Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 104/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.104/
Ședința publică din 24 Iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Pincu Ifrim JUDECĂTOR 2: Florinița Ciorăscu
Judecător: - -
Grefier: -
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelurilor civile declarate de către: reclamanta, domiciliată în Rm.V,-,.86,.B,.2, județul și de către STATUL ROMÂN prin AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PERSOANE CU handicap, cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr.593 din 20 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, venite spre rejudecare, după casare, intimați fiind pârâții: INSPECTORATUL DE STAT ÎN CONSTRUCȚII V, cu sediul în Rm.V, str.-, nr.18, județul V, AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ V, cu sediul în Rm.V,-, -,.B,.2, județul V, INSPECTORATUL DE STAT ÎN CONSTRUCȚII B pentru INSPECTORATUL ÎN CONSTRUCȚII V, cu sediul în B, STr.-, nr.17, sectorul 5 și INSPECTORATUL TERITORIAL ÎN CONSTRUCȚII, cu sediul în C,-, județul
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Grefierul de ședință învederează instanței că susținerile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 11 iunie 2009, în încheierea de la această dată fiind consemnate susținerile părților, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar în urma deliberării s-a pronunțat următoarea soluție.
CURTEA:
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra apelurilor de față;
Prin acțiunea formulată la data de 05.oct. 2005, reclamanta a chemat în judecată Statul Român prin Autoritatea Națională pentru Persoane cu Handicap, Inspectoratul Teritorial d e Stat în Construcții V și Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă V, spre a fi obligați, pe de o parte, la executarea condițiilor de accesibilitate în cadrul tuturor instituțiilor publice, facultăți, cămine studențești, biblioteci, muzee, teatre, cinematografe, autogări, stații de metrou, magazine, farmacii, firme și pe toate străzile, la asigurarea transportului gratuit, prin adaptarea mijloacelor de transport, așa încât să permită accesul ușor, neîngrădit și în condiții de securitate, la respectarea dreptului la educație prin crearea de condiții de a sta în cămine studențești accesibile și prin facilitarea transportului, la respectarea dreptului de a munci potrivit pregătirii profesionale atunci când îl solicită, precum și la plata de daune morale de 10.000.000 euro începând cu 1 ianuarie 2004, la fel ca și la plata cheltuielilor de judecată.
Tribunalul Vâlcea -Secția Civilă pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, prin sentința civilă nr.732 din 17 noiembrie 2005, declinat, în favoarea Curții de Apel Pitești, competența soluționării acțiunii reținând că cererea este una fondată pe art.1 din Legea nr.554/2004, parte în proces fiind Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap, motiv pentru care competența revine Secției de contencios Administrativ a Curții de Apel Pitești.
Curtea de Apel, astfel investită, prin sentința civilă nr.41/F/C din 10 aprilie 2006 Secției Comerciale și de Contencios Administrativ, în complet specializat de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea, precum și excepțiile formulate de Inspectoratul de Stat în Construcții prin Inspectoratul Teritorial în Construcții C, precum și de către instanță, din oficiu.
În motivare s-a reținut în fapt, că reclamanta este încadrată în grad de handicap grav cu dreptul la asistent personal, beneficiind de drepturile prevăzute de nr.OUG102/1999.
A mai constatat, totodată, în fapt că, deși cadrul legal este creat și el stipulează termene de aducere la îndeplinire a obligațiilor, multe dintre instituțiile obligate în acest sens au încălcat legea, însă reclamanta trebuia să acționeze în judecată direct persoanele vinovate de neîndeplinirea lor, cu cereri de obligare la construirea de rampe de acces și eventualele daune materiale, morale, înregistrate.
În ceea ce le privește pe pârâtele în cauză, s-a constatat că acestea au procedat la aplicarea de amenzi contravenționale, însă sumele încasate se fac venit la bugetul statului, nefiind destinate reparării pagubelor create persoanelor cu handicap prin activitatea contravenienților.
S-a constatat că nu se dovedește existența cerințelor impuse de art.998-1999 Cod civil, probabil gândindu-se la art.1009 Cod civil, respectiv existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu și a legăturii cauzale dintre ele.
