Jurisprudenta Legea 10/2001. Sentința 700/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
DECIZIA CIVILĂ NR.13
Sedința publică din 28 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: PROF.-.DR. - -
JUDECĂTOR 1: Univ Lidia Barac
GREFIER: - -
La ordine fiind pronunțarea privind apelurile declarate de reclamanta și pârâta C A și intervenienta SRL împotriva Sentinței civile nr.700/17.09.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata garant Autoritatea pentru valorificarea activelor statului, având ca obiect Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publica, au lipsit părțile.
Dezbaterile si concluziile părților au fost consemnate in Încheierea de ședința din 21 ianuarie 2009, care face parte integranta din prezenta hotărâre si potrivit căreia pronunțarea a fost amânata la 28 ianuarie 2009.
CURTEA
Prin Sentința civilă nr. 700/17.09.2008 înregistrată pe rolul Tribunalului Arad sub nr- la data de 4 mai 2007, constatat că reclamanta a chemat în judecată pârâta SC SA A, solicitând instanței a pronunța o hotărâre care să înlocuiască decizia pârâtei cu oferta de restituire prin echivalent, pentru imobilul situat în A " Fabrica de ciorapi " situată în A-, înscrisă în nr. 16.114 A, nr. top. 3104/1.3.b/1, reprezentând construcții și teren în întindere de 4.320 mp, imobil pe care l-a evaluat la suma de 2.050.534,4 lei RON.
Prin întâmpinare pârâta SC SA A, a solicitat admiterea în parte a acțiunii reclamantei, în sensul că oferta de restituire prin echivalent la care societatea pârâtă a fost obligată, să privească numai terenul în suprafața de 4320 mp. naționalizat de la antecesorii reclamantei, considerând totodată că nu are calitatea de entitate investită cu soluționarea notificării reclamantei în ceea ce privește construcțiile demolate de pe terenul din CF 16114 A, și nici nu poate fi obligată să-i acorde reclamantei măsuri reparatorii pentru aceste construcții deoarece la momentul apariției Legii nr.10/2001, aceste construcții nu mai erau deținute de societate, motiv pentru care a apreciat că în raport de exigențele art.20 din Legea nr.10/2001, societatea nu are calitatea de entitate învestită cu soluționarea notificării în ceea ce privește construcțiile demolate. Invocând caracterul absurd ca o societate comercială integral privatizată să acorde măsuri reparatorii pentru imobile demolate care nu au fost niciodată în patrimoniul ei, pârâta a invocat dispozițiile art.32 din Legea nr.10/2001 concluzionând că nu îi revine obligația de a emite o ofertă de despăgubiri decât pentru terenul în suprafață de 4320 mp. la o valoare stabilită printr-o expertiză judiciară iar nu impusă unilateral de reclamantă.
La data de 14 iunie 2007, SC SRL, a depus la dosar cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtei SC SA A, solicitând admiterea în principiu a cererii, iar pe fond obligarea B, în calitate de reprezentant al Statului Român, la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent cuvenite reclamantei. În motivarea cererii intervenienta arată că, potrivit contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 23/30.08.2002, a cumpărat de la fosta B, în prezent B, pachetul majoritar de acțiuni deținut de Statul Român la SC SA iar în urma acestei operațiuni, a devenit acționar majoritar al SC SA A, deținând un procent de 81,77 din capitalul social al SC SA, pretențiile reclamantei de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent, constituind o evicțiune care o prejudiciază în mod direct, întrucât daca va fi admisă aceasta cerere, va conduce la o diminuare considerabilă a patrimoniului societății SA A, în care societatea intervenientă are o participație de 81,77%. Intervenienta a apreciat că măsurile reparatorii ce se cuvin reclamantei trebuie să fie suportate de către B, în reprezentarea Statului Român, aceasta deoarece, construcțiile aparținând fostei "Fabrici de ciorapi " au fost demolate de Statul Român cu mult înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, astfel că la data apariției Legii nr.10/2001, SC SA A, nu mai avea calitatea de "unitate deținătoare" a acestor construcții. Intervenienta a susținut că a plătit inclusiv prețul terenului pe care s-a aflat fosta fabrică de ciorapi, astfel că și în ce privește despăgubirile cu privire la acest teren ar trebui să fie suportate tot de către AVAS.
