Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 108/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (2497/2008)
Completul 1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR. 108
Ședința publică de la 15.02.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Daniela Adriana Bînă
JUDECĂTOR 2: Ioana Buzea
JUDECĂTOR 3: Doinița
GREFIER - I
Ministerul Publica fost reprezentant de procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul - reclamant, împotriva sentinței civile nr. 490 din 10.03.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
are ca obiect - pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă intimatul - pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin consilier juridic care depune la dosar delegație, lipsind recurentul - reclamant .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, la data de 04.12.2009, recurentul - reclamant a depus cerere de repunere pe rol a cauzei.
Se mai învederează că la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, la data de 23.12.2009 Ministerul Public - Parchetul Militar d e pe lângă Tribunalul Militar Teritorial, prin adresa nnr. 21.12.2009 solicită restituirea dos.nr. 1190/P/2002 privind pe subcomisar.
Curtea, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitate reprezentantului Ministerului Public să se prezinte în sala de judecată.
La a doua strigare a cauzei la apelul nominal se prezintă intimatul - pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin consilier juridic cu delegație la dosar, lipsind recurentul - reclamant .
Se prezintă în sala de judecată avocat, pentru recurentul
Recurent, care solicită lăsarea cauzei la sfârșitul ședinței, pentru a da posibilitate apărătorului ales să se prezinte cu motivele de apel, precizând la interpelarea instanței, faptul că la dosar este depusă o împuternicire avocațială pe care este menționat și numele său.
Curtea verificând înscrisurile aflate la dosar, aduce la cunoștință avocatului că la dosar nu există nici o împuternicire avocațială iar motivele de apel au fost depuse la dosar din data de 03.07.2008.
Curtea dispune,în baza articolului 245 Cod Procedură Civilă, repunerea cauzei pe rol,după care pune în discuția părților calificarea căii de atac exercitată de recurent împotriva sentinței instanței de fond,în funcție de valoarea despăgubirilor solicitate prin acțiune și de dispozițiile articolului 2 pct. 1 lit. b din Codul Procedură Civilă coroborat cu articolul 3 pct. 2 din același cod.
Intimatul - pârât prin consilier juridic, având cuvântul, învederează că în cauză calea de atac prevăzută de lege este apelul, având în vedere valoarea despăgubirilor solicitate de partea adversă,care este mai mare de 5 miliarde lei vechi.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază că în cauza de față, calea de atac este apelul și nu recursul.
Curtea în urma deliberării, apeciază că, față de obiectul acțiunii și valoarea acestuia,de 11 miliarde lei, calea de atac exercitată de recurent este apel și nu recurs,cum din eroare a fost intitulată de acesta, motiv pentru care urmează ca pricina să fie soluționată în complet legal constituit din președinte - și judecător -.
Presedinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Curtea, în compunerea de apel menționată anterior, luând act că nu mai sunt cereri prelabile de formulat constată cauza în stare de judecată și acordă părților cuvântul asupra apelului.
Intimatul - pârât prin consilier juridic solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței apelate, având în vedere că instanța de fond a stabilit corect că în cauză nu sunt aplicabile disp. art. 504 cod procedură penală.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul solicită respingerea apelului având în vedere că nu sunt îndeplinite prevederile art.504 cod procedură penală.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 07.07.2003, sub nr.2942/2003 (nr.unic -), reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul STATUL ROMÂN reprezentat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, solicitând instanței pronunțarea unei sentințe prin care pârâtul să fie obligat să-i plătească suma de 10.000.000.000 lei, cu titlu de daune morale, prejudiciu ce i-a fost cauzat urmare a arestării sale pe nedrept și a consecințelor negative ce au decurs din trimiterea sa în judecată.
A solicitat, totodată, obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000.000.000 lei, reprezentând daune materiale, respectiv cheltuielile efectuate cu acest proces și pentru tratarea afecțiunilor ce au apărut în timpul procesului, precum și la plata despăgubirilor ce reprezintă diferența dintre salariu și alte venituri pe care acesta le-ar fi putut realiza și ajutorul social pe care l-a primit în perioada 1998 - 2002, precum și dintre pensia pe care ar fi primit-o și pensia care o primește în prezent, ținând cont de întreruperea serviciului și pensionarea sa medicală.
