Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 78/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 78/
Ședința publică din 15 Aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paula Andrada Coțovanu JUDECĂTOR 2: Ion Rebeca
Judecător: - -
Grefier: - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, apelurile civile declarate de reclamantele și, domiciliate în Rm.V,-, -.C,.13, județul V și pârâta SC""SA - prin lichidator, cu sediul în Râmnicu V, str. G-ral -, nr.14, -.G,.2, județul V, împotriva sentinței civile nr.744 din 15 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Apelurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.
Curtea constată că dezbaterile asupra recursului s-au desfășurat în ședința publică din data de 13 aprilie 2009 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din aceeași dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Pronunțarea a fost amânată astăzi, 15 aprilie 2009, când în urma dezbaterilor s-a pronunțat următoarea soluție.
CURTEA,
Asupra apelurilor civile de față:
Constată că, prin cererea înregistrată la data de 20 iulie 2007, reclamantele și au chemat în judecată pe pârâta prin lichidator, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea dispoziției nr.23 din 25 mai 2007 emisă de pârâtă și obligarea pârâtei să restituie în natură terenul în suprafață de 6224,4. situat în Râmnicu V,-, județul
În motivarea cererii, reclamantele au arătat că au solicitat restituirea suprafeței de teren de 6224,4. preluată în mod abuziv de stat de la autorii acestora, însă pârâta, prin dispoziția nr.23/25.05.2007 a respins cererea de restituire în natură, motivând că nu există teren liber de construcții care ar putea fi restituit în natură și toate construcțiile ce sunt edificate au fost autorizate.
Reclamantele susțin că dispoziția este nelegală și netemeinică, deoarece, în fapt, există teren liber de construcții ce poate fi restituit în natură, după cum există și construcții ușoare sau demontabile.
În motivare, se mai arată că, în speță, sunt aplicabile prevederile art.21 alin.2 din Legea nr.10/2001, putând fi restituită în natură suprafața de teren, în condițiile în care participația statului, deși minoritară, acoperă valoarea bunului solicitat.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat în esență respingerea cererii ca nefondată și menținerea dispoziției, arătând că motivele invocate de reclamante în acțiune sunt nefondate, întrucât terenul revendicat este ocupat în întregime de clădiri construite după anul 1960.
Aceeași pârâtă pretinde că Statul prin deține într-adevăr 40% din acțiunile, însă valoarea acestora este mai mică decât valoarea imobilelor ce fac obiectul restituirii de față și chiar dacă valoarea acțiunilor statului ar depăși valoarea imobilelor nu este posibilă restituirea în natură atâta timp cât terenurile sunt ocupate de clădiri, drumuri de acces, curent, rețele subterane de apă, canalizare, etc.
Un alt argument invocat de pârâtă în întâmpinare îl constituie acela că prin notificare nu s-a solicitat niciodată restituirea în natură, ci doar plata de despăgubiri. Inițial, susține pârâta, reclamantele au depus o notificare în 2001 la care a răspuns prin Dispoziția nr.9/14.07.2003, dispoziție prin care s-a respins cererea de acordare de despăgubiri. Această dispoziție nu a fost niciodată atacată de reclamante. Cu toate acestea reclamantele au formulat o altă notificare în data de 27.10.2005 înregistrată la. B, însă nici prin această notificare nu s-a cerut restituirea în natură a terenului de 6226. ce face obiectul acțiunii da față. Abia în acțiunea de chemare în judecată formulată în mai 2006, imobilul - teren s-a cerut în natură.
În aceste condiții, atâta timp cât prin dispoziția atacată în prezentul dosar pârâta a propus restituirea în echivalent a terenului, se apreciază că acțiunea este neîntemeiată.
Tribunalul Vâlcea, prin sentința civilă nr.744 din 15 septembrie 2008, a respins acțiunea formulată de contestatoare.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că potrivit anexei la decretul de expropriere (31 dosar), terenul de 6226,4. ce a făcut obiectul exproprierii avea înscris la numele proprietarilor pe autorul reclamantelor, și încă alte cinci persoane, respectiv, și.
Mențiunea prezintă importanță deoarece între moștenitorii autoarei, și I și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului s-a purtat un litigiu în temeiul dispozițiilor Legii nr.10/2001 privind aceeași suprafață de teren de 6226,4. ce provenea de la același autor comun, Acest litigiu a fost soluționat prin sentința civilă nr.751 din 28 noiembrie 2005 (fila 94 dosar), soluția rămânând irevocabilă prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.9852 din 10 noiembrie 2006.
