Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 82/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.82/
Ședința publică din 23 aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Mariana Stan judecător
JUDECĂTOR 2: Corina Pincu Ifrim
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul civil declarat de intimații ORAȘUL prin PRIMAR, cu sediul în localitatea B, -, județul V, împotriva sentinței civile nr.118 din 03 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimați fiind contestatorii Gh. domiciliat în Rm.V,-, -.A,.20, jud.V și, domiciliat în Sibiu,-, județul Sibiu.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: consilier juridic, pentru apelanții-intimați, în baza delegației nr.2061/25.03.2009 și intimatul-contestator Gh. personal și prin procurator -, lipsind intimata-contestatoare.
Procedura, legal îndeplinită.
Apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul apelanților-intimați depune la dosar, ca practică judiciară, copia deciziei civile nr.30/A din 05 februarie 2009, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI în dosarul nr-.
Intimatul-contestator prezent, precizează la solicitarea instanței că în anul 1996 a primit hotărârea de reabilitare a tatălui său. După pronunțarea sentinței penale și anularea confiscării, a făcut toate demersurile pentru a prelua imobilele confiscate, dar primarul de atunci a susținut că acestea nu sunt în inventarul primăriei.
Verificând în arhivele orașului Dag ăsit probe din care rezultă că în anul 1966 aceste imobile au fost preluate în inventarul primăriei, dar nu a mai operat o nouă preluare și după anul 1989. Din acest motiv a fost obligat să formuleze cererea de față pentru obținerea despăgubirilor.
Față de aceste susțineri, consilier juridic, precizează că, în anul 1991, imobilele în litigiu nu puteau exista în inventarul primăriei întrucât acestea au fost preluate de CAP-, responsabile de demolare.
Părțile prezente precizează pe rând că nu mai au cereri de formulat în cauză.
Curtea constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Consilier juridic, având cuvântul susține oral apelul așa cum a fost motivat în scris, desființarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii cu consecința menținerii dispoziției Primarului. În ce privește hotărârea Curții Supreme de Justiție, din aceasta rezultă că sancțiunea confiscării și-a încetat aplicabilitatea, contestatorii nefiind tulburați în ce privește proprietatea. Prin notificare s-au solicitat imobile care nu fac obiectul Legii nr.10/2001, aceasta impunând îndeplinirea unor condiții restrictive. În noiembrie 2001, imobilele nu erau în posesia Primăriei, în urma hotărârii Curții Supreme, ci se aflau chiar în posesia contestatorilor. Principiul care stă la baza soluționării litigiilor formulate în baza legii speciale este acela ca Legea nr.10/2001, să li se aplice, iar din actele depuse la dosar rezultă că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de această lege. Precizează că înțelege să se folosească de sentința depusă astăzi ca practică judiciară.
Procurator -, având cuvântul pentru intimatul-contestator Gh. solicită respingerea apelului, urmând ca, până la sfârșitul ședinței, să depună concluzii scrise.
CURTEA
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra apelului civil de față, a reținut următoarele:
Constată că, Tribunalul Vâlcea, prin sentința civilă nr.118 din 03 februarie 2009, admis în parte contestația, formulată de Gh. și, a anulat dispoziția nr.145/10.06.2008 a Primarului orașului B obligându-l să emită o nouă dispoziție, cu propuneri de restituire prin echivalent bănesc, pentru construcțiile preluate abuziv de la G, autorul acestora, estimând valoarea lor la 193.627 lei, precum și la plata sumei de 500 de lei, cheltuieli de judecată.
În motivare, s-a reținut în fapt că autorul contestatorilor a suportat o condamnare penală în baza căreia i-au fost confiscate 9,14 ha. teren și o serie de construcții, pentru primul aceștia beneficiind de retrocedare, în condițiile Legii nr.18/1991.
Urmare a achitării autorului, s-a constatat că se impune restituirea și a valorii imobilelor construite, pentru care nu a operat întoarcerea executării măsurii confiscării și întrucât, acestea nu mai există, se impune acordarea, în condițiile art.2 lit.d din Legea nr.10/2001.
Valoarea a fost stabilită prin expertiză, din ea scăzându-se cea echivalentă suprafeței de 1 ha. teren care a făcut obiectul Legii nr.18/1991, în cadrul căreia restituirea s-a făcut parțial în natură și parțial prin înscrierea în anexa nr.23 pentru acordarea de despăgubiri.
Apărarea intimatului, potrivit căreia, restituirea nu s-ar cuveni moștenitorilor autorului, dat fiind că, acesta și respectiv urmașii sunt culpabili de nepreluarea și neconservarea construcțiilor, după ridicarea măsurii confiscării, a fost înlăturată.
Tototdată, acesta s-a prevalat de lipsa calității sale pasive, întrucât în acest imobil a funcționat Agricolă și nu a fost înscris în Protocolul de predare-preluare de la fosta, pentru a se pretinde că el a dispărut în timpul cât comuna a exercitat vreo posesie.
Împotriva sentinței, în termen, a declarat apel Primarul Orașului B, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, în sensul că instanța, cu greșita interpretare și aplicare a legii a considerat că notificatorii sunt persoane îndreptățite în sensul art.4 din Legea nr.10/2001.