În final, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului și la plata unei prestații periodice în cuantum de 10.000.000 lei lunar.
În motivarea acțiunii, a susținut că a fost arestat preventiv și trimis în judecată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași. Procesul a durat aproape 10 ani și s-a soluționat în final prin scoaterea acestuia de sub urmărire penală, astfel cum rezultă din Ordonanța nr.222/P/2001 emisă la 28.06.2002 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași.
A susținut că în cursul acestui proces s-a îmbolnăvit, fiind nevoit să se pensioneze medical, înainte de împlinirea vârstei de pensionare, iar întreg prejudiciu material și moral suferit în această perioadă se impune a fi acoperit de pârât.
În drept, a invocat dispozițiile art.998 și urm. Cod civil, art.1003 alin.3, art.1084 cod civil și art.504 - 506.proc.pen.
La termenul de judecată din data de 9.11.2006, pârâtul a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului, iar prin sentința civilă nr.1569/23.11.2006 Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis excepția invocată de pârât și, pe cale de consecință, a respins acțiunea reclamantului, ca fiind prescrisă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art.504 și 506.proc.pen. într-o astfel de situație, ca cea invocată de reclamant prin acțiune, cererea pentru repararea pagubei poate fi pornită de persoana îndreptățită în termen de 1 an de la data ordonanței de scoatere de sub urmărire penală.
Modificarea acestor dispoziții legale referitoare la termenul înăuntrul căruia persoana îndreptățită poate formula această acțiune în pretenții a avut loc prin Legea nr.281/2003, dar instanța de fond a apreciat că aceste modificări nu sunt aplicabile în cauză, deoarece ordonanța prin care s-a dispus scoaterea reclamantului de sub urmărire penală a fost dată la 28.06.2002, dată de la care a început deja să curgă termenul de 1 an prevăzut de art.506 proc.pen. ale cărui dispoziții erau în vigoare în anul 2002.
Constatând că acțiunea formulată de reclamant a fost înregistrată pe rolul Tribunalului la data de 07.07.2003, peste termenul de 1 an prevăzut de lege, instanța de fond a concluzionat în sensul prescrierii acțiunii.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, iar prin decizia civilă nr.363/A/4.06.2007, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a admis apelul, a desființat sentința instanței de fond și a trimis cauza spre rejudecare aceluiași tribunal, reținând că reclamantul a trimis cererea de chemare în judecată prin poștă, la data de 30.06.2003, dată situată în interiorul termenului de prescripție extinctivă.
În fond după desființare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă sub nr-, iar la termenul de judecată din data de 3.03.2008, instanța, din oficiu, a pus în discuția părților excepția inadmisibilității acțiunii, în raport de prevederile art.504 proc.pen.
Prin sentința civilă nr.490/10.03.2008, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis excepția invocată din oficiu și, pe cale de consecință, a respins acțiunea reclamantului ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că potrivit art.504 alin.1 proc.pen. orice persoană care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă, în urma rejudecării s-a stabilit, prin hotărâre definitivă, că nu a săvârșit fapta imputată ori că acea faptă nu există.
Prin rezoluția nr.95/P/195 s-a dispus trimiterea în judecată a reclamantului pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art.239 alin.2 pen. și art.37 alin.1 din Decretul nr.328/1966, fiind astfel arestat pentru 5 zile, după care a fost pus în libertate, cercetarea penală continuând.
În final, prin ordonanța din 28.06.2002 s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din 239 alin.2 pen. cu referire la art.1 alin.2 din Decretul nr.41/1990, în infracțiunea prevăzută de art.239 alin.2 pen. cu aplicarea art.13 pen. și scoaterea de sub urmărirea penală pentru faptele prevăzute de art.239 alin.2 pen. cu aplicarea art.13 pen. și art.37 alin.1 din Decretul nr.328/1966, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni, faptele fiind și prescrise.
Reținând că art.504 proc.pen. prevede dreptul la repararea de către stat a pagubelor suferite prin condamnarea pe nedrept, de către cel față de care, în urma rejudecării, s-a dispus achitarea pentru că fapta nu există, sau pentru că fapta nu a fost săvârșită de acesta, iar reclamantul nu se încadrează în niciuna dintre aceste situații, tribunalul a apreciat că acțiunea formulată de acesta este inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate.
