Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.7697/civ./2008
ROMANIA
CURTEA DE APEL B
SECTIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA NR. 1/
Ședința publică de la 28 ianuarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Uță Lucia
JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona
GREFIER - -
*********************
Pe rol fiind pronunțarea cererii de revizuire formulată de revizuienții, șiîmpotriva deciziei civile nr.383/A din data de 20.05.2005 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- (4321/civ/2004), în contradictoriu cu intimații, -, G, Municipiul B prin Primarul General, ""SA și SC""SA.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 21.01.2009 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, pentru a da posibilitate revizuienților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 28.01.2009, când a dat următoarea decizie.
CURTEA,
Deliberând, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. nr.383/A din data de 20.05.2005, pronunțată în dosarul nr- (4321/civ./2004), Curtea de Apel București - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis apelul declarat de reclamanții (moștenitor - lonescu ), G, și Municipiului B prin Primarul General, împotriva sentinței civile nr.2781 din data de 18.05.2004 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B, în dosarul nr. 1246/2003, în contradictoriu cu intimații - pârâți, -, I, și - -; a anulat în parte sentința atacată, în privința soluției pronunțate asupra cererii având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 645/A/21.10.1996 și nr. 645/B/21.10.1996 și în privința cererii reconvenționale formulată de pârâții, și lulia; a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și, evocând fondul, a admis acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții, și lulia; a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 645/A/21.10.1996 și nr. 645/B/21.10.1996 încheiate între Primăria Municipiului B și și pârâții, și lulia; a respins cererea reconvențională formulată de pârâții, și lulia, ca neîntemeiată; a admis apelul declarat de pârâții, și împotriva aceleiași sentințe; a schimbat în parte sentința în ceea ce privește cererea având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2025/07.10.1997; a respins, ca neîntemeiată, cererea având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2025/07.10.1997 încheiat între Primăria Municipiului B, prin și - (în prezent decedată) și pârâtul; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței; a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâții și, și, și Municipiul B, prin Primarul General.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut, în esență, următoarele:
Prin sentința civilă nr.2781/18.05.2004, Judecătoria Sectorului 4 B, învestită prin declinarea competenței Tribunalului București, conform sentinței civile nr. 52/21.10.2003, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților SA, și; a respins acțiunea împotriva, și, ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală; a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei lonescu în capetele de cerere privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr.2456/A/20.07.1999 și nr.2456/B/20.07.1999; a respins acțiunea împotriva pârâților, și -, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă; a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului în capetele de cerere privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr.645/A/21.10.1996 și nr.645/B/21.10.1996; a respins acțiunea față de pârâții, lulia, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă; a respins cererile reconvenționale formulate de pârâții, lulia, ca fiind rămase fără obiect; a admis în parte acțiune formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții, Municipiul B prin primarul general, prin moștenitori - și, și, Garba, și - prin moștenitori și, și, și; a constatat nulitatea absolută
contractelor de vânzare-cumpărare nr. 1473/20.10.1999, nr. 1487/17.02.1997, nr. 626/30.09.1996, nr. 902/11.11.1996, nr. 2025/07.10.1997, și nr. 2478/29.11.1999; a respins capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.619 din 30.09.1996 încheiat între Primăria Municipiului B prin și pârâții și, având ca obiect apartamentul nr.6; a disjuns cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Garba; a respins celelalte cereri și excepții formulate, ca neîntemeiate; a dispus obligarea reclamantei lonescu la plata către pârâții, și a sumei de 10.000.000 lei cheltuieli de judecată și obligarea reclamantului la plata către pârâții, lulia a sumei de 28.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Prin aceeași sentință, prima instanță a luat act de renunțarea la judecată în contradictoriu cu pârâții, și.
Situația de fapt stabilită de instanța de fond este următoarea:
În anul 1913, prin contractul de vânzare-cumpărare transcris de Tribunalul Ilfov sub nr.5786/1913 și nr.2968/1913, G lonescu, căsătorit cu lonescu, de profesiune comerciant, a dobândit în proprietate suprafața de 2145. teren situat în B,--14, fostă-.2. Pe acest teren au fost construite trei corpuri de clădire, respectiv corpul principal de clădire compus din demisol, parter, două etaje, mansardă, cuprinzând în total 16 apartamente, două garaje și dependințe, un corp de casă mai mic, compus din parter și etaj, precum și un al treilea corp de casă compus din parter și etaj, în prezent demolat pentru construirea magistralei Nord - Sud.
G și au avut trei copii, respectiv pe reclamanta, pe lonescu -, decedată în anul 1947, al cărei moștenitor este fiul acesteia, reclamantul și pe lonescu, decedat în anul 1984, ai cărui moștenitori au fost reclamantul G și soția supraviețuitoare lonescu, decedată pe parcursul prezentului litigiu, moștenită de fiul său, lonescu G, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr.71/1997 eliberat de Notarul Public.
La data de 01.03.1940, prin actul dotal autentificat sub nr. 7395/1940 și transcris sub nr. 129/01.03.1940, la Tribunalul Ilfov, Gat ransmis fiicei sale, în vederea încheierii căsătoriei acesteia cu, J din imobilul ce constituie corpul mare de clădire, toată partea dreaptă a imobilului de la demisol până la mansarda cu 8 apartamente respectiv apartamentele nr.1,3,5,7,9,11,13 și 5, precum și garajul nr.1, camera 17 și dependințele aferente acestor apartamente, precum și terenul aferent.