În ceea ce o privește pe pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă V, s-a constatat că obligația acesteia este una de diligență, iar nu de rezultat, în sensul că are sarcina de a pune la dispoziție situația locurilor de muncă disponibile, iar nu pe aceea de a face angajări.
În cauză, au fost invocate, ca excepții, lipsa procedurii prealabile față de Guvernul României, organul administrativ superior al pârâtelor, precum și a lipsei competenței materiale a instanței, ambele fiind respinse, ca nefondate.
Prin decizia civilă nr.4057 din 21 noiembrie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție-Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, a admis recursul declarat de reclamantă, a casat sentința și a trimis cauza, spre competentă soluționare, Tribunalului Vâlcea, în Secție Civilă, constatând că scopul promovării acțiunii de către reclamantă îl reprezintă în principal repararea pagubelor ce pretinde că i-au fost cauzate, potrivit temeiului oferit de art.1 teza I din Legea nr.554/2004.
Astfel, aceasta a solicitat obligarea instituțiilor pârâte la plata despăgubirilor materiale și morale de 9.000 lei noi și respectiv 36.000.000 lei noi, fundamentat de dificultățile întâmpinate, ca persoană cu handicap fizic grav, ulterior datei de 1 ianuarie 2004, datorită neîndeplinirii de către instituțiile pârâte a atribuțiilor ce le revin cu privire la realizarea căilor de acces al persoanelor cu handicap în spațiile sau clădirile publice, iar nu cum, greșit, Curtea a considerat că cererea vizează emiterea unor acte administrative de către instituțiile pârâte.
De aceea, pricina cade în competența instanțelor de drept comun, față de cuantumul pretențiilor, de 36.009.000 lei noi, potrivit art.2 pct.1 lit.b Cod procedură civilă, în cea a tribunalului în primă instanță.
Tribunalul Vâlcea, astfel investit, a administrat probe cu acte și expertiză, prin sentința civilă nr.593 din 20 iunie 2007 admițând în parte acțiunea, așa cum a fost modificată și precizată, a obligat Statul Român, prin Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap B, la plata sumelor de 3.000,81 lei RON despăgubiri civile materiale, 10.000 lei RON daune materiale și 1.300 lei RON, cheltuieli de judecată, respingând celelalte capete de cerere formulate de către reclamantă împotriva aceluiași pârât Statul Român prin Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap.
A fost respinsă acțiunea cu modificările și precizările ulterioare față de ceilalți pârâți, precum și excepția de necompetență materială a Tribunalului Vâlcea -Secția Civilă, excepția lipsei calității procesual pasive invocată de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului V, excepția inadmisibilității, prematurității și prescripției la acțiune, pe cea de netimbrare și pe cea a lipsei calității procesual pasive, invocate pe de o parte de către Inspectoratul de Stat în Construcții B prin Inspectoratul Teritorial în Construcții C pentru Inspectoratul Județean în Construcții V și de către Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă, ridicată din oficiu de către instanță.
În motivare, s-a reținut în fapt că, din probele administrate, rezultă în mod concret că reclamanta, în perioada în litigiu, a suportat dificultăți de integrare socială, începând de la deplasarea pe străzile lipsite de borduri netede pentru a facilita traversarea, continuând cu lipsa rampelor pentru cărucioare la intrările de acces în diversele instituții, lipsa sistemelor de ridicare în mijloacele de transport în comun și alte asemenea inconveniente, a fost nevoită să recurgă la cheltuieli suplimentare de protejare a sănătății, tocmai datorită zdruncinăturilor suportate cu prilejul ridicării căruciorului acolo unde există diferență de nivel, cheltuieli de folosire a unor mijloace de transport individuale, mult mai scumpe decât cele în comun, după cum a suportat și o continuă stare de suprasolicitare psihică datorată atitudinii autorităților față de handicapul său, fiind nevoită să aștepte câteva ore pentru a găsi o posibilitate de a pătrunde în unele instituții, pentru a se elibera accesul blocat de mașinile parcate în dreptul rampelor, căderea într-un canal lipsit de capacul de protecție etc.
