Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 86/2008. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 86/
Ședința publică din 18 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra apelului declarat de reclamantul, domiciliat în Tg.M,-, împotriva sentinței civile nr.1116 din 10 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
In lipsa părților.
Procedura completă.
dezbaterilor au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 4 2008, când s-a amânat cauza la 11 2008, iar apoi pe data de azi, când în urma deliberării s-a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.1116 din 10.06.2008, Tribunalul Harghitaa respins acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta SC SA.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut în esență că imobilul în litigiu este evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate, cu respectarea dispozițiilor legale, fiind incidente dispozițiile art.27 alin.2 și 29 din Legea nr. 10/2001. Modalitatea de acordare și stabilire cuantumului măsurilor reparatorii urmează a fi decise de Comisia Centrală constituită pentru stabilirea despăgubirilor.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul, solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței apelate, în sensul admiterii acțiunii și obligarea intimatei-pârâte să-i plătească cheltuielile de judecată.
În motivarea apelului a arătat că Tribunalul Harghita, ca instanță de rejudecare, trebuia să constate că pârâta nu a dovedit că i-a comunicat decizia motivată asupra notificării, deși această obligație îi revenea atât potrivit prevederilor art. 25 alin.3 din Legea nr.10/2001, republicată, cât și în virtutea îndrumărilor obligatorii primite prin decizia civilă nr.120/A din 11.12.2007, conform art.315 Cod procedură civilă.
În privința fondului, a arătat că obiectul contractului de privatizare îl constituie un pachet de acțiuni, iar nu active individualizate. În consecință, terenul în litigiu nu a format obiectul contractului de vânzare-cumpărare de privatizare D MS nr.8/19.02.1999, astfel că pârâta nu a dobândit prin privatizare acel teren.
SC SA a preluat activul și pasivul patrimonial al fostei unități de stat, Oficiul Farmaceutic Regional Tg- Pârâtei îi revine obligația de acorda despăgubiri pentru suprafața de teren care a fost preluat abuziv în proprietatea statului, fără respectarea prevederilor art. 481 Cod civil, printr-un decret de expropriere lovit de nulitate, pentru nepublicare în Buletinul Oficial.
În drept: art.2, art.3, art.11, art.25, 26 și 27 din Legea nr.10/2001, republicată, art.282 și următorii din Codul d e procedură civilă.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
În considerentele întâmpinării s-a arătat că prima instanță a reținut în mod corect faptul că intimata a respectat dispozițiile art.25 din Legea nr. 10/2001, că aceasta este o societate comercială integral privatizată încă din anul 1999. Ca atare, dispozițiile art.21 alin.1 și 2 din Legea nr. 10/2001 nu sunt aplicabile.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate, precum și din oficiu, conform efectului devolutiv al apelului conferit de art.292 - 294 Cod procedură civilă, curtea constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Harghita la data de 06.06.2007, reclamantul a chemat în judecată pe SC SA, solicitând instanței obligarea pârâtei să emită o decizie prin care să se pronunțe asupra cererii sale care i-a fost trimisă prin notificarea nr.8 din 22.03.2007, stabilind măsuri reparatorii prin echivalent, constând în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale, pentru suprafața de 252 mp teren efectiv deținut din terenul intravilan cuprins în CF nr.4309, sub nr.top 2691/1 și 2690, în suprafață totală de 2.565 mp, care a fost trecut în proprietatea statului cu titlu de expropriere, în baza Decretului nr.221/1962.
Odată cu întâmpinarea, pârâta a depus extras din decizia Consiliului de Administrație din data de 23 mai 2007, prin care s-a respins notificarea și întreaga documentație a fost transmisă către AVAS.
Instanța de fond, prin sentința civilă nr.2387 din 19.09.2007 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și a respins acțiunea reclamantului, pe considerentul că pârâta este o societate comercială integral privatizată, fiind aplicabile dispozițiile art.29 alin.3 din Legea nr.10/2001.
