Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1017/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMAN I A
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1017
Ședința publică de la 11 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Stere Learciu
JUDECĂTOR 2: Claudiu Marius Toma
JUDECĂTOR 3: Gabriela
GREFIER -
* * * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de recurenții reclamanți și, împotriva deciziei civile nr.18 A din 07.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți și.
are ca obiect - revendicare imobiliară.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 14.05.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea - pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării - a amânat succesiv pronunțarea la 21.05.2009, 28.05.2009, 04.06.2009 și 11.06.2009, hotărând următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 1408/2005 pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă, reclamanții și, au chemat în judecată pe pârâții și, solicitând obligarea acestora să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în B,-, sector 2, evaluat la 1.100.000.000 lei vechi.
În motivare a cererii, se arată că reclamanții sunt proprietarii întregului imobilul menționat anterior, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat de notariatul de Stat al Sectorului 2 sub nr.3018/02.04.1971, încheiat cu, care la rândul lui îl dobândise de la Societatea Comunală pentru Construirea de Locuințe prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.22651/20.06.1938 de Tribunalul Ilfov - Secția Notariat.
Ca urmare a plecării definitive din țară a reclamanților, prin Decizia nr. 2346/ 30.11.1982 a Consiliului Popular al Municipiului B, imobilul proprietatea reclamanților a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr.223/1974. Susțin reclamanții că preluarea imobilului s-a făcut în mod abuziv, cu încălcarea dispozițiilor imperative ale Constituției și Codului civil în materia proprietății, a Declarației Universale a Drepturilor Omului, a tratatelor internaționale.
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr.00047/18.09.1996, încheiat cu prin SC SA, pârâții și au cumpărat apartamentul în litigiu în baza Legii nr.112/1995, deși era de notorietate modul în care statul preluase abuziv imobilele în perioada comunistă, iar Decretul nr. 223/1974 a fost printre primele acte normative abrogate după 1989.
Mai subliniază reclamanții că prin acțiunea de față se dorește compararea titlurilor, chiar dacă instanța s-a mai pronunțat în sensul constatării bunei credințe a pârâților, prin sentința civilă nr. 9686/25.11.2002 a Judecătoriei Sectorului 2.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 480-481.civ.
Pârâții au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, în condițiile în care aceștia au formulat o cerere în baza Legii nr.10/2001, neputând folosi două căi procedurale, atât în instanță, cât și pe cale administrativă.
Pe fond, se solicită respingerea cererii ca neîntemeiată, în condițiile în care prin decizia civilă nr. 945/14.04.2003 a Tribunalului București - Secția a III-a Civilă a fost respinsă cererea reclamanților de anulare a contractelor de vânzare-cumpărare și s-a constatat totodată nevalabilitatea titlului statului.
Pârâții au formulat și cerere re convențională, prin care au solicitat să se constate că pârâții-reclamanți sunt proprietari de drept ai imobilului deținut în baza contractului nr. 00047/ 1996.
Pârâții au formulat și cerere de chemare în garanție a Municipiului B prin Primar General și a Ministerului Finanțelor Publice, solicitând restituirea prețului plătit pentru cumpărarea imobilului față de dispozițiile art.1 pct.5 teza 1 din OUG nr.184/2002 și art.1337 civ. în situația admiterii cererii principale.
Prin sentința civilă nr.668/09.06.2005 pronunțată de Tribunalul București - Secția a lll-a Civilă, au fost respinse ca inadmisibile cererea principală și cererea reconvențională.
Prin decizia civilă nr.22 A/19.01.2006 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă, a fost admis apelul formulat de reclamanții-pârâți, a fost desființată sentința apelată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Prin decizia civilă nr. 224/06.02.2007 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a IV-a Civilă, au fost respinse ca nefondate recursurile formulate de recurenții-pârâți și de recurenta-chemată în garanție Municipiul B prin Primar General.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr-.
Prin sentința civilă nr.931/19.06.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosar nr-, a fost admisă excepția de ne competență materială și s-a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Sectorului 2, unde a fost înregistrată sub nr-.
