Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 101/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 101/2008
Ședința publică de la 21 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Mărginean
JUDECĂTOR 2: Cristina Gheorghina Nicoară
JUDECĂTOR 3: Augustin Mândroc
Grefier -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâții și împotriva deciziei civile nr. 347/2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă avocații și apărători ai intimaților reclamanți și, avocat pentru recurenții pârâți și, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează, după care,
Avocat apărător al recurenților depune în fața instanței originalul taxei judiciare de timbru în sumă de 1692,10 lei achitată în recurs, precum și taxa judiciară de timbru în sumă de 6 lei pentru cererea reconvențională (la fond 12 lei), conformându-se dispozițiilor instanței la termenul anterior. Depune în fața instanței cerere de reexaminare a taxei judiciare datorată pentru cererea reconvențională formulată la fond, deoarece prin încheierea de ședință din 22.02.2008 li s-a pus în vedere să timbreze la valoarea contestată. Solicită potrivit art. 18 alin 2 din Legea 146/1997 reexaminarea taxei de timbru datorată.
Avocat apărător al intimaților reclamanți arată că acțiunea în constatarea nulității absolute a unui act are potrivit unei decizii a ICCJ efecte patrimoniale, astfel că timbrajul acțiunii reconvenționale trebuia făcut la valoare.
Avocat apărător al intimaților reclamanți învederează că atâta vreme cât pârâții au fost obligați să timbreze în recurs, instanța s-ar contrazice dacă nu ar obliga pe aceștia să timbreze și cererea reconvențională la fond.
Instanța, constată că cererea reconvențională formulată de pârâți are un singur obiect și anume constatarea nulității contractului de împrumut și nu se solicită restituirea vreunei prestații, motiv pentru care apreciază că nu sunt incidente disp. Legii 146/1997 și a Normelor metodologice de aplicare a
-//-
acesteia care prevăd timbrajul la valoare, din eroare fiind obligați pârâții să timbreze cererea reconvențională la fond, la valoarea contestată. Taxa judiciară de timbru datorată pentru recursul promovat este de 1100 lei, nu 1692 lei cât s-a achitat, motiv pentru care se va restitui pârâților diferența achitată în plus.
Față de acest aspect, avocat pentru recurenții pârâți, arată că nu mai susțin cererea de reexaminare, motiv pentru care înscrisul se restituie.
Părțile arată că nu mai au cereri de formulat sau probe de administrat, împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat apărător al recurenților pârâți solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanți și admiterea cererii reconvenționale formulate de pârâți. Fără cheltuieli de judecată.
În susținerea recursului arată că pârâții nu au contestat niciodată că au semnat acel contract de împrumut, dar trebuie avută în vedere relația dintre părți, nași - fini, precum și intenția părților la acel moment - dificultăți financiare, susținând că acești bani nu au fost niciodată predați. Mai arată că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, fără temei, în baza unor declarații de martori între care există contradicții.
Avocat apărător al intimaților reclamanți, solicită respingerea recursului, menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de instanța de apel. Cu cheltuieli de judecată.
Susține că recursul promovat de pârâți nu are bază juridică, cele două puncte ale art. 304 Cod pr. civ. ce priveau chestiuni de fapt fiind abrogate. Consideră că instanța de fond în mod nelegal a admis cererea reconvențională, fără nici o probă la dosar.
Avocat apărător al intimaților reclamanți solicită respingerea recursului. Cu cheltuieli de judecată.
Cererile formulate de pârâți prin recurs și în fața instanței sunt inadmisibile, deoarece instanța fondului s-a pronunțat odată pe cererea reconvențională și pe cea principală.
Pe fondul cauzei, arată că potrivit art. 967 alin 2 Cod civ. cauza este prezumată până la proba contrarie ( Tratat și la dosar), iar în speță nu s-au făcut probe împotriva înscrisului autentificat. Un argument în susținerea contractului de împrumut, îl constituie faptul că suma stipulată în contract nu este una, împrumutul fiind făcut în valută și transformat în lei la cursul pieței.
În replică, avocat apărător al recurenților pârâți învederează că acest contract de împrumut are multe lipsuri, nefiind menționat locul predării banilor și dacă suma împrumutată ar fi fost în valută și schimbată în lei la cursul pieței.
Față de actele dosarului și cele invocate, instanța lasă cauza în pronunțare.
