Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 83/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 83
Ședința publică de la 14 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristiana Angelescu
JUDECĂTOR 2: Georgeta Pavelescu
Grefier - -
La ordine fiind judecarea apelului civil declarat de apelantul împotriva sentinței civile nr.2395 din 19 dec.2007, pronunțată de tribunalul Iași, în contradictoriu cu intimatul PRIMARUL MUNICIPIULUI.I, având ca obiect legea 10/2001;
La apelul nominal din ședința publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S- prezentat referatul asupra cauzei de către grefier care învederează că pricina - în stadiul procesual al apelului - se află la primul termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită, apelul este scutit de plata taxei de timbru.
Având în vedere că se solicită judecata în lipsă, în baza disdp.art.150 Cod procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile și, în baza actelor și lucrărilor dosarului, reține cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL;
Asupra apelului civil de față.
Prin sentința civilă 2395 din 19.12.2005 pronunțată de tribunalul Iașia fost respinsă contestația formulată de reclamantul în contradictoriu cu Primarul Municipiului I privind anularea dispoziției nr.677 din 22.03.2006.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că în mod legal prin dispoziția contestată au fost acordate contestatorului măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile legii speciale, conform Titlului VII din Legea 247/2005, pentru întreaga suprafață de 1242. teren ce nu poate fi restituit în natură care a fost situat în I, str. - nr. 92 precum și pentru construcția ce a existat pe acel teren și care în prezent este demolată.
A reținut prima instanță că terenul ce a reprezentat fosta proprietate G -autorul contestatorului, nu este liber fiind afectat de amenajări de utilitate publică respectiv spații verzi, alei betonate, loc de joacă pentru copii, astfel încât în cauză incidente fiind dispozițiile art. 10 alin. 2 din Legea 10/2001 - în mod legal i-au fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatorul -, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
A invocat apelantul că motivația primei instanței este în afara excepției de strictă interpretare instituită de Legea 10/2001.
Că articolele 10 și 11 ale acestei legi trebuie interpretate în lumina prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului și a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, regula instituită de Legea 10/2001 fiind de restituire în natură a terenurilor confiscate de regimul comunist.
Mai invocă apelantul că excepția instituită de art. 10 alin. 2 al Legii 10/2001 este de strictă interpretare.
Că nu se poate considera, prin extrapolare, că folosința de către cetățeni, în comun, a unui teren dintre cele preluate abuziv, transformă acel teren într-unul public.
Susține astfel apelantul că noțiunea de "amenajări" înserată în textul invocat de instanță ar trebui interpretată în sensul că sensul că statul să fi făcut investiții care să mărească valoarea terenului și care să ateste consacrarea, afectarea acelui teren de amenajări strict necesare comunității și de care dacă comunitatea ar fi lipsită i-ar fi afectate serviciile de bază.
Apelantul critică în continuare hotărârea primei instanțe sub aspectul însușirii de către aceasta a concluziilor expertului topo, care face speculații cu privire la folosirea terenului revendicat, ca loc de joacă pentru copii și care ar fi necesar pentru exploatarea optimă a acestei instituții de învățământ preșcolar, instanța mascând în acest mod legitimarea exproprierii abuzive.
Că afectarea terenurilor libere unei cauze sociale nu este un motiv legal de respingere a cererii sale de restituire în natură, cu atât mai mult cu cât pârâtul nici nu a făcut dovada includerii terenului respectiv în inventarul domeniului public.
Apelul nu este fondat.
Curtea, analizând criticile invocate de apelantul contestator constată că acestea sunt incorecte și lipsite de temei și fundament legal reprezentând doar o interpretare personală dată de contestator dispozițiilor art. 10 alin. 2 din Legea 10/2001.
Astfel textul sus invocat menționează expres că: "în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate abuziv, s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămasă libere,iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile se stabilesc în echivalent".
Prin urmare, instanța de fond, în mod temeinic și legal a reținut că în cauză, dată fiind afectațiunea terenului rămas liber după construirea noului edificiu (grădinița pentru copii) teren aferent acestei noi construcții și care după cum menționează și expertul topo prin raportul efectuat, este ocupat în mod firesc de alei de acces și spații de joacă pentru copii, restituirea acestuia în natură nu mai este posibilă, astfel încât măsurile reparatorii cuvenite contestatorului în mod corect au fost stabilite prin echivalent.
Curtea reține astfel că măsurile reparatorii stabilite prin dispoziția 677/22.03.2006 a Primarului Municipiului I, și menținute ca legale de prima instanță, nu contravin nici dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional Convenției, așa cum susține apelantul printr-o interpretare trunchiată a textului invocat.
Potrivit acestui articol 1 "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor, ori a altor contribuții sau a amenzilor".
Rezultă deci din textul enunțat mai sus că exercitarea și apărarea dreptului de proprietate consfințite și prin Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, poate fi restrânsă în cazuri de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege, astfel încât reparația cuvenită contestatorului să se facă prin echivalent și nu prin restituirea în natură.