Prin cererea de chemare în garanție, înregistrată la data de 14 iunie 2007, SC SRL, a chemat în garanție B, și a solicitat ca în situația în care SC SA A, va cădea în pretenții față de reclamantă, să fie obligat B la acordarea măsurilor reperatorii în echivalent, cuvenite reclamantei pentru imobilul in litigiu. În motivare a susținut că a cumpărat de la fosta pachetul majoritar de acțiuni deținut de Statul Român, la SC SA la un preț negociat în considerarea întregului patrimoniu al societății de la momentul respectiv. Intervenienta a apreciat că, în calitate de vânzătoare a acțiunilor, B are o obligație legală de garanție pentru evicțiune, și în cauză sunt întrunite condițiile prev. de art. 1336-1337 Cod civil, pentru angajarea obligației AVAS de garanție contra evicțiuni față de SC SRL, clauza de limitare a răspunderii pentru evicțiune inserată în contractul de vânzare cumpărare de acțiuni nefiind incidentă în cauză. Invocând dispozițiile Legii nr.10/2001, intervenienta a apreciat că ori de câte ori imobilul nu poate fi restituit în natură persoanei îndreptățite si se pune problema acordării de măsuri reparatorii prin echivalent acestea se acordă întotdeauna numai de către statul român sau alte autorități abilitate ale statului, cu atât mai mult în cauza de față în care SC SA, este în prezent integral privatizată, și ca Agenția de Valorificare a Activelor Statului Baî ncasat de la SC SRL un preț corespunzător a întregului patrimoniu al SC SA, concluzionând că obligația de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent incumbă ex lege chematei in garanție Agenția de Valorificare a Activelor Statului B, solicitând ca urmare admiterea cererii de chemare în garanție.
În drept a invocat art. 29 alin 1 și 3 din legea 10/2001, art. 1377 cod civil și art. 60-63 Cod proc. civilă.
Prin întâmpinarea depusă, la cererea de chemare in garanție formulată, chemata în garanție B, a solicitat respingerea cererii invocând excepția autorității de lucru judecat, și ca urmare solicită admiterea excepției și respingerea acțiunii formulate de reclamantă, solicitând totodată respingerea ca nefondată a cererii de chemare în garanție. În motivare, a susținut pe scurt că la data intrării în vigoare a Legii nr.10/2001 AVAS deținea 72,97% din capitalul, astfel că acestei societăți comerciale în revenea obligația de a soluționa notificarea primită în calitate de unitate deținătoare. Invocând prevederile art.20 și art.21 din legea nr.10/2001, AVAS a susținut că societatea a întârziat deliberat emiterea ofertei de despăgubire, în eludării dispozițiilor legale și prin nerespectarea termenului instituit de art.23 din același act normativ cu scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor legale în eventualitatea unei privatizări.
Prin Sentința civilă nr.700/17.09.2008 Tribunalul Arada admis acțiunea precizată formulată de reclamanta, domiciliată în A,-, jud. A în contradictoriu cu cu sediul în A, Calea nr.33-35, jud. A, având ca obiect obligație de a face;
A fost obligată pârâta A să emită o decizie reprezentând ofertă de despăgubiri prin echivalent pentru imobilul situat în A,-, înscrisă în nr.16.114-A, cu nr.top.3104/ 1.3.b/1, reprezentând construcții și teren în întindere de 4.320 mp. "fosta Fabrică de ciorapi ", evaluată la data pronunțării prezentei sentințe la echivalentul în lei a sumei de 721.884 Euro, în caz contrar prezenta sentință urmând a ține loc de ofertă valabilă de restituire prin echivalent;
A fost respinsă cererea de intervenție în interesul pârâtei formulată de intervenienta Astra, cu sediul în A,-, jud.A precum și cererea de chemare în garanție a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, cu sediul în B, CA nr.21, sector 1;
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 8.000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin notificarea din 19 martie 2001, expediată în baza Legii nr.10/2001, reclamanta a solicitat pârâtei A restituirea imobilului situat în A, Calea nr.33-35, identificat cu nr. top.3104/1.3.b/1, compus din teren în suprafață de 4320 mp. și construcții, respectiv fosta "Fabrică de ciorapi ".
