Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 7/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
DECIZIA NR. 7
Ședința publică din data de 20 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Elena Staicu
JUDECĂTOR 2: Andra Corina Botez
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea apelurilor formulate de contestatorii și, ambii domiciliați în,-, Cod poștal -, Județ P, de intervenienții și, ambii domiciliați în,-A, Cod poștal -, Județ P și de intimatul PRIMARUL ORAȘULUI -,-, Cod poștal -, Județ P, împotriva sentinței civile nr. 1178 pronunțată la 2 iunie 2009 de Tribunalul Prahova.
scutite de taxă de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelanții-contestatori asistat de avocat din Baroul București și reprezentată de avocat din Baroul București, apelanții-intervenienți - asistată de avocat din Baroul Prahova și reprezentat de avocat din Baroul Prahova și apelantul-intimat Primarul orașului prin avocat din Baroul Prahova.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat, pentru apelanții-intervenienți - și, depune la dosar adresa nr.12237/2010 emisă de Primăria oraș, procesul-verbal încheiat la 25 noiembrie 1988 și un plan de situație.
Părțile, având pe rând cuvântul, arată că alte cereri nu mai au de formulat.
Curtea, ia act că nu mai sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, având cuvântul pentru apelanții-contestatori, arată că terenul de 182 mp, situat în- A, nu a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr.1124/1997, situație ce rezultă din chiar înscrisurile depuse de intervenienți la acest termen de judecată.
Instanța de fond nu a admis acțiunea în totalitate, în sensul de a restitui contestatorilor și cele două camere, dependințele și terenul de 42,31 mp de sub construcție, deși, în considerentele hotărârii, se reține că imobilul situat în- A, a fost preluat abuziv de către stat de la autorii contestatorilor.
Precizează că instanța nu a dispus efectuarea unei expertize care să identifice suprafața de 182 mp, reprezentând diferența de teren rămasă liberă, neînstrăinată.
Mai arată că, prin decizia de casare, s-a stabilit ca obiectiv soluționarea cererii completatoare având ca obiect revendicarea prin compararea titlurilor de proprietate și obligarea pârâților persoane fizice de a lăsa, în deplină proprietate și liniștită posesie, imobilul în litigiului, însă, tocmai acest aspect nu a constituit obiect de examinare pentru instanța de fond, astfel că, s-au încălcat dispozițiile art. 315 pct. 1 pr.civilă.
Instanța de fond a respins cererea completatoare, prin care se solicita obligarea intimaților să lase contestatorilor, în deplină proprietate și posesie, 2 camere, dependințele și terenul de 42,31 mp ocupat de construcție, motivat de faptul că acestea au fost înstrăinate intervenienților printr-un contract de vânzare-cumpărare care nu a fost anulat, însă, nu procedat la compararea titlurilor, așa cum a dispus instanța de casare.
Solicită admiterea apelului formulat de contestatori, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare sau, în subsidiar, admiterea apelului, reținerea cauzei spre rejudecare, iar pe fond, să se admită și cererea completatoare, așa cum a fost formulată, urmând să se păstreze restul dispozițiilor sentinței.
Cu cheltuieli de judecată.
Avocat, având cuvântul cu privire la apelul formulat de contestatori, solicită să fie respins ca nefondat, întrucât instanța de fond, la fila 8 din decizie, motivează de ce s-a respins capătul de cerere în revendicare formulat pe dreptul comun.
Mai arată că după apariția Legii nr. 10/2001, contestatorii nu mai pot uza de acțiunea în revendicare pe dreptul comun, ci de prevederile legii speciale, cu atât mai mult cu cât, prin Legea nr.247/2005, nu se mai face distincție între preluările cu titlu și fără titlu, toate preluările de către stat, fiind considerate abuzive.
Dispoziția nr. 1625/2005 a fost corect emisă, întrucât imobilul a fost înstrăinat în baza Legii 112/1995, astfel încât, contestatorii nu mai pot solicita restituirea imobilului în natură, ci doar măsuri reparatorii în echivalent.
Avocat, având cuvântul cu privire la apelul formulat de contestatori, solicită să fie respins ca nefondat, întrucât instanța de fond s- pronunțat pe toate capetele de cerere.
Avocat, având cuvântul cu privire la apelul formulat de intervenienți, arată că, prin anularea în parte a Dispoziției nr. 1625/2005, instanța de fond a încălcat prevederile art. 10 alin. 2 și art. 19 alin. 2 din Legea nr. 10/2001.
Suprafața de 182 mp nu poate fi restituită în natură, întrucât este afectată de utilități publice și de o servitute de trecere.
Prin sentința pronunțată, instanța de fond aduce atingere autorității de lucru judecat, întrucât, prin hotărâri anterioare, instanțele s-au pronunțat referitor la valabilitatea titlului de proprietate al intervenienților cu privire la imobilul în litigiu.
În raport de aceste hotărâri judecătorești, intrate în puterea lucrului judecat, admiterea în parte a acțiunii, cu privire la restituirea suprafeței de 182 mp, este inadmisibilă.
În mod greșit instanța a considerat că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1201 Cod civil, deoarece între cele două cauze nu există identitate de obiect. Chiar dacă prin prezenta acțiune există o ușoară modificare a obiectului,
nu se poate susține că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1201 Cod civil, atât timp cât se urmărește înlăturarea efectelor unor hotărâri anterioare.
În mod greșit instanța de fond a respins cererea intervenienților - și, deoarece cauza de nulitate invocată de aceștia, respectiv frauda la lege și chiar lipsa obiectului contractului de vânzare-cumpărare, era dovedită cu hotărârile judecătorești irevocabile depuse la dosar în primul ciclu procesual.
Mai arată că intervenienții și contestatorii sunt frați, iar imobilul ce a aparținut autorilor comuni era situat la nr. 29, însă, după extinderea imobilului și întocmirea actelor către cei doi frați, s-au format două numere poștale distincte, respectiv 29 și 3.
Actul de vânzare-cumpărare este nul prin fraudă la lege, deoarece bunul ce a format obiectul înstrăinării, ieșise deja din patrimoniul vânzătorilor.
Prin decizia nr. 2456/1980, Tribunalul Suprem a statuat că în anul 1978 foștii proprietari nu mai puteau dispune cu privire la cele două imobile, deoarece expirase termenul de opțiune de un an, prevăzut de art. 56 din Legea nr. 4/1973.
