Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 11/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 11/
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Irina Alexandra Boldea
JUDECĂTOR 2: Viorica Mihai Secuianu
Grefier - -
-.-.-.-.-.-.-.-
Ministerul Publica fost reprezentat de
Procuror
-.-.-.-.-.-.-
Pentru astăzi fiind amânarea pronunțării asupra apelului civil declarat de către reclamantul BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC " " B cu sediul în B, dul -.- nr.18, prin executor judecătoresc domiciliat în B, nr.2, bloc 2,.3,.44, împotriva sentinței civile nr.589 din 10.09.2007 pronunțată de Tribunalul Brăila, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B cu sediul în B,-, sector 5, reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B cu sediul în B,-, în acțiune civilă în pretenții, formulată în baza art.504 cod procedură penală.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 15 ianuarie 2008, consemnate în încheierea de ședință din aceeași dată, care face parte integrantă din prezenta, când, Curtea, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea cauzei la data de 21 ianuarie 2008.
CURTEA
Asupra apelului civil de față.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la ribunalul Brăila sub nr-, reclamanții Biroul Executorului Judecătoresc " " din B și au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice B solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 827.930,25 lei reprezentând prejudiciul material creat Biroului Executorului Judecătoresc prin restrângerea nelegală a libertății de exercitare a activității pe o perioadă de doi ani și o lună, a sumei de 141.598 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului material calculat pe aceeași perioadă de doi ani și o lună prin retragerea nelegală a libertății de a activa în meseria de executor judecătoresc a reclamantului precum și a sumei de 2.000.000 lei cu titlu de daune morale.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că la data de 21.11.2003 a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 485/P/2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 25 Cod penal în referire la art. 189 alin. 2 Cod penal și a infracțiunii prevăzute de art. 25 Cod penal în referire la art. 260 Cod penal cu aplicarea art. 29 și art. 33 Cod penal.
Prin sentința penală nr. 486/2005 a Judecătoriei Buftea pronunțată în dosarul nr. 2221/2004 rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1157/02.12.2005 a Tribunalului București, s-a dispus achitarea acestuia pentru ambele infracțiuni.
Pe toată durata desfășurării procesului penal, prin Ordinul nr. 3762/c/23.12.2003 al Ministerului Justiției s-a dispus suspendarea lui din funcția de executor judecătoresc.
Consecințele procesului penal care a avut o durată de doi ani și o lună cât și a suspendării exercitării funcției de executor judecătoresc au fost acelea că i s-a creat reclamantului Biroul Executorului Judecătoresc un prejudiciu material de 827.930,25 lei iar reclamantului un prejudiciu material în valoare de 141.598 lei și un prejudiciu moral estimat la suma de 2.000.000 lei pentru suferințele, hărțuielile, umilințele și privațiunile personale și ale familiei sale îndurate de-a lungul perioadei susmenționate.
Reclamanții mai susțin că prin actele abuzive ale procurorilor le-a fost restrânsă libertatea în sensul că, prin trimiterea în judecată le-a fost restrânsă libertatea de a munci și de a-și exercita atribuțiile de executor judecătoresc așa după cum rezultă din Ordinul nr. 3762/c/23.12.2003 emis de Ministerul Justiției.
Față de aceste considerente reclamanții consideră că în cauză sunt îndeplinite condițiile legale de asumare a răspunderii Statului Român în conformitate cu dispozițiile art. 504 alin. 2 Cod procedură penală așa cum a fost modificat prin art. I punctul 219 din Legea nr. 281/2003, art. 505 Cod procedură penală și art. 52 din Constituția României.
Prin întâmpinare, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bas olicitat respingerea acțiunii apreciind că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile legale expres prevăzute de art. 504/505 Cod procedură penală pentru antrenarea răspunderii statului, reclamantului nefiindu-i restrânsă libertatea în mod nelegal.
Prin sentința civilă nr. 589 din 10.09.2007 a Tribunalului Brăila pronunțată în dosarul nr- a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanți ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut, în esență, că răspunderea statului este circumscrisă strict celor două ipoteze avute în vedere de legiuitor prin dispozițiile art. 504 Cod procedură penală, respectiv arestarea ca măsură preventivă și condamnarea definitivă, fiind o răspundere directă cauzată de erorile judiciare săvârșite în procesele penale.
Instanța de fond a reținut că în speță, trimiterea în judecată a reclamantului nu s-a finalizat printr-o condamnare definitivă, el fiind achitat prin sentința penală nr. 486/2005 a Judecătoriei Buftea, hotărâre confirmată în apel prin decizia penală nr. 1157/02.12.2005 a Tribunalului București.
Pe parcursul urmăririi penale nu s-a luat împotriva reclamantului nici o măsură privativă de libertate sau prin care să i se restrângă libertatea în mod nelegal.
