Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 94/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 94/A/2008
Ședința publică de la 16 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioan Truță
JUDECĂTOR 2: Augustin Mândroc
Grefier - -
Pe rol se află pronunțarea asupra apelului, în rejudecare după casare, formulat de către pârâta D împotriva sentinței civile nr.1868/2002 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr.3243/2002 având ca obiect Legea 10/2001, în contradictoriu cu reclamanții intimați, și pârâta intimată AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se constată că la dosar s-au depus concluzii scrise din partea pârâtei apelante SC SA
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierile de amânare a pronunțării din 2 mai 2008 și 9 mai 2008, care fac parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului civil de față;
Prin notificarea nr. 174 din 11 februarie 2002 formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 și adresată D, numiții -, și - au solicitat restituirea în natură a cotei de 6/10 din imobilul înscris în CF nr. 1656, top 742, 743 sub B 2 și 3, fostă proprietatea defuncților frați junior și, bun naționalizat în baza Decretului nr. 134/1949.
Prin adresa nr. 200 din 27 februarie 2002 Dar ăspuns notificanților că trebuie să se adreseze Autorității pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, conform art. 27 alin. 1 și 2 din Legea nr, 10/2001, deoarece persoana juridică notificată s-a privatizat, devenind o societate cu capital integral privat.
La data de 3 aprilie 2002 reclamanții și și au chemat în judecată pe pârâta D, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să li se acorde "măsuri reparatorii în valoare de 2 miliarde lei, contravaloarea bunului revendicat, destinația spațiului fiind aceea de farmacie, prin acordarea de acțiuni la valoarea menționată".
La 17 mai 2002 pârâta a chemat în garanție Autoritatea pentru Privatizare și
Administrarea Participațiilor Statului pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, în situația în care pârâta va cădea în pretenții, chemata în garanție să fie obligată la măsurile reparatorii prevăzute de lege.
În motivarea cererii s-a arătat că imobilul ce face obiectul acțiunii a fost trecut cu titlu valabil în proprietatea statului,fiind evidențiat în patrimoniul pârâtei care s-a privatizat cu respectarea dispozițiilor legale. Statul Român, reprezentat de fostul Fond al Proprietății de Stat, a vândut pachetul majoritar deținut de societate, conform contractului de vânzare- cumpărare nr. AR 51/13 octombrie 2000, situație față de care reclamanții au dreptul la măsuri reparatorii în condițiile art. 27 alin. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001.
Investit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Hunedoara -secția civilă, prin sentința nr. 1868 din 7 noiembrie 2002,a dmis acțiunea reclamanților și dispus restituirea către aceștia a cotei de 6/10 din imobilul înscris în CF 1656, nr. top 742, 743, preluată de Statul Român în temeiul Decretului nr. 134/1949.
fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de D împotriva Autorității pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului-Sucursala Regională Vest T, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Apelul declarat împotriva acestei sentințe de pârâta Daf ost respins ca nefondat prin decizia nr. 312/A din 03 aprilie 2003 Curții de APEL ALBA IULIA - Secția civilă.
Recursul declarat de pârâta D împotriva acestei decizii a fost admis de înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală, care, prin decizia nr. 5471 din 21 iunie 2005, casat hotărârea Curții de APEL ALBA IULIA și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului.
Pentru a decide astfel, instanța de casare a reținut și motivat că prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat obligarea pârâtei D la despăgubiri, respectiv, la măsuri reparatorii în valoare de 2 miliarde lei, constând în acțiuni la valoarea menționată, invocând în drept prevederile art. 9 alin. 2 din Legea nr. 10/2001. Întrucât prin sentința pronunțată, soluție menținută în apel, instanța de fond a dispus restituirea către reclamanți, în natură, a cotei de 6/10 din imobil, preluată de Statul Român în temeiul Decretului nr. 134/1949, deși în considerentele sentinței se reține că persoanele îndreptățite au solicitat acordarea de măsuri reparatorii prevăzute de lege, instanța de casare a constatat că pricina a fost soluționată cu nesocotirea dispozițiilor nr. 129 alin. 6 Cod procedură civilă, deoarece s-a acordat reclamanților ceea ce nu s-a cerut.
Or, instanțele trebuiau să se pronunțe în raport de obiectul acțiunii reclamanților și temeiul de drept invocat de aceștia, ce nu au fost modificate după data introducerii acțiunii, până la judecata în fond a cauzei, când reclamanții au solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, concluzii consemnate ca atare în încheierea de dezbateri.