Întrucât pârâta, în calitate de unitate deținătoare, a refuzat să emită o decizie motivată în conformitate cu dispozițiile Legii nr.10/2001, reclamanta s-a adresat justiției prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad sub nr.3752/2001, litigiu care s-a finalizat prin pronunțarea sentinței civile nr.233/20 mai 2002 prin care tribunalul a respins excepția prematurității formulării acțiunii și a admis în parte acțiunea civilă a reclamantei, anulând decizie emisă între timp de pârâtă cu nr.1304/4 iunie 2001 și respingând capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii cuprinzând oferta de restituire prin echivalent.
Prin decizia civilă nr.124/21 octombrie 2002, pronunțată în dosar nr.5174/C/2002, Curtea de Apel Timișoaraa admis apelul declarat de reclamanta și a schimbat în parte sentința tribunalului în sensul că a obligat pârâta A să emită în favoarea reclamantei o ofertă de restituire prin echivalent a imobilului reprezentând construcții și teren, menținând restul dispozițiilor sentinței atacate și respingând ca nefundat apelul societății pârâte.
Decizia Curții de Apel Timișoaraa rămas definitivă prin respingerea recursului declarat de A, prin decizia civilă nr.5200/15 iunie 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr.5703/2002.
Deși începând cu data de 15 iunie 2005, pârâta a fost obligată irevocabil să emită o ofertă de despăgubiri construcția ce a constituit fosta Fabrică de ciorapi și terenul aferent de 4320 mp. nici până astăzi pârâta nu și-a executat această obligație stabilită prin hotărâre judecătorească irevocabilă.
Având în vedere această împrejurare, tribunalul a apreciat că solicitarea reclamantei, adresată instanței, de a pronunța o hotărâre care să înlocuiască decizia de restituire prin echivalent, a fost pe deplin întemeiată, câtă vreme în lipsa unei astfel de decizii, dreptul subiectiv recunoscut reclamantei prin hotărârea judecătorească anterioară, intrată în puterea lucrului judecat, nu ar mai putea fi adus la îndeplinire și valorificat.
În ceea ce privește apărările formulate de atât de către pârâta A cât și de către intervenienta accesorie Astra A, legate de obligativitatea plății acestor despăgubiri de către AVAS, aceste apărări au tins să răstoarne puterea de lucru judecat consacrată și statuată prin procesul anterior menționat, finalizat printr-o hotărâre irevocabilă conform căreia obligația de emitere a ofertei de restituire în echivalent, atât pentru teren cât și pentru fosta construcție, revine pârâtei
În ceea ce privește cuantumul acestor despăgubiri, respectiv a echivalentului bănesc al terenului și al construcției, tribunalul a constatat că în cauză sunt incidente prevederile art.10 alin. 8 și 9 conform cărora, valoarea corespunzătoare a construcțiilor preluate în mod abuziv și demolate se stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare în funcție de volumul de informații puse la dispoziția evaluatorului iar valoarea terenurilor, care nu se pot restitui în natură, se stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare.
Abordând cele două rapoarte de expertiză efectuate în cauză din perspectiva acestor dispoziții legale, tribunalul a constatat că cea de-a doua expertiză corespunde exigențelor legii, întrucât - așa cum se poate observa - în cadrul primului raport de expertiză tehnică judiciară, expertul concluzionează că valoarea de circulație a construcțiilor demolate, nu poate fi stabilită decât prin raportare la construcții similare care astăzi nu există.