În hotărârea pronunțată de Tribunalul Vâlcea în primă instanță, s-a reținut că, terenul de 6.226,4 a făcut obiectul exproprierii prin Decretul nr.1002/1966, iar reclamanții din acea cauză au calitatea de moștenitori ai fiicei autorului G,.
Prin sentința pronunțată de Tribunalul Vâlceas -a admis cererea și a fost obligată să emită în favoarea reclamanților decizie privind măsuri reparatorii în echivalent. Soluția rămasă irevocabilă a fost fundamentată potrivit celor reținute la fila 5 pe concluziile expertizei tehnice de specialitate care a stabilit, în urma identificării terenului, că întreaga suprafață este afectată unei secții de tăbăcărie, unor hale de producție și unei stații de epurare a apei.
În cauza de față, atât concluziile raportului de expertiză tehnică (79-89), cât și completările de la fila 115 -116 dosar, au fost în sensul că terenul ce face obiectul acțiunii în suprafață de 6226 este ocupat de o serie de construcții identificate atât în partea scrisă a lucrării (84, 85), cât și în schița întocmită de expert (fila 86).
Expertul a arătat că, în afara clădirilor propriu-zise, terenul este afectat și de utilități publice, respectiv alei de acces interioare, canalizări, conducte, iar întreaga suprafață de teren este afectată de construcții și de alte utilități.
Lucrarea tehnică de expertiză a fost semnată și de expertul observator propus de intimată.
Coroborând întreg acest probatoriu administrat în dosar, tribunalul a respins acțiunea promovată de reclamante pentru următoarele considerente:
Așa cum rezultă din probatoriul administrat în dosar în anul 2001, respectând dispozițiile Legii nr.10/2001, reclamantele au formulat o notificare pe care au adresat-o pârâtei, notificare prin care solicitau acordarea de despăgubiri legale pentru o suprafață de 11725 în care era inclus și terenul de 6226,4. ce făcuse obiectul exproprierii prin Decretul nr.1002/1966.
Această notificare a fost respinsă prin Dispoziția nr.9/14.07.2003, neatacată de reclamante, pârâta susținând că aceasta este o societate comercială cu capital integral privat, iar cererea de măsuri reparatorii într-o asemenea situație se adresează instituției publice care a efectuat privatizarea.
Ulterior, în anul 2005, reclamantele au solicitat acordarea de despăgubiri bănești, motivat de faptul că restituirea în natură nu mai este posibilă.
Această notificare a fost respinsă prin dispoziția ce este atacată în cauza de față, dispoziție ce este emisă de pârâtă și nu de
În raport de data emiterii deciziei atacate prin prezenta contestație, s-a constatat că acțiunea reclamantelor este promovată în termen.
Așa cum rezultă din notificările formulate, reclamantele au solicitat să li se restituie terenul în echivalent și nu în natură, apreciind că terenul este ocupat de construcții și de alte utilități.
În raport de susținerile făcute de reclamantă în acțiunea principală în sensul că acestea sunt îndreptățite la restituirea de teren în natură și nu în echivalent, așa cum s-a reținut în dispoziție, cât și de poziția intimatei din întâmpinare, tribunalul, examinând acțiunea în lumina dispozițiilor Legii nr.10/2001, a constatat că imobilul ce face obiectul cererii intră în categoria acelora reglementate de prevederile art.11 din Legea nr.10/2001, fiind vorba de o suprafață de teren expropriată.
În urma expertizei tehnice întocmite în dosar, răspunzându-se la solicitările și obiectivele stabilite de tribunal, s-a concluzionat că terenul este afectat de căi de comunicație și de alte utilități, astfel încât acesta nu poate fi restituit în natură.
Contrar celor susținute de reclamante în acțiunea principală și în concluziile depuse la dosar, s-a constatat că nu există suprafețe de teren libere.
Separat de susținerile făcute în acțiune în concluziile depuse la dezbaterile pe fond, reclamantele pretind că aceste construcții nu mai sunt necesare desfășurării activității pârâtei întrucât aceasta este în faliment și imobilul nu face parte din averea debitorului în faliment, fiind interzisă expres includerea acestui teren în orice procedură de lichidare judiciară, în temeiul dispozițiilor art.1 lit.f din nr.HG250/2007, ce reglementează normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001, susținere ce a fost privită ca nefondată.
