Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 84/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.84/
Ședința publică de la 03 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Simona Bacșin
JUDECĂTOR 2: Anica Ioan
Grefier - - -
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului civil declarat de intimatul MUNICIPIUL G - prin PRIMAR și de intervenienta în interesul intimatei CFR SA B - SUCURSALA REGIONALA CFR G,cu sediul în G,str.- nr.51, împotriva sentinței civile nr.700/26.05.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul civil nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 25 februarie 2009 și s-au consemnat în încheierea din acea zi,când,instanța având nevoie de timp pentru deliberare,a amânat pronunțarea cauzei la data de 27 februarie 2009 și apoi pentru 03 martie 2009, când a pronunțat prezenta.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Examinând actele și lucrările dosarului constată:
Prin contestația înregistrată sub nr. 7241/121 din 2.11.2007 petentul a solicitat în contradictoriu cu Municipiul G reprezentat prin Primar și Consiliul local al Municipiului G, să se dispună:
- admiterea contestației,
- restituirea în natură a suprafeței de 5000 mp situată în G,- în loc de 2957 mp cât s-a dispus prin Dispoziția nr. 3513/2007.
- fără cheltuieli de judecată.
În motivarea contestației se învederează că s-a dispus restituirea parțial în natură a imobilului situat în G,-, în suprafață de 2975 mp reclamantului.
Prin notificarea formulată în anul 2001, a solicitat restituirea terenului situat în G,-, în suprafață de 5000 mp, însă dând dovadă de rea credință Primăria Municipiului Gad ispus restituirea doar a suprafeței de 2975 mp, deși diferența de teren exista alăturat.
În dovedirea acțiunii s-au depus copii certificate după Dispoziția nr. 3513/2007, Raportul nr. 720/2007, plan de situație.
La termenul din data de 18.01.2008 pârâta a depus întâmpinare prin care se solicită respingerea contestației motivat de faptul că prin notificarea nr. 720/21.10.2002 reclamantul a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 5000 mp, situat în G,-, Primarul municipiului Gae mis dispoziție doar pentru suprafața de 2975 mp.
Comisia internă de analiză din cadrul instituției, urmare a verificării actelor anexate notificării depuse în temeiul Legii 10/2001, a constatat că imobilul revendicat de către reclamant a fost proprietatea numitului așa cum rezultă din certificatul de rol fiscal.
S-a mai reținut de asemenea că acest teren a trecut în proprietatea statului prin oferta de donație autentificată sub nr. 9820/16.10.1970.
Imobilul (teren) solicitat de către reclamant este parțial liber de construcții și se poate restitui în natură, parțial.
Diferența de teren până la 5002 mp este deținută de altă persoană juridică, în speță Compania Națională de Ferate " Ferate" SA care a fost notificată să dezafecteze terenul pentru a fi pus în posesie noul proprietar prin adresa nr. 76050/15.08.2007.
La data de 23.10.2007 prin adresa nr. 99236 Serviciul Revendicări a înaintat Companiei Naționale de Ferate în temeiul prevederilor art. 26. al.1, art.27 al.5, art. 29 din Legea 10/2001, republicată și art. 16 al.1 din Legea nr. 247/2005 Notificarea nr. 720/N/2001 depusă la instituție de către reclamant, menționând faptul că imobilul notificat este parțial deținut de aceasta.
Din suprafața de 5002 mp revendicată, municipiul G deține numai suprafața de 2975 mp pentru care a fost și emisă Dispoziția nr. 3513/SR/26.09.2007.
În procesul verbal nr. 720/20.09.2007 Comisia internă de analizat a arătat că imobilul (teren) situat în G,- este parțial liber de construcții și se poate restitui în natură, respectiv partea deținută de municipiul G iar pentru partea de imobil deținută de Regionala, urmează a fi restituită de aceasta.
La termenul din data de 25.02.2008 s-a depus cerere de intervenție formulată de CNCF CFR SA B ce a fost admisă în principiu.
Intervenienta prin cerere - fila 64 dosar - solicită respingerea contestației pe motiv că întreaga suprafață de teren revendicată ar aparține intervenientei.
Prin sentința civilă nr.700/2008 a Tribunalului Galați s-a admis contestația, s-a modificat art. 1 din Dispoziția 3513/SR/2007 în sensul că s-a dispus restituirea suprafeței de 5000. în loc de 2957.
Pentru a decide astfel, instanța a reținut următoarele:
În speță, părinții petentului și au cumpărat un teren în suprafață de 5002 mp. Pe- G în perioada 1960 - 1964 unde au construit o casă de locuit cu dependințe.
