Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1153/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.1153
Ședința publică din 20 noiembrie 2008
PREȘEDINTE: Lucian Lăpădat
JUDECĂTOR 2: Carmina Orza
JUDECĂTOR 3: Trandafir Purcăriță
GREFIER:- -
S-au luat în examinare recursurile declarate de către pârâții PRIMĂRIA MUNICIPIULUI O, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI O și COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LEGII FONDULUI O, și, împotriva deciziei civile nr. 88/A/ din 07.02.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați, și intervenienții intimați și, având ca obiect sistare indiviziune.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Dezbaterile și susținerile care au avut loc în prezenta cauză au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 13 noiembrie 2008, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie și prin care a fost amânată pronunțarea la data de 20 noiembrie 2008.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la data de 31.05.2004, modificată ulterior, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâții Primăria Municipiului O, Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991, O, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună sistarea indiviziunii în care există imobilul înscris în CF 74295 O nr. top. 6456/5; să fie obligații pârâții să ridice construcțiile ce le-au edificat pe topograficul mai sus arătat, precum și pe cel cu nr. top.6456/9, sub sancțiunea unor daune cominatorii de 200 EURO/zi; să autorizeze pe reclamanți să procedeze la demolarea construcțiilor pe cheltuiala pârâților și să oblige pârâta Primăria municipiului O să elibereze autorizație de demolare pentru construcțiile ridicate de pârâți, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, s-a arătat că reclamanții sunt coproprietari, asupra imobilelor din CF nr. 74295 O nr. top. 6456/5 și CF 74296 top, 6456/9, cu Statul Român. Pârâții au obținut în anul 1999 o autorizație de construcție pentru anexe gospodărești însă, aceștia și-au extins construcțiile și pe terenurile ce nu le aparțin. Aceste construcții au fost ridicate fără autorizație, astfel încât în condițiile în care ele se găsesc parte pe nr. top. 3456/5, care este folosit ca drum public și parte pe nr. top. 6456/9, imobil aflat de asemenea în proprietatea comună a reclamanților și a statului român, cei dintâi solicită a fi autorizați în caz de refuz al pârâților să procedeze ei înșiși la demolarea construcțiilor abuziv ridicate.
În drept a fost invocat art. 728 Cod civil.
Primăria municipiului Oaa rătat că nu are calitate procesuală în ce privește partajul.
Comisia mun. pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 Oaa rătat prin întâmpinare că nu se opune la sistarea coproprietății în care se află imobilele indicate de reclamanți și arată că acestea sunt comod partajabile în natură.
Consiliul Local Oaa rătat, de asemenea, că nu se opune la sistarea coproprietății cu privire la cele două parcele indicate de reclamanți.
Pârâții, prin întâmpinare, au arătat că au construit în baza autorizațiilor nr. 413/04.10.1992 și 413/1999, iar dacă aceste construcții se extind și pe un topografic alăturat, acest fapt nu s-a petrecut în mod intenționat, arătând că ei au avut credința faptului că acest teren aparține statului român.
Prin cererea de intervenție în interes propriu, depusă la 01.07.2005, și admisă în principiu, intervenienții și soția, în contradictoriu cu Statul Român prin Primăria Municipiului O, și și, au solicitat obligarea Primăriei municipiului O să elibereze autorizație de demolare pentru construcțiile edificate fără autorizație, pe terenurile din CF 74295 O, nr.top. 6456/5 și CF 74296 O nr. top. 6456/9; să-i oblige pe pârâții să-și ridice aceste construcții de pe terenurile mai sus arătate, sub sancțiunea de daune cominatorii de 200 EURO/zi, iar în caz de neexecutare a demolării să fie autorizați să procedeze la demolare pe cheltuiala pârâților; cu cheltuieli de judecată.
În fapt, s-a arătat că prin actul autentic 2509/15.11.1998 intervenienții au semnat cu pârâții un act de partaj, după care în anul 1999 aceștia, cu rea credință, au executat lucrări de construcție, pe terenul care, conform actului de partaj, nu le aparține.
Prin sentința civilă nr. 6373/25.11.2005, pronunțată în dosarul nr. 4610/2004, Judecătoria Oradeaa admis în parte acțiunea formulată de reclamanții și împotriva pârâților Primăria Municipiului O, Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 O, și; a fost sistată coproprietatea în care există imobilul înscris în CF 74295 O, nr. top. 6456/5 (numai din eroare materială apărând în considerente și dispozitiv, pe alocuri, nr. top.3456/5 în loc de 6456/5); în natură, teren în suprafață de 4663 mp, prin atribuirea lui în natură, în întregime reclamanților, care vor plăti pârâtei Consiliul Local Oos ultă în valoare de echivalent în lei de la data plății de 19880 EURO.
Au fost obligați pârâții și, ca în 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe să-și ridice construcțiile edificate pe terenul cu top. 6459/9 în suprafață de 440 mp proprietatea reclamanților și a pârâtului Statul Român prin Consiliul Local O și pe imobilul cu nr. top. 6456/5, în suprafață de 4663 mp, proprietatea reclamanților.
În situația în care pârâții nu se conformează dispozițiilor privind eliberarea terenurilor mai sus identificate sub rezerva obținerii în prealabil a autorizației de demolare prevăzute de art. 9 din Legea nr. 51/1990, a autorizat reclamanții, ca pe cheltuiala pârâților să procedeze la eliminarea construcțiilor edificate de pârâți pe terenurile ce aparțin reclamanților și Statului Român.
A fost respinsă cererea de intervenție în interes propriu formulată împotriva pârâților și de intervenienții și.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâtului.
Au fost obligați pârâții și să plătească reclamanților 100 RON cheltuieli de judecată parțiale.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că imobilele cu nr. topografice 6456/5 și 6456/9 așa cum rezultă din CF 74195 O și CF 74296 O, formează coproprietatea reclamanților și a Statului Român. Din imobilul, în suprafață totală de 4663 mp cu nr. top. 6456/5 reclamanții dețin suprafața de 2675 mp, restul de 1999 fiind al Statului Român, iar din cei 440 mp cât măsoară topograficul 6456/9 reclamanții dețin cota ideală de 60 mp. restul revenind aceluiași proprietar și anume Statul Român.
