Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 88/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 88
Ședința publică de la 08 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mona Maria Pivniceru
JUDECĂTOR 2: Georgeta Protea
Grefier: - -
S-a luat în examinare cererea de apel formulată de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 1129 din 14.10.2008 a Tribunalului Vaslui.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 24.04.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 30.04.2009, apoi, din aceleași considerente pentru azi, când:
CURTEA DE APEL:
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui, a formulat contestație împotriva dispoziției nr. 270/11.05.2007 emisă de Primarul municipiului
În motivarea contestației, ea a susținut că, prin dispoziția Primarului municipiului V, a fost respinsă notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 reținând că aceasta nu a fost depusă în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Prin această notificare se solicită restituirea în natură a imobilului - teren situat în V,-, în care funcționează în prezent Fabrica de cărămizi SRL.
Reclamanta a susținut că nu s-a făcut nici măcar o minimă verificare pentru a se constata că în anul 2005 revenit cu o notificare la cea introdusă în 2001.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că autorul său a dobândit imobilul situat în V,- compus din 10 ha. Teren, din care 4,5 ha. construcție.
Acest imobil a fost naționalizat, conform procesului verbal din 11 iunie 1948, așa cum rezultă din anexa la procesul verbal de naționalizare.
Tribunalul Vaslui, prin sentința civilă nr.1129 din 14.10.2008, a respins contestația formulată de împotriva dispoziției nr.270/11.05.2007 emisă de Primăria Municipiului V prin Primarul Municipiului
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că prin certificatul de moștenitor 81/1997 s-a constat calitatea de moștenitoare testamentară a reclamantei în baza testamentului autentificat sub nr. 177/1997 de Biroul Notarial Public.
Prin acest testament a testat în favoarea reclamantei toată averea sa mobilă și imobilă ce se va afla în patrimoniul său la data decesului său.
este moștenitorul defunctei, decedată la 7 ianuarie 1966, în calitate de nepot de frate predecedat, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 4 din 5.04.2001.
Deși la dosar nu s-a depus vreun certificat de căsătorie al recurentei, rezultă din procura depusă la dosar (fila 50) că aceasta a fost căsătorită cu numitul sau.
sau s-a născut în Franța și a avut în perioada interbelică mai multe afaceri în România.
Din actul de vânzare cumpărare depus la dosarul 2331/2007 rezultă că, împreună cu și, a cumpărat un imobil situat în V,-, compus din 7000. teren și o fabrică de ulei. Această fabrică funcționa sub denumirea de & Com, având și un contract de societate cu și.
Restituirea în natură și măsuri reparatorii pot fi solicitate în baza dispozițiilor art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001 nu numai de cei care erau proprietari la data deposedării abuzive, dar și de moștenitorii persoanelor fizice îndreptățite.
. aparține atât moștenitorilor legali cât și celor testamentari.
Din actele depus la dosar nu rezultă, însă, că a fost dezbătută succesiunea după decesul lui sau dacă după decesul său au rămas și alți moștenitori în afară de soția sa.
Pe de altă parte, instanța a constatat că sentința civilă nr. 3782/2006 a Judecătoriei sectorului 2 B nu are relevanță în cauza de față, deoarece prin această sentință s-a declarat doar dispariția lui.
Hotărârea judecătorească de declarare a dispariției rămasă definitivă constată îndeplinirea unei condiții de fond, necesară declarării judecătorești a morții, conform art. 16 al.2 din Decretul nr. 31/1954.
Hotărârea declarativă de dispariție nu are niciun efect asupra capacității de folosință a persoanei fizice deoarece, potrivit art. 19 din Decretul nr. 51/1954,cel dispărut este socotit a fi în viață, dacă nu a intervenit o hotărâre declarativă de moarte rămasă definitivă".
Nu rezultă că în cauza de față s-a urmat procedura declarării judecătorești a morții lui.
Nu se poate trage nici concluzia că certificatul de deces depus la dosar (fila 108) ar privi aceeași persoană și anume pe în condițiile în care certificatul de deces este eliberat pentru.
