Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 77/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 77/
Ședința publică din 09 aprilie 2008
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 2: Irina Bondoc
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea apelului civil formulat de apelanții pârâți PRIMARUL MUNICIPIULUI C, MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL C, toți cu sediul în C,-, împotriva sentinței civile nr. 32, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 21 ianuarie 2008, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, cu domiciliul procesualalesla cabinet avocat, în C,- și, domiciliată în C,- și intimatul pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B, sector 5,-, având ca obiectLegea nr. 10/2001.
La apelul nominal efectuat în cauză, se prezintă pentru apelanții pârâți, avocat, în baza împuternicirii avocațiale aflată la fila 6 dosar, iar pentru intimații reclamanți, avocat, în baza împuternicirii avocațiale seria - nr. 51719 din 25 martie 2008, pe care o depune la dosar (și, în anexă, chitanța nr. 201 din 25 martie 2008, cu care face dovada achitării onorariului pentru avocat, în sumă de 1.000 lei); lipsind intimatul pârât.
Procedura este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. Cod procedură civilă.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, învederând că apelul este declarat și motivat în termen legal și este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Întrebate fiind, părțile prezente, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de depus în apărare și solicită acordarea cuvântului pe fond, pentru dezbateri.
Instanța ia act de declarația părților prezente, potrivit cu care acestea arată că nu mai au cereri prealabile de formulat sau probe de depus și, în temeiul dispozițiilor art. 150 din Codul d e procedură civilă, constată încheiată cercetarea judecătorească, acordându-le pe rând cuvântul, pe fond, pentru dezbateri.
Apărătorul apelanților pârâți, având cuvântul, pune concluzii de admitere a apelului, așa cum a fost formulat și motivat; cu cheltuieli de judecată în fond și apel.
Învederează că hotărârea este nelegală pentru următoarele considerente:
-Contradicția existentă în cadrul dispozitivului, în sensul că instanța admite excepția lipsei calității procesual pasive a Statului, respinge acțiunea față de acest pârât, dar totodată admite acțiunea precizată și în contradictoriu cu Statul Român și deopotrivă obligă pârâții fără a face distincție să despăgubească reclamanții, obligând reclamanta să restituie pârâților suma de bani.
În mod greșit instanța a soluționat excepția lipsei calității procesual pasive a Municipiului C, a Consiliului Local C și a Primarului Municipiului C, în raport de capătul de cerere vizând restituirea în natură.
Modul de soluționare al excepției lipsei calității Statului Român, care în acțiunea precizată este reprezentat prin Comisia Centrală a Despăgubirilor, iar nu prin Ministerul Finanțelor, este greșit. Este incorectă afirmația instanței, în sensul că în procedura contencioasă a Legii nr. 10/2001 chemarea în judecată a Statului intervine doar când unitatea deținătoare nu a fost identificată.
În legătură cu obligarea pârâților să acorde în compensare bunuri sau servicii, precizează că a arătat cu ocazia notelor scrise în faza dezbaterilor, că, pe de o parte nici în acțiunea principală, nici în acțiunea precizată nu a fost făcută o asemenea solicitare și nici în cuprinsul notificării, iar pe de altă parte nu se poate realiza o compensare, în condițiile în care fără plată a trecut în proprietatea statului doar o cotă de 1/2 din apartament, iar compensarea se face cu bunuri imobile.
Ca problemă de fond, dreptul la despăgubiri îl are doar reclamantul, la a cărui plecare din țară Statul a preluat cota de 1/2 fără plată. Instanța a apreciat greșit că îndreptățită ar fi și. Nu s-a arîtat în cursul procesului că despăgubirea nu ar fi fost reală. Din cuprinsul deciziei nr. 440 din 20 septembrie 1989, rezultă că valoarea de preluare a fost stabilită prin procesul-verbal nr. 8 din 25 septembrie 1989.
Sentința nr. 10424 din 14 noiembrie 2006 a Judecătoriei Constanța, pe care Tribunalul o ia în considerare, nu este opozabilă Municipiului C, Primarului sau Consiliului Local, aprecierea actului a cărui nulitate a făcut obiectul acelor discuții, nefiind făcută nici după dispozițiile Legii nr. 10/2001 și a normelor sale de aplicare, ci după dreptul comun.
