Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 90/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (2011/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr. 90
Ședința publică de la 08.02.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cristina Nica
JUDECĂTOR 2: Mariana Haralambe
GREFIER - - -
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelanții - contestatori și împotriva sentinței civile nr. 820 din 28.05.2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI
Obiectul pricinii - Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat, în calitate de reprezentant al apelanților - contestatori și, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/2009, emise de Baroul București - Cabinet Individual, lipsind intimatul - pârât PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocatul apelanților - contestatori depune copia procesului - verbal nr. 79/05.03.1952 pentru impunerea veniturilor realizate din comerț și procesul - verbal de sechestru nr. 22/1952 și arată că nu are cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apelanții - contestatori și, prin avocat, având cuvântul, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea sentinței atacate și acordarea de despăgubiri conform legii, pentru partea din imobil preluată abuziv în baza Decretului nr. 224/1951.
Susține că obiectul litigiului este reprezentat de imobilul situat în B,-, sector 2, format dintr-o prăvălie în suprafață de 30 mp, cu pivniță, imobil în privința căruia, în baza sentinței civile nr. 1232/1954 pronunțate de Tribunalul Popular al Raionului 23 August, s-a încuviințat vânzarea, statul neavând niciun titlu asupra spațiului în litigiu. Reclamanții au preluat imobilul, în calitate de moștenitori legali, îndreptățiți conform legii să solicite despăgubiri. În speță au fost încălcate dispozițiile art. 16 și 18 din Decretului nr. 224/1951.
Depune practică juridică și nu solicită cheltuieli de judecată
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată la data de 09 martie 2009 pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr-, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâtul Primarul General al Municipiului B, solicitând ca pe calea contestației prevăzute de Legea nr. 10/12001 să fie pronunțată o hotărâre prin care să se dispună anularea dispoziției nr. 11161/2009 și acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în B,-, sectorul 2, constându-se că reclamanții sunt persoane îndreptățite la restituire, iar dispoziția urmând a fi înaintată Comisiei centrale de stabilire a despăgubirilor.
La termenul din 09 aprilie 2008, la interpelarea tribunalului, contestatorul a arătat că solicită despăgubiri pentru partea de imobil preluată de către stat, imobil ce a format obiectul notificării nr. 39/21 mai 2001, compus dintr-o prăvălie de circa 30 mp și o pivniță și nu pentru întreg imobilul, cum din eroare s-a menționat.
Prin sentința civilă nr. 820 din 28 mai 2009, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins acțiunea precizată, formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâtul Primarul General al Municipiului B, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, analizând actele și materialul probatoriu existent la dosarul cauzei, că prin notificarea formulă în temeiul Legii nr. 10/2001, sub nr. 39/2001, s-a solicitat de către cei doi reclamanți, împreună cu alte persoane, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, pentru imobilul situat în B,-, sectorul 2, format dintr-o prăvălie de zid în suprafață de 30 mp, cu pivniță și pentru terenul pe care se află construcția.
Prin dispoziția nr. 11161/2009, emisă de Primăria Municipiului B, a fost respinsă notificarea sus-menționată, cu motivarea că nu se face dovada preluării abuzive a imobilului solicitat.
Tribunalul a reținut că autorii reclamanților, și, au deținut în proprietate un imobil situat în B,-, compus din teren și construcții, conform actului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 38422/1929.
Ulterior, potrivit adresei nr. 3579/2004, emise de, prăvălia și pivnița situate în imobilul din-, fost - - nr. 92, au fost preluate de către stat în baza Decretului nr. 224/1951, decizia nr. 1057/1954, de la fostul proprietar.
Totodată, din adresa nr. -/2001 emisă de Serviciul persoane fizice sectorul 2, rezultat că imobilul compus dintr-o prăvălie și pivniță, fostă proprietatea lui, a fost predat fără plată Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Raionului 23 August.
De asemenea, prin sentința civilă 1232/1954 a Tribunalului Popular al Raionului 23 August B, s-a dispus vânzarea imobilului, compus dintr-o prăvălie de zid, în suprafață de 30 mp, cu pivniță, situat în-, asupra căruia s-a aplicat sechestrul nr. 513/1954, exceptând partea ocupată de proprietar, adică șase camere, două săli o bucătărie și trei magazii.