La data de 15.10.1944, reclamanta lonescu a transmis către și, în calitate de cumpărători, apartamentul nr.7 din același imobil prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.39758 la Tribunalul Ilfov.
Ulterior, prin testamentul autentificat sub nr.6351 din 17.09.1984, a transmis acest apartament către pârâții - și care au devenit astfel proprietarii acestuia.
La data de 21.03.1945 reclamanta transmite către apartamentul nr. 9 din Ja sa de imobil, contractul de vânzare-cumpărare fiind transcris sub nr. 14175/21. 03.1945 la Tribunalul Ilfov.
Ulterior, la 05.04.1945, prin contractul de vânzare-cumpărare transcris sub nr. 19994, lonescu a transmis către lulia G și apartamentul nr.13 de la etajul 2 al jumătății de imobil proprietatea sa.
La data de 26.03.1945, prin contractul de vânzare-cumpărare transcris sub nr. 16849/26.06.1945 la Tribunalul Ilfov, reclamanta lonescu a transmis către și apartamentul nr.5 al imobilului situat în B,-, actualmente - - nr.12.
La data apariției Decretului nr.92/1950 apartamentele rămase în proprietatea reclamantei lonescu au trecut în proprietatea statului, aceasta fiind înscrisă la poziția nr.2597 din decret, cu un număr ce 5 apartamente.
Prin donația autentificată sub nr. 11430/12.10.1971, reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr.6 de la. Ca urmare a plecării reclamantei din țară în anul 1983, acest apartament a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr.223/1974.
Ca urmare a înstrăinării cotei de 1/2 din corpul central, defunctul lonescu Gar ămas în proprietate cu 3 apartamente, respectiv apartamentele nr.2, 8 și 12. Prin actul de donație încheiat la 15.11.1946, lonescu Gad onat soției sale, lonescu apartamentul nr.8. Apartamentul nr.6 a fost donat de lonescu surorii sale (ulterior donat reclamantei lonescu ).
La data apariției Decretului nr.92/1950, defunctul lonescu G avea în proprietate două apartamente, respectiv nr.2 și 12, iar defuncta lonescu un apartament, respectiv apartamentul nr.8, care au fost trecute în proprietatea statului, fără ca aceștia să fie înscriși în decretul de naționalizare.
În ceea ce privește proprietatea lui lonescu - (căsătorită și divorțată) instanța a reținut că aceasta a primit de la tatăl său imobilul compus din parter și etaj, respectiv al doilea corp de clădire mai mic și că, la data apariției Decretului nr.92/1950, acest imobil a fost naționalizat pe numele la poziția nr.5256 din decretul de naționalizare.
Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.112/1995, în baza art.9 din acest act normativ, apartamentele ocupate de chiriași au fost înstrăinate către aceștia prin contracte de vânzare-cumpărare.
La data de 02.07.1996 reclamanții au formulat, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, notificare, în temeiul Legii nr. 112/1995 nu a fost soluționată.
În aplicarea dispozițiilor art.6 din Legea nr.112/1995, ca urmare a notificărilor depuse, Primăria Sectorului 4 încunoștințat societatea vânzătoare despre solicitarea de restituire în natură a imobilului, cerându-se sistarea vânzărilor.
Prin sentința civilă nr.6543/25.09.1997 a Judecătoriei Sectorului 4 B, rămasă definitivă și irevocabilă, a fost respinsă, ca inadmisibilă acțiunea în revendicare privind apartamentele nr.2, 8 și 12, formulată de reclamanții lonescu, G lonescu, și lonescu, reținându-se că imobilul a trecut în proprietatea statului cu titlu.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, și a fost respinsă de prima instanță întrucât aceștia nu au încheiate contracte de vânzare-cumpărare, ci dețin spații locative în imobil în baza unor contracte de închiriere încheiate fie cu unitatea administrativ teritorială, Primăria Municipiului B, fie cu unii pârâți, deveniți proprietari ai respectivelor spații prin cumpărarea acestora.
În ceea ce privește calitatea procesuală activă a reclamantei lonescu, relativ la contractele de vânzare-cumpărare încheiate de pârâții, și -, cu privire apartamentul nr. 5 din imobil, instanța de fond a reținut că excepția invocată este întemeiată, întrucât acest apartament a ieșit din patrimoniul reclamantei înainte de naționalizare, acesta reprezentând și motivul pentru care la data aplicării Decretului nr. 92/1950, reclamanta apare înscrisă cu 5 apartamente preluate, și nu cu 6 cum pretinde.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, instanța a reținut că acesta invocat dreptul său de proprietate asupra corpului B de clădire, în calitate de succesor al mamei sale, lonescu -, care a primit, cu titlu de dotă, imobilul de la tatăl său, G, însă la dosarul cauzei nu s-a depus actul dotal invocat de reclamant în dovedirea calității sale de proprietar.
În aceste condiții, s-a apreciat ca fiind întemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, excepție invocată e către pârâții, și lulia.
