Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 87/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 87/
Ședința publică din 25 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 2: Daniela Petrovici
Grefier - -
Pe rol pronunțarea asupra apelurilor civile formulate de apelanții pârâții:
, cu sediul în Stațiunea, 26, județ C,
II. MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL, ambii cu sediul în C, B-dul. - nr. 51, județ C,
III. și, ambele cu sediu în B,-, sector 1,
împotriva sentinței civile nr. 1052/C din 25 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, domiciliat în B,-,. 3, sector 3 și, domiciliată în B,-, sector 1, având ca obiect contestație în temeiul Legii nr. 10/2001.
Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din data de 18.03.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate intimaților reclamanți și I să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 25.03.2009, dată la care a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanta reclamanții si I au chemat in judecata pe parata SC SA, solicitând obligarea acesteia la restituirea în natură, prin lăsarea în deplină proprietate și netulburata posesie, a imobilului situat in Stațiunea,-, județ C, compus din teren în suprafață de 370 mp. și construcție compusa din 2 apartamente - 16.
În motivarea cererii, s-a arătat că imobilul a cărui restituire se cere a aparținut defunctului, ai cărui unici moștenitori sunt reclamanții, în calitate de nepoți de soră (, născută, mama reclamantului ), respectiv de frate (, tatăl reclamantei I).
Cu notificările nr.76 si 77 din 17.05.2001 adresate Primăriei Municipiului Constanta prin executorul judecătoresc și notificările nr.118 si 119 din 03.07.2001 adresate SC SA, reclamanții au solicitat restituirea în natură a imobilului, însă până la momentul introducerii acțiunii nu au primit nici un răspuns, deși notificările au fost însoțite de toate actele doveditoare ale calității lor de moștenitori legali și de proprietar a defunctului lor unchi.
Au precizat reclamanții că, în lipsa unui răspuns clar din partea SC SA cu privire la situația juridică a imobilului solicitat, la data de 14 august 2002 au promovat o acțiune având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare încheiat de pârâta cu o persoană fizică sau juridică, in temeiul art.46 alin.3 din Legea nr.10/2001.
Ulterior, au aflat că SC SA înstrăinase imobilul în legătură cu care fusese notificată SC SRL, prin contractul de vânzare-cumpărare nr.2754/11.06.2002. Urmare a acestei situații, in perioada 14.08.2002-16.02.2006, între părți au avut loc mai multe procese, finalizate prin sentința civilă nr.2604/COM/13.09.2005 a Tribunalului Constanta, prin care s-a constatat nulitatea absoluta a contractului sus-menționat.
Reclamanții au susținut că lipsa răspunsului la notificare din partea deținătorului imobilului in termenul de 60 de zile prevăzut de lege echivalează cu refuzul de a restitui imobilul, iar consecința juridică pentru persoana îndreptățită este posibilitatea de a se adresa justiției.
Prin notele de ședință depuse la 126-128 fost completată acțiunea introductivă cu cererea de obligare a pârâtei la plata de daune cu titlu de lipsa de folosință a imobilului revendicat în suma de 800.000 Euro.
In motivarea acestei cereri s-a arătat că pârâta se face vinovată de săvârșirea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii față de reclamanți, în condițiile în care nu a răspuns numeroaselor notificări formulate de aceștia, iar imobilul poate fi restituit în natură conform art.7, 9 si 21 din Legea nr.10/2001.
Pârâta a depus note scrise (131-135), prin care a invocat excepția tardivității formulării cererii completatoare, excepția prematurității solicitării lipsei de folosință și excepția lipsei calității sale procesuale pasive cu privire la acest capăt de cerere.
Totodată, a depus cerere de chemare în garanție a SC SRL, cumpărătoarea imobilului in litigiu conform contractului de vânzare-cumpărare nr.2754/11.06.2002, autentificat sub nr.917/06.08.2002, anexat la dosar, pentru ca aceasta sa o despăgubească în cazul admiterii cererii completatoare (136-137).