Prin concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit de experți tehnici judiciari, B și, s-a apreciat că valoarea de circulație a imobilului tern în suprafață de 4320. mp. este de 432.000 Euro adică 1.589.760 lei Ron, iar valoarea de piață a construcțiilor demolate ce au reprezentat fosta fabrică de ciorapi este de 289.884 Euro, adică 1.066.773 lei Ron.
În raport de aceste considerente de fapt și de drept și constatând refuzul nejustificat al debitoarei-pârâtă A de a executa benevol obligația rezultată din titlu executor constituit din decizia civilă nr.124/21 octombrie 2002, pronunțată în dosar nr.5174/C/2002 de către Curtea de Apel Timișoara, tribunalul a admis cererea principală formulată de reclamanta în contradictoriu cu având ca obiect obligația de a face și a obligat pârâta A să emită o decizie reprezentând ofertă de despăgubiri prin echivalent pentru imobilul situat în A,-, înscrisă în nr.16.114-A, cu nr.top.3104/ 1.3.b/1, reprezentând construcții și teren în întindere de 4.320 mp. "fosta Fabrică de ciorapi ", evaluată la data pronunțării prezentei sentințe la echivalentul în lei a sumei de 721.884 Euro, în caz contrar prezenta sentință ar fi ținut ține loc de ofertă valabilă de restituire prin echivalent.
În ceea ce privește cererea de intervenție accesorie și cererea de chemare în garanție a AVAS B, ambele formulate de către intervenienta Astra A, tribunalul le-a apreciat ca fiind nefondate.
În concret, intervenienta a solicitat tribunalului să oblige AVAS la suportarea obligației de plată a acestor despăgubiri în virtutea obligației de garanție a vânzătorului, reglementată de art.1337 Cod civil. În cauză nu au fost, însă, întrunite condițiile antrenării răspunderii pentru evicțiune, deoarece pentru a opera această garanție din partea vânzătorului, din interpretarea art.1337 - art.1340 Cod civil, este necesar ca periodul ori cauza evicțiunii să nu fi fost cunoscută de cumpărător la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
Or, așa cum a rezultat din probele administrate în cauză, contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni la, intervenit între fosta APAPS (actualmente AVAS) și Astra s-a încheiat la data de 30 august 2002, adică la un moment la care procesul dintre reclamanta și era pendinte pe rolul instanțelor judecătorești de mai bine de un an de zile. Mai mult această împrejurare, a privatizării societății a fost invocată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu ocazia recursului declarat împotriva deciziei curții de apel ce constituie titlu executor în cauză, fără a fi apreciată ca o apărare relevantă de către instanța supremă în examinarea caracterului fondat ori nefundat al recursului. În altă ordine de idei, despre existența acestui litigiu în curs de desfășurare s-a menționat în contractul de privatizare privind vânzare-cumpărarea de acțiuni, la pct.7.4 -Litigiiexistând o trimitere la litigiile avute pe rol de A: la momentul încheierii contractului, cuprinse în Anexa 1.3 la contract.
Or, în aceste condiții, se putea concluziona că: pericolul evicțiunii era cunoscut intervenientei la data încheierii contractului de privatizare (cumpărare acțiuni) iar litigiile aflate pe rolul instanțelor cu privire la societatea au influențat cu siguranță prețul la care s-au vândut acțiunile prin contractul încheiat.
Așa fiind, nu se mai putea reține garanția pentru evicțiune a vânzătorului, în raport de exigențele art.1337 - 1340 Cod civil, motiv pentru care tribunalul a respins cererea de intervenție în interesul pârâtei formulată de intervenienta Astra, precum și cererea de chemare în garanție a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, formulată de aceeași intervenientă.
Împotriva Sentinței civile nr.700/17.09.2008 Tribunalul Arad au declarat apel în termenul legal atât reclamanta cât și pârâta C A și intervenienta SRL.
În motivarea apelului reclamantei s-a solicitat clarificarea formei de plată a despăgubirilor, ținând seama de succesiunea în timp a legilor ce reglementează retrocedarea imobilelor.