-//-
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin sentința civilă nr. 1066/2007 Judecătoria Mediașa respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții și împotriva pârâților, ca neîntemeiată, a admis cererea reconvențională formulată de pârâți, a constatat nulitatea contractului de împrumut încheiat la data de 11.04.2005 între reclamantă și pârâți ale căror semnături au fost legalizate prin încheierea notarială nr. 1573/11.04.2005 și a obligat reclamanții să plătească pârâților cheltuieli de judecată în cuantum de 3012,3 lei.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că la data de 11.04.2005 s-a întocmit un înscris sub semnătură privată, care consemnează obligația pârâților, în calitate de împrumutați, de a restitui în solidar reclamantei, în calitate de împrumutător, suma împrumutată de 1.058.877.858 lei (vechi) până la data de 1.06.2010, în rate trimestriale în sumă de 52.943.893 lei.
Acest înscris a fost redactat de către un notar public în prezența părților contractante, notar care a legalizat semnăturile acestora, după identificarea prealabilă a semnatarilor.
S-a invocat de către reclamanții reconvenționali faptul că acest înscris nu are forța probantă a unui înscris sub semnătură privată, întrucât nu conține mențiunea "bun și aprobat", astfel cu prevede art. 1180 Cod civil.
Potrivit prevederilor art. 1180 Cod civil: "înscrisul sub semnătură privată, prin care o parte se obligă către alta să-i plătească o sumă de bani sau o câtime oarecare, trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să fie scris în întregul său de către acela care l-a subscris, sau înainte de a semna să adauge la finele actului cuvintele "bun și aprobat", arătând totodată, în litere, suma sau câtimea lucrurilor la care se referă înscrisul și apoi să semneze.
Astfel cum s-a arătat și în literatura juridică, art. 1180 cod civil este un text de protecție pentru debitor de natură să împiedice practicarea semnăturilor date în alb sau completarea cu rea - credință a înscrisului contrar înțelegerii dintre părți.
În speță însă, conținutul înscrisului întocmit de părți, precum și semnăturile ce se atribuie acestora, sunt de netăgăduit tocmai datorită procedurii legalizării notariale a semnăturilor acestora.
Ca atare, sub aspectul formalităților cerute de art. 1180 Cod civil, nu poate fi contestată forța probatorie a înscrisului întocmit de părți, ca înscris sub semnătură privată.
În ceea ce privește cauza (scopul) actului juridic constatat prin înscris, care reprezintă obiectivul urmărit de părți la încheierea actului, instanța reține că, în speță, aceasta nu există, pentru argumentele ce se vor dezvolta.
-//-
Potrivit dispozițiilor art. 966 Cod civil, prima condiție de valabilitate a cauzei este - să existe -, căci "obligația fără cauzănu poate avea nici un efect", iar, când lipsa cauzei se datorează lipsei predării bunului, în actele reale (anume a sumei de bani împrumutate), lipsește un element esențial al actului juridic încheiat, fapt sancționat cu nulitatea absolută a acestuia.
C ce invocă lipsa cauzei trebuie să dovedească aceasta, pentru a răsturna prezumția de existență a cauzei prevăzută de art. 967 Cod civil, potrivit căruia:
"Convenția este valabilă, cu toate că cauza nu este expresă. Cauza este prezumată până la dovada contrarie", iar absența cauzei poate fi dovedită cu orice mijloc de probă, deci, inclusiv cu martori și prezumții simple (art. 1203 Cod civil), chiar și atunci când actul juridic a fost constatat printr-un înscris autentic.
Probele administrate în cauză au dovedit faptul că părțile contractante nu au urmărit prin încheierea convenției predarea și, deci, transmiterea în proprietatea părților a sumei de bani menționate în contract, anume tocmai prestația specifică împrumutului de consumație, astfel cum acesta este definit de art. 1576 Cod civil.
Reclamanții reconvenționali prezintă contextul în care s-a ajuns la întocmirea înscrisului sub semnătură privată care consemnează un contract de împrumut, context creat de relația nași - fini existentă între părți, reclamanții fiind nașii de cununie ai pârâților. Se susține în continuare că reclamantul, care avea calitatea de manager al societății SC la vremea întocmirii înscrisului (astfel cum dovedesc chiar reclamanții cu actele depuse la dosar), a cerut pârâților, alături de soția sa, cealaltă reclamantă, să-i ajute în modalitatea întocmirii acelui înscris, pentru ca reclamantul să justifice niște nereguli financiare pe care le-ar fi produs prin fapta sa în cadrul societății pe care o conducea.
Se invocă, de asemenea, că ambii reclamanți ar fi fost cercetați penal cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de natură economică.
Reclamanta a recunoscut la interogatoriu că a fost cercetată penal pentru asemenea fapt, de către organele de cercetare penală din cadrul poliției
În ceea ce privește situația reclamantului, nu s-a propus și administrat probe cu privire la asemenea cercetări. Se reține, însă, că acesta a fost angajatul societății SC până la data de 2.12.2004, dată la care s-a reziliat contractul de muncă al acestuia - nu se cunoaște motivul pentru care s-a procedat astfel, întrucât reclamanții au păstrat tăcerea cu privire la acest aspect.
