Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 72/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 72/
Ședința publică din 11 martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vanghelița Tase
JUDECĂTOR 2: Paulina Georgescu
Grefier - -
S-a luat în examinare apelul civil declarat de apelantul pârât PRIMARUL COMUNEI,cu sediul în com., jud. C, în contradictoriu cu intimatul reclamant, cu domiciliul procesual ales în C,-, împotriva sentinței civile nr. 1234 din 4.11.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr- ( nr. format vechi 3337/2006), având ca obiect contestație în temeiul Legii 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul reclamant reprezentat de d-na av., potrivit împuternicirii avocațiale 497 B/10.02.2009, lipsind apelantul pârât Primarul comunei.
Procedura este legal îndeplinită, în conf. cu disp.art. 87 și urm. Cod pr. civilă.
După referatul grefierului de ședință;
Avocatul intimatului reclamant depune la dosarul cauzei copia certificatului de calitate de moștenitor nr. 41/2.03.2009 emis de din B, pentru a face dovada că singurul moștenitor al defunctei a este celălalt reclamant, respectiv dl.. Învederează că nu mai are alte înscrisuri de depus și nici cereri prealabile de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Fiind lămurită asupra cauzei, instanța, în temeiul art. 150 Cod pr. civilă declară dezbaterile închise, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.
Având cuvântul pentru intimatul reclamant, apărătorul acestuia solicită respingerea apelului ca nefondat întrucât:
- dovada dreptului de proprietate se prezumă, dreptul de proprietate datează din 1943 și nu există nicio dovadă că în perioada 1943 - 1945 ar fi intervenit vreo modificare;
- dovada exproprierii se prezumă;
- nu avea cum să se mențină acea transmisiune a proprietății într-un certificat de moștenitor.
Solicită obligarea apelantului pârât la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra apelului.
CURTEA
Asupra apelului de față;
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Constanța sub nr. 3337/2006, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâtul PRIMARUL COMUNEI, jud. C, solicitând ca pe baza probelor administrate să se dispună anularea dispoziției nr. 147/12.09.2006 emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, cu obligarea autorității pârâte la restituirea în natură a imobilului - teren situat în localitatea Vama Veche, în suprafață de 750.p ( lotul 167 din planul cadastral din anul 1938 ).
În considerente s-a arătat că în anul 1943, aad obândit împreună cu autorul reclamantului ( ) un teren în suprafață de 750. situat în satul Vama Veche, comuna, reprezentând parcela 167.
Reclamanții au menționat că acest teren a intrat abuziv în proprietatea statului, iar odată cu apariția Legii nr. 10/2001 a fost formulată o notificare vizând restituirea în natură a bunului.
Notificarea, înregistrată sub nr. 3123/19.06.2001, a fost soluționată prin dispoziția nr. 147/12.09.2006, în sensul respingerii pretențiilor reclamanților, cu motivarea că nu au fost dovedite dreptul de proprietate asupra imobilului menționat și preluarea abuzivă, cât și transmiterea succesorală a dreptului de proprietate către moștenitorii defunctului.
Reclamanții au apreciat că prin înscrisurile depuse odată cu notificarea au făcut dovada calității lor de persoane îndreptățite, inclusiv sub aspectul transmiterii dreptului de proprietate prin efectul succesiunii legale, revenind autorității locale să probeze faptul că bunul nu a fost preluat abuziv. Ori, au susținut aceștia, imobilul se află în prezent în patrimoniul statului.
S-a solicitat de către reclamanți să se stabilească dacă acest lot este liber, iar în măsura în care pe acesta se află construcții să fie identificată o suprafață egală ca valoare și poziție, pentru atribuirea în compensare.
Prin sentința civilă nr. 1234 din 4.11.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, s-a admis acțiunea reclamanților și a, formulată în contradictoriu cu pârâtul Primarul comunei.
A fost anulată dispoziția nr. 147/12.09.2006 de respingere a notificăriiși obligat pârâtul să restituie în natură imobilul teren în suprafață de 750. reprezentând lotul nr. 167 din Planul cadastral pe anul 1938, situat în localitatea Vama Veche, comuna, în cote de câte fiecărui reclamant.
A fost obligat pârâtul, către reclamant, la plata sumei de 600 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că reclamanții sunt persoane îndreptățite la restituirea terenului în suprafață de 750. teren situat în Vama Veche, lotul 167 din Planul cadastral pe anul 1938, preluat în mod abuziv de către stat.
Acest teren a fost proprietatea reclamantei a și a autorului reclamantului .
În termen legal, împotriva sentinței civile nr. 1234 din 4.11.2008 a declarat apel Primarul comunei.