S-au dat îndrumări instanței de trimitere, ca în rejudecare, să dispună efectuarea unei expertize tehnice de specialitate având ca obiectiv stabilirea valorii corespunzătoare a imobilului, în vederea acordării măsurilor reparatorii prin echivalent și, deasemenea, instanța de trimitere va avea în vedere dispozițiile art. 2.1 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, care prevăd că imobilele ce cad sub incidența unor acte normative de naționalizare, printre care și Decretul nr. 134/1949, sunt considerate ca luate cu titlu, în măsura în care s-au respectat condițiile, stabilite de acestea.
În rejudecare, Curtea de APEL ALBA IULIA - secția civilă, prin decizia nr. 90/A din 17 martie 2006, respins ca nefondat apelul declarat de pârâta D împotriva sentinței nr. 1868 din 7 noiembrie 2002
Tribunalului Hunedoara.
Pentru decide astfel, instanța de apel motivat
următoarele: procedând la rejudecarea apelului s-au luat în
considerare dispozițiile art. 3151Cod procedură civilă, numai
în măsura în care acestea se corelează în speță cu modificările
și completările aduse Legii nr. 10/2001, prin Legea nr.
247/2005; prin concluziile scrise depuse la instanța de fond,reclamanții au solicitat în principal restituirea în natură a cotei de 6/10 părți ce le revine din imobil, precizând că doar în drept subsidiar ar accepta despăgubiri bănești; pârâta nu s-a opus
modificării obiectului inițial al acțiunii, neinvocând nici un aspect ce ar putea viza neregularitatea acestei modificări;
având în vedere principiul disponibilității și că prin notificare
reclamanții au cerut restituirea în natură a cotei de 6/10 din
imobil, sunt de aplicat prevederile Legii nr. 10/2001 care
proclamă prioritatea restituirii în natură; considerând că "nu
încalcă dispozițiile art. 3151Cod procedură civilă, care
limitează obligativitatea hotărârii instanței de recurs doar în
ceea ce privește problemele de drept dezlegate și necesitatea
administrării unor probe", instanța de trimitere a considerat că
"proba cu expertiză tehnică la care a făcut referire instanța de recurs apare ca fiind inutilă din perspectiva noilor dispoziții ale
Legii nr. 247/2005"; întrucât imobilul a fost preluat fără titlu
valabil, el face obiect al restituirii în natură; prin contractul de vânzare-cumpărare nr. AR 51 din 3 octombrie 2000 încheiat între fostul Fond al Proprietății de Stat și pârâtă, aceasta din
urmă a cumpărat acțiuni (corespondent al capitalului social) și
nu active (corespondent al patrimoniului), astfel că instanța de
trimitere a considerat că respectivul contract "nu prezintă nici
o relevanță în cauză"; nici în cartea funciară nu apare vreo
mențiune cu privire la transferul dreptului de proprietate.
Împotriva deciziei pronunțată în apel, în termen legal, a declarat recurs pârâta - care a invocat următoarele motive de casare: în rejudecare. instanța de apel a încălcat prevederile art. 315 Cod proceduri civilă, nesocotind dezlegările de drept câștigate cauzei; instanța al de recurs a stabilit că preluarea imobilului s-a făcut cu titlu valabil și că reclamanții pot beneficia doar de măsuri reparatorii în echivalent, sens în care trebuia să se facă o expertiză prin care să se stabilească cuantumul acestor despăgubiri; instanța de apel a încălcat prevederile art. 29 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, întrucât pârâta este o societate privatizată integral, anterior apariției legii; reclamanții nu au înțeles să atace actul de privatizare a societății.
Recursul declarat de pârâta SC SA D împotriva deciziei civile nr.90/A/17.03.2006 a Curții de APEL ALBA IULIAa fost admis ca fondat prin decizia civilă nr.1444/15.02.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție- Secția civilă și de proprietate intelectuală în sensul casării acesteia și a trimiterii cauzei spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe.
S-a invocat în considerentele deciziei de recurs că potrivit art.315 alin.1 cod procedură civilă, în caz de casare hotărârea instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate ca și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Textul menționat vizează obligativitatea îndrumărilor date de instanța de casare cu privire la problemele de drept dezlegate de către această instanță privitor la administrarea unor probe, nerespectarea atrăgând nulitatea hotărârii pronunțate.
Modul de interpretare a unui anumit text de lege ori aplicarea unui principiu de drept, în condițiile determinate de instanța de recurs este obligatoriu pentru judecătorii fondului, astfel că instanța chemată să rejudece cauza nu poate refuza o atare interpretare- a conchis aceeași instanță de control judiciar, sub cuvânt că judecătorii sunt independenți și se supun numai legii. Deși problema de drept este apreciată de instanța fondului, potrivit aceluiași text de lege, libertatea instanței de rejudecare nu este una absolută și discreționară, neexistând în acest sens nici o obligație de a se conforma dispozițiilor adoptate de instanța de recurs - a invocat aceasta în considerentele deciziei de casare.