Cu privire la contractul de vânzare-cumpărare nr. 2473/20.10.1999 încheiat de pârâții și, prima instanță a constatat nulitatea absolută, întrucât din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că aceștia dețin apartamentul nr.8 în baza contractului de închiriere nr. 177/28.09.1999, contractul anterior purtând nr. 35346/22.03/999, astfel încât nu au făcut dovada că la data intrării în vigoare a Legii nr .112/1995 dețineau locuința în baza unui contract de închiriere valabil încheiat.
Cererea reclamanților de constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între Primăria Municipiului B prin și numita (în prezent decedată), pârâții și, și - a fost apreciată de prima instanță ca fiind înemeiată, pe considerentul că imobilele în cauză a fost preluate de stat fără titlu, nu intră sub incidența Legii nr. 112/1995, iar prezumția de instituită în favoarea cumpărătorilor a fost înlăturată, în condițiile în care foștii proprietari au formulat în termen legat cerere de restituire în natură imobilului, aspect ce nu a fost verificat de către cumpărători, care au achiesat la scopul ilicit urmărit de societatea vânzătoare, care cunoștea situația juridică a imobilului.
În ceea ce privește valabilitatea contractulu de vânzare-cumpărare încheiat de pârâții și, având ca obiect apartamentul nr .6, prima instanță reținut că trecerea imobilului în patrimoniul statului s-a făcut cu titlu valabil în sensul art .6 din Legea nr.213/1998, că au fost respectate dispozițiile imperative ale Legii nr. 112/1995, respectiv pârâții aveau calitatea de chiriași ai locuinței, iar termenul instituit prin art.9 a fost respectat.
Referitor la contractul de vânzare-cumpărare nr.2478/29.11.1999 încheiat de pârâtul, având ca obiect garajul nr.1 situat în B,--14, instanța a constatat nulitatea absolută, pe considerentul că, în baza dispozițiilor Legii nr. 112/1995, puteau forma obiect al înstrăinării doar locuințele închiriate, nu și spațiile cu altă destinație, cum sunt garajele.
Capetele de cerere privind repunerea părților în situația anterioară și predarea bunurilor au fost respinse ca neîntemeiate, întrucât în favoarea cumpărătorilor operează prevederile art.6 din nr.OUG40/1999, modificate prin Legea nr.241/2001, potrivit cărora, în cazul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu încălcarea dispozițiilor Legii nr .1 12/1995 și desființate prin hotărâre judecătorească, proprietarul recunoscut de justiție va încheia cu persoanele care au cumpărat locuința în baza Legii nr .112/1995 și care o ocupă efectiv, la cererea acestora, un contract de închiriere pentru o perioadă de 5 ani.
Instanța de apel, examinând sentința atacată, a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
În privința apelului declarat de reclamanți, este întemeiată critica ce vizează greșita admitere a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului, în ceea ce privește cererea de constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare- cumpărare nr.645/A/21.10.1996 și nr.645/B/21.10.1996.
Astfel, din actul dotal încheiat la data de 5 iulie 1933, depus în apel, ezultă că al doilea corp de clădire a fost înstrăinat de lonescu G către fiica sa, lonescu -, căsătorită.
Conform Certificatului de moștenitor nr.72/1996 eliberat de către Notarul public reclamantul este unicul moștenitor în calitate de fiu al numitei lonescu -, decedată în anul 1947.
În aceste condiții, Curtea a constatat că reclamantul a justificat calitatea procesuală activă în promovarea cererii de constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr.645/A/21.10.1996 și nr.645/B/21.10.1996 încheiate de pârâții, și lulia.
Analizând valabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare nr.645/A/21.10.1996 și nr.645/B/21.10.1996 privind apartamentul nr.1 situat în al doilea corp de clădire, instanța de apel a reținut că preluarea de către stat s-a realizat în baza dispozițiilor Decretului nr.92/1950, că a fost o preluare fără titlu valabil întrucât acest act normativ era în mod flagrant contrar Constituției din 1948 deoarece obiectul său de reglementare l-a constituit naționalizarea imobilelor, în timp ce dispozițiile constituționale menționau în art.11 doar naționalizarea mijloacelor de producție, a băncilor și a societăților de asigurare.
În plus, a mai reținut Curtea, nu se poate face abstracție de situațiile în care preluarea imobilului s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor decretului însuși. Or, în speță, apartamentul nr.1 situat în cel de-al doilea corp de clădire, a fost preluat de stat cu nerespectarea dispozițiilor Decretului nr.92/1950 întrucât: la data naționalizării, era minor, iar tatăl său era avocat, ambii fiind exceptați de la naționalizare. Totodată, s-a stabilit că nu există identitate între proprietarul apartamentului la data naționalizării ( ) și persoana trecută în anexă la decret ( ), în condițiile în care era divorțat de lonescu - la data naționalizării.
Curtea a constatat că dispozițiile art.46 alin.2 din Legea nr.10/2001, invocate de reclamanți, sunt incidente în ceea ce privește cererea de constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de pârâții, și lulia întrucât apartamentul ce a făcut obiectul vânzării a fost preluat de stat fără titlu valabil, iar cumpărătorii au fost de rea credință la încheierea actului.
Prezumția de bună credință, a mai reținut instanța de apel, este înlăturată în cauză, întrucât, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, era înregistrată, sub nr. 342 /2.07.1996, cererea reclamanților de restituire în natură a imobilului în baza dispozițiilor Legii nr. 112/1995. Unitatea vânzătoare a fost înștiințată la data de 29.07.1996 de către Primăria Municipiului B de existența cererii reclamanților, solicitându-se sistarea vânzării către chiriași, așa încât, cu diligențe minime, cumpărătorii puteau să afle că titlul în temeiul căruia vânzătorul deținea bunul era contestat la momentul încheierii contractului.
