Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 102/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - pretenții -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA Nr.102
Ședința publică din 24 iunie 2009
PREȘEDINTE: Dumitraș Daniela JUDECĂTOR 2: Rață Gabriela
Grefier - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA
Pe rol, pronunțarea asupra apelului declarat de reclamantul, domiciliat în comuna, sat Deal, județul B, împotriva sentinței civile nr. 141 din 29 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr-.
Dezbaterile privind apelul au avut loc în ședința publică din 17 iunie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă a prezentei decizii, când pentru a da posibilitate apărătorului ales al reclamantului să depună concluzii scrise, pronunțarea s-a amânat pentru astăzi.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra apelului de față, constată:
Prin cererea înregistrată la data de 9 august 2006 la Judecătoria Botoșani reclamantul a solicitat în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, obligarea acestuia la acordarea de despăgubiri, deoarece acesta a favorizat "jaful" asupra proprietății început în 1947.
În motivare, reclamantul a arătat că Statul Român, prin instituțiile sale, a facilitat lupta de clasă comunistă pentru lichidarea persoanelor incomode.
S-a încercat distrugerea familie sale prin tortură fizică și psihică, înfometarea prin sărăcie și deposedarea sa de onoare, demnitate și de drepturile de cetățean.
Chiar dacă a formulat repetate plângeri reclamând abuzurile comise, acestea au fost soluționate tot de cei care i-au cauzat prejudicii.
În dovedirea cererii sale, a depus la dosar înscrisuri.
La data de 6 septembrie 2006, reclamantul a precizat că solicită daune materiale în cuantum de 5 miliarde lei vechi, reprezentând prejudiciul cauzat de către toți funcționarii statului atât în regimul comunist, cât și în prezent.
Ulterior, la data de 22 septembrie 2006, în condițiile art. 132 Cod procedură civilă, reclamantul și-a majorat pretențiile formulate la 6 miliarde lei vechi daune materiale și 1 miliard lei vechi daune morale.
Prin sentința civilă nr. 4076 din 22 septembrie 2006, Judecătoria Botoșani și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Botoșani.
La data de 24 ianuarie 2007, la Tribunalul Botoșani, pe rolul căruia a fost înregistrată cauza sub nr-, în condițiile art. 132 din Codul d e procedură civilă, reclamantul a solicitat ca Statul Român să-l despăgubească cu suma de 25 miliarde lei vechi cu titlu de daune morale.
A precizat că solicită această sumă, cât și daunele materiale inițiale pentru atitudinea diferiților angajați ai statului ce au refuzat să-i soluționeze petițiile formulate, referitoare la șicanele la care a fost supus de-a lungul timpului de către persoane fizice sau slujbași ai instituțiilor de stat.
Prin încheiere de ședință din 20 decembrie 2006, Tribunalul Botoșania dispus suspendarea soluționării cauzei în baza dispozițiilor art. 1551din Codul d e procedură civilă, deoarece reclamantul a refuzat să facă precizări în legătură cu textele de lege în baza cărora solicitat despăgubiri.
La termenul din 31 octombrie 2008, reclamantul a înțeles să precizeze că răspunderea pentru prejudiciul ce i-a fost cauzat se împarte între pârâtul inițial și Ministerul Justiției, Ministerul Administrației și Internelor și Ministerul Economiei și Finanțelor, care au calitate de comitenți și răspund pentru faptele prepușilor lor, respectiv funcționarii din ministere.
În ceea ce privește această răspundere, a invocat prevederile art. 1000 din Codul civil, cât și actele normative în baza cărora au fost înființate cele trei ministere.
Pentru termenul din 29 ianuarie 2009, reclamantul a reiterat motivele inițiale pentru care a înțeles să se adreseze instanței, respectiv abuzurile la care a fost supus de-a lungul timpului de către agenții guvernamentali.
A susținut, în esență, că atât înainte de 1989, cât și ulterior a încercat să ducă o existență cinstită, dar cu toate acestea diferiți slujbași ai statului au încercat să-i distrugă familia, să-i preia averea. El a formulat nenumărate plângeri prin care cerea încetarea acestor atitudini, cât și anchetarea persoanelor vinovate. A mai precizat că și ulterior din decembrie 1989 la putere au rămas aceleași persoane ce au slujit și regimul comunist.