Ca urmare decesului pârâtei, a fost introdus în cauză succesorul acesteia,.
La termenul din 03.12.2007, reclamanții-pârâți au invocat excepția lipsei calității procesuale active și pasive pe cererea principală.
Prin sentința civilă nr.10123/10.12.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 în dosar nr-, au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale active și pasive pe cererea principală ca neîntemeiate; a fost respinsă cererea principală ca neîntemeiată; a fost admisă excepția lipsei de interes a cererii reconvenționale și a fost respinsă cererea reconvențională ca lipsită de interes; a fost respinsă cererea de chemare în garanție.
În motivare a sentinței, s-a reținut, pe excepția lipsei calității procesuale active, că reclamanții-pârâți au făcut dovada calității de foști proprietari ai imobilului revendicat, iar pe excepția lipsei calității procesuale pasive, că pârâții-reclamanți se află în posesia imobilului revendicat.
Pe fondul cererii principale, s-a reținut că în speță, criteriul de analiză al acțiunii în revendicare nu îl reprezintă compararea, potrivit regulilor clasice stabilite de doctrină și de practică, a titlurilor înfățișate de persoane cu interes contrare asupra aceluiași imobil, ci atitudinea subiectivă a subdobânditorului cu titlu oneros al bunului proprietate altei persoane, criteriu ce se impune prin voința legiuitorului, explicit consacrată prin dispozițiile Legii nr.10/2001 și în considerarea căruia titlul subdobânditorului este preferabil celui al fostului proprietar.
Se arată că statutul deverus dominusal statului presupune că titlul său este legal, iar cumpărătorii nu au avut credința că pot încheia contractul de vânzare, deoarece nu aveau cum să cunoască în anul 1996 că asupra imobilului pe care urmau să îl cumpere exista litigiu, deoarece reclamanții nu s-au prevalat de dispozițiile Legii nr.112/1995.
Oricum, nici cumpărătorii și nici vânzătorii nu ar fi putut analiza valabilitatea titlului statului, acesta fiind apanajul exclusiv al instanțelor de judecată, și cum până în anul 1996 nu s-a pronunțat o hotărâre judecătorească prin care să se stabilească nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului, în mod corect s-a trecut la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
În ceea ce privește cererea reconvențională, se reține că pârâții-reclamanți au un titlu recunoscut de instanță, prin respingerea cererii de revendicare. Ca urmare a respingerii cererii principale, constatând că pârâții nu au fost evinși, a fost respinsă și cererea de chemare în garanție.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel la data de 13.12.2007 reclamanții și.
În motivarea apelului, s-a arătat că întreaga motivare a hotărârii apelate se referă numai la buna credință a subdobânditorului, acordându-se preferabilitate titlului chiriașului cumpărător în detrimentul adevăratului proprietar. În cadrul acțiunii în revendicare, buna credință poate fi analizată numai în situația în care niciuna dintre părți nu are titlu de proprietate, situație în care se dă câștig de cauză părții care are posesia mai ine caracterizată. Condițiile în care buna-credință duce la dobândirea dreptului de proprietate sunt prevăzute în mod restrictiv, neputându-se admite că orice subdobânditor de bună-credință de la un neproprietar devine proprietar legitim prin buna sa credință. Instanța de fond a refuzat să compare titlurile, ceea ce reprezintă un refuz de a judeca pricina pe fond.
În drept, au fost invocate prevederile art.282-298 Cod de procedură civilă.
Intimații și au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat.
În motivarea întâmpinării, s-a arătat că trebuie avute în vedere și dispozițiile art.45 alin.2 din Legea nr.10/2001, care au consacrat cu titlu de excepție de la efectele nulității absolute pentru frauda la lege ipoteza cumpărătorului de bună credință și decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr.60/2007.
La termenul din 07.01.2009, a fost invocată de către intimații-pârâți excepția inadmisibilității cererii principale, excepție ce a fost unită cu fondul cauzei.
