Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 84/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 84

Ședința publică de la 26 Februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Oana Ghiță

JUDECĂTOR 2: Gabriela Ionescu

Grefier - -

Pe rol judecarea apelului declarat de reclamanta domiciliată în S, str. - -,. 10,. D,.5, O împotriva sentinței civile nr. 142 din data de 13 februarie 2007, pronunțată de Tribunalul Olt în dosar nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă PRIMĂRIA S, cu sediul în S, jud. O, având ca obiect legea 10/2001.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanta reclamantă personal și consilier juridic n pentru intimata pârâtă PRIMĂRIA S

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează:

faptul că a fost depus raportul de expertiză în termenul legal, după care:

Consilier juridic n pentru intimata pârâtă, a solicitat amânarea cauzei pentru observarea raportului de expertiză.

Apelanta reclamantă se opune amânării cauzei.

Instanța a respins cererea de amânare, având în vedere că raportul de expertiză a fost depus în termenul legal reglementat de art. 209, Cod pr. civ. A lăsat cauza la a doua strigare pentru ca reprezentantul intimatei pârâte să ia cunoștință de raportul de expertiză.

La doua strigare a cauzei au răspuns apelanta reclamantă personal și asistată de avocat și consilier juridic n pentru intimata pârâtă PRIMĂRIA

Apelanta reclamantă, prin apărător, a arătat că nu are obiecțiuni de formulat la raportul de expertiză.

Consilier juridic n pentru intimata pârâtă, a solicitat refacerea raportului de expertiză întrucât expertul nu a precizat dacă terenul ce s-a propus la restituire în natură face parte din curtea stației de salvare, nu a precizat dacă pe latura de nord terenul se învecinează cu zidul policlinicii sau dacă între hotarul despărțitor și această construcție mai există vreo suprafață de teren. Oad oua critică se referă la faptul că expertul nu a motivat concluzia la care a ajuns privind inexistența în subteranul terenului a unor conducte, de asemenea se arată că nu s-a specificat în mod expres dacă suprafața de 330 face parte din terenul de 1718, propusă spre restituire.

A depus copie de pe inventarul bunurilor de interes județean unde este menționată clădirea sediului administrativ al ambulanței.

Avocat, pentru apelanta reclamantă, a solicitat respingerea obiecțiunilor formulate.

Instanța respins obiecțiunile formulate, considerând că expertul a răspuns tuturor obiectivelor stabilite, iar susținerile contrare ale intimatei pârâte nu au fost dovedite, din actul depus ce cuprinde o parte din inventarul bunurilor aflate în patrimoniul Consiliului Județean rezultând că terenurile ce au destinația de clădire sediu administrativ al serviciului județean de ambulanță și Policlinica veche se află situate la nr. 28 din Str. - -, și nu la nr. 26, astfel că se învecinează cu terenul în litigiu, și nu se suprapune cu acesta.

Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat, s-a acordat cuvântul asupra excepției tardivității formulării contestației și asupra apelului.

Avocat, pentru apelanta reclamantă, a solicitat respingerea excepție tardivității contestației. Pe fond admiterea apelului, schimbarea sentinței în sensul admiterii contestației și restituirii în natură a suprafeței de teren de 1718

Consilier juridic n pentru intimata pârâtă, a solicitat admiterea excepției tardivității contestației, iar pe fond respingerea apelului și a cerii de restituire în natură a terenului solicitat.

CURTEA

Asupra apelului de față;

Prin sentința nr.142 din 13.02.2007, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, s-a respins ca nefondată contestația formulată de, domiciliată în S, str.-.- Bl.10,.D,.5, împotriva deciziilor nr.3202/3.10.2006, 1904/29.05.2006 și 7214/5.08.2004 emise de Primăria municipiului

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a respins excepția tardivității formulării contestației, iar pe fond, s-a apreciat că reclamantei i s-a restituit în natură 782. iar în echivalent 71,98. și 108,74. în total 962. iar anterior beneficiase în temeiul legii fondului funciar de reconstituirea a 782. Totalizând aceste suprafețe, s-a apreciat că reclamantei i s-a restituit în total o suprafață de teren mai mare decât cea deținută în patrimoniu, de 0,10ha, așa cum a fost dovedită cu înscrisurile depuse la dosar.

Împotriva acestei sentințe civile, în termen legal, a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

A susținut că hotărârea adoptată a fost dată cu interpretarea eronată a actelor depuse la dosar, potrivit cărora autorul deținut o suprafață totală de 2500. situată în str. -, nr.26, aspect evidențiat de adeverința nr. 5522/1996. Cum în natură a fost restituită o suprafață de782, iar diferența de 1718m.p. este liberă de construcții, se impune, în acord cu spiritul reparator al Legii 10/2001, restituirea în natură și a acesteia.