Așadar, în primul rând, tribunalul a arătat că autorilor reclamanților le-a fost preluat de către Statul Român doar o mică parte din imobilul deținut în proprietate și anume o prăvălie în suprafață de 30 mp, cu pivniță și nicidecum întregul imobil, așa cum reclamanții au arătat în mod eronat prin acțiunea formulată, situație confirmată și de reclamantul la termenul din 09 aprilie 2009, conform mențiunilor din încheierea de la acea dată.
În ceea ce privește corpul de clădire reprezentat de prăvălie și pivniță, așa cum s-a arătat anterior, a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 224/1951 în baza unor hotărâri judecătorești date conform prevederilor acestor acte normative, ce reglementau preluarea bunurilor debitorilor care nu își achitau sarcinile fiscale.
Or, reclamanții nu au demonstrat faptul că preluarea operată sub imperiul acestor acte normative a intervenit cu încălcarea prevederilor legale ce instituiau procedura de trecere în proprietatea statului a imobilelor ce intrau sub incidența acestor legi.
- mult decât atât, măsura de trecere în proprietatea statului a imobilului în litigiu a fost dispusă printr-o hotărâre judecătorească și nu s-a putut prezuma nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului doar prin caracterizarea ca neconstituționale a decretelor aplicabile în cauză, din perspectiva ordinii juridice în vigoare la epoca preluării.
Decretul nr. 224/1951 se referă la procedura de valorificare a imobilelor aflate în proprietatea debitorilor care nu își onorau sarcinile fiscale.
Or, nu se poate considerade planocă aceste reglementări nesocoteau dispozițiile constituționale care ocroteau proprietatea ci, dimpotrivă, funcția acestor acte normative era aceea de a stabili regimul juridic aplicabil acestor imobile.
de aceste aspecte, tribunalul a constatat că potrivit art. 2 lit. d din Legea nr. 10/2001, în sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege, printre altele, imobilele preluate de stat pentru neplata impozitelor ca urmare a unor măsuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate.
Totodată, potrivit art. 1.3. lit. a din nr.HG 250/2007, incidența "preluării abuzive" nu este prezumată, ci, în funcție de fiecare situație, entitatea obligată prin lege să soluționeze notificarea trebuie să aprecieze situația respectivă ca încadrându-se în prevederile legii potrivit art. 2 alin. 1 din lege.
- mult decât atât, potrivit art. 2.3 din același act normativ, la art. 2 alin. 1 lit. d) din lege, formularea "neplata impozitelor ca urmare a unor măsuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate" vizează:arestarea persoanei pentru motive politice, deportarea acesteia pe motive politice, internare forțată în unități sanitare, fuga din țară pentru evitarea unei pedepse ca urmare a opoziției față de regimul comunist, incidența unor alte măsuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate.
Or, în speța dedusă judecății, reclamanții nu au afirmat niciodată și nici nu au dovedit că fostul proprietar s-ar fi aflat în vreuna din situațiile menționate în cele ce preced, și, prin urmare, statul este prezumat că a făcut o preluare a proprietății imobilului cu titlu valabil, în contul unei datorii fiscale a proprietarului imobilului.
În concluzie, pentru imobilul construcție, constând în prăvălie cu pivniță, în mod legal și temeinic s-a respins notificarea formulată, întrucât preluarea acestui imobil, în baza Decretului nr. 224/1951 și printr-o hotărâre judecătorească, pentru neplata unei sarcini fiscale de către proprietarul imobilului, nu reprezintă o preluare abuzivă în sensul Legii nr. 10/2001 și nu dă dreptul reclamanților la măsuri reparatorii prin echivalent.
În ceea ce privește terenul, pe lângă considerentele sus-menționare și pe lângă faptul că din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă în niciun fel preluarea de către stat a vreunei suprafețe de teren, tribunalul a constatat că, potrivit adresei -/2001 emise de Consiliul Local Sectorul 2, corpul A de clădire situat pe latura stânga spre stradă, compus din vestibul, sală, trei camere bucătărie și WC în curte a fost vândut de către, și, la data de 17 aprilie 1985, cu contractul nr. 3316 către soți lIie și, iar cota indiviză de 200 mp, din totalul de 362 mp, a trecut în proprietatea statului conform art. 30 din Legea nr. 58/1974; la rândul lor, soții au vândut către soții acest corp de clădire, iar în anul 1995 s-a eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate nr. 3012/2 pentru numiții și pentru terenul de 200 mp.
