Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 79/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVIL, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNC ȘI ASIGURRI SOCIALE
DECIZIA CIVIL NR.79/
Ședința public de la 18 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Popoacă
Judector - -
Grefier - -
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelantul pârât PRIMARUL MUNICIPIULUI C, cu sediul în C, b-dul. - nr. 51, județ C - împotriva sentinței civile nr. 1279/C din 12.11.2008 pronunțate de Tribunalul Constanța - Secția civil, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți și, ambii domiciliați în C,-, județ C, având ca obiect contestație în temeiul Legea 10/2001.
La apelul nominal fcut în ședinț public au rspuns apelantul pârât Primarul Municipiului C prin avocat, potrivit împuternicirii avocațiale seria -, nr. 43608/9.01.2009, intimatul reclamant -, personal, lipsind intimata reclamant.
Procedura este legal îndeplinit, conform art. 87 și urm. pr.civ.
Grefierul de ședinț se refer asupra cauzei învederând c apelul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 51 din Legea nr. 10/2001.
Avocat, pentru apelantul pârât, având cuvântul, învedereaz c a fcut demersuri personale la Primrie pentru a i se comunica relații cu privire la momentul comunicrii dispoziției nr. 4972/24.09.2007 emis de Primar, înscrisul atacat de reclamanți la instanța de fond și solicit acordarea unui termen pentru a depune la dosar aceste relații.
Întrebat fiind de ctre instanț, intimatul reclamant -, având cuvântul, arat c dispoziția nr. 4972/24.09.2007 emis de Primar a fost primit prin poșt cu adresa nr. - din 18.august.2009, dispoziția fiind o îndreptare a erorii materiale strecurate în dispoziția emis de Primar nr. 2407/2005. În susținere prezint originalul filei 5 din dosarul de fond și precizeaz c nu mai este în posesia plicului cu care au fost primite înscrisurile.
Deliberând, Curtea faț de numrul adresei și confirmarea de ctre parte a datei primirii dispoziției atacate, respinge cererea de amânare formulat de apelantul pârât prin aprtor, și acord cuvântul prților asupra motivelor de apel.
Avocat, pentru apelantul pârât, având cuvântul, susține c, instanța de fond în mod greșit a admis contestația reclamanților și a dispus anularea dispoziției Primarului nr. 4972/24.09.2007, dispoziție prin care s-a rectificat eroarea material strecurat în prima dispoziție emis în 2005 cu privire la suprafața de teren atribuit în proprietatea reclamanților. Arat c, prin dispoziția atacat nu s-a fcut altceva decât s se remedieze o situație care nu era conform cu realitatea. Prin dispoziția contestat nu s-a schimbat soluția juridic dat de Primar, ci doar se revine asupra suprafeței ce poate fi restituit în natur, adic 117,29. în loc de 201,50. Mai arat c, faț de prima dispoziție nu s-a promovat acțiune în justiție, acțiunea chiriașului având ca obiect anulare contract de vânzare-cumprare pentru suprafața de 84,21. nu vizeaz legalitatea primei dispoziții.
În concluzie, aprtorul apelantului pârât solicit admiterea apelului și schimbarea în totalitate a hotrârii apelate, conform motivelor de apel aflate la dosar, cu obligarea intimaților reclamanți la plata cheltuielilor de judecat.
Intimatul reclamant -, având cuvântul, solicit respingerea apelului și menținerea hotrârii pronunțate de Tribunalul Constanța Precizeaz c prin actul de vânzare cumprare s-a vândut construcția nu și terenul de sub construcție.
Instanța rmâne în pronunțare asupra soluției în apel.
CURTEA
Asupra apelului civil de faț;
Prin acțiunea înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța la data de 09.09.2008, reclamanții - și au chemat în judecat Primarul Municipiului C și au solicitat anularea dispoziție nr.4792 din 24.09.2007 emis de Primarul Municipiului C și comunicat reclamanților la data de18.08.2008.
În motivarea cererii reclamanții au artat c prin dispoziția nr.2407/2005 s-a admis cererea notificat formulat în procedura Legii nr.10/2001 și s-a dispus restituirea în natur a cotei indivize de ½ din imobilul situat în C- bis, compus din construcție precum și suprafața de 201,50 mp teren.
Ulterior, prin dispoziția emis de ctre Primarul Municipiului C care face obiectul prezentului litigiu, s-a diminuat suprafața de teren de la 201,50 mp la 117,29 mp, msura adoptat fiind de natur a prejudicia dreptul de proprietate al reclamanților asupra imobilului.
Pârâtul deși legal citat, nu a depus întâmpinare.
Prin sentința civil nr. 1279 din 12 noiembrie 2008 Tribunalul Constanțaa admis acțiunea reclamanților - și și a anulat dispoziția nr. 4972 din 24.09.2007 emis de Primarul Municipiului C privind îndreptarea erorii materiale din cuprinsul dispoziției nr. 2407/2005.