Solicită admiterea apelului formulat de intervenienți, modificarea în parte a hotărârii, în sensul respingerii completării la acțiune și admiterea cererii reconvenționale.
Cu cheltuieli de judecată.
În subsidiar, solicită completarea probelor, în sensul de a se efectua o expertiză topo de către instanța de apel.
Avocat, având cuvântul pentru apelanții-contestatori, solicită respingerea cererii de completare a probatoriilor, întrucât, pe de o parte, nu a fost formulată prin cererea de apel, iar pe de altă parte, aceasta a fost solicitată după ce s-a acordat cuvântul în dezbateri.
Referitor la apelul formulat de intervenienți, solicită să fie respins ca nefondat.
Cu privire la cel de-al treilea motiv de apel, arată că intervenienții nu au interes să invoce nulitatea actului de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1978 și în mod corect instanța a respins cererea reconvențională.
Referitor la excepția autorității de lucru judecat, arată că în mod corect instanța a apreciat că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1201 Cod civil, atât timp cât temeiul de drept este altul.
Mai arată că în mod corect instanța de fond a obligat atât intervenienții, cât și pârâta, la restituirea suprafeței de 182 mp, având în vedere că s-a formulat acțiune în revendicare pe dreptul comun.
În mod eronat apelanții-intervenienți susțin prin motivele de apel că este inadmisibilă acțiunea în revendicare pe dreptul comun, după apariția Legii 10/2001.
Legea nr.10/2001 nu conține nicio dispoziție derogatorie de la dreptul civil, în sensul de a declara inadmisibile acțiunile în revendicare formulate de către adevărații proprietari împotriva persoanelor fizice dobânditoare ale unor imobile preluate abuziv de către stat.
Avocat, având cuvântul, arată că nu se poate susține că intervenienții nu au interes să solicite constatarea nulității actului de vânzare
cumpărare, atât timp cât aceștia vor să se asigure că nu se va formula de către contestatori o altă acțiune în revendicare, așa cum au procedat și în cauza de față, deși există hotărâri definitive și irevocabile cu privire la valabilitatea titlului de proprietate al intervenienților pentru imobilul în litigiu.
Cu privire la apelul formulat de intervenienți, solicită să fie admis în parte, în ceea ce privește anularea contractului de vânzare-cumpărare și restituirea terenului de 182 mp.
Referitor la apelul formulat de apelantul-intimat Primarul orașului, arată că se impune respingerea acțiunii, având în vedere că Dispoziția nr. 1625/2005 a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la acel moment, iar înstrăinarea s-a făcut ulterior în baza Legii nr.112/1995.
Deși Curtea de APEL PLOIEȘTI, în considerentele deciziei nr. 59/2008, a constatat că este nefondat motivul de apel referitor la greșita respingere capătului de cerere prin care s-a solicitat anularea Dispoziției nr. 1625/2005, deoarece contractul de vânzare-cumpărare din anul 1997 a mai făcut obiectul controlului jurisdicțional, iar prin decizia nr. 2239/1999 s-a stabilit că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor Legii 112/1995, instanța de fond a trecut peste această motivare și a admis acțiunea contestatorilor.
Solicită admiterea apelului formulat de intimatul Primarul orașului, schimbarea în tot a sentinței, iar pe fond, respingerea acțiunii.
Avocat, având cuvântul cu privire la apelul formulat de Primarul orașului, solicită să fie respins ca nefondat, deoarece diferența de teren de 182 mp nu a făcut obiectul vânzării, acest lucru intenționându-se a se face pe viitor.
Mai arată că terenul de 182 mp nu este afectat de utilități publice, iar accesul la imobil se face prin strada - -, așa cum rezultă și din schița de plan depusă de intervenienți la acest termen de judecată, deci nu este vorba de un teren înfundat.
Avocat, având cuvântul cu privire la apelul formulat de Primarul orașului, solicită să fie admis așa cum a fost formulat.
Precizează că intervenienții au interes să solicite constatarea nulității actului de vânzare cumpărare, deoarece aceștia vor să se asigure că și nu vor formula o altă acțiune în revendicare cu privire la imobilul în litigiu.
CURTEA:
Deliberând asupra apelului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr.8802/2005, reclamanții și, au chemat în judecată pe pârâta Primăria oraș, solicitând anularea Dispoziției nr.1625/2005 emisă de pârâtă și restituirea în natură a imobilului situat în orașul,-, județ
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au solicitat pârâtei restituirea imobilului menționat dar, prin Decizia nr. 1625/2005, Primăria a propus acordarea de despăgubiri, întrucât locuința a fost înstrăinată fostului chiriaș, în baza Legii nr.112/1995, terenul de sub construcție a fost atribuit cumpărătorului conform
Ordinului Prefectului nr.146/1996, iar terenul aferent construcției a fost închiriat proprietarului acesteia.
Reclamanții au arătat că imobilul construcție a fost vândut abuziv, dispozițiile Legii nr. 112/1995 nefiind aplicabile.
La dosar a fost depusă Dispoziția nr. 1625/2005 emisă de pârâtă, iar la termenul din 20.01.2006, s-a formulat cerere completatoare, în contradictoriu cu orașul reprezentat de Primar, și -, solicitându-se obligarea ultimilor doi pârâți să lase reclamanților, în deplină proprietate și posesie, imobilul în litigiu.
Prin sentința civilă nr.114 din 03.02.2006 a Tribunalului Prahova, a fost admisă excepția prematurității, invocată din oficiu și s-a respins acțiunea.
Apelul formulat de reclamanți împotriva acestei sentințe a fost admis de către Curtea de APEL PLOIEȘTI, iar prin decizia nr.147/22.06.2006 s-a desființat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Prahova, apreciindu-se că instanța de fond nu s-a pronunțat pe cererea completatoare, astfel încât, nu a intrat în cercetarea fondului.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr-.
Pârâții - și au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii-completate ca nefondată, întrucât Dispoziția nr. 1625/2005 a Primarului oraș, este un act legal de retrocedare.
În privința constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, pârâții au arătat că cererea este neîntemeiată, având în vedere că acest contract nu poate produce efecte juridice, deoarece a fost încheiat ulterior datei de 08.05.1978.