Coproprietatea în care subzistă aceste imobile în natură teren intravilan, se dorește de către proprietari, a fi sistată. Cum nimeni nu poate fi obligat să rămână în indiviziune, conform art. 728 Cod civil, coproprietatea a fost sistată. Ca modalitate de partaj, instanța de fond a optat în sensul atribuirii întregii suprafețe de teren, cuprinse în CF 74295 O, reclamanților și. Această soluție este impusă și de expertul care, nu a găsit că aceste imobile sunt partajabile prin efectuarea de loturi în natură. Propunerea implicită a expertului cu privire la modalitatea de partaj, este atribuirea întregului imobil cu nr. top. 6456/5 în suprafață de 4663 mp în favoarea unuia dintre coproprietari, cu despăgubirea celuilalt. Pentru imobilul cu nr. top. 6456/9 în suprafață de 440 mp nu s-au făcut propuneri de partajare. Reclamantul, de altfel a și renunțat la a solicita sistarea indiviziunii și asupra acestui imobil. În concluziile scrise depuse de reclamanți s-a precizat în mod expres că efectuarea partajului se solicită a se face doar asupra imobilului cu nr. top. 6456/5 astfel încât, instanța de fond a sistat coproprietatea în sensul art. 728, 742 Cod civil, art. 673 și urm. Cod procedură civilă, instanța sistând indiviziunea asupra imobilului mai sus arătat în suprafață de 4663 mp prin atribuirea lui în întregime reclamanților care au plătit Statului Român o sultă de 19880 EURO. Expertul a evaluat terenul la valoarea de 10/EURO/mp, astfel încât echivalentul suprafeței de 1988 mp pe care îl are înscris în CF Statul Român este evaluat la 19.880.
Imobilul cu nr. top. 6456/9 în suprafață de 440 mp rămânând coproprietatea reclamanților și a Statului Român.
Așa cum rezultă din cele expuse mai sus, imobilele în natură teren intravilan, cu nr. top. 6456/5 și 6456/9 nu au format niciodată proprietatea pârâților. Așa cum rezultă din CF 73936, dreptul de proprietate al reclamanților se rezumă la suprafața de 569 mp cu topograficele 6457/7, 6455/1 și 6455/3. Conform înscrierii de sub 1 și 2 din CF 73936 O, reclamanții au dobândit drept de proprietate asupra acestor imobile în baza actului de partaj din 12.11.1998. Reclamanții arată că pârâții au executat lucrări de construcție pe o suprafață de teren care nu figurează ca fiind înscris în CF în favoarea acestora. Susținerea acestora în ceea ce privește extinderea construcțiilor pârâților și în afara limitelor proprietății lor, este susținută și de constatările expertului. Acesta a arătat, în cadrul lucrării de expertiză efectuat în cauză, faptul că pârâții au ocupat cu construcțiile proprii 126 mp din topograficul 6456/9 și 1709 mp din topograficul 6456/5. Ca urmare a sistării indiviziunii acest topografic urmează a forma coproprietatea exclusivă a reclamanților. Înainte de sistarea coproprietății acestui imobil precum și a celuilalt indicat de expert, cele două imobile reprezentau coproprietatea reclamanților și a Statului Român. Este adevărat că pârâții dețin două autorizații de construcție, însă nici una dintre ele nu-i autorizează pe aceștia să execute lucrări pe terenul proprietatea altuia, respectiv al statului și al reclamanților. Prin autorizația 413 din 1992 s-a autorizat construirea unei case pe nr. top. 6456/1( proprietatea pârâților), iar prin autorizația 431/1999 s-a autorizat construirea unei brutării pe nr. top. 6456/7 ) de asemenea proprietatea pârâților. Expertul a constatat, pe teren că, construcțiile edificate de pârâți nu au respectat limitele impuse de cele două autorizații, că pârâții și-au extins supraedificatele construind și pe topograficul 6456/9 și pe topo 6456/5. Constatarea expertului nu este contrazisă de pârâți, aceștia prin întâmpinare practic recunosc că nu au respectat autorizația de construcție și nici proprietatea vecinilor lor, însă au arătat că și-au extins construcțiile și pe terenul vecinilor care în cazul de față sunt reclamanții și pârâtul Statul Român, din eroare.
Faptul că pârâții au ocupat o parte din terenul altcuiva, intenționat ori nu, nu schimbă cu nimic starea de fapt și de drept. În fapt s-a încălcat proprietatea altcuiva prin aceea că s-a construit peste limitele autorizației de construcție. Chiar dacă construcțiile edificate pe terenul proprietatea Statului Român și a reclamanților ar fi fost autorizate, acest lucru nu ar putea aduce atingere dreptului lor de proprietate. Și în această situație, proprietarul terenului conform art. 489 și urm. Cod civil, ar fi fost în drept să pretindă ridicarea construcțiilor efectuate. În cazul de față nu se poate susține că acest constructor este de bună credință, cu greu se poate susține acest lucru în condițiile în care pârâții dețin în proprietate 569 mp teren și construiesc pe 126 mp din topo 6956/9 și pe 1709 mp din topo 3456/5. Doar construcțiile realizate pe acest din urmă topografic, atribuit prin prezenta acțiune reclamanților, s-au executat construcții ce depășesc ca întindere, de 3 ori, terenul proprietatea tabulară a pârâților constructori.
Potrivit art. 492 Cod civil, orice construcție ridicată pe terenul proprietarului se prezumă că îi aparține, Conform art. 494 alin 2 Cod civil, proprietarul terenului poate cere de rea credință ridicarea construcțiilor ridicate pe terenul proprietatea sa. Reclamanții sunt unicii proprietari ca urmare a partajului a terenului cu nr. topografic 6456/5, și coproprietari ai terenului cu nr. top. 6456/9. În această calitate aceștia sunt îndreptățiți să solicite ca pârâții să fie obligați să le respecte dreptul de proprietate inclusiv prin aceia de a elibera terenul proprietatea lor de construcțiile edificate de pârâți. Acest drept rezultă pentru ambele suprafețe, uzurpate de pârâți cu construcțiile acestora. Ridicarea se impune nu numai pentru că aceștia au obligația de a respecta dreptul de proprietate al reclamanților și al Statului Român, pentru suprafața cu nr. top. 6456/9, dar și pentru că aceștia au realizat construcțiile fără autorizație de construcție prealabilă. Doar pentru acest ultim aspect, sancțiunea prevăzută de Legea nr. 50/1991 cu modificările ulterioare este demolarea.
Reclamanții solicită 200 EURO/zi daune cominatorii "începând de azi și până la ridicarea acestora". Această cerere este nejustificată. Instanța de fond a acordat un termen pârâților să-și ridice construcțiile ridicate pe terenul reclamanților, pentru că desființarea acestora se impune însă, nu-i poate sancționa pe pârâți cu daune cominatorii pentru neexecutarea demolării, pentru că, potrivit art. 581 ind. 2 Cod procedură civilă, debitorul care refuză să-și îndeplinească obligația de a face ordonată împotriva sa poate fi sancționat conform art. 580 ind. 3 Cod civil, doar cu amendă civilă, în favoarea statului de 500.000 lei.