La fel, s-a constatat că reclamanta a fost silită a-și procura diverse medicamente, un cărucior pentru a asigura deplasarea, Casa de Asigurări de Sănătate refuzând decontarea costului acestuia, motivat de faptul că trebuia să se aștepte alocarea de fonduri, și apoi achiziționarea unuia.
Expertiza dispusă în cauză a calculat prejudiciul material reprezentând contravaloarea transportului în sistem de taximetrie, a medicamentelor necesitate suplimentar, a costurilor de corespondență cu diverse instituții de stat în vederea stimulării acestora în a-și îndeplini obligațiile referitoare la montarea de rampe și alte facilități, precum și procurarea unui cărucior, au fost calculate de către expertiza dispusă în cauză.
Dintre acestea, instanța nu a constatat fondată cererea de obligare la plata costului de achiziționare a căruciorului, cu motivarea că reclamanta era obligată să recurgă la procedura prevăzută de Legea nr.95/2006 pentru obținerea unui astfel de dispozitiv suportat din fondurile statului, renunțarea la această procedură reprezentând un risc asumat de către reclamantă, fără a exista un temei legal potrivit căruia statul să-i deconteze costul.
În ceea ce privește despăgubirile morale, s-a constatat că, într-adevăr, permițându-se instituțiilor publice de a îngrădi accesul în incinta lor, inclusiv în instituția Avocatului Poporului, s-a creat un astfel de prejudiciu, fără a se mai vorbi despre incidentul ce a avut loc atunci când unul dintre șoferii de taxi solicitat a refuzat a efectua comanda, cu motivarea că nu poate deschide portbagajul spre a lua căruciorul, pentru ca, ulterior, să se găsească soluția introducerii lui în interiorul mașinii, însă pe fondul unui comportament insultător, discriminatoriu față de persoanele cu dificultăți fizice de integrare socială.
Pentru a stabili însă cuantumul acestora, s-a constatat că suma de 10.000 lei noi reprezintă o reparație echivalentă valorii nepatrimoniale lezate, intensității cu care vătămarea a fost percepută de către reclamantă.
Pentru a se stabili culpa pârâtei B s-a constatat că aceasta este instituția ce exercită atribuții de coordonare în domeniul protecției și promovării drepturilor persoanelor cu handicap.
În această calitate, au fost adoptate acte normative vizând controlul, inspecția și monitorizarea modului de respectare a drepturilor acestor persoane, fără însă a urmări respectarea termenelor, situație ce a provocat prejudiciul sus arătat reclamantei, în acest mod stabilindu-se și legătura de cauzalitate între modul defectuos de îndeplinire a obligațiilor legale și prejudiciu.
Celelalte capete de cerere au fost respinse, cu motivarea că Inspecția Județeană în Construcții Val uat măsuri și a aplicat sancțiuni instituțiilor ce oferă în mod public serviciile lor, așa încât, nu se poate reține vreo culpă în sarcina acesteia.
La fel, referitor la situația profesională a reclamantei, s-a constatat că pârâta Vaî ncunoștințat-o pe reclamantă despre organizarea unui concurs pentru postul de jurist în cadrul Prefecturii Județului V, potrivit pregătirii atestate de absolvirea Facultății de Drept din cadrul Universității
Faptul că nu a obținut postul, necorespunzând criteriilor de selecție ale angajatorului, nu este imputabil pârâtei care și-a îndeplinit obligația de diligență, neavând, însă, și obligativitatea de a efectua personal angajări în locul beneficiarului de astfel de servicii.
Împotriva deciziei, în termen, au formulat apel reclamanta și Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse-Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap.
Reclamanta critică soluția pentru greșita apreciere a cuantumului daunelor materiale și morale ce i se datorează.
Astfel, arată că prejudiciul moral cauzat prin fapta pârâtului este unul de o mare întindere, prin comportamentul său, statul silind-o să facă demersuri la diverse instituții pentru a aplica legea, pentru a-și obține protecția datorată potrivit legilor în vigoare.
Și în prezent, există numeroase instituții publice care încă nu au rampe sau accesul este total inadecvat, făcându-se prin holuri înguste, trepte de coborât în interior, lipsa mijloacelor de transport în comun între localitatea de domiciliu și diverse alte localități din țară, lipsa accesibilităților la muzee, licee, farmacii, magazine și pe trotuarele străzilor.
