Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 77/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 77/

Ședința publică din 20 Martie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Corina Pincu Ifrim JUDECĂTOR 2: Florinița Ciorăscu

Judecător: - -

Grefier: -

Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului civil declarat de revizuienta UNIUNEA JUDEȚEANĂ A SINDICATELOR FRĂȚIA -SINDICATUL PENSIONARILOR, cu sediul în Rm.V,-, județul V, împotriva sentinței civile nr.1168 din 8 decembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimată fiind ROMSILVA - DIRECȚIA SILVICĂ, cu sediul Rm.V,-, județul

Apelul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.

Grefierul de ședință învederează instanței că, la dosarul cauzei s-a depus, prin serviciul de registratură al instanței, concluzii scrise, formulate de către recurenta Uniunea Județeană a Sindicatelor Frăția - Sindicatul Pensionarilor

Curtea constată că dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 13 martie 2008, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar în urma deliberării s-a pronunțat următoarea soluție.

CURTEA

Asupra apelului civil de față:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vâlcea sub nr.2069/2006 ( număr în format nou -), Uniunea Județeană a Sindicatelor - Frăția - Sindicatul Pensionarilor V, a formulat în contradictoriu cu Regia Națională a Pădurilor Romsilva prin Direcția Silvică V, cerere de revizuire a sentinței civile nr.317 din 30 mai 2003, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr.271/Civ/2003, prin care s-a respins contestația lor formulată împotriva deciziei nr.755/02 decembrie 2002, emisă de intimată, de respingere a cererii privind restituirea în natură a imobilelor teren și construcție, situate în Râmnicu V,--43.

În motivarea cererii, revizuienta a arătat că în baza actului nou - tabel cuprinzând imobilele proprietatea sindicatelor transmise gratuit statului sau preluate de unități de stat (adresa nr.204/22 iunie 2006 emisă de Frăția), s- evidențiat în componența patrimoniului său și proprietatea asupra imobilelor casă și teren din--43 pe care le deține.

Acest document are valoare probatorie în ceea ce privește dreptul lor de proprietate, imobilele intrând în patrimoniul lor în baza Legii nr.10/31 decembrie 1948, prin reorganizarea Ministerului Muncii și Protecției Sociale, însă nu a putut fi prezentat instanței deoarece arhiva sindicatelor a fost distrusă în evenimentele din luna decembrie 1989. Conform procesului-verbal din 14 iunie 1966, ambele imobile au fost predate în mod abuziv Consiliului Popular Râmnicu V, din anul 1950 imobilul a fost preluat de Casa, iar din anul 1979 fost dat intimatei.

Intimata Regia Națională a Pădurilor - Romsilva prin Direcția Silvică Râmnicu Vaf ormulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea căii de atac întrucât nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art.322 alin.1 pct.5 Cod procedură civilă, respectiv înscrisul invocat nu a existat anterior, iar pe fondul cauzei, intimata a arătat că revizuienta nu face dovada că este continuatoarea persoanei juridice care ar avea dreptul să solicite în baza Legii nr.10/2001 imobilul în litigiu.

Tribunalul Vâlcea, prin sentința civilă nr.1168 din 08 decembrie 2006, a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă, reținând în esență că, prin sentința civilă nr.317/30 mai 2003, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr.271/CIV/2003, a fost respinsă contestația formulată de Uniunea Județeană a Sindicatelor - Frăția - Sindicatul Pensionarilor V împotriva deciziei nr.755/02 decembrie 2002, emisă de Regia Națională a Pădurilor - Direcția Silvică V, ca neîntemeiată, reținându-se că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr.10/2001 pentru a se dispune restituirea imobilelor în natură, din moment ce contestatoarea nu a făcut dovada că este proprietara imobilelor situate în Râmnicu V,-.

Apelul formulat împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr.154/A/15 octombrie 2003, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr.3927/A/2003, iar recursul declarat împotriva deciziei din apel a fost respins ca nefondat prin decizia nr.3035/15 aprilie 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr.12385/2005.

Înscrisul nou invocat de revizuientă este adresa nr.89/19.07.2006, astfel cum a precizat reprezentantul și potrivit art.322 pct.5 Cod procedură civilă: "revizuirea unei hotărâri se poate cerere dacă după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților ".

Pentru a se putea invoca acest motiv și a se admite revizuirea trebuie să fie îndeplinite cumulativ, potrivit textului menționat, următoarele condiții de admisibilitate: partea interesată să se bazeze pe un înscris nou care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată; înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită; înscrisul să nu fi putut fi produs în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții; înscrisul invocat pentru revizuire să fie determinant în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării pricinii, soluția ar fi putut fi alta decât cea pronunțată; înscrisul nou trebuie prezentat de partea care exercită revizuirea și nu se poate pretinde instanței să-l administreze din oficiu.

