Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 113/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZI A CIVILĂ Nr. 113/
Ședințapublicădin 08 aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihail Lohănel
JUDECĂTOR 2: Roxana Trif
JUDECĂTOR 3: Dorina Rizea
Grefier șef secție
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanții G și împotriva deciziei civile nr. 275/Ap pronunțată de Tribunalul Brașov la data de 23 octombrie 2007 în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în cadrul ședinței din 18 martie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța în vederea deliberării și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise a amânat pronunțarea la 25.03.2008, apoi în vederea deliberării a amânat pronunțarea la 01.04.2008, apoi la data de 08.04.2008.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Constată că prin sentința civilă nr. 2612/2006 a Judecătoriei Brașov s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a paraților si ITALIA GENERAL si a respins acțiunea promovata de către reclamanții G si in contradictoriu cu pârâții Municipiul B, B, talia eneral nvestment,.
A fost respinsa ca prescrisa acțiunea conexata a reclamanților in contradictoriu cu paratul Statul R prin
Au fost admise cererile de intervenție si s-a constatat valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare nr.358/1997 încheiat intre si.
Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții și
Prin decizia civilă nr. 275/Ap/2007, Tribunalul Brașova respins apelul și a păstrat sentința civilă apelată.
A obligat apelanții să plătească intimatei - pârâte suma de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel și a respins cererile intimaților - pârâți, și privind plata cheltuielilor de judecată în apel.
Pentru a se pronunța astfel s-a reținut că, în considerentele sentinței apelate instanța nu a constatat existenta autoritarii de lucru judecat ci a puterii de lucru judecat raportat la sentința anterioara acestea fiind doua instituții de drept procesual civil distincte.
In acest sens in mod corect prima instanța a reținut in speța ca preluarea imobilului din litigiu de către Statul R in temeiul Decretului nr. 92/1950 trebuie privita ca fiind efectuata cu titlu valabil iar nu abuziv acest aspect fiind statuat deja cu putere de lucru judecat de către o instanța judecătoreasca prin sentința civila mai sus menționata.
In consecința nu exista nici o contradicție intre considerentele sentinței atacate si dispozitivul acesteia.
Susținerile apelanților in sensul ca procesul anterior s-a purtat in condițiile unei legislații si atitudini politice ostile proprietății când erau in vigoare prevederile art. 77 din Legea nr. 58/1991 cu privire la privatizarea societarilor comerciale iar la data judecații pricinii in căile de atac erau in vigoare prevederile Legii nr. 112/1995, nu pot constitui un motiv de schimbare ori de desființare a sentinței apelate întrucât nu vizează o greșita stabilire a stării de fapt ori o greșita aplicare a legii de către prima instanță in speța astfel după cum prevede imperativ art. 295 alin. 1 Cod procedură civilă.
Distincția la care se refera apelanții intre imobilele dobândite de stat cu titlu valabil, imobilele dobândite fără titlu valabil si cele trecute in stăpânirea statului fără titlu este pur formala întrucât concret atât in cauza de fata cat si in cea anterioara apelanții au invocat aplicarea greșita a Decretului nr. 92/1950 cu privire la imobilele ce au aparținut antecesorului lor.
Împrejurarea ca una dintre casele de locuit nu era înscrisa in cartea funciara statul intabulându-se inițial numai cu privire la teren nu înseamnă ca dreptul sau de proprietate cu privire la casa nu exista si deci nu putea fi transmis întrucât Decretul nr.92/1950 a fost aplicat inclusiv cu privire la casa neintabulata iar in anul 1999 dreptul sau de proprietate asupra construcției a fost intabulat in cartea funciara. Prin intabularea acestui drept au fost consolidate contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu intimații-pârâți.
Nu s-a dovedit de către apelanți ca terții subdobânditori au fost de rea credință. Aceasta dovada nu a fost efectuata nici in fata primei instanțe si nici in apel cu toate ca anume in acest scop a fost administrata in apel proba testimoniala solicitata de către apelanți.
Pentru aceste motive, văzând si prevederile art.296 Cod procedură civilă, tribunalul a respins apelul declarat de către apelanții-reclamanți, cu aplicarea art. 274 Cod procedură civilă.
Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanții și G criticând hotărârea pentru motivele prevăzute de art. 304 punctul 7 Cod procedură civilă ( hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ), art. 304 punctul 8 Cod procedură civilă ( instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura și interesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia) și art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă (hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii).
În dezvoltarea motivelor de recurs, se arată că, instanța de apel a interpretat în mod greșit cele două noțiuni referitoare la autoritatea de lucru judecat și puterea de lucru judecat, care au înțeles sinonim.