Chemata in garanție SC SRL a depus întâmpinare (153), prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, motivând că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.919/06.08.2002 la BNP" si - ", atașat la 154 din dosar, a înstrăinat imobilul in litigiu SC SRL.
Față de apărările formulate de chemata în garanție, în contradictoriu cu SC SRL si SC SRL, reclamanții au invocat excepția nulității absolute a contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.919/06.08.2002 la BNP" si - ", ca act subsecvent contractului de vânzare-cumpărare nr.2754/11.06.2002, autentificat sub nr.917/06.08.2002, constatat nul prin sentința civilă nr.2604/COM/13.09.2005 a Tribunalului Constanța, respectiv ca act încheiat prin frauda la lege.
Sub acest din urma aspect, reclamanții au motivat ca actul a cărui nulitate o invocă a fost încheiat în scopul fraudării intereselor lor și prin încălcarea unor dispoziții de ordine publică deoarece, atât vânzătoarea, cât și cumpărătoarea, au fost reprezentate de aceeași persoană- -la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr.917 si nr.919/06.08.2002.
Totodată, reclamanții și-au completat din nou acțiunea, în sensul obligării pârâților SC SRL, -, și la plata, în solidar, a sumei de 800.000 lei cu titlu de daune pentru lipsa de folosință imobilului 16 din Stațiunea.
Prin aceleași note scrise, reclamanții au solicitat instituirea sechestrului judiciar asupra imobilului in litigiu.
La termenul de judecata din 15.01.2008 reclamanții au solicitat extinderea cadrului procesual prin introducerea în cauză, în calitate de pârâți a Consiliului Local Constanta si a Municipiului Constanta prin Primar, deținătorii terenului aferent 16.
Prin sentința civilă nr. 1052 din 25 septembrie 2008 Tribunalul Constanțaa admis acțiunea reclamanților, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 919/ 06.08.2002 la BNP, încheiat între SC SRL, în calitate de vânzătoare și SC SRL, în calitate de cumpărătoare, având ca obiect imobilul - construcție 16 cu o suprafață construită de 79,28 mp, situat în Stațiunea, județul
A obligat pârâții să restituie în natură reclamanților imobilul situat în Stațiunea, județul C, compus din teren în suprafață de 370 mp, astfel cum a fost identificat în planul de situație anexă la expertiza topografică întocmită de ing. S în aprilie 2008 și construcție tip P+ 1E- 16, cu suprafața construită de 79,28 mp.
A obligat pârâții să achite în solidar reclamanților suma de 3600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare (onorariu expert și onorariu avocat).
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut din probele administrate că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la restituirea imobilului, că autorul lor a fost proprietarul imobilului în litigiu și că vânzarea imobilului de către EC SRL către SC SRL este nulă in virtutea principiilor cuprinse in adagiilequod nullum est nullum producit effectumsiresoluto dantis iure, resolvitur ius accipientis.S-a reținut sub acest ultim aspect că în condițiile in care cele doua contracte au fost încheiate in aceeași zi și ambele părți contractante au fost reprezentate de aceeași persoană, nu pot fi considerate îndeplinite condiția privind eroarea asupra calității de proprietar a vânzătorului și condiția bunei credințe a cumpărătorului, pentru a fi incident principiul validității aparentei de drept.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții, Municipiul și Consiliul Local
În apelul formulat, pârâta a susținut că, în lipsa unei dispoziții emisă de unitatea deținătoare în procedura administrativă, instanța nu are temei să dispună ea restituirea imobilului. Arată că în competența instanței intră numai verificarea legalității deciziei/dispoziției emisă de unitatea deținătoare, fără să se poată substitui acesteia.
Pe fond, pârâta arată că reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate pentru că nu au prezentat schițe, planuri de identificare a imobilului, certificat de calitate de moștenitor de pe urma defunctului, originalul titlului de proprietate și dovada înregistrării fiscale a imobilului.