Învederează că hotărârea este nelegală și sub aspectul modului în care fost obligată reclamanta să plătească suma actualizată pârâților, în condițiile în care nu s-a restituit nimic în natură.
Apărătorul intimaților reclamanți, pune concluzii de respingere a apelului, sub toate aspectele și menținerea hotărârilor din apel și fond, ca fiind temeinice și legale; cu cheltuieli de judecată pentru apel, cât și pentru fond.
Cu privire la contradicția invocată, existentă în cadrul dispozitivului, învederează că menționarea Statului Român din nou printre pârâții individualizați la alin.3 din dispozitiv este făcută doar pentru că instanța arată în contradictoriu cu cine a fost formulată acțiunea reclamanților. Este vorba, deci, despre o problemă de acuratețe juridică și nu de contradictorialitate a dispozitivului, așa cum susțin pârâții, în mod nefondat.
Solicită respingerea apelului, raportat și la celelalte motive invocate, acestea fiind nefondate.
Precizează că prin întâmpinarea aflată la filele 8-13 a dezvoltat pe larg sub toate aspectele.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr- reclamanții și au solicitat în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului C, Municipiul C, Consiliul Local C și Statul Român prin Ministerul Finanțelor să se constate dreptul lor de proprietate asupra imobilului - apartament - situat în C,-, -. A, etaj 7,. 31 și să fie obligați pârâții să le restituie în natură acest imobil, iar în ipoteza în care restituirea bunului nu mai este posibilă, să se dispună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri acordate conform Legii nr. 10/2001.
În motivarea cererii reclamanții au susținut că imobilul în litigiu a fost proprietatea lor, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 10684/1986, iar prin deciziile administrative nr. 48/1989 și nr. 440/1989, emise în baza Decretului nr. 223/1974, bunul a fost preluat de către stat.
După apariția Legii nr. 10/2001 reclamanții au adresat unității deținătoare - Municipiul C - o notificare, conform art. 24 din lege, dar până la data promovării prezentei cereri, pârâții nu au răspuns solicitării reclamanților.
La termenul de judecată din 3 decembrie 2007 reclamanții și-au precizat acțiunea, în sensul că solicită instanței să constate calitatea lor de persoane îndreptățite să beneficieze de măsurile reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001 și să oblige pârâții să le restituie în natură bunul iar, în ipoteza în care restituirea în natură nu este posibilă, să se dispună acordarea de despăgubiri.
Prin sentința civilă nr. 32 din 21 ianuarie 2008 Tribunalul Constanțaa admis excepția lipsei calității procesual pasive a Statului Român și a respins acțiunea reclamanților în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
S-a respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților Primarul Municipiului C, Municipiul C și a Consiliului Local
S-a admis acțiunea precizată de reclamanți și s-a constatat că reclamanții sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în echivalent, pentru imobilul situat în C,-, -. A, etaj 7,. 31.
Au fost obligați pârâții să acorde reclamanților, în compensare, bunuri sau servicii, ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situația în care măsura compensării nu este posibilă sau nu este acceptată de reclamanți.
A fost obligată reclamanta să restituie pârâților suma de 35.102 lei reactualizată conform dispozițiilor nr.OUG 184/2002.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că imobilul în litigiu, fostă proprietate a reclamanților, a fost preluat de stat abuziv, conform Decretului nr. 223/1974, prin deciziile nr. 440 din 20 septembrie 1989 și nr. 48 din 7 februarie 1989 emise de Consiliul Popular al Județului Cota de 1/2 din
imobil, proprietatea reclamantului, a fost preluată fără despăgubire, iar cota de 1/2 proprietatea reclamantei a fost preluată contra cost.
Întrucât restituirea în natură a bunului nu mai este posibilă, apartamentul fiind înstrăinat unor terți în baza Legii nr. 10/2001, instanța a reținut că reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri în condițiile Legii nr. 247/2005, Titlul VII.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel Primarul Municipiului C, Consiliul Local C și Municipiul, care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:
1. Contradicția existentă în cadrul dispozitivului, în sensul că instanța, după ce admite excepția lipsei calității procesual pasive a Statului Român, respingând acțiunea în contradictoriu cu Statul ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate, ulterior, admite acțiunea și în contradictoriu cu acest pârât.