Obligația de demolare, respectiv de ridicare a construcțiilor construite abuziv de pârâți pe terenul reclamanților poate fi însă adusă la îndeplinire, pe cale silită, de către înșiși reclamanți, în condițiile în care pârâții nu se conformează dispozițiilor date în sensul ridicării acestor construcții. Așa fiind în condițiile în care pârâții nu vor elibera terenul proprietatea reclamanților și al statului român (pentru topo 6456/9) reclamanții, în nume propriu și ca mandatar al coproprietarului, vor putea trece la demolarea pe cheltuiala pârâților. Demolarea însă nu se va putea face decât în condițiile art. 9 fin Legea nr. 51/1990 respectiv în baza unei autorizații de desființare obținută în prealabil. În aceste condiții pentru a putea trece la demolare, după ce va constata refuzul pârâților, de a se conforma, reclamanții vor avea obligația de a obține în prealabil autorizație de demolare și apoi să treacă la demolarea propriu - zisă a construcțiilor identificate de expertul ca fiind ridicate de pârâții, pe terenul lor.
Instanța civilă nu poate obliga Statul Român, prin organul său de specialitate să elibereze autorizație de demolare, astfel încât, instanța de fond a respins această cerere formulată de reclamanți, cu precizarea că, în cazul în care se va aprecia de aceștia că există un refuz nejustificat din partea Administrației de Stat, pentru eliberarea autorizației se poate adresa instanței de contencios administrativ.
Intervenienții sunt proprietarii unei parcele de teren aflată în vecinătatea proprietății reclamanților și a pârâților. Ei dețin 1000 mp cu nr. top. 6456/4 și așa cum rezultă din schița expertului pe proprietatea intervenienților nu se găsesc construcții. Tot din schiță rezultă că există o oarecare distanță între proprietatea pârâților și a intervenienților. Este adevărat că pârâții au ocupat parte din terenul 6456/9 care este evidențiată de expert pe schița sa ca fiind drum de acces, însă suprafața ocupată de pârâți nu este în dauna intervenienților, ci în dauna reclamanților și a Statului Român, Aceștia din urmă sunt cei interesați și în drept de a solicita eliberarea terenului cu nr. top. 6459/9. Intervenienții nu justifică nici un interes procesual legitim și nici calitate procesuală activă în cererea pe care o formulează împotriva pârâților, pentru demolarea construcțiilor făcute cu depășirea autorizațiilor de construcție pe care aceștia le-au obținut, Chiar dacă expertul a arătat în schița sa că pârâții ar fi construit pe un drum de acces, acesta nu s-a exprimat, în concluziile sale în sensul că construcțiile pârâților ar afecta într-un mod sau altul accesul intervenienților la proprietatea lor. Expertul nu a arătat că acest drum este singura variantă pe care intervenienții o au, pentru a ajunge la suprafața de teren proprietatea lor, identificată cu nr. top. 6456/4. Această proprietate, așa cum rezultă din aceiași schiță are și alte posibilități de acces la drumul public și oricum pe de altă parte, calea de acces trasată de expert, pe nr. topo 6456/9 urmează "a fi curățată" de reclamanții, cei direcți interesați în cauză, în calitate de proprietari ai acestei porțiuni de drum. Pentru aceste motive instanța de fond a considerat că în fond cererea de intervenție în interes propriu este neîntemeiată, chiar dacă aceasta a fost admisă în principiul conform art. 57 și urm. Cod procedură civilă,context în care ea a fost respinsă în fond.
În temeiul art. 246 Cod procedură civilă, pârâții au plătit reclamanților 100 RON cheltuieli de judecată parțiale, deoarece s-a apreciat că expertiza le folosește în principal reclamanților pentru sistarea coproprietății, astfel că pârâții nu pot fi obligați în întregime la suportarea costului expertizei.
Față de pârâtul, acțiunea a fost respinsă pentru lipsă de calitate pasivă, deoarece acesta nu este nici coproprietar cu vreuna dintre părți și nici nu s-a demonstrat că a călcat într-un mod sau altul proprietatea reclamanților ori intervenienților.
Împotriva sentinței menționat au declarat calea de ataca apelului atât pârâții și, cât și pârâții Consiliul Local O, reprezentanta al Statului român, Primăria mun. O și Comisia Locală de Fond Funciar O, dar și intervenienții și, solicitând, cei dintâi, admiterea apelului lor și schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii petitului precizator al acțiunii, de obligare a pârâților apelanți la ridicarea construcțiilor lor de pe nr. top.6456/9, coproprietatea reclamanților și a statului român și de pe nr. top.6456/5, în suprafață de 4663 mp. precum și a autorizării reclamanților ca pe cheltuiala pârâților să procedeze la ridicarea construcțiilor edificate de pârâți pe terenul reclamanților, cu cheltuieli de judecată.
Pârâții apelanți Consiliul Local O, reprezentanta al Statului român, Primăria mun. O și Comisia Locală de Fond Funciar O au solicitat admiterea apelului de ei declarat și schimbarea în tot a sentinței atacate, cu consecința sistării coproprietății în natură cu privire la nr. top.6456/5, potrivit cu cotele părți deținute de fiecare coproprietar.
Intervenienții apelanți au solicitat admiterea apelului de ei declarat și schimbarea sentinței apelate în sensul admiterii cererii de intervenție în interes propriu de ei formulată, obligarea primăriei la eliberarea unei autorizații de demolare pentru construcțiile edificate fără autorizație de construcție de pe terenul identificat topografic prin nr.top.6456/9-drum și de pe terenul cu nr. top.6456/5, obligarea pârâților și la ridicarea construcțiilor ridicate fără autorizație, de pe terenul cu nr. top.6456/5 și 6456/9, sub sancțiunea de daune cominatorii de 200 lei/zi de întârziere, în echivalent în RON, începând din data declarării apelului și până la ridicarea construcțiilor, iar în caz de neexecutare, să dispună instanța autorizarea intervenienților să procedeze la demolarea construcțiilor pe cheltuiala pârâților, cu cheltuieli de judecată.
Criticile aduse de pârâții apelanți și sentinței apelate se referă la faptul că judecătoria nu a dat eficiență solicitării reprezentanților statului român, coproprietar pe parcelele în litigiu, de a proceda la sistarea coproprietății în natură și a stabilit obiectivele expertizei dispuse în cauză fără a ține cont de poziția coproprietarului reclamanților, Statul român, cu privire la modalitatea de partajare a terenului. Totodată, se reproșează judecătoriei că nu a observat că, deși și pârâții și formulaseră expres un obiectiv pentru expertiză:dacă cota de proprietate a reclamanților este conformă cu mențiunile din cartea funciară și este delimitată printr-un gard de cea aparținând statului român și dacă construcția pârâților afectează cota de proprietate a reclamanților, iar dacă da, pe ce suprafață, expertul nu a răspuns acestui obiectiv. Pârâții subliniază că au solicitat un atare obiectiv, deoarece după ridicarea construcției lor s-a constatat că s-a ocupat o parte din terenul statului român, context în care Consiliul Local O le-a solicitat pârâților o dezmembrare a terenului ocupat de construcții, urmând a se pronunța asupra propunerii de vânzare sau concesionare a acestei suprafețe. Se precizează că, deși a fost solicitată completarea raportului de expertiză de către pârâți, cererea lor a fost respinsă de instanță, cum respinsă a fost o nouă reiterare a acesteia la termenul ulterior, precum și solicitarea de efectuare a unei cercetări la fața locului.