Potrivit art. 36 alin. 3 din Legea nr. 18/1991, terenurile atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcțiilor în condițiile art. 30 din Legea nr. 58/1974, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosință a terenului, proprietari ai locuințelor.
Având în vedere că legiuitorul de după 1989 soluționat această problemă în favoarea dobânditorilor construcțiilor, recunoscând acestora dreptul/vocația de a obține titluri de proprietate pentru terenul aferent construcției cumpărate, reclamanții nu mai pot obține niciun fel de măsuri reparatorii pentru această suprafață de teren de care s-au desesizat voluntar, prin încheierea unui contract de vânzare - cumpărare.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, la data de 04 septembrie 2009 au declarat apel reclamanții și, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la data de 14 septembrie 2009.
În motivare, au arătat că această sentință este netemeinică și nelegală întrucât, pe de o parte, cuprinde motive ce constituie aplicarea greșită a legii, iar, pe de altă parte, instanța nu s-a pronunțat corect asupra dovezilor administrate care erau hotărâtoare pentru luarea unei hotărâri drept, inclusiv asupra jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție atașate contestației.
1. Astfel, în mod eronat instanța a considerat că: "măsura de trecere în proprietatea statului a imobilului în litigiu a fost dispusă printr-o hotărâre judecătorească". În realitate, sentința judecătorească nr. 1232/1954 a Tribunalului Popular al Raionului 23 August a încuviințat vânzarea imobilului, nicidecum trecerea directă în proprietatea statului.
2. Contrar realității celor susținute de reclamanți, instanța a susținut că: "nu se poate prezuma nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului doar prin caracterizarea ca neconstituționale a decretelor aplicabile în cauză, în perspectiva ordinii juridice în vigoare la epoca preluării".
Din analiza cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor depuse în data de 21 mai 2009, se poate constata, fără echivoc, că reclamanții au contestat nu neconstituționalitatea Decretului nr. 224/1951, nu dreptul autorilor statului de sancționa prin lege rău platinicii sarcinilor fiscale, ci încălcarea de către autoritățile statului a prevederilor acestui înscris la art. 16 - 18 și anume: a). publicația de vânzare cu descrierea și evaluarea imobilului; b). procesul - verbal privind rezultatul vânzării; c). procesul - verbal de preluare a imobilului, de evaluare și compensare între debitul datat și valoarea integrală a imobilului.
Încălcând dispozițiile instanței de judecată și ale Decretului nr. 224/1951, acest imobil spațiu comercial a fost predat fără plată Sfatului Popular, fiind apoi preluat ca fond locativ de către.
3. În opinia apelanților instanța a apreciat, în mod surprinzător că: "nu se poate considerade planocă aceste reglementări nesocoteau dispozițiile constituționale care ocroteau proprietatea ci, dimpotrivă, funcția acestor acte era aceea de a stabili regimul juridic aplicabil acestor imobile".
Nu se poate susține că autoritățile statului comunist ocroteau proprietatea, că proprietarii își puteau exercita drepturile în condițiile în care (în această cauză) - impozitul pentru anul 1951 fost fixat arbitrar de către organul fiscal, nefiind luată în considerare declarația contribuabilului, în sumă aproximativ egală cu valoarea estimată a imobilului și în contextul în care cu doar o lună înainte (februarie 1952) avusese loc stabilizarea monetară care anulase de fapt economiile anterioare ale cetăților; - sechestrarea imobilului după numai șapte zile, așa cum rezultă din procesul - verbal nr. 26//1952 din 12 martie 1952, lăsând astfel pe autorii acestora fără posibilitatea de a achita suma rămasă de plătit.
Astfel, reclamanții - apelanți consideră că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 2 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 10/2001, deoarece stabilirea arbitrară a impozitului și sechestrarea după numai șapte zile constituite încălcarea drepturilor proprietarului ce nu puteau fi exercitate.