Datorită agenților de securitate chiar fosta lui soție a încercat să-l otrăvească și când i-a explicat că știe despre acest aspect a preferat să plece de acasă și să-l cheme în judecată pentru a obține toate bunurile pe care le-au achiziționat în timpul căsătoriei.
În decursul timpului a formulat mai multe plângeri ce i-au vizat pe judecătorii, grefierii, funcționarii din cadrul primăriei, administrației publice de finanțe, dar cu toate acestea pretențiile sale nu au fost niciodată satisfăcute.
Tribunalul Botoșani, prin sentința civilă nr. 141 din 29 ianuarie 2009, a respins acțiunea ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la toate plângerile pe care le-a depus la organele statului a primit răspuns în termen legal, acesta înțelegând să se adreseze unor instanțe care să verifice pretențiile formulate.
Reține prima instanță că reclamantul nu a depus nici o hotărâre din care să rezulte că ar fi victima unor erori judiciare ce decurg din condamnarea pe nedrept sau privarea de libertate în mod nelegal, conchizând că nu sunt îndeplinite condițiile art. 504 din Codul d e procedură penală pentru a putea fi obligat Statul Român să-i achite daunele solicitate.
S-a reținut, de asemenea, că nu a existat nici o situație în care să-i fie îngrădit reclamantului dreptul la un tribunal independent și potrivit hotărârilor judecătorești atașate acesta a putut să deducă judecății toate situațiile litigioase învederate în acțiunea inițială, cât și în precizările ulterioare.
Funcționarii din cadrul Ministerului Administrației și Internelor și Ministerului Economiei și Finanțelor se reține că i-au comunicat reclamantului răspunsurile la petițiile formulate și i-au indicat că se poate adresa instanțelor judecătorești pentru cenzurarea celor expuse în adresele de răspuns.
Cele trei ministere nu pot fi obligate la acordarea de despăgubiri morale și materiale atâta timp cât tribunalul nu a constatat că funcționari care să reprezinte aceste ministere i-au produs într-adevăr prejudicii reclamantului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de apel, reclamantul a arătat că formularea acțiunii ce formează obiectul prezentului dosar este justificată prin aceea că se consideră vătămat în drepturile sale de represiunea exercitată împotriva sa de Statul Român, prin toate organele sale.
În acest sens, a depus la dosar toate dovezile necesare din care rezultă că s-a încercat distrugerea sa și a familiei sale prin tortură fizică, prin înfometare, sărăcie și încercare de deposedare de toate bunurile. Datorită acestor încercări i-a fost grav afectat dreptul la onoare, demnitate, precum și celelalte drepturi și libertăți cetățenești.
Daunele solicitate sunt pe deplin justificate de tot materialul probator administrat în cauză, care arată modul cum a suferit de pe urma șicanelor diferiților angajați ai statului, care au refuzat să-i soluționeze plângerile formulate împotriva celor care l-au asuprit de-a lungul timpului.
Consideră că răspunderea Statului Român, prin organele sale, trebuie antrenată în baza art. 1000 din Codul civil și, de asemenea, că răspunderea Statului Român în baza art. 504 din Codul d e procedură penală poate fi antrenată deoarece a suferit condamnări penale pe nedrept.
Precizează că nu a avut dreptul la un tribunal independent și că la petițiile pe care le-a adresat diferitelor organe ale statului nu a primit nici un răspuns, iar atunci când primea un răspuns acesta conținea indicația de a se adresa instanțelor judecătorești, care nu-i soluționau niciodată favorabil pretențiile.
Apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 52 al. 3 teza I din Constituția României "Statul Român răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate pentru erori judiciare", răspundere care poate fi antrenată în condițiile prevăzute de art. 504 - 507 Cod procedură penală.
Prin art. 504 al. 1 din Codul d e procedură penală se prevede că persoana care a fost definitiv condamnată are dreptul la repararea pagubei suferite de către Statul Român, numai în situația în care, în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare.
Conform al. 2 din același text, dreptul la reparație intervine și în cazul privării de libertate al persoanei în mod nelegal, în cursul procesului penal, dar și în situația persoanei căreia în cursul procesului penal i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.