Referitor la cererea completatoare privind compararea titlurilor, pârâta a solicitat să fie respinsă ca inadmisibilă, deoarece, odată cu apariția Legii nr. 10/2001, reclamanții nu mai pot uza de acțiunea în revendicare, ci de prevederile legii speciale, cu atât mai mult cu cât, prin Legea nr.247/2005, nu se mai face distincție între preluările cu titlu și fără titlu, toate preluările de către stat fiind abuzive.
Prin cererea reconvențională formulată în baza dispozițiilor art.119 pr.civilă, pârâții au solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.3715/16.09.1978, act autentic prin care reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu de la autorii lor G și, întrucât terenul ce a format obiectul înstrăinării ieșise deja din patrimoniul vânzătorilor.
S-a invocat ca temei de drept și frauda la lege, intenția părților contractante fiind aceea de a eluda dispozițiile imperative ale Legii nr.4/1973, care instituia obligativitatea înstrăinării celei de-a doua locuințe.
Prin sentința civilă nr.1214 pronunțată la 25.09.2007, Tribunalul Prahova a respins excepția prematurității, iar pe fond a respins atât acțiunea formulată de contestatori, cât și cererea reconvențională, ca neîntemeiate.
Pentru se pronunța o asemenea soluție, instanța de fond a reținut că, referitor la excepția prematurității acțiunii, aceasta se impune a fi respinsă, având în vedere că, în cauză, a fost emisă Dispoziția nr.1625/ 23.11.2005, dispoziție contestată de reclamanți potrivit art.24 din Legea nr.10/2001, modificată prin Legea nr.247/2005.
S-a mai reținut că prin Dispoziția nr. 1625/23.11.2005 emisă de orașul -prin primar, s-a propus acordarea de despăgubiri reclamanților, pentru
imobilul - anexă gospodărească și teren aferent, situat în,-, județ P, precum și că imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor Legii nr.112/1995, iar în situația în care imobilul a fost înstrăinat cu respectarea prevederilor acestei legi, persoana îndreptățită are dreptul la despăgubiri, în conformitate cu dispozițiile art. 24 alin.1 din Legea nr.10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005 și art. 1 alin. 2 din aceeași lege.
Referitor la contractul de vânzare-cumpărare nr.1124/25.04.1997 a cărui nulitate absolută se solicită a se constata, tribunalul a reținut că a mai făcut obiectul controlului jurisdicțional, în acest sens fiind pronunțată Decizia nr.2239/06.07.1999 a Curții de APEL PLOIEȘTI, contract ce a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor Legii nr.112/1995.
Cu privire la cererea reclamanților de revendicare a imobilului situat în,- A, tribunalul a constatat că o asemenea cerere este inadmisibilă, în condițiile în care reclamanții pot uza de prevederile legii speciale- Legea nr.10/2001- în acest sens fiind și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de pârâții - și, tribunalul a apreciat că este neîntemeiată, având în vedere că, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr.3715/16.09.1978, imobilul se afla în proprietatea vânzătorilor, fiind preluat de stat în baza Legii nr.4/1973, prin Deciziile nr.911/1979 și nr.1006/1981, deci ulterior încheierii contractului, iar în aceste condiții, nu există fraudă la lege, contractul fiind întocmit cu respectarea prevederilor art.1295 din Codul Civil, neputându-se susține că îi lipsea obiectul.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel atât contestatorii și, cât și intimații - și.
Apelanții și au criticat sentința instanței de fond în sensul că în mod nelegal a soluționat capătul de cerere al acțiunii introductive prin care s-a solicitat anularea Dispoziției nr. 1625/23.11.2005 a Primarului orașului și obligarea autorității administrative locale la restituirea în natură a imobilului preluat de stat în baza Legii nr. 4/1973.
Astfel, s-a arătat că s-a făcut dovada că imobilul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu valabil, în baza Legii nr.4/1973, astfel că, și contractul de vânzare-cumpărare nr. 1124/25.04.1997 încheiat între SC SA P-în calitate de vânzător și intimatul-pârât - în calitate de cumpărător, nu este valabil încheiat întrucât, în speță, s-a vândut un bun ce aparținea altuia.
Contractul de vânzare-cumpărare este lovit de nulitate absolută, dată fiind reaua-credință a ambelor părți contractante (cu atât mai mult cu cât dobânditorii imobilului erau rude foarte apropiate cu apelanții și cunoșteau situația juridică litigioasă a imobilului), el fiind încheiat prin fraudarea legii, lipsindu-i atât obiectul, cât și cauza licită a vânzării.
A mai fost criticată sentința instanței de fond și sub aspectul omisiunii Tribunalului Prahova de a examina și de a se pronunța pe cererea completatoare având ca obiect revendicarea prin compararea titlurilor de proprietate și obligarea pârâților-persoane fizice de a lăsa în, deplină proprietate și liniștită posesie, imobilul ce forma obiectul litigiului, cât și sub aspectul nelegalei obligări a reclamanților la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Apelanții - și au criticat sentința instanței de fond, arătând că în mod greșit aceasta a respins cererea reconvențională privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3715/16.09.1978 de fostul notariat de Stat Câmpina și de asemenea, în mod eronat nu le-au fost acordate cheltuielile de judecată solicitate.
În ceea ce privește primul motiv de apel, apelanții au arătat că era lovit de nulitate absolută contractul de vânzare-cumpărare sus-menționat, fiind încheiat prin fraudă la lege, respectiv încălcarea dispozițiilor imperative ale Legii nr.4/1973 privind obligativitatea înstrăinării celei de-a doua locuințe în termenul de un an prevăzut de acel act normativ, precum și lipsa obiectului contractului, având în vedere faptul că, la data încheierii actului autentic, imobilul nu mai era în proprietatea vânzătorului, ci fusese preluat în proprietatea statului prin Decizia nr.911/8.05.1978 a fostului Consiliu Județean P, deoarece reprezenta a doua proprietate a familiei G și, ce nu fusese înstrăinată în termenul prevăzut de Legea nr.4/1973.
Sub aspectul neacordării cheltuielilor de judecată, apelanții au arătat că atât timp cât reclamanților li s-a respins cererea de chemare în judecată, instanța de fond trebuia să facă aplicarea art. 274 alin.1 pr.civilă și să acorde cheltuielile de judecată reprezentând onorariul de apărător.
