Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1113/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr- (Număr în format vechi 949/2001)
DECIZIA CIVILĂ NR.1113/
Ședința publică din 26 Iunie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul, domiciliat în Tg.M,-, împotriva deciziei civile nr.63 din 22 ianuarie 2001, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr.149/2001.
În lipsa părților, acestea nefiind citate.
dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea din 19 iunie 2008 - încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie - pronunțarea fiind amânată pentru astăzi, 26 iunie 2008.
CURTEA DE APEL
Prin Sentința civilă nr.7843 pronunțată la data de 03 noiembrie 1998 de Judecătoria Tg.-M, a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Tg.-M și totodată a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții și soția.
Apelurile formulate de reclamant și intervenienți au fost admise prin Decizia civilă nr. 1095 din 28 iunie 1999 pronunțată de Tribunalul Mureș și în consecință hotărârea atacată a fost desființată, cauza fiind trimisă spre rejudecarea Judecătoriei Târgu -
Procedând la rejudecarea cauzei, pe baza probelor adminsitrate, Judecătoria Târgu - M, a respins prin Sentința civilă nr.4367 din 23 iunie 2000, acțiunea civilă formulată de reclamantul în schimb a admis cererea deintervenție în interes propriu formulată de intervenienții în interes propriu formulată de intervenienții și rodica.
În esență, instanța de fond a arătat că reclamantul a beneficiat de măsuri reparatorii pentru imobilul expropriat prin Hotărârea nr.172 din 1 noiembrie 1996 Comisiei Județene de Aplicare a Legii nr. 112/1995, că reclamantul nu a făcut dovada că imobilul a fost preluat fără titlu de Statul Român, respectiv că s-auîncălcat dispozițiile Decretului nr.92/1950 în baza căruia imobilul a trecut în proprietatea statului.
Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat din nou apel reclamantul solicitând desființarea acesteia pentru încălcarea competenței materiale și reținerea cauzei de Tribunalul Mureș ca primă instanță. În privința cererii de intervenție reclamantul a susținut că intervenienții nu pot pretinde nici un drept asupra imobilului pentru că nu sunt decât simpli chiriași.
Prin Decizia nr.63 din 22 ianuarie 2001 Tribunalul Mureșa respins ca nefondat apelul reclamantului.
Reclamantul a atacat cu recurs decizia instanței de apel solicitând casarea hotărârii atacate, admiterea apelului șipe fond schimbarea hotărârii primei instanțe în sensul admiterii acțiunii civile așa cum a fost formulată.
În considerentele recursului reclamantul a arătat că și-a întemeiat acțiunea civilă pe dispozițiile art.480 cod civil în condițiile în care imobilul pe care îl revendică a trecut în proprietatea statului în mod abuziv.
În opinia reclamantului decizia atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale în materie, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civ. deoarece potrivit art.IV din nr.HG11/1997 a dovedit faptul că naționalizarea s-a făcut în mod abuziv impunându-se restituirea în natură a imobilului revendicat.
De asemenea reclamantul susține că în mod greșit instanța de apel a reținut că pentru acest imobil a primit despăgubiri conform Legii nr.112/1995, în realitate însă reclamantul a renunțat la acestea și deci nu a primit nici o sumă de bani. (motivele de recurs prev.de art.304 pct.7 și 8.pr.civ.).
În fine, reclamantul susține că în cauză este incident motivul de recurs prev.de art.304 pct.11 Cod pr.civ. pentru că în raport cu valoarea de circulație a imobilului revendicat competența aparține Tribunalului Mureș ca instanță de fond.
Intervenienții și au formulat întâmpinare invocând în principiu faptul că autorul reclamantului nu a fost înscris în cartea funciară ca titular al dreptului de proprietate al imobilului revendicat ori potrivit dispozițiilor art.17 și 18 din Decretul-Legea nr.115/1938 înscrierea în cartea funciară este constitutivă de drepturi.
În privința înscrierii în decretul de naționalizare a autorului reclamantului intervenienții susțin că este vorba de o eroare ce se bazează pe un antecontract de vânzare-cumpărare, care nu a putut transmite proprietate și care nu a fost autentificat de un notar.
La rândul său pârâtul Consiliul Local al Municipiului T - a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat deoarece reclamantul a solicitat iar prin decizie i s-au acordat despăgubiri pentru imobilul revendicat ori în această situație nu i se poate acorda o dublă despăgubire ce ar duce la o îmbogățire fără justă cauză.
De asemenea pârâtul a învederat că reclamantul a demarat procedura prevăzută de Legea nr.10/2001 pentru acordarea de măsuri reparatorii pentru același imobil.
