Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 87/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.87
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2008
PREȘEDINTE: Elena Pașcan judecător
- - - - judecător
GREFIER - - -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare apelul civil promovat de apelanta-pârâtă, împotriva sentinței civile nr. 64/C din 24 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă consilier juridic R pentru apelanta-pârâtă Calor și procurator pentru intimata-reclamantă, care se legitimează cu carte de identitate seria nr.- eliberată de Poliția Mun. P N la data de 09.11.2004, asistată de avocat -, lipsă fiind intimata-reclamantă.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, învederându-se instanței că s-au depus la dosarul cauzei, prin Compartiment Arhivă, la data de 16.05.2008, motivele apelului de către apelanta-pârâtă Calor, iar la data de 19.05.2008, intimata-reclamantă depune o cerere prin care solicită comunicarea motivelor de apel, după care:
Instanța constată apelul ca fiind la primul termen de judecată, declarat în termen, motivat și legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 1 RON și timbru judiciar în cuantum de 0,15 RON.
La solicitarea instanței consilier juridic R pentru apelanta-pârâtă Calor arată că nu au alte cereri de soluționat formulate de alți eventuali moștenitori ai autoarei în cauză care să se refere la terenul în litigiu.
Avocat pentru intimata-reclamantă arată că i-au fost înmânate înaintea ședinței de judecată motivele de apel d e către reprezentantul apelantei-pârâte și nu solicită termen pentru studierea acestora.
Nemaifiind chestiuni prealabile, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Consilier juridic R având cuvântul pe fond pentru apelanta-pârâtă Calor solicită admiterea apelului și respingerea cererii ca nefondată. În susținerea apelului arată că intimata-reclamantă nu are calitate de unic moștenitor, iar conform testamentului olograf este legatar cu titlu particular. În concluzie solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și menținerea deciziei primarului.
Avocat pentru intimata-reclamantă solicită respingerea apelului. Arată că nu există o altă notificare, au făcut și ei demersuri și nu există alți moștenitori. Nu solicită obligarea apelantei-pârâte " Calor" la plata cheltuielilor de judecată.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra apelului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă 64/C/24.01.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul - a fost admisă contestația formulată de prin procurator, în contradictoriu cu Calor
S-a dispus anularea Deciziei nr.15/30.08.2007 emisă de intimată; s-a constatat calitatea de persoană îndreptățită la restituire în sensul Legii nr.10/2007tatoarei; a fost obligată intimata să se pronunțe pe fondul notificării nr.455/8.11.2001 cu privire la imobilul situat în P N,-; a fost obligată intimata la plata sumei de 50 de lei pe fiecare zi de întârziere începând cu a 31-a zi de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și până la momentul emiterii deciziei pe fondul notificării precum și la plata către contestatoare a cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei, reprezentând onorarul de avocat.
Pentru a decide astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Contestatoarea, prin procurator, în contradictoriu cu SC SA. a solicitat anularea deciziei nr. 15 din 2007 și obligarea societății intimate la pronunțarea restituirii în natură a imobilului format din casă și teren situat în P N- jud.
A solicitat obligarea la daune cominatorii în cuantum de 100 lei pe fiecare zi de întârziere începând cu a - 31 zi de la rămânerea definitivă a hotărârii ce se va pronunța și până la momentul emiterii deciziei pe fondul notificării, precum și plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestației s-a arătat că prin notificarea nr. 455 din 8.11.2001 contestatoarea a solicitat restituirea în natură a casei și terenului aferent situate în P N-. Intimata, deținătoarea imobilului, a respins notificarea motivând că nu s-a dovedit calitatea succesorală și nu ar fi persoană îndreptățită la restituire în sensul art. 3 și 4 din legea 10/2001 republicată.
În fapt, contestatoarea a arătat că autoarea sa () a instituit-o legatar universal, acesta a fost soția numitului proprietarul imobilului solicitat.
La un moment dat din cauza condițiilor politice din anii 1945 - 1989 cei doi au divorțat formal, acest divorț fiind o metodă de supraviețuire - fiind membru al partidului Liberal, prefect și deputat persecutat politic de către regimul comunist - însă părțile nu au avut niciodată intenția reală de a se despărți și au continuat conviețuirea, astfel că prin sentința civilă nr. 9031 din 2001 Judecătoriei Piatra Neamțs -a constatat caducitatea Cărții de judecată civilă nr. 203 din 1952 și s-a constatat valabil încheiată căsătoria dintre cei doi.
În dovedire a anexat decizia criticată, acte de stare civilă certificatul de moștenitor după cei doi defuncți și Sentința 9031/2001 rămasă definitivă și irevocabilă.
Din actele și lucrările dosarului instanța de fond a reținut că:
În fapt, contestatoarea a fost instituită legatară universală de către testatoarea () care a decedat la 5 ianuarie 1980 așa cum rezultă din certificatul de moștenitor 58/11 februarie 1999 (fila 10 dosar fond).
Aceasta la rândul său l-a moștenit pe care a decedat la data de 7.09.1954 conform certificatului de calitate de moștenitor nr. 31/28.02.2003 (fila 13 dosar fond) și testamentului olograf datat 19 august 1952 (fila 14 dosar fond).
Prin Sentința (Carte de Judecată) civilă nr. 203 din 7.07.1952 pronunțată în dosar 2112/1052 de Judecătoria Piatra Neamțs -a declarat desfăcută căsătoria dintre și pârâtul, prin admiterea acțiunii de divorț.