De asemenea, în afară de anunțul privitor la postul de jurist al primăriei, nu au fost făcute alte eforturi de căutare de angajator pentru aoa juta în găsirea unui loc de muncă.
Nici sub aspectul stabilirii prejudiciului material soluția nu este una corectă, instanța recunoscând necesitatea unor cheltuieli deosebite atât cu procurarea unui scaun rulant, cât și cu plata unor persoane spre aoa juta să urce și să coboare în mijloacele de transport, pe treptele instituțiilor sau când achiziționează medicamente sau servicii de masaj sau fizioterapie impuse de dizabilitatea gravă pe care o prezintă.
La termenul din data de 27 septembrie 2007, reclamanta și-a precizat motivele de apel, arătând că înțelege să critice modul de soluționare a capătului de acțiune formulat împotriva Inspectoratului Județean în Construcții V, dat fiind că instanța a reținut parțial eronat starea de fapt. Astfel, acele procese verbale de contravenție sunt încheiate cu peste 3 ani în urmă, intimata depunând de altfel, dovada anulării lor în instanță. Ca atare, răspunderea intimatei continuă să subziste, prin aceea că prepușii săi au întocmit aceste acte cu diferite erori procedurale, așa încât, ele nu au putut fi menținute de instanță. Nici mai târziu, după introducerea cererii, nu s-a mai realizat vreun control formal la unitățile publice, pentru reactualizarea situației căilor de acces.
La fel, în ceea ce o privește pe pârâta V, se precizează critica în sensul că ea vizează greșita statuare în fapt ca îndeplinită a obligației de diligență, îndrumarea despre care se vorbește fiind numai una formală, în vreme ce sarcina legală a acesteia este aceea de a media munca, fără să se poată reține că nu există, în mod constant, cerere de angajări pentru absolvenți de facultate de drept.
În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, instanța a stabilit greșit starea de fapt, neluând în considerare cheltuielile lunare relevate de către probele testimoniale, costurile deplasărilor pentru susținerea cursurilor de masterat, medicamente și alimente suplimentare, costul căruciorului, nesuportarea de către stat a unor astfel de cheltuieli constituind o discriminare prin crearea imposibilității de valorificare integrală a capacității de muncă.
Cu privire la cheltuielile efectuate pentru achiziționarea unui cărucior de o mai bună calitate, solicită prelungirea probatoriului în vederea dovedirii imposibilității folosirii unui cărucior de tipul celui pus la dispoziție de V, anterior deținând altul care, însă, din cauza denivelărilor din carosabil și a treptelor pe care a fost nevoită să le escaladeze, s-a rupt și a rănit-o grav cu barele de metal.
În drept, soluția primei instanțe este criticată ca nelegală, atunci când s-a reținut că nu pot fi acordate cheltuieli ivite după introducerea acțiunii. Dimpotrivă, din interpretarea art.294 alin.2 Cod procedură civilă, rezultă că astfel de despăgubiri ivite după introducerea cererii pot fi cerute.
În privința daunelor morale, arată că instanța nu a ținut cont de faptul că, din dovezile administrate, rezultă că a fost permanent supusă unor abuzuri, silită să recurgă la numeroase audiențe, scrisori, apeluri telefonice, în vederea montării de rampe de acces, demersuri ce au însemnat un mare consum psihic, efort fizic și desigur efort financiar. Nu s-a ținut cont de faptul că, permanent, este silită să apeleze la alte persoane pentru a-și rezolva, cel puțin parțial, o serie de probleme.
Toate acestea, pe fondul umilințelor suportate, fundamentează cererea sa pentru suma inițial cerută, cuantumul stabilit de către prima instanță fiind cu mult prea mic.
Cererile au fost fondate pe dispozițiile art.2 referitor la dreptul la viață, art.3, referitor la dreptul de a nu fi supusă la tratamente inumane ori degradante, art.5, dreptul la libertate și siguranță, art.8, dreptul la respectarea vieții private și art.14, dreptul la nediscriminare, din Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Omului.