Este criticată sentința primei instanțe și pentru aceea că, deși s-a depus la dosar cererea de intervenție a intervenienților și, în atâtea exemplare câte părți litigante sunt, aceasta a fost comunicată numai pârâți,lor și și reprezentantului reclamanților, celelalte exemplare rămânând la dosar, context în care se apreciază încălcat principiul contradictorialității. Totodată, se învederează că aceeași soartă a avut-o și întâmpinarea formulată de pârâții și la cererea de intervenție depusă, din care un exemplar a fost comunicat intervenienților și reclamanților, restul rămânând la dosar.
Mai afirmă pârâții apelanți că cererea de intervenție are obiect identic cu cererea principală, ei suspicionând că și cererea de intervenție aparține tot reclamanților.
Se reproșează judecătoriei că a dat mai mult decât s-a cerut, căci a dispus și autorizarea reclamanților să procedeze pe cheltuiala pârâților la ridicarea construcțiilor edificate pe terenurile ce aparțin reclamanților și statului, deși un astfel de petit nu s-a cerut, solicitându-se de reclamanți numai obligarea pârâților și de a-și ridica construcțiile de pe terenurile cu nr. top.6456/5 și 6456/9.
Mai este criticată instanța de fond pentru încălcarea principiului contradictorialității, învederându-se că nici raportul de expertiză nu a fost comunicat tuturor părților litigante și nu a exercitat rol activ în baza art.129 alin.5 Cod procedură civilă, în aflarea adevărului în cauză, de vreme ce a respins cererea pârâților de completare a raportului de expertiză și cercetarea la fața locului.
Se mai susține că greșit și părtinitor a dispus judecătoria atribuirea terenului cu nr. top.6456/5 în întregime reclamanților, soluția fiindu-i impusă de expert, cât timp imobilul este partajabil în natură. Pârâții apelanți afirmă că ei dețin o promisiune de vânzare a terenului pe care au ridicate construcțiile din partea statului român, căci au făcut demersuri pentru aproprierea terenului în litigiu (partea statului român) după ce au constatat că au ocupat și din terenul statului prin edificarea construcțiilor.
Se solicită refacerea expertizei de specialitate, învederându-se că statul român are mai mult teren decât cota parte a reclamanților, iar partea statului este împrejmuită de un gard de beton și sârmă.
Mai arată pârâții apelanți că greșit a reținut judecătoria că reclamanții au renunțat la partajarea nr. top.6456/9, cât timp o atare declarație nu se regăsește la dosar, nefiind făcută anterior acordării cuvântului în fond.
Mai subliniază pârâții apelanți că greșit s-a reținut că construcțiile de ei edificate ocupă de trei ori terenul proprietatea lor, cât timp construcțiile sunt pe terenul statului român, astfel că reclamanții nu justifică interes în a solicita demolarea acestora, iar statul român a promis pârâților vânzarea terenului de sub construcții, la solicitarea celor din urmă.
O altă critică adusă hotărârii primei instanțe se referă la aceea că nu a acordat pârâților cheltuieli de judecată de 500 RON, justificate cu delegația la dosar, cheltuieli solicitate față de cererea de intervenție a intervenienților și.
În drept, se invocă prevederile art.282, 295, 296, 297 Cod procedură civilă, art.15 lit.e din Lg. nr.50/1991.
Criticile aduse sentinței atacate de pârâții Consiliul Local O, reprezentanta al Statului român, Primăria mun. O și Comisia Locală de Fond Funciar O se referă la aceea că nu li s-a comunicat un exemplar al raportului de expertiză, care nu a cuprins toate obiectivele ce se impuneau a fi avute în vedere de expert, neluându-se în seamă nici cele solicitate de pârâți pe calea întâmpinării.
Principala critică adusă judecătoriei în darea soluției vizează modalitatea de partajare a imobilului cu nr. top.6456/5, solicitându-se în acest sens completarea raportului de expertiză în cauză cu precizarea expertului vizavi de posibilitatea partajării în natură a imobilului supra individualizat.
Mai menționează reprezentanții Statului român că se tinde spre o partajare în natură a imobilului-teren, întrucât acesta constituie teren aflat la dispoziția comisiei locale de fond funciar, urmând regimul juridic al acestor legi și a face obiectul punerii în posesie pentru persoanele îndreptățite, art.3 alin.1 din Lg. nr.1/2000 modificată prin OUG nr.102/2001 și Lg. nr.400/2002 prevăzând că "pentru aplicarea prezentei legi, comisia locală dispune de totalitatea terenurilor proprietate privată a unității administrativ teritoriale respective".
Se mai reproșează judecătoriei că la stabilirea sultei, cuantumul a fost stabilit de expertul topograf, pe când acest lucru trebuia să-i facă o persoană autorizată.
În drept, se invocă prevederile art.282 și urm. Cod procedură civilă, art.673 ind.5 și 6 Cod procedură civilă.
Motivele apelului declanșat de intervenienții și vizează pretins greșita soluție dată cererii de intervenție în interes propriu, intervenienții apreciind că prin acțiunile pârâților și le-a fost încălcat dreptul de proprietate. întrucât din raportul de expertiză rezultă că pârâții menționați ocupă abuziv cu o construcție ridicată fără autorizație, 126 mp. din nr. top.6456/9-drum și, respectiv, 1709 mp. din nr. top.6456/5.
În drept, se invocă prevederile art.728, 480 și 494 Cod civil, art.13 și 24 din Lg. nr.50/1991.
Pe calea întâmpinării, reclamanții intimați au solicitat respingerea apelului pârâților și, reiterând motivele invocate în fața primei instanțe și subliniind că pârâții și-au îngrădit din coproprietatea reclamanților și a statului circa 1000 mp. cu sârmă și beton, iar în cursul procesului în 2005, au mai ocupat încă 1000 mp. abuziv. Se mai arată că interesul procesual al intervenienților este justificat de aceea că ei nu au altă cale de acces la parcela proprietatea lor decât drumul stabilit prin actul de partaj voluntar, ocupat abuziv de pârâți. Cu privire la terenul în litigiu, reclamanții precizează că acesta nu a fost solicitat de nici o persoană în baza Lg. nr.18/1991, a Lg. nr.10/2001 sau a Lg. nr.247/2005, rămânând la dispoziția Primăriei O ca teren privat.
La termenul de judecată din 22.05.2007, pârâții apelanți și au invocat excepția lipsei legitimării lor procesual pasive, susținând că nu sunt proprietarii construcției de pe terenul în litigiu și că aceasta aparține persoanei juridic SC SRL, a cărei unică asociată este numita, sunt, în patrimoniul firmei și în evidențele ei contabile figurând construcția la lista mijloacelor fixe. Se fac trimitere la listele de inventariere din 31.12.2004, 31.12.2005 și 31.12.2006, precizând totodată că autorizația de construcție nr.431/01.04.1999 ce a stat la baza construcțiilor cu destinația " " a fost emisă de Primăria O pe numele societății SC SRL, faptul că eliberarea autorizației a fost solicitată de persoana fizică neavând relevanță în cauză. Se subliniază că persoana juridică este subiect de drept distinct și a crea o identitate între cele două înseamnă a reduce existența lor la un singur titular de drepturi și obligații-persoana fizică, cu excluderea persoanei juridice care, numai ea are calitatea procesual pasivă în speță.