Prin decizia civilă nr. 59/21.02.2008, Curtea de Apel Paa dmis apelurile formulate de contestatori și de intimați, a desființat sentința și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a pronunța aceasta decizie, Curtea a reținut că, în ceea ce privește primul motiv de apel formulat de apelanții-contestatori și, referitor la greșita respingere a capătului de cerere prin care s-a solicitat anularea Dispoziției nr.1625/23.11.2005 a primarului orașului, se constată că acesta este nefondat, dat fiind faptul că în mod corect prima instanță a reținut că actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1124/ 25.04.1997, a mai făcut obiectul controlului jurisdicțional, prin decizia nr.2239/6.07.1999 a Curții de APEL PLOIEȘTI stabilindu-se că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor Legii nr.112/1995.
Arată instanța de recurs că, în aceste condiții, sunt incidente în cauză dispozițiile art.24 alin. 1, art. 1 alin. 2 și art. 19 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.247/2005, întrucât imobilul, fiind înstrăinat cu respectarea dispozițiilor Legii nr.112/1995, nu poate fi restituit în natură, astfel încât, deținătorul imobilului sau entitatea investită potrivit prevederilor Legii nr.10/2001 sunt obligați să acorde persoanei îndreptățite, prin decizie sau dispoziție motivată, măsuri reparatorii în echivalent, ceea ce chiar s-a întâmplat în cauza de față.
C de-al doilea motiv de apel al apelanților și, referitor la omisiunea instanței de fond de a se pronunța pe cererea completatoare având că obiect revendicarea prin compararea titlurilor de proprietate și obligarea pârâților persoane fizice să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul formând obiectul litigiului, a fost apreciat ca întemeiat, având în vedere că în dispozitivul sentinței s-a dispus respingerea acțiunii ca neîntemeiată, dar în considerentele aceleiași hotărâri, nu s-a regăsit cu ocazia exercitării controlului jurisdicțional motivarea respingerii acțiunii în revendicare formulată de către reclamanți
împotriva persoanelor fizice, actualele deținătoare ale imobilului litigios, sub aspectul netemeiniciei acțiunii, respectiv sub aspectul comparării titlurilor de proprietate ale părților, Tribunalul Prahovaa apreciat, într-o singură frază, că o asemenea acțiune este inadmisibilă în condițiile în care reclamanții pot uza de prevederile legii speciale, respectiv de Legea nr.10/2001.
Motivează instanța de recurs că, sub acest aspect, se poate observa că sunt îndeplinite dispozițiile art. 297.pr.civilă, întrucât hotărârea Tribunalului Prahova nu cuprinde motivele pe care se sprijină în soluția de respingere a acțiunii în revendicare formulată de către reclamanți și întemeiată pe dispozițiile art. 480 cod civil și face vorbire de o inadmisibilitate a unei asemenea acțiuni, în condițiile în care o asemenea excepție nu a fost pusă în discuția părților, această contrarietate echivalând cu o nepronunțare asupra fondului cauzei.
Totodată, instanța de recurs a apreciat că sub aspectul motivării acestui capăt de cerere, raportat la excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, soluția este nelegală, întrucât, deși procedura prevăzută de Legea nr.10/2001 nu este exclusivistă și nu poate constitui un fine de neprimire acțiunii în revendicare formulată în temeiul dreptului comun, respectiv art. 480 și următorii Cod Civil, în cazul în care ea vizează un bun preluat în mod abuziv de către stat, dar partea împotriva căreia s-a îndreptat reclamantul este persoana fizică cumpărător de la stat al acestui bun, și nu unitatea deținătoare sau entitatea investită cu soluționarea notificării prevăzută de Legea nr.10/2001, astfel cum acestea au fost definite de Normele Metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin G nr. 450/2007, totuși niciun text legal nu interzice introducerea unei acțiuni în revendicare de drept comun împotriva chiriașilor cumpărători persoane fizice care nu pot/ nu au calitatea de a retroceda administrativ bunul după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, respingerea acțiunii pentru acest motiv reprezentând o încălcare a dreptului de acces la justiție.
În același sens, Curtea de Apel reține că Legea nr.10/2001, ca lege specială de reparație, poate constitui un fine de neprimire numai pentru acțiunea în justiție având ca obiect restituirea în natură a imobilelor ce intrau sub incidența ei și erau deținute de stat la data intrării în vigoare a acestei legi, însă pentru imobilele vândute de stat până la intrarea ei în vigoare, singura modalitate de a intra în posesia imobilului este promovarea acțiunii în revendicare prin comparare de titluri împotriva chiriașilor-cumpărători și numai în ceea ce privește imobilele preluate în mod abuziv de stat și care se mai aflau în posesia acestuia la data de 14.01.2001, procedură prevăzută de Legea nr.10/2001, care este/era obligatorie, cu excluderea altor mijloace prevăzute de dreptul comun.
Susține instanța de recurs că a respinge, ca inadmisibilă, o acțiune în revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, ar însemna încălcarea de către instanțele judecătorești a dispozițiilor art. 21 din Constituție, conform cărora orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept și părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, dispoziții care sunt în deplină concordanță cu dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 din Protocolul nr. 1 al acestei convenții.
Instanța de recurs a dispus ca, față de aceste considerente, cu ocazia rejudecării, urmează a se proceda la compararea titlurilor părților, la administrarea oricărei probe necesare soluționării unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun în materia revendicării și raportat la acestea, urmează a fi analizate și celelalte aspecte invocate de către apelanți cu privire la modalitatea de soluționare a cauzei pe fondul acesteia, cât și cu privire la cel de-al treilea motiv de apel referitor la acordarea cheltuielilor de judecată, raportat la soluția ce va fi pronunțată de către prima instanță.
