Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 116/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
- Secția Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie
DECIZIA CIVILĂ NR.116/Dosar nr.-
Ședința publică din data de:-9 Aprilie 2008
PREȘEDINTE: Camelia Juravschi- -- președinte secție civilă
-- - -- JUDECĂTOR 2: Carmen Maria Tică
--- JUDECĂTOR 3: Ligia
- - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâțiiMucicășiMucică -, precum și a recursului declarat de pârâții,șijr.împotriva Deciziei civile nr.229/Ap din data de 20 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosarul civil nr.-, având ca obiect "revendicare imobiliară".
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în prezenta cauză, au avut loc în recurs, în ședința publică din data de 3 aprilie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea asupra recursurilor de față pentru astăzi, 9 Aprilie 2008.
Se constată depuse la dosar, prin serviciul Registratură al instanței, concluzii scrise formulate de recurenții pârâți Mucică și Mucică -.
Față de actele, lucrările și probele administrate la dosar, instanța, în urma deliberării, a pronunțat hotărârea de mai jos:
CURTEA:
Constată că, prin Decizia civilă nr.229/2007, Tribunalul Brașova respins apelul declarat de pârâții, și, junior, Mucică, Mucică -, și, împotriva Sentinței Civile nr.11138 din data de 21.12.2006, pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul nr.8978/2004.
În considerentele acestei hotărâri, s-a reținut că, potrivit Deciziei nr. 642/1975 ( fila 32 dosar de fond ), imobilul din B-, înscris în CF 9434 B, top 608,609/1 a trecut în proprietatea statului fiind preluat de la Regine (căsătorită ), aceasta fiind autoarea dreptului antecesoarei reclamantului -, cum rezultă din Sentința civilă nr.13662/2001 a Judecătoriei Brașov, (filele 7-8 dosar de fond), definitivă prin Decizia civilă nr.756/ a Tribunalului Brașov (fila 66).
Prin aceeași decizie s-a reținut că imobilul a fost preluat fără titlu și că proprietarii imobilului nu au fost despăgubiți de Stat la data preluării abuzive a acestuia.
Reclamantul este proprietar tabular asupra imobilului "Casă de piatră și teren de 549 mp, grădină de 1332,47 mp. și clădire industrială"(fi 5 ), coroborându-se această înscriere din cartea funciară atât cu decizia 642/1975 a Consiliului Popular B, cât și cu considerentele sentinței civile nr. 13662/2001 a Judecătoriei Brașov, instanța de fond reținând în mod corect aceste aspecte.
Statul R,prin administrator Bav ândut parte din imobil pârâților fără ca aceștia să-și înscrie dreptul de proprietate astfel dobândit, în cartea funciară.
Întrucât s-a constatat prin hotărâre judecătorească irevocabilă faptul că preluarea imobilului de către Stat nu a fost efectuata cu titlu valabil, prima instanță a constatat în mod corect că imobilul în litigiu a fost vândut de o persoana care nu avea calitatea de proprietar și în consecință dreptul de proprietate al pârâților provine de la un neproprietar.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că și vânzarea de către stat unor terți de bună - credință, chiar și anterioară confirmării definitive în instanță a dreptului de proprietate al reclamantului, combinată cu lipsa totală a oricărei despăgubiri, reprezintă o privare de proprietate contrară art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.(Cauza Străin și alții împotriva României din 21.07.2005)
Instanța de control judiciar consideră că nu este greșită reținerea de către instanța de fond a existența unei analogii între prezenta cauză și cauza Păduraru /România, întrucât CEDO s-a pronunțat în favoarea chiriașilor - cumpărători de bună credință, prin decizia /România din 19.10.2006, sentința fiind legală și temeinică pentru considerentele prezentei decizii.
Apărarea pârâților potrivit căreia este inadmisibilă compararea titlurilor în condițiile în care reclamantul nu a obținut constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, nu poate fi reținută, deoarece promovarea unei acțiuni în revendicare nu este condiționată de desființarea anterioara a unuia sau altuia dintre titlurile ce se compară, această operațiune presupunând titluri deopotrivă valabile juridic, dar cu relevanță diferită.
In ceea ce privește susținerea recurenților potrivit căreia dreptul pretins de reclamant poate fi valorificat numai in cadrul procedurii instituite de Legea 10/2001, fiind exclusă calea unei acțiuni directe in justiție, aceasta contravine dispozițiilor art.21 din Constituție, concordante cu art.6 pct.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Din conținutul art. 47 din 10/2001 nu rezultă inadmisibilitatea acțiunilor de drept comun privind revendicarea unor imobile preluate abuziv de stat, intenția legiuitorului fiind aceea de a oferi o cale mai lesnicioasă și mai rapidă de valorificare a dreptului prin adoptarea unui act normativ reparatoriu.