Apelanta reclamantă a arătat că prima instanță și-a însușit fără temei concluzia expertizei desfășurată în acea fază procesuală, potrivit căreia pe terenul solicitat se află amplasate blocuri de locuințe și alte lucrări de investiții publice, cu toate că prin obiecțiunile formulate s-a arătat că este vorba de un alt tern, situat pe un alt amplasament, respectiv pe str. -, ce a făcut obiectul unei alte notificări, soluționate printr-o altă dispoziție.

A solicitat încuviințarea probei cu o nouă expertiză tehnică de specialitate pentru a face dovada celor susținute prin motivele de apel.

Intimata Primăria Saf ormulat întâmpinare, la data de 16.04.2007, prin care a reiterat excepția tardivității formulării contestației, iar pe fond a solicitat respingerea ca nefondat a apelului, întrucât terenul pentru care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent nu poate fi restituit în natură, fiind afectat detalii de sistematizare și construcții noi.

Potrivit art. 295, alin.2, Cod pr. civ. Curtea a dispus completarea probatoriilor, cu înscrisuri, fiind depuse în copie notificarea nr. 249/N/2001,dispoziția nr. 7023/16.07.2004, și planuri cadastrale, și proba cu expertiză tehnică specialitatea topometrie, fiind desemnat în acest scop exp.tehnic, căruia i s-a făcut adresă să răspundă la obiectivele expuse în încheierea de ședință din 26 iunie 2007.

Lucrarea a fost depusă la dosar la data de 14.02.2008, iar împotriva sa au fost formulate obiecțiuni de către intimata pârâtă, respinse motivat în ședința publică din 26.02.2007.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței civile apelate, prin prisma motivelor de apel, și a excepției tardivității formulate de intimată, se rețin următoarele:

Prin notificarea nr. 249/N/17.08.2001 (fila 17 apel ), autoarea reclamantei, aas olicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 2100. situat în S,-, și măsuri reparatorii pentru casa cu 3 camere și anexă, în prezent demolate.

Prin dispoziția nr. 7023/16.07.2004, emisă de Primăria S, s-a restituit în natură către notificatoarea a suprafața de 728. s-a respins cererea pentru 1700. și s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul de 18. urmând ca pentru acesta să se emite o nouă dispoziție.

Întrucât solicitanta a decedat, prin dispoziția nr. 7214/05.08.2004( fila 18, dosar apel), s-a modificat în parte dispoziția nr. 7023/16.07.2004, art.1, în sensul că restituirea în natură s-a dispus a se face în favoarea moștenitorilor.

La data de 3.10.2006, s-a emis dispoziția nr. 3202 ( fila 15, dosar prima instanță), în soluționarea aceleași notificări, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri pentru terenul de 18. și pentru construcția demolată, edificată pe o suprafață de 71,98. fiind menținută restituirea în natură pentru 782.

Potrivit art. 26, alin.3 din Legea 10/2001, așa cum a fost modificată prin Legea 247/2005, decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 zile de la comunicare.

Dispozițiile inițiale de soluționare a notificării nr. 249/2001 ( nr. 7214/2004 și 7023/2004 ) nu au fost niciodată comunicate reclamantei, așa cum rezultă din adresa nr. 11153/29.05.2007, emisă de Primăria Mun. S, ( fila 27, dosar apel ), astfel că persoana îndreptățită se afla, la data introducerii acțiunii, înlăuntrul termenului de a le contesta, de 30 zile de la comunicare.

Cât privește dispoziția nr. 3202, aceasta a fost emisă la data de 3.10.2006, iar la fila 14 din dosarul primei instanțe se află adresa de înaintare a acesteia către reclamantă, la data de 9.10.2006, fără a fi însă însoțită de dovada primirii.

Legea 10/2001 nu prevede dispoziții speciale referitoare la procedura comunicării, ceea ce înseamnă că se aplică regulile generale, potrivit cărora comunicarea actelor de procedură trebuie realizată astfel încât să asigure primirea de către destinatar.

Cum în cauză nu s-a făcut dovada confirmării primirii de către reclamantă, nu se poate reține că dispoziția nr. 3202/2006 a fost comunicată în mod legal către persoanele îndreptățite, astfel că termenul de 30 zile pentru contestare, prevăzut de art. 26 din legea 10/2001 nu a început să curgă.

Astfel, excepția tardivității invocată de pârâtă prin întâmpinarea formulată la Tribunal, și reiterată în apel, este nefondată, și se impune a fi respinsă, însă nu pentru motivele reținute de prima instanță, ci pentru considerentele mai sus expuse.

Criticile privind fondul cauzei sunt întemeiate.

Potrivit art.9 din Legea 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire, și libere de orice sarcini.

Excepțiile de la principiul prevalenței restituirii în natură sunt limitativ prevăzute de lege, fiind de strictă interpretare.

În speță, s-a făcut dovada că autorul reclamantei, a deținut în proprietate o suprafață totală de 2500. situată în S,-, așa cum rezultă din fila din Registrul agricol depusă la fila 9 din dosarul primei instanțe.