Verificarea existentei sau inexistenței unei cereri de restituire formulate în temeiul Legii nr.112/1995, se înscrie în cadrul minimelor diligențe pe care cumpărătorii trebuie să le facă înainte de încheierea actului de vânzare-cumpărare, numai că în speță astfel de verificări nu au fost făcute, ceea ce exclude buna credință consacrată expres de dispozițiile art.46 alin.2 din Legea nr.10/2001.
Având în vedere schimbarea soluției date cererii principale, instanța de apel a repus în discuție pretențiile deduse judecății prin cererea reconvențională formulată de pârâții, și I, respinsă de prima instanță, ca fiind rămasă fără obiect.
Cu privire la cererea reconvențională, Curtea a constatat că este neîntemeiată, întrucât, din probatoriile administrate în cauză, nu a rezultat îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.1846 - 1848 cod civil privind dobândirea dreptului de proprietate prin prescripția achizitivă și nici executarea de către pârâți a lucrărilor de investiții și a cheltuielilor necesare și utile pretinse prin cererea reconvențională.
A fost găsită neîntemeiată critica apelanților - reclamanți privind greșita respingere de către prima instanță a cererii de constatare a nulității absolute contractelor de vânzare-cumpărare nr. 2456/A/20.07.1999 și nr. 2456/B/20.07.1999 având ca obiect apartamentul nr.5, încheiate de pârâții, și. Astfel, din Contractul de vânzare-cumpărare transcris sub nr.16849/26.03.1945 la Tribunalul Ilfov, înscris depus în copie legalizată în fața instanței de apel, s-a reținut că reclamanta lonescu a transmis către losefine și apartamentul nr.5 (nr.8 în actuala numerotare), astfel că, la data naționalizării, acesta nu se mai afla în patrimoniul reclamantei.
Această împrejurare, a stabilit Curtea, a fost reținută în mod corect de către prima instanță, iar soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei lonescu a fost menținută de instanța de apel, ca fiind legală și temeinică.
Neîntemeiată a fost considerată și critica vizând greșita respingere a cererii de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 619/30.09.1996 privind apartamentul nr. 6, înstrăinat pârâților și.
Curtea a mai constatat corecta reținere de către prima instanță a împrejurării că apartamentul nr.6 a fost preluat de stat cu titlu valabil, întrucât temeiul preluării a fost reprezentat de Decizia nr. 1670/13.09.1983 emisă de Comitetul Executiv al Consiliului Populat al Municipiului B, în baza dispozițiilor Decretului nr.223/1974, ca urmare a plecării definitive din țară a reclamantei lonescu, la cererea acesteia.
Astfel, preluarea imobilelor de către stat în temeiul Decretului nr.223/1974 poate fi considerată ca fiind fără titlu valabil atunci când s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor sale. Or, în speță, nu s-a invocat nerespectarea dispozițiilor decretului de preluare, vicierea consimțământului sau alte motive de nulitate a deciziei administrative prin care a operat transferul de proprietate asupra imobilului către stat.
S-a mai reținut că, prin Decizia Civilă nr.2244/30.09.1999 a Curții de Apel București - Secția a lll-a civilă s-a constatat irevocabil că apartamentul nr.10 (fost nr.12) a intrat în proprietatea statului cu titlu, întrucât autorul reclamanților, lonescu G, se încadra în prevederile Decretului nr.92/1950.
În aceste condiții, instanța de apel a constatat că în mod legal s-a procedat la încheierea contractului de vânzare-cumpărare de către Primăria Municipiului B, prin SA, în cauză fiind respectate dispozițiile Legii nr. 112/1995, care reglementează vânzarea către chiriași numai a apartamentelor trecute cu titlu în proprietatea statului. Prin urmare, a reținut Curtea, preluarea cu titlu valabil a imobilului de către stat determină inaplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art.46 alin.2 din Legea nr. 10/2001 și exclude examinarea bunei credințe la încheierea actului de vânzare-cumpărare.
A mai reținut Curtea că în mod corect instanța de fond a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2473/20.10.1999, încheiat de pârâții și, întrucât aceștia nu au făcut dovada că, la data intrării în vigoare la Legii nr. 112/1995, dețineau locuința în baza unui contract de închiriere valabil încheiat.
S-a constatat că sunt lipsite de suport legal atât susținerea apelanților - pârâți conform căreia au dreptul de a cumpăra apartamentele naționalizate nu numai cei ce locuiau în acestea la data intrării în vigoare a Legii nr. 112/1995, ci și cei ce dobândesc drepturi locative ulterior, cât și afirmația acestora potrivit cu care, prin trei hotărâri judecătorești, s-a reținut că întreg imobilul ce a aparținut autorilor reclamanților a fost preluat cu titlu de către stat.
Hotărârile judecătorești invocate, a constatat instanța de apel, vizează doar o parte dintre apartamentele ce compun imobilul în litigiu și nu sunt opozabile apelanților pârâți care nu au fost părți în acea cauză.