2. În mod greșit instanța a soluționat excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților Municipiul C, Consiliul Local C și a Primarului C în raport cu capătul de cerere ce viza restituirea în natură a bunului. Imobilul în litigiu a fost preluat de către stat și, în condițiile în care nu mai poate fi restituit în natură, reclamanții sunt îndreptățiți să primească despăgubiri de la stat, reprezentat de Comisia Centrală a Despăgubirilor.
3. În mod greșit pârâții au fost obligați să acorde reclamanților în compensare bunuri sau servicii, în condițiile în care nici în notificare și nici în acțiunea precizată reclamanții nu au făcut o asemenea cerere, iar compensarea cu alte bunuri nu este posibilă.
4. În mod greșit instanța a dispus acordarea de despăgubiri pentru întregul imobil. Dreptul la despăgubiri îl are numai reclamantul, întrucât cota sa de 1/2 din imobil a fost preluată fără plată de către stat, în timp ce reclamanta a primit despăgubiri pentru cealaltă cotă de 1/2.
Hotărârea este nelegală și sub aspectul modalității în care a fost obligată reclamanta să plătească suma actualizată pârâților în condițiile în care bunul nu s-a restituit în natură.
Prin întâmpinare intimații reclamanți au solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Analizând legalitatea hotărârii apelate în raport cu criticile formulate se constată următoarele:
1. Prin sentința civilă nr. 32 din 21 ianuarie 2008 Tribunalul Constanța, admițând excepția lipsei calității procesual pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor în acțiunea formulată de reclamanți în temeiul Legii nr. 10/2001, a respins acțiunea ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.
Prima instanță a reținut în mod judicios că în procedura contencioasă instituită de Legea nr. 10/2001 chemarea în judecată a Statului intervine numai în situația prevăzută de art. 28 alin. 3, respectiv atunci când unitatea deținătoare nu a fost identificată, situație inexistentă în cauza dedusă judecății.
În considerentele hotărârii instanța a reținut că în prezenta cauză se justifică numai calitatea procesual pasivă a pârâților Consiliul Local C, Municipiul C și a Primarului Municipiului C, imobilul fostă
proprietate a reclamanților fiind înstrăinat de unitatea specializată în administrarea fondului locativ al Municipiului C unor terți conform Legii nr. 112/1995.
Din analiza considerentelor hotărârii cât și a minutei redactate după deliberare nu rezultă nicio contradicție între măsurile dispuse de instanță, menționarea numelui Statului în dispozitivul sentinței civile nr. 32 din 21 ianuarie 2008 pronunțate de Tribunalul Constanța, alături de Municipiul C, Consiliul Local C și Primarul Municipiului C fiind o simplă eroare materială.
2. Critica apelaților ce vizează lipsa calității procesual pasive a Consiliului Local C, a Municipiului C și a Primarului Municipiului C este fondată numai în parte, cu privire la Consiliul Local
modalitatea de exercitare a dreptului la restituirea imobilelor preluate abuziv, Legea nr. 10/2001 a instituit două etape ale procedurii de restituire, una necontencioasă și alta contencioasă, iar în art. 22 stabilit părțile între care se desfășoară aceste proceduri și anume "persoana îndreptățiră la restituire" și "persoana juridică deținătoare a imobilului". Articolul 21 din lege stabilește categoriile de persoane juridice care sunt obligate la restituirea proprietății către persoanele îndreptățite, prin dispoziția motivată a organelor de conducere și prevede în alin. 4 că au calitatea de unități deținătoare și unitățile administrativ-teritoriale, în cazul cărora restituirea se face prin dispoziția motivată a primarilor ori, după caz, a președintelui consiliului județean.
"Persoana îndreptățită la restituire", care are calitate procesual activă și "unitatea deținătoare", care are calitate procesual pasivă, figurează ca atare în ambele faze ale procedurii speciale reglementate de Legea nr. 10/2001 și nu pot fi înlocuite de o altă persoană astfel că, în cazul în care bunul aparține patrimoniului unei unități administrativ-teritoriale, obligația de soluționare a notificării prin care se solicită restituirea lui în natură sau prin echivalent nu poate fi opusă decât "deținătorului", respectiv comunei, orașului sau municipiului, ca persoane juridice de drept public, reprezentate în justiție prin Primar.