Instanța de fond a mai reținut că restrângerea libertății și privarea de libertate în mod nelegal la care face referire art. 504 Cod procedură penală, vizează lipsirea de libertate și nicidecum îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale prevăzute de art. 53 din Constituția României.
Or, în speță, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 504 alin. 2 și 3 Cod procedură penală în sensul că nu s-a făcut dovada privării de libertate în mod nelegal ca fiind stabilită prin căile prevăzute de lege.
În sfârșit, prima instanță a mai reținut că reclamantul nu a fost sancționat penal cu privare de libertate și restrângerea unor drepturi cum sunt cele prevăzute de art. 64 Cod penal ci prin Ordin al Ministerului Justiției s-a dispus suspendarea lui din funcția de executor judecătoresc până la soluționarea procesului penal.
În concluzie apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile stabilite de lege pentru a putea fi antrenată răspunderea statului instanța de fond a respins acțiunea reclamanților ca inadmisibilă.
Împotriva sentinței civile nr. 589 din 10.09.2007 a Tribunalului Brăila pronunțată în dosarul nr- au declarat apel reclamanții criticând-o pe motive de nelegalitate.
În esență, reclamanții au susținut că noțiunea de restrângere a libertății avută în vedere de legiuitor prin dispozițiile art. 504 Cod procedură penală nu trebuie interpretată în sensul strict, respectiv acela în care prin aceasta s-ar înțelege doar reținerea, arestarea sau privarea de libertate a unei persoane în alt mod, întrucât, apreciază apelanții, legiuitorul nu s-a referit la nici una din măsurile preventive prevăzute de lege ca fiind forme de restrângere a libertății.
Raportându-se la dispozițiile art. 5 alin. 2 Cod procedură penală potrivit cărora "nici o persoană nu poate fi reținută, arestată sau privată de libertate în alt mod și nici nu poate fi supusă vreunei forme de restrângere a libertății decât în cazurile și în condițiile prevăzute de lege", apelanții au arătat că este cert că măsurile de restrângere a libertății vizează cu totul alte forme de restrângere a libertății decât reținerea, arestarea sau privarea de libertate în orice mod, legiuitorul extinzând cazurile în care statul răspunde patrimonial și la situațiile în care, prin măsurile sau actele nelegale săvârșite față de o persoană, se aduce atingere și altor libertăți fundamentale ale acesteia cum ar fi și dreptul la muncă și la alegerea unei profesii reglementat prin dispozițiile art. 38 alin. 1 din Constituția României.
Prin urmare, susțin apelanții, atunci când prin actele autorităților săvârșite împotriva unei persoane se aduce atingere dreptului la muncă al acesteia prin îngrădirea exercitării profesiei, aceasta echivalează cu restrângerea fundamentală a libertății la care face referire art. 504 Cod procedură penală.
Reclamanții au apreciat că hotărârea instanței de fond este nelegală și sub un alt aspect respectiv cel al modului în care au fost interpretate prevederile aliniatului 3 al art. 504 Cod procedură penală.
În acest sens, apelanții au arătat că argumentul instanței de fond potrivit căruia acțiunea ar fi inadmisibilă întrucât nu a existat o sancțiune penală privind interzicerea dreptului de a exercita o profesie sau de a ocupa o funcție în sensul art. 64 Cod penal reprezintă o adăugare la lege și, totodată o limitare a dreptului lor de a se adresa instanței de judecată pentru despăgubiri doar la acele situații în care restrângerea libertății a fost dispusă printr-o hotărâre judecătorească, lucru care, susțin apelanții, nu a fost în intenția legiuitorului.
Apelanții susțin că actul nelegal care a determinat interzicerea profesiei de executor judecătoresc este rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila prin care a fost trimis în judecată, urmarea directă și de drept a trimiterii în judecată fiind suspendarea din funcție a reclamantului.
Prin urmare, măsura suspendării din funcția de executor judecătoresc nu are ca temei Ordinul Ministerului Justiției ci măsura trimiterii în judecată prin rechizitoriu.
Altfel spus, nu se poate afirma, în opinia apelanților, că Ordinul Ministerului Justiției ar fi actul nelegal care a stabilit restrângerea libertății întrucât acesta este doar un act administrativ obligatoriu, ca o consecință a măsurii nelegale a trimiterii în judecată.
În concluzie, apelanții au solicitat admiterea căii de atac și desființarea în totalitate a hotărârii primei instanțe cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, apreciind că în mod greșit acțiunea a fost respinsă pe excepția inadmisibilității, impunându-se analizarea pe fond a pretențiilor formulate.