Totodată se arată că demersul reclamanților în ce-i privește pe pârâții și nu este admisibil, chiar abstracție făcând de subiecții ce se legitimează procesual în cauză, din moment ce actul autorizării construcțiilor nu a fost contestat în cadrul procedurii jurisdicționale instituită de Lg. nr.29/1990 privind contenciosul administrativ, în vigoare la acea epocă, context în care, un astfel de act nu poate fi anulat pe calea unei acțiuni civile de drept comun, în mod indirect.
Se mai invocă excepția lipsei calității procesual active integrale sau a inadmisibilității petitului privind obligarea pârâților și la demolarea construcției edificate pe nr. top. 6456/9, respectiv nerespectarea în cauză a principiului unanimității, ce guvernează starea de coproprietate, în promovarea unei atari acțiuni, menționându-se totodată că nu pot fi supuse demolării construcțiile de vreme ce numai o parte sunt edificate pe terenul proprietatea reclamanților, iar restul pe terenul proprietatea pârâților și, căci în prealabil, se impunea ca instanța să facă o evaluare a situației faptice a terenului în litigiu și a modului de folosință a acestuia de către copărtași, context în care ar fi observat că pârâții și au edificat construcțiile pe terenul ce le-a fost promis spre vânzare de statul român și folosit efectiv de către cel din urmă coproprietar.
În calea de ataca apelului, anterior strămutării cauzei de la Tribunalul Bihor la Tribunalul Timiș, a formulat cerere de intervenție, deși intitulată în interes propriu, calificată ca fiind accesorie în folosul reclamanților intimați, intervenientul accesoriu, solicitând respingerea apelului formulat de apelanții și, motivat de aceea că au achiziționat parcela cu nr. top.6456/6 la care nu are acces, întrucât pârâții apelanți amintiți au construit pe terenul cu nr. top.6456/9 o construcție, închizându-i astfel accesul la terenul proprietatea lui.
În cauză s-a efectuat o completare a raportului de expertiză, conform cu solicitările apelanților Consiliul Local O, reprezentant al Statului român, Primăria mun. O și Comisia Locală de Fond Funciar O(fila 59 din dosarul nr.837/2006 al Tribunalului Bihor ).
În calea de atac a apelului, a depus cerere de intervenție în interes propriu, calificată de instanță însă ca fiind o cerere accesorie în interesul reclamanților și încuviințată în principiu la termenul de judecată din 09.01.2007, intervenientul, solicitând respingerea apelului declarat de pârâții și, motivat de faptul că a dobândit prin cumpărare imobilul cu nr. top.6456/6 și, întrucât pârâții menționați au edificat o construcție pe terenul cu nr. top.6456/9, i-au închis practic accesul la proprietatea sa.
La termenul de judecată din 17.10.2007, tribunalul a respins excepția inadmisibilității petitului privind obligarea pârâților și la demolarea construcției edificate pe nr. top.6456/9 și a dispus unirea cu fondul a excepției lipsei calității procesual pasive a pârâților și.
Prin decizia civilă nr. 88/A din 7.02.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, au fost respinse apelurile declarate de pârâții apelanți și cu domiciliul în O,-/A, jud. B, de pârâții apelanți Consiliul Local O, Primăria mun. O și Comisia Locală de Fond Funciar O cu sediul în O, P-ța -, nr.1 și de intervenienții apelanți și cu domiciliul procesual ales în O,-, jud. B împotriva sentinței civile nr.6373/25.11.2005 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar civil nr.4610/2004, în contradictoriu cu reclamanții intimați și cu domiciliul în O, str. -. -, nr.145, -.2, cu intimatul cu domiciliul în O, str. -. -, nr.115 și intervenientul accesoriu cu domiciliul în O,-.
A fost admisă cererea de intervenție accesorie în favoarea reclamanților intimați a intervenientului.
Au fost obligați apelanții și și Consiliul Local O, Primăria mun. O și Comisia Locală de Fond Funciar O la plata sumei de 2380 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanții intimați.
Au fost obligați apelanții și la plata către intervenientul a sumei de 254,26 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Tribunalul a reținut că identitatea proprietarului construcției edificate pe terenurile cu nr. top.6456/5 și 6456/9, în litigiu ca fiind persoana juridică SC SRL, nu se privește a fi, din punctul de vedere al instanței de judecată o chestiune absolut deloc dovedită, din moment ce, - abstracție făcând de conduita procesuală surprinzătoare a pârâților și care abia în calea de atac a apelului și-au repudiat calitatea procesual pasivă pentru petitul privind obligarea lor la demolarea construcției, susținând că aceasta aparține în proprietate persoanei juridice SC SRL, - deși este real că în certificatul de urbanism (fila180) nr.1964/18.09.1998 figurează la solicitant pentru construcția unei brutării persoana pârâtei în calitate de reprezentant al SC SRL, același solicitant figurând și în autorizația de luare în folosință a i nr.76/08.03.2004, se constată, dimpotrivă, că în procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr.62371/01.03.2004, la proprietar apare menționată exclusiv persoana fizică, cu semnătură, fără nici o mențiune ori ștampilă care să ateste că proprietară aie ste persoana juridică SC SRL, ce a și preluat construcția.
Totodată, deși se susține că în listele de inventariere a bunurilor societății aferentă anului 2004, în fișa mijlocului fix ori în declarația de impunere sau în balanța de verificare (filele 174-179) apare menționată ca făcând parte din patrimoniul societății construcția în litigiu, se observă că în nici unul dintre înscrisurile enumerate "clădirea (hală) indicată acolo nu este individualizată în vreun fel pentru a putea fi identificată drept chiar construcția în discuție.
În aceste condiții, nu se poate reține că greșit au fost legate raporturile procesuale cu pârâții persoane fizice, cât timp, la rubrica proprietar al construcției (brutăria) în procesul verbal de recepție a lucrării apare persoana fizică și cum edificarea s-a realizat sub durata căsătoriei acesteia cu soțul său, este evident că edificatul aparține proprietății codevălmașe a celor doi soți.
Nu se poate reține nici că faptul dovedit, de altfel, că societatea SC SRL își are sediul la adresa imobilului evidențiat în CF nr.73936 O, unde figurează înscrisă proprietatea pârâților apelanți la nr. top.6456/7, 6455/1 și 6455/3, potrivit unui contract de comodat datând din 1997, reprezintă o probă pentru a dovedi existența în patrimoniul societății a construcției edificată și pe o suprafață considerabilă din nr. top.6456/5 supus partajului (așa numita ), cât timp cea din urmă construcție a fost edificată pe parcursul anilor 1998-2004, deci ulterior încheierii în 1997 contractului de comodat, de a cărui esență este numai folosința imobilului și nicidecum transferarea proprietății, astfel că, în mod evident nu este vorba despre același imobil.
