Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 72/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 72
Ședința publică de la 03 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alexandrina Marica
JUDECĂTOR 2: Emilian Lupean
Grefier: - - -
Pe rol judecarea apelului formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G - Tg J,-, G, în nume propriu și în numele și pentru STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr. 251 din data de 9 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr- în contradictoriu cu intimatele moștenitoare, domiciliate în Tg J, str. - -,. 2,.5,. 1, G și intimații pârâți PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TG J - Tg J,-, G, PREFECTURA JUDEȚULUI G - Tg J,--4, G, având ca obiect legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata pârâtă PREFECTURA JUDEȚULUI G reprezentată de consilier juridic, lipsind apelanții pârâți DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G și STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, intimatele moștenitoare, și intimata pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TG J,
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței cererea formulată de apelanta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G, prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, după care;
Instanța, luând act de cererea privind judecarea cauzei în lipsă formulată de apelanta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G și constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra apelului de față.
Consilier juridic pentru intimata pârâtă PREFECTURA JUDEȚULUI G, lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.
CURTEA
Asupra apelului de față;
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Gorj sub nr. 7701/2001, reclamantul a chemat în judecată Prefectura G și Primăria Tg-J, pentru a se dispune în baza Legii nr.10/2001 obligarea pârâtelor la plata sumei de 2.500.000.000 lei ROL, reprezentând c/val. unui imobil și teren expropriat prin Decretul 408/1981 și Decretul 659/1973, imobil la care se adaugă c/val. unui cuptor cu pâine și bazin, motorină, atelier, spațiu comercial și magazie pentru făină, demolat în 1983.
În motivarea acțiunii a arătat că a fost proprietarul unui imobil casă de locuit, compus din 14 camere în care se afla și atelierul de dotat cu utilajele menționate, precum și a unui teren curte și grădini situat în Tg-J,-, teren moștenit de la autorii și -, iar aceste imobile au fost expropriate prin decretele menționate, în locul lor fiind construite blocuri.
Prin sentința civilă nr. 113/23.04.2004 Tribunalul Gorja admis în parte cererea formulată în temeiul Legii nr.10/2001 de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Primăria Tg-
S-a dispus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în cuantum de 1.564.721.114 lei ROL corespunzător valorii terenului expropriat de la reclamant ( din suprafața de 1622.p).
S-a dispus acordarea de măsuri reparatorii de 33.624.000 lei ROL, corespunzător diferenței de evaluare a imobilului construcție expropriată.
S-a respins cererea privind acordarea de despăgubiri pentru cuptorul de pâine, magazie pentru făină, atelier, spațiu comercial și autodubița Ford și a fost obligată pârâta Primăria Tg-J la 3.000.000 lei ROL cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul, iar prin decizia civilă nr. 1494/07.06.2005 Curtea de APEL CRAIOVA a respins apelul reclamantului.
Împotriva acestei decizii reclamantul a declarat recurs, iar Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 27510/A/2005 a admis recursul, a casat în parte sentința nr. 113/23.04.2004 a Tribunalului Gorj și a trimis cauza spre rejudecarea cererii privind despăgubirile pentru cuptorul de pâine, magazia pentru făină, atelier, spațiu comercial, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.
În rejudecare dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Gorj sub nr-.
La data de 22.09.2006 s-a dispus suspendarea judecării cauzei în baza art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod pr. civilă, a fost repusă pe rol la cererea reclamantului la data de 03.10.2007, suspendată din nou la data de 19.10.2007 și apoi repusă pe rol la data de 28.11.2008.
Prin sentința civilă nr.251 din 09 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, s- admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul, decedat la data de 06.10.2006 și continuată de moștenitorii acestuia, respectiv - soție supraviețuitoare și - fiica, în contradictoriu cu pârâtele Primăria Mun. Tg-J, Prefectura Jud. G, Statul Român prin Ministerul Finanțelor B și Direcția Generală a Finanțelor Publice
S-a constatat că reclamantele moștenitoare ale autorului sunt îndreptățite la măsuri reparatorii în echivalent și pentru cuptorul de pâine, magazie, atelier și spațiu comercial în sumă de 20.969 lei reprezentând 1/2 din valoarea de 41.938 lei rezultată din raportul de expertiză efectuat în dosarul nr. 7701/2001 de către expert -, urmând ca valoarea să fie actualizată la indicele de inflație începând cu data efectuării expertizei 05.12.2003 și până la data plății efective.