Chiar dacă s-ar admite că la întocmirea certificatului de deces s-ar fi strecurat unele erori materiale vizând transcrierea numelui din franceză în română (Piere în loc de și în loc de ) totuși persoana decedată în 1955, în localitatea Cotnari, se numea și "".
Pentru aceste argumente, instanța a constatat că nu este aceeași persoană cu .
Chiar și în condițiile în care ar fi una și aceeași persoană nu rezultă din actele depuse la dosar că lui în persoana numitei, a fost moștenitoarea lui.
Având în vedere că acesta a trăit în România în perioada interbelică și neavând prea multe date despre el din 1955, nu rezultă cu certitudine că acesta nu avut copii sau alți moștenitori care să fi venit în concurs la moștenirea sa (frați și surori).
Datorită faptului că nu există coincidență între cele două nume ( și ), certificatul de moștenitor cu numărul 106/2007 prin care s-au constatat moștenitorii după nu are relevanță în cauză.
Față de cele arătate, instanța a constatat că reclamanta nu are calitate de persoană îndreptățită pentru a solicita restituirea bunurilor ce au aparținut lui.
În subsidiar, din actele depuse la dosar, a rezultat că a cumpărat împreună cu frații o Fabrică de ulei situată în V în anul 1938.
Nu rezultă, însă din actele depuse la dosar că a fost proprietarul unei Fabricii de cărămidă situată în V, nr. 19.
În procesul verbal de predare primire, încheiat la data de 11 iunie 1948 cu ocazia naționalizării, este menționat în calitate de fost proprietar numitul și nu.
Fișele privind situația conturilor curente din bilanțurile contabile din 1947-1948, depuse la dosar nu pot face dovada calității de proprietar a lui în condițiile în care în balanțele de verificare mai apare numele unei persoane ( ) pe lângă și, iar în dreptul numelor lor figurează niște sume (3.587 sau 3.837,75 lei) fără a preciza ce reprezintă aceste sume.
Mai trebuie menționat faptul că și în anexele la procesele verbale de predare primire este menționat doar numele lui în calitate de fost proprietar.
Așadar, chiar în situația în care reclamanta ar fi dovedit calitatea de persoană îndreptățită, instanța a constatat că nu s-a dovedit faptul că a fost proprietarul Fabricii de cărămizi din V, nr. 19, imobil ce a constituit obiectul dispoziției de respingere a notificării nr. 270/2007 a Primăriei municipiului
Verificând actele depuse la dosar, instanța a constatat că, într-adevăr notificarea formulată de reclamantă a fost trimisă pârâtei în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. m 10/2001 (notificarea cu nr. 14/2001). Notificarea cu nr. 32141/2005 a fost doar o revenire la prima notificare formulată în 2001.
Față de cele arătate, tribunalul a constatat că reclamanta nu a făcut dovada că este persoană îndreptățită în sensul dispozițiilor art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001 și, a respins contestația formulată.
Reclamanta a declarat apel considerând că sentința tribunalului este nelegală și netemeinică.
În motivarea apelului, ea susține că, în mod greșit, i s-a respins acțiunea, instanța reținând că nu ar fi făcut dovada că ar fi moștenitoarea proprietarului bunului imobil naționalizat, altul fiind proprietarul, respectiv.
Apelanta a mai susținut că tribunalul a reținut greșit și împrejurarea că nu ar exista identitate de persoană între și Germaine, însă, cu actele depuse la dosar, cât și cu cele pe care le va administra în apel, va face dovada că este moștenitoarea lui, cât și a faptului că acesta a fost proprietarul imobilului notificat.
Legal citat, Primarul Municipiului V nu a formulat întâmpinare în cauză.
În apel a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate de apelantă, de ansamblul materialului probator și de prevederile legale incidente, Curtea reține că apelul nu este întemeiat.
Astfel, Curtea reține că, prin notificarea înaintată Primarului Municipiului V, a solicitat restituirea în natură a imobilului compus din suprafața de 10 ha. și construcțiile ce constituiau fabrica de și cărămizi, situat în V,-.