În realitate, aceștia ar fi trebuit să-și preia bunurile încă din anul 1996, când, în urma achitării autorului lor, și-au încetat aplicabilitatea dispozițiile hotărârii penale de confiscare a averii.
În continuare, după acel moment, degradarea bunurilor s-au produs ca urmare a lipsei diligențelor proprietarilor în a-și întreține averea.
Pe de altă parte, bunurile nu intrau sub incidența legii speciale de retrocedare, întrucât ele se aflau deja, urmare a restituirii confiscării, în proprietatea privată a contestatorilor, la data intrării ei în vigoare.
Trebuia să se observe că această construcție nu s-a aflat pe lista de inventar a mijloacelor fixe preluate de la, de către Consiliul Local, așa încât nu există vreo culpă a unității administrativ teritoriale în degradarea imobilelor.
Curtea, examinând sentința prin prisma criticilor aduse și a întregului probatoriu al cauzei, constată apelul ca nefiind fondat, pentru cele ce se vor arăta:
Cât privește intrarea imobilelor în litigiu sub incidența dispozițiilor speciale de retrocedare:
Este real, prin decizia penală nr.2364/25 octombrie 1996, Curtea Supremă de Justiție, achitând pe inculpatul G, autorul intimaților pentru infracțiunea de sabotare a economiei, a înlăturat măsura confiscării averii imobiliare.
Ulterior acestui moment, apelanta însă nu dovedește că ar fi procedat la predarea, către moștenitorii acestui autor, a construcției și anexelor gospodărești.
Din procesul verbal din data de 21 martie 1967 aflat, în fotocopie, (al cărei conținut nu a fost contestat de către apelantă) la fila 16 dosarului de fond, rezultă că acest imobil se afla la acea dată în posesia, fiind preluat în patrimoniul statului, în inventarul Sfatului Popular Comunal cu aprobarea Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Raionului, din data de 31 mai 1967, transferul fiind operat și în registrul de transcripțiuni și inscripțiuni, extras din opis-ul anului 1967, la cererea Sfatului Raional, (poziția 85, fila 17 dosar fond).
În continuare, apelanta pretinde că bunurile ar fi fost predate către în temeiul dispozițiilor Legii nr.36/1991.
Protocolul prin care această predare ar fi fost săvârșită nu este datat pentru a se putea verifica momentul în care s-a încheiat, precum nici starea imobilului în litigiu (fila 56 fond).
Mai mult, după această dată, apelanta nu dovedește cum bunul ar fi reintrat efectiv în posesia contestatorilor și, astfel, aceștia ar suporta culpa pieirii bunului, respectiv dacă acest incident a intervenit după anul 1996.
Pe de altă parte, întrucât restituirea efectivă nu a avut loc, nici măcar după pronunțarea instanței supreme a măsurii revocării confiscării, statul rămâne obligat, prin autoritățile răspunzătoare în condițiile Legii speciale nr.10/2001, cu modificările ulterioare, de repararea prejudiciului creat patrimoniilor persoanelor fizice în perioada de raportare a legii.
Cum nu s-a dovedit faptul că, după dispariția temeiului aparent legal al reținerii, în posesia statului, a bunului pe nedrept confiscat, ar fi urmat o ofertă reală de restituire, din partea acestuia, după cum nu se dovedește nici faptul că bunul se afla în stare bună la acel moment, nefondată se constată critica privitoare la neintrarea bunului în sfera de reglementare a Legii nr.10/2001 și respectiv la lipsa calității de persoane îndreptățite a contestatorilor de a solicita despăgubiri în condițiile acestei legi speciale pentru bunul ce nu mai există.
În aceste condiții, sunt pe deplin incidente dispozițiile art.10 alin.( 1) ale Legii nr.10/2001 potrivit cărora, în situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, - măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
Cât despre calitatea procesual pasivă a apelantei, urmează a se observa că persoana implicată în privatizarea în forma specială prevăzută de Legea nr.18/1991 a imobilelor și instalațiilor fostelor cooperative de producție, este consiliul local, ca organ deliberativ al unității administrativ teritoriale, de aceea, notificarea a fost corect adresată primarului, ca reprezentant al acestei persoane juridice.
Apelantul se află, însă, în eroare cu privire la persoana ce face, efectiv, plata unor astfel de despăgubiri, considerând nu se poate regăsi, în acțiunea sau inacțiunea sa, un comportament culpabil, însă acesta ignoră prevederile speciale ale Legii nr.10/2001, așa cum au fost modificate și completate, din care se poate observa ușor care sunt atribuțiile sale în procedura aceasta și care sunt fondurile din care se efectuează plata, precum și instituțiile desemnate a le administra, r4spectiv, a face plățile.
În aceste condiții, față de dispozițiile art.296 Cod procedură civilă, urmează ca apelul să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul ORAȘUL prin PRIMAR, cu sediul în localitatea B, -, județul V, împotriva sentinței civile nr.118 din 3 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimați fiind contestatorii GH., domiciliat în Rm.V,-, -.A,.20, jud.V și, domiciliată în Sibiu,-, județul Sibiu.
Cu drept de recurs.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 aprilie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
, -,
Grefier,
Red.-/8.05.2009
GM/6 ex.
Jud.fond:
Președinte:Mariana StanJudecători:Mariana Stan, Corina Pincu Ifrim