Prin întâmpinare, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice B, a solicitat respingerea apelului și menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală, susținând în esență că nu sunt îndeplinite condițiile legale expres prevăzute de art. 504 Cod procedură penală pentru antrenarea răspunderii statului, reclamantului nefiindu-i restrânsă libertatea în mod nelegal.
Apelul este nefondat.
Activitatea judiciară eronată poate produce prejudicii materiale și morale celui care a fost condamnat pe nedrept sau care a fost supus privării de libertate pe nedrept.
Ca urmare, legislația de procedură penală prevede o procedură specială prin care se poate obține despăgubirea civilă pentru prejudiciile produse printr-o condamnare sau arestare preventivă pe nedrept.
Pentru a da caracter constituțional dreptului de a obține despăgubiri pentru pagubele produse prin condamnare sau deținere pe nedrept, Constituția României a prevăzut, în art. 52 alin. 3 că "statul răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condițiile legii și nu înlătură răspunderea magistraților care și-au exercitat funcția cu rea credință sau gravă neglijență".
Această dispoziție constituțională împiedică legiuitorul ordinar de a interzice o astfel de răspundere a statului și, totodată, dă legii ordinare competența de a reglementa condițiile, limitele și procedura de reparare de către stat a prejudiciilor produse prin erorile judiciare.
Astfel, art. 504 alin. 1 Cod procedură penală prevede că persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare
Are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.
Aliniatul 3 al aceluiași articol prevede că privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută de art. 10 alin. 1 lit. j ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută de art. 10 alin. 1 lit. j Cod procedură penală.
Are drept la repararea pagubei suferite și persoana care a fost privată de libertate după ce a intervenit prescripția, amnistia sau dezincriminarea faptei.
Codul d e procedură penală se referă, astfel, la două categorii de persoane care pot beneficia de repararea prejudiciului creat: în primul rând la persoanele care au fost condamnate definitiv, dacă în urma rejudecării cauzei s-a stabilit, prin hotărâre definitivă, achitarea sa (art. 504 alin. 1 Cod procedură penală), iar în al doilea rând la persoanele împotriva cărora s-a luat o măsură privativă ori restrictivă de libertate (art. 504 alin. 2 Cod procedură penală).
De asemenea, au drept la repararea pagubei suferite și persoanele care au fost private de libertate după ce a intervenit prescripția, amnistia sau dezincriminarea faptei deoarece măsura preventivă apare ca vădit nelegală.
În speță, reclamanții susțin că prin trimiterea în judecată a numitului și prin interzicerea dreptului acestuia de a exercita pe toată perioada desfășurării procesului penal a funcției de executor judecătoresc, atât lui cât și Biroului Executorului Judecătoresc, le-au fost cauzate prejudicii materiale și morale, paguba urmând a fi suportată de stat în conformitate cu dispozițiile art. 504 Cod procedură penală.
Tribunalul Brăila, investit cu soluționarea acțiunii, a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale unei asemenea acțiuni întrucât, pe de o parte, reclamantul nu a fost privat de libertate, iar pe de altă parte, nici nu i-au fost restrânse unele drepturi, din cele prevăzute la art. 64 Cod penal, prin hotărâre judecătorească definitivă, interzicerea dreptului acestuia de a profesa pe perioada desfășurării procesului penal fiind dispusă prin Ordin al Ministerului Justiției.
Criticile reclamanților cu privire la legalitatea sentinței atacate se referă tocmai la modul în care instanța de fond a interpretat dispozițiile art. 504 Cod procedură penală și care a condus la concluzia eronată, susțin apelanții, în sensul că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale acțiunii în repararea pagubei așa cum rezultă ele din dispozițiile legale mai sus menționate.
Astfel, prima chestiune ce se pune în discuție este aceea de a stabili care este înțelesul sintagmei de restrângere a libertății în mod nelegal folosită de legiuitor în cuprinsul dispozițiilor art. 504 alin. 2 Cod procedură penală.
Apelanții susțin că, prin măsurile de restrângere a libertății, legiuitorul nu s-a referit la nici una din măsurile preventive reglementate de Codul d e Procedură penală cum ar fi arestarea, reținerea sau privarea de libertate în orice alt mod ci au fost vizate acele situații în care, prin actele nelegale săvârșite față de o persoană, se aduce atingere altor libertăți fundamentale ale acesteia, cum ar fi dreptul la muncă și la alegerea profesiei reglementate prin dispozițiile art. 38 alin. 1 din Constituția României.
Curtea apreciază că interpretarea dată de apelanți sintagmei folosite de legiuitor, depășește intenția acestuia, reprezentând o veritabilă adăugare la lege, lucru care nu poate fi acceptat.
Textul art. 504 alin. 2 Cod procedură penală este clar nelăsând loc nici unei interpretări în ceea ce privește conținutul noțiunii de "persoană căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal".