Capitolul I al Normelor metodologice reglementează principii de soluționare a notificărilor, lit.f arătând expres că prevederile legii au caracter de complinire în raport cu alte acte normative reparatorii speciale anteriore și în cazul în care acestea din urmă conțin alte măsuri prevederile legii se aplică cu prioritate în raport cu respectivele măsuri. Textul arată că măsurile reparatorii prevăzute de lege prevalează asupra altor proceduri care tind să înlăture de la restituirea în natură, bunuri care fac obiectul acesteia.
În consecință, chiar dacă societatea pârâtă este o societate în faliment și intră în procedura reglementată de dispozițiile Legii nr.85/2006, motivul pentru care cererea de restituire în natură a fost respinsă de pârâtă l-a constituit împrejurarea că terenul nu este liber și nu acela că terenul ar intra în averea debitorului ce ar urma să fie valorificată în cadrul procedurii de faliment.
Pe de altă parte, textul art.10 alin.5 din Legea nr.10/2001 stabilește că terenurile pe care s-au edificat construcții autorizate care nu mai sunt necesare unității deținătoare se restituie în natură dacă persoana îndreptățită achită o despăgubire reprezentând valoarea de piață a construcției respective, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare, oportunitatea acestei măsuri, așa cum se arată în nr.HG250/2007, art.10.5. revenind exclusiv unității deținătoare.
Potrivit dispozițiilor art.11 alin.4 din Legea nr.10/2001, în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întreg terenul afectat măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întreg imobilul. S-a reținut că terenul nu poate fi restituit în natură deoarece intră în categoria acelora descrise în conținutul art.10 alin.2 și în consecință este exceptat de la restituirea în natură, fiind vorba de terenuri pe care s-au edificat construcții noi, autorizate și care este, în plus, afectat de servituți legale și căi de comunicații.
Pentru toate aceste considerente tribunalul a apreciat că acțiunea formulată este nefondată, întemeiat pe dispozițiile art.11 alin.4 rap. la art.10 alin.2 din Legea nr.10/2001, soluția de restituire în echivalent pentru suprafața de teren de 6226,4. ce a făcut obiectul exproprierii prin Decretul nr.1002/1966 fiind corectă.
S-a mai reținut și că soluția respectă ceea ce s- judecat anterior în litigiul purtat între și I pe de o parte și S pe de altă parte. Chiar dacă nu este vorba despre aceleași părți, tribunalul a constatat că litigiul s-a purtat în temeiul acelorași prevederi legale, pentru același teren, în legătură cu care s-a ajuns la concluzia că nu poate opera o restituire în natură câtă vreme întreg terenul este afectat de construcții și alte utilități.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, atât reclamantele cât și pârâta.
Se arată, în motivarea apelului declarat de reclamantele și, că Tribunalul Vâlceaa aplicat greșit legea, ignorând ă unitatea deținătoare este o societate comercială aflată în faliment.
Această situație juridică are, din punctul de vedere al aplicării Legii nr.10/2001, consecința că, potrivit Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001, pct.1 lit.f, începând cu data intrării în vigoare a legii, imobilele preluate în mod abuziv nu pot intra în averea debitorului în cazul declanșării procedurii falimentului.
Această soluție a legiuitorului este perfect logică din punctul de vedere al principiului prevalenței restituirii în natură a imobilelor pentru care s-au depus notificări, în conformitate cu prevederile art.1 alin.(1), art.7 și 9 din lege.
Tribunalul Vâlcea trebuia să facă aplicația acestui text legal și să constate că unica soluție legală era cea a restituirii în natură a terenului preluat abuziv.
Modul în care instanța de fond a soluționat această problemă echivalează cu a spune că un text legal se aplică numai dacă unitatea deținătoare îl menționează în decizia prin care soluționează notificarea, ceea ce este fundamental greșit. Legea se aplică pentru că există, nu în funcție de cum părțile fac sau nu abstracție de lege.
2. Tribunalul a soluționat greșit cererea reclamantelor, în ceea ce privește problema ocupării terenului de construcții și căi de acces.
Soluția de restituire a imobilului în natură cu obligarea reclamantelor la plata despăgubirilor pentru clădirile situate pe teren nu poate fi lăsată la aprecierea unității deținătoare, având în vedere situația legală a acestei unități deținătoare, debitor în procedura falimentului. Efectele juridice ale acestei situații, exclud dreptul de apreciere al unității deținătoare asupra unui bun care nu mai aparține, de drept, averii sale. A condiționa restituirea terenului de acordul debitorului falit încalcă atât principiul prevalenței restituirii în natură, explicat de pct.1 lit.a și f din Norma metodologică din 2007 de aplicare Legii nr.10/2001, cât și art.1 din Primul protocol adițional la Convenție.