S-a mai reținut că și soluția pronunțată de prima instanță în sensul constatării nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr.1847/17.02.1997 nr. 626/30.09.1996 și nr. 902/11.11.1996 se bazează pe interpretarea corectă a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor legale aplicabile, câtă vreme reclamanții au făcut dovada formulării în termen legal și anterior datei încheierii contractelor de vânzare-cumpărare a cererii de restituire în natură a imobilului în baza Legii nr. 112/1995, iar părțile care au participat la încheierea contractelor de vânzare cumpărare a căror nulitate absolută s-a solicitat a fi constatată, au fost de rea credință.
De altfel, din analiza art.9 din Legea nr.112/1995, Curtea a constat că pot fi înstrăinate chiriașilor decât apartamentele ce nu se restituie în natură foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora. Or, în cauză, nu se putea ști dacă imobilul urma sau nu să fie restituit în natură până Ia momentul soluționa definitive a cererii de restituire.
Apelanții - pârâții aveau posibilitatea prin diligente minime să cunoască situația juridică a imobilului, faptul că titlul în temeiul căruia vânzătorul deținea bunul era contestat la momentul încheierii contractelor.
Referitor la adeverința emisă în luna februarie 1997 de către Primăria Municipiului B - Direcția juridică, legislație, contencios, invocată de către apelanții și, Curtea a stabilit că aceasta a fost emisă către SC și că, din conținutul ei, nu rezultă că a fost eliberată la cererea apelanților - pârâți, astfel că nu poate fi reținută buna credință la încheierea actului de vânzare-cumpărare prin efectuarea de demersuri pentru stabilirea situației juridice a imobilului.
Examinarea valabilității contractelor de vânzare-cumpărare s-a realizat de către prima instanță atât în raport de dispozițiile Legii nr.112/1995, cât și în raport de dispozițiile art.46 din Legea nr.10/2001, invocate de reclamanți în susținerea cererii.
În concluzie, a reținut instanța de apel, în mod corect s-a constatat, pe de o parte, că imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, iar pe de altă parte, că apelanții - pârâți, și au fost de rea credință la momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare.
În raport de dispozițiile art. 3 din Legea nr. 112/1995, Curtea a mai constatat că prima instanță a reținut greșit că apelantul - pârât nu era îndreptățit la cumpărarea garajului, parte componentă a locuinței, pentru care deținea contract de închiriere valabil încheiat la data intrării în vigoare a Legii nr.112/1995.
Examinând însă incidența în cauză a dispozițiilor art.46 alin.2 din Legea nr.10/2001, Curtea a stabilit că în mod legal prima instanță a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.2478/29.11.1999 încheiat de pârâtul, întrucât imobilul ce a aparținut antecesorilor reclamanților a fost preluat fără titlu valabil de către stat, iar buna credință a cumpărătorului la încheierea actului nu poate fi reținută în condițiile în care, cu minime diligente putea constata că reclamanții inițiaseră procedura de restituire în baza Legii nr. 112/1995, cererea lor nefiind soluționată la momentul vânzării.
În sfârșit, neîntemeiată a fost găsită și critica vizând greșita admitere a cererii formulate de reclamanți în sensul constatării nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu pârâții titulari ai contractelor de închiriere în baza Legii nr. 112/1995.
De la data formulării cererii de restituire a imobilului de către reclamanți, trebuiau suspendate toate operațiunile de vânzare către chiriași, până la soluționarea cererii, lucru care nu s-a întâmplat în cauză, nerespectarea dispozițiilor legale și reaua-credință a apelantului pârât fiind evidente.
A mai reținut instanța de apel că imobilul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu valabil, iar reclamanții, în calitate de moștenitori ai foștilor proprietari, justifică pe deplin interesul și legitimarea procesuală activă în promovarea cererii de constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995.
Recursul declarat împotriva acestei hotărâri a fost respins, prin decizia civila nr.725/R/21.11. 2oo6 a Curții de Apel București - Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, pronunțată în dosarul nr-.
Revizuienții au formulat atât revizuire, cât și contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 725/R/2006 a Curții de Apel București. Cererea de revizuire a fost respinsă prin decizia nr. 382/R/30.09.2008 a Curții de Apel București - Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, pronunțată în dosarul nr-, ca inadmisibilă, apreciindu-se că nu evocă fondul, iar la judecarea contestației în anulare, care a format obiectul dosarului nr- al Curții de Apel București - Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, au renunțat.
La data de 15.10.2008, pe rolul Secției a VII-a a Curții de Apel București, a fost înregistrată cererea de revizuire formulată de revizuienții, și, în temeiul art. 322 pct. 1, art. 322 pct. 2 și art. 322 pct. 5 din Codul d e procedură civilă, împotriva deciziei civile nr.383/A/20.05.2005 pronunțata de Curtea de Apel București -Secția a VII-a civila și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin care se solicită, ca efect al admiterii cererii de revizuire, schimbarea în tot a hotărârii atacate și respingerea apelului formulat.
În motivarea cererii de revizuire, aceștia au arătat, în esență, următoarele:
1. Invocarea motivului de revizuire întemeiat pe dispozițiileart. 322 pct. 5 pr.civ.se justifică în raport decertifcatelefiscale eliberate la data de 26.09.2008, adresa nr. 929/24.09.2008 eliberată de și concluziile scrise depuselatermenul din 30.09.2008 prin care apărătorul intimatului a recunoscut că 90 % din locuința revizuientei a fost extinsă prin intervenția acesteia și a statului pe terenul proprietate privată, și nu proprietatea defunctei -, iar locuința familiei a fost edificată,în anul 1950, prin intervenția statului și extinsă prin intervenția revizuienților, tot pe teren proprietate privată.