Susține că reclamanții nu au calitatea de persoane îndreptățite la restituirea imobilului pentru că, potrivit certificatului de moștenitor nr. S-429 din 10.02.1965, bunurile care au aparținut lui au rămas în proprietatea Statului Român în lipsa altor moștenitori.
Invocă lipsa calității de unitate deținătoare a imobilului în condițiile în care prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2754/2002, în procedura de privatizare a vândut imobilul " 16" din Stațiunea către
Susține că, deși prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 2754/2002, în condițiile în care reclamanții nu au solicitat și repunerea părților în situația anterioară ca efect al anulării actului, pârâta nu poate fi obligată la restituirea în natură a imobilului.
Pârâtele și au invocat nelegalitatea sentinței susținând, în esență că tribunalul a încălcat normele de procedură referitoare la momentul stabilirii cadrului procesual și că expertiza a fost făcută de o persoană care nu are calificarea necesară.
Se arată că instanța a primit modificarea cererii de chemare în judecată și a introdus în cauză pârâții și după prima zi de înfățișare și în condițiile în care a existat opoziție la modificare, încălcând prevederile art. 132.pr.civ. Instanța a încălcat aceste dispoziții legale și când a calificat excepția nulității actului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâte ca un capăt de cerere deoarece excepția este un mijloc de apărare care este pus numai la dispoziția pârâtului, iar nu a reclamantului, pentru că acesta din urmă are o atitudine ofensivă, iar nu defensivă.
Susține că nulitatea, ca sancțiune a actului juridic, nu este o excepție de procedură și nici una de fond, ci o apărare de fond care tinde la respingerea pretențiilor reclamantului, după examinarea fondului dreptului, apărare care aparține exclusiv pârâtului.
Cu privire la expertiză, susțin apelanții că dl. expert nu are specializarea necesară realizării unui raport de expertiză topo-cadastrală, iar expertiza efectuată de o persoană care nu se află pe listele Biroului de expertiză C sunt lovită de nulitate potrivit art. 14 din nr.OG 2/2000.
În apelul lor pârâții Municipiul C și Consiliul Local C au invocat greșita soluționare a excepției tardivității completării cadrului procesual pasiv, după prima zi de înfățișare, acceptarea neîntemeiată a calității de persoane îndreptățite a reclamanților, succesori ai autorului, persoană diferită față de, lipsa dovezii calității reclamantei I de nepoată de frate a pretinsului autor, lipsa notificării emise Primăriei C de către reclamantul și lipsa dovezii calității de proprietar al autorului pentru întreg lotul nr. 11 din careul 30.
Mai susțin pârâții că instanța nu putea restitui întreg lotul de 370 mp pentru că o suprafață de 237 mp e ocupată de spațiu, parcare, trotuar și este afectată de rețele de apă, fapt ce determină incidența art. 10 alin. 2 din Legea nr. 10/2001.
Examinând apelurile formulate instanța reține:
Cu privire la apelul formulat de SC SA;
Reclamanții I și au notificat atât SC SA cât și Primăria Municipiului C în condițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, solicitând în termenul și în condițiile acestei legi restituirea imobilului din Stațiunea,-. Notificările trimise în mai 2001, respectiv iulie 2001 nu au fost soluționate până la data introducerii acțiunii, 16 mai 2006 situație în care, constatând că pârâții nu și-au respectat obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, tribunalul a calificat corect poziția pârâților ca refuz nejustificat de a răspunde la notificare și a evocat întemeiat fondul, apreciind, pe baza materialului probator, asupra temeiniciei cererii reclamanților.
Într-un astfel de caz, s-a apreciat constant în practica judiciară și prin Decizia nr. XX/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii că, "lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nici o dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art. 21 alin. (2), că nici o lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime".
Conform dispozițiilor art. 3 alin. 1 lit. a), ale art. 23 din legea nr. 10/2001 și ale art. 1 din Normele de aplicare unitară a legii nr. 10/2001 aprobate prin nr.HG 250/2007, sarcina probei proprietății, a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive și a calității de persoană îndreptățită revine persoanei care pretinde dreptul.