În anul 1970 au venit autoritățile statului locale și forțat au fost scoși din casă, iar imobilul a fost demolat fără să se acorde despăgubiri bănești, mutându-se în 40 la confort III.
Atunci au fost luate actele de proprietate. Evacuarea s-a făcut de către salariații Primăriei însoțiți de milițieni care au transportat mobila și obiectele personale la noua locuință din 40 - pe care le-au repartizat-o cu contract de închiriere, transformându-se din proprietari în chiriași.
Abuzul comis asupra familiei este concludent și înscrisurile din actele oficiale atestă că demolarea și donarea au fost forțate și abuzive.
Acest fapt este probat cu certificatul de moștenitor nr.1146/27 iulie 1992 - fila 98 dosar, decizia de donație nr. 606/18 oct. 1972 - fila 97 dosar, fișa nr. 637- Rol fiscal la poziția- - proprietari și - figurează 5002 mp teren și 131 mp clădire - arie construită și următoarea notă: " Acceptare de donație, autentificată sub nr. 2897/19.06.1976, sentința civilă nr. 2396/27.04.2005 pronunțată în dosarul nr. 11470/C/2004 al Judecătoriei Galați - fila 99 dosar.
Prin raportul de expertiză s-a constatat că diferența de teren la care este îndreptățit, nu se află în proprietatea Regionalei CFR, fiind terenul alăturat, identificat prin expertiza întocmită în cauză cu chenar roșu.
Din administrarea probei cu înscrisuri precum și proba testimonială, martorul relatând instanței faptul că, calea ferată a fost edificată anterior exproprierii autorilor reclamantului iar suprafața de 5000 mp, proprietatea autorilor reclamantului se află pe lungime, la stradă, fiind cea identificată de experta, cu chenar roșu, această suprafață de teren fiind proprietatea Primăriei Municipiului G și în continuarea suprafeței care i-a fost restituită reclamantului.
În ceea ce privește cererea de intervenție formulată de CNCF CFR SA B- Sucursala Regională CFR G nu s-au făcut dovezi privind dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat.
Împotriva acestei decizii au promovat apel Municipiul G, prin reprezentant Primarul municipiului și intervenienta.
Intimata critică sentința judecătorească, în principal, sub următorul aspect:
Instanța a dispus restituirea unei suprafețe pe care instituția nu o deține în patrimoniu, ci este proprietatea privată a intervenientei.
Intervenienta CFR SA critică sentința, în esență, sub următoarele aspecte:
1) Instanța a făcut o greșită aplicare a art.1(2) din Legea 10/2001,dispunând restituirea în natură a unei suprafețe de teren aflată în proprietatea lor, deși prin notificarea adresată la data de 30.10.2001 intimatul le-a recunoscut calitatea de proprietari, de asemenea și Primăria G care i-a înaintat documentația spre competentă soluționare, iar din raportul de expertiză rezultă că suprafața se află în posesia unității. Mai mult, chiar intimatul a solicitat acordarea unei suprafețe în compensare având în vedere că terenul e ocupat de linii ferate.
2) Așa cum rezultă din precizările aflate la fila130 au înțeles să formuleze o cerere de intervenție în interesul pârâtei, în baza art. 49(3) Cod procedură civilă, solicitând respingerea contestației formulate de reclamant, pe considerentul că pentru întreaga suprafață de teren este unitatea deținătoare, în sensul Legii 10/2001. A mai susținut și că există suspiciuni extrem de severe cu privire la conținutul Deciziei 606/1972, care n-a fost depusă în original, iar suprafața acceptată de stat e de 10 ori mai mare decât cea care figurează în oferta de donație.
Analizând apelurile prin prisma criticilor invocate, instanța reține că acestea sunt fondate din considerentele ce se vor arăta în continuare:
Conform Normelor Metodologice de Aplicare a Legii 10/2001( Hotărârea 250/2007) unitatea deținătoare este fie entitatea cu personalitate juridică ce exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii,fie entitatea cu personalitate juridică care are înregistrată în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunulce face obiectul legii( regii autonome, societăți/companii naționale și societăți comerciale cu capital de stat). În cauză, apreciem că unitatea deținătoare pentru suprafața ce face obiectul prezentei contestații este intervenienta CFR Sucursala Regională G din următoarele considerente:
a) Din raportul de expertiză topometrică efectuat în cauză rezultă că terenul e poziționat la nord de strada - -, fiind amplasat într-o incintă care a fost îngrădită cu gard din plăci de beton și care e deținută de SNCFR, în incintă existând clădiri din cărămidă aparținând acestei unități.