Cu privire la apelul formulat de apelanții-intimați - și, raportat la soluția mai sus menționată, cât și la faptul că, în speță, nu au fost administrate suficiente probatorii pentru a se constata dacă, într-adevăr, la data înstrăinării imobilului litigios prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3715/16.09.1978, acesta se mai afla, sau nu, în proprietatea vânzătorilor, ținând seama de susținerea apelanților, în sensul că decizia de preluare a imobilului în proprietatea statului este datată la 08.05.1978, pe când reclamanții-contestatori arată că aceasta este încheiată la data de 8.05.1979, instanța de recurs arătat ca instanța de fond nu s-a pronunțat asupra tuturor acestor aspecte, inclusiv sub aspectul constatării, cu autoritate de lucru judecat, al nelegalității contractului de vânzare-cumpărare autentificat la nr. 3715/16.09.1978, deși la dosarul cauzei exista depuse hotărâri judecătorești anterioare, prin care apelanții pretind ca s-ar fi stabilit nelegalitatea încheierii actului sus-arătat.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza fost reînregistrată sub nr- din data de 05.03.2009.
Prin decizia nr. 1178 pronunțată la 2 iunie 2009, Tribunalul Prahovaa admis în parte contestația completată, a anulat în parte Dispoziția nr.1625/23.11.2005, în sensul constatării dreptului contestatorilor, în calitate de moștenitori ai defuncților G și, de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea 10/2001 modificată, constând în restituirea în natură a terenului în suprafață de 182 mp, situat în orașul,-, județ P și a constatat dreptul acestora la despăgubiri pentru partea de imobil imposibil de restituit în natură, constând din construcția în suprafața construită desfășurată de 70,45 mp și terenul în suprafață de 42,31 mp ocupat de construcție.
De asemenea, a obligat intimata și intervenienții să restituie contestatorilor suprafața de 182 mp, situată în orașul,-, județ P și a respins capătul contestației completate privind obligarea intimaților și a intervenienților să lase contestatorilor, în deplină proprietate și liberă posesie, imobilul construcție în suprafață construită desfășurată de 70,43 mp și terenul de 42,31 mp ocupat de construcție, situat în orașul,-, județ P, ca neîntemeiat.
Totodată, s-a respins cererea reconvențională, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că, în baza Dispoziției nr. 1625/23.11.2005, s-a propus acordarea de despăgubiri în favoarea petentului asupra imobilului situat în,-, compus din construcție în suprafață de 70,45 mp și teren de 224,31 mp, reținându-se că acest imobil a fost înstrăinat fostului chiriaș în urma aplicării Legii nr. 112/1995.
S-a mai reținut că, prin Deciziile nr. 1006/28.07.1981 și nr. 911/08.05.1979 ale Comitetului Executiv al Consiliului Popular P s-a dispus trecerea cu plată în proprietatea statului și în administrarea IGCL -Câmpina, imobilul situat în,-, având teren de 224 mp, în indiviziune din suprafața totală de 723,60 mp și o locuință cu 2 camere, bucătărie, pivniță, imobil ce aparținut numiților și G, în schimbul achitării unei despăgubiri de 336 lei și de 5969 lei, motivându-se că imobilul nu a fost înstrăinat în termenul prevăzut de Legea nr. 4/1973.
Instanța a mai reținut că, potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr.1124/25.04.1997 SC SA a vândut numitului imobilul situat în,-, având 2 camere, bucătărie, pivniță și un teren de 42,31 mp, însă, prin sentința civilă nr.1813/30.06.1998 a Judecătoriei Câmpina, definitivă și irevocabilă, a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea în revendicare completată privind revendicarea imobilului situat în,- și constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr.1124N/1997 formulată de petenți împotriva numiților și -, SC SA, Direcția Administrației Domeniului Public și Privat, reținându-se că imobilul sus-menționat a trecut în proprietatea statului cu titlu, contractul de vânzare-cumpărare fiind încheiat cu respectarea dispozițiilor legale.
De asemenea, instanța a mai reținut că în cuprinsul contractului de închiriere nr.6102/06.06.2005 se menționează că Orașul a închiriat numitului, pe o durată de un an, un teren de 182 mp, situat în Orașul,-, în schimbul unei chirii lunare de 182.000 ROL.
Potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr.3715/16.09.1978, numiții G și au vândut petentului imobilul situat în Orașul,-, având o construcție cu 2 camere, bucătărie, hol, prispă, 2 magazii și o anexă gospodărească, amplasate pe un teren de 725 mp, ce nu a făcut obiectul vânzării, fiind în proprietatea statului în temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974.
S-a mai arătat că art.1 alin.1 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, prevede că imobilele preluate abuziv de stat în perioada 06.03.1945- 22.12.1989 se restituie în natură în condițiile prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv înțelegându-se, conform art.2 din aceeași lege, orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, precum și orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat.
Art.10 din Legea 10/2001 prevede că, în situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile ramase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
Așadar, din analiza probelor administrate în cauză, tribunalul a constatat că rezultă că autorii petenților G și au deținut în proprietate imobilul situat în,-A, compus din construcție și teren în suprafață de 725 mp, din care aceștia au înstrăinat petentului o parte,
constând în locuința cu 2 camere și dependințe amplasată pe un teren de 725 mp proprietatea statului, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3715/1978, însă, în baza Deciziilor nr. 1006/1981 și nr.911/1979 s-a preluat de către stat imobilul din,-A, având un teren de 224 mp, din totalul de 723 mp, precum și construcția cu 2 camere și dependințe de la numiții G și, fiind închiriat intervenientului, pe timp de un an, parcela de 182 mp din terenul sus-menționat, astfel încât, prin Dispoziția nr.1625/2005 s-au acordat despăgubiri în favoarea petentului cu privire la imobilul situat în Orașul,-A, compus dintr-un teren de 224,31 mp și o construcție în suprafață de 70,45 mp.
S-a mai arătat că, atât timp cât s-a preluat de către stat de la autorii petentului G și, în baza Legii nr.4/1973, imobilul situat în Orașul,-A, compus dintr-o construcție cu 2 camere și dependințe și un teren de 224 mp, în 1979 - 1981, din care ulterior SC SA în calitate de reprezentant al statului a înstrăinat intervenienților casa cu 2 camere și dependințe și o parcelă de 42,31 mp, înseamnă că o asemenea preluare a avut un caracter abuziv, deoarece nu există nicio dovadă privind manifestarea de voință a foștilor proprietari de a transfera în favoarea statului dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu.