Această interpretare se impune întrucât persoana juridică de drept public are, potrivit legii, personalitate juridică, capacitate de folosință și un patrimoniu în care se pot găsi bunuri care cad sub incidența acestui act normativ, iar din interpretarea legii speciale rezultă cu evidență că în întreaga procedură de restituire primarul nu figurează în nume propriu ci reprezintă unitatea administrativ-teritorială.
În exercitarea atribuțiilor care îi revin ca reprezentant legal al persoanei juridice de drept public, primarul exercită și atribuția stabilită prin art. 67 din Legea nr. 215/2001, în sensul că emite o dispoziție motivată, intenția legiuitorului fiind aceea de a desemna, în mod expres, actul procedural prin care se soluționează notificările, iar nu aceea de a stabili o "obligație în nume propriu".
Ca atare, este greșită concluzia instanței de fond, în sensul că în litigiul fundamentat pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 calitatea procesual pasivă aparține și Consiliului Local C alături de Municipiul C și Primarul Municipiului
De altfel, art. 21.5 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin nr.HG 250 din 3 aprilie 2007, prevede că în ipoteza în care entitatea obligată la restituire este unitatea administrativ-teritorială, organul abilitat
în mod expres de lege (alin. 4 al art. 21) este primarul ori, după caz, președintele consiliului județean. Față de această prevedere expresă se reține că responsabilitatea aplicării Legii nr. 10/2001 aparține în totalitate primarului ori președintelui consiliului județean, nefiind necesară o aprobare prealabilă sau ulterioară a Consiliului local.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive a Statului Român, aceasta a fost judicios soluționată de prima instanță, motivat de faptul că în procedura contencioasă a Legii nr. 10/2001 chemarea în judecată a Statului intervine numai atunci când unitatea deținătoare nu a fost identificată iar nu și atunci când bunul a fost înstrăinat conform Legii nr. 112/1995 de unitatea specializată în vânzarea fondului locativ al unității administrativ-teritoriale, către un terț. În această ipoteză devin incidente dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, Municipiul C și Primarul Municipiului C fiind obligați să propună reclamanților acordarea de despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv în baza Decretului nr. 223/1974.
3. Critica apelanților pârâți ce vizează modalitatea de reparare a prejudiciului reclamanților, prin acordarea în compensare a unor bunuri sau servicii în mod generic, neindividualizate, este fondată.
Instanța de fond a reținut corect situația de fapt, respectiv împrejurarea că imobilul ce a făcut obiectul notificării reclamanților nu poate fi restituit în natură, fiind înstrăinat în mod legal, conform art. 18 lit. din Legea nr. 10/2001.
Articolul 26 din Legea nr. 10/2001, republicată, prevede că în ipoteza în care restituirea în natură nu este posibilă, entitatea investită cu soluționarea notificării este obligată să acorde persoanelor îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii, ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.
Dar măsura compensării cu alte bunuri sau servicii rămâne la latitudinea deținătorului imobilului sau, după caz, a entității investite cu soluționarea notificării, singura care poate aprecia dacă, din punctul său de vedere, măsura este sau nu posibilă.
Prin urmare, în cazul compensării cu alte bunuri sau servicii, entitatea investită cu soluționarea notificării are plenitudine de competență în stabilirea măsurii reparatorii, în timp ce în privința despăgubirilor formulează numai o propunere de acordare a acestora. Chiar dacă din cuprinsul art. 26 alin. 1 al legii reparatorii rezultă că, în cazul imposibilității restituirii în natură, regula este acordarea măsurilor compensatorii și numai în subsidiar, dacă această măsură nu este posibilă ori nu este acceptată de cel îndreptățit, se vor face propuneri de acordare de despăgubiri, apreciem că dispozițiile amintite trebuie coroborate cu prevederile art. 1 alin. 5 din lege, în forma modificată prin OUG nr. 209/2005. În acest sens, instanța sesizată de cel nemulțumit nu va putea acorda ca măsură compensatorie alte bunuri decât cele cuprinse în tabelul bunurilor disponibile care se pot acorda în compensare.