În aceste condiții, răspunderea statului este circumscrisă celor două ipoteze avute în vedere de legiuitor, răspunderea fiind directă, cauzată de erorile judiciare săvârșite în procesul penal.
Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în art. 5 paragraf 5 prevede că "orice persoană care este victima unei dețineri sau a unei arestări nelegale are dreptul la despăgubiri", textul garantând un drept executoriu la reparație numai pentru victimele unei arestări sau a unei detenții.
În speță, corect a reținut prima instanță, în condițiile în care reclamantul nu a depus la dosar nici o hotărâre din care să rezulte că ar fi fost victima unor erori judiciare ce decurg din condamnarea pe nedrept sau privarea de libertate în mod nelegal, că nu sunt îndeplinite condițiile art. 504 Cod procedură penală, pentru a putea fi obligat Statul Român să-i achite daunele solicitate.
Pe de altă parte, se constată din actele dosarului că reclamantul a fost parte în mai multe litigii, atât civile (parte întemeiate pe prevederile Legilor fondului funciar, altele având ca obiect divorț, partaj bunuri comune, anulare contract vânzare cumpărate ), cât și penale ( privind infracțiunea de lovire sau infracțiunile reținute în sentința penală din 292 din 21 aprilie 1987 a Tribunalului Județean B ).
Astfel cum s-a reținut deja, prin art. 52 al. 3 din Constituție este reglementată răspunderea statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare. De observat că o asemenea răspundere este posibilă atât pentru cauzele penale, cât și pentru cauzele civile "în care s-au săvârșit erori judiciare".
Reclamantul invocă ca fiind încadrabil în sintagma de "eroare judiciară" aspectul că i s-a îngrădit accesul la un tribunal independent.
Ori, astfel cum rezultă chiar din memoriile depuse de reclamant nu există nici o situație de asemenea gen, iar din actele dosarului ( hotărârile judecătorești ) rezultă că reclamantul s-a putut adresa instanțelor judecătorești pentru soluționarea situațiilor litigioase învederate în acțiunea inițială, cât și în precizările ulterioare.
De asemenea, reclamantul a arătat că nu i s-a răspuns la petițiile adresate Ministerului Administrației și Internelor și Ministerului Economiei și Finanțelor sau că, răspunzându-i-se, a fost îndreptat să se adreseze instanțelor de judecată.
Ori, din actele dosarului rezultă că la petițiile formulate și adresate celor două ministere i s-a răspuns reclamantului, indicându-i-se și posibilitatea cenzurării răspunsurilor de către instanțele de judecată.
Eroarea judiciară nu poate fi raportată la soluțiile pronunțate în dosarele civile sau penale invocate de reclamant și de care acesta este nemulțumit, atâta timp cât acestea nu implică reaua credință sau neglijența gravă a judecătorului în exercitarea funcției.
Deci, cum hotărârile judecătorești invocate de reclamant în sprijinul cererii sale sunt definitive și irevocabile și nu sunt rezultatul unor erori judiciare, nu poate fi exercitată acțiunea în dezdăunare îndreptată împotriva statului.
Față de cele arătate, constatându-se că hotărârea recurată a fost dată cu respectarea prevederilor din Constituție, sus menționate, precum și a dispozițiilor corespunzătoare din Codul d e procedură penală ( art. 504 ), reținându-se și aspectul că nu poate fi antrenată răspunderea materială a Statului Român, nefiind întrunite cerințele art. 1000 al. 3 din Codul civil, care reglementează răspunderea comitentului pentru faptele prepusului său, răspundere care presupune administrarea de probe necesare dovedirii existenței și întinderii prejudiciului generat de fapta ilicită a prepusului, aflată în raport de cazualitate cu prejudiciul, aspecte care, însă, nu s-au dovedit, Curtea, în baza art. 296 din Codul d e procedură civilă va respinge apelul ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul, domiciliat în comuna, sat Deal, județul B, împotriva sentinței civile nr. 141 din 29 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr-.
Definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 24 iunie 2006.
Președinte, Judecător, Grefier,
Red.
Jud. fond:
Tehnored. Sb.
Ex. 7/13.07.2009
Președinte:Dumitraș DanielaJudecători:Dumitraș Daniela, Rață Gabriela