În speță Curtea de APEL ALBA IULIA, ca instanță de rejudecare nu a administrat nicio probă, așa încât chiar și în urma intervenției unei modificări legislative nu putea reține și stabili o altă situație de fapt decât cea existentă la momentul pronunțării deciziei de casare.
Instanța de trimitere, stabilind că nu au fost nesocotite dispozițiile art.129 alin.6 cod procedură civilă și apreciind că expertiza tehnică de specialitate dispusă în recurs este o probă inutilă, a încălcat și nesocotit dispozițiile art.315 cod procedură civilă prin nerespectarea îndrumărilor date de instanța de casare, atât cu privire la problema de drept dezlegată (art.129 alin.6 cod procedură civilă) cât și cu privire la necesitatea administrării unei probe (expertiza tehnică).
De asemenea, constatarea instanței de apel potrivit căreia contractul de vânzare-cumpărare nr.AR 51 din 3 octombrie 2000 este irelevant cauzei este greșită și aceasta pentru că actul s-a încheiat anterior adoptării legii de reparație, iar pe de altă parte pentru că reclamanții nu l-au atacat în justiție. Erau astfel incidente dispozițiile art.45 din Legea 10/2001, potrivit căruia actele de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile ce cad sub incidența acestui act normativ, sunt valabile dacă s-au încheiat cu respectarea legii de la momentul înstrăinării.
Potrivit aceluiași text, admiterea acțiunii în restituirea imobiliară fondată pe Legea 10/2001, este condiționată de admiterea cererii în constatarea nulității actului de înstrăinare, inclusiv de privatizare.
În acest context cauza s-a casat pentru a doua oară, trimițându-se spre rejudecare, la aceeași instanță, pentru a se conforma îndrumărilor obligatorii date prin decizia nr.5471/21.06.2005 a
Rejudecând apelul în aceste limite și în raport de îndrumările obligatorii ale J prin cele 2 decizii de casare, se rețin următoarele:
Evident, prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara -Secția civilă la 3.04.2002, reclamanții intimați, și au solicitat în contradictoriu cu pârâta apelantă SC SA D să fie obligată aceasta la măsuri reparatorii în limita sumei de 2 mld lei reprezentând contravaloarea imobilului din litigiu, prin acordarea de acțiuni la valoarea menționată în temeiul art.9 alin.2 din Legea 10/2001.
Au invocat în motivarea acțiunii că imobilul revendicat este înscris în CF 1656, nr.top.742-743 și au făcut notificare în baza actului normativ sus- menționat pârâtei, care în februarie 2002 însă i-a comunicat că societatea în cauză s-a privatizat, astfel că dispozițiile art.21 nu sunt aplicabile cauzei.
Pârâta, la rândul său, a formulat cerere de chemare în garanție Autorității pentru Privatizare și Administrarea Statului - Sucursala Regională Vest, susținând că aceasta reprezintă Statul Român care a vândut pachetul majoritar deținut de societate, conform contractului de vânzare-cumpărare nr.AR 51/13.10.2000 astfel că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii în contextul art.27 alin.1, 2 din Legea 10/2001.
Prin cele 2 decizii de casare, evident că s-a reținut că acțiunea reclamanților s-a soluționat cu nesocotirea dispozițiilor art.129 alin.6 cod procedură civilă, acordând acestora cota din imobil ce a fost naționalizată în natură, deși au solicitat expres prin acțiunea de investire a instanței de fond măsuri reparatorii constând în acțiuni în valoare de 2 mld lei reprezentând contravaloarea imobilului revendicat.
Instanțele trebuiau deci, să se pronunțe raportat la obiectul acțiunii titularilor acțiunii, la temeiul de drept invocat de aceștia, care de altfel nu a fost modificat după sesizarea instanței, cerere susținută și cu ocazia dezbaterilor în fond a cauzei la termenul din 7.11.2002.
În acest context deci, prin ambele decizii de casare din recurs s-au dat îndrumări clare în sensul ca instanța de rejudecare să se pronunțe în limitele investirii sale, fără a depăși cadrul procesual stabilit de reclamanții intimați, respectându-se astfel în primul rând principiul disponibilității în procesul civil.
S-au dat îndrumări și în sensul ca în cadrul rejudecării instanța să aibă în vedere dispozițiile art.2.1 A din normele metodologice de aplicare unitară a Legii 10/2001, care stipulează expres că imobilele ce cad sub incidența unor acte normative de naționalizare, printre care și 134/1949 sunt considerate ca fiind preluate cu titlu, în măsura în care s-au respectat condițiile stabilite de lege.
