Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 7/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 7/

Ședința publică din 12 Ianuarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: George Popa judecător

JUDECĂTOR 2: Irina Alexandra Boldea vicepreședintele Curții de Apel

Grefier - - -

Pentru astăzi fiind amânată soluționarea apelului civil declarat de către pârâta SA T, cu sediul în T,-, jud. G, împotriva sentinței civile nr. 780 din 13.06.2008 pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr. RJ/-, în contradictoriu cu reclamanta, domiciliată în B, sector 3,-, - 23,. 2,.6,. 44 moștenitoarea defunctului, în acțiunea civilă având ca obiect Legea nr. 10/2001.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 06.01.2009 fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi când, Curtea, pentru ca intimata-reclamantă să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei la data de 12.01.2009 când,

CURTEA

Asupra apelului civil de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului Curtea a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial sub nr.1450/C/2005 pe rolul Tribunalului Galați reclamanții și au solicitat inițial în contradictoriu cu SC SA T și SBa cordarea de măsuri compensatorii pentru suprafața de teren de 2861 mp teren situat în T, str. -. -, nr.22.

La termenul de judecată din data de 1.03.2006 reclamantul a precizat obiectul cererii de chemare în judecată solicitând să se constate că sunt îndeplinite condițiile legale pentru a primi în natură imobilul în litigiu și pârâta SC SA T să fie obligată să emită o decizie de restituire a terenului, în tot sau în parte, sub sancțiunea amenzii civile în favoarea statului în cuantum de 50 lei pe zi de întârziere începând cu momentul definitivării hotărârii sau, în subsidiar, obligarea pârâtei să emită o decizie prin care să i se ofere în compensarea dreptului de proprietate bunuri sau servicii conform art. 26 din Legea nr.10/2001, sub aceeași sancțiune a amenzii civile.

Prin sentința civilă nr.1479/26.09.2006 Tribunalul Galația admis acțiunea și a obligat pârâtele S B, SC SA T și Primăria Municipiului T să comunice Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților B documentația privind imobilul situat în T, str. -.-, nr.22, în suprafață de 2161 mp în vederea emiterii unei dispoziții referitoare la acordarea de despăgubiri.

Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut că prin Decizia nr.24/2004 SBa declinat soluționarea notificării formulată de reclamant în favoarea SC SA T, ca unitate deținătoare a imobilului, iar această ultimă pârâtă trebuia să emită o Decizie în conformitate cu disp.art.23 alin 3 și 29 din Legea nr.10/2001.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul, considerând că hotărârea primei instanței este nelegală întrucât i-a fost încălcat dreptul la apărare și prin soluția pronunțată în fapt nu i s-a răspuns la niciunul dintre capetele de cerere.

Prin Decizia civilă nr.65/A/1.03.2007 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI -Secția Civilă, în dosarul nr- a fost admis apelul reclamantului, s-a desființat sentința civilă nr.1479/2006 a Tribunalului Galați și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că în prima instanță reclamantului nu i-a fost încălcat dreptul la apărare întrucât la termenul de soluționare a cauzei s-a făcut aplicarea art. 156 alin final Cod procedură civilă, dar instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la capetele de cerere cu care a fost sesizată, ci cu privire la un alt petit, ceea ce a condus la încălcarea art. 129 alin 6.pr.civilă.

În rejudecare cauza a fost înregistrată sub nr. RJ/-.

Prin întâmpinare SC SA Tai nvocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia având în vedere că sunt aplicabile disp. art. 27 alin 1 și 2 din Legea nr.10/2001 și excepția tardivității promovării cauzei având în vedere că prin Decizia nr.59/8.08.2001 a respins solicitarea reclamantului de restituire a imobilului în litigiu. Cu privire la fondul cauzei pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată având în vedere că prin Decizia nr.59/2001 a răspuns notificării reclamanților, de la momentul notificării și până la emiterea deciziei nr.24/2004 a SB pârâta SC SA Tas uferit procedurile de privatizare, iar restituirea imobilului în natură nu poate fi realizată deoarece pe acel teren se află obiective de producție ale pârâtei. De asemenea, pârâta a mai arătat că potrivit art. 27 alin 1 și 2 din Legea nr.10/2001 imobilele aflate în patrimoniul unei societății în curs de privatizare nu se restituie în natură, ci prin echivalent.

La termenul de judecată din data de 25.05.2006 apărătorul reclamantului a invocat excepția lipsei calității procesuale a lui având în vedere că aceasta nu i-a moștenit pe autorii săi, și, conform certificatului de moștenitor nr.7/2007 eliberat de BNP" " - Cu privire la excepțiile invocate de către pârâtă a solicitat respingerea lor ca nefondate.