Prin motivele de recurs s-a susținut că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art.504 proc.pen. ignorând decizia nr.45/10.03.1998 prin care Curtea Constituțională a reținut neconstituționalitatea acestui articol tocmai pentru faptul de a restrânge nejustificat numărul cazurilor în care Statul Român poate fi chemat în judecată și obligat să suporte prejudiciul suferit de cel arestat, cercetat sau condamnat pe nedrept.
S-a susținut de recurent că potrivit art.504 proc.pen. coroborat cu art.52 alin.3 din Constituția României, statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, săvârșite în procesele penale.
Analizând sentința instanței de fond în raport de criticile formulate de apelant, Curtea va reține că apelul este fondat, pentru următoarele considerente:
Prin acțiune reclamantul a solicitat obligarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice la repararea pagubei ce i-a fost pricinuită prin arestarea și cercetarea sa nelegală, invocând în fapt ordonanța din 28.06.2002 prin care s-a dispus scoaterea sa de sub urmărire penală pe motiv că nu există elementele constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina sa, faptele fiind și prescrise, iar în drept dispozițiile articolului 504 cod procedură penală.
Soluționând acțiunea, instanța de fond a concluzionat în sensul inadmisibilității acesteia, cu motivarea că articolul 504 cod procedură penală reglementează răspunderea statului român pentru astfel de erori judiciare doar în două situații, respectiv, în cazul în care cel condamnat pe nedrept este achitat în rejudecare, fie pentru că fapta nu există, fie pentru că nu a fost săvârșită de către acesta.
Hotărârea este nelegală, fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor articolului 504 cod procedură penală, astfel cum cesta a fost modificat, după pronunțarea deciziei nr.45/10.03.1998 a Curții Constituționale.
Prin această decizie, obligatorie pentru celelalte instanțe, instanța constituțională a reținut că dispozițiile articolului 504 cod procedură penală sunt constituționale numai în măsura în care nu limitează, la ipotezele prevăzute în text, cazul în care statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale, potrivit articolului 48 alin. 3 din Constituție.
După pronunțarea acestei decizii și în vederea punerii dispozițiilor legale menționate anterior în concordanță cu legea fundamentală, legiuitorul a modificat dispozițiile articolului 504 cod procedură penală, în noua reglementare prevăzându-se expres faptul căaredreptul la repararea pagubei persoana care a fost condamnată definitiv, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare,dar șipersoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penal.
Pe de altă parte, potrivit articolului 48 din Constituție statul răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârșite în procesele penale, indiferent de modalitatea în care acestea au fost constatate.
Din probele administrate în cauză a rezultat că prin decizia penală nr. 195/25.04.1997 pronunțată de Curtea de Apel Ploieștis -a dispus condamnarea apelantului reclamant la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenție, pentru infracțiunile prevăzute și sancționate de articolele 239 alin.2 și 37 alin.1, pedeapsă grațiată ulterior prin Decretul nr.296/31.07.1998 emis Președintele României.
În urma recursului în anulare, declarat în cauză de Procurorul General s-a dispus trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași pentru completarea cercetărilor, iar prin Ordonanța din 28.06.2002 s-a dispus scoaterea sa de sub urmărire penală pentru faptele prevăzute de cele două articole.
În această situație, față de dispozițiile articolului 504 cod procedură penală,astfel cum a fost interpretat de Curtea Constituțională prin decizia nr.45/10.03.1998, apelantul reclamant se poate adresa instanței pentru stabilirea dreptului său la despăgubiri.
Respingerea ca inadmisibilă a cererii sale de către instanță reprezintă în mod evident o încălcare a dispozițiilor articolului 3 din Cod Civil și a articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind accesul la instanță, iar prejudiciul astfel creat apelantului reclamant nu poate fi înlăturat decât prin desființarea sentinței instanței de fond și trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceiași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelantul reclamant, domiciliat în B,-, -D-2,.A,.8,.34, sector 6 și cu domiciliul ales la av. în B,-, -.5,..1,.12, sector 6, împotriva sentinței civile nr.490/10.03.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5.
Desființează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică din 15 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
I
Red.
Tehnored.
5 ex/24.02.2010
------------------------------------------
- Secția a V-a -
Președinte:Daniela Adriana BînăJudecători:Daniela Adriana Bînă, Ioana Buzea, Doinița