Pentru a pronunța aceast sentinț, prima instanț a reținut c dup restituirea ctre reclamanți a imobilului din C,- bis prin dispoziția 2407/2005, pârâtul Primarul Municipiului C nu mai putea s dispun printr-o nou dispoziție de bunul deja restituit, prima dispoziție de aprobare a restituirii în natur fiind, cu forța probant a unui înscris autentic, dovada proprietții persoanei îndreptțite. Deoarece actul primul act a intrat în circuitul civil, modificarea ulterioar emiterii dispoziției de restituire în natur nu se mai putea realiza pe cale administrativ.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Primarul Municipiului C, susținând în esenț c prin cea de a doua dispoziție s-a rectificat numai eroarea material strecurat în prima dispoziție de restituire, remediindu-se astfel o situație care nu era conform cu realitatea. Arat c potrivit referatului care a fundamentat prima dispoziție cererea de restituire în natur a fost admis numai pentru suprafața de 117,29 mp, iar nu pentru suprafața de 201,50 mp pentru c pe rolul instanțelor judectorești era în disput suprafața de 84,21 mp, cerându-se anularea contractului de vânzare cumprare încheiat pentru aceast diferenț de teren.
Susține c nu li se putea atribui reclamanților toat suprafața de 201,50 mp cât vreme exist pe rolul instanțelor un litigiu pentru suprafața de 84,21 mp, acest teren putând s aparțin unei alte persoane faț de care reclamanților li s-a impus respectarea unui drept de servitute, și cât vreme terenul de 84,21 mp este afectat de o servitute, acesta nu putea face obiectul restituirii în natur conform art. 10 alin. 2 din Legea nr. 10/2001.
Examinând legalitatea hotrârii pronunțate în raport cu criticile formulate de pârâtul Primarul Municipiului C, instanța constat c apelul nu este întemeiat, pentru urmtoarele considerente:
Prin dispoziția nr. 4792 din 24.09.2007 Primarul Municipiului Cad iminuat suprafața de teren restituit reclamanților prin dispoziția nr. 2407/11.07.2005.
Primarul a calificat modificarea adus dispoziției inițiale ca fiind o operațiune de îndreptare a erorii materiale. Aceast calificare este îns greșit, pentru mai multe motive pe care tribunalul le-a reținut corect.
Notificarea de restituire formulat de reclamanți în temeiul Legii nr. 10/2001 a privit suprafața de 201,50 mp. și dispoziția nr. 2407/2005 se refer la restituirea acestei suprafețe de teren.
Eroarea material trebuie s fie o eroare evident care rezult din datele formale ale dosarului de notificare. Sunt erori materiale greșelile asupra numelui persoanei îndreptțite ori a numelui terților ale cror drepturi (locative, concesiune, etc.) trebuie evidențiate în dispoziție, greșeli referitoare la adresa imobilului, a numrului notificrii, etc.
Greșelile cu privire la suprafața de teren restituit, faț de care se invoc existența unor drepturi aparținând terților, nu sunt erori materiale, ci greșeli de fond care nu pot fi îndreptate prin simpla notificare.
În plus, calificarea dat de lege dispoziției de restituire în natur are efecte cu privire la procedura de urmat în cazul în care aceasta a fost emis conținând erori de fond.
În acest sens, în mod corect tribunalul a reținut prevederile art. 25 din Legea nr. 10/2001, text care atribuie dispoziției de restituire în natur a bunului calificarea de titlu de proprietate având forța probant a unui înscris autentic.
Dac anterior comunicrii dispoziția emis de reprezentantul unei unitți administrativ teritoriale are natura juridic a unui act administrativ care poate fi suspus revocrii totale sau parțiale de ctre emitentul su și este supus controlului de legalitate exercitat de prefect (pct. 21.6 din Normele metodologice de aplicare unitar a Legii nr. 10/2001), dup comunicare actul emis intr în circuitul civil și are natura juridic a unui act autentic asupra cruia emitentul nu mai poate reveni unilateral. Actele autentice, indiferent dac sunt emise unilateral de o autoritate investit de lege în acest sens ori sunt rezultatul unui acord de voințe având, de regul, un caracter constitutiv de drepturi, pot fi verificate sub aspectul legalitții ori opozabilitții lor numai de o instanț judectoreasc, fr ca emitentul actului sau vreuna dintre prți s poat reveni unilateral.
Aceast chestiune de principiu care privește regimul juridic al actelor autentice, deși consacrat numai doctrinar, este important pentru asigurarea securitții circuitului civil și a stabilitții raporturilor juridice.
Prin urmare, reținând c prin revocarea parțial a actului autentic emis, Primarul Municipiului Caî nclcat principiul securitții circuitului civil și a stabilitții raporturilor juridice, se apreciaz c s-a dispus corect anularea actului nelegal.
Faț de aceste considerente, în temeiul art. 296 Cod proc. civil apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul pârât PRIMARUL MUNICIPIULUI C, cu sediul în C, b-dul. - nr. 51, județ C - împotriva sentinței civile nr. 1279/12.11.2008 pronunțate de Tribunalul Constanța - Secția civil, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți și, ambii domiciliați în C,-, județ C, ca nefondat.
Definitiv.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțat în ședinț public, astzi 18 martie 2009.
Președinte, Judector,
- - - -
Grefier,
- -
Jud.fond -
Red./tehnored.dec.jud./05.06.2009
Tehnored.disp.gref./5ex./09.06.2009
Emis 3 com./09.06.2009
Președinte:Mihaela PopoacăJudecători:Mihaela Popoacă, Daniela Petrovici