În fața instanței de recurs s-au formulat cereri de intervenții în interes propriu de către, și Osima. Toți pretind că sunt moștenitori ai defunctului ca și reclamantul și solicită ca raportat la cota parte din moștenire ce li se cuvine să le fie restituit imobilul în natură.
De asemenea a fost formulată o cerere de intervenție în interesul pârâtei de către prin care se solicită respingerea recursului.
În menținerea cererii de intervenție se arată că în realitate este singurul proprietar al imobilului revendicat de reclamant fapt dovedit cu acele depuse la dosar. De asemenea intervenientul arată că imobilul revendicat nu face parte din patrimoniul Consiliului Local al Municipiului T - M, că acțiunea în revendicare formulată de reclamant nu poate fi primită în condițiile în care și alte persoane care sunt moștenitori legali ai lui nu au formulat acțiunea civilă alături de reclamant și că există autoritate de lucru judecat deoarece reclamantul a desfășurat procedura paralelă întemeiată pe dispozițiile Legii nr.10/2001, cererea fiind respinsă în mod irevocabil.
Verificând decizia atacată Curtea constată că recursul nu este fondat din următoarele considerente:
În fapt reclamantul, în calitate de moștenitor legal al lui și în temeiul unui extras din Decretul nr.92/1950, decret de naționalizare a solicitat ca în temeiul Legii nr.112/1995 să primească despăgubiri pentru imobilul situat în fosta nr.18. Prin Hotărârea nr.172/1996 Comisia Județeană de aplicare a Legii nr.112/1995 i-a acordat reclamantului despăgubiri în cuantum de 28.474.901 lei vechi egale cu valoarea de piață a imobilului.
Reclamantul susține, iar pârâtul nu a infirmat, faptul că nu a încasat niciodată aceste despăgubiri.
Ca urmare la data de 16 decembrie 1997 reclamantul a introdus prezenta acțiune revendicând imobilul temeiul de drept al acțiunii fiind dispozițiile art.480 Cod civil și art.1 din nr.HG11/1997.
În cauză se formulează o cerere de intervenție de către soții și întitulată greșit în interes propriu prin care se susține poziția pârâtului Consiliul Local al Municipiului T - M cerând instanței să constate un drept al său și respingerea acțiunii reclamantului.
Pe parcursul judecății cauzei, mai precis în fața instanței de recurs, s-a solicitat suspendarea judecății în drept invocându-se dispozițiile art.47 din Lege anr.10/2001. Instanța de recurs a procedat la suspendarea judecății pentru că potrivit art.47 devenit după republicare 46 se precizează că cei ce se pretind proprietari sau succesori în drepturi ai proprietarilor imobilelor preluate abuziv de Stat au obligația de a opta pentru una din cele două căi de reparare a prejudiciului cauzat prin măsurile abuzive.
Prin sentința civilă nr.198 din 14 martie 2003 pronunțată de Tribunalul Mureș rămasă definitivă prin respingerea apelului de către Curtea de Apel Craiova prin Decizia civilă nr.3147 din 29 septembrie 2004 și irevocabilă prin respingerea recursului prin Decizia nr.439 din 22 ianuarie 2007 s-a respins contestația formulată de reclamant împotriva Dispoziției nr.866 din 28 iunie 2002 emisă de Primarul Municipiului Tg.-M prin care s-a respins cererea reclamantului și a celorlalți moștenitori ai lui de restituire în natură a cotei de parte din imobilul situat în - nr.18, revendicat în prezenta cauză. Instanța a considerat că autorul reclamantului și a celorlalți moștenitori nu a fost proprietar tabular al imobilului pentru că nu a fost înscris în cartea funciară condiție prevăzută de art.17 din Decretul Lege nr.115/1938. De asemenea instanța a constatat că actul de vânzare-cumpărare pe care s-au întemeiat solicitanții nu a fost autentificat ceea ce atrage nulitatea acestuia că pe de altă parte din evidența cadastrală rezultă că proprietara tabulară era.
În fine, instanța a constatat inadvertențe în contractul de vânzare-cumpărare depus ca probă de reclamant și ceilalți moștenitori.
După repunerea pe rol a cauzei Curtea a trecut la analiza cererii reclamantului. Așa cum s-a arătat în cererea de chemare în judecată reclamantul își întemeiază acțiunea pe disp.art.480 Cod civil invocând în esență că atâta vreme cât imobilul nu a ieșit legal din proprietatea autorului său se poate pretinde în continuare, în calitate de succesor, titular al dreptului de proprietate.