În condițiile în care imobilul în litigiu, situat în,-A, având un teren de 224,31 mp și o construcție cu 2 camere și dependințe, a fost preluat abuziv de către stat de la autorii petenților, iar o parte din acest imobil a fost înstrăinat de către stat în favoarea intervenienților, instanța a apreciat că petenții, în calitate de moștenitori legali ai foștilor proprietari, au dreptul la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, pentru imobilul preluat de către stat de la autorii lor, constând în restituirea în natură a terenului de 182 mp și în despăgubiri pentru construcția cu 2 camere și dependințe și pentru terenul de 42,31 mp vândut intervenienților.
Pretenția intervenienților privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.3715/1978, invocându-se lipsa obiectului vânzării pe motiv că imobilul nu se mai afla în patrimoniul vânzătorilor, fiind eludate dispozițiile Legii nr.4/1973, a fost apreciată ca neîntemeiată de instanță, deoarece nu există nicio dovadă la dosar că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 3715/16.09.1978 vânzătorii nu mai erau proprietarii imobilului situat în,-, atât timp cât Deciziile nr.1006/1981 și nr.911/1979 au vizat un alt imobil, situat în,-A, și nicidecum imobilul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare sus-menționat, mai ales că aceste decizii au fost emise ulterior încheierii contractului, producând efecte juridice la momentul respectiv numai pentru imobilul total diferit de cel descris în contractul de vânzare-cumpărare de mai sus.
Referitor la susținerea intervenienților că nu a fost avută în vedere de instanța de fond Decizia Curții de APEL PLOIEȘTI nr. 2239/1999 prin care s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, nelegalitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat la nr.3715/19.09.1978, reținându-se că acea decizie a vizat revendicarea formulată de către și a imobilului format din teren și anexă gospodărească, situat în,-A, precum și
constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.1124/1997 încheiat între SC SA și intervenienți, și nicidecum nulitatea contractului nr.3715/1978, instanța a apreciat că împrejurarea că în considerentele acestei decizii se menționează că acest contract nu produce efecte juridice, deoarece ar fi fost încheiat ulterior datei ieșirii din patrimoniul vânzătorilor a bunului respectiv, nu înseamnă că s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat nelegalitatea acestui contract, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.1201 Cod civil.
În ceea ce privește capătul contestației completate, privind obligarea intimatei și a intervenienților să lase contestatorilor, în deplină proprietate și liberă posesie, imobilul-construcție în suprafață desfășurată de 70,43 mp și terenul de 42,31 mp ocupat de construcție, situat în,-A, județ P, tribunalul l-a apreciat ca neîntemeiat, întrucât, atât timp cât s-a constatat dreptul contestatorilor la despăgubiri pentru această parte de imobil imposibil de restituit în natură, fiind înstrăinat intervenienților cu contract de vânzare-cumpărare ce nu a fost niciodată anulat, contestatorii nu mai pot pretinde obligarea acestora să le lase, în deplină proprietate și liberă posesie, acest imobil.
Totodată, tribunalul a respins și cererea reconvențională formulată de intimații - și, apreciind că nu se poate invoca lipsa obiectului vânzării, atât timp cât la dosar nu există nicio dovadă că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare 3715/16.09.1978, a cărui nulitate se solicită, vânzătorii nu mai erau proprietarii imobilului situat în,-, județ
Împotriva acestei sentințe au declarat apel contestatorii și, intervenienții - și și intimatul Primarul orașului.
Contestatorii și au criticat sentința pentru următoarele motive:
Un prim motiv este că instanța de rejudecare a fondului, în mod greșit, a admis în parte contestația completată și a respins petitul contestației completate privind obligarea intimatului și a intervenienților să lase contestatorilor deplina proprietate și libera posesie a imobilului-construcție în suprafață construită desfășurată de 70,43 mp și terenul de 42,31 mp ocupat de construcție, situat în orașul,- A, județ P, ca neîntemeiat.
În dezvoltarea motivului de apel se arată că instanța de rejudecare nu a avut în vedere și nu a soluționat petitul completator al contestației, prin care apelanții-contestatori au formulat acțiunea în revendicare și a acestei părți din imobil prin compararea titlurilor de proprietate ale părților, fiind nesocotite dispozițiile art. 315 alin. 1 pct. 1 pr.civilă.
Apelanții subliniază omisiunea tribunalului dea examina petitul privind revendicarea prin compararea titlurilor, exact obiectul casării cu trimitere spre rejudecare.
Se solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței, în sensul admiterii contestației-completate, astfel cum a fost formulată, cu menținerea celorlalte dispoziții și la plata cheltuielilor de judecată.
Intervenienții - și au criticat sentința Tribunalului Prahova, pentru următoarele motive:
O primă critică este că în mod nelegal a fost anulată, în parte, Dispoziția nr. 1625/23.11.2005, constatându-se dreptul contestatorilor de a beneficia de restituirea în natură a suprafeței de 182 mp, situată în,- A, fiind nesocotite dispozițiile art. 10 alin. 2 și art. 19 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, texte de lege ce se aplică situației deduse judecății, astfel că, restituirea în natură a suprafeței de 182 mp încalcă prevederile legale în materie.
O altă critică este că în mod greșit instanța de fond a obligat atât intimatul Primarul orașului, cât și intervenienții persoane fizice, să restituie contestatorilor suprafața de 182 mp, situată în,- A, ținând cont de faptul că acțiunea introdusă în temeiul Legii nr. 10/2001 privește o dispoziție emisă de primar, astfel încât, nu poate exista o obligație solidară în ceea ce privește emiterea dispoziției de retrocedare în natură.
Arată apelanții că decizia de casare nr. 59/2008 a Curții de APEL PLOIEȘTIa avut în vedere capătul de cerere al acțiunii în revendicare prin compararea titlurilor în ceea ce privește admisibilitatea sau inadmisibilitatea acțiunilor în revendicare potrivit dreptului comun, după adoptarea Legii nr. 10/2001.
O altă critică este că în mod greșit instanța de fond a respins cererea reconvențională a intervenienților în ceea ce privește cauza de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare întemeiată pe fraudă la lege și chiar lipsa obiectului contractului de vânzare-cumpărare.