Pentru a se pronunța astfel, s-au avut în vedere probele administrate, precum și sentința civilă nr. 113/23.04.2004 pronunțată de Tribunalul Gorj prin care au fost acordate măsuri reparatorii în echivalent pentru teren și construcție, imobilele fiind expropriate în baza Decretului 408/1981 și Decretului 659/1973.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice G în nume propriu și în numele și pentru Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de apel s-a invocat lipsa calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a Direcției Generale a Finanțelor Publice G, susținându-se că în mod nejustificat instanța a ignorat prevederile aret. 28 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 republicată, în raport de care numai în situația în care nu a fost identificată unitatea deținătoare, persoana îndreptățită putea chema în judecată Statul prin Ministerul Finanțelor Publice.
În susținerea aceleiași excepții s-a arătat că în temeiul Legii nr. 247/2005 instituția implicată în acordarea despăgubirilor este Comisia Centrală pentru Acordarea Despăgubirilor, astfel încât nu se justifică existența calității procesuale pasive a apelantelor.
Apelul este nefondat.
Prin decizia civilă nr. 2543 din 7 martie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr- s-a admis recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei nr. 1494/2005 a Curții de APEL CRAIOVA, pe care a casat-o în parte în sensul că s-a admis apelul declarat de împotriva sentinței civile nr. 113 din 23 aprilie 2004 Tribunalului Gorj.
S-a desființat în parte sentința civilă atacată, în sensul că s-a trimis cauza spre rejudecarea cererii privind despăgubiri pentru: cuptor de pâine, magazie pentru făină, atelier, spațiu comercial, la același tribunal.
S-au menținut celelalte dispoziții ale deciziei și ale sentinței menționate.
În rejudecarea apelului, tribunalul a dispus introducerea și citarea în cauză a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a Direcției Generale a Finanțelor Publice, părți ce au fost introduse în cauză, încă din data de 18 octombrie 2001(fila38, dosar fond nr.7701/2001).
Acțiunea formulată de reclamantul a fost promovată la data de 7 sept. 2001 după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.
Cadrul procesual în raport de care a fost soluționată anterior cauza prin pronunțarea hotărârilor judecătorești menționate, a vizat citarea în cauză a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și respectiv a Direcției Generale a Finanțelor Publice G ca reprezentant al Statului Român, încă din data de 18 octombrie 2001, în condițiile în care pentru bunurile ce au făcut obiectul exproprierii s-a solicitat acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, în raport de prevederile art. 6 din Legea nr. 10/2001, așa cum era în vigoare la acea dată.
Este adevărat că în sistemul Legii nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, raportul juridic se stabilește între persoana îndreptățită și unitatea deținătoare, statul putând fi subiect al acestui raport juridic numai în situațiile reglementate de art. 28 alin. 2 în cazul în care unitatea deținătoare nu poate fi identificată și art. 30 alin.4 din lege.
La data formulării contestației privind acordarea despăgubirilor pentru bunurile ce au făcut obiectul exproprierii, a fost citat în cauză Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice precum și DGFP G în contradictoriu cu care s-au pronunțat hotărârile judecătorești, aceste pârâte având calitate de parte anterior intrării în vigoare a Legii 247/2005.
Împrejurarea privind incidența în cauză a prevederilor Legii nr. 247/2005 în raport de care acordarea despăgubirilor se dispune în prezent de către Comisia Centrală pentru Acordarea Despăgubirilor, nu justifică modificarea în apel a cadrului procesual în privința părților în contradictoriu cu care au fost administrate probele ce au condus la pronunțarea sentinței civile apelate.
Apelanta Direcția Generală a Finanțelor Publice a fost citată în cauză ca reprezentant al Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, fiind nefondată și această critică din motivele de apel.
Față de considerentele expuse, în baza art. 296 cod procedură civilă urmează a se respinge ca nefondat apelul declarat de pârâți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G,în nume propriu și în numele și pentru STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - împotriva sentinței civile nr. 251 din data de 9 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatele moștenitoare, și intimații pârâți PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TG J, PREFECTURA JUDEȚULUI
Cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Martie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.Jud.-
Tehn./8 ex.;17.03.2009;Jud.fond
Președinte:Alexandrina MaricaJudecători:Alexandrina Marica, Emilian Lupean