Curtea constată astfel că în cauză sunt întrunite condițiile menționate în teza a doua a art. 1 din Protocolul 1, respectiv afectațiunea terenului - ca utilitate publică în condițiile prevăzute de lege.
Or, noțiunea de domeniu public a fost definită de legiuitorul român prin art. 5 alin. 1 din Legea 18/1991 care prevede expres că: "aparține domeniului public terenurile pe care sunt amplasate construcții de interes public, piețe, căi de comunicații, rețele stradale și parcuri publice terenurile pentru nevoile apărării sau pentru alte folosințe care potrivit legii sunt de domeniu public ori care prin natura lor sunt de uz sau interes public.
Așa fiind, Curtea reține că în cauză terenul revendicat de contestator intră în categoria celor afectate utilității publice, fiind ocupat de căi de acces, trotuare, spații de joacă pentru copii și spațiu.
Din această perspectivă, Curtea urmează a înlătura și susținerile apelantului privind interpretarea ce ar trebui dată noțiunii de "amenajări" prevăzută în art. 10 alin. 2 din Legea 10/2001 și care ar implica existența unor investiții făcute de stat în terenul respectiv care să-i sporească valoarea întrucât și această susținere este inexactă.
Noțiunea de "amenajare" nu este circumscrisă doar unor investiții materializate în construcții sau costuri semnificative, - ci poate defini și unele detalii urbanistice ale căror costuri deși nu sunt substanțiale, sunt totuși de neconceput să lipsească dintr-un ansamblu urbanistic.
Sintagma de "amenajare" a unui teren folosită de legiuitor nu înseamnă doar investiții în construcții sau în drumuri și infrastructuri ci și în spații anume create pentru asigurarea unui mediu propice vieții în aglomerația urbană, pentru atenuarea poluării chimice fizice sau fonice, asemenea spații fiind vitale pentru colectivitate
Curtea reține astfel că dispozițiile art. 10 alin. 2 din Legea 10/2001, sunt în deplină concordanță și cu politica de dezvoltare urbană a Uniunii Europene care prin legislația adoptată a stabilit Principiile directoare pentru o dezvoltare teritorială durabilă a european (CEMAT, septembrie 2000). Au fost stabilite astfel reguli și principii de urbanism care impun o serie de restricții oricăror persoane fizice sau juridice ce utilizează sub o formă sau alta Spațiul, regulile de urbanism reglementând servituțile urbane stabilite în folosul clădirilor, urmărind amenajarea zonelor urbane sub aspectul circulației, salubrității, esteticii urbane și protecției mediului.
În acest context Curtea reține că România prin OUG195/2005 - dată pentru implementarea aquis-ului comunitar, a prevăzut principiile care guvernează întreaga activitate de protecție a mediului și care trasează direcțiile de reglementare a activităților economice în vederea atingerii obiectivelor dezvoltării durabile și elementele care vizează interesul public.
A fost astfel stabilit prin art. 5 din OUG195/2005 că "Statul recunoaște oricărei persoane dreptul la un mediu sănătos și echilibrat ecologic" pentru ca apoi prin art. 62 al aceluiași act normativ să dispună că: "deținătorii cu orice titlu de terenuri pe care se găsesc perdele sau aliniamente de protecție, spațiile verzi, parcurile, gardurile vii, sunt obligați să le întrețină pentru îmbunătățirea capacității de regenerare a atmosferei, protecția fonică și eoliană".
Prin capitolul XII al aceluiași act normativ ce vizează protecția așezărilor umane, la art. 70 s-a prevăzut că pentru asigurarea unui mediu de viață sănătos, autoritățile administrației publice locale, precum și după caz, persoanele fizice și juridice au obligația să îmbunătățească microclimatul localităților, să mențină și să întrețină dezvoltarea spațiilor verzi, a parcurilor, a aliniamentelor de arbori și a perdelelor de protecție stradală și să adopte măsuri obligatorii pentru menținerea și păstrarea acestora.
Pentru îndeplinirea acestor obligații, art. 71 din U, a prevăzut expres că schimbarea destinației terenurilor prevăzute în planurile urbanistice ca spații verzi amenajate este interzisă.
Rezultă din toate cele de mai sus, că toate aceste reguli impuse cu privire la păstrarea integrității mediului și menținerea calității vieții chiar dacă în fapt reprezintă restrângeri și limitări ale dreptului de proprietate, ele sunt justificate pentru apărarea interesului public și sunt în deplină concordanță cu legislația europeană.
În consecință, Curtea având în vedere atât disp. art. 10 pct. 2 și 3 din Legea 10/2001 coroborat cu disp. art. 5 din Legea 18/1991, art. 5, art. 62 și art. 70 -71 din, 195/2002 în temeiul disp. art. 296 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat apelul contestatorului -, și va păstra ca legală și temeinică sentința civilă nr. 2395 din 19.12.2007 a Tribunalului Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de - împotriva sentinței civile 2395 din 19.12.2007 a Tribunalului Iași, pe care o păstrează.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 14.05.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
26.05.2008
tribunalul Iași:
-
Președinte:Cristiana AngelescuJudecători:Cristiana Angelescu, Georgeta Pavelescu