La rândul său, pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap, critică soluția pentru netemeinicie și nelegalitate, după cum urmează:
Potrivit dispozițiilor Legii nr.343/2004, sancționarea faptului de a nu asigura persoanelor cu handicap accesibilități se face de către organele specializate ale Ministerului Dezvoltării Lucrărilor Publice și Locuinței, precum și a Autorității Naționale de Control a Aceasta din urmă a elaborat metodologia de control, intrată în vigoare la data de 12 octombrie 2005, deci nu se poate pretinde că nu și-ar fi îndeplinit obligațiile legale. C care răspundea de aplicarea amenzilor contravenționale este, eventual acesta putând fi obligat la plată.
În opinia sa, însă, arată apelantul, reclamanta trebuia să acționeze direct persoanele juridice direct răspunzătoare de cauzarea unui prejudiciu, atât material, cât și moral.
O altă critică vizează lipsa vreunui temei legal al angajării răspunderii civile delictuale față de sine, neputându-se vorbi de neglijență sau imprudență din partea acestei instituții, câtă vreme obligația de punere în aplicare a art.12 alin.2 din nr.OUG102/1999 revenea, iar în prezent, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.448/2006, nu s-a mai legiferat un termen până la care clădirile de utilitate public, căile de acces și clădirile de locuit construite din fonduri publice să fie adaptate pentru a permite accesul persoanelor cu handicap.
Nerealizarea acestor accesibilități, de la intrarea în vigoare a Legii nr.243/2004 se sancționează de către alte persoane decât apelantul.
Cât despre comportamentul unui șofer de taxi, nu se poate pretinde că, prin activitatea instituției, s-ar fi creat vreun prejudiciu, reclamanta trebuind să acționeze această persoană în judecată.
Prin decizia civilă nr. 391/A/08.nov.2007, Curtea de Apel Piteștia admis apelurile, cu consecința desființării sentinței și trimiterii cauzei spre rejudecare, primei instanțe de fond, pentru a se cita Statul Român și prin Ministerul Finanțelor.
Pronunțând această hotărâre, curtea a reținut în esență că reclamanta a înțeles să cheme în judecată Statul Român, prin reprezentantul său în domeniul de activitate ce privește petitele și interesul social apărat, considerându-l ca reprezentant valabil Inspectoratul de Stat pentru, instituția precizându-și denumirea corectă, pe parcursul judecății.
Potrivit, însă, dispozițiilor art.25 al Decretului nr.31/19954, Statul este persoana juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații. El participă, în astfel de raporturi, prin Ministerul Finanțelor, afară de cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest scop.
De aceea, ori de câte ori se cere obligarea statului la plata unor sume de bani pentru repararea unui prejudiciu creat prin activitatea organelor sale, acesta este reprezentat în justiție prin Ministerul Finanțelor.
Ba mai mult, la judecata în fond, în primă instanță, la Tribunalul Vâlcea, Statul Român nici nu a mai fost citat, în proces fiind citate, ca pârâte, numai Inspectoratul Teritorial d e Stat în Construcții V, Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap și Agenția Județeană pentru ocuparea Forței de Muncă V, fără ca reclamanta să renunțe, vreun moment, la acțiunea sa, împotriva primului pârât.
-se una dintre părți pe parcursul judecății, instanța nu s-a pronunțat în contradictoriu cu aceasta, după cum, de altfel, nici nu a citat-o corect, potrivit celor arătate mai sus, prin reprezentantul său legal.
Împotriva deciziei, au declarat recurs reclamanta și pârâtul Inspectoratul de Stat în Construcții prin Inspectoratul Teritorial în Construcții Sud-Vest Oltenia, pentru Inspectoratul Județean în Construcții
1. Recurenta-reclamantă susține, în primul rând, că instituțiile pe care a înțeles să le cheme în judecată, respectiv, și Inspectoratul de Stat în Construcții sunt toate instituții ale Statul Român și au fost citate la toate termenele de judecată, așa încât, soluția de desființare a sentinței și de trimitere a cauzei spre rejudecare, cu motivarea că nu a fost citat Statul Român prin Ministerul Finanțelor, nu reprezintă decât un mod de tergiversare a judecării cauzei.