În plus, chiar făcând abstracție de existența procedurii falimentului, terenul solicitat de reclamante nu este în totalitate ocupat de construcții, așa cum rezultă chiar din schița anexă a expertizei tehnice efectuată în cauză.
Cât despre ocuparea funcțională, apelantele-reclamante arată că nu se mai poate vorbi în condițiile în care unitatea deținătoare nu mai funcționează și urmează a fi desființată.
În apelul declarat, pârâta a solicitat modificarea parțială a sentinței atacate, în sensul menționării cererii de renunțarea expresă formulată de reclamante pentru suprafața de teren de 1700, solicitată a fi restituită de la pârâtă.
În fapt, reclamantele au formulat o cerere în baza Legii nr.10/2001, prin care au solicitat, în subsidiar, restituirea în natură a suprafeței de teren de 6.226,4 de la pârâta, cerere ce a format obiectul dosarului nr-.
Ulterior, pârâții au solicitat în contradictoriu cu restituirea suprafeței de teren de 1700, cerere ce a format obiectul dosarului nr-.
La data de 14.12.2007 dosarul nr- a fost conexat la dosarul nr-, urmând a fi soluționate ambele cereri în cadrul aceluiași dosar -.
Ulterior, reclamantele au formulat cerere de renunțare la judecată pentru suprafața de 1.700, prin care au solicitat instanței să ia act de această cerere de renunțare.
Întrucât sentința atacată nu cuprinde aceste etape procesuale se solicită modificarea sentinței în sensul arătat mai sus.
Intimata-apelantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, pentru motivele pe larg expuse la filele 163-164 și precizări (filele 191-192).
În susținerea apelului, reclamantele și a depus înscrisuri, respectiv acte de stare civilă și certificate de moștenitori prin care au înțeles să justifice calitatea procesuală activă în cauză (filele 174-189).
Analizând sentința apelată, prin prisma criticilor formulate în cele două apeluri, și având în vedere actele și lucrările dosarului de fond, precum și probatoriul administrat în apel, Curtea constată că apelul reclamantelor este întemeiat, urmând a fi admis, iar apelul pârâtei a rămas fără obiect.
Astfel, s-a stabilit de către instanța de fond, și nu s- contestat în cauză, că reclamantele au calitatea de moștenitoare ale autorului comun G (bunic), în calitate de fiică și soție supraviețuitoare a lui (fiu), fiind deci persoane îndreptățite la a solicita restituirea terenului în suprafață de 6.224,4 mp. expropriat prin Decretul nr.1002/14 decembrie 1966, emis de Consiliul de Stat al
Calitatea de moștenitoare vizează întreaga suprafață ce face obiectul cauzei, întrucât, pentru același teren a mai existat o judecată inițiată de alți moștenitori, testamentari de această dată, a unuia din descendenții autorului comun( ), iar în respectivul dosar nu s-au stabilit cotele cuvenite, în raport de dispozițiile legale vizând concursul între cele două clase de moștenitori, legali și testamentari(a se vedea sentința civilă nr.751/28 noiembrie 2005, irevocabilă prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.9852/10 noiembrie 2006-94-97 dosar fond).
A mai reținut prima instanță că, litigiul dintre și I pe de o parte și S pe de altă parte, chiar dacă nu vizează aceleași părți, s-a purtat în temeiul acelorași prevederi legale, pentru același teren, în legătură cu care s-a ajuns la concluzia că nu poate opera o restituire în natură câtă vreme întreg terenul este afectat de construcții și alte utilități, deci intră în categoria acelora prevăzute de art.10 alin.2, ca fiind exceptate de la restituirea în natură.
Ceea ce nu a avut însă în vedere prima instanță este faptul că, în prezent, așa cum reiese din probele administrate, situația juridică avută în vedere pe parcursul primei judecăți a suferit modificări, de natură permite restituirea în natură.
Astfel, în prezent, societatea comercială deținătoare a terenului solicitat se află în faliment, prin urmare îi sunt aplicabile cel puțin două din principiile subliniate în Normele metodologice de aplicare unitară a legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 aprobate prin Hotărârea nr. 250 din 7 martie 2007:acela al prevalenței restituirii în naturăîn conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1), art. 7 și 9 din lege, a imobilelor pentru care s-au depus notificăriși al caracterului de complinire a Legii nr. 10/2001 în raport cu alte acte normative reparatorii speciale anterioare.