După pronunțarea deciziei civile 725 R/21.11.2006, a eliberat un set de relații care, dacă ar fi existat la data pronunțării ar fi influențat soluția pronunțata.Relațiile au fost emise ca urmare a cererilor făcute succesiv de revizuienți, insa răspunsul nu a fost dat in timp util.
Tot după pronunțarea deciziei 725/21.11.2006, revizuienții au luat cunoștință de faptul că intimații reclamanți au urmat și procedura administrativă, împrejurare ascunsă atât instanței de judecată cât și celorlalte părți în proces.
Prin Dispoziția 6844/16.11.2006 emisă de Primăria Municipiului B, a fost respinsă cererea formulată de intimatul de restituire in natură, fiindu-i acordate măsuri reparatorii. Intimatul reclamant a formulat contestație împotriva acestei dispoziții prevalându-se de decizia civilă nr. 725/21.11.2006, iar prin sentința civilă nr. 410/14.03.2007, Tribunalul Bucureștia obligat Primăria Municipiului B să restituie în natură apartamentul nr. 1 parter corp D, fiind valorificat același raport de expertiza întocmit de expert, raport de expertiza care în realitate este infirmat de planurile cadastrale întocmite în perioada 1945 - 2007, precum și de raportul de expertiză întocmit de expert.
Revizuienții au solicitat și anularea Dispoziției 8752/6.09.2007, cerere care a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București și nu a fost soluționată până în prezent.
Pe de alta parte, au mai arătat revizuienții, atât în apel cât și în recurs, s-a făcut trimitere la cererea înregistrată sub nr. 342/2.07.1996 prin care intimatul ar fi solicitat sistarea vânzărilor în baza Legii nr. 112/1995. Acestei cereri i s-a dat o interpretare greșită, întrucât, G și in calitate de moștenitori ai defunctului G și au depus cerere pentru apartamentul 2, 8, 12 si terenul aferent. Prin urmare, nu s-a revendicat "casuța mică din fundul curții". în plus, din tabelul anexat cererii 342 rezultă că solicitarea a fost formulată numai de, poziția 253.
Au mai susținut revizuienții, că, din adresa nr. 7224/14. V2.1994 emisă de SA, rezulta că, la poziția 5256 din Decretul nr. 92/1950 figura cu 3 apartamente situate in B- și-. Nu se specifică, în concret, câte apartamente existau la o adresă și câte la cealaltă adresă, dar oricum în str. - nu puteau fi mai mult de două apartamente și nici atât, având în vedere actul dotal nr. 18092/1933, contractul de închiriere dintre - si încheiat la 12 iunie 1946.
Ceea ce trebuie reținut, au arătat revizuienții, este faptul că, înainte de deces, - a divorțat de numitul, și, prin urmare, ceea ce s-a transmis cu titlu de dotă s-a reîntors în proprietatea sa, împrejurare ce a scăpat cercetării judecătorești. Prin cererea de chemare în judecata intimatul a recunoscut această situație de fapt si de drept, deși naționalizarea a fost înregistrată pe numele tatălui său, în condițiile în care la acea dată era divorțat de -, decedată in anul 1947.
2. Cu privire la constatarea relei-credințeCurtea a dat ceea ce nu s-a cerut,întrucât intimații reclamanți nu numai că nu au dovedit reaua credință a revizuienților, dar nici nu au cerut a se constata această situație.
Cu privire la anularea celor doua contracte de vânzare cumpărare cu același nr. 645/21.10.1996 și restituirea în natură a apartamentelor proprietatea revizuienților și, în condițiile în care nu au fost identificate efectiv aceste apartamente, revizuienții au apreciat că există o confuziune cu privire la numărul apartamentelor, amplasamentul și suprafața de teren revendicată.
Aceștia au susținut că, în mod greșit, Curtea a constatat reaua lor credință, în condițiile în care au dovedit că, la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, erau întrunite întru totul cerințele prevăzute de lege. Or, în cazul în care vânzătorul nu este proprietarul bunului vândut, legea româna nu sancționează în mod explicit vânzarea bunului altuia. Doctrina și jurisprudența au avut rolul de a reglementa efectele unei astfel de situații juridice, având in vedere atitudinea părților la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, respectiv buna sau reaua credință a părților la momentul încheierii actului juridic.
În mod greșit, au susținut revizuienții, a fost admisă cererea privind constatarea nulității absolute a celor două contracte de vânzare cumpărare, căci reaua credință a vânzătorului non-dominus nu este imputabilă.
În plus, potrivit art. 14 și art. 15 din Legea nr. 112/1995, persoanele care se considerau îndreptățite la restituirea in natură a apartamentelor beneficiau de un termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii (termen de decădere) pentru a formula cerere de restituire.
Contractele de vânzare-cumpărare au fost încheiate după scurgerea termenului de 6 luni, respectiv la 21.10.2006. Mai mult, familia locuiește în imobil din anul 1958, iar familia din anul 1983, timp în care nimeni nu a pretins un drept de proprietate asupra spațiului locativ și nici unul dintre intimații reclamanți nu au locuit în acest imobil sau în celelalte două corpuri. Mai mult, la momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare Decretul nr. 92/1950 era considerat ca fiind titlu valabil.