Așadar, se confirmă parțial faptul că au existat probleme de natură financiară în familia reclamanților.
Pârâții susțin că relația cu reclamanții era foarte apropiată înainte și în momentul întocmirii înscrisului, iar această relație nu se desfășura doar în plan strict personal, căci între reclamant și pârât au existat la vremea
-//-
respectivă relații de afaceri. În acest sens reclamanta confirmă la interogatoriu că cei doi au avut în vedere o colaborare între firma de transport a pârâtului și firma al cărei manager era reclamantul, care nu s-ar fi finalizat însă.
La întrebarea adresată reclamantei pentru a lămuri de ce pentru suma împrumutată nu s-a constituit nici o garanție, având în vedere cuantumul ridicat al acesteia (vezi interogatoriu nr. 6), aceasta răspunde în sensul că a avut încredere în pârâți, iar aceștia oricum nu avea bunuri de valoare. În cursul aceluiași interogatoriu, însă, reclamanta se contrazice, susținând că a pretins pârâților întocmirea acestui înscris tocmai pentru că nu mai avea încredere în ei la momentul respectiv, încredere pe care ar fi pierdut-o pentru că nu au restituit nimic din suma dată împrumut până în momentul încheierii înscrisului. Ea arată că suma menționată în înscris nu a fost predată pârâților odată cu întocmirea înscrisului, ci anterior, în mai multe tranșe timp de 4 - 5 luni (declarație care infirmă însăși aspectele relevate în motivarea acțiunii, unde se susține că suma a fost împrumutată la data de 11.04.2005, data întocmirii actului). De altfel, însuși înscrisul redactat în prezența părților de către notarul public, consemnează predarea sumei de bani integral odată cu întocmirea înscrisului.
Notarul, audiat ca martor, confirmă faptul că, în prezența sa, cu ocazia întocmirii actului, nu s-a predat nici o sumă de bani.
Contradicțiile dezvăluite mai sus afectează credibilitatea susținerilor reclamantei, cu atât mai mult cu cât ele contravin însăși rațiunii pentru care ea ar fi făcut gestul să împrumute pârâților o sumă atât de mare de bani în condițiile în care contractul încheiat nu prevedea nici o garanție, iar pârâții nu avea nici un bun de valoare și, mai mult, acesta prevede posibilitatea acestora de a restitui suma pretins împrumutată pe parcursul a 5 ani, în tranșe trimestriale, fără dobândă, și mai ales în contextul în care nu s-a dovedit motivul pentru care pârâții ar fi avut nevoie de o asemenea sumă de bani și faptul că ar fi avut mijloace financiare de a restitui trimestrial 52.943.893 lei.
În schimb, susținerile pârâților sunt confirmate de martorul, care a înțeles, din discuțiile purtate cu pârâtul în urmă cu aproximativ 2 ani, că acel contract de împrumut încheiat de părți a fost fictiv, în sensul că pârâții nu au luat vreo sumă de bani împrumut de la reclamanți, fiind întocmit un înscris pentru a servi reclamantului în rezolvarea unor probleme financiare la firma la care lucra.
Așadar, în concluzie, având în vedere ansamblul considerentelor de fapt și de drept, instanța a apreciat că cererea reconvențională este întemeiată, astfel că a constatat nulitatea contractului de împrumut încheiat la data de 11.04.2005 între reclamantă și pârâți, ale căror semnături au fost legalizate prin încheierea notarială nr. 1573/11.04.2005.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, invocată prin întâmpinare, instanța a reținut faptul că, în măsura în care acțiunea ar fi fost întemeiată, ambii reclamanți
-//-
erau îndreptățiți să ceară restituirea împrumutului, chiar dacă acesta s-ar fi acordat doar de unul dintre soți, fiind vorba de o creanță bun comun dobândit în timpul căsătoriei, potrivit art. 30 Codul familiei.
Ca atare a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, reclamanții, având culpă procesuală, au fost obligați să plătească pârâților cheltuieli de judecată în cuantum de 3.012,3 lei reprezentând contravaloarea taxelor judiciare percepute și a onorariului avocațial.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții și solicitând desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a reexamina probele și, în subsidiar, schimbarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii principale și a respingerii cererii reconvenționale.
Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului se arată că în cauză nu au fost examinate probele existente la dosar, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei. Se mai invocă faptul că în mod greșit s-a admis proba cu martori într-o cauză în care nu era admisibilă întrucât există un înscris.
Prin decizia civilă nr. 347/2007, Tribunalul Sibiua admis apelul declarat de reclamanții și, a schimbat în tot sentința atacată în sensul că:
A admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții și împotriva pârâților și și în consecință.
