Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 10/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TG-
SECȚIA CIVILĂ DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.10/
Ședința publică din 23 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Nemenționat
Judecător:
Grefier:
Cu participarea doamnei procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș.
Pe rol pronunțarea asupra apelului declarat de reclamantul, domiciliat în M C,-, actualmente deținut în Penitenciarul Jilava, împotriva sentinței civile nr.1034 din 27 martie 2007, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
In lipsa părților.
dezbaterilor și susținerile în fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 16 ianuarie 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie pronunțarea fiind amânată pentru data de 23 ianuarie 2009.
CURTEA DE APEL
Prin sentința civilă nr.1034 din 27 martie 2007 Tribunalul Harghita a respins acțiunea formulată de reclamantul iar în considerentele hotărârii judecătorești atacată s-a reținut că reclamantul a solicitat obligarea pârâtului Statul Român la plata sumei de 1o.ooo.ooo.lei despăgubiri reprezentând daune morale suferite ca urmare a perioadei petrecute în stare de arest preventiv din data de 23.04.2004 până la 13.09.2004.
Instanța de fond a reținut că pentru reclamant prin sentința penală nr.237/2006 Judecătoriei Suceavas -a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșite de reclamant din infracțiunea de ultraj prev. de art.239 alin.3 Cod penal în infracțiunea de lovire sau alte violente prev. de art.180 alin.1 Cod penal iar în baza art.11 pct.2 lit.b rap. la art.10 lit.f pr.pen. s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a lipsei plângerii prealabile, și nu în temeiul vreuneia dintre condițiile reglementate de art.504 pr.pen. nestabilindu-se nevinovăția indubitabilă a reclamantului în ceea ce privește comiterea faptei.
Astfel, având în vedere că potrivit art.504 pr.pen. nelegalitatea privării sau restrângerii de libertate trebuie stabilită în conformitate cu reglementările art.4 din acest articol, această prevedere legală fiind de strictă interpretare nu poate fi extins și la alte situații, precum cea a reclamantului, împotriva căruia s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a lipsei plângerii prealabile potrivit dispus în baza art.11 pct.2 lit.b rap.la art.10 lit.f pr.pen.
Pe de altă parte tribunalul a apreciat că și dacă inițial fapta comisă de reclamant a fost încadrată juridic ca fiind ultraj, împrejurarea că partea vătămată - paznic la Centrul de plasament - nu a avut calitatea de funcționar public, nu s-a putut stabili în mod concret la data arestării, fiind nevoie de administrare de probe în completare în acest sens, printre care solicitarea de informații din partea consiliului local sau județean.
Astfel, pornind de la dispozițiile legale în vigoare la data săvârșirii faptei, respectiv Legea nr.333/2003, aparent partea vătămată a avut calitatea de funcționar public, și numai în cursul cercetării judecătorești s-a constatat că întrucât funcția îndeplinită de aceasta nu s-a prevăzut printre funcțiile publice stabilite prin hotărârea consiliului local sau județean, partea vătămată nu are calitatea reglementată de lege pentru a putea fi subiect pasiv al infracțiunii de ultraj.
Astfel eroarea judiciară în speță este pusă sub dubii și sub acest aspect, devreme ce legislația aplicabilă în materie necesită interpretare și administrarea de probatoriu în completare în privința stabilirii eventualei calități de funcționar public al persoanei vătămate.
Totodată, tribunalul a reținut că în perioada vizată, respectiv 23.04.2004 - 13.09.2004 au mai fost emise împotriva reclamantului încă patru mandate de arestare preventivă pentru săvârșirea de diferite alte infracțiuni.
Împotriva acestei hotărâri s-a declarat apel soluționat prin decizia civilă nr.99/A din 25 octombrie 2007 Curții de Apel Tg-M, prin care s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul.
In motivele de apel reclamantul a invocat faptul că Tribunalul Harghitaa înțeles să respingă acțiunea formulată pe motiv că "în speța de față nu ar fi întrunite condițiile angajării răspunderii patrimoniale a Statului Român pentru prejudiciile cauzate din erori judiciare". Apelantul invocă faptul că este necesară pentru angajarea răspunderii statului nelegalitatea privării sau restrângerii libertății să fie stabilită în conform cu alin.4 din art.96 din Legea 303/2005, prevedere legală care în opinia Tribunalului Harghita este de strictă interpretare și nu poate fi extinsă la alte situații precum cea a reclamantului.
În aceste condiții apelantul invocă dispozițiile art.52 alin.3 din Constituție, precum și Decizia Curții Constituționale nr.45 din 10 martie 1998 publicată în Monitorul Oficial nr.182/18 mai 1998.
Se arată că art.5 alin.1 din CEDO prevede că orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa cu excepția cazurilor prevăzute de lege.