În concluzie, cum nu se poate reține lipsa de legitimare procesual pasivă a celor doi pârâți și, tribunalul va respinge excepția lipsei calității lor procesual pasive.
Cât privește critica adusă de pârâții apelanți și judecătoriei vizavi de ignorarea modalității de partajare în natură a imobilului cu nr. top.6456/5 solicitată de coproprietarul statul român, aceasta nu poate fi primită din partea pârâților, care justifica legitimarea procesual pasivă numai vizavi de petitul privind ridicarea construcției de pe nr. top.6456/5 și nu raportat la capătul de cerere vizând sistarea stării de coproprietate, capăt de cerere ce presupune obligatoriu legarea de raporturi procesuale strict între persoanele ce au calitatea de coproprietare ale imobilului supus partajului. În alți termeni, pârâții apelanți și nu sunt în situația de a ridica pretenții cu privire la modul în care s-a realizat partajarea imobilului, ei având poziție procesuală distinctă de cea a coproprietarilor terenului partajat, coproprietari între care ei nu se regăsesc.
Pentru aceeași argumentație este nefondată critica adusă de pârâții primei instanțe în sensul de a nu fi respectat principiul contradictorialității, necomunicând cererea de intervenție ori întâmpinarea depusă la această cerere sau raportul de expertiză cu toate părțile, din moment ce lor li s-au comunicat aceste înscrisuri, iar necomunicarea actelor procedurale poate fi invocată doar de cei prejudiciați prin necomunicarea lor. Altfel spus, pârâții apelanți și nu justifică nici un interes procesual în invocarea acestui motiv de apel.
Nici împrejurarea reproșată instanței că nu a observat că prin raportul de expertiză nu s-a răspuns obiectivului formulat de pârâții și de a stabili dacă suprafețele corespunzătoare cotelor de proprietate ale coproprietarilor din terenurile în litigiu sunt delimitate printr-un gard și în ce măsură construcția edificată de pârâți afectează cota de proprietate a reclamanților, nu poate fi reținută, deoarece nu s-a probat că între coproprietari ar fi avut loc vreodată vreun partaj de folosință, care presupunea obligatoriu intervenția instanței de judecată.
Pe de altă parte, cât timp natura coproprietății presupune existența unui drept de proprietate pe cote ideale, astfel că nu-i este cunoscut fiecărui coproprietar până la momentul partajului care anume parte din imobil în materialitatea sa îi revine în proprietate exclusivă și că dreptul său poartă asupra fiecărei porțiuni din imobilul respectiv, rezultă că expertul nici nu putea să stabilească în vreun fel care cotă parte (și a căruia dintre coproprietari) este afectată de existența construcției edificată de pârâți.
Împrejurarea de care se prevalează pârâții apelanți, în sensul că li s-a promis vânzarea suprafeței de teren a statului pe care se află construcția de ei ridicată, nu reprezintă un argument pentru a aprecia ca întemeiat și justificat motivul de apel supra analizat, de vreme ce însăși această promisiune nu este opozabilă celorlalți coproprietari ai terenului cu nr. top.6456/5, reclamanții, în speță, abstracție făcând că nu a transmis dreptul de proprietate către pârâți, iar o vânzare, pentru ipoteza în care ar fi avut loc (ceea ce nu s-a demonstrat) era afectată de condiția rezolutorie ca imobilul să cadă la partaj în lotul celuilalt copartajant.
Nici motivul de apel constând în faptul că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut nu este fondat, de vreme ce în concluziile scrise de la fila117 din dosarul de fond se solicită, ca și petit distinct, autorizarea reclamanților să procedeze ei la demolarea construcțiilor pe cheltuiala pârâților, dacă aceștia nu o vor face, petitul fiind reiterat și pus în discuție la cuvântul pe fond, în contradictoriu, deci cu reprezentantul pârâților, cum rezultă din cuprinsul practicalei sentinței apelate.
adus instanței de fond de a fi ales modalitatea partajării terenului cu nr. top.6456/5 în varianta propusă de expert, s-a mai subliniat deja, nu se susține, câtă vreme pârâții nu pot exhiba un titlu asupra terenului în discuție care să le justifice astfel nemulțumirea vizavi de modalitatea de partajare. Acesta, s-a mai arătat, este atributul exclusiv al coproprietarilor terenului și nu aparține altcuiva.
Nici faptul că reclamanții nu au renunțat expres la partajarea imobilului cu nr. top.6456/9, - afirmație ce nu se verifică, de altfel, (fila117 și 140-verso din dosarul de fond) - nu este un motiv de care să uzeze în justificarea căii ordinare de atac apelanții și, pentru aceleași considerente, mai sus prezentate.
Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de la intervenienți prin întâmpinare la prima instanță de câtre pârâții apelanți și, ce nu li s-au acordat, instanța de control judiciar constată că o dovadă a achitării acestor sume nici nu există la dosarul de fond, cuantumul sumei solicitate cu titlu de cheltuieli fiind menționat exclusiv pe împuternicirea avocațială de la fila 70 (cum arată și pârâții apelanți, de altfel), împuternicire depusă la momentul introducerii în cauză a pârâților și, deci anterior intervenirii în cauză a intervenienților și. Or o astfel de mențiune este insuficientă din punctul de vedere al instanței pentru a justifica plata pretinselor cheltuieli, cât timp nu este susținută și de o chitanță sau factură atestând plata efectivă a sumei.
Cum, după intervenția în cauză a intervenienților nu s-au mai probat alte cheltuieli de judecată, în afara celor pretins făcute (cei 500 lei onorariu avocațial), dar nedovedite cu vreo chitanță sau factură, este și greu de crezut că pârâții intenționau să recupereze de la intervenienți o sumă pretins cheltuită cu pregătirea apărării exclusiv pentru precizarea de acțiune a reclamanților, la o dată la care soții și nici nu interveniseră în proces și nu se putea prevedea o astfel de conduită.
Vizavi de motivul ce fundamentează calea de atac a apelanților Consiliul Local O, reprezentant al Statului român, Primăria mun. O și Comisia Locală de Fond Funciar O, anume cel privind modalitatea de partajare a imobilului cu nr. top.6456/5, se observă că acesta nu este întemeiat, soluția primei instanțe fiind legală și temeinică în acest sens, deoarece, prin chiar completarea la raportul de expertiză realizată în calea de atac, expertul a menționat o dată în plus că imobilul este numai în mod excepțional partajabil în natură, iar un eventual partaj în natură ar conduce la crearea unei parcele înfundate, fără ieșire la calea publică, pentru intimații reclamanți, chestiune ce ar putea fi rezolvată numai prin asigurarea unui drum de acces, or o solicitare în acest sens nu s-a făcut în cadrul procesual existent deja și cu neputință a mai fi modificat în apel.