4. Apelanții reclamanți și-au exprimat nemulțumirea și față de neluarea în considerare a jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție care, potrivit legii fundamentale, art. 126 alin. 3 "asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești".
Astfel, au făcut referire la decizia instanței supreme nr. 751 din 03 februarie 2005 potrivit căreia "statul nu are titlu pentru imobilul preluat pentru neplata impozitelor, dacă nu s-a realizat procedura vânzării prevăzută în art. 16 - 18 din Decretul nr. 224/1951 de îndeplinire a vânzării dispuse prin hotărârea judecătorească".
În concluzie, prin nerespectarea sentinței judecătorești nr. 1242 din 10 iunie 1954 care prevedea vânzarea imobilului, prin neîndeplinirea procedurilor stabilite prin art. 16 - 18 din Decretul nr. 224/1951 - pârâta nedepunând nici un înscris în acest sens - statul nu are titlu pentru imobilul format dintr-o prăvălie din zid în suprafață de 30 mp. cu pivniță, cu terenul de sub construcție situat în B,-, sector 2. Rezultă că imobilul a fost preluat abuziv, iar apelanții - reclamanți, în calitate de moștenitori legali, sunt îndreptățiți conform legii să solicite despăgubiri.
La data de 26 ianuarie 2009, apelanții au depus completări ale motivelor de apel prin care au mai arătat că, în realitate nu se poate susține că o hotărâre a instanței nu poate fi cenzurată de instanță întrucât se bucură de putere de lucru judecat pentru că în temeiul dorinței de reparare a unor abuzuri comise în regimul trecut, instanțele sun învestite să analizeze titlul statului, indiferent că este administrativ sau judiciar.
În mod constant Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că împiedicarea proprietarilor de a obține venituri din folosința bunului proprietatea sa reprezintă o preluare abuzivă, iar caracterul abuziv al măsurii este condiționat de caracterul neculpabil al nerespectării obligaților fiscale.
Impozitul pentru anul 1951 fost fixat arbitrar de către organul fiscal, întrucât nu a fost luată în considerare declarația contribuabilului, prin care apreciase valoarea de impunere în sumă aproximativ egală cu valoarea estimată a imobilului și în contextul în care nu doar o lună înainte, respectiv februarie 1952 avusese loc stabilizarea monetară care anulase economiile anterioare ale cetățenilor.
Sechestrul instituit pe imobil prin procesul - verbal din 12 martie 1952, la numai șapte zile după data plății i-a lăsat pe autorii acestora în imposibilitatea de a mai achita suma rămasă de plătit, întrucât puteau culege fructele bunului.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 Cod procedură civilă.
La solicitarea instanței, Direcția Venituri Buget Local Sector 2 comunicat, cu adresa nr. -/17.11.2009, fotocopii de pe documentele din dosarul fiscal al imobilului în litigiu; Direcția Municipiului Ba A rhivelor Naționale a transmis, cu adresa nr. C 5245, 5272/03.12.2009, actele care au fost identificate în legătură cu vânzarea imobilului; Administrația Fondului Imobiliar a comunicat, cu adresa nr. TN/23357/30.12.2009, situația juridică a imobilului și a transmis, cu adresa nr. 3595/10.12.2009, o copie a contractului de vânzare cumpărare nr. 548 din 01.11.1996 și cu adresa nr. 125/26.01.2010, o copie a nr. 1057 din 14.12.1954 a fostului Comitet Executiv 23 August.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 295 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
1. Referitor la includerea imobilului care a făcut obiectul notificării în categoria celorpreluate în mod abuziv de către stat, sintagmă definită prin art. 2 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, Curtea constată sub un prim aspect că, în raport de motivele expuse de către reclamanți în cererea de chemare în judecată, temeiul de drept invocat de către aceștia nu este prevederea cuprinsă la lit. daa cestui text de lege: "imobilele preluate de stat pentru neplata impozitelor ca urmare a unor măsuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate", ci cea de la lit. i: "orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat".