În motivarea apelului pârâtei și intervenientei s-a susținut că sentința apelată a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Astfel, s-a arătat că atât Decizia civilă nr.124/21.10.2002 a Curții de Apel Timișoara, cât și Decizia civilă nr.5200/15.06.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost pronunțate anterior apariției Legii nr.247/2005 care a marcat o modificare legislativă importantă sub aspectul competenței și procedurii de acordare a despăgubirilor pentru imobilele nerestituibile în natură în baza Legii nr.10/2001.
Noile dispoziții procedurale ale art. 29 alin. 3 din lege sunt de imediată aplicare, rezultă și din dispozițiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, potrivit cărora, după modificarea Legii nr.10/2001 prin Legea nr.247/2005 toate notificările care urmează a fi soluționate prin acordarea de despăgubiri, indiferent de stadiul lor de soluționare ( adică indiferent dacă s-a emis sau nu vreo decizie/ ofertă de despăgubire) se transmit Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor ( în cazul imobilelor deținute de societăți comerciale privatizate, prin intermediul instituției care a efectuat privatizarea).
S-a susținut că, după pronunțarea hotărârilor din procesul anterior, legislația în materie s-a modificat în ceea ce privește procedura de acordare a despăgubirilor pentru imobilele deținute de societăți comerciale privatizate, modificări care influențează semnificativ modul de soluționare a prezentei cauze.
În concret, dacă anterior apariției Legii nr.247/2005 competența de a emite oferta de despăgubiri pentru aceste imobile aparținea unității deținătoare a imobilului, în prezent, potrivit art. 29 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 republicată (nou introdus prin Titlul I al Legii nr. 247/2005) această competență aparține în exclusivitate instituției publice care a efectuat privatizarea. Or, dat fiind că aceste dispoziții au un caracter procedural, ele sunt de imediată aplicare.
Potrivit noilor dispoziții ale art. 29 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 republicată, care, având un caracter procedural, sunt de imediată aplicare - această obligație incumbă în prezent S, astfel că atât cererea de intervenție cât și cererea de chemare în garanție formulată în acest sens de către SRL sunt pe deplin întemeiate.
Referitor la cererea de chemare în garanție a Ss -a învederat că prima instanță s-a limitat aoe xamina, raportat la dispozițiile de drept comun, respectiv art. 1337 - 1340 Cod civil fără a trata problema prin prisma dispozițiilor speciale ale Legii nr.10/2001 incidente în această materie.
Prevederile art. 29 din Legea nr.10/2001 republicată - pe deplin incidente în prezenta cauza - nu reprezintă altceva decât o aplicație specială a dispozițiilor de drept comun ale art. 1337 - 1340 din Codul civil în materia imobilelor ce fac obiectul Legii nr.10/2001 care, pentru a se evita producerea unei evicțiuni în patrimoniul societăților comerciale privatizate, statuează obligația statului de a-i despăgubi în mod direct pe foștii proprietari ai imobilelor evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, printr-o procedură care se derulează prin intermediul instituției care a efectuat privatizarea.
Este de observat că în această ipoteză particulară, spre deosebire de dispozițiile art. 1337 - 1340 din Codul civil, singura condiție impusă de legiuitor pentru angajarea obligației de despăgubire în sarcina statului este aceea că imobilul să fie evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate.
Este de observat că, în ipoteza particulară, spre deosebire de dispozițiile art. 1337-1340 din Codul civil, singura condiție impusă de legiuitor pentru angajarea obligației de despăgubire în sarcina statului este aceea ca imobilul să fie evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate.
Rezultă, așadar, că în cazul din speță, cererea de chemare în garanție a AVAS formulată de intervenienta C SRL, este justificată atât de un temei contractual ( constând în contractul de vânzare-cumpărare a acțiunilor C A) cât mai ales de o obligație legală de despăgubire, dar care nu decurge din dispozițiile de drept comun ale art. 1337 - 1340 din Codul civil ( cum greșit a apreciat prima instanță), ci din dispozițiile speciale ale art. 29 din Legea nr.10/2001 republicată, care, potrivit principiului specialia generalibus derogant, se aplică cu prioritate fără de regulile de drept comun în materia evicțiunii.