Instanța de fond a apreciat în mod corect că nu sunt îndeplinite cerințele art. 1201 cod civil și art. 166 Cod procedură civilă, însă a respins acțiunea tocmai pe baza acestui principiu, existând o contradicție între considerentele sentinței și dispozitiv, instanța de apel consfințind în mod greșit sentința instanței de fond.
Hotărârea precedentă nu produce nici un fel de efecte în procesul actual, deoarece în procesul civil hotărârea are putere relativă numai între părțile litigante și succesorii lor în drepturi, nu și față de terți, neputând fi folosită ca suport al prezumției prevăzute de art. 1201 Cod civil.
Pe de altă parte,numai dispozitivul hotărârii intră în puterea lucrului judecat, nu și considerentele.
Ori, în dispozitivul sentinței civile nr. 17458/1994 pronunțată în dosarul civil nr. 4132/1994 al Judecătoriei Brașov, s-a respins acțiunea fără a se desprinde vreo concluzie referitoare la validitatea titlului Statului Român.
De asemenea, se arată că, procesul precedent s-a purtat în condițiile unei legislații și atitudini potrivnice proprietății, instanțele neavând competența de a se pronunța la acea vreme, într-un domeniu rezervat puterii legislative; diferențierea dintre imobilele dobândite de Statul Român cu titlu valabil, fără titlu valabil și fără titlu fiind menționată abia de Legea nr. 10/2001, supusă principiului consacrat de art. 1 din Codul civil.
Astfel că, instanța de apel în mod greșit a reținut că această împrejurare nu are relevanță în cauză.
Autorul reclamanților nu a fost exploatator de locuințe în sensul art. I punctul 2 din Decretul nr. 95/1950.
Prin urmare, inexistența condițiilor reținerii principiului de lucru judecat fac necesară reconsiderarea situației de fapt.
Spre deosebire de prima instanță care în raport cu soluția dată capătului de cerere cu privire la nulitatea titlului Statului Român, nu a mai examinat reaua sau buna credință a subdobânditorilor, instanța de apel a administrat dovezi în acest sens, existând o contradicție în raționamentul acesteia față de dispozițiile art. 45 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, care făceau de prisos cercetarea relei sau bunei credințe a părților în contractele de vânzare cumpărare a imobilului din litigiu.
Această contradicție trebuia lămurită de instanța de apel, astfel că, hotărârea pronunțată nu corespunde cerințelor art. 261 punctul 5 Cod procedură civilă.
Reaua sau buna credință se analizează întotdeauna în raport cu momentul încheierii actului juridic și prin urmare, având în vedere prevederile art. 4 din nr.HG 11/1996, art. 26 din Decretul Lege nr. 115/1938 și art. 28 din Legea nr. 7/1996, art. 968 Cod civil, subdobânditorii apartamentelor situate în imobilul din- și G nr. 3, B, nu se pot bucura de protecția art. 1899 alin. 2 Cod civil,
Tribunalul se rezumă să constate că nu s-a făcut dovada relei credințe a subdobânditorilor, nici în fața primei instanțe și nici în apel, deși prima instanță a respins probele privitoare la acest aspect iar tribunalul nu a motivat în nici un fel respingerea argumentelor privitoare cel puțin la imobilul neîntabulat, încălcându-se încă o dată dispozițiile art. 261 punctul 5 Cod procedură civilă.
Pentru aceste critici, se solicită admiterea recursului în baza art. 312 (1) teza I - a Cod procedură civilă, în principal casarea decizie atacate, desființarea sentinței primei instanțe și trimiterea cauzei instanței de fond pentru rejudecare iar în subsidiar, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului și a schimbării în tot a sentinței pronunțate prin admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată.
Prin întâmpinările formulate în cauză de intimații pârâți SC""SRL B, Ministerul Economiei și Finanțelor, Municipiul B prin Primar, și, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, în cauză nefiind aplicabile motivele de casare invocate de recurenți, respectiv, prevederile art. 304 punctele 7,8 și 9 Cod procedură civilă.
Examinând decizia în raport cu motivele recursului, curtea reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Ambele instanțe au interpretat în mod corect cele două noțiuni referitoare la autoritatea de lucru judecat și puterea lucrului judecat prin delimitarea lor pe plan juridic, în sensul că, autoritatea lucrului judecat exprimă adevărul stabilit, fiind o calitate atașată hotărârii de la momentul adoptării ei și până la expirarea termenului de exercitare a căilor de atac de reformare sau de retractare, ori după caz, până la respingerea lor, iar puterea lucrului judecat exprimă ideea de impunere a acestui adevăr în câmpul relațiilor juridice, fiind o calitate atașată hotărârii care nu mai poate fi reformată sau retractată.