Cât privește apelul intervenienților și, acesta este lipsit de interes, având în vedere că din moment ce, prin obligarea pârâților și de a-și ridica construcția existentă pe nr. top.6456/9, implicit a fost satisfăcut și scopul de ei urmărit, chiar abstracție făcând că sunt proprietarii altui nr. top. 6456/7 decât cel în discuție.
Pentru considerentele ce preced, tribunalul, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge apelurile declarate în cauză și, în consecință, va admite cererea de intervenție accesorie în interesul reclamanților formulată în calea de atac de intervenientul.
În baza art.316 Cod procedură civilă, raportat la prevederile art.298 și 274 alin.1 Cod procedură civilă, văzând instanța că apelanții și și Consiliul Local O, Primăria mun. O și Comisia Locală de Fond Funciar au căzut în pretenții, va dispune obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2380 lei reprezentând onorariu avocațial, către reclamanți.
Nu vor fi obligați la plata acestor cheltuieli către reclamanți, intervenienții apelanți și, deoarece, - abstracție făcând că demersul lor se impunea a fi calificat de judecătorie drept o intervenție accesorie în favoarea reclamanților, întrucât nu urmăreau valorificarea vreunui drept potrivnic și acestora, însă cum aspectul nu a fost contestat în calea de atac, el nu a făcut obiectul preocupării instanței de control judiciar - obținând implicit satisfacție prin sentința pronunțată, context în care apelul lor apare lipsit de interes, nu li se poate reține vreo culpă procesuală ori că prin respingerea apelului lor ei au căzut în pretenții în raporturile de drept material față de reclamanți, cât timp nu critică în vreun fel hotărârea judecătoriei ce le este favorabilă, demersul lor apărând mai degrabă ca o apărare în cauză.
Totodată, tribunalul va obliga numai pe apelanții și (având în vedere că numai raportat la petitul privindu-i pe cei din urmă este justificat interesul intervenientului accesoriu ) la plata sumei de 254,26 lei reprezentând cheltuieli de judecată (cheltuieli de deplasare pentru termenele de judecată din 04.09.2007, 19.06.2007 și 14.11.2007). Având în vedere data achiziționării combustibilului la 17.05.2007 și 13.10.2007, tribunalul va respinge solicitarea de acordare a contravalorii acestuia, pretins a fi utilizat pentru deplasarea la instanța din T, dat fiind că termenul de judecată din luna mai a fost la 22.05.2007, iar cel din luna decembrie a fost la 17.10.2007. Va fi respins totodată ca nedovedită solicitarea de obligare a apelanților și la plata onorariului avocațial de 200 lei către intervenientul, deoarece cât timp nu s-a depus o chitanță sau o factură atestând plata certă a acestor cheltuieli, ele nu pot fi socotite probate, simpla mențiune a sumei pe împuternicirea avocațială nefiind suficientă în acest sens.
Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs pârâții Primăria Municipiului O, Consiliul Local Al Municipiului O și Comisia Locală De Aplicare a Legii Fondului O, și.
Pârâții persoane juridice au criticat hotărârea instanței de apel sub aspectul neadministrării în mod corect a probatoriului, ceea ce ar impune trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal.
S-a arătat că nu s-a stabilit pe cale de expertiză, dacă imobilul este sau nu partajabil în natură și în ce măsură acesta poate fi atribuit coproprietarilor în funcție de dreptul de proprietate deținut.
Nu s-a delimitat drumul de acces și s-a criticat împrejurarea că expertiza a fost întocmită de un expert topograf care nu avea competența de a stabilii valoarea terenului.
În drept, recurenții Primăria Municipiului O, Consiliul Local al Municipiului O și Comisia Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar O, au făcut trimitere la dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs și pârâții și prin care au solicitat schimbarea în parte a hotărârilor primelor instanțe în sensul respingerii precizării de acțiune formulată de reclamanții și, prin care au solicitat obligarea la demolarea construcțiilor sau în caz de refuz autorizarea reclamanților de a le demola pe cheltuiala pârâților.
În motivarea recursului s-a făcut trimitere la dispozițiile art. 304 pct. 6 - 9 Cod procedură civilă.
Referitor la motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă, s-a arătat că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut autorizând reclamanții ca pe cheltuiala pârâților să procedeze la eliminarea construcțiilor edificate pe terenurile proprietatea acestora și a Statului Român.
S-a mai arătat că reclamanții nu pot solicita eliberarea autorizației de demolare a construcțiilor în litigiu fără acordul Statului Român.
În continuare, s-a susținut că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii, instanțele în mod greșit reținând că proprietar al construcției este pârâta, deși aceasta a acționat în calitate de reprezentant al SC SRL.
Prin trimitere ala motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, s- susținut că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății atunci când nu a reținut că titular al construcției este persoana juridică SC SRL și nu persoana fizică.
Referitor la motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, recurenții au arătat că s-a fixat greșit cadrul procesual, calitate procesuală pasivă având doar persoana juridică SC SRL.
Nu s-a ținut seama de partajul de folosință ce putea fi evidențiat cu ocazia unei cercetări locale, iar atribuirea în totalitate a suprafeței de 4673. către reclamanți contravine principiilor partajului și chestiunilor legate de valorificarea concretă a dreptului real de proprietate privată.
S-a mai arătat că declanșarea litigiului în scopul de a obține demolarea construcțiilor s-a făcut pornind de la existența unei schițe de documentare semnată în fals, de aceea recurenții au apreciat, că în speță se impune efectuarea unei contraexpertize.
În finalul recursului s-a arătat că măsura demolării trebuie să fie una extremă și să fie justificată în totalitate de actele și lucrările cauzei.
Examinând ambele recursuri prin prisma celor arătate și în condițiile prev. de art. 304 rap. la art. 306 și art. 312 Cod procedură civilă, se reține că acestea sunt nefondate.
Recurenții, reprezentând autoritatea administrativă locală, în sinteză au criticat hotărârea instanței de apel, sub aspectul insuficientei completări a probatoriului, respectiv sub aspectul neefectuării unei expertize tehnice care să stabilească pe de o parte situația faptică a terenurilor revendicate, a construcțiilor edificate, iar pe de altă parte a eventualelor delimitări faptice și a valorii de circulație a terenului pentru a se putea stabilii cu certitudine în ce măsură pot fi valorificate cel mai bine, cu ocazia sistării coproprietății, drepturile fiecăruia dintre proprietari.
Aceste idei sunt preluate, desigur cu o argumentare mai amplă și de către recurenții și care au arătat că soluționarea legală a cauzei implică efectuarea unei completări a raportului de expertiză sau o contraexpertiză pentru a se stabilii cu exactitate situația faptică a terenului, construcție edificată, căile de acces, eventuala partajare faptică etc.