Pe de altă parte, și concluzia primei instanțe, potrivit căreia SRL nu ar fi îndreptățită să se prevaleze de obligația de garanție contra evicțiunii, întrucât ar fi cunoscut despre riscul de a fi obligată să o despăgubească pe reclamantă, este vădit neîntemeiat.
Aceasta, deoarece la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni ( 30.08.2002), în litigiul cu reclamanta, era pronunțată doar Sentința civilă nr.233/20.05.2002 a Tribunalului Arad din dosar nr.3752/2001.
Or, deși această hotărâre a anulat Decizia civilă nr.1304/2001 emisă de ( prin care notificarea reclamantei fusese respinsă), cererea reclamantei, de obligare a A la emiterea unei noi decizii cuprinzând oferta de restituire prin echivalent, a fost respinsă.
În consecință, SRL a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni convinsă fiind că, mai ales după privatizare, Statul va suporta măsurile reparatorii prin echivalent cuvenite reclamantei.
Instanța de fond omite a avea în vedere și faptul că obligația AVAS de garanție contra evicțiunii a fost expres prevăzută și în contractul de privatizare a
Astfel, prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 23/30.08.2002 încheiat între fosta S și intervenienta C SRL, vânzătoarea și-a asumat în mod expres obligația de garanție contra evicțiunii cu o singură excepție - situația ieșirii ulterioare din patrimoniul a unor active - care se referă exclusiv la ipoteza restituirii în natură și nu este incidentă în prezenta cauză.
Cu privire la natura măsurilor reparatorii în echivalent cuvenite reclamantei s-a învederat că, deși prima instanță a obligat pârât la plata de despăgubiri bănești, o atare formă de despăgubire nu este posibilă în temeiul Legii nr.10/2001. Aceasta, deoarece, potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr.10/2001 republicată "în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, măsurile reparatorii prin echivalent pot consta numai în (1) compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării sau (2) despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv".
Cu alte cuvinte, dreptul de opțiune al persoanei îndreptățite la măsuri reparatorii operează numai între cele două forme de despăgubire limitativ prevăzute de art. 1 alin. 2 din Legea 10/2001 republicată.
Cât privește despăgubirile acordate în condițiile legii speciale ( teza a II - a art. 1 alin. 2) constând în măsurile reparatorii prin echivalent reglementate de Titlul VII al Legii nr.247/2005, apare evident că acestea nu se află la dispoziția unei societăți comerciale privatizate ( cum este în prezent SA), ci pot fi acordate numai de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, la propunerea AVAS ( ambele fiind instituții de stat).
Curtea, analizând apelurile, prin prisma criticilor formulate, raportat la dispozițiile art. 294 - 296 Cod procedură civilă, a constatat că apelul pârâtei A și al intervenientei accesorii este fondat iar apelul declarat de reclamantă este neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, din materialul probator existent la dosar rezultă că reclamanta uzând de dispozițiile Legii nr.10/2001 a trimis pârâtei la 20.03.2001 o notificare prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului din litigiu sau măsuri reparatorii.
Prin Sentința civilă nr.233/20.05.2002, pronunțată în Dosarul nr.3752/2001 al Tribunalului Arad, modificată prin Decizia civilă nr.124/21.10.2002 pronunțată în Dosarul nr.5174/C/2002 al Curții de Apel Timișoara, confirmată, definitiv și irevocabil, de Decizia nr.5200/15.06.2005 pronunțată în Dosarul nr.5703/2002 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală, pârâta CAAa fost obligată să emită oferta de restituire prin echivalent pentru imobilul " Fabrica de ciorapi ", situată în A,-, înscrisă în F nr. 16114 A, nr. top 3104/1.3.b/1, reprezentând construcții și teren în întindere de 4.320 mp, valoarea imobilului urmând, conform legii, să fie stabilită prin acordul pârâților.