Prin urmare aceste probleme ce vizează cadrul procesual în raport de obiectul cererii nu mai pot fi analizate și cenzurate dezlegările de drept și de fapt, fiind obligatorii pentru instanța de rejudecare în contextul art.315 cod procedură civilă.
că, așa cum s-a stabilit și prin a doua decizie de casare a admiterea acțiunii în restituire imobiliară fondată pe dispozițiile Legii 10/2001, este condiționată de admiterea cererii în constatarea nulității actului de înstrăinare inclusiv celui făcut în cadrul procedurii de privatizare, nulitatea putând fi invocată doar pe cale de acțiune. În speță, desigur în lipsa unei atari acțiuni în contestarea contractului de vânzare-cumpărare nr.AR-51/3.10.2000 este relevantă sub acest aspect, în legătură cu preluarea cu titlu a imobilului.
Prin urmare, răspunzând chestiunii de excepție invocată de AVAS în numele Statului Român, în sensul că nu ar avea calitate procesuală pasivă, se constată că susținerea acesteia este nefondată. Desigur, calitatea procesuală pasivă reprezintă una din condițiile instituite de legiuitor pentru ca o persoană fizică sau juridică să poată fi parte în procesul civil ea presupunând existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în raportul juridic dedus judecății.
În speță nu suntem, așa cu s-a arătat, în cadrul unui obiect al cererii de restituire în natură ci de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, astfel că având în vedere această situație și în raport de obiectul contractului de vânzare-cumpărare enunțat, această pârâtă are calitate procesual pasivă.
Revenind la fondul cauzei, în considerarea îndrumărilor date, s-a dispus evident efectuarea unui raport de expertiză tehnică, având ca obiective identificarea imobilului ca și celelalte aspecte, potrivit încheierii din 2.11.2007 a Curții de APEL ALBA IULIA -Secția civilă.
Expertul numit în cauză, ing. a stabilit că imobilul revendicat se află în zona ultracentrală a orașului, destinația lui actuală fiind de farmacie și locuințe, iar la data naționalizării a avut potrivit informațiilor primite aceeași destinație.
Expertul a stabilit valoarea imobilului prin două metode, respectiv prin aceea a costului și respectiv prin metoda de randament, valorile fiind evident diferite, 378.400 lei prin prima și 519.00 lei prin cea de a doua.
Răspunzând obiecțiunilor formulate de părți, expertul arată și dă explicații în legătură cu contextul și condițiile în care a evoluat imobilul, prin cele două metode, menținându-și sub aspect valoric cuantumul sumelor stabilite. Referitor la metoda de randament aplicată în condițiile descrise în expertiza propriu-zisă, arată expres că își menține aceeași poziție, neavând nimic de obiectat.
Având în vedere aceste aspecte și reținând caracterul reparatoriu al Legii 10/2001, instanța își însușește valoric suma stabilită prin metoda de randament.
În contextul dispozițiilor art.296 cod procedură civilă, apelul pârâtei SC SA D se privește a fi fondat, astfel că va fi admis, cu consecința schimbării sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii reclamanților intimați în contradictoriu cu pârâta apelantă SC SA, precum și a cererii de chemare în garanție.
În acest context va fi obligată pârâta și chematul în garanție să plătească intimaților reclamanți suma de 311.400 lei reprezentând contravaloarea cotei de 6/10 părți din imobilul construcții și teren de 899 mp, înscris în CF nr.1656 nr.top.742-743, calculată conform expertizei întocmită de expertul prin metoda de randament, precum și 4650 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocațial și taxă expertiză.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de pârâta SC " " D, împotriva sentinței civile nr.1868/2002 a Tribunalului Hunedoara -Secția civilă în dosarul civil nr.3243/2002, precum și cererea de chemare în garanție formulată de această pârâtă în contradictoriu cu Autoritatea de Privatizare și Administrarea Statului-Sucursala Regională Vest T și în consecință:
Schimbă în parte sentința apelată, respectiv sub aspectul acordării măsurilor reparatorii conform Legii 10/2001 și judecând cauza în aceste limite:
Obligă pârâta și chemata în garanție să plătească intimaților, și suma de 311.400 lei reprezentând contavaloarea cotei de 6/10 părți din imobilul construcții și teren de 899 mp, înscris în CF nr.1656, nr.top.742 și 743 potrivit expertizei tehnice întocmite de expertul tehnic - prin metoda de randament.
Obligă pârâta și chemata în garanție să plătească reclamanților suma de 4650 lei cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 16 Mai 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Dact.8ex/ 19 Mai 2008
Jud.fond
Președinte:Ioan TruțăJudecători:Ioan Truță, Augustin Mândroc