b) Planul cadastral al Stației CFR G -Bazin depus de intervenientă confirmă că suprafața contestată se află în limitele zonei cadastrale ale căii ferate.(f 81/82 dosar fond)
c) Primăria, prin Dispoziția nr. 3513/SR din 26.09.2007, reține că pentru diferența deținută de Regionala reclamantul trebuie să se adreseze acestei unități;
d) Însuși reclamantul recunoaște că intervenienta este unitate deținătoare dovadă că i-a adresat notificarea înregistrată sub nr. 720/N/2001 solicitând achitarea echivalentului bănesc a terenului în suprafață de 5000m.p. situați în - -, nr.131 și, de asemenea, nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză ce stabilea amplasamentul, ci a solicitat să i se atribuie în compensare un alt teren.(raport expertiză f58-59). Din susținerile intervenientei, mai rezultă că aceasta a răspuns negativ cu adresa nr.705/1/278/26.12.2001 la notificarea ce i-a fost adresată, dar la acel moment reclamantul nu a formulat contestație, acesta fiind motivul pentru care solicită în prezent ca terenul să fie restituit de Primărie.(f 20 dosar apel)
Deși faptul că unitatea deținătoare este CFR face inutilă orice altă discuție legată de fondul cauzei, nu putem să nu remarcăm că însăși suprafața solicitată de reclamant de 5002. face subiectul unor suspiciuni extrem de severe, în condițiile în care nu s-a depus actul de proprietate asupra terenului, iar în oferta de donație făcută de acesta e menționată doar suprafața de 500 mp. suprafața de 5002. apare doar în actul de acceptare, act pe care reclamantul refuză să-l depună în original la solicitările repetate ale instanței.(35,37 dosar fond). Acesta este motivul pentru care intervenienta a formulat plângere penală împotriva reclamantului pentru fals.(f 133 dosar fond).
De asemenea, din precizările pârâtei Primăria G rezultă că în rolul fiscal figura cu 500. iar modificarea întinderii suprafeței a intervenit după admiterea cererii de anulare donație. Oricum, în propria contestație nu e posibilă agravarea situației reclamantului căruia deja i s-a restituit în natură suprafața de 2975.
Apelul declarat de intervenientă este de asemenea fondat.
Potrivit precizărilor intervenientei, aceasta a înțeles să formuleze o cerere de intervenție în interesul pârâtei, motivată în drept pe disp. art. 49.alin 3 Cod procedură civilă (f 130 dosar fond). Aceasta e și calificarea corectă a cererii, în condițiile în care în decizia Primăriei G s-a reținut că pentru partea de teren ce face obiectul contestației unitatea deținătoare este CFR SA. astfel încât aceasta e interesată să susțină în instanță apărările intimatei- apelante.
Din aceste considerente, având în vedere disp. art.296 Cod procedură civilă, va admite ambele apeluri, va schimba în tot sentința și va respinge contestația ca nefondată, admițând totodată și cererea de intervenție în favoarea pârâtei.
Având în vedere că a doua cerere pentru lipsă apărare formulată de apărătorul reclamantului e vădit nefondată, făcută în scopul tergiversării cauzei și pentru a se sustrage de la îndeplinirea obligațiilor instituite prin încheierea din 14 01 2009, având în vedere că deși susține că se afla în Parlamentul României la data ședinței, consilierii juridici ai celorlalte părți l-au întâlnit pe holurile instanței și a fost prezent și la sala 7 ca apărător al inculpatului în dosarul - al Curții de APEL GALAȚI, urmează ca în conformitate cu disp. art.1081alin 2 lit b Cod procedură civilă să dispună amendarea domnului avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelurile declarate de intimata MUNICIPIUL G - prin PRIMAR și de intervenienta în interesul intimatei CFR SA B - SUCURSALA REGIONALA CFR G,cu sediul în G,str.- nr.51, împotriva sentinței civile nr.700/26.05.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul civil nr- și în consecință:
Schimbă în tot sentința civilă nr.700/26.05.2008 a Tribunalului Galați și respinge contestația ca nefondată.
Admite cererea de intervenție accesorie în interesul intimatei formulată de CFR SA B - SUCURSALA REGIONALA CFR
În baza disp.art.1081alin.2 lit.b Cod procedură civilă,sancționează pe domnul avocat cu amendă judiciară în sumă de 500 lei.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Martie 2009.
Președinte, - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
: - -/12.03.2009
: /24.03.2009
7 ex.
FOND:
com.4 ex. și 1 ex.av.
Președinte:Simona BacșinJudecători:Simona Bacșin, Anica Ioan