Reclamanta avea posibilitatea să uzeze de procedura executării silite a hotărârii irevocabile în vederea conformării pârâtei de a proceda la evaluarea despăgubirilor aferente imobilului revendicat și emiterii ofertei către reclamantă, cale neurmată de aceasta, dar a promovat prezenta acțiune prin care a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre care să înlocuiască decizia pârâtei cu oferta de restituire prin echivalent, la data de 4 mai 2007, când au devenit incidente în materie dispozițiile Legii nr.247/2005.
Prin Legea nr.247/2005 au fost aduse o serie de modificări de substanță Legii nr. 10/2001, în special în ceea ce privește natura măsurilor reparatorii ce se cuvin persoanei îndreptățite ce se cuvin persoanei îndreptățite și procedura de stabilire și acordare a acestora.
Art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prevede că notificările nesoluționate până la data intrării în vigoare a acestei legi, se transmit Secretariatului Comisiei Centrale pentru acordarea de despăgubiri, însoțite de decizia sau dispoziția conținând propunerea motivată de acordare de despăgubiri și de documentația aferentă.
Stabilirea cuantumului despăgubirilor, potrivit alin. (6 ) și alin. (7) ale textului de lege invocat, se face de către evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată de Comisia Centrală care, pe baza raportului evaluatorului, va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, acestea pot face obiectul de analiză al instanței de contencios administrativ, doar după ce au fost stabilite prin decizie de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Prin urmare, se constată că prima instanța nu a făcut o corectă aplicare a legii atunci când a apreciat că stabilirea cuantumului despăgubirilor poate face obiectul de analiză al instanței de judecată, câtă vreme dispozițiile legale incidente prevăd că acestea urmează să fie stabilite prin decizie a Comisiei Centrale.
Soluția nu este în dezacord cu principiile și jurisprudența CEDO, deoarece dreptul de acces la o instanță de judecată nu este un drept absolut. El poate fi supus condiției prealabile a unei proceduri administrative, pentru că ceea ce interesează este ca limitările aduse acestui drept să nu fi de natură a goli de conținut însuși dreptul ocrotit.
Or, dreptul de acces la instanță nu este negat, dar este supus condiției epuizării procedurii derulate la Comisia Centrală.
În concluzie, față de datele speței și raportat la procedura reglementată de Legea nr.247/2005, prin art. 16 incident în cauză, Curtea, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, va respinge apelul declarat de reclamanta apelantă împotriva Sentinței civile nr.700/17.09.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, va admite apelul declarat de pârâta C A și intervenienta SRL împotriva aceleiași sentințe civile și va schimba în parte sentința civilă atacată, în sensul că va respinge acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei C A, va menține în rest dispozițiile sentinței apelate și va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de reclamanta apelantă împotriva Sentinței civile nr.700/17.09.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Admite apelul declarat de pârâta C A și intervenienta SRL împotriva aceleiași sentințe civile.
Schimbă în parte sentința civilă atacată, în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei C
Menține în rest dispozițiile sentinței apelate.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 28 IANUARIE 2009.
Președinte JUDECĂTOR 2: Erica Nistor
PROF.-.DR.- - - -
Grefier
- -
RED. N/28.01.2009
DACT.S/7ex/29.01.2009
Inst.fond-- Tribunalul Arad
Se comunică:
APELANTA RECLAMANTĂ:
- - A,-, jud.
PÂRÂTA APELANTĂ:
-C A - A, Calea nr. 33- 35, jud.
INTERVENIENTĂ APELANTĂ:
-C SRL -A,-, jud.
INTIMATĂ:
-AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - B, sect. 1,.A nr. 21
-AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - B, sect.1, nr. 9-11, jud.
Președinte:Univ Lidia BaracJudecători:Univ Lidia Barac, Erica Nistor