În dovedirea dreptului de proprietate al autorului lor, reclamanții au administrat proba cu înscrisuri, prima instanță reținând în mod judicios, prin coroborarea acestor înscrisuri, că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la restituirea imobilului.
Astfel, din mai multe adrese emise de Primăria Municipiului C, Direcția Patrimoniu (nr. 87034/2006; nr. -/2006) se atestă înregistrarea dl. Negrey Gl. (ultima reprezentând abrevierea funcției de general) în registrul de proprietăți întocmit pentru anii 1936-1038, vol. VIII, pg. 1585, la nr. 15843, posesor al lotului nr. 11 din careul 30, situat pe -. Au fost depuse la dosar atât copia registrului de proprietăți în temeiul căruia s-au emis adresele, cât și copia carnetului de schițe de teren în care sunt consemnate forma și dimensiunile lotului precum și amplasamentul acestuia pe I -. În același sens, prin adresa nr. R - B 59508/20.09.2006, Serviciul Public de Impozite și Taxe și Alte Venituri ale Local din cadrul Consiliului Local Cac omunicat că în registrul matricol manual de rol vechi "mamaia volumul II", aferent perioadei 1942-1950, la numărul matricol 423 figurează General și soția cu un "imobil construit din piatră și cărămidă, acoperit cu planșeu de beton. I Două camere și dependințe. II Două camere și dependințe", cu mențiunea " 20 aprilie 1950".
De asemenea, din anexa la Decretul nr. 92/1950 cu vilele naționalizate din stațiunile balneare Jud. C, la poziția 21 figurează "General, str. - - Nr. 27, imobil complet".
Potrivit dispozițiilor pct. 23.1 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, în categoria actelor doveditoare ale dreptului de proprietate sunt incluse nu numai actele juridice translative de proprietate, autorizațiile de construcție sau planuri și schițe ale imobilului, dar și "orice alte înscrisuri pe care persoana îndreptățită înțelege să le folosească în dovedirea cererii sale" (lit. g), iar potrivit art. 24 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive, alin. 2 dispunând că, în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ prin care s-a dispus măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.
Toate aceste probe demonstrează identitatea dintre dl. general și proprietarul imobilului din Stațiunea, str. I -, naționalizat prin Decretul nr. 92/1950.
Potrivit actelor de stare civilă depuse la dosar, reclamanții sunt succesorii legali ai defunctului, în calitate de nepoți de frate și de soră. Având această calitate, reclamanții au fost repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunul care face obiectul Legii nr. 10/2001 pentru că, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, de prevederile acestei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite, iar alineatul 3 al textului dispune că succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea, sunt repușide dreptîn termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul legii.
Cererea de restituire are deci valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul acestui act normativ, atât practica judiciară cât și doctrina statuând constant că vocația la restituire nu este restrânsă doar cu privire la persoanele ce au renunțat expres la moștenire, legea acoperind ipoteza celor care nu au făcut acte de acceptare a moștenirii.
Prin urmare, tribunalul a reținut corect că notificarea formulată în termen legal echivalează cu acceptarea succesiunii, opțiune ce lipsește de eficiență actul prin care Statul Român a cules moștenirea rămasă de pe urma defunctului sub pretextul că aceasta ar fi fost vacantă.
De altfel, certificatul din 10 februarie 1965, prin care s-a constatat că succesiunea autorului contestatorilor este vacantă a fost, de plano, lipsit de eficiență juridică în condițiile în care, cu mult înainte de emiterea acestuia, bunul fusese deja preluat în patrimoniul statului, urmare naționalizării, prin Decretul nr. 92/1950.
Referitor la critica privind lipsa calității SC de unitate deținătoare a imobilului în litigiu, instanța constată că și aceasta este nefondată.
16 a fost înregistrată în patrimoniul SC SA în temeiul Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, nr.HG 1041/1990 privind înființarea societăților comerciale pe acțiuni în turism și Ordinul nr. 154/1991. Reținând că potrivit Legii nr.10/2001, unitate deținătoare este entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat, bunul care face obiectul legii (regii autonome, societăți/companii naționale și societăți comerciale cu capital de stat, organizații cooperatiste), SC SA are, din această perspectivă, calitatea de unitate deținătoare.