Această suprafață a fost preluată în mod abuziv de stat, 250. prin expropriere( fila 36 ), în temeiul Decretului nr. 353/17.03.1973, iar diferența, în fapt, in absența unui titlu, concluzie dedusă din împrejurarea că imobilul se află în patrimoniul statului, după data invocată ca fiind aceea a preluării bunului. ( art.3.1, din HG nr. 498/18 aprilie 2003 ).

În temeiul legii fondului funciar, autoarei reclamantei i-a fost reconstituită o suprafață de 782. evidențiată în T 171, P 37 și P 38, din nr.7920/47/18.07.2002, iar ulterior prin dispoziția nr. 7023/16.07.2004, modificată prin dispoziția nr. 7214/5.08.2004 s-a dispus restituirea în natură a aceleași suprafețe de 782. din str. - -, s-a respins cererea de restituire a diferenței de 1700.și s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 18. menționându-se că se va emite ulterior o nouă dispoziție.

La data de 03.10.2006, s-a emis în soluționarea aceleași notificări, dispoziția nr. 3202, prin care s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului compus din teren de 18. și construcție în suprafață de 71,98. din-, fiind propuse despăgubiri, în condițiile Legii 247/2005, cu motivarea că pe terenul solicitat se află edificate blocuri de locuit și investiții publice, iar construcția este demolată.

Prin raportul de expertiză tehnică întocmit în apel d e exp. tehnic ( filele 79-83) s-a identificat terenul solicitat prin amplasament și vecinătăți, menționându-se ca în prezent este ocupat parțial de o magazie metalică ușor demontabilă, care poate fi ușor deplasată în incinta rămasă liberă a sediului stației de salvare, suprafața rămasă liberă fiind folosită ca loc de parcare pentru locatarii blocurilor de pe latura de est. Totodată, s-a stabilit că terenul nu este afectat de conducte subterane sau rețele supraterane, iar lucrări de investiții publice și de sistematizare sunt realizate la nord de amplasamentul terenului.

Prin urmare, se constată că suprafața de 1718. este susceptibilă de restituire în natură, fiind în mare parte liberă de construcții autorizate, și neafectat de servituți legale sau alte amenajări de utilitate publică. Existența construcției de pe teren nu împietează asupra restituirii în natură, potrivit art. 10, alin.3, Legea 10/2001, întrucât nu s-a făcut dovada că a fost autorizată, în condițiile legii, și este ușor demontabilă, după cum a menționat expertul.

Cum însă prin notificare s-a solicitat restituirea în natură a suprafeței de 2100. în temeiul principiului disponibilității, Curtea apreciază că reclamanta este îndreptățită la restituire în natură pentru terenul în suprafață de 1318. ( 2100.-782. ) situat în S,-, cu vecinătățile indicate în schița anexă la raportul de expertiză, pornind din partea de sud, învecinată cu suprafața de 782. anterior restituită.

Apreciind ca fiind întemeiate criticile formulate de apelanta reclamantă, în temeiul art. 296 Cod pr. civ. se va admite apelul, se va schimba, în sensul admiterii în parte a contestației.

Dispozițiile nr. 7023/16.07.2004 și 7214/5.08.2004 urmează a fi menținute, chiar dacă suprafața restituiră în natură, de 782. se afla deja în patrimoniul reclamantei, fiind reconstituită în temeiul legii fondului funciar, căci în propria contestație acesteia nu i se poate înrăutăți situația.

Contestația împotriva dispoziției nr. 3202/3.10.2006 se va admite, cu consecința anulării acesteia, urmând a se dispune restituirea în natură a suprafeței de 1318. din S,-, având vecinătățile și dimensiunile laturilor menționate în schița anexă la raportul de expertiză.

Întrucât motivele de apel nu au vizat și măsurile reparatorii pentru construcția demolată, Curtea nu a procedat la analiza temeiniciei soluției adoptate sub acest aspect, pentru a respecta caracterul devolutiv al acestei căi de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de reclamanta domiciliată în S, str. - -,. 10,. D,.5, O împotriva sentinței civile nr. 142 din data de 13 februarie 2007, pronunțată de Tribunalul Olt în dosar nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă PRIMĂRIA S, cu sediul în S, jud.

Schimbă sentința, și admite contestația formulată de, în parte.

Anulează dispoziția nr.3202/3.10.2006 și dispune restituirea în natură a suprafeței de 1318 mp. situată în S,-, cu următoarele vecinătăți: la - limită împrejmuire Stație Salvare (29,6 mp), la - teren Policlinică (29,6 mp), la E- teren Stație Salvare (44,5 mp), la - teren parcare (44,5 mp), conform schiței anexă la raportul de expertiză întocmit de expert.

Menține dispoziția nr.7214/5.08.2004 privind restituirea în natură a suprafeței de 782 mp.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 26 Februarie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.-

Tehn.4 ex

29.02.2008

Președinte:Oana Ghiță
Judecători:Oana Ghiță, Gabriela Ionescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 84/2008. Curtea de Apel Craiova