În drept, aceste chestiuni au fost subsumate de către recurenți motivului de recurs prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Examinând aceste aspecte Curtea va reține că ele nu sunt de natură a determina aprecierea ca nelegale a hotărârilor primelor instanțe, mai ales în condițiile în care acestea au dispus completarea raportului de expertiză tehnică conform cu solicitările apelanților Consiliul Local O, Primăria O și Comisia Locală de fond funciar
Coroborând concluziile raportului de expertiză tehnică cu toate celelalte probe administrate în fața primelor instanțe se desprinde concluzia că stabilirea suprafețelor de teren în litigiu, a construcției, modalitățile de învecinare și de limitare a parcelelor etc, s-au făcut în mod corespunzător, iar sistarea indiviziunii s- făcut cu respectarea dispozițiilor art. 673 ind. 5 și urm. Cod procedură civilă, ținându-se seama de natura bunurilor, mărimea cotei părți ce se cuvine fiecărei părți, și necesitatea de a nu micșora valoarea economică prin fărâmițarea loturilor.
De aceea solicitările recurenților în legătură cu această chestiune efectuării unei noi expertize tehnice nu sunt utile cauzei și ar conduce la prelungirea nejustificată a duratei de soluționare a procesului.
Referitor la motivele de recurs detaliate de recurenții, altele decât cele prevăzute la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea va reține că nici unul dintre acestea nu sunt incidente în speță, deoarece instanța nu a acordat mai mult decât ceea ce s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut și, dimpotrivă a dat satisfacție petitelor acțiunii principale care vizează inclusiv cererea de demolare a construcțiilor ridicate pe terenul unui alt proprietar iar în cazul în care debitorul obligației nu î-și îndeplinește această obligație, reclamanții să procedeze la demolarea construcțiilor pe cheltuiala pârâților( art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă).
Cu privire la motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, instanța de recurs va reține că hotărârea atacată este amplu motivată, considerentele acesteia cuprinzând un număr de peste 12 pagini, iar argumentele instanței de apel, sunt în sensul soluției adoptate în dispozitiv, nefiind de natură a crea contradicții între soluția adoptată și considerentele hotărârii.
De aceea nici acest motiv de recurs nu se regăsește în speță.
În sensul art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, hotărârea atacată cu recurs poate fi modificată dacă instanța care a pronunțat- a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîdoielinic al acestuia.
În speță nu sunt incidente aceste motive de recurs, instanța s-a pronunțat în funcție de titlul de proprietate invocat de către coproprietari și în limitele dreptului real de proprietate inclusiv, în ceea ce privește construcția, astfel că nu se poate reține că s-a schimbat înțelesul sau conținutul actelor juridice privind proprietatea sau raporturile juridice deduse judecății.
De altfel, recurenții subsumează acestei chestiuni aspectului de pretinsă nelegalitate, în care un rol important îl are susținerea privind lipsa calității procesuale pasive a persoanei fizice, pentru că aceasta ar fi acționat doar în numele SC SRL, persoană juridică deținătoare a construcției(art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă).
După cum corect au reținut primele instanțe, această susținere nu a fost dovedită, în speță, inclusiv în fața instanței de recurs, recurenții nu au putut dovedi cu certitudine că autorizațiile de construcție și cele de evidență a definitivării construcției, dacă acestea există, ar consemna că această edificare s-a făcut în numele persoanei juridice.
Este posibil ca recurenta să reprezinte persoana juridică în raporturi comerciale sau fiscal administrative dar aceasta nu înseamnă că proprietar al construcției este persoana juridică cu toate efectele juridice ce ar deriva din aceasta, respectiv inopozabilitatea demersului reclamanților față de titularul construcției.
Dimpotrivă din actele și lucrările cauzei, rezultă, că la momentul edificării construcției, în spiritul practicii neconforme din România, recurenții au acceptat extinderea lucrărilor de construcție în afara terenului proprietate personală, în că vor reglementa ulterior această situație juridică.
Prezentul litigiu arată că aceștia nu au reușit să rezolve pe cale convențională această chestiune iar din punct de vedere strict juridic, nu pot invoca propria lor culpă în valorificarea unui drept de proprietate dincolo de limitele titlului pe care îl dețin.
Recurenții și au mai susținut că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiile art. 728 Cod civil, în sensul că partajul de folosință nu presupune în mod obligatoriu intervenția instanței, ci, în primul rând, acesta se realizează pe baza voinței coproprietarilor, și numai în măsura în care apar neînțelegeri care nu se pot concilia, se apelează la instanță.
În această idee recurenții au susținut că în speță, a existat un partaj de folosință între Statul Român și reclamant iar parte din construcțiile ridicate au fost parțial edificate pe suprafața aferentă cotei ce revenea Statului Român.
Referitor la partajarea nr. top. 6456/5 în suprafață de 4663. și atribuirea întregului lot reclamanților, recurenții au arătat că această dispoziție este nelegală deoarece, exista și varianta partajării în natură, atribuindu-se suprafața corespunzătoare Statului Român.
Cu privire la aceste chestiuni Curtea va reține că, ele nu sunt de natură a da un caracter legal, conduitei recurenților, de a construi, pe terenul altor persoane, iar chestiunile privind partajul de folosință, care ar viza și un eventual drum de acces, sau modul de formare și atribuire a loturilor, sunt atributul suveran al primelor instanțe care, în modul de realizare al partajului au fost preocupate, în primul rând de satisfacerea drepturilor de proprietate privată ale coproprietarilor, și de păstrarea valorii economice a bunurilor partajate, instanțe care au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 673 ind. 9 și urm. Cod procedură civilă.
În fine, recurenții au susținut că măsura demolării sau desființării construcțiilor este una radicală, care nu ar fi de natură a da satisfacție drepturilor substanțiale, deținute de către părți.
Desigur, de principiu, măsura demolării unei construcții, chiar parțială, este una extremă însă este în sarcina părților, să rezolve pe cale convențională evitarea unei astfel de măsuri, iar în situația în care acest lucru nu este posibil, cum este cazul în speță, partea care și-a asumat riscul unei edificări, pe un teren care nu îi aparținea în proprietate, este supusă riscului de a suporta această consecință a ridicării sau demolării parțiale a construcției edificate pe terenul altuia.
Față de cele arătate, recursurile declarate în speță vor fi respinse.
Conform prev. art. 274 Cod procedură civilă, recurenții vor fi obligați să plătească intimatului suma de 17850 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de către pârâții PRIMĂRIA MUNICIPIULUI O, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI O și COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LEGII FONDULUI O, și, împotriva deciziei civile nr. 88/A/ din 07.02.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Obligă recurenții să plătească intimatului suma de 17850 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 20 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /05.12.2008
Tehnored /09.12.2008
Ex.2
Primă instanță:
Instanța de apel: și
Președinte:Lucian LăpădatJudecători:Lucian Lăpădat, Carmina Orza, Trandafir Purcăriță