Potrivit art. 2 al.1 lit. a din legea 10/2001, preluarea de către stat a imobilului din proprietatea antecesoarei reclamantului a fost abuzivă, iar potrivit al. 2 al aceluiași articol, proprietarii de la data preluării păstrează această calitate.
Calitatea de proprietară tabulară a antecesoarei reclamantului s-a transmite acestuia din urmă ca și succesor în drepturi și totodată continuator al personalității sale juridice, dreptul subzistând chiar fără înscrierea în cartea funciară, atât potrivit 115/1938 cât și 7/1996 cadastrului și publicității imobiliare.
Art.480 din Codul Civil consacră dreptul proprietarilor de a dispune în mod exclusiv și absolut de bunul lor putând cere tuturor celorlalți să respecte acest drept, iar prin art. 481 cod civil se prevede că unica situație în care proprietatea poate fi cedată este cea reclamată de utilitatea publică, ceea ce nu s-a dovedit în speță.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs pârâții, criticând-o în temeiul art.304, pct.8 și 9 Cod procedură civilă și solicitând respingerea petiției.
În dezvoltarea motivelor de critică, se arată că în speță s-au încălcat dispozițiile imperative ale Legii nr.112/1995 și ale Legii nr.10/2001, legi speciale în raport cu care acțiunea în revendicare pe dreptul comun este inadmisibilă.
comparării titlurilor este neavenită în condițiile cumpărării apartamentelor cu bună credință.
De menționat este și faptul că nu există identitate între imobilul revendicat și cel cumpărat.
Testamentul defunctului G nu poate produce efecte juridice extinse la toți proprietarii tabulari, însă falsul săvârșit a fost ignorat de instanță.
Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu pateu modifica prevederile legislative dintr-o țară.
Recursurile nu sunt fondate.
Instanța de apel a făcut corect aplicarea art.480 - art.481 Cod civil, dar și a Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În privința inadmisibilității acțiunii în revendicare după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, sunt de menționat următoarele:
În primul rând, Legea nr.10/2001 instituie o procedură de restituire de esență administrativă. Or, așa cum a arătat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în ce privește dreptul de acces la un tribunal (art.6, paragr.1 ) "un stat contractant nu ar putea, fără a-l înfrânge, să suprime jurisdicțiile sale, sau să sustragă competenței acestora soluționarea anumitor categorii de litigii civile, spre aoî ncredința unor organe executive, operațiune ce nu ar putea fi lipsită de un anumit risc al arbitrariului, cu consecințe grave, contrare dispozițiilor Convenției". Totodată, Curtea a statuat în nenumărate rânduri, că oricine are dreptul la judecarea cauzei sale, prin aceasta înțelegându-se că instanța sesizată va trebui să facă i apreciere asupra fondului chestiunii, în caz contrar, putându-se vorbi de denegare de dreptate.
În aceeași opinie de idei, Curtea a condamnat statul polonez pentru încălcarea art.1, Protocolul 1, prilejuită de absența unui mecanism efectiv de valorificare a dreptului (Broniowski c/a Polonia).
În aceeași hotărâre, s-a statuat că dreptul de acces la o instanță nu este un drept absolut, ci el reclamă, prin însăși natura sa, o reglementare din partea statului, ceea ce implicit, permite anumite ingerințe, cu condiția ca acestea să nu aducă atingere însăși substanței dreptului și să nu împiedice exercițiul efectiv al său. De un drept teoretic și iluzoriu vorbește Curtea Europeană, statuând că, prin impunerea unor practici de natură să-l lipsească de conținut, a distrus însăși esența sa.
A nu face aplicarea textelor expuse, s-ar încălca art.20 și art.21 din Constituție.
În privința calității de moștenitor a reclamantului după defunctul G există la dosar testamentul acestuia, prin care o instituie legatară universală pe și Certificatul de moștenitor nr.127/1992, suplimentul la Certificatul de moștenitor nr.264/1988, acte autentice, cu putere probatorie excepțională, ce fac dovadă până la răsturnarea lor prin proba falsului, probă care nu s-a făcut, în condițiile art.1169 Cod civil.