Deși este real că imobilul 16 fost înstrăinat de SC SA, prin contractul de vânzare cumpărare nr. 2754 din 11.06.2002, către SC SRL, constatarea irevocabilă a nulității acestui contract prin sentința comercială nr. 2604 din 13.09.2005 pronunțată de Tribunalul Constanțaa avut ca efect reîntoarcerea bunului în patrimoniul vânzătorului.
Pentru ca bunul să se reîntoarcă în patrimoniul vânzătorului nu era necesar, așa cum a susținut apelanta pârâtă, ca reclamanții din acțiunea în nulitate să fi cerut repunerea părților în situația anterioară, pentru că restitutio in integrum este o consecință a aplicării principiului retroactivității efectelor nulității, principiu care statuează că efectele nulității se produc din momentul încheierii actului juridic. Principiul retroactivității efectelor nulității actului juridic civil decurge dintr-un principiu mai larg, acela al legalității, în sensul că restabilirea legalității, încălcată la încheierea actului juridic civil, impune înlăturarea efectelor produse în temeiul actului respectiv. Acest principiu contribuie la asigurarea ordinii de drept, fiind de neconceput ca ordinea de drept să fie tulburată, însă efectele ce îi aduc atingere să fie totuși menținute.
De altfel, prin declararea nulității actului de vânzare cumpărare, ca urmare a aplicării principiului retroactivității efectelor nulității, dreptul de proprietate asupra bunului a reintrat în patrimoniul vânzătorului în temeiul hotărârii judecătorești, iar celelalte prestații executate de părțile contractante în temeiul contractului (preț, etc.) nu intră în sfera de interes a reclamanților, astfel încât nu s-ar justifica, din perspectiva acestora, o solicitare de repunere în situația anterioară.
Pentru aceste considerente, instanța constată că apelul pârâtei SC SA nu este întemeiat.
Cu privire la apelul formulat de SC SRL și SC SRL instanța constată că nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea introdusă la 16 mai 2006 reclamanții au solicitat, în contradictoriu cu SC SA, restituirea imobilului în litigiu. Calitatea procesuală pasivă exclusivă atribuită prin acțiune SC SA a fost justificată corect de reintrarea imobilului în patrimoniul pârâtei ca urmare a pronunțării definitive a instanței asupra nulității contractului de vânzare cumpărare încheiat de SC SA cu SC SRL. Ultima societate nu avea calitatea de unitate deținătoare, dreptul ei de proprietate fiind desființat definitiv.
Instanța constată că în procedura de declarare a nulității contractului de vânzare cumpărare 2754/2002, derulată de reclamanți în contradictoriu cu SC SA și SC SRL, nu s-a invocat transmiterea prin vânzare a bunului către terțul SC SRL.
Procedura de restituire inițiată de reclamanți în cauza de față a fost suspendată în temeiul art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă, până la soluționarea irevocabilă a cererii de declarare a nulității contractului de vânzare cumpărare nr. 2754.
După repunerea pe rol a cauzei, SC SRL a fost chemată în garanție de pârâta SC SA, cadrul procesual fiind completat în acest sens după ce reclamanții au cerut pârâtei SC SA daune pentru lipsa de folosință. Abia în această fază a procedurii pârâta SC SRL a invocat vânzarea imobilului către SC SRL prin contractul autentificat sub nr. 919 din 6 august 2002, susținând că în aceste condiții nu deține calitate procesuală pasivă. Această susținere s-a făcut la termenul de judecată din 11 septembrie 2007.
Excepția nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare prin care SC SRL a vândut către SC SRL imobilul în litigiu a fost invocată, firesc, la primul termen de judecată după ce reclamanții au aflat de existența contractului, respectiv la termenul din 9 octombrie 2007.