Prin Încheierea de ședință din data de 28.05.2006 Tribunalul a respins ca nefondate excepțiile lipsei calității procesuale pasive a SC SA T și excepția tardivității promovării acțiunii având în vedere că obiectul acțiunii așa cum a fost precizat de reclamant la data de 1.03.2006 îl reprezintă o acțiunea în obligație de a face, respectiv obligarea pârâtei SC SA T să emită o decizie motivată privind restituirea imobilului în litigiu, iar nu o acțiune privind anularea Deciziei nr.59/2001 a SC SA

Prin Încheierea de ședință din data de 21.06.2007 Tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale a lui având în vedere că din conținutul certificatului de moștenitor nr.7/2007 eliberat de BNP" "- B rezultă că aceasta nu i-a succedat pe autorii săi.

La termenul de judecată din data de 21.06.2007 pârâta SC SA Taf ormulat o cerere de chemare în garanție a SB prin care solicita în cazul admiterii acțiunii obligarea acesteia la emiterea unei oferte de reparare în echivalent a dreptului reclamanților.

Prin Încheierea de ședință din data de 10.09.2007 Tribunalul a admis excepția tardivității formulării cererii de chemare în garanție, excepție invocată de reclamant prin apărător, respingând cererea de chemare în garanție ca tardiv formulată în conf. cu disp.art.261 pr.civilă.

La același termen de judecată Tribunalul a admis proba cu expertiză tehnică imobiliară formulată de reclamant, având ca obiective:identificarea terenului în litigiu și evaluarea acestuia, din raportul de expertiză întocmit de către ing. exp. rezultând că imobilul relevat de această expertiză și schiță anexă are o valoare reactualizată de 958.900 lei.

Având în vedere că reclamantul cuptor a decedat la 11.10.2007 și mențiunile certificatului de moștenitor nr.34/2007 eliberat de BNP" "- B(filele 63-64 dosar) în calitate de reclamantă a fost introdusă în cauză.

Atât prin concluziile orale formulate în fața instanței la termenul de judecată din data de 13.06.2008, cât și prin concluziile scrise, reclamanta a solicitat prin mandatar și avocat obligarea pârâtei SC SA T să emită o Decizie în baza Legii nr.10/2001 prin care îi confere în temeiul art. 26 din Lege compensarea valorii imobilului, sub sancțiunea obligării pârâtei la plata de daune cominatorii în cuantum de 50 lei pe zi de întârziere cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la emiterea deciziei.

În urma analizării probelor administrate prin sentința civilă nr. 780/13.06.2008 a Tribunalului Galația fost admisă acțiunea reclamantei și obligată pârâta SC SA T să emită acesteia o decizie privind restituirea prin echivalent a dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat sub sancțiunea daunelor cominatorii de 50 de lei pe fiecare zi de întârziere.

Pentru a pronunța această decizie tribunalul a reținut faptul că față de obiectul cererii reclamantei și a deciziei nr. 24/2004 a B, pârâta are obligația de a se pronunța cu privire la notificarea formulată de autorul reclamantei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta SC T care a susținut că prin emiterea deciziei nr. 59/08.02.2001 s-a pronunțat cu privire la cererea reclamantei astfel că excepția lipsei calității procesuale pasive este întemeiată.

Pe același motiv pârâta a invocat și excepția tardivității cererii de chemare în judecată.

Pe fondul cauzei pârâta a susținut că întrucât și-a îndeplinit obligația de a răspunde la notificarea reclamantului acțiunea acestuia nu este întemeiată.

Analizând apelul de față prin prisma probelor administrate în cauză Curtea îl apreciază ca nefiind fondat pentru motivele pe care le vom arăta în continuare.

La data de 13.06.2008 reclamanta prin mandatar și apărător și-a precizat obiectul acțiunii în sensul că solicită obligarea pârâtei SC SA T să emită o decizie potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001 în sensul de a-i face o propunere de compensare a valorii imobilului revendicat sub sancțiunea obligării pârâtei la plata daunelor cominatorii.

În urma administrării probelor s-a constatat faptul că reclamantul, în prezent decedat, a adresat B notificarea nr. 61/2001 prin care solicita restituirea suprafeței de 21612teren în natură sau prin echivalent.

B prin decizia nr. 24/2004 și-a declinat competența de soluționare a notificării în favoarea pârâtei SC SA T, care nu s-a conformat disp. art. 21 și 25 din Legea nr. 10/2001 republicată.

Față de situația de fapt reținută este de prisos a mai analiza excepțiile invocate de apelantă acestea fiind nefondate întrucât pârâta se raportează la o altă notificare și nu la aceea prin care B și-a declinat competența de soluționare în favoarea SC SA

În acest context, față de obiectul cauzei, în mod legal instanța de fond a obligat pârâta să se pronunțe cu privire la notificarea adresată inițial de petent

Pentru considerentele arătate, Curtea, văzând și disp.art. 296 din Codul d e procedură civilă urmează să respingă ca nefondat apelul pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul pârâtei SA T, cu sediul în T,-, jud. G, împotriva sentinței civile nr. 780 din 13.06.2008 pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr. RJ/-.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi 12 Ianuarie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Grefier,

- -

Red./15.01.2009

Tehnored. 4 exp./19.01.2009/ com. 2 exp. 20.01.2009

Fond: Tribunalul Galați - judecător

Președinte:George Popa
Judecători:George Popa, Irina Alexandra Boldea

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 7/2009. Curtea de Apel Galati