Prin dispoziția de respingere a notificării nr.270 din 11.05.2007, Primarul Municipiului Var espins notificarea nr.32141/26.09.2005 motivat de faptul că notificarea nu ar fi fost formulată în termenul prevăzut de art.22 din Legea nr.10/2001.
Însă, reclamanta a depus la dosarul instanței de fond dovada de primire și procesul-verbal de predare din 22.05.2001 cu care a fost înaintată notificarea formulată de aceasta cu privire la imobilul din-.
Raportat la acest înscris, tribunalul a reținut corect că notificarea a fost formulată în termenul prevăzut de art.22 din Legea nr.10/2001.
Cu privire la fondul litigiului dedus prezentei judecăți, Curtea constată că, potrivit Capitolului I, art.1, lit. c din HG nr.250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001, sarcina probei proprietății, a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive și a calității de persoană îndreptățită la restituire revine persoanei care pretinde dreptul, în conformitate cu prevederile art.3 alin.1 lit. a și ale art.23 din lege.
În prezenta cauză, apelanta a făcut dovada - cu actele de stare civilă, cu certificatele de moștenitor și cu sentința civilă nr.3782/4.05.2006 a Judecătoriei Sectorului 2 B - că este moștenitoarea defunctului Piere--Germen, decedat la 25.12.1955.
Însă, apelanta nu a făcut dovada că Piere--Germen era proprietarul imobilului din V,- (Fabrica de și ) la data preluării acesteia de către stat.
Potrivit dispoziției înscrise în art.23 din Legea nr.10/2001, actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, pot fi depuse până la soluționarea notificării, iar conform art.24 din lege, în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.
În speță, apelanta a depus la dosarul cauzei procesul-verbal nr.1, încheiat la data de 11.06.1948, cu ocazia preluării fabricii de Ť. și cărămizi de către stat.
În cuprinsul procesului-verbal s-a consemnat că această întreprindere - ce a fost naționalizată - a fost predată numitului zis, reprezentant al Ministerului Industriilor de către, în calitate de fost proprietar și de G, reprezentantul Comitetului de întreprindere.
La procesul-verbal nr.1 din 11.06.1948 s-au întocmit un număr de 19 anexe, toate acestea fiind semnate de, în calitate de fost proprietar.
Este adevărat că în anexa nr.17 intitulată "Bilanț la 31.12.1947" este înscris cu suma de 3.857,7, alături de cu suma de 3587 lei și de cu suma de 3587 lei, aceste trei persoane fiind menționate și în anexa nr.18 - " de verificări a conturilor la 11.06.1948" cu aceleași sume de bani, la rubrica "Credit", precum și în anexa nr.19 - "Bilanț la 11.06.1948".
Extrasul de pe " de întreprinderi naționalizate din județul V" din anul 1948 eliberat de Arhivele Naționale - Direcția Județeană V (fila 126 dosar fond) atestă că, la numărul 4, figurează ca fiind naționalizată Fabrica de și din Orașul V, la numele fostului patron fiind înscriși -, însă acest înscris nu este de natură să facă dovada dreptului de proprietate al autorului apelantei asupra imobilului din litigiu.
Față de aceste înscrisuri, Curtea apreciază că prezumția instituită de art.24 din Legea nr.10/2001 nu a fost răsturnată în cauză și că, drept urmare, proprietarul fabricii de și cărămizi este persoana consemnată în procesul-verbal de preluare a imobilului cu cele 19 anexe, respectiv.
În consecință, în baza art.296 Cod procedură civilă Curtea va respinge apelul declarat de și va păstra sentința tribunalului.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.1129 din 14.10.2008 a Tribunalului Vaslui, sentință pe care o păstrează.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi - 8.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored.
Tribunalul Vaslui:
-
26.2009/2 ex.-
Președinte:Mona Maria PivniceruJudecători:Mona Maria Pivniceru, Georgeta Protea