Această sentință civilă a rămas ineficientă prin efectul de autoritate de lucru judecat al Hotărârii judecătorești nr. 9031/3.12.2001 a Judecătoriei Piatra Neamț definitivă și irevocabilă (fila 20- 22 dosar) în sensul că s- constatat în mod expres caducitatea hotărârii de divorț și valabilitatea căsătoriei înregistrată sub nr. 65/1950 dintre și.
Această hotărâre are efectul retroactiv al unei recunoașteri întrucât prin testamentele încheiate de de cujus, anterior decesului său survenit la data de 7 septembrie 1954 - beneficiara legatelor respective apare a fi în mod clar "fosta soție o bună tovarășă de viață și de suferință și de care nu mă simt despărțit nici moral nici legal" după cum declară testatorul.
Vocație succesorală asupra întregii averi prezente și viitoare a căpătat astfel care la rândul ei a instituit legatară universală pe contestatoarea ErhanE.
Notificarea formulată astfel pentru imobilul care a făcut parte din patrimoniul soților trebuia soluționată pe fond întrucât s-au produs suficiente dovezi cu privire la îndreptățirea contestatoarei de a solicita retrocedarea imobilului.
Decizia nr. 15/2007 emisă de intimată a constatat în mod neîntemeiat că solicitanta nu are calitate de persoană îndreptățită în sensul art. 3- 4 din Legea 10/2001 republicată și nu a fost dovedită calitatea acesteia de moștenitor, considerent pentru care s-a dispus anularea Deciziei pronunțată cu încălcarea dispozițiilor Codului civil referitoare la devoluțiunea testamentară și va obliga intimata să soluționeze în fond cererea de retrocedare a imobilului.
În temeiul art. 5803Cod procedură civilă, s-a dispus cu titlu de garanție îndeplinirii obligației de a face, pentru fiecare zi de întârziere daune cominatorii în cuantumul maxim prevăzut de textul respectiv ( 50 lei ), constatând ca neîntemeiată solicitarea de daune cominatorii în cuantum de 100 lei pe zi de întârziere.
Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a declarat apel intimata.
Aceasta a invocat în apel, din nou faptul că reclamanta nu are calitate de unic moștenitor al primului proprietar al imobilului notificat.
Sub acest aspect apelanta arată că în decizia civilă 1720/1999, pronunțată de Curtea de Apel București se face vorbire de testamentul întocmit de, la data de 19.08.1952 în care autoarea reclamantei este numită legatară cu titlu particular, iar de cujus îi desemnează tot în calitate de legatari pe cei patru nepoți de frate și soră.
În anul 1996 autoarea reclamantei, numita, își valorificase legatul, astfel încât efectele juridice ale testamentului sunt produse în totalitate.
Faptul că în anul 2004 arată apelanta reclamantă a solicitat eliberarea unui certificat de moștenitor în care este trecută drept singura moștenitoare a defunctei, soția lui, nu schimbă situația expusă mai sus, în condițiile în care testamentul lui nu a fost anulat și nu a suferit modificări.
În condițiile în care, se arată, în ceea ce privește pe se pune problema concursului între devoluțiunea legală și cea testamentară, stabilirea calității de unică moștenitoare legală a autoarei reclamantei față de succesiunea lui, nu înlătură vocația celorlalți desemnați prin testament la moștenire.
Mai mult decât atât, intimata susține că reclamanta nu a făcut niciodată dovada nici în faza necontencioasă și nici ulterior, asupra faptului că ar efectua demersuri pentru a afla poziția comoștenitorilor față de notificare.
Pe de altă parte, se arată, potrivit dispozițiilor testamentare, era desemnată legatară cu privire la bunurile expres și limitativ individualizate și nu cu privire la imobilul în litigiu.
Pentru aceste motive apelanta a solicitat admiterea apelului și pe fond a se constata lipsa calității procesual active a reclamantei.
Curtea examinând hotărârea apelată în raport de motivele de apel invocate precum și din oficiu, având în vedere caracterul devolutiv al apelului constată apelul nefondat.
Prin testamentele încheiate de de cujus, beneficiara legatelor, apare ca fiind soția sa, care la decesul soțului său a căpătat vocație succesorală asupra întregii averi, prezente și viitoare.
La rândul său a instituit ca legatară universală pe contestatoarea, astfel încât aceasta și-a dovedit calitatea de persoană îndreptățită a solicita reparații în temeiul Legii 10/2001.
Apelanta nu a făcut nici o dovadă că ceilalți pretinși moștenitori ar fi făcut la rândul lor notificare pentru imobilul situat în P N,-.
Potrivit art.4 (4) din Legea 10/2001, astfel cum a fost modificată "de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută de Legea 10/2001 profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire".
Raportat la aceste dispoziții legale și situația de fapt reținută și expusă mai sus, Curtea, constată soluția instanței de fond ca fiind temeinică și legală. Drept pentru care în temeiul art.296 Cod procedură civilă va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul civil promovat de apelanta-pârâtă, împotriva sentinței civile nr. 64/C din 24 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă.
Definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 21.05.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR 2: Camelia Viziteu
- - - -
GREFIER,
- -
Red.
Red.
Tehnored./5 ex.
18/19.06.2008
Președinte:Elena PașcanJudecători:Elena Pașcan, Camelia Viziteu