Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 70/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMANIA

Curtea de Apel Galați

Secția civilă

Decizia civilă nr. 70/

Ședința publică din 27 martie 2008

PREȘEDINTE: Elena Romila

JUDECĂTOR 2: Romeo Jirlăeanu

Grefier - - -

La ordine fiind judecarea apelului declarat de intimatul Consiliul Județean G, cu sediul instituției în G-, împotriva sentinței civile nr.1488 din 11 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Galați.

La apelul nominal a răspuns pentru intimata lipsă, -, avocat, lipsă fiind apelantul.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care;

Apărătorul intimatei, solicită ca instanța să califice calea de atac a prezentei cereri formulate de intimatul Consiliul Județean G, solicitare pe care formulat-o și prin întâmpinarea depusă la termenul din data de 21 februarie 2008.

Curtea, califică calea de atac a prezentei sentințe, ca fiind apel și nu recurs cum a intitulat-o intimatul Consiliul județean G, prin motivele scrise de la dosar.

Apărătorul intimatei, solicită respingerea apelului formulat ca nefondat, pentru considerentele expuse pe larg în întâmpinarea depusă la dosar, pe care le menține astăzi în ședință publică. Solicită de asemenea obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

CURTEA

Asupra apelului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele;

Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Galați, reclamanta a formulat contestație în contradictoriu cu Consiliul Județean G și Județul G, solicitând;

- anularea Dispoziției nr-325/SR/19.11.2003;

- restituirea în natură a imobilului situat în G- (actual nr. 72),

- cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii se arată că prin notificarea nr. 113/2002 formulată în temeiul Legii 10/2001 a solicitat pârâtei restituirea în natură a imobilului situat în G- (actual nr. 72). Această notificare a fost soluționată prin Dispoziția nr.325/19.11.2003.

Conform adresei nr.6085/8.01.2007, pârâta susține că această dispoziție a fost comunicată anterior.

Cu privire la dreptul de proprietate asupra terenului și construcției a solicitat a se reține că actul de vânzare cumpărare aut. Sub nr.854/7.03.1914 la Tribunalul Județului și transcris sub nr.1134/27.03.1914, prin care autorul (bunicul matern) numitul a cumpărat de la numitul un teren viran, liber de orice sarcini, situat în G- (fost nr. 50).

Pe acest teren a fost edificată o construcție conform autorizației de construire emisă de Primăria Comunei G, urmare a cererii înregistrată sub nr.10060/1914.

În dovedirea susținerilor, a depus acte la dosar în copie.

Cu privire la calitatea de moștenitor, arată faptul că, cumpărătorul a avut o fiică, pe numita -., care este mama adoptivă a reclamantei. Aceasta este unica moștenitoare a acestora, conform actelor de stare civilă anexate.

În dovedirea acțiunii se folosesc de proba cu înscrisuri și expertiza tehnică imobiliară, având ca obiectiv, identificarea și evaluarea imobilului din G- (actual nr. 72), (fila 68 dosar).

Se depun copii certificate după notificarea nr.113/2002 formulată în temeiul Legii 10/2001 cu dovada de comunicare,notificarea nr. 686/18.12.2006 prin care a solicitat relații cu privire la stadiul de soluționare al notificării, adresa Primăriei Mun. G nr.97892/12.10.2004, adresa Consiliului Județean G nr.6085/8.01.2007, dispoziția G nr.325/19.11.2003, copia plicului cu care se afirmă că a fost comunicată dispoziția G nr-325/2003, adresa de înaintare a dispoziției G nr.5516/19.11.2003, copia plicului cu care a primit la data de 11.01.2007 răspunsul la notificare nr.686/18.12.2006.

În drept își întemeiază acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 republicată privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Prin Dispoziția nr-325/SR/19.11.2003 emisă de Președintele Consiliului Județului G, s-a dispus respingerea notificării formulate de reclamantă.

Din raportul de expertiză întocmit în cauză,( fila 156 dosar), rezultă că imobilul situat în G- a trecut în posesia statului conform Decretului nr.92/1950. Imobilul s-a construit și a fost dat în folosință în anul 1918 având o suprafață de 1235.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii așa cum a fost formulată, motivat de faptul că este prescrisă și lipsită de temei.

Tribunalul Galați, prin sentința civilă nr. 1488 din 11 octombrie 2007 admis contestația formulată de reclamanta, a dispus anularea Deciziei nr. 325 din 19 noiembrie 2003 emisă de pârâtă și a obligat-o să lase în deplină proprietate și pașnică folosință imobilul situat în G- (actual nr.72) conform raportului de expertiză - expert ing. - care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune instanța de fond a respins-o prin încheierea din 4 aprilie 2007, având în vedere că la data de 11 ianuarie 2007 fost comunicată Dispoziția nr.325/2003 conform mențiunilor de pe plicul ce a conținut adresa de răspuns la notificarea reclamantei, nr. 686 din 18 decembrie 2006.

Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut pe baza probelor administrate în cauză (acte și raportul de expertiză efectuat în cauză) că imobilul poate fi restituit în natură fiind aplicabile în speță dispozițiile art.16 din Legea nr.10/2001, cu trimitere la prevederile Anexei nr.2 lit.a pct.3, așa cum această anexă a fost introdusă prin Legea nr.247/2005, Titlul I,art.1, pct.78.

Impotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs Consiliul Județului G, invocând nelegalitatea acesteia )dispozițiile art.304 pct.9 cod pr.civilă) în sensul că în mod greșit instanța de fond a anulat Dispoziția nr.325 din 19 noiembrie 2003 și a dispus restituirea în natură, reclamantei, imobilul situat în G- (actual 72) în condițiile în care aceasta din urmă nu a depus la dosar la cererea pârâtului actele doveditoare, referitor la proprietate și la calitatea de moștenitor conform art.22 din Legea nr.10/2001.

Față de această situație apreciază că nu i se poate reține vreo culpă atât timp cât actele menționate au fost depuse în instanță.

Din aceleași motive susține că nu poate fi obligat nici la plata eventualelor cheltuieli de judecată având în vedere că reclamanta nu a înțeles ca odată cu notificarea să depună și actele în original sau copii legalizate pentru a-și dovedi calitatea și dreptul de proprietate.

In consecință, a solicitat admiterea recursului și pe fond respingerea acțiunii și constatarea că dispoziția nr.235/2003 este temeinică și legală.

Prin întâmpinare, intimata reclamantă a solicitat instanței să califice în mod corect calea de atac ca fiind apelul deoarece din interpretarea prevederilor art.II, Titlul I din Legea nr.247/2005 rezultă că sunt susceptibile de calea de atac a recursului numai hotărârile pronunțate în contestațiile formulate împotriva deciziilor prin care s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilele prevăzute la art.16 alin.1 din Legea nr.10/2001. Ori în speță, dispoziția contestată a fost respinsă, astfel că prevederile menționate nu sunt aplicabile.

Referitor la motivele invocate de pârât, solicită, respingerea apelului și menținerea hotărârii pronunțate de prima instanță ca fiind temeinică și legală.

De asemenea solicită obligarea apelantului pârât și la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu apărător în apel.

La termenul de judecată din data de 27 martie 2008 calificat calea de atac ca fiind apelul și nu recursul astfel cum a fost intitulată de către pârâtul Consiliul județean G, având în vedere că în speța de față nu sunt aplicabile dispozițiile art.II din Titlul I al Legii nr.247/2005.

Apelul este nefondat, pentru următoarele considerente;

Analizând și verificând sentința civilă apelată prin prisma motivelor invocate de pârât se reține că instanța de fond a interpretat corect probele administrate în cauză la care a făcut o justă aplicare a dispozițiilor legale în materie, pronunțând o hotărâre legală și temeinică pe care o va menține.

Astfel, din întregul material probator administrat în cauză( acte și raportul de expertiză efectuat de expert ), rezultă fără putință de tăgadă că reclamanta are calitate de moștenitor al autorului, iar actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 854/1914 încheiat la Tribunalul Județului și transmis sub nr.1134/1914 a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului și construcției astfel că instanța de fond în mod corect a constatat că este persoană îndreptățită în înțelesul Legii nr.10/2001 la măsuri reparatorii.

De asemenea, imobilul așa cum a fost identificat prin raportul de expertiză efectuat în cauză poate fi restituit în natură înscriindu-se în categoria imobilelor la care face referire prevederile art.16 din Legea nr.10/2001 cu trimitere la Anexa nr.2 lit.a pct.3 din Legea nr.247/2005 cum justificat a reținut și prima instanță.

In aceste condiții, instanța constată că apelul declarat de pârât este nefondat urmând ca în baza art.296 cod pr.civilă să fie respins.

Cu privire la obligarea pârâtul la plata cheltuielilor de judecată solicitate de reclamantă se rețin următoarele:

Consiliul Județului Gae mis decizia contestată în funcție de documentația prezentată de reclamantă, urmând procedura prevăzută de dispozițiile art.22.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001 (filele 53,54 și 55 dosar fond), sens în care a respins cererea.

Faptul că reclamanta a depus actele doveditoare după emiterea deciziei atacate, respectiv în fața instanței, nu presupune o culpă personală a pârâtului pentru a fi îndeplinite condițiile art.274 cod pr.civilă.

In aceste condiții, față de cele reținute sub acest aspect, urmează a respinge cererea intimatei - reclamante privind obligarea apelantului - pârât la plata cheltuielilor de judecată în calea de atac a apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul - intimat Consiliul Județean G, cu sediul instituției în G-, împotriva sentinței civile nr.1488 din 11 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Galați.

Respinge cererea formulată de intimata - contestatoare, privind obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 27 martie 2008.

Președinte Judecător

- - - -

Grefier

- -

Red. /22.04.2008

Tehn.

4 ex./22.04.2008

fond -

Președinte:Elena Romila
Judecători:Elena Romila, Romeo Jirlăeanu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 70/2008. Curtea de Apel Galati