Cu alte cuvinte, excepția autorității lucrului judecat are menirea să împiedice judecarea repetată a unui proces pe când puterea lucrului judecat impune consecvență în judecată și se aplică atunci când în al doilea proces se pune o chestiune care a fost soluționată printr-o hotărâre irevocabilă anterioară, implicând judecarea fondului.
Astfel că, cele două noțiuni urmăresc același scop - împiedicarea contradicțiilor între hotărâri - dar în ipoteze deosebite și prin mijloace distincte.
Prin urmare s-a apreciat corect că sentința civilă nr. 17498/1994 a Judecătoriei Brașov, prin care s-a reținut irevocabil valabilitatea titlului statului de preluare a imobilelor din litigiu, nu are autoritate de lucru judecat prin raportare la prezenta cauză, însă produce efectul puterii lucrului judecat cu privire la aspectele soluționate în mod irevocabil (ceea ce s-a constatat printr-o hotărâre irevocabilă nu trebuie contrazis printr-o altă hotărâre).
Partea din hotărâre care intră în puterea lucrului judecat este atât dispozitivul cât și considerentele prin care se dezleagă elementele acelui raport juridic litigios asupra căruia instanța s-a pronunțat prin dispozitiv, întrucât ele fac corp comun, fiind "sufletul și nervul sentinței".
Pentru aceste motive, nu există contradicție între considerentele sentinței și dispozitivul acesteia.
Referitor la efectele sentinței civile nr. 17498/1994 a Judecătoriei Brașov, față de părțile din prezenta cauză, curtea reține că, efectele hotărârii menționate se răsfrâng în mod indirect și asupra terților, având valoarea unui fapt juridic, a unui mijloc de probă, respectiv, de prezumție legală.
Cu alte cuvinte, are efecte obligatorii între părți și efecte de opozabilitate față de terți.
Critica referitoare la condițiile legislative aplicabile proprietății la data soluționării și pronunțării sentinței civile nr. 17498/1994 a Judecătoriei Brașov, pe considerentul că, instanțele nu erau competente să soluționeze asemenea cauze, este nefondată întrucât nimănui nu-i este îngrădit accesul la justiție, cauza fiind soluționată conform legislației în vigoare la acea dată, fiind supusă principiului tempus regit actum.
Susținerile referitoare la aplicarea greșită a Decretului nr. 92/1950 întrucât autorul reclamanților nu a fost exploatator de locuințe nu are relevanță în cauză, precum și cele referitoare la titlul Statului Român, deoarece această motivare a fost analizată irevocabil prin hotărârea nr. 17498/1994, care are putere de lucru judecat față de prezenta cauză în care se invocă aceeași chestiune de drept.
Critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 261 punctul 5 Cod procedură civilă este înlăturată de curte pe considerentul că, nu există contradicție în raționamentul instanței de apel față de dispozițiile art. 45 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 și probele administrate pentru dovedirea relei credințe a subdobânditorilor, întrucât instanța de apel nu a reținut aplicarea prevederilor art. 45 alin. 2 din lege față de instanța de fond care a reținut aplicarea art. 45 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, ci a răspuns motivelor de apel referitoare la buna sau reaua credință a subdobânditorilor, probele fiind administrate în considerarea efectului devolutiv al apelului.
De altfel și în prezentul recurs, recurenții susțin buna lor credință și reaua credință a subdobânditorilor, care față de incidența în cauză a prevederilor art. 45 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 (imobilele fiind preluate cu titlu valabil) este de prisos cercetarea acestor aspecte, instanțele reținând corect că actele de înstrăinare ale imobilelor au fost încheiate cu respectarea dispozițiilor imperative în vigoare la data perfectării acestora.
Ultima critică referitoare la respingere fără nici o justificare de către instanța de apel a motivului privitor la imobilul neîntabulat, este înlăturată de curte pe considerentul că, acest aspect a fost argumentat de instanță în considerentele hotărârii, fiind respectate dispozițiile art. 261 punctul 5 Cod procedură civilă.
Pentru aceste considerente, în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 304 punctele 7, 8 și 9 Cod procedură civilă, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul urmând a fi respins ca nefondat.
Întrucât în cauză nu s-a făcut dovada cheltuielilor de judecată ocazionate în recurs, curtea va respinge cererea intimatei pârâte formulată în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții și G împotriva deciziei civile nr. 275/Ap/2007 pronunțată de Tribunalul Brașov.
Respinge cererea intimatei pârâte privind plata cheltuielilor de judecată ocazionate în recurs, ca nedovedită.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 08.04.2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier șef sectie, | ||
Red. -/ 08.05.2008 Dact. /15.05.2008 Jud. apel: - Jud. fond: |
Președinte:Mihail Lohănel
Judecători:Mihail Lohănel, Roxana Trif, Dorina Rizea