În continuare, recurenta a arătat de ce a fost nevoită să introducă cererea de chemare în judecată și care sunt argumentele și dovezile pentru care consideră că acțiunea sa trebuia admisă integral, astfel cum a fost formulată.
Prin concluziile scrise, depuse la dosar, recurenta a solicitat admiterea recursului, desființarea deciziei și trimiterea cauzei la Curtea de Apel Pitești, pentru stabilirea prejudiciului, în raport cu paguba reală ce i-a fost cauzată, respectiv 30.000 lei daune materiale, 36.000.000 lei daune morale, 2000 lei cheltuieli de judecată și 100.000 lei pentru tergiversarea procesului.
2. Recurentul-pârât și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art.304 pct.5, 7 și 9 Cod procedură civilă, fără a structura și dezvolta separat cele trei motive de recurs invocate.
Astfel, a susținut că instanța de apel a procedat la judecarea cauzei fără a-l concepta și cita, cu motivarea că, la judecata în primă instanță Tribunalul Vâlcea nu a citat Statul Român.
Instanța de apel a trimis cauza, spre rejudecare, primei instanțe de fond, fără a menționa concret care este acea instanță, aspect obligatoriu întrucât prima instanță care a judecat fondul cauzei a fost Curtea de Apel Pitești -Secția contencios administrativ.
De asemenea, hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii, reținându-se, pe de o parte, că Tribunalul Vâlceas -ar fi pronunțat în contradictoriu cu Statul Român prin, parte care s-ar fi pierdut pe parcursul judecății, iar pe de altă parte, în sensul că Statul Român trebuia să fie reprezentat de către Ministerul Finanțelor.
A mai susținut că hotărârea curții de apel este și nelegală deoarece, potrivit dispozițiilor art.25 din Decretul nr.31/1954, Statul Român este reprezentat de către Ministerul Finanțelor în raporturile în care participă în mod nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații.
Legea nr.448/2006, privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap nu îi conferă statului român atribuții directe cu privire la această categorie de persoane și poate fi chemat în judecată prin Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap, instituție care, alături de celelalte autorități centrale și locale, are obligația să asigure condițiile necesare pentru integrarea și incluziunea socială a persoanelor cu handicap, elaborează politici și asigură monitorizarea și controlul respectării drepturilor persoanelor cu handicap, finanțând sau, după caz, cofinanțând programe de interes național în acest sens.
Înalta Curte de Casație și Justiție-Secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr.6772 din 07 noiembrie 2008, admis recursul declarat de reclamanta, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel, respingând, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Inspectoratul de Stat în Construcții.
În adoptarea acestei soluții, instanța de recurs a reținut în esență că, desființând sentința tribunalului și trimițând cauza spre rejudecare pentru a se cita Statul Român și prin Ministerul Finanțelor, curtea de apel a încălcat principiul disponibilității, care obligă instanța să se pronunțe numai asupra cererii care face obiectul judecății, în limitele acesteia.
Cum reclamanta nu a înțeles să cheme în judecată Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, ca pârât obligat într-un raport juridic în care participă în mod nemijlocit, în nume propriu ca subiect de drepturi și obligații, instanța nu avea nicio obligație de citare a acestui minister și nici posibilitatea de a-l introduce, din oficiu, în cauză.
De asemenea, s-a reținut că dispozițiile art.297 Cod procedură civilă, referitoare la judecata efectuată în lipsa părții care nu a fost legal citată, nu își găsesc aplicabilitatea, deoarece nu s-a pus problema ca tribunalul să fi omis a cita una din părțile din proces, situație în care, oricum, numai respectiva parte ar fi avut calitatea de a declara apel împotriva hotărârii și de a invoca această neregularitate, de natură a atrage nulitatea relativă a hotărârii.
Recursul declarat de pârât a fost respins ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Inspectoratul de Stat în Construcții, prin Inspectoratul Teritorial în Construcții Sud-Vest Oltenia, pentru Inspectoratul Județean în Construcții V, adică același care a declarat recursul, a depus, în apel, întâmpinare, pe care ulterior a și completat-o, iar la termenul din 18 octombrie 2007 primit termen în cunoștință prin consilier juridic, astfel încât, critica potrivit căreia nu ar fi fost citat în cauză și nu ar fi avut cunoștință de existența procesului este nefondată, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.5 Cod procedură civilă.
Contrar susținerilor recurentului, motivarea deciziei nu este contradictorie în înțelesul art.304 pct.7 Cod procedură civilă, curtea de apel desființând sentința pentru necitarea în cauză a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, iar instanța de trimitere este în mod evident cea a cărei sentință a desființat-
Criticile referitoare la entitatea juridică ce trebuie să răspundă pentru prejudiciul produs reclamantei nu au fost avute în vedere în această fază a procesului, deoarece hotărârea curții de apel a avut la bază doar un aspect de ordin procedural, fără a dezlega fondul cauzei.
În rejudecare, Curtea de Apel Pitești, reinvestită cu judecarea apelurilor formulate, constată ca sunt fondate pentru considerentele ce vor fi expuse.
O primă critică formulată de apelanta, vizează stabilirea prejudiciului material și consideră că soluția nu este una corectă, instanța recunoscând necesitatea unor cheltuieli deosebite atât cu procurarea unui scaun rulant, cât și cu plata unor persoane spre aoa juta să urce și să coboare în mijloacele de transport, pe treptele instituțiilor sau când achiziționează medicamente sau servicii de masaj sau fizioterapie impuse de dizabilitatea gravă pe care o prezintă, fără însă a acorda aceste despăgubiri.
Critica este fondată. Instanța de fond a respins cererea privind acordarea despăgubirilor pentru scaunul procurat cu motivarea că reclamanta nu a solicitat contravaloarea scaunului prin acțiune, fără a observa, însă, că la introducerea acțiunii, dispozitivul nu era, încă, procurat de reclamantă.
Pe parcursul judecății, cu factura nr. 06/1662/29.04.2006 reclamanta a făcut dovada procurării scaunului special pentru persoane cu dizabilități, contravaloarea acestuia fiind menționată în raportul de expertiză la cheltuielile efectuate de reclamantă în vederea asigurării dreptului său la accesibilitatea în spații de interes public sau privat.
Deși reclamanta a depus la dosar factura cu care a făcut dovada procurării dispozitivului și a susținut constant că în prejudiciul său material sunt inclus toate sumele pe care a fost obligată să le cheltuiască datorită problemelor de sănătate, instanța de fond, ignorând dispozițiile art.129 și următoarele din codul d e procedură civilă, în sensul că nu a fost preocupată să clarifice dacă reclamanta, prin conduita sa procesuală înțelege să-și întregească cererea în condițiile art.132 cod procedură civilă si cu privire la acest bun.
De aceea, în mod greșit s-a respins acest capăt de cerere, cu motivarea că instanța nu a fost investită cu o asemenea cerere și, fiind întrunite condițiile art.297 Cod procedură civilă, urmează ca, admițându-se apelurile, să fie desființată hotărârea atacată și trimisă cauza, spre rejudecare, primei instanțe de fond, care va cerceta pricina inclusiv prin prisma celor invocate ca motive de apel, chestiuni ce vor fi avute în vedere ca apărări ale părților.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite apelurile declarate de reclamanta, domiciliată în R V,-,.86,.B,.2, județul și de STATUL ROMÂN prin AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PERSOANE CU HANDICAP, cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr.593 din 20 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții INSPECTORATUL TERITORIAL D E STAT ÎN CONSTRUCȚII V, cu sediul în R V, str.-, nr.18, județul V, AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ V, cu sediul în R V,-, -,.B,.2, județul V, INSPECTORATUL DE STAT ÎN CONSTRUCȚII B prin INSPECTORATUL TERITORIAL ÎN CONSTRUCȚII C pentru INSPECTORATUL ÎN CONSTRUCȚII V, cu sediul în B,-, sector 5 și INSPECTORATUL TERITORIAL ÎN CONSTRUCȚII C, cu sediul în C,-, județul
Desființează sentința și trimite cauza, spre rejudecare, aceluiași tribunal.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 iunie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
10 ex./03.07.2009
Jud.fond:
Președinte:Corina Pincu IfrimJudecători:Corina Pincu Ifrim, Florinița Ciorăscu