Față de modul în care s-a derulat procedura în mod corect tribunalul a apreciat că a fost legal investit să se pronunțe, excepțional, cu privire la legalitatea contractului de vânzare cumpărare încheiat de terți pentru imobilul în litigiu, sancționând în acest mod atitudinea procesuală șicanatorie a pârâților.
De altfel, nu se poate reține încălcarea normelor de procedură referitoare la momentul stabilirii cadrului procesual, edictate prin art. 132 din Codul d e procedură civilă pentru că, în cauză, excepția nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare a fost invocată, pe de o parte, ca un mijloc de apărare înpoziția defensivăfață de excepția lipsei calității de unitate deținătoare invocată de pârâta SC SA și pentru că a fost invocată, de asemenea, ca un element în strategia de apărare pe care reclamanții au putut să o formuleze în cererea de restituire în natură a imobilului. Reclamanților nu li se poate impune să aibă o atitudine exclusiv ofensivă câtă vreme apărarea lor trebuie să se adapteze poziției defensive sau ofensive, la rândul ei, a pârâților (ex: formulează o cerere reconvențională, invocă o excepție etc.).
Dintr-o altă perspectivă, instanța constată că în mod corect tribunalul a analizat asupra nulității în condițiile în care, potrivit practicii judiciare, nulitatea actelor de înstrăinare a imobilelor care cad sub incidența Legii nr. 10/2001 constituie o chestiune prejudicială a cărei soluție poate avea o înrâurire covârșitoare asupra procedurii de restituire a bunului, procedură care poate fi suspendată conform art. 47 din lege până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acestor acțiuni. Acțiunea în constatarea nulității absolute a actelor de înstrăinare privind imobilele al căror regim este reglementat de Legea nr.10/2001 poate fi formulată fie anterior, concomitent sau ulterior notificării adresate persoanei juridice deținătoare, ori să fie invocată pe cale de excepție ( Decizia civilă nr. 6738/02.12.2004 pronunțată de ÎCCJ).
În orice caz, pârâtele apelante nu pot obține protecția poziției lor procesuale culpabile câtă vreme modificarea apărărilor reclamanților a fost determinată de apărarea șicanatorie a pârâtelor și câtă vreme sancțiunea prevăzută de art. 135 Cod procedură civilă pentru depășirea termenului prevăzut pentru introducerea unei alte persoane în judecată nu este respingerea cererii, ci judecarea lor separată. Din această perspectivă se constată că apelantele pârâte nu au justificat în nici un fel ce prejudiciu le-a produs soluționarea împreună a cererii de nulitate cu cererea de restituire în natură a imobilului.
De aceea, critica referitoare la nerespectarea de către tribunal a normelor legale referitoare la stabilirea cadrului procesual este nefondată.
Instanța nu poate primi nici critica privind lipsa calificării necesare a expertului care a întocmit în cauză lucrarea de expertiză tehnică și excepția nulității raportului de expertiză din această perspectivă.
În speță, pârâtele apelante invocă dobândirea prin cumpărare a unui drept de proprietate asupra construcției nr. 16, iar apărările lor sunt justificate doar în limitele acestui obiect material al dreptului lor.
Expertiza a fost efectuată în cauză de dl. expert, cu competențe în domeniul construcțiilor, iar prin concluziile din raportul întocmit dl. a identificat construcția în litigiu ca fiind aceea care a aparținut autorului reclamanților și după alte elemente decât identificarea din punct de vedere topometric a terenului, respectiv după elementele constructive ale imobilului. Sub acest aspect, al modului de identificare a construcției, expertiza nu este contestată de apelantele pârâte, expertul având competențele necesare.
Prin urmare, cum dreptul pârâtelor apelante privește numai construcția în litigiu iar expertul desemnat avea competențe în acest domeniu, motivul invocat va fi respins.