Actul normativ în temeiul căruia a fost preluat imobilul deținut în proprietate de autorii reclamanților este Decretul nr. 224/1951 privitor la urmărirea imobiliară pentru realizarea creanțelor Statului. Potrivit art. 3 din decret "dacă debitorul nu a achitat, în termenele legale, datoriile din impozite, taxe și alte venituri bugetare, se va proceda la sechestrarea averii imobiliare a acestuia și a familiei lui (soț, soție, copii și părinți), cu care are gospodărie comună și au mai multe imobile; odată cu aplicarea sechestrului se va da debitorului un avertisment scris prin care i se pune în vedere că dacă în termen de zece zile de la aplicarea sechestrului pe averea imobiliara nu va achita suma datorata i se va scoate imobilul în vânzare". În continuare, art. 7 prevedea că: "În cazul când debitorul n-a achitat sumele datorate în termenul de zece zile de la înmânarea avertismentului prevăzut de art. 3 din prezentul Decret, unitatea financiară care urmărește debitul va cere judecătoriei populare a locului unde este situat imobilul să încuviințeze vânzarea". Conform art. 15: "Dacă judecătoria populară stabilește că urmărirea este legală, dă o hotărâre prin care încuviințează vânzarea imobilului de către organele Ministerului Finanțelor și obligă pe debitor la plata cheltuielilor de judecată".
Prin dispozițiile actului normativ în discuție a fost reglementată și modalitatea de punere în executare a hotărârii judecătorești. Astfel, art. 16 dispunea că: " Imediat după obținerea hotărârii judecătoriei populare, unitatea financiară va fixa termenul de vânzare, care nu poate fi mai mare de 15 zile de la pronunțarea hotărârii. În acest scop, se vor emite publicațiile de vânzare -. Publicația de vânzare va fi afișată la locul imobilului și la ușa unității financiare urmăritoare cu cel puțin cinci zile înainte de ziua fixată pentru vânzare". Potrivit art. 17: "Vânzarea se face la evaluarea prevăzută în procesul verbal de sechestru.Rezultatul vânzării se va consemna într-un proces verbal. Vânzarea este interzisă către sectorul particular", iar conform art. 18: "Dacă la primul termen vânzarea nu se poate face din lipsă de cumpărători, imobilele vor fi predate fără plată Executive ale Populare din orașul sau comuna unde este situat imobilul, încheindu-se despre aceasta proces verbal".
Verificând aplicarea procedurii reglementate de nr. 224/1951 în cauza de față, Curtea constată, în primul rând, că vânzarea imobilului s-a dispus, așa cum rezultă chiar din cuprinsul sentinței civile nr. 1232/10.06.1954 pronunțate de Tribunalul Popular al Raionului 23 August B în dosarul nr. 1904/1954, pentru neachitarea unei sume stabilite în sarcina autorului reclamanților cu titlu de impozit în cuantum de 1620 lei, precum și a majorărilor de întârziere calculate la această sumă, în cuantum de 1154,14 lei, iar nu pentru o obligație fiscală de 4.796,20 lei, astfel cum au susținut reclamanții. Actele premergătoare dispunerii vânzării imobilului de către instanța judecătorească sunt cele comunicate de către Direcția Municipiului Ba A rhivelor Naționale, toate făcând referire la cele două sume de bani. Astfel, la data de 10.02.1954, Secțiunea financiară a Raionului Baî nștiințat debitorul, sub semnătură de primire, că este obligat să plătească sumele de bani stabilite în sarcina sa. La 03.03.1954 s-a întocmit procesul verbal de sechestru și i s-a data avertismentul scris la care face referire art. 3 din Decret, punându-i-se în vedere să achite sumele datorate în termen de 10 zile de la înmânare. La data de 20.04.1954, Secțiunea financiară a - Raionul "23 August" a sesizat instanța în temeiul art. 7 din actul normativ menționat, care a pronunțat sentința civilă nr. 1232/10.06.1954 în dosarul nr. 1904/1954.
Este adevărat că a mai fost întocmit un proces verbal pentru impunerea veniturilor realizate din comerț, la data de 05.03.1954, însă nu neachitarea de către autorul reclamanților a sumelor stabilite prin cuprinsul acestuia a stat la baza hotărârii judecătorești respective.