Asupra excepției inadmisibilității cererii principale, tribunalul a reținut următoarele:
Inadmisibilitatea reprezintă acea situație în care reclamantul fie folosește o cale procedurală care nu îi este permisă de lege, fie folosește o cale procedurală permisă de lege, dar într-un alt scop decât cel avut în vedere de legiuitor.
În cazul primei situații de inadmisibilitate, se are în vedere o interdicție expresă de utilizare a căii procedurale, față de existența unui alt mijloc procesual la dispoziția părții.
Or, în cuprinsul Legii nr. 10/2001 nu există nicio dispoziție expresă care să prevadă imposibilitatea introducerii unei acțiuni în revendicare întemeiate pe dispozițiile art.480 civ, legea amintită reglementând raporturile juridice dintre fostul proprietar și unitatea deținătoare a imobilului, iar nu cele dintre fostul proprietar și eventualii cumpărători de la stat, prin intermediul unității deținătoare.
Astfel, nu se poate reține o inadmisibilitate a acțiunii în revendicare pornită de fostul proprietar împotriva cumpărătorului de la stat, fără a se încălca principiul disponibilității procesului civil și principiul liberului acces la justiție.
Prin decizia civilă nr.18/A/07.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, s-a respins excepția inadmisibilității cererii principale, ca neîntemeiată; s-a respins ca nefondat apelul formulat de apelanții reclamanți și.
Împotriva deciziei civile de mai sus au declarat recurs reclamanții și, arătând că:
- argumentarea instanței de apel este contrară legii;
- decizia nr.33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu interzice aceste acțiuni, ci îndrumă la respectarea legislației europene.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.304 pct.9 Cod de procedură civilă.
Recursul este nefondat.
În fapt, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat de Notariatul de Stat al Sectorului 2 sub nr.3018/ 02.04.1971, reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în B,-, sector 2 de la, care la rândul lui îl dobândise de la Societatea Comunală pentru Construirea de Locuințe prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.22651/ 20.06.1938 de Tribunalul Ilfov - Secția Notariat.
Ca urmare a plecării definitive din țară a reclamanților, prin Decizia nr.2346/30.11.1982 a Consiliului Popular al Municipiului B, imobilul proprietatea reclamanților a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr.223/1974; construcția a fost preluată cu plată, iar terenul fără plată, despăgubirile în sumă de 80 000 lei fiind achitate la data de 17.01.1983.
Prin sentința civilă nr.9686/25.11.2002 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2, rămasă irevocabilă, s-a reținut cu putere de lucru judecat că imobilul a fost preluat de stat fără un titlu valabil, însă prin aceeași hotărâre s-a respins acțiunea reclamanților de constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâți cu statul, reținându-se buna credință a acestora la încheierea actului.
Primul demers la reclamanților în vederea restituirii imobilului a fost notificarea adresată sub nr.494/12.12.2002 de BEJ
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr.00047/18.09.1996, încheiat cu prin SC SA, pârâții și au cumpărat apartamentul în litigiu în baza Legii nr.112/1995.
Curtea constată că Decretul nr.223/1974 nu constituie un titlu valabil, deoarece încalcă dispozițiile Constituției din 1965, ale Declarației Universale a Drepturilor Omului și ale art.481 Cod civil.
Potrivit prevederilor Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001, se statuează, cu privire la Decretul nr.223/1974 privind reglementarea situației unor bunuri, că urmează a se considera că preluarea a fost abuzivă atât în cazul trecerii imobilului fără plată în proprietatea statului cu titlu de sancțiune pentru cei care au plecat fraudulos din țară sau care, fiind plecați în străinătate, nu sau înapoiat la expirarea termenului stabilit pentru înapoierea în țară, cât și cazul în care persoana a făcut cerere de plecare definitivă din țară și a înstrăinat în mod obligatoriu locuința sa către stat.
Rezultă că stabilirea caracterului abuziv al preluării de către stat a imobilului a fost rezolvată chiar de către legiuitor, astfel încât acest aspect nu mai poate fi pus în discuție.