Cu privire la apelul pârâților Municipiul C prin Primar și Consiliul Local C, se reține că este întemeiat în parte, pentru următoarele motive:
Identitatea dintre persoana care a figurat ca și proprietar al imobilului în litigiu, Negrey Gl. și autorul reclamanților, dl. a fost deja analizată în considerentele expuse în apelul pârâtei SC SA, astfel că instanța, primind susținerile dl., care în calitate de succesor necontestat are vocație la restituire, confirmând gradul de rudenie pe care reclamanta I l-a avut cu autorul, respectiv nepoată de frate, va respinge ca nefondată prima critică din apelul municipalității.
Conform înscrisurilor depuse la dosarul de fond, filele 6-7, atât reclamanta I cât și reclamantul au notificat Primăria Municipiului C pentru restituirea imobilului, notificările fiind înregistrate sub nr. 76, respectiv 77 din 17 mai 2001 la Biroul executorului judecătoresc.
Potrivit art. 22 alin. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001, republicată, notificarea înregistrată de biroul executorului judecătoresc face dovada deplină în fața oricăror autorități, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului prevăzut de lege, chiar dacă a fost adresată altei unități decât cea care deține imobilul. În speță, dovada înregistrării notificării fiind făcută atât pentru reclamanta I cât și pentru reclamantul, s-a apreciat corect asupra calității acestuia din urmă de persoană îndreptățită la restituire în raport cu autoritatea locală.
Instanța apreciază însă ca întemeiat motivul de apel referitor la restituirea în natură a întregului teren de 370 mp ce a constituit lotul 11 din careul 30 din I - din Stațiunea.
Conform situației actuale prezentate prin raportul de expertiză o suprafață de 15,60 mp din teren este afectată de trotuar public și o altă suprafață de 7 mp este afectată de o parcare amenajată tot pentru interes public. Diferența până la suprafața construită, de 214,45 mp, este ocupată de spațiu aferent și care desăvârșește ambiental această construcție, iar nu un spațiu amenajat pentru uzul public
Potrivit art. 10 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, republicată, se acordă măsuri reparatorii prin echivalent în cazul în care terenul solicitat este afectat "servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale". În categoria amenajărilor de utilitate publică au fost incluse amenajările destinate a deservi nevoile comunității, cum sunt străzi, trotuare, parcări amenajate și altele asemenea.
Constatând, în speță, că parte din terenul solicitat de reclamanți de la pârâtul Municipiul C este afectat de amenajări de utilitate publică și că, pentru porțiunea astfel afectată, reclamanților li se cuvin măsuri reparatorii în echivalent, instanța va admite apelul, cu consecința schimbării în parte a sentinței tribunalului doar sub aspectul modalității de acordare de măsuri reparatorii pentru teren.
Cererea apelanților pârâți Municipiul C și Consiliul Local C de obligare a reclamanților intimați la plata cheltuielilor de judecată va fi respinsă ca nefondată în condițiile în care nu s-au depus dovezile privind plata onorariului de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelurile formulate de, cu sediul în Stațiunea, 26, județ C, și, ambele cu sediu în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1052/C din 25.09.2008, pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, domiciliat în B,-,. 3, sector 3 și, domiciliată în B,-, sector 1 și intimații-apelanți pârâții MUNICIPIUL C, PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL, ambii cu sediul în C, B-dul. - nr. 51, județ
Admite apelul formulat de MUNICIPIUL C și CONSILIUL LOCAL C împotriva sentinței civile nr. 1052/C din 25.09.2008, pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, și și intimații-apelanți pârâți A, și
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că terenul ce se va restitui în natură este în suprafață de 347,4 mp.
Obligă pârâtul Municipiul C prin Primar să emită dispoziție cu propunere de despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru diferența de 22,60 mp ce nu poate fi restituită în natură (trotuar public și parcaj).
Respinge cererea apelanților Municipiul C și Consiliul Local C de obligare a intimaților la cheltuieli de judecată ca nefondată.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2009.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Jud.fond -
Red./Tehnored.-/25.06.2009
Tehnored.disp.gref./11ex./29.06.2009
Emis 7 com./29.06.2009
Președinte:Mihaela PopoacăJudecători:Mihaela Popoacă, Daniela Petrovici
