Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 82/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale,

pentru Minori și Familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 82/A/2008

Ședința publică din 14 martie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Denisa Livia Băldean Președintele secției

JUDECĂTOR 2: Alina Rodina

GREFIER: - -

S-a luat spre examinare-pentru pronunțare- apelul declarat de către reclamantul, împotriva Sentinței civile nr. 2094 din 18 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, privind și pe pârâtul intimat PRIMARUL MUNICIPIULUI, având ca obiect plângere la Legea nr.10/2001.

dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului din 7 martie 2008, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a amânat pronunțarea pentru data din 14 martie 2008.

CURTEA:

Prin sentința civilă nr.2094 din 18 oct.2007 a Tribunalului Sălajs -a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul, pentru anularea Dispoziției nr.455 din 12.06.2007 emisă de pârâtul Primarul comunei și acordarea de despăgubiri.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că bunul solicitat de reclamant, pod plutitor peste râul și luntre a fost proprietatea lui, care a plătit impozit pentru el în anul 1946, pe numele.

Totodată, s-a reținut că din procesul-verbal încheiat la 8 aprilie 1946 rezultă că s-a expropriat averea minorilor și, fără a rezulta însă ce anume s-a expropriat.

Tribunalul a reținut, de asemenea că potrivit certificatului de naștere depus la dosar, reclamantul este fiul lui - și, însă reclamantul nu a făcut dovada că de la părinții săi s-a expropriat bunul solicitat pentru a putea cere despăgubiri pentru acesta. Art.1 din Legea 10/2001 republicată, prevede că imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizații cooperatiste sau de orice alte persoane în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, se restituie, ori reclamantul nu a făcut dovada preluării bunului solicitat de la antecesorii lui, condiție în care dispoziția atacată, apare ca temeinică și legală, astfel că acțiunea reclamantului a fost respinsă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termen legal reclamantul solicitând schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii, cu consecința anulării Dispoziției nr.455 din 12 iunie 2007 și obligarea la despăgubiri pentru podul plutitor peste râul, preluat abuziv de Statul Român.

În motivarea apelului, reclamantul a arătat că prima instanță a reținut că podul plutitor și luntrea au fost proprietatea lui, plătind impozit pe numele, ceea ce înseamnă că este una și aceeași persoană cu. Totodată, a mai reținut că averea expropriată a fost a lui și nu a lui și că nu rezultă ce anume s-a expropriat.

Arată că tatăl său a fost -, iar podul plutitor peste râul a aparținut acestuia și potrivit procesului-verbal din 8 aprilie 1946 s-a expropriat în întregime averea lui.

Examinând apelul și actele dosarului, Curtea reține următoarele:

Prin notificarea nr.14 din 21.02.2001, reclamantul a solicitat măsuri reparatorii pentru un pod plutitor peste râul și o luntre, iar prin Dispoziția nr.455 din 12 iunie 2007 emisă de Primarul comunei s-a respins notificarea cu motivarea că bunurile pentru care solicită despăgubiri nu fac obiectul Legii nr.10/2001, lipsind și actele doveditoare de preluare a acestor bunuri de către stat.

În referatul ce a stat la baza emiterii dispoziției s-a menționat că numitul a deținut o luntre și un pod plutitor pe râul, a cărui funcționare a fost încuviințată de Prefectura Județului până la punerea în funcțiune a podului comunal, însă reclamantul nu a făcut dovada preluării acestor bunuri (20,24-30, fond).

Reclamantul a susținut că întreaga avere a antecesorilor săi a fost preluată de stat prin expropriere și naționalizare, însă nu a fost în măsură să facă dovada acestor înscrisuri.

Potrivit procesului-verbal nr.200 din 8 aprilie 1946 încheiat de Comisia Județeană de îndrumare și aplicare a Legii de reformă agrară -D, s-a avizat exproprierea averii minorilor și, fiind exceptate de la expropriere supraedificiile, viile și pădurile (3, fond).

Potrivit art.1 din Legea nr.10/2001 măsurile reparatorii prevăzute de acest act normativ se acordă pentru imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, în art.2 al legii arătându-se ce se înțelege prin imobile preluate în mod abuziv în sensul acestei legi.

De asemenea,noțiunea de bunuri imobile este precizată de art.6 alin.(1) al legii,ea incluzând terenurile,cu sau fără construcții,cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv,precum și bunurile mobile devenite imobile prin încorporare în aceste construcții.

Prin notificare reclamantul a solicitat măsuri reparatorii pentru un pod plutitor și o luntre, însă raportat la dispozițiile legii reparatorii aceste bunuri nu fac obiectul Legii nr.10/2001.

Pe de altă parte,reclamantul nu a făcut dovada preluării bunului pentru care solicită măsuri reparatorii de la antecesorii săi,așa cum bine a reținut prima instanță.

Față de cele expuse,soluția de respingere a notificării a fost legal menținută de prima instanță,astfel că apelul reclamantului va fi respins ca nefondat, conform art.282, 296.proc.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.2094 din 18 oct. 2007 Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Decizia este definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Dată și pronunțată în ședința publică din 14 martie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

--- - - - - -

Red.AR

Dact./4ex./10.04.2008

Președinte:Denisa Livia Băldean
Judecători:Denisa Livia Băldean, Alina Rodina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 82/2008. Curtea de Apel Cluj