru moară, prin Dispoziția contestată.

Prin sentința civilă nr.1627 din 14 oct.2008, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Olta respins contestația, motivând în esență că din materialul probator administrat în cauză, nu s-a putut dovedi faptul că bunurile solicitate au aparținut autorului petentei, G, dovada existenței morii fiind făcută numai pentru autorul.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat apel reclamanții și G, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În raport de precizările făcute și cu ocazia judecării în fond a apelului, criticile reclamanților vizează în esență recunoașterea dreptului la despăgubiri pentru moară numai în favoarea intimatei - moștenitoarea autorului, deși din probele dosarului rezultă cu certitudine că imobilul a fost proprietatea indiviză a ambilor autori (a apelanților și intimatei), la data preluării de către stat.

S-au depus la dosar mai multe înscrisuri, respectiv extras de la Arhivele Statului, act de vânzare din 06 martie 1946, adrese ale Primăriei Com., jud.O și. DE asemenea, intimata a depus concluzii scrise prin care solicită respingerea apelului, deși interpelată de instanță în ceea ce privește poziția pe care o are față de susținerile apelanților, a arătat că acestea sunt reale, lăsând la aprecierea instanței soluția ce urmează a se pronunța în cauză.

Apelul este fondat.

Astfel, examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma art.295 alin.1 pr.civ. se constată că prin sentința atacată, stabilirea situației de fapt și aplicarea dispozițiilor legale în materie, în ceea ce-i privește pe apelanți, este greșită.

În primul rând, dreptul ambilor autori (ai contestatorilor și intimatei ) asupra imobilului supus naționalizării, a fost necontestat de intimata, aceasta rezultând din formularea notificării împreună cu apelanții (solicitând recunoașterea drepturilor prev.de Lg.10/2001 pentru moștenitorii lui G și ), și recunoașterea ulterioară, după emiterea Dispoziției primarului, chiar la prezentul termen de judecată, în sensul că imobilul a aparținut ambilor autori, necontestând susținerile și actele depuse de apelanți în acest sens.

Este evident că numai intimata ar fi justificat interes pentru recunoașterea dreptului numai în favoarea sa, astfel încât, cel puțin în raport de poziția intimatei, susținerea apelanților este întemeiată.

Însă, și din probele dosarului - inclusiv cuprinsul Dispoziției contestate - rezultă că moara a fost cumpărată în indiviziune de către autorii G și, în anul 1946.

Edificator în acest sens este actul de vânzare încheiat la 06 martie 1946 și transcris în Registrul de transcripțiuni inscripțiuni sub nr.1410/29 martie 1946, între Cpt. Prica, în calitate de vânzător și Dr. G și, în calitate de cumpărători, cu privire la moara țărănească situată în Com. de (), Jud. la prețul de 4.000.000 lei, preț achitat de cumpărători "la facerea actului, de când vor și intra în plină proprietate și posesiune".

Împrejurarea că în actul eliberat de Arhivele Statului, ce cuprinde din "Tablou de întreprinderile naționalizate din Jud.", nu este menționat numele ambilor proprietari ai morii, este irelevantă sub aspectul dreptului de proprietate indiviză, în condițiile în care nu s-a susținut și nu s-a făcut nici o dovadă a încetării stării de indiviziune asupra morii, a celor doi autori, până la data naționalizării imobilului.

De altfel, cu referire la terenul aferent morii (cumpărat prin același act de vânzare de către ambii autori), prin Dispoziția contestată s-a respins cererea de restituire în natură, cu motivarea că acest teren a fost reconstituit pe numele G, soția supraviețuitoare a autorului G, ceea ce înseamnă implicit o recunoaștere a dreptului autorului G asupra imobilului în litigiu, până la data naționalizării.

În consecință, constatând, față de probele dosarului, că moara naționalizată de stat a fost proprietate indiviză a ambilor autori - ai contestatorilor și intimatei - iar în raport de dispoz.Legii 10/2001 sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii și contestatorii, alături de intimată, sentința prin care s-a respins contestația și, ca atare, nu s-a recunoscut și dreptul contestatorilor, este nelegală și netemeinică.

Față de considerentele expuse, în baza art.296 pr.civ. se va admite apelul și se va schimba sentința, în sensul că se va admite în parte contestația și se va anula în parte Dispoziția nr.328/2006 a Primarului Com. Jud.O; se va dispune acordarea de măsuri reparatorii în condițiile Titlului VII din Lg.247/2005 pentru imobilul notificat - clădire moară - către, și G, și se vor menține restul prevederilor Dispoziției.

În baza art.274 pr.civ. va fi obligată intimata Primăria Com. la 2166 lei cheltuieli de judecată - fond și apel, reprezentând onorariu de avocat și cheltuieli de transport, conform actelor doveditoare depuse la dosar, către apelanții reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de reclamanții, domiciliată în C, - 2,.1,.11, județul D și G, domiciliat în C,. 1 Mai, str.- -, - 5,.7, județul D, împotriva sentinței civile nr.1627 din 14 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Primăria comunei, județul O - prin Primar și, domiciliată în C,-, județul

Schimbă sentința menționată, în sensul că admite în parte contestația formulată de reclamanții și G împotriva Dispoziției nr. 328/01.02.2006 emisă de Primarul Com. Jud.O, în temeiul Legii 10/2001, în contradictoriu și cu intimata.

Anulează în parte Dispoziția nr.328/01.02.2006 emisă de Primarul Com. Jud.

Dispune acordarea de măsuri reparatorii, în condițiile Titlului VII din Legea 247/2005, pentru imobilul notificat - clădire moară - către, și G.

Menține restul prevederilor Dispoziției.

Obligă intimata Primăria Com. Jud.O, la 2166 lei cheltuieli de judecată - fond și apel, către apelanții reclamanți și G.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 08 ianuarie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- - -

20.01.2009

Red.jud.-

Tehn.MC/6 ex.

Președinte:Paula Păun
Judecători:Paula Păun, Paraschiva Belulescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 7/2008. Curtea de Apel Craiova