În susținerea cererii de revizuire, a fost invocată și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul că lipsa de diligente din partea unui chiriaș în vederea cunoașterii situației imobilului pe care avea să-l dobândească era lipsită de consecințe în plan juridic, buna credință fiind prezumată.
Revizuienții au apreciat ca fiind greșită evaluarea caracterului licit sau ilicit al titlului statului și a circumstanțelor încheierii contractelor de vânzare-cumpărare prin prisma prevederilor art. 6 din Legea nr. 213/1998 și ale Legii nr. 10/2001, întrucât aceste prevederi nu existau la momentul încheierii celor doua acte, fiind, astfel, încălcat principiul constituțional al neretroactivității actelor normative.
3. În sfârșit, față de înscrisurile descoperite menționate la pct. 1 al cererii de revizuire, s-a arătat că se justifică și invocarea motivului prevăzut de art. 322 pct. 1 din Codul d e procedură civilă.
Astfel, dispozitivul hotărârii atacate cu revizuire cuprinde dispoziții potrivnice, care nu se pot aduce la îndeplinire, în sensul că mobilul notat în planurile cadastrale cu litera "D" sau denumit în alte înscrisuri "casa din fundul curții", unde sunt situate apartamentele proprietatea revizuienților, nu a putut fi pus in executare de către intimatul, care, de altfel, nu a putut înregistra nici cadastrul, întrucât imobilul se suprapune cu proprietatea altor persoane fizice, respectiv familiile și.
Prin urmare, intimatului i-a fost restituit ceea ce autoarea sa nu a avut în proprietate, deci ceea ce, în realitate nu se regăsește în contractele de vânzare-cumpărare, construcții edificate atât de stat, cât și de revizuienți pe terenul proprietatea familiilor si.
În plus, s-a solicitat a fi avută în vedere și duplicitatea intimatului, care, în paralel, a urmat atât procedura administrativă, cât și procedura judecătorească. Or, Primăria Municipiului B nu a fost străină de această împrejurare și nu a adus-o la cunoștința instanțelor.
Prin întâmpinare, intimatula solicitat respingerea cererii de revizuire, cu cheltuieli de judecată, arătând că, în conformitate cu dispozițiile art. 324 din Codul d e procedură civilă, termenul de revizuire este de o lună și, în cazul prevăzut de art.322 pct. 1, curge de la data comunicării hotărârii definitive, iar in cazul prevăzut de art. 322 pct. 5, din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă în cererea de revizuire.
In cauză, hotărârea atacată a fost pronunțată în urmă cu peste 3 ani și a fost comunicată revizuienților, fiind atacată de către aceștia și cu recurs, astfel că a fost invocată excepția prescripției dreptului la acțiune, care a fost calificată de instanță ca excepție de tardivitate și a fost pusă în discuția părților în ședința publică din 21.01.2009.
La același termen a fost pusă în discuția părților și inadmisibilitatea cererii de revizuire, invocată de intimatul, pe cale de întâmpinare.
Prin întâmpinarea depusă, intimata a arătat că a revendicat din "casa din fundul curții" două apartamente,situate unul la parter și altul la etaj. Apartamentul de la etaj (ocupat de locatarul ) i-a fost restituit, urmând a se aprecia în ce măsură spațiul în suprafață de 28,50 mp ce a constituit proprietatea defunctei - și repartizat revizuientei poate fi restituit în natură.
A mai arătat intimata că recunoaște împrejurarea că imobilul înstrăinat către familia este, în proporție de 90% pe proprietatea altei persoane, precum și extinderea proprietății familiei.
Analizând cu prioritate cauza prin prisma excepțiilor invocate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 din Codul d e procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Potrivit prevederilor art. 322 din Codul d e procedură civilă, revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri:
1. dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire;
2. dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut;
5. dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.
Deși revizuienții au susținut că motivul principal de revizuire pe care înțeleg să îl invoce este cel prevăzut de art. 322 pct. 5 din Codul d e procedură civilă, celelalte două motive, înscrise la art. 322 pct. 1 și pct. 2 decurgând din acesta, Curtea va examina cu prioritate excepția tardivității cererii de revizuire subsumate dispozițiilor art. 322 pct. 1 și pct. 2 din Codul d e procedură civilă, excepție de procedură absolută și peremptorie și apoi inadmisibilitatea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 din Codul d e procedură civilă, excepție de fond, care privește exercițiul dreptului la acțiune.
Întrucât nerespectarea termenului imperativ pentru declararea căii extraordinare de atac a revizuirii atrage decăderea din dreptul de aoe xercita, termenele prevăzute de art. 324 din Codul d e procedură civilă neavând natura juridică a unor termene de prescripție, Curtea constată că, în cauză, se pune problema tardivității cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 1 și pct. 2 din Codul d e procedură civilă, iar nu a prescripției dreptului la acțiune în sens material.
Potrivit prevederilor art. 324 din Codul d e procedură civilă, termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2, și 7 alin. (1) de la comunicarea hotărârilor definitive.