Față de cele arătate anterior și având în vedere că reclamanții nu au administrat dovezi din care să reiasă stabilirea unei creanțe fiscale fără temei legal sau într-un cuantum eronat, Curtea nu a identificat niciun element care să demonstreze încălcarea vreunei dispoziții legale până la momentul pronunțării sentinței civile nr. 1232/10.06.1954 de către Tribunalul Popular al Raionului 23 August.
Cât privește argumentul reclamanților conform căruia suma de 4.790 lei este exagerată, fiind aproximativ egală cu valoarea estimată a imobilului,de 5.000 lei, pe lângă faptul stabilit anterior că nu neplata acesteia a condus la vânzarea silită a imobilului în litigiu, se reține și că între cei doi termeni ai comparației nu există nicio legătură logică, pentru că impozitul era datorat pentru veniturile realizate din comerț, în valoare de 260.000 lei, iar nu pentru deținerea bunului urmărit.
Pe de altă parte, a existat o încălcare a prevederilor Decretului nr. 224/1951, însă a art. 16-18, întrucât, deși conform art. 16 imediat după obținerea hotărârii judecătoriei populare, unitatea financiară ar fi trebuit să fixeze termenul de vânzare, s-a trecut direct la aplicarea art. 18, imobilul fiind predat fără plată Comitetului Executiv ale Sfatului Popular, așa cum rezultă din decizia nr. 1057/1954, prin care acesta din urmă l-a transmis în folosința "23 August".
Chiar dacă și în ipoteza desfășurării unei proceduri de vânzare silită a imobilului rezultatul ar fi fost același, respectiv ieșirea imobilului din patrimoniul autorilor reclamanților pentru neîndeplinirea obligațiilor de natură fiscală, caracterul abuziv al preluării este dat de faptul că în ipoteza respectării dispozițiilor art. 16 din Decretul nr. 224/1951, aceștia ar fi primit un echivalent în bani constând în diferența rezultată între prețul obținut la licitație și suma datorată cu titlu de impozit.
Sarcina probării respectării acestor dispoziții legale revenea pârâtului, care a invocat preluarea cu titlu a imobilului, potrivit regulii cu valoare de principiu instituite de art. 1169 cod civil și art. 129 alin. 1 Cod procedură civilă. Cu toate acestea, instanța a administrat probe din oficiu pe acest aspect, în temeiul art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă, însă niciuna dintre instituțiile statului cărora li s-a adresat nu deține asemenea documente privind desfășurarea procedurii de vânzare.
Pe cale de consecință, Curtea constată că imobilul care făcut obiectul sentinței civile nr. 1232/10.06.1954 pronunțate de către Tribunalul Popular al Raionului 23 August, situat în-, alcătuit din prăvălia de zid în suprafață de 30 mp cu pivniță și terenul situat sub aceasta, de care Municipiul Bad ispus chiar în această compunere prin contractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 01.11.1996 în temeiul Legii nr. 112/1995 cu A și A, a fost preluat în mod abuziv de către stat.
2. Sub aspectultipului de măsurilor reparatoriipe care le pot obține reclamanții, Curtea are în vedere că potrivit art. 1 din Legea nr. 10/2001- în forma în vigoare la data sesizării instanței: "Imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile prezentei legi. În cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent". De asemenea, art. 18 lit. c prevede că măsurile reparatorii se stabilesc și în cazul în care imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
Aceasta este și situația în cauza de față, întrucât prin contractul de vânzare cumpărare nr. 548/01.11.1996, a înstrăinat imobilul care formează obiectul cererii de chemare precizate, în temeiul Legii nr. 112/1995, fără a se face dovada constatării nulității absolute a acestuia în condițiile art. 45 din Legea nr. 10/2001.
3. În ceea ce priveșteîntinderea drepturilor reclamanțiloravând ca obiect măsurile reparatorii, Curtea reține, în prealabil, că imobilul a fost dobândit de și prin actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 38422/19.12.1929 de fostul Tribunal I - Secția notariat.