Includerea bunurilor în categoria celor disponibile este o atribuție care revine Consiliului Local, în temeiul art. 38 lit. h din Legea nr. 215/2001, singura autoritate care este îndrituită să analizeze dacă un bun proprietate a unității administrativ-teritoriale trebuie să fie menținut sau nu în proprietatea sa, fiind sau nu necesar satisfacerii intereselor unității administrativ-teritoriale. În aceste condiții, instanța de judecată, în cadrul contestației celui nemulțumit de modul de soluționare a notificării sale, nu poate dispune de un alt bun decât cel înscris în lista bunurilor disponibile, peste voința titularului dreptului.
În speță, se reține că unitatea deținătoare a imobilului notificat și care nu poate fi restituit în natură nu a făcut nicio ofertă de compensare cu alte bunuri sau servicii reclamanților și nici reclamanții nu au făcut dovada că pârâta a refuzat, nemotivat, să le dea în compensare un anumit bun care era înscris în lista bunurilor disponibile.
În condițiile în care nu s-a făcut dovada existenței unor bunuri sau servicii care pot fi oferite în compensare și acceptate de reclamanți, nu se poate reține în sarcina pârâților o obligație generică de acordare în viitor a unor bunuri sau servicii.
Instanța de fond s-a rezumat practic la preluarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001 în dispozitivul hotărârii, fără a determina în concret bunurile sau serviciile ce trebuie oferite în compensare reclamanților în raport cu valoarea imobilului ce nu mai poate fi restituit în natură și având în vedere despăgubirile deja încasate pentru o cotă de 1/2 din imobil.
4. Critica ce vizează legalitatea titlului statului pentru cota de 1/2 din imobil, proprietatea reclamantei, se reține a fi nefondată.
Așa cum rezultă din cuprinsul Legii nr. 10/2001 și cum au stabilit în mod constant jurisprudența și doctrina, calificarea preluării unui imobil ca fiind "abuzivă", în sensul existenței sau nu a unui "titlu valabil", este atributul exclusiv al instanțelor de judecată învestite să soluționeze acțiuni intentate în baza Legii nr. 10/2001.
Deși legea specială nu definește noțiunea de "preluare abuzivă", în art. 2 alin. 1 enumără situațiile juridice care constituie preluări cu acest caracter, astfel că instanța de fond, fiind învestită cu soluționarea contestației prin care se invocă tocmai inexistența unui titlu valabil de preluare a apartamentului ce le-a aparținut în proprietate reclamanților, trebuia să aprecieze dacă situația acestora se încadra într-unul dintre cazurile prevăzute de text.
Ca urmare, în mod corect a apreciat tribunalul asupra conformității Decretului nr. 223/1974 cu regimul constituțional din acea vreme și cu tratatele internaționale la care România era parte, ca și asupra nevalabilității acestui pretins titlu al statului, deoarece actul normativ menționat contravenea Constituției din 1965 - potrivit căreia dreptul de proprietate personală era ocrotit de lege, iar terenurile și construcțiile puteau fi expropriate numai pentru lucrări de interes obștesc și cu plata unei juste despăgubiri - Codului civil - care prevedea că nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru o cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire - precum și Declarației Universale a Drepturilor Omului.
Dispoziția invocată de apelanți drept temei pentru respingerea pretențiilor reclamantei ignoră împrejurarea că, în situația părăsirii definitive a țării, reclamanta, ca de altfel toți cei aflați în situații similare, era obligată să procedeze la înstrăinarea construcției către stat, în schimbul unei sume, pe care tot acesta o stabilirea și care, din acest motiv, nu putea să reprezinte valoarea reală a bunului, mai exact despăgubirea rezonabilă la care se face referire în text.
Este pur teoretic argumentul cuprins în anterioarele norme metodologice, referitor la vocația proprietarului de a fi îndestulat rezonabil dacă înstrăina imobilul înainte de formalizarea intenției de a părăsi țara pentru că, practic, o astfel de operațiune era imposibilă, în condițiile în care art. 5 din Decretul nr. 223/1974 prevedea expres că actele juridice încheiate în scopul eludării acestui act normativ erau nule de drept, ceea ce constituia o încălcare a principiului libertății contractuale.
Rezultă că preluarea în proprietatea statului a imobilului în litigiu nu a fost făcută cu titlu valabil ci se încadrează în ipoteza descrisă de art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 10/2001 deoarece, chiar dacă autoritatea de stat a emis decizia administrativă nr. 440/1989 și a stabilit o sumă de 35.102 lei cu titlu de preț, statul a preluat bunul fără titlu valabil, încălcând regimul constituțional al ocrotirii proprietății prin obligația pe care a impus-o proprietarului de a-i înstrăina apartamentul.