Cum de la data comunicării hotărârii definitive, respectiv a deciziei instanței de apel nr.383/A/20.05.2005 (în cursul lunii iulie 2005, astfel cum rezultă din dovezile de îndeplinire a actului de procedură aflate în dosarul nr-), și până la data formulării cererii de revizuire (15.10.2008), a trecut mai mult de o lună, Curtea urmează să respingă cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 1 și pct. 2 din Codul d e procedură civilă, ca tardiv formulată.
Sub un alt aspect, se reține că nu poate fi considerat înscris dintre cele prevăzute la art. 322 pct. 5 din Codul d e procedură civilă înscrisul emis după pronunțarea hotărârii atacate cu revizuire. În sensul textului legal evocat, pentru ca înscrisurile pe care se sprijină cererea de revizuire să aibă valoarea unor înscrisuri doveditoare, este necesar ca acestea să fi fost cunoscute de către instanță la momentul judecării pricinii și pronunțării hotărârii atacate și să fi fost apte de a conduce la o altă soluție.
Or, în cauză, aceste condiții cerute pentru admisibilitatea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 din Codul d e procedură civilă nu sunt îndeplinite.
Astfel, certifcatele fiscale eliberate la data de 26.09.2008, adresa nr. 929/24.09.2008 eliberată de "" și concluziile scrise depuse la termenul din 02.09.2008 de intimatul în dosarul nr- sunt toate ulterioare momentului pronunțării hotărârii a cărei revizuire a fost cerută (20.05.2005), neexistând în materialitatea lor la data soluționării cauzei de instanța de apel, astfel încât nu pot fi avute în vedere ca înscrisuri doveditoare, chiar dacă atestă o situație de fapt anterioară pronunțării deciziei atacate și indiferent dacă, din cuprinsul lor, ar rezulta o situație fundamental deosebită de aceea care a fost reținută de instanță și care a determinat pronunțarea soluției a cărei revizuire de solicită.
Faptul că, în pofida demersurilor repetate ale revizuienților, înscrisul emanând de la "" a fost emis numai ulterior soluționării apelului, nu poate fi apreciat ca având valoarea unei împrejurări de forță majoră, care să fi împiedicat părțile să obțină înscrisul probator în cursul procesului. Cu atât mai puțin s-ar putea considera, în cazul celorlalte două înscrisuri la care revizuienții se referă în susținerea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 din Codul d e procedură civilă, că nu au putut fi înfățișate instanței de apel, întrucât au fost reținute de partea potrivnică sau dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.
Pentru aceste considerente, Curtea urmează să respingă și cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 din Codul d e procedură civilă, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardiv formulată, cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 1 și 2 din Codul d e procedură civilă, declarată de revizuienții,cu domiciliul în B, Bulevardul - - nr. 12-14, sector 4, cu domiciliul în B, Bulevardul - - nr. 12-14, sector 4, cu domiciliul în B, Bulevardul - - nr. 12-14, sector 4, cu domiciliul în B, Bulevardul - - nr. 12-14, sector 4 și cu domiciliul în B, Bulevardul - - nr. 12-14, sector 4, împotriva deciziei civile nr.383/A din data de 20.05.2005 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- (4321/civ./2004), în contradictoriu cu intimații,cu domiciliul în B, Bulevardul - - nr. 12-14,. 8, sector 4,-,cu domiciliul în B, Bulevardul - - nr. 12-14,. 5, sector 4,cu domiciliul în B, Bulevardul - - nr. 12-14,. 5, sector 4,cu domiciliul în B, Bulevardul - - nr. 12-14,. 5, sector 4,,cu domiciliul în B, Bulevardul - - nr. 12-14, camera 17, sector 4,,cu domiciliul ales în România, la mandatar,-, sector 6,B, cu domiciliul în B, Bulevardul - - nr. 12-14,. 3, sector 4,,cu domiciliul în B, Bulevardul - - nr. 12-14,. 3, sector 4,,cu domiciliul în B, Bulevardul - - nr. 12-14,. 15, sector 4,G,cu domiciliul în B,-,. 5,. E,. 9,.194, sector 2,,cu domiciliul în B, Bulevardul - - nr. 12-14,. 8, sector 4,,cu domiciliul în B, Bulevardul - - nr. 12-14,. 8, sector 4,,cu domiciliul în B, Bulevardul - - nr. 12-14,. 11, sector 4,,cu domiciliul în B, Bulevardul - - nr. 12-14,. 11, sector 4,Municipiul B prin Primarul General, cu sediul în B, Bulevardul nr. 46, sector 5,,cu domiciliul în B,-, sector 6,,cu domiciliul în B, Bulevardul - - nr. 12-14,. 8, sector 4,,cu domiciliul în B, Bulevardul - - nr. 12-14,. 8, sector 4,,cu domiciliul în B, Bulevardul - - nr. 12-14,. 15, sector 4,,cu domiciliul în B, Bulevardul - - nr. 12-14,. 12, sector 4,,cu domiciliul în B, Bulevardul - - nr. 12-14,. 12, sector 4,,cu domiciliul în B, Bulevardul - - nr. 12-14,. 12, sector 4,"" SA și SC "" SA.cu sediul în comuna, sat, județul
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 din Codul d e procedură civilă, formulată împotriva deciziei civile nr.383/A din data de 20.05.2005 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- (4321/civ./2004).
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.01.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - -
GREFIER
- -
Red./Tehnored.
27.02.2009
Jud. apel: /
Președinte:Uță LuciaJudecători:Uță Lucia, Cristescu Simona