Critica soluției se referă la următoarele:
1) Nu s-a făcut dovada existenței dreptului de proprietate.
2) Nu s-a făcut dovada preluării abuzive.
3) Nu s-a făcut dovada transmiterii proprietății de la la moștenitori, neexistând în masa succesorală acest bun pentru a fi transmis.
Terenul în litigiu era situat în zona militară și era supus Decretului - Lege publicat în 293/1938. Terenurile situate în această zonă nu erau expropriate, iar dacă nu au fost înstrăinate și nu au fost părăsite, trebuiau să facă dovada deținerii acestora după anul 1943 pentru că legea le permitea, cu aprobarea Ministerului Apărării Naționale, executarea oricărei lucrări, lucru pe care în speță reclamanții nu l-au făcut.
Nefăcând dovada dreptului de proprietate și de preluare abuzivă, reclamanții nu sunt îndreptățiți la restituirea terenului în litigiu, motiv pentru care apelantul pârât a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
Analizând sentința apelată în baza motivelor de apel formulate, Curtea constată că apelul este nefondat pentru următoarele:
În baza art. 21 din Legea 10/2001, reclamanții au declanșat procedura necontencioasă notificând prin, conform notificării 147 din 12.09.2006 Primăria comunei, în baza căreia au solicitat restituirea în natură a suprafeței de 750. situată în satul Vama Veche, comuna, județul Odată cu notificarea au fost depuse actele doveditoare.
Cu contractul de vânzare-cumpărare nr. 24 din 12.02.1943 s-a făcut dovada că reclamanta a împreună cu, autorul reclamantului, au cumpărat în cote egale suprafața de 750. cu acest act de vânzare-cumpărare s-a făcut dovada proprietății imobilului în litigiu a cărui restituire au solicitat-o reclamanții.
Potrivit art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001 reclamanții au făcut dovada că sunt persoane îndreptățite, reclamanta a în calitate de proprietar și reclamantul în calitate de moștenitor legal, calități care au fost dovedite cu acte de stare civilă și respectiv cu certificat de moștenitor.
Terenul în litigiu a fost preluat abuziv de către stat, fără titlu ( art. 2 lit. i din Legea nr. 10/2001).
Soluționând notificarea, Primarul comunei în baza dispozițiilor art. 23 din Legea 10/2001 a emis dispoziția nr. 147 din 12.09.2006 prin care a respins-o cu motivarea că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, a preluării abuzive, precum și a dreptului de proprietate al lui la data decesului și a transmiterii lui către moștenitori.
Cele cuprinse în dispoziție sunt infirmate de probele administrate la instanța de fond, care atestă dovada proprietății, a calității de persoane îndreptățite la restituirea terenului preluat abuziv de către stat.
Din cuprinsul dispozițiilor art.1, art. 7, art.9 al.(1) din Legea 10/2001, republicată, rezultă principiul prevalenței restituirii în natură, în sensul că imobilele preluate în mod abuziv, cum este cazul în speță, indiferent în posesia cui se găsesc în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini.
În speță reclamanții intimați au solicitat restituirea în natură a suprafeței de 750.
Instanța de fond, administrând proba cu expertiză și înscrisuri, a constatat că suprafața de teren în care se regăsește lotul 167 din vechea parcelare este situată într-o zonă care nu este ocupată de construcții, motiv pentru care în mod corect a dispus restituirea în cote de câte pentru fiecare reclamant.
În concluzie, în speță s-a făcut dovada proprietății imobilului în litigiu, a calității de persoane îndreptățite la restituirea în natură a terenului preluat în mod abuziv fără titlu de către stat.
Pentru considerentele expuse, Curtea în baza art. 296 Cod pr. civilă va respinge ca nefondat apelul.
Cererea intimatului reclamant de obligare a apelantului pârât la plata cheltuielilor de judecată va fi respinsă întrucât la dosar nu s-a depus chitanța de plată a onorariului de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul civil declarat de apelantul pârât PRIMARUL COMUNEI,cu sediul în com., jud. C, în contradictoriu cu intimatul reclamant, cu domiciliul procesual ales în C,-, împotriva sentinței civile nr. 1234 din 4.11.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr- ( nr. format vechi 3337/2006), ca nefondat.
Respinge cheltuielile de judecată ca nedovedite.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 martie 2009.
Președinte, Judecător,
- - Pt. jud. - -,
pensionată, semnează
conf.art. 261 al.2
Președinte instanță
Grefier,
- -
Jud.fond
Red.dec.jud.
14.04.2009
Dact.gref.
4 ex./ 15.04.2009
Președinte:Vanghelița TaseJudecători:Vanghelița Tase, Paulina Georgescu