Intervenientul î interesul pârâtului a susținut că o acțiune în revendicare nu mai poate fi primită după apariția Legii nr.10/2001.
Raportat la Decizia dată în dosarul nr.60/2007 dar mai ales la Hotărârile date de în cauzele Brumărescu contra României și Iacob contra României Curtea consideră că în principiu o astfel de acțiune poate fi primită de instanța de judecată urmând a stabili dacă aceasta este sau nu întemeiată.
Curtea consideră că primordial în analiza unei acțiuni în revendicare este analizarea dreptului pe care îl pretinde reclamantul.
Sub acest aspect Curtea consideră că autorul reclamantului nu a fost proprietar al imobilului revendicat. Așa cum a subliniat Tribunalul Mureș prin Sentința civilă nr.198 din 14 martie 2003 potrivit art.17 din Decretul Lege nr.115/1938 înscrierea în Cartea Funciară este constitutivă de drepturi, ori autorul reclamantului nu a fost înscris în Cartea Funciară. Din copia alfabetic (fila nr.137 dosar) rezultă că proprietar al imobilului înscris în 381 T-M a fost. Același lucru îl dovedește inventarul succesoral nr.7379 din 1950 eliberat de Primăria T - M (fila 145) dar și copia evidenței cadastrale (fila 18).
Autorul reclamantului a încheiat un contract de vânzare-cumpărare privind cota de parte din imobilul înscris în 381 Tg.-M situat în P-ța - nr.18 (foistă ) însă sub semnătură privată. Acest contract nu a fost autentificat de către un notar public, condiția ad validitatem și prin urmare niciodată nu a avut loc transferul dreptului de proprietate.
Este adevărat că prin Hotărârea nr. 172 din 1 septembrie 1996 Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr.112/1995 a recunoscut calitatea de proprietar al imobilului revendicat însă Curtea consideră că această concluzie este greșită și se bazează pe anexa Decretului nr.92/1950 care îl și indică pe ca proprietar al imobilului revendicat, care la rândul său a avut în vedere contractul de vânzare-cumpărare. Așa cum s-a arătat acest contract nu putea transmite dreptul de proprietate pentru viciile sale și pentru că dreptul nu a fost înscris în cartea funciară.
Reținând că autorul reclamantului nu a fost proprietar al imobilului revendicat și în aceste împrejurări fără a mai fi necesară analizarea celorlalte apărări formulate de pârât și de intervenientul, Curtea constată că acțiunea în revendicare nu poate fi primită.
În aceste condiții nu poate fi primit motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civ.
În privința motivelor de recurs prev.de art.304 pct.7 și 8.pr.civ. invocate de reclamant Curtea consideră că în condițiile în care s-a dovedit că autorul reclamant nu a fost proprietarul imobilului revendicat situația despăgubirilor acordate de Comisia Județeană de Aplicare a Legii nr. 112/1995 nu mai au nici o relevanță în dezlegarea pricinii.
În fine, în privința ultimului motiv de recurs cel referitor la încălcarea competenței materiale de către instanța de fond, așa cum a stabilit Tribunalul Mureș în cauză nu s-a făcut dovada că valoarea imobilului era la data sesizării instanței mai mare de 150.000.000 lei vechi. De altfel din Hotărârea nr.172 din 1 septembrie 1996 Comisiei Județene de aplicare a Legii nr. 112/1995 valoarea imobilului a fost stabilită la 28.474.167 lei vechi.
Față de cele reținute Curtea va respinge recursul în conformitate cu dispozițiile art.312 al.1 pr.civ. și pe cale de consecință va fi admisă cererea de intervenție formulată în favoarea pârâtului intimat.
II. Cererile de intervenție în interes propriu formulate de ceilalți moștenitori a lui urmează a fi respinse ca inadmisibile pentru că au fost formulate cu încălcarea dispozițiilor art.50 al.2 și 3.pr.civ. direct în fața instanței de recurs și nu în fața instanței de fond și nici în fața instanței de apel unde cererea putea fi primită însă cu acordul părților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibile cererile de intervenție în interes propriu formulate de, și Osima, domiciliați în T-M,-, județul
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamantul, domiciliat în T-M,-, împotriva Deciziei civile nr.63 din 22 ianuarie 2001, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr.149/2001.
Admite cererea de intervenție în interesul Consiliului Local al Municipiului T-
IREVOCABILA.
Pronunțată în ședință publică din 26 iunie 2008.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, |
Grefier, fiind în concediu de odihă, semnează Prim-grefier |
Red.
Tehnored.P/2 ex
Jud.fd.
Jd.apel
;
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