Au fost obligați pârâții, în solidar, să plătească reclamanților suma de 47649,5 lei cu titlu de împrumut nerestituit scadent (contravaloarea ratelor scadente în 2005, 2006 și primele trei trimestre din anul 2007).
A fost respinsă cererea reconvențională.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților suma de 7250 lei cheltuieli de judecată parțiale în fond și 6685 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut și motivat în esență că pârâții nu au reușit să răstoarne prezumția de existență a cauzei statuată de art. 967 alin 2 cod civil, respectiv faptul că nu au primit nici o sumă de bani așa cum au declarat în înscrisul legalizat de notarul public.
S-a mai reținut în considerente că prima instanță a reținut în mod corect că era admisibilă proba testimonială pentru a răsturna prezumția de existență a cauzei, însă martorii audiați nu au relevat împrejurări apte de a răsturna prezumția.
În ce privește acțiunea principală, instanța de apel a reținut că, întrucât reclamanții au cerut executarea contractului, se impunea a se admite în parte pentru ratele scadente până la data pronunțării hotărârii.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții și invocând în drept prevederile art. 304 pct. 7 și 9 Cod
procedură civilă. -//-
În expunerea criticilor, recurenții arată că decizia instanței de apel este netemeinică și nelegală, aceasta neluând în considerare niciuna din probele administrate în cauză, în cuprinsul hotărârii există o serie de neconcordanțe.
Greșit se reține de instanță că nu s-a reușit să se răstoarne prezumția de existență a cauzei. Cu probele administrate în cauză s-a făcut dovada că scopul urmărit de fiecare dintre părți la încheierea contractului nu a fost acela de împrumut, ci de a da posibilitatea reclamanților să rezolve situația financiară dificilă, în contradicție cu art. 948 și 966 Cod civil, care prevăd că obligația fără cauză nu poate avea nici un efect.
Greșit reține instanța de apel că banii s-au predat în fața notarului, ori declarația acestui martor relevă contrariul.
Se mai arată de recurenți că cei doi martori au relevat împrejurări suficient de concrete care să ducă la răsturnarea prezumției de existență a cauzei.
Hotărârea instanței de apel este superficial motivată, existând chiar și în considerentele hotărârii unele contradicții; de exemplu cea referitoare la declarația martorei -.
Prin întâmpinare, reclamanții au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În recurs nu s-au depus înscrisuri noi.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate, Curtea constată recursul nefondat pentru următoarele:
Criticile invocate de către recurenți privind analizarea probatoriului și reținerea greșită a stării de fapt de către instanța de apel vizează interpretarea probatoriului și se încadrează mențiunilor prevăzute de art. 304 pct. 11 Cod procedură civilă și nu prevederilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, astfel că nu mai pot fi analizate în condițiile în care acest punct a fost abrogat.
Chiar dacă, așa cum se pretinde pe calea recursului, statuările de fapt reținute de instanța de apel sunt greșite, eventuala eroare, sub acest aspect, nu mai constituie motiv de recurs după abrogarea punctelor 10 și 11 ale art. 304 Cod procedură civilă prin OUG nr. 138/2000.
La starea de fapt reținută de către instanța de apel, în speță corect s-au aplicat dispozițiile legale incidente în cauză, astfel că, analizând recursul sub prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, se constată că este nefondat.
Corect s-au aplicat dispozițiile art. 967 alin 2 Cod procedură civilă, la situația de fapt reținută având în vedere ansamblul probator administrat.
Prin urmare, criticile recurenților referitoare la probele administrate, declarațiile martorilor audiați, sunt de neprimit.
Întrucât instanța de apel a reținut că prezumția de existență a cauzei nu a fost răsturnată cu probele administrate, se constată că, în mod corect, s-au aplicat și prevederile art. 948 și 966 Cod civil.
-//-
(continuarea deciziei civile nr.101/2008 dată în dosar nr-)
Nici critica întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă nu poate fi primită.
Decizia instanței de apel cuprinde motivele pe care se sprijină, nefiind contradictorii ori străine de natura pricinii, fiind C mult erori de dactilografiere cele referitoare la teza finală din declarația martorei.
Pentru considerentele expuse, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, va respinge ca nefundat prezentul recurs întrucât în cauză nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă.
Față de dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către intimați și justificate cu înscrisuri la dosar, respectiv onorariu apărători.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de către pârâții și împotriva deciziei civile nr. 347/2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil -.
Obligă recurenții să plătească intimaților și suma de 5050 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21.03.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
-
GREFIER,
-
Red.
Tehnored. /2 ex/04.04.2008
Jud. fond:
Jud. apel:,
Președinte:Daniela MărgineanJudecători:Daniela Mărginean, Cristina Gheorghina Nicoară, Augustin Mândroc
