Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 100/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMANIA

CURTEA DE APEL

Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie

Decizia Nr. 100/Ap Dosar Nr-

Ședința publică din 26 septembrie 2008

PREȘEDINTE: Camelia Juravschi JUDECĂTOR 2: Maria Carmen Tică

--- - JUDECĂTOR 3: Gilda

- grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de reclamantul () împotriva sentinței civile nr. 151 din 21 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 25 septembrie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.

În vederea deliberării, instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru 26 septembrie 2008.

CURTEA

Asupra apelului civil de față;

Constată că prin sentința civilă nr. 151/21 aprilie 2008 Tribunalului Brașov s-a admis excepția lipsei calității procesuale a Ministerului Justiției, s-a respins acțiunea formulată de către reclamantul în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI și FINANȚELOR, ca neîntemeiată și ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, față de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea formulată, reclamantul a solicitat plata unor daune morale în sumă de 9.000.000 lei arătând că în perioada 1952-1955 fost arestat și condamnat ca deținut politic de către Tribunalul Militar Timișoara.

Instanța a decelat natura cererii reclamantului chiar dacă aceasta nu a fost corespunzător motivată în fapt sau în drept, considerând că nu se impune anularea acesteia din motive formale.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Justiției este întemeiată și va fi admisă, întrucât potrivit art. 506 Cod procedură penală, statul român este chemat în judecată în calitate de pârât, prin Ministerul Economiei și Finanțelor.

În fapt, în perioada 1952 - 1955 reclamantul a fost arestat și condamnat pentru insubordonare și delictul de instigare publică, de către Tribunalul Militar Timișoara, conform Sentinței nr. 276/1952 (fi.2 ), fiind liberat în 1955 conform Biletului de Liberare nr. 2965/10.04.1955 ( fi. 3).

Prin Hotărârea 1678/27.11.1991 a Direcției Județene de Muncă și Sociale B - Comisia județeană B pentru aplicarea 118/1990 și Legii 38/1991, a fost recunoscută calitatea sa de fost privat de libertate, i s-a stabilit o indemnizație lunară și că această perioadă reprezintă vechime în muncă valorificată la stabilirea drepturilor de pensie (fi. 4 ).

Potrivit art. 504 al. 1 Cod procedură penală, persoana condamnată definitiv are dreptul la repararea pagubei suferite, dacă în urma rejudecării s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare, ori în speță reclamantul nu a produs o asemenea dovadă.

Numai după pronunțarea unei astfel de hotărâri, reclamantul se poate adresa instanței cu o cerere similară în termenul și condițiile art. 506 Cod procedură penală, chemând în judecată statul român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul arătând că atât Ministerul Justiției cât și Ministerul Economiei și Finanțelor răspund pentru abuzurile săvârșite asupra sa, în perioada când se afla în stagiu militar, având în vedre că se cunoaște modul în care se făceau arestările în perioada comunistă.

Hotărârea tribunalului nu menționează faptul că reclamantul a fost condamnat prin abuz și printr-o eroare judiciară.

Examinând sentința atacată în raport cu motivele de apel, se constată că apelul este nefondat.

În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a Ministerului Justiției, critica este neîntemeiată, în contextul prev. de art. 1 din HG nr. 83/2005, potrivit căruia Ministerul Justiției este organul de specialitate al administrației publice centrale în subordinea Guvernului, care asigură elaborarea, coordonarea și aplicarea strategiei și a programului de guvernare în vederea bunei funcționări a justiției și veghează la stricta aplicare a legii.

În raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, nu se poate reține nici o obligație în sarcina acestuia, întrucât pentru a justifica calitata de parte într-un proces, aceasta trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului respectiv al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material de dus judecății.

Răspunderea statului pentru prejudiciul material și moral cauzat celui condamnat sau reținut pe nedrept, se circumscrie dispozițiilor prev. de art. 504 Cod pr. penală, care consacră dreptul persoanei condamnate definitiv la repararea pagubei suferite, numai dacă, în urma rejudecării cauzei, s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare.

Pe de altă parte, cuantificarea prejudiciului trebuie să reprezinte o compensație reală a ceea ce a însemnat prejudiciul moral cauzat, ținând seama de consecințele negative suferite de apelant pe plan fizic și psihic, de măsura în care au fost afectate sănătatea, situația profesională și socială, precum și de importanța valorilor morale legale.

Or, în speță, aspectele de natură a sublinia intensitatea cu care au fost resimțite efectele condamnării penale nu au fost dovedite.

Lipsa unei hotărâri definitive de achitare și a unui probatoriu care să ateste existența prejudiciului concret nu justifică acordarea daunelor morale solicitate.

Excepția de tardivitate a formulării acțiunii pentru repararea pagubei invocată de intimata B va fi respinsă deoarece în cauză nu există hotărâre a instanței de judecată sau ordonanță a procurorului în condițiile prev. de art. 504 Cod pr. penală, în vederea stabilirii termenului de 18 luni.

Față de considerentele relevate, apelul declarat urmează să fie respins, în temeiul art. 296 Cod pr. civ. iar sentința civilă apelată menținută ca fiind legală și temeinică.

PENTU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge excepția de tardivitate.

Respinge apelul declarat de apelantul reclamant împotriva sentinței civile nr. 151/21.04.2008 a Tribunalului Brașov pe care o păstrează.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 26 septembrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- - --- -

Grefier,

-

Președinte:Camelia Juravschi
Judecători:Camelia Juravschi, Maria Carmen Tică, Gilda

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 100/2008. Curtea de Apel Brasov