În același sens dispun și actualele Norme Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin nr.HG 250/2007, care, în art. 1.4. lit. B prevăd că preluarea dispusă în temeiul Decretului nr. 223/1974 este abuzivă atât în cazul trecerii imobilului fără plată în proprietatea statului, cât și în cazul în care persoana a făcut cerere de plecare definitivă din țară și a înstrăinat în mod obligatoriu locuința către stat.
Prima instanță a reținut în mod eronat că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 12 din Legea nr. 10/2001 conform cărora restituirea în natură a imobilului preluat abuziv este condiționată de rambursarea unei sume reprezentând valoarea despăgubirii primite, actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit.
Aceste dispoziții vizează exclusiv situația restituirii în natură a locuinței, ori, în cauză, în mod corect s-a statuat că bunul nu poate fi restituit în natură, reclamanții fiind îndreptățiți la măsuri reparatorii constând în despăgubiri, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Conform dispozițiilor art. 11 alin. 7 din Legea nr. 10/2001, în ipoteza în care persoana deposedată abuziv de bun a primit despăgubiri, iar bunul său nu este restituibil în natură, aceasta este îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent, care se stabilesc prin scăderea valorii actualizate a despăgubirilor primite pentru imobil, din valoarea de piață a bunului de la data notificării, stabilită conform standardelor internaționale de evaluare.
În același sens, dispozițiile art. 1 lit. B alin. 2 teza a II-a din nr.HG 250/2007 prevăd că în situația în care persoana a făcut cerere de plecare definitivă din țară și a înstrăinat în mod obligatoriu locuința sa către stat iar bunul nu mai poate fi restituit în natură se vor acorda persoanei îndreptățite celelalte măsuri reparatorii prevăzute de lege pentru diferența dintre suma primită, actualizată cu coeficientul de
actualizare prevăzut la art. I alin. 1 al Titlului II din nr.OG 184/2002 și valoarea de piață a locuinței, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare.
În consecință, în condițiile în care imobilul în litigiu nu mai poate fi restituit în natură reclamanților și, se constată că aceștia sunt îndreptățiți la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, cuantumul acestor despăgubiri reprezentând diferența dintre suma încasată cu titlu de despăgubire conform deciziei nr. 440/1989 emisă de fostul Consiliul Popular C în baza Decretului nr. 223/1974, actualizată cu coeficientul de actualizare legal și valoarea de piață a locuinței, stabilită conform standardelor internaționale de evaluare.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 296 Cod procedură civilă se va admite apelul pârâților și se va schimba în parte hotărârea apelată în sensul celor mai sus menționate.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, vor fi obligați intimații reclamanți la 300 lei cheltuieli de judecată către apelanții pârâți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul civil formulat de apelanții pârâți PRIMARUL MUNICIPIULUI C, MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL C, toți cu sediul în C,-, împotriva sentinței civile nr. 32, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 21 ianuarie 2008, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, cu domiciliul procesualalesla cabinet avocat, în C,- și, domiciliată în C,- și intimatul pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B, sector 5,-.
Schimbă în parte sentința atacată în sensul că:
Admite excepția lipsei calității procesual pasive a Consiliului Local C și respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate.
Înlătură obligația pârâților de acordare către reclamanți a măsurilor reparatorii în echivalent prin compensare cu bunuri și servicii.
Constată că reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri reprezentând diferența dintre valoarea actuală de circulație a imobilului nerestituit în natură și valoarea actualizată cu indicele de inflație a sumei de 35.102 lei încasată cu titlu de despăgubiri.
Menține restul dispozițiilor hotărârii atacate.
Obligă intimații reclamanți la 300 lei cheltuieli de judecată către apelanții Primarul Municipiului C, Municipiul C și Consiliul Local
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 9 aprilie 2008.
Președinte, Judecător,
Grefier,
- -
Jud. fond -
Red. dec. jud. /22.04.2008
gref.
8 ex./23.04.2008
Emis 6 com.
azi, 24.04.2008
Președinte:Mihaela PopoacăJudecători:Mihaela Popoacă, Irina Bondoc