Curtea de Apel Tg-M a desființat hotărârea și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Harghita, prin decizia nr. 120/A din 11.12.2007. Curtea a reținut că prima instanță nu a verificat structura acționariatului societății pârâte la data intrării în vigoare a legii, pentru a se putea stabili cu certitudine căi mobilul din litigiu nu se încadrează în excepțiile reglementate de art. 21 alin.1 și 2, la dosarul cauzei regăsindu-se doar contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.8/19.02.1999, din care rezultă înstrăinarea de către fostul a unui număr de 1.944.343 acțiuni, reprezentând 50,11% din valoarea capitalului social subscris al societății cumpărătoare.
Pârâta nu a făcut dovada comunicării deciziei cu reclamantul, pentru ca acesta să-și poată modifica cererea de chemare în judecată.
În rejudecare, reclamantul a arătat că își susține acțiunea înregistrată la 6.06.2007. Pentru cazul în care se va considera că pârâta a făcut o comunicare valabilă a deciziei, își modifică acțiunea, solicitând anularea deciziei și obligarea pârâtei să-i restituie în natură suprafața de 252 mp teren efectiv deținut din terenul intravilan cuprins în CF nr.4309, sub nr.top 2691/1 și 2690 sau să-i plătească suma de 25.200 euro, reprezentând valoarea de piață a acestei suprafețe de teren.
În drept, a invocat dispozițiile art.21 alin.1 și 2 din Legea nr.10/2001 republicată.
Prin sentința civilă n 1116/10.06.2008 s-a respins pe fond acțiunea reclamantului. Sentința este ferită de orice critici, fiind legală și temeinică.
Pârâta a făcut dovada legalei comunicări a deciziei Consiliului de Administrație către reclamant atât prin adresa nr.1040/01.06.2007 (28 din primul dosar de fond), cât și prin dovezile de comunicare prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire (39 din dosarul de fond).
Din listingul societății pârâte, comunicat de de pe lângă Tribunalul Mureș (36) se constată că acționari sunt - cu un aport la capitalul societății de 5.968.051,60 RON, număr de acțiuni: - și cota de participare la beneficii: 89,-%; - persoane fizice, cu un aport la capitalul societății de 690.439,70 RON; număr acțiuni - și cotă de participare la beneficii 10.-.
Contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.8/19.02. 1999 fost încheiat între și primul acționar.
Prin listingul depus la dosar s-a verificat structura acționariatului societății pârâte, putându-se constata fără nici un dubiu că pârâta este o societate comercială cu capital privat integral.
Ca atare, prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 29 alin.1 și 2 din Legea nr.10/2001, întrucât imobilul în litigiu este evidențiat în patrimoniul societății pârâte, iar aceasta este o societate comercială privatizată.
În această situație, instituția competentă a soluționa notificarea este cea care a efectuat privatizarea, cum corect s-a reținut și prin decizia emisă de societatea pârâtă.
Raportat la susținerile reclamantului din cererea de apel trebuie menționat că "privatizarea unei societăți comerciale" nu vizează active individualizate ci înstrăinarea pachetului de acțiuni. În acest sens sunt și specificările de la pct.29.1 și 29.2 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001, care fac referire la imobile aflate în patrimoniu societăților privatizate integral și aici se face referire distinctă și expresă la cote de capital privatizate sau neprivatizate. În consecință, capitalul social este cel care se privatizează și nu un bun imobil. Se mai arată că, entitatea care soluționează notificarea este cea care a făcut privatizarea și aceasta va emite o decizie prin care va propune acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv (titlul VII din Legea nr.247/2005).
Toate cele reținute mai sus duc la concluzia că hotărârea atacată este legală și temeinică, motiv pentru care, în baza art.296 Cod procedură civilă, apelul reclamantului urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul, domiciliat în Târgu M,-, județul M, împotriva sentinței civile nr.1116 din 10.06.2008, pronunțată de Tribunalul Harghita.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 2008.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, |
Grefier, |
:
: /4 ex.
10.03.2009
Jud.fond:
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat