Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 108/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 108
Ședința publică de la 13 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Protea
JUDECĂTOR 2: Mona Maria Pivniceru
JUDECĂTOR 3: Valeria
Grefier
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului civil formulat de împotriva deciziei civile numărul 757 din 10.11.2008 a Tribunalului Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 06.03.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când, pentru a i se da posibilitatea recurentului de a formula concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru azi.
La dosar s-au depus prin serviciul de registratură concluzii scrise formulate de recurent însoțite de înscrisuri (contract de vânzare-cumpărare nr. 1610, raport de evaluare din 05.2003 cu 3 planse fotografice- copii, adresa numărul 7411/2008, exemplu de calcul pentru 246.117 Ron,) cu duplicat.
După deliberare:
CUIRTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 10818/04.10.2007 Judecătoria Iașia respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, iar pe fond a respins acțiunea formulată și completată ulterior de reclamantul împotriva pârâtei, a fost obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată,
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că potrivit actelor din dosarul de executare nr. 614/2003 atașat la prezentul dosar, la cererea creditoarei -, au fost scoase la vânzare prin licitație publică bunuri imobile proprietatea reclamantului, bunuri constând din suprafața de teren de 1000 mp și o construcție metalică.
Potrivit actului de adjudecare încheiat de executorul judecătoresc la data de 22.09.2003, imobilele proprietatea reclamantului au fost adjudecate în favoarea pârâtei la data de 19.09.2003 când a avut loc licitația, reclamantul fiind prezent, astfel că nu este justificată susținerea acestuia că nu avea cunoștință de adjudecarea imobilelor în favoarea pârâtei.
Reclamantul nu a adus la cunoștință executorului judecătoresc că are bunuri personale în și pe imobilele adjudecate și nu a solicitat inventarierea respectivelor bunuri și numirea unui custode pentru acestea.
La data de 26.09.2003, în prezența a șase martori, reclamantul a întocmit un proces verbal, doi dintre ei recunoscându-și semnăturile atunci când au fost audiați de către instanța de fond cu bunurile lipsă din imobil, dar din cauză că inițial nu s-a făcut o inventariere de către executorul judecătoresc nu se poate ști cu certitudine dacă respectivele bunuri au existat cu adevărat.
Martorii audiați în cauză au declarat că în imobilele adjudecate de către pârâtă au rămas bunuri ale reclamantului, ce nu au făcut obiectul vânzării la licitație publică.
La interogatoriul ce i s-a luat, pârâta a declarat că nu au rămas bunuri proprietatea reclamantului în păstrarea ei și că reclamantul nu a fost niciodată la ea pentru a- cere restituire a bunurilor.
Potrivit rezoluției din 08.06.2006 Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, deoarece pârâta nu a întâmpinat nici o atunci când s-a deplasat la imobilele adjudecate, nu a fost necesară întocmirea unui dosar de executare pentru punerea în posesie a pârâtei, motiv pentru care executorul judecătoresc nu a procedat la predarea-primirea bunurilor ce au făcut obiectul licitației sau la predarea acestor bunuri unui custode.
Astfel, plângerea penală formulată de către reclamant împotriva executorului judecătoresc, precum și împotriva pârâtei cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 194 Cod penal, a fost soluționată prin propunere de neîncepere a urmăririi penale.
Din rezoluția din dosarul nr. 48683/P/2006, din 25.09.2007, a Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, reiese că nu s-a putut stabili că pârâta ar fi sustras bunuri din imobil și nici nu s-a putut stabili ce bunuri au existat și dacă a fost comisă într-adevăr o faptă de sustragere.
Contrar celor declarate în instanță, martorii și au declarat în fața organelor de cercetare penală că nu au asistat la nici o inventariere a bunurilor din imobil efectuată de reclamant.
Numitul a arătat că a preluat toate bunurile din imobil și a dispus personal de o parte din acestea anterior adjudecării imobilelor de către pârâtă, iar numita, actuala proprietară a imobilului a declarat că după cumpărarea imobilului de la pârâtă a găsit mormane de haine putrede, mâncate de șoareci, un dulap de bucătărie și multă mizerie, drept pentru care a făcut curat, a dat foc bunurilor uzate și deratizat, dar a păstrat fotoliile, dulapul de la bucătărie și construcțiile provizorii aflate pe teren.
Prin rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași din data de 25.09.2007 a fost confirmată propunerea organelor de poliție de a nu se începe urmărirea penală față de pârâta pentru săvârșirea infracțiunii de "furt" prevăzută de art. 208 alin.1 Cod penal, întrucât fapta nu există.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei în prezenta cauză a fost considerată neîntemeiată deoarece obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1610/05.11.2004, l-a făcut doar suprafața de teren de 1000 mp, a cărei proprietară a devenit în urma adjudecării prin licitație publică, nu însă și construcția metalică, în care au rămas, așa cum s-a făcut dovada cu probele administrate în cauză, bunuri proprii ale reclamantului.
Pe fond, însă, acțiunea nu este întemeiată, față de cele expuse mai sus și pentru faptul că răspunderea delictuală este de neconceput dacă nu s-a săvârșit o faptă ilicită, deoarece fapta producătoare de prejudiciu este temeiul obiectiv al răspunderii.
Față de aceste considerente, având în vedere că nu sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 998-999 Cod civil, instanța de fond a respins acțiunea pe fond, reținând însă că pârâta are calitate procesuală pasivă în cauză.
Tribunalul Iași, prin decizia civilă nr. 757 din 10.11.2008, a respins apelul declarat de și a păstrat sentința judecătoriei.
Pronunțând această decizie, tribunalul a reținut că prin cererea inițial formulată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la restituirea unor bunuri mobile și imobile în valoare de 1.700.000.000 lei-ROL sau 170.000 lei RON.
Pârâta a dobândit proprietatea imobilului situat în I, șoseaua cel M și nr.74, compus din teren în suprafață de 1000 mp și o construcție metalică tip în suprafață de 50 mp, în baza Actului de adjudecare din 22.09.2003, întocmit la sediul Biroului Executorului Judecătoresc de către acesta.
Primele motive de apel referitoare la faptul că adjudecarea imobilului în favoarea pârâtei s-a făcut fără efectuarea publicității necesare și obligatorii și la faptul că nu a avut cunoștință de adjudecarea imobilului în favoarea pârâtei nu numai că nu sunt întemeiate, din înscrisurile aflate la dosar și din dosarul de executare atașat rezultând exact situația contrarie dar sunt și motive care puteau fi invocate doar pe calea contestației la executare.
Prin actul de adjudecare proprietatea imobilului se transmite de la debitor la adjudecatar. De la această dată, adjudecatarul are dreptul la fructe și venituri, datorează dobânzile până la plata integrală a prețului și suportă toate sarcinile imobilului.
Urmărirea bunurilor imobile înscrise în cartea funciară se face pe corpuri de proprietate în întregimea lor, acesta fiind un principiu fundamental în materie de executare silită. Se pot urmări silit numai construcțiile care formează o proprietate distinctă de sol, a drepturilor privitoare la proprietate a pe etaje sau apartamente ceea ce nu este cazul în speță.
În materia urmăririi silite imobiliare legea consacră și principiul potrivit căruia aceasta se extinde, de plin drept, și asupra bunurilor accesorii imobilului prevăzute de Codul civil, acestea putând fi urmărite, însă, numai odată cu imobilul, conform dispozițiilor art. 490 ind. 1 Cod procedură civilă.
Problema bunurilor mobile care se găsesc într-un imobil supus executării dar care nu fac obiectul acesteia și pe care debitorul nu le-a ridicat singur este și ea reglementată de Capitolul IV a Codului d e procedură civilă -"Urmărirea silită asupra bunurilor imobile"- secțiunea a-III-a " Predarea silită a bunurilor imobile" art. 580 ind. 2 care prevede că în acest caz executorul va încredința aceste bunuri în păstrarea unui custode, pe cheltuiala debitorului. În speță însă nu a fost numit un custode și nici nu s-a constatat existența unor astfel de bunuri de către executor. Reclamantul nu a adus la cunoștință executorului judecătoresc că are bunuri personale în și pe imobilele adjudecate și nu a solicitat inventarierea respectivelor bunuri și numirea unui custode pentru acestea.
În legătură cu aceste aspecte, a făcut și sesizare penală dar plângerea penală formulată de către reclamant împotriva executorului judecătoresc, precum și împotriva pârâtei cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 194 Cod penal, a fost soluționată prin propunere de neîncepere a urmăririi penale, nefiind atacată.
Potrivit rezoluției din 08.06.2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, executorul judecătoresc nu a procedat la predarea - primirea bunurilor ce au făcut obiectul licitației sau la predarea acestor bunuri unui custode pentru că pârâta nu a întâmpinat nici o atunci când s-a deplasat la imobilele adjudecate și nu a fost necesară întocmirea unui dosar de executare pentru punerea în posesie a pârâtei, Din rezoluția din dosarul nr. 48683/P/2006, din 25.09.2007, a Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, reiese că nu s-a putut stabili că pârâta ar fi sustras bunuri din imobil și nici nu s-a putut stabili ce bunuri au existat și dacă a fost comisă într-adevăr o faptă de sustragere.
Martorii și audiați la instanța de fond au declarat în fața organelor de cercetare penală că nu au asistat la nici o inventariere a bunurilor din imobil efectuată de reclamant, declarații care nu se coroborează cu cele susținute în fața instanței civile și care, în mod corect, au fost înlăturate de aceasta.
Rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași din data de 25.09.2007 a confirmat propunerea organelor de poliție de a nu se începe urmărirea penală față de pârâta pentru săvârșirea infracțiunii de "furt" prevăzută de art. 208 alin.1 Cod penal, întrucât fapta nu există. Este adevărat că în cauză nu s-a pronunțat o hotărâre judecătorească penală dar aceasta pentru că cel interesat - - nu a atacat soluția în instanță sau nu a făcut dovada acestui lucru.
Referitor la ultimul motiv de apel, și acesta este neîntemeiat, repararea daunelor prin plata de despăgubiri își are temeiul în art. 998 și 999 cod civil care se referă la orice prejudicii dar pentru angajarea răspunderii trebuie să existe delict civil și toate celelalte elemente ale răspunderii civile delictuale și care nu au fost dovedite în speță.
a declarat recurs considerând că decizia tribunalului este nelegală și netemeinică pentru motivele înscrise în art. 304 punctele 1, 7 și 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, el susține că din completul de judecată care a pronunțat hotărârea recurată a făcut parte și judecător care a pronunțat și sentința civilă nr. 10818 din 4.10.2007 prin care i s- respins acțiunea promovată împotriva pârâtei.
Recurentul arată că dispozițiile art. 24 alin. 1 Cod procedură civilă sunt de ordine publică, astfel că hotărârea tribunalului este sancționată cu nulitatea absolută.
Învederează recurentul că hotărârea tribunalului cuprinde și motive contradictorii, iar probele administrate nu susțin dispozitivul acesteia.
În acest sens, recurentul pretinde că executarea silită s-a făcut în lipsa sa de la domiciliu și fără a fi înștiințat, iar bunurile mobile pe care le- pretins au existat și există în și pe imobilul cumpărat de pârâtă.
Recurentul susține că apelul i-a fost respins pe motiv că nu există fapte de sustragere sau alte fapte care să antreneze răspunderea delictuală, însă probele administrate în cauză - procese - verbale semnate de martorii și, expertizeze tehnice întocmite de și - au făcut atât dovada existenței bunurilor care au fost reținute de către pârâta - intimată și care a refuzat să i le restituie, cât și întrunirii condițiilor prevăzute de art. 998 - 999 Cod civil.
Mai pretinde recurentul că instanța a reținut greșit că dispozițiile art. 998-999 Cod civil nu sunt aplicabile, fără a observa că fapta ilicită civilă unei persoane diferă de fapta ilicită penală a persoanei care se întemeiază pe principiul legalității incriminării.
Recurentul arată că parte din lucruri au fost găsite deteriorate, însă degradarea a survenit tocmai din culpa pârâtei, care a refuzat să i le restituie.
Apreciază recurentul că tribunalul a pronunțat hotărârea cu încălcarea legii și atunci când a reținut că executorul judecătoresc nu a inventariat bunurile și nu a numit un custode pe motiv că nu i-ar fi adus la cunoștință că pe teren și în are lucruri personale.
Însă, executarea silită s-a efectuat cu nerespectarea dispozițiilor art. 580 și 580 ind. 1 Cod procedură civilă, care obligă pe executor și pe creditor, sub sancțiunea nulității absolute, să asigure întocmirea inventarului bunurilor ce nu fac obiectul executării și numirea unui custode.
Recurentul consideră că tribunalul a încălcat și dispozițiile art. 292 Cod procedură civilă întrucât i-a respins mijloace de apărare și dovezi, în special cercetarea locală, care era esențială pentru a stabili existența pe teren a bunurilor mobile și a plantațiilor care nu au făcut obiectul licitației și care, în parte, există și în prezent pe teren.
Legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare în termenul prevăzut de art. 308 alin. 2 Cod procedură civilă, însă, prin notele de concluzii scrise depuse la dosarul cauzei, aceasta a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate de ansamblul materialului probator administrat în cauză și de prevederile legale incidente, Curtea reține că recursul nu este întemeiat.
Este adevărat că, potrivit dispoziției înscrise în art. 24 alin. 1 cod procedură civilă, judecătorul care a pronunțat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecata aceleiași pricini în apel sau în recurs și nici în caz de rejudecare după casare.
Aceste prevederi nu sunt, însă, aplicabile în litigiul dedus prezentei judecăți, deoarece nu există identitate între judecătorul care a pronunțat sentința instanței de fond și judecătorii care au intrat în compunerea completului de judecată ce a pronunțat decizia din apel.
În acest sens, Curtea constată că sentința instanței de fond a fost pronunțată de judecător, iar decizia instanței de apel a fost pronunțată de completul compus din judecătorii și.
În ceea ce privește motivarea hotărârii tribunalului, Curtea reține că aceasta corespunde exigențelor impuse de art. 261 alin. 1 punctul 5 Cod procedură civilă.
Astfel, instanța de apel a expus în considerentele deciziei recurate motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, cât și cele pentru care au fost înlăturate pretențiile apelantului.
Motivarea deciziei tribunalului este clară, precisă, se referă la probele administrate în cauză și este în concordanță cu acestea, conducând în mod logic la soluția din dispozitiv.
Mai mult, Curtea constată că recurentul, deși a invocat motivul de casare înscris în punctul 7 al art. 304 Cod procedură civilă, care se referă la nemotivarea hotărârii, în dezvoltarea motivului de recurs acesta a formulat critici care vizează greșita apreciere a probelor de către instanța de apel.
Aceste critici care ar atrage netemeinicia hotărârii instanței de apel nu pot fi cenzurate de către instanța de recurs ca urmare a abrogării punctului 11 al art. 304 cod procedură civilă, prin art. I pct. 112 din UG. nr. 138/2000.
Susținerea privind neaplicarea greșită a art. 998 - 999 Cod civil, deși ar fi fost întrunite cerințele acestor texte nu poate fi primită de către instanța de recurs.
Curtea reține că investit instanța de fond cu o cerere prin care a solicitat obligarea pârâtei de a- restitui în natură bunurile menționate în procesul verbal anexat cererii, în valoare de 170.000 lei (RON) sau de a-i plăti contravaloarea lor.
Motivele de fapt ale acțiunii au constat în împrejurarea că pârâta - intimată ar fi adjudecat la licitația organizată de executorul judecătoresc ca urmare a executării silite a unor hotărâri judecătorești proprietatea recurentului - reclamant, compusă din suprafața de 1.000 teren și o metalică de 50. din I, Șoseaua cel M, nr. 74, iar pe proprietatea sa ar fi existat și alte bunuri mobile ce nu au format obiectul executării silite, dar care ar fi fost preluate de odată cu bunurile adjudecate.
În procesul verbal anexat cererii de chemare în judecată, reclamantul - recurent a enumerat printre bunurile a căror restituire o solicită și: două fântâni, alei betonate, drum pietruit, instalație energie electrică, 120 pomi fructiferi, 320 butuci de vie, 8 brazi argintii, 16 molizi, 30, 10 trandafiri agățători, 10 trandafiri, 400 fire lalele olandeze, 800 fire crini.
Însă, potrivit art. 462 Cod civil bunurile sunt imobile sau prin natura lor, sau prin destinația lor, sau prin obiectul la care ele se aplică, iar conform art. 466 din același cod arborii ce se taie, devin mobile.
Aceasta înseamnă că arborii netăiați încă, prin natura lor, sunt imobili așa încât pomii fructiferi, ornamentali, vița de vie, trandafirii, lalelele olandeze și crinii solicitați de recurent sunt bunuri imobile.
Tot astfel, art. 468 Cod civil stabilește că obiectele ce proprietarul unui fond a pus pe el pentru serviciul și exploatarea acestui fond sunt imobile prin destinație.
În speță, fac parte din această categorie de bunuri imobile prin destinație, aleile betonate, drumul pietruit și instalația de energie electrică.
Curtea mai reține că, potrivit art. 470 Cod civil, urloaiele sau țevile ce servesc pentru conducerea apelor la un fond de pământ sau la vreo casă, sunt imobile și fac parte din proprietățile la care servesc.
Curtea apreciază că toate aceste bunuri mai sus-expuse sunt destinate să servească la întrebuințarea unor alte bunuri, în speță, terenul și cabana metalică și sunt bunuri accesorii care s-au vândut la licitația publică odată cu bunurile principale.
Concluzia instanței de recurs este determinată de prevederile art. 490 Cod procedură civilă, potrivit cărora urmărirea silită imobiliară se întinde deplin drept și asupra bunurilor accesorii imobilului, prevăzute de Codul civil.
În ceea ce privește bunurile mobile enumerate în procesul verbal anexat cererii de chemare în judecată, Curtea reține că cele două instanțe au stabilit corect situația de fapt și au aplicat corespunzător prevederile legale incidente.
Din procesul verbal de licitație imobiliară întocmit de executorul judecătoresc, la data de 19.09.2003, în dosarul de executare silită nr. 118/2003, rezultă că a fost prezent la licitație și a perceput personal adjudecarea terenului și a cabanei metalice de către.
Din cuprinsul procesului verbal de licitație nu rezultă că recurentul ar fi arătat că are bunuri mobile în cabană sau pe teren care nu au format obiectul licitației și pe care ar vrea să și le ridice.
De asemenea, Curtea constată că, la data de 6.10.2003, executorul judecătoresc a procedat la distribuirea prețului obținut din vânzarea la licitație a bunurilor imobile ale recurentului, iar a primit suma de 719,18 lei (RON) și deși în procesul - verbal încheiat cu această ocazie s-a pus în vedere participanților să formuleze obiecțiuni, executorul judecătoresc a consemnat că nu s-a formulat nici o obiecție.
Prin rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași din data de 25.09.2007, dată în dosarul nr. 4683/P/2006, s-a confirmat rezoluția organelor de poliție de a nu se începe urmărirea penală față de pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prevăzută de art. 208 alin. 1 Cod penal, întrucât fapta nu există.
Pentru a emite această rezoluție, parchetul a reținut că, din actele premergătoare efectuate, nu s- putut stabili că ar fi sustras bunuri din imobilul pe care l-a adjudecat la licitația publică și, mai mult, nu s- stabilit ce bunuri au existat și dacă a fost comisă într-adevăr o faptă de sustragere.
S-a mai reținut că, în cauza penală, au fost audiați martorii, -, -, și, care au declarat că nu au asistat niciodată la efectuarea unui inventar al bunurilor de la acel imobil, dar cunosc că a avut acolo mai multe bunuri personale, constând în obiecte de îmbrăcăminte și mobilier, însă nu au cunoștință ce s-a întâmplat cu acestea.
Martorul a declarat în cauza penală că, anterior adjudecării imobilului de către, avut și el posesia aceluiași imobil, ocazie cu care a preluat toate bunurile și dispus personal de acestea.
De asemenea, martora a declarat, în cauza penală, că după cumpărarea imobilului de la a găsit mormane de haine putrede, mâncate de șoareci, un dulap de bucătărie degradat și multă mizerie, drept pentru care a făcut curat și a dat foc bunurilor uzate și deratizat.
Astfel, în mod corect instanțele au constatat că nu se poate reține în sarcina pârâtei - intimate vreo faptă culpabilă atât timp cât reclamantul - recurent, contrar art. 1169 Cod civil, nu a făcut dovada bunurilor care ar fi rămas în imobilul adjudecat de.
Criticile referitoare la nerespectarea de către executorul judecătoresc a dispozițiilor art. 580, 580 ind. 1 Cod procedură civilă, nu pot fi analizate de către instanța de recurs, deoarece ele puteau fi valorificate numai pe calea contestației la executare.
Susținerile recurentului la încălcarea de către tribunal a dispozițiilor art. 292 Cod procedură civilă, deoarece i-ar fi respins mijloace de apărare și dovezi, în special cercetarea locală urmează a fi înlăturate, deoarece, în raport de ansamblul materialului probator administrat în cauză, a rezultat că această probă nu ar fi fost utilă în soluționarea apelului.
Față de cele ce preced, Curtea reține că motivele de recurs prevăzute de art. 304 punctele 1, 7, 9 Cod procedură civilă nu sunt operante în cauză, urmând a respinge recursul declarat de reclamantul, conform art. 312 alin. 1 teza a II a Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de împotriva deciziei civile nr. 757 din 10.11.2008 a Tribunalului Iași, decizie pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - --
- -
Red.
Tehnored.
02 ex./13.04.2009
Tribunalul Iași
Jud.
Jud.
Președinte:Georgeta ProteaJudecători:Georgeta Protea, Mona Maria Pivniceru, Valeria