În dezvoltarea motivului de apel, apelanții arată că instanța a motivat că este vorba de două imobile diferite, motivare greșită, întrucât este vorba despre imobilul în litigiu, respectiv imobilul din,- A, imobil ce a aparținut inițial autorilor comuni și a fost înregistrat la numărul poștal nr. 29, însă, ulterior, ca urmare a extinderii imobilului și întocmirea actelor către cei doi frați, au apărut numere poștale distincte, respectiv nr. 29 și nr. 29
Susțin apelanții că hotărârile judecătorești, în raport de care s-a solicitat constatarea autorității de lucru judecat, priveau imobilul în litigiu, nefiind nicio posibilitate de confuzie, iar instanța, în mod greșit, a apreciat că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1201 Cod civil pentru a face aplicarea excepției autorității de lucru judecat.
Se solicită admiterea apelului și modificarea sentinței Tribunalului Prahova, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii-completate formulată de contestator și admiterea cererii reconvenționale.
Intimatul Primarul orașului a criticat sentința pentru următoarele motive:
Susține apelantul că imobilele solicitate de către reclamanți au fost preluate de la autorii numitului, în baza Legii nr. 4/1973, prin deciziile nr. 911/1979 și nr. 1006/1981 ale fostului Consiliu Popular P -Biroul Permanent al Comitetului Executiv, iar legalitatea acestei decizii a fost soluționată irevocabil de fostul Tribunal Suprem prin decizia nr. 2456/1980 în care se arăta că trecerea imobilului în proprietatea statului s-a făcut cu respectarea corectă a legii.
De asemenea, apelanta arată că imobilul în litigiu, respectiv cel din,- A, a fost înstrăinat foștilor chiriași conform Legii nr. 112/1995.
Apreciază apelanta că soluția Tribunalului Prahova, de admitere în parte contestației formulată de contestatorii și, este criticabilă, deoarece Dispoziția nr. 1625/2005 a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale, respectiv Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005, ținând cont că imobilul în litigiu a fost înstrăinat intervenienților - și.
Consideră apelanta că sunt incidente dispozițiile art. 24 alin. 1, art. 1 alin.2, art. 19 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, întrucât imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor Legii nr.112/1995, astfel că, nu poate fi restituit în natură.
Se arată că, în motivarea deciziei nr. 59/2008 a Curții de APEL PLOIEȘTI în ceea ce privește motivul de apel formulat de apelanții-contestatori și, prin care aceștia criticau respingerea capătului de cerere prin care s-a solicitat anularea Dispoziției nr. 1625/2005 a Primarului orașului, s-a menționat "se constată că acesta este nefondat, dat fiind faptul că în mod corect a reținut prima instanță că a mai făcut obiectul controlului jurisdicțional contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1124/1997, prin decizia nr. 2239/1999 a Curții de APEL PLOIEȘTI stabilindu-se că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995".
Arată apelanta că, în speța de față, construcția a fost înstrăinată legal fostului chiriaș, conform Legii nr. 112/1995, în privința terenului, arată că o parte a fost atribuită prin Ordinul Prefectului nr. 146/1996, iar diferența de 182 mp nu este liberă funcțional, așa cum, de altfel, s-a reținut și în motivarea deciziei Curții de APEL PLOIEȘTI prin care s-a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare.
Se solicită admiterea apelului și respingerea contestației-completată.
În cauză nu s-au formulat întâmpinări.
Examinând sentința apelată, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, a dispozițiilor legale incidente, Curtea va reține că apelurile sunt nefondate, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare:
În ceea ce privește apelul formulat de și, Curtea va reține că acesta este nefondat, așa cum se va arăta în continuare.
Este nefondată critica apelanților că, în mod greșit, instanța de rejudecare a fondului a admis în parte contestația-completată și a respins petitul privind obligarea intimatului și a intervenienților să lase contestatorilor deplina proprietate și libera posesie a imobilului-construcție în suprafață construită desfășurată de 70,43 mp și terenul de 42,31 mp ocupat de construcție, situat în orașul,- A, județ P, întrucât în decizia nr. 2239/1999 a Curții de APEL PLOIEȘTI se reține că vânzarea imobilului în litigiu către intervenienții și -, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1124/1997, s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale.
Mai mult, prin Legea nr. 1/30.01.2009 de modificare și completare a Legii nr. 10/2001, care introduce un nou alineat la art. 7, după alineatul 1, se arată: " Nu se restituie în natură, ci doar în echivalent, imobilele care au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, cu respectarea condițiilor cerute de lege".
Referitor la al doilea motiv de apel, respectiv omisiunea tribunalului dea examina petitul privind revendicarea prin compararea titlurilor, exact obiectul casării
cu trimitere spre rejudecare, Curtea va reține că și această critică este nefondată, întrucât instanța de fond s-a pronunțat pe capătul de cerere privind revendicarea, motivând respingerea acestui capăt de cerere în ultimul alineat din fila 8.
Chiar dacă, în motivarea capătului de cerere privind respingerea acțiunii în revendicare, instanța de fond nu a folosit termenul de "revendicarea prin compararea titlurilor", aceasta nu poate conduce la nulitatea sentinței, întrucât revendicarea prin compararea titlurilor este numai unul din principiile de dovadă a proprietății, iar scopul acțiunii în revendicare este restituirea bunului imobil.
Trebuie menționat că acțiunea în revendicare este acțiunea prin care proprietarul care a pierdut posesia lucrului cere restituirea acestuia de la cel la care se găsește, iar dovada dreptului de proprietate se poate face astfel: ambele părți au titluri scrise privind dreptul de proprietate asupra bunului revendicat; numai o parte produce titlu privind proprietatea lucrului revendicat; niciuna din părți nu are titlu și nici nu poate invocat dobândirea bunului prin uzucapiune sau prin ocupațiune.
Mai mult, prin decizia nr. 33/9.06.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, formulate după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, sunt inadmisibile, arătând că în concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiuluispecialia generalibus derogant.
Contestatorii nu puteau formula și acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 și acțiune în revendicare pentru același imobil, având în vedere și dispozițiile deciziei mai sus menționată.
În baza dispozițiilor art. 296 pr.civilă, urmează a se respinge apelul formulat de contestatorii-apelanți, ca nefondat.
Cu privire la apelul formulat de intervenienții - și, Curtea va reține că acesta este nefondat, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare:
Urmează a se respinge prima critică, ce vizează faptul că în mod nelegal a fost anulată în parte Dispoziția nr. 1625/23.11.2005, constatându-se dreptul contestatorilor de a beneficia de restituirea în natură a suprafeței de 182 mp, situată în,- A, întrucât nu sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, acest text de lege se referă la servituțile legale și alte amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, ținând cont de faptul că prin adresa nr. 12237/18.01.2010 a Primăriei orașului s-a precizat că terenul de 224 mp, deținut cu contract de închiriere de apelanții-intervenienți, este poziționat între cele două proprietăți pe care le dețin în,- A, cu rol de drum de acces.
Curtea apreciază că sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora: "În situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent".
De asemenea, este nefondată critica acestor apelanți că au fost nesocotite dispozițiile art. 19 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, întrucât acest text de lege se referă la
situația imobilelor-construcții care fac obiectul notificărilor și cărora le-a fost adăugate pe orizontală și/sau pe verticală corpuri suplimentare de sine stătătoare.
Critica referitoare la faptul că în mod greșit instanța de fond a obligat atât intimatul Primarul orașului, cât și intervenienții persoane fizice, să restituie contestatorilor suprafața de 182 mp, situată în,- A, este nefondată, întrucât, deși Decizia nr. 1625/2005 este emisă de Primarul orașului, totuși, terenul în litigiu este închiriat apelanților-intervenienți, situație ce reiese din adresa nr. 12337/18.01.2010 a Primăriei orașului.
Cu privire la susținerea apelanților că decizia de casare nr. 59/2008 a Curții de APEL PLOIEȘTIa avut în vedere capătul de cerere al acțiunii în revendicare prin compararea titlurilor, în ceea ce privește admisibilitatea sau inadmisibilitatea acțiunilor în revendicare potrivit dreptului comun după adoptarea Legii nr. 10/2001, Curtea va reține că prin decizia nr. 33/9.06.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, formulate după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, sunt inadmisibile, arătând că în concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiuluispecialia generalibus derogant.
Referitor la critica că în mod greșit instanța de fond a respins cererea reconvențională a intervenienților în ceea ce privește cauza de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare întemeiată pe fraudă la lege și chiar lipsa obiectului contractului de vânzare-cumpărare, Curtea va reține că aceasta este nefondată, întrucât contractul nr. 3715/16.09.1978 a fost încheiat înainte de preluarea de către stat a imobilului, prin decizia nr. 1006/28.07.1981 și decizia nr. 911/8 mai 1979.
La termenul de judecată din 20 ianuarie 2010, apărătorul apelanților-contestatori a susținut că intervenienții nu au interes să invoce nulitatea actului de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1978.
Curtea apreciază, însă, că apelanții-intervenienți au interesul să invoce nulitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3715/16.09.1978, dat fiind faptul că, contestatorii-apelanți au completat contestația cu un petit ce privește revendicarea imobilului în litigiu și pentru a nu se mai solicita revendicarea prin compararea titlurilor de proprietate, motiv pentru care urmează a se respinge această susținere.
Cererea apelanților de a se constata autoritatea de lucru judecat în ceea ce privește nelegalitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3715/1978, potrivit art. 1201 Cod civil, față de decizia nr. 2239/1999 a Curții de APEL PLOIEȘTI, urmează a fi respinsă, întrucât nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 1201 Cod civil, fiind diferite părțile, dar și obiectul și cauza în cele două acțiuni.
În baza art. 296 pr.civilă, urmează a se respinge apelul intervenienților, ca nefondat.
În ceea ce privește apelul formulat de intimatul Primarul orașului, Curtea va reține că este nefondat, așa cum se va arăta în continuare:
Este nefondată critica apelantei că soluția Tribunalului Prahova, de admitere în parte contestației formulată de contestatorii și, este criticabilă deoarece Dispoziția nr. 1625/2005 a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale, în
parte, numai în ceea ce privește imobilul-construcție în suprafață construită desfășurată de 70,45 mp și terenul în suprafață de 42,31 mp ocupată de construcție.
În cea ce privește imobilul-teren în suprafață de 182 mp, situat în,-A, sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. 1 din Legea nr. 10/2001: "În situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent".
Susținerea apelantei că sunt incidente dispozițiile art. 24 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora "în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive", este nefondată, pentru că, în cauza de față, nu s-a pus în discuție dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu.
Nu sunt incidente nici dispozițiile art. 1 alin.2 din Legea nr. 10/2001 " În cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv", întrucât acest text de lege este dispoziția legală de principiu, fiind cuprinsă chiar în Capitolul "Dispoziții Generale".
Cu privire la aplicabilitatea art. 19 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, Curtea va reține că acest text de lege nu își are aplicabilitatea în cauza de față, întrucât se referă la situația imobilelor-construcții care fac obiectul notificărilor și cărora le-au fost adăugate, pe orizontală și/sau verticală, în raport cu forma inițială, corpuri suplimentare de sine stătătoare.
Așa cum s-a mai arătat, valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1124/1997 a fost supusă controlului jurisdicțional, prin decizia nr. 2239/1999 a Curții de APEL PLOIEȘTI și în care s-a precizat că vânzarea imobilului în litigiu, prin acest contract, s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale, astfel că, în mod corect s-a dispus prin Dispoziția nr. 1625/2005 acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul-construcție și pentru terenul de sub construcție.
Deși apelanta arată că diferența de 182 mp restituită contestatorilor-apelanți nu este liberă funcțional, prin adresa nr. 12237/18.01.2010 a Primăriei orașului s-a arătat că terenul în litigiu se află între două imobile și are rol de drum de acces, astfel că, în mod corect s-a dispus, în baza art. 10 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, restituirea acestei suprafețe de teren către apelanții-contestatori.
Față de toate aceste considerente, Curtea, în baza art. 296 pr.civilă, va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de contestatorii și, ambii domiciliați în,-, Cod poștal -, Județ P, de intervenienții și, ambii domiciliați în,-A, Cod poștal -, Județ P și de intimatul PRIMARUL ORAȘULUI -,-, Cod poștal -, Județ P, împotriva sentinței civile nr. 1178 pronunțată la 2 iunie 2009 de Tribunalul Prahova.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 ianuarie 2010.
Președinte, Judecător,
- - - - -
Grefier,
- -
Red.ES
Tehnored. PJ
7ex/22.01.2010
f- Tribunalul Prahova
operator de date cu caracter personal
nr.notificare 3120
Președinte:Elena StaicuJudecători:Elena Staicu, Andra Corina Botez