Persoanele la care face referire textul legal citat sunt, în mod evident, acelea împotriva cărora s-a luat o măsură preventivă iar ulterior au fost scoase de sub urmărire penală ori au fost achitate. Măsura preventivă poate fi atât una privativă de libertate cât și una limitativă de libertate, restrictivă, cu condiția ca aceasta să fi produs în mod efectiv prejudicii materiale și morale.
Că într-adevăr legiuitorul a avut în vedere doar restrângerea libertății la care se referă art. 23 din Constituția României și nu și celelalte drepturi și libertăți reglementate prin Legea fundamentală rezultă chiar din exprimarea folosită în acest sens respectiv "persoana căreia i s-a restrânslibertatea".
În mod evident, dacă ar fi avut intenția de a se referi și la pagubele produse unei persoane prin îngrădirea altor drepturi sau libertăți, în cuprinsul textului art. 504 Cod procedură penală ar fi fost folosită o exprimare adecvată și care să permită o asemenea concluzie, de genul "persoana căreia i s-au restrânsdrepturile și libertățilefundamentale" după titulatura Capitolului 2 din Constituția României care reglementează drepturile și libertățile fundamentale ale cetățeanului.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că nu poate fi primită critica formulată de reclamanți cu privire la greșita interpretare dată dispozițiilor art. 504 alin. 2 Cod procedură penală de către prima instanță.
Reținând, în concluzie, că art. 504 alin. 2 Cod procedură penală se referă la persoanele împotriva cărora s-a luat o măsură preventivă - privativă ori restrictivă de libertate - în sensul art. 23 din Constituția României și că, așa cum rezultă din actele dosarului, față de reclamantul, pe parcursul procesului penal, nu a fost dispusă nici o astfel de măsură, Curtea urmează a constata că în mod corect instanța de fond a apreciat că acțiunea în repararea pagubei promovată de reclamanți este inadmisibilă, cel puțin una din condițiile impuse prin dispozițiile textului art. 504 Cod procedură penală nefiind îndeplinită.
Nefiind o persoană care să fi fost privată de libertate ori căreia să i se fi restrâns libertatea în mod nelegal, reclamantul nu are dreptul la repararea pagubei în conformitate cu procedura reglementată de dispozițiile art. 504 și următoarele din Codul d e procedură penală.
De altfel, acțiunea reclamanților este inadmisibilă și din alt punct de vedere, respectiv cel al neîndeplinirii condiției impuse prin dispozițiile art. 504 alin. 3 Cod procedură penală.
Potrivit textului citat privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută de art. 10 alin. 1 lit. j ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută de art. 10 alin. 1 lit. j Cod procedură penală.
Câtă vreme reclamantul a fost suspendat din funcția de executor judecătoresc, până la soluționarea procesului penal, prin Ordinul nr. 3762/c din 23.12.2003 al Ministerului Justiției, ca o consecință a trimiterii sale în judecată, consecință directă și impusă chiar de lege, prin dispozițiile art. 47 alin. 1 din Legea nr. 180/2000, față de acesta nefiind dispusă nici o măsură cu caracter penal de interzicere a exercitării profesiei sau a ocupării unei funcții, conform art. 64 Cod penal, Curtea urmează a constata că nici sub acest aspect condițiile de admisibilitate a cererii de reparare a pagubei în temeiul art. 504 Cod procedură penală nu sunt îndeplinite.
Câtă vreme enumerarea situațiilor avute în vedere de legiuitor în cuprinsul art. 504 alin. 3 Cod procedură penală este una limitativă, fiind precizate în mod expres condițiile care trebuie stabilite pentru încadrarea în prevederile art. 504 Cod procedură penală, orice interpretare dincolo de voința legiuitorului reprezintă o adăugare la lege care nu poate fi primită.
În consecință, reținând ca fiind neîntemeiate criticile formulate de reclamanți cu privire la legalitatea sentinței atacate, în conformitate cu dispozițiile art. 296 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de aceștia, menținând ca temeinică și legală soluția primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul civil declarat de către reclamantul BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC " " B cu sediul în B, dul -.- nr.18, prin executor judecătoresc domiciliat în B, nr.2, bloc 2,.3,.44, împotriva sentinței civile nr.589 din 10.09.2007 pronunțată de Tribunalul Brăila, în dosarul nr-.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 21 ianuarie 2008.
Președinte, - - - | Judecător, - - - |
Grefier, - - |
Red./23.01.2008
/24.01.2008
6 ex/24.01.2008
Fond: Tribunalul Brăila - judecător:
Com.4 ex: -.executor judecătoresc " "
Statul Român prin Ministerul Finanțelor
Statul Român prin MFP reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice
24.01.2008
Președinte:Irina Alexandra BoldeaJudecători:Irina Alexandra Boldea, Viorica Mihai Secuianu