Se invocă, în motivele de apel, faptul că arestarea preventivă a reclamantului s-a dispus la 23 aprilie 2004 în baza mandatului nr.2 pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj până la data de 13 septembrie 2004 iar prin hotărârile pronunțate în dosarul nr.8432/2004 al Judecătoriei Suceava și în dosarul nr.962/P/2006 al Tribunalului Suceavas -a statuat în mod irevocabil că reclamantul nu s-a făcut vinovat de comiterea infracțiunii de ultraj. Ca urmare, apelantul susține că eroarea judiciară constă în greșita încadrare a faptei pentru care reclamantul a fost arestat și, ca urmare, este îndreptățit la plata daunelor morale cauzate de privarea sa de libertate în perioada menționată. Ca urmare se solicită admiterea apelului declarat și în consecință admiterea acțiunii formulate de reclamant.
Iar împotriva hotărârii judecătorești arătate s-a declarat recurs soluționat prin decizia nr.4153 din 20 iunie 2008 Înaltei Curții de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul declarat de reclamantul, s-a casat decizia atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Prevederile art.294 pr.civ. 295.pr.civ. 296.pr.civ. coroborate cu motivele de apel și dispozițiile decizii Înaltei Curții de Casație și Justiție au condus la concluzia că apelul declarat este fondat urmând a se admite având în vedere următoarele considerente:
Reclamantul a fost în stare de arest în perioada 23.04.2004 până la 13.09.2004 deci o perioada de aproximativ 5 luni.
În baza mandatului de arestare preventivă nr.2 din 23.04 2004 s-a dispus arestarea preventiva sub acuza săvârșirii infracțiunii de ultraj prev. de art.239 alin.3 Cod penal.
Instanța de apel reține că Judecătoria Suceavaa dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina reclamantului din ultraj prev. de art.239 alin.3 Cod penal în lovire sau alte violențe prev. de art.180 alin.1 Cod penal și s-a dispus încetarea procesului penal în baza art.11 pct.2 raportat la art.10 lit. Cod penal.
Așa fiind, se apreciază necesară aplicarea prev. art.5 alin.5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care prevede expres dreptul la reparație al persoanelor deținute în stare de arest fără îndeplinirea condițiilor prev. la art.5 din convenția menționată anterior.
In speța dedusă judecății ca urmare a aplicării art.5 alin.5 din CEDO este necesara aplicarea prev. art.52 alin.3 din Constituția României coroborate cu prev. art.504, 505.pr.pen.
De altfel ICCJ prin decizia nr.1481 din 05.03.2008 cât și prin cauza VISAN contra României din 24.04.2008 Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat dreptul la reparații al persoanei care a suferit un prejudiciu prin privarea sa de libertate.
Datorită naturii lor nepatrimoniale, o evaluare exactă în bani, a daunelor morale, nu este posibilă, întinderea despăgubirilor realizându-se prin apreciere raportat la elementele de fapt.
In speța de față, reclamantul era reținut și în baza altor mandate de arestare, astfel că instanța, chiar și fără a reține cu prioritate acest aspect, apreciază cuantumul despăgubirilor la suma de 50.000lei, avându-se în vedere și perioada de aproximativ 5 luni, și faptul că reclamantul nu a solicitat și nu a probat în consecință efectele privării sale de libertate în ce privește relațiile profesionale și de familie, rolul activ al instanței, în apel, nepresupunând lărgirea ariei de judecată avută la fond, și ținând cont de principiul disponibilității părților în procesul civil.
Apreciind și consecințele produse asupra persoanei reclamantului, cât și faptul că și în cauza "Vișan contra României" cuantumul despăgubirilor acordate nu a fost cel solicitat de reclamant, instanța consideră că suma despăgubirilor evaluate de reclamant nu ține instanța la acordarea acestora în totalitate, astfel că s-a procedat la admiterea în parte a acțiunii formulate.
Este indubitabil că reclamantul a avut de suferit datorită privării de libertate, fapt invocat de reclamant prin declarația de presă aflată la fila 46 dosar la prima judecare a apelului declarat, astfel că daunele morale cauzate se apreciază la suma de 50.000 lei în condițiile în care prejudiciul familial sau al profesiei nici nu a fost invocat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamantul, domiciliat în M C,-, județul H, împotriva sentinței civile nr.1034 din 27 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Harghita.
Modifică în tot hotărârea atacată în sensul că:
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul, domiciliat în M C,-, județul H, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin H cu sediul în M C,-, județul
Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 50.000 lei reprezentând daune morale suferite de reclamant ca urmare a perioadei petrecute în stare de arest preventiv din data de 23.04.2004 - 13.09.2004.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 23 ianuarie 2009.
PRESEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Tehnored.
4 exp.
12.03.2009.
Jud.fond:
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