Astfel, înscrisul invocat a fost întocmit la data de 19.07.2006, la mai mult de 3 ani de la data pronunțării hotărârii ce se cere a fi revizuită, astfel că nu este îndeplinită condiția de a fi existat în acel moment, și nu este determinant, el nefiind în măsură să schimbe soluția pronunțată în decizia atacată. Afirmațiile din cuprinsul său nu fac dovada dreptului de proprietate pe care revizuienta l-ar fi avut anterior asupra terenului în litigiu și nici dovada că este succesoarea în drepturi a fostului Sindicat Județean al Pensionarilor

Împotriva sentinței civile nr.1168 din 08 decembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, a declarat apel, în termen legal, revizuienta Uniunea Județeană a Sindicatelor - Frăția - Sindicatul Pensionarilor V, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, invocând în esență următoarele motive:

Actul nou pe care și-a întemeiat cererea de revizuire potrivit art.322 alin.1 pct.5 Cod procedură civilă, este documentul transmis de către Frăția cu adresa nr.204/22 iunie 2006, prin care, la cererea apelantei, i s-a transmis o parte din inventarul imobilelor proprietatea sa, preluate în mod abuziv de către Statul Român, imobile printre care se află și imobilul casă și teren aflate în Râmnicu V,--43.

Înscrisul nou nu a putut fi prezentat instan elor de judecată, întrucât evidența patrimoniului fostei organiza ii sindicale a fost distrusă în anul 1989 și ea a fost greu ref cută deoarece a fost nevoie de documentare în vederea stabilirii dreptului de proprietate, situa ie ce s-a finalizat odată cu transmiterea către apelantă a tabelului de patrimoniu, actul prezentat instanței face dovada și a faptului că aceasta este proprietara imobilelor față de alte organiza i sindicale ce funcționează în paralel.

Acest document face dovada existenței imobilelor în patrimoniul apelantei, aceasta având și în perioada comunistă patrimoniu propriu și pe cale de consecin ță, în lipsa unor oponen i care să pretind ă aceleași drepturi, a cut dovada propriet ăț ii sale, actul fiind să schimbe solu ia dată de instan ele ce au solu ionat contestația formulată împotriva deciziei de respingere a notificării prin care au solicitat bunurile.

Concluzionând, se susține că cererea de revizuire, întemeiată pe disp. art. 322 pct. 5 cod procedură civilă, a fost greșit soluționată și pe cale de consecință, se solicită admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate iar pe fond admiterea cererii de revizuire formulată ca fiind întemeiată și legală, cu cheltuieli de judecată.

Apelul nu este fondat.

Potrivit art.322 pct.5 teza I Cod procedură civilă, revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Sintetizând elementele de admisibilitate a cererii de revizuire, pentru motivul arătat, rezultă că: înscrisul trebuie să fi existat în momentul judecării procesului terminat prin hotărârea atacată; înscrisul să fi fost necunoscut pentru instanță și revizuient; partea să fi fost împiedicată a-l prezenta din motive ce se pot asimila cu forța majoră; înscrisul să fie doveditor, adică determinant pentru soluția în litigiu; înscrisul trebuie prezentat instanței, odată cu cererea de revizuire, în cel mult o lună de la descoperirea lui.

Având în vedere raporturile dintre revizuient și persoana juridică ce deținea, în propria arhivă înscrisurile referitoare la situația juridică a imobilului, simpla lor necunoaștere, de către revizuientă, nu reprezintă, în sensul textului citat, o împrejurare mai presus de voința sa, asimilată forței majore, de natură a face admisibilă cererea de revizuire. ori simpla necunoaștere a unor înscrisuri ce priveau imobilul și care se găseau în arhiva CONFEDERAȚIEI NAȚIONALE A SINDICATELOR LIBERE DIN ROMÂNIA, reprezintă pentru revizuientă nu atât o împrejurare mai presus de voința sa, ci, mai degrabă, o deficiență de apărare sau de pregătire a apărării în procesul de revendicare.

Acest înscris nou invocat, respectiv adresa nr.204 din 22.06.2006, prin care Frăția, revine la o adresa din 2005 formulată de revizuientă în care solicita comunicarea unor date referitoare la imobilul revendicat, putea fi obținut, cu mai multă diligență din partea revizuientei încă din anul 2005, ea nefiind împiedicată dintr-o împrejurare mai presus de voința ei să între în posesia înscrisului, ci doar de propria omisiunea de a comunica deținătoarei arhivei datele de identificare a imobilului solicitat.

Această neglijență a determinat obținerea cu întârziere a acestui pretins "act nou", care nu întrunește nici condiția de "înscris doveditor" pentru a fi considerat determinant, hotărâtor și de natură să fi condus la o altă soluție decât aceea pronunțată de instanță în acțiunea în revendicare, deoarece, în cuprinsul său se fac doar mențiuni cu privire la circulația juridică a imobilului revendicat, fără a fi un act de proprietate în înțelesul art.23 din Legea nr.10/2001 republicată.

Ca atare, analiza în fond a procesului, în baza acestui act nou nu este posibilă, așa cum corect a reținut prima instanță, deoarece nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art.322 pct.5 Cod procedură civilă, referitoare și la existența unor împrejurări insurmontabile pentru procurarea actului.

Față de cele ce preced, în temeiul art.296 Cod procedură civilă, raportat la art.322 pct.5 Cod procedură civilă, apelul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuienta UNIUNEA JUDEȚEANĂ A SINDICATELOR FRĂȚIA - SINDICATUL PENSIONARILOR, cu sediul în Râmnicu V,-, județul V, împotriva sentinței civile nr.1168 din 8 decembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimată fiind ROMSILVA - DIRECȚIA SILVICĂ, cu sediul Râmnicu V,-, județul

Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20 martie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.

,

Grefier,

Red.

Tehnored.

4 ex./31.03.2008

Jud.fond:

Președinte:Corina Pincu Ifrim
Judecători:Corina Pincu Ifrim, Florinița Ciorăscu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 77/2008. Curtea de Apel Pitesti