Cât privește contestarea calității deunicmoștenitor, în această privință s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia civilă nr.1591/2005, dar și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în hotărârea Lupoș împotriva României, statuându-se că aplicarea strictă a reguli unanimității le-a impus reclamanților o sarcină disproporționată ce i-a privat de orice posibilitate clară și concretă de a obține examinarea de către instanță a cererilor de restituire, aducând astfel atingere substanței înseși a dreptului lor de acces la o instanță.
Susținerea conform căreia nu există identitate între imobilul revendicat și cel cumpărat de către pârâți, va fi înlăturată față de Decizia nr.642/1975 a Consiliului Popular B, față de înscrierea în nr.9434, nr.top 608, 609/1 și față de contractele de vânzare-cumpărare.
Critica privind folosirea metodei comparării titlurilor va fi respinsă, având în vedere următoarele considerente:
Pârâții sunt cumpărători ai apartamentelor din anul 1996, respectiv din anul 1997.
Prin Sentința civilă nr.13662/2001 a Judecătoriei Brașov, irevocabilă, s-a constatat dreptul de proprietate al imobilului revendicat al antecesoarei reclamantului, care, de altfel, figurează în la foaia de proprietate
În Decizia civilă nr.756/2002 a Tribunalului Brașov, se reține că imobilul a fost preluat fără titlu și fără a se achita vreo despăgubire.
În aceste condiții, statul nu se mai poate întabula, neexistând temeiul juridic al trecerii în proprietatea sa a bunului.
Constatarea nevalabilității titlului statului, conduce, prin urmare, către două concluzii esențiale:
- inaplicabilitatea Legii nr.112/1995, care reglementează situația juridică a imobilelor preluatecu titluși,
- constatarea incidenței vânzării bunului altuia de către Statul Român.
Chestiunea vânzării bunului altuia în condițiile dreptului comun, poate ridica discuții cu privire la buna-credință a subdobânditorului cu titlu oneros, însă această bună credință trebuie raportată la demersurile efective pe care subdobânditorul le-a întreprins în vederea verificării titlului vânzătorului.
decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au subliniat că nu se poate vorbi despre o bună credință ci, dimpotrivă, despre o gravă neglijență a cumpărătorilor care nu au depus diligențele necesare pentru a se convinge că vânzătorul este un verus dominus.
Dacă principiul forței probante absolute a înscrierii în cartea funciară apără pe terții dobânditori de orice cauză de evicțiune, în speță - așa cum s-a menționat mai sus-, verus dominus în cartea funciară fiind reclamantul, se poate vorbi despre o culpa, vecină cu dolul (dolo proxima) a chiriașilor cumpărători.
În acest sens, de altfel, s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, constatând violarea dreptului de proprietate și nerespectarea principiului securității raporturilor juridice (Hotărârea Pădurariu contra România, Brumărescu contra României, etc.).
Mai recent, în cauza Gabriel împotriva României, din 2007,. s-a pronunțat mai nuanțat, în sensul în care vânzarea de către stat a unui bun al altuia unor terți, chiar atunci când era anterioară confirmării în justiție în mod definitiv a dreptului de proprietate al altuia și că terții erau de bună credință, reprezintă o privare de bun.
a contrario, în situația existenței relei credințe, situația este cu atât mai limpede.
Însă, în ipoteza comparării titlurilor, se pune problema existenței unor titluri de proprietate ce provin de la autori deosebiți. Ignorând buna sau reaua credință, jurisprudența dă preferință dobânditorului, al cărui drept este preferabil, făcând aplicarea principiului nemo plus juris ad alium transfere potest, quam ipso habet. Și în această situație, dreptul preferabil revine reclamantului, dreptul statului fiind inexistent.
Față de cele mai sus expuse, în temeiul art.312, alin.1 Cod procedură civilă, recursul va fi respins.
Conform art.274 Cod procedură civilă, părțile în culpă procesuală vor fi obligate la cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de pârâții Mucică, Mucică -, -, șijr.,împotriva Deciziei civile nr.229/Ap/2007 a Tribunalului Brașov.
Obligă pe recurenți să achite intimatului reclamant, 5.000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 9 Aprilie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - -Pentru d-na magistrat-,
aflată în concediu de odihnă,
semnează
d-nul Vicepreședinte al instanței,
Grefier,
Red.:-/17.04.2008
Dact.:-/3 ex./09.05.2008
Jud.apel:-; -
Jud.fond:-
Președinte:Camelia JuravschiJudecători:Camelia Juravschi, Carmen Maria Tică, Ligia