Curtea reține și dispozițiile Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001, pentru ipoteza imobilelor preluate în temeiul Decretului nr.223/1974 (aplicabile în procedura administrativă de restituire a imobilului).
Astfel, se arată că, în ipoteza în care locuința respectivă a fost înstrăinată legal către o terță persoană, se vor acorda persoanei îndreptățite celelalte măsuri reparatorii prevăzute de lege; în cazul în care persoana a făcut cerere de plecare definitivă din țară și a înstrăinat în mod obligatoriu locuința sa către stat, se vor acorda persoanei îndreptățite celelalte măsuri reparatorii prevăzute de lege pentru diferența dintre suma primită, actualizată cu coeficientul de actualizare prevăzut la art.1 alin.(1) al titlului II din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.184/2002, și valoarea de piață a locuinței, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare.
Acest text de lege nu reprezintă însă rezolvarea problemei de drept a revendicării, întemeiată pe dispozițiile art. 480 cod civil și pe dispozițiile Legii nr.10/2001.
Cu privire la acest aspect, se reține că, în drept, cererea de față a fost întemeiată pe dispozițiile art.480, 481 Cod civil. Or, Curtea constată că prin decizia nr.33/09.06.2008 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 60/2007, a fost admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, stabilindu-se următoarele:
"Cu privire la acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, formulate după intrarea in vigoare a Legii nr.10/2001 și soluționate neunitar de instanțele judecătorești, Secțiile Unite decid: concursul dintre legea specială si legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiuluispecialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres in legea specială. În cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială (Legea nr.10/2001) și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate.
Această prioritate poate fi dată in cadrul unei acțiuni in revendicare, întemeiată pe dreptul comun, in măsura in care, astfel, nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice. "
Problema raportului dintre legea specială și legea generală a fost rezolvată de ICCJ, prin decizia LIII din 4 iunie 2007, prin care a reținut că prin dispozițiile sale, Legea nr.10/2001 a suprimat practic posibilitatea recurgerii la dreptul comun în cazul ineficacității actelor de preluare a imobilelor naționalizate și fără să diminueze accesul la justiție, a adus perfecționări sistemului reparator, subordonându-l totodată controlului judecătoresc prin norme de procedură cu caracter special.
Având în vedere că Legea nr.10/2001 condiționează restituirea în natură de anularea titlului terțului dobânditor, cât timp în cauza de față contractul de vânzare-cumpărare încheiat de pârâți cu statul nu a fost anulat, cererea reclamanților este nefondată.
Rezultă că în prezenta cauză reclamanții nu au făcut dovada anulării contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâți cu statul, iar o acțiune cu un asemenea obiect nici nu mai poate fi introdusă, termenul legal pentru formulare fiind expirat, astfel încât nu mai există calea prevăzută de legea specială pentru înlăturarea titlului pârâților. Or, principiul securității raporturilor juridice contravine în mod obiectiv admiterii unei acțiuni în revendicare, exercitată de fostul proprietar după expirarea tuturor termenelor prevăzute de legea specială de reparație.
Astfel, prin conturarea acestor criterii în decizia dată în interesul legii, se creează în mod jurisprudențial un nou criteriu de comparație în cadrul acțiunii în revendicare, cu aplicație specială la acțiunea formulată de foștii proprietari deposedați în mod abuziv în perioada comunistă, respectiv existența unei hotărâri judecătorești irevocabile de anulare a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de cumpărătorul-chiriaș cu statul.
Nu poate fi reținut ca unic argument pentru respingerea cererii în revendicare buna credință a cumpărătorului, astfel cum într-adevăr a procedat prima instanță, dar prin raționamentul anterior se impune menținerea soluției de respingere.
În consecință, Curtea va respinge recursul declarat de recurenții reclamanți, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții reclamanți și împotriva deciziei civile nr.18/A/7.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți și.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
GREFIER
Red.
Tehnodact.
2 ex/17.06.2009
-------------------------------------------
- Secția a III-a -
-
Jud.Sector 2 -
Președinte:Stere LearciuJudecători:Stere Learciu, Claudiu Marius Toma, Gabriela