Potrivit certificatului de moștenitor nr. 191/29.07.1960 eliberat de fostul Notariat de Stat al Raionului "23 August", la data de 25.02.1960 a decedat che, rămânând ca moștenitori:, în calitate de soție supraviețuitoare, cu o cotă de 4/16, reclamanta, și, fiecare cu câte o cotă de 3/16. Conform certificatul de moștenitor nr. 607/30.11.1967 întocmit de fostul Notariat de stat al Raionului, la data de 26.08.1967 a decedat, de pe urma căreia au rămas ca moștenitoare, și reclamanta, fiecare cu câte o cotă de 1/4. Conform certificatului de moștenitor nr. 2370/10.11.1992 eliberat de fostul Notariat de Stat Sector 3, la data de 7.06.1992 a decedat, rămânând ca moștenitori a și reclamantul.
La data de 21.05.2001, pentru imobilul în litigiu, au formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 reclamanta, și reclamantul.
În temeiul art. 4 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, de cota moștenitoarei legale aad efunctei, care nu a urmat procedura prevăzută la capitolul III din lege (1/8) profită celălalt moștenitor al persoanei îndreptățite respective, care a depus în termen cererea de restituire, și anume reclamantul, astfel că acesta va beneficia de o cotă de 2/8 din măsurile reparatorii stabilite prin actul normativ în discuție.
formulării notificării, la data de 05.07.2002 a decedat, iar fiicele acesteia, prin două declarații autentificate intitulate "de renunțare la succesiune" date la 10.11.2003 au învederat că renunță la succesiunea acesteia și că nu au făcut niciun act de acceptare a acesteia, declarațiile urmând a produce efecte și a profita tuturor celorlalți moștenitori, în mod egal.
De aceste renunțări, în realitate situații în care cele două fiice ale defunctei au devenit străine de moștenire prin neacceptare în termenul prevăzut de lege, profită celelalte persoane cu vocație succesorală care și-au exercitat în termen dreptul de opțiune și, în subsidiar, statul, dacă moștenirea este vacantă. De această dată nu mai sunt aplicabile prevederile art. 4 alin. 4 din Legea nr. 10/2001 în favoarea celor doi reclamanți și în detrimentul moștenitorilor defunctei cu care nu coincid în mod obligatoriu, nefiind întrunită ipoteza acestui text de lege, de vreme ce a formulat în termen notificarea.
Prin urmare, reclamanții sunt îndreptățiți să obțină măsuri reparatorii, pe lângă cota notificatorului, pe cea cuvenită numitei (1/4), deci în total pentru 3/8 din imobil.
de aceasta, Curtea reține și că obligația statului de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent este divizibilă, în temeiul regulii generale instituite de art. 1041 Cod civil, astfel încât contestația nu poate să profite decât persoanelor care au formulat-o, nu și celorlalți notificatori sau moștenitorilor acestora.
Față de aceste considerente, reținând pe baza probelor administrate în apel că prima instanță a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 10/2001, Curtea urmează ca, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, să admită apelul și să schimbe sentința apelată în sensul că va admite acțiunea precizată, va anula dispoziția administrativă și va constata că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii, pentru o cotă de 3/8 din dreptul de proprietate asupra prăvăliei imobilului situat în- (fostă - - nr. 92), prăvălie care a făcut obiectul sentinței civile nr. 1232 din 10 iunie 1954, pronunțate de Tribunalul Popular al Raionului 23 August B în dosarul cu nr. 1904/1954.
De asemenea, va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelanții - contestatori, domiciliat în B, str. G- nr. 123,. 2,. 3,. 59, sector 4 și, domiciliată în B,-, - 13,. 1,. 9, sector 6, împotriva sentinței civile nr. 820 din 28 mai 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul Primarul General al Municipiului B, cu sediul în B,-, sector 5.
Schimbă sentința în sensul că admite acțiunea precizată.
Anulează dispoziția administrativă.
Constată că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii, pentru o cotă de 3/8 din dreptul de proprietate asupra prăvăliei imobilului situat în- (fostă - - nr. 92), prăvălie care a făcut obiectul sentinței civile nr. 1232 din 10 iunie 1954, pronunțate de Tribunalul Popular al Raionului 23 August B în dosarul cu nr. 1904/1954.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08 februarie 2010.
Președinte, Judecător, Grefier,
Red.
Tehnodact. /
5ex./09.04.2010
-4.-
Președinte:Cristina NicaJudecători:Cristina Nica, Mariana Haralambe