Potrivit acestui din urmă principiu, ăsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 prevalează asupra altor proceduri care tind să înlăture de la restituirea în natură bunuri care fac obiectul acesteia, prin urmare, începând cu data intrării în vigoare a legii, imobilele preluate în mod abuziv nu pot intra în averea debitorului în cazul declanșării procedurii falimentului, potrivit prevederilor Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, republicată și modificată.
Legea mai impune de asemenea, persoanelor și entităților implicate în executarea sa, să aibă în vedere respectarea reglementărilor referitoare la proprietate, cuprinse în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și în proto coalele adiționale la această convenție, ratificate de România prin Legea nr. 30/1994, cu modificările ulterioare, precum și soluțiile jurisprudențiale ale Curții Europene ale Drepturilor Omului, toate acestea subsumându-se imperativului respectării dreptului de proprietate, care nu poate fi îngrădit decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și principiile generale de drept internațional.
Or, în speță, tocmai acest imperativ a fost ignorat de către prima instanță, prin aceea că a considerat drept justificare a respingerii cererii de restituire în natură a terenului, ocuparea acestuia de construcții noi, autorizate și afectarea de servituți legale și căi de comunicații, omițând să constate că acestea sunt destinate desfășurării activității societății deținătoare care se află în procedura falimentului.
A accepta, doar pentru acesta considerent, ca bunurile preluate abuziv de stat să fie supuse în prezent procedurii lichidării judiciare echivalează cu spune că proprietarii deposedați abuziv trebuie să suporte, prin vânzarea propriilor bunuri și datoriile celui ce i-a privat de bunuri, pe lângă deposedarea abuzivă timp de peste 50 de ani.
O astfel de soluție ar fi o sarcină excesivă și disproporționată, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor, reglementat de art.1 din Protocolul nr.1, așa cum incompatibilă cu acest drept ar fi și păstrarea destinației terenului și a construcțiilor edificate pe acesta, deși ele nu mai sunt necesare unității deținătoare, iar aceasta are posibilitatea de a obține despăgubiri de la persoana îndreptățită, reprezentând valoarea de piață a construcției respective.
În ceea ce privește apelul pârâtei SC V SA, Curtea va reține că, aceasta a criticat hotărârea instanței de fond pentru nepronunțarea tribunalului asupra cererii de renunțare expresă formulată de reclamante pentru suprafața de teren de 1700. solicitată a fi restituită de la pârâtă.
Analizând însă actele și lucrările dosarului se constată că, prin sentința civilă nr.947 din data de06 noiembrie 2008(140,141, dosar fond), Tribunalul Argeșa admis cererea de completare a sentinței apelate și a luat act că reclamantele au renunțat la judecata privind cererea ce a făcut obiectul dosarului nr.4355-90-2007, conexat la dosarul nr.2879-90-2007, prin urmare, eroarea criticată de pârâtă fiind remediată pe această cale, apelul acesteia a rămas fără obiect și va fi respins ca atare.
Față de cele expuse mai sus, în baza art. 296 Cod procedură civilă, Curtea va admite apelul declarat de reclamantele, și, împotriva sentinței civile nr.744 din 15 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Va schimba sentința în sensul că va admite contestația și va dispune anularea Dispoziției nr.23/25.05.2007, urmând a se restitui în natură contestatoarelor suprafața de 6226,4 situată în Râmnicu V, identificată în raportul de expertiză tehnică efectuat de exp..
Va respinge, ca rămas fără obiect, apelul declarat de pârâta - prin lichidator, împotriva aceleiași hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamantele, domiciliată în Râmnicu V,-, -.5,.C,.13, județul V și, domiciliată în Râmnicu V,-, -.5,.C,.12, județul V, împotriva sentinței civile nr.744 din 15 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Schimbă sentința în sensul că admite contestația și dispune anularea Dispoziției nr.23/25.05.2007, urmând a se restitui în natură contestatoarelor suprafața de 6226,4 situată în Râmnicu V, identificată în raportul de expertiză tehnică efectuat de exp..
Respinge, ca rămas fără obiect, apelul declarat de pârâta - prin lichidator, cu sediul în Râmnicu V,-, -.3,.G,.2, județul
Definitivă.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 aprilie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red./08.05.2009
/GM/7 ex.
Jud.fond:
Președinte:Paula Andrada CoțovanuJudecători:Paula Andrada Coțovanu